Iubirea este împlinirea legii
Studiul 13, Trimestrul 1, 22-28 martie 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 22 Martie
Text de memorat:
Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea Romani 13:8
“Voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați pe unul ca acesta cu duhul blândeții.” (Galateni 6, 1.) Prin credință și rugăciune, puterea vrăjmașului este dată înapoi. Spuneți cuvinte de credință și curaj, care vor fi ca un balsam vindecător pentru cel zdrobit și rănit. Mulți, foarte mulți, au slăbit și și-au pierdut curajul în marea bătălie a vieții; un cuvânt de amabilă îmbărbătare i-ar întări ca să biruie. Niciodată să nu trecem pe lângă un suflet suferind, fără a căuta să-i dăm mângâierea cu care suntem mângâiați de Dumnezeu. HLL 504.4
Toate acestea sunt numai împlinirea principiului legii, principiu ilustrat prin parabola samariteanului milos și manifestat în viața lui Isus. Caracterul Său descoperă adevărata însemnătate a legii și ne arată ce înseamnă a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Și când copiii lui Dumnezeu manifestă îndurare, bunătate și iubire față de toți oamenii, ei dovedesc caracterul rânduielilor cerului. Ei dau mărturie că “Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” (Psalmii 19, 7.) Și oricine nu manifestă această iubire calcă legea pe care pretinde că o onorează. Atitudinea față de frații noștri arată care este atitudinea noastră față de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu în inimă este singurul izvor pentru iubirea față de aproapele. “Dacă zice cineva: ‘Eu iubesc pe Dumnezeu’, și urăște pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” Preaiubiților, “dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4, 20.12.) HLL 505.1
Duminică, 23 Martie
Legea iubirii
Recitește poruncile din Exodul 20:1-17. Cum sunt transmise în ele cele două principii: al iubirii de Dumnezeu și al iubirii de semeni?
În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârșită regulă de viață; El a declarat că, până la sfârșitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nici o iotă sau frântură a literei, avea să-și mențină cerințele față de ființele omenești. Hristos a venit să o preamărească și să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii față de Dumnezeu și a iubirii față de om, și că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului. În propria sa viață, El a dat un exemplu de ascultare față de Legea lui Dumnezeu. În Predica de pe Munte, El a arătat cum cerințele ei se extind dincolo de faptele exterioare care se văd și cuprind cugetele și izvodirile inimii. FA 505.1
Legea, dacă este ascultată, duce pe oameni acolo, încât să o rupă “cu păgânătatea și cu poftele lumești” și să trăiască “în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie”. (Tit 2, 12.) Însă vrăjmașul oricărei neprihăniri și-a făcut lumea roabă lui și i-a făcut pe bărbați și pe femei să nu asculte de Lege. Așa cum a prevăzut Pavel, mulți s-au abătut de la adevărurile limpezi și cercetătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu și și-au ales învățători care să le prezinte istorisirile închipuite, dorite de ei. Mulți, atât dintre slujitorii Evangheliei, cât și dintre membri, calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu. În felul acesta, Creatorul lumii este batjocorit și Satana râde triumfător din pricina izbândirii înșelăciunilor sale. FA 505.2
O dată cu creșterea disprețului față de Legea lui Dumnezeu, există și un dezgust crescând față de religie, o creștere a mândriei, a iubirii de plăceri, a neascultării de părinți și a îngăduirii de sine; și mințile celor ce gândesc, de pretutindeni, se întreabă neliniștite: Ce se poate face pentru a îndrepta aceste rele îngrozitoare? Răspunsul se găsește în îndemnul dat de Pavel lui Timotei: “Propovăduiește Cuvântul”. În Biblie se găsesc numai principii sigure de acțiune. Ea este o transcriere a voinței lui Dumnezeu, o expresie a înțelepciunii divine. Ea deschide înțelegerii omului marile probleme ale vieții; și pentru toți aceia care iau aminte la preceptele ei, ea se va dovedi o călăuză sigură, ferindu-i ca să nu-și irosească viața în strădanii rău îndrumate. FA 506.1
Luni, 24 Martie
Legea este sfântă, dreaptă și bună
Citește Romani 6:1-3, apoi Romani 7:7-12, în mod special versetul 12. Ce îți spun aceste versete despre lege, chiar și după ce Hristos a murit?
Apoc. 22:14, 15: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”.
Aici vedem că doar cei care păzesc poruncile Lui au dreptul de a intra în Cetate. Când lucrarea de mântuire este terminată și poporul adunat acasă, ei vor fi cei care încă vor păzi poruncile lui Dumnezeu, chiar și după ce păcatul a fost eradicat. Păcatul nu poate fi eliminat în timp ce legea este încălcată, deoarece încălcarea ei este păcat (1 Ioan 3:3, 4). Poruncile lui Dumnezeu sunt eterne și doar atunci când creștinii încep să trăiască viața susținută de Cuvântul lui Dumnezeu, se vor găsi că trăiesc deasupra legii; doar atunci vor fi liberi de încălcarea ei.
Dacă poruncile lui Dumnezeu sunt veșnice, atunci ele au existat dintotdeauna. Sabatul care a fost instituit și sfințit în săptămâna creației, înainte de venirea păcatului, este conținut în porunci. Și Adam nu ar fi păcătuit dacă nu ar fi existat porunca „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”.
Rom. 7:7: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: 'Să nu pofteşti!'”.
Afirmația inspirată a lui Pavel pune cele zece porunci în chenarul Evangheliei. El declară că fără porunci urmașii Evangheliei nu ar ști ce este păcatul.
Rom. 7:8-10: „Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea”.
Aici vedem că legea nu salvează ci condamnă; și că fără lege nu ar exista păcat. Legea nu i-a salvat pe Adam și Eva, ci i-a judecat ca fiind nevrednici de Pomul Vieții și de un cămin în Eden. De fapt, i-a condamnat la moarte. Legea este doar un învățător al neprihănirii. Atât. Nu este un salvator.
Rom. 7:12-14: „Aşa că Legea, negreşit, este Sfântă, şi porunca este Sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului”.
Oamenii care păzesc legea statului o consideră un statut al libertății, dar pentru cei care găsesc plăcere în a păcătui legea este anatema. Orice criminal care a fost condamnat la moarte prin lege, nu se bucură de legea care l-a condamnat, nici de oamenii care execută sentința lui. Dacă un astfel de om ar putea face ceva, ar aboli legea. Toți criminalii ar anula legea lui Dumnezeu, deoarece legea este spirituală și ei sunt carnali, vânduți păcatului.
Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista nicio lege în Împărăția lui Dumnezeu, nicio lege împotriva crimei și furtului sau împotriva invidiei și geloziei? Cine ar vrea să fie în Împărăție chiar și pentru puțin timp? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci mai bine am rămâne în împărățiile lumii.
Ba mai mult, Decalogul nu este doar un cod moral, ci și unul fizic, deoarece păcatul împotriva legii îi implică și pe urmașii păcătosului. Pedepsește „nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam”, Ex. 20:5.
Atunci fiecare urmaș al lui Adam este născut în păcat, dat păcatului:
Rom. 7:15: „Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc”.
Aceasta fiind partea omului, omul firesc urăște legea lui Dumnezeu și aceasta deoarece este împotriva voii lui.
Rom. 7:16: „Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună”.
Dacă cineva se abține de la furt, el consimte că legea este bună și efectivă, deși prin natură i-ar putea plăcea ideea de a fura.
Marți, 25 Martie
Legea și harul
Citește Ieremia 31:31-34. Ce înțelegem despre promisiunea lui Dumnezeu că ne va oferi o inimă nouă? Compară cu ce îi spune Isus lui Nicodim în Ioan 3:1-21 despre nașterea din nou. Vezi și Evrei 8:10.
Aici este făgăduința unui legământ nou, unui contract nou. Nu este la fel cu cel făcut de Dumnezeu cu părinții noștri în ziua când au ieșit din Egipt, ziua în care el a scris poruncile pe table de piatră și le-a păstrat astfel. El face un nou legământ, de a le scrie în inimile noastre. Atunci fiecare dintre noi Îl va cunoaște fără să fie învățat.
Observați totuși că El nu va face o nouă lege, ci un nou legământ, un contract nou pentru păzirea legii. Diferența este că în loc să scrie legea pe table de piatră, El o va scrie pe tablele de carne ale inimii, locul ocupat acum de legea păcatului.
Acest legământ va fi făcut cu casa lui Israel și casa lui Iuda – cu tot poporul lui Dumnezeu.
Aceste versete nu spun că noi nu putem păzi legea în timp ce este scrisă pe tablele de piatră, ci zice că putem, deoarece cei care încalcă legea sunt mustrați că fac astfel. Noi putem chiar acum să păzim poruncile deși ele sunt scrise încă pe pietre. Majoritatea creștinilor ar dori ca legea să fie abolită și unii aleg să creadă că a fost abolită, deși singura lege care a fost abolită este legea ceremonială, a jertfelor, umbra Mielului lui Dumnezeu.
Ce diferență este între legea scrisă pe piatră sau în inimile noastre? Experiența lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului oferă răspunsul.
Dacă regele ar fi fost silit să trăiască cu animalele, într-un grajd sau pe câmp, el s-ar fi sinucis dacă ar fi putut. Dar imediat ce Dumnezeu i-a luat inima omenească și a pus în el inima unui bou, regele era foarte mulțumit să fie cu animalele și nu a mai dorit să locuiască în palat.
Dacă ni s-ar face și nouă același lucru, dorințele noastre ar fi aceleași ca ale regelui. În același fel, când ni se înlătură inima de piatră și este pusă în noi inima de carne cu legea lui Dumnezeu scrisă pe ea, atunci nu ne va mai plăcea să păcătuim și ne vom delecta în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Deci nu trebuie să ne temem că ne vom lupta să păzim legea lui Dumnezeu în Împărăție așa cum facem aici. Vom fi perfect mulțumiți să trăim o viață fără păcat. De fapt nu vom mai dori să păcătuim așa cum acum nu dorim să murim.
Minunat într-adevăr! Dar când ne putem aștepta să aibă loc această minune? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, trebuie să legăm profeția lui Ieremia de profeția lui Ezechiel cu privire la același eveniment:
Ier. 31:8: „Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!”.
Ezech. 34:24-28: „Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit! Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată! Pomul de pe câmp îşi va da roada, şi pământul îşi va da rodurile. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu Sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor, şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte, şi nu le va mai tulbura nimeni”.
Ambele profeții indică timpul în care această minune va avea loc în inimile poporului lui Dumnezeu. Ambii profeți spun clar că această schimbare a inimii are loc în Țara Făgăduită, Palestina, la începutul împărăției pe care Dumnezeu promite să o ridice „în zilele acestor împărați” (Dan. 2:44), nu după zilele lor. El mai spune că ne va lua dintre păgâni și ne va aduna din toate țările și ne va duce în țara noastră (Ezech. 36:24), țara în care au locuit părinții noștri (Ezech. 36:28). „Apoi”, în acel timp, spune Inspirația, nu înainte, ne va curăța cu apă curată, ne va curăța de toate murdăriile și de toți idolii. De asemenea, va pune o inimă în noi (Ezech. 36:26). Ne va da Duhului Lui și ne va face să ascultăm de legile Lui și să ținem poruncile Lui (Ezech. 36:27). Citiți aceste versete pentru voi înșivă și vedeți dacă spun tot ceea ce eu încerc să vă spun.
Miercuri, 26 Martie
Dragostea este împlinirea legii
Citește Matei 23:23,24, Deuteronomul 5:12-15 și Isaia 58:13,14. Cum demonstrezi din aceste pasaje relația dintre lege (în mod special porunca Sabatului) și preocuparea lui Dumnezeu pentru dreptate și salvare?
Tot ce poruncește Dumnezeu are o însemnătate. Hristos a recunoscut plătirea zecimii ca o datorie; dar El a arătat că aceasta nu putea să scuze neglijarea altor obligații. Fariseii erau foarte scrupuloși în zecimea verdețurilor din grădină, ca de pildă izma, mărarul și chimenul; lucrul acesta îi costa puțin și le dădea o reputație de oameni scrupuloși și sfinți. În același timp, restricțiile lor fără rost îi apăsau pe oameni și distrugeau respectul față de principiul sfânt, rânduit chiar de Dumnezeu. Ei ocupau mintea oamenilor cu amănunte lipsite de importanță și le îndepărtau atenția de la adevărurile esențiale. Lucrurile mai însemnate ale legii — dreptatea, mila și credincioșia — erau neglijate. “Pe acestea”, zicea Hristos, “trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.” HLL 617.1
„Ziua a șaptea este ziua aleasă de Dumnezeu. El nu a lăsat această chestiune să fie remodelată de preot sau conducător. Este de o importanță prea mare pentru a fi lăsată la judecata oamenilor. Dumnezeu a văzut că oamenii își vor studia propria comoditate și vor alege ziua cea mai potrivită pentru înclinațiile lor, o zi care nu poartă nicio autoritate divină; și El a afirmat clar că a șaptea zi este Sabatul Domnului. ST 31 martie 1898, par. 6
„Fiecare om din lumea lui Dumnezeu se află sub legile guvernării Sale. Dumnezeu a plasat Sabatul în sânul Decalogului și a făcut din el criteriul ascultării. Prin el putem învăța despre puterea Sa, așa cum este arătată în lucrările Sale și în Cuvântul Său. Dar astăzi lumea urmează exemplul celor care au trăit înainte de potop. Acum, ca și atunci, oamenii aleg să își urmeze propriile înclinații, mai degrabă decât să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Locuitorii lumii antediluviene s-au glorificat pe ei înșiși în loc să comemoreze lucrările glorioase ale creației. Ei nu s-au supus legii lui Dumnezeu; ei nu au onorat Sabatul. Dacă ar fi făcut acest lucru, și-ar fi recunoscut datoria față de Creatorul lor. Acesta a fost scopul original și suprem al poruncii: „Adu-ți aminte de ziua de Sabat ca să o sfințești.”” ST 31 martie 1898, par. 7
“De aceea Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” Aceste cuvinte sunt pline de învățătură și mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El aparține lui Hristos, pentru că “toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1, 3.) Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca un semn de amintire al lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator și Sfințitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că prin puterea Lui noi suntem împăcați cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: “Le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc” — îi fac sfinți. (Ezechiel 20, 12.) Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. HLL 288.2
Domnul mai zice: “Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L ... atunci te vei putea desfăta în Domnul.” (Isaia 58, 13.14.) Pentru toți aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzând pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creațiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenția către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbește despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11, 28.) HLL 289.1
Lucrarea de reformă a Sabatului, care urma să fie adusă la îndeplinire în zilele de pe urmă, este prevestită în proorocia lui Isaia: “Așa vorbește Domnul: ‘Păziți ce este drept, și faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă nici un rău!... Și pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune’”. (Isaia 56, 1.2.6.7.) TV 451.1
Joi, 27 Martie
„Mai presus de toate, iubiți-vă!”
Ce mesaj crucial găsești în Iacov 2:1-9?
Deși era bogat în curțile cerești, Hristos S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogați. Isus i-a onorat pe săraci, împărtășind starea lor umilă. Din istoria vieții Lui, noi trebuie să învățăm cum să-i tratăm pe cei săraci. Unii duc datoria binefacerii la extrem și le fac rău celor nevoiași, făcând prea mult pentru ei. Cei săraci nu fac întotdeauna eforturi așa cum ar trebui. Deși nu trebuie să fie neglijați sau lăsați să sufere, ei trebuie învățați să se ajute singuri. 4M 550.3
Cauza lui Dumnezeu nu trebuie trecută cu vederea pentru ca săracii să poată primi atenția noastră cu prioritate. Într-o ocazie, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o lecție foarte importantă în această privință. Când Maria a turnat mirul pe capul lui Isus, Iuda cel lacom a pledat în favoarea săracilor, murmurând față de ceea ce considera a fi o risipă de bani. Dar Isus a apărat gestul femeii, spunând: „De ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine.” „Oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Prin aceasta suntem învățați că Hristos trebuie să fie onorat prin a-I consacra tot ce avem mai bun. Dacă întreaga noastră atenție ar fi îndreptată către ușurarea poverilor celor sărmani, cauza lui Dumnezeu ar fi neglijată. Nimeni nu va avea de suferit dacă administratorii puși de El își vor face datoria, dar cauza lui Hristos trebuie pusă pe primul loc. 4M 550.4
Cei săraci trebuie să fie tratați cu tot atât de mult interes și cu aceeași atenție cu care sunt tratați cei bogați. Obiceiul de a-i onora pe bogați și de a-i desconsidera și neglija pe cei săraci este un mare rău în ochii lui Dumnezeu. Cei care sunt înconjurați de tot confortul vieții sau care sunt răsfățați de lume pentru că sunt bogați nu simt nevoia de simpatie și de considerație plină de afecțiune cum o simt persoanele a căror viață nu este altceva decât o lungă luptă cu sărăcia. Cei din urmă au foarte puțin în această viață care să-i înveselească și să îi facă fericiți, astfel că vor aprecia simpatia și dragostea. Medicii și asistenții nu trebuie să neglijeze în niciun caz această categorie, deoarece, făcând astfel, este posibil să-L neglijeze pe Hristos în persoana sfinților Săi. 4M 551.1
Nu a fost planul lui Dumnezeu ca sărăcia să dispară vreodată din această lume. Clasele societății nu vor ajunge niciodată egale, deoarece diversitatea în ce privește condițiile de viață care caracterizează rasa umană constituie unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu a plănuit să pună la probă și să dezvolte caracterul. Unii militează cu mare entuziasm ca toți oamenii să aibă parte egală la binecuvântările vremelnice date de Dumnezeu, dar nu acesta este scopul Creatorului. Hristos a spus că întotdeauna îi vom avea pe săraci cu noi. Și cei săraci, și cei bogați sunt cumpărați cu sângele Lui, iar printre cei care declară că sunt urmașii Săi, în majoritatea cazurilor, cei dintâi Îi slujesc din toată inima, pe când cei din urmă își leagă mereu afecțiunea de comorile pământești, iar Hristos este uitat. Grijile acestei vieți și lăcomia pentru bogății eclipsează slava lumii veșnice. Dacă toți ar fi egali în ce privește averile lumești, lucrul acesta ar fi cea mai mare nenorocire care a căzut vreodată peste omenire. 4M 551.3
„Dacă aveți spiritul lui Hristos, veți iubi ca frații; îl veți onora pe umilul ucenic în casa lui săracă, pentru că Dumnezeu îl iubește la fel de mult cum vă iubește pe voi, și poate chiar mai mult. El nu recunoaște nicio castă. El își pune propriul sigiliu pe oameni, nu după rangul lor, nu după bogăția lor, nu după măreția intelectuală, ci după unitatea lor cu Hristos. Puritatea inimii, unicitatea scopului constituie adevărata valoare a ființelor umane. Atenția care este arătată celor bogați și neglijarea celor săraci vor fi amintite de Domnul și El vă va plasa acolo unde veți trece prin experiențe similare cu cele ale celor suferinzi care au suferit în timp ce voi ați trecut pe partea cealaltă. RH 6 octombrie 1891, par. 7
„Toți cei care trăiesc în comuniune zilnică cu Hristos, vor pune prețuirea Lui pe oameni. Ei îi vor venera pe cei buni și curați, deși aceștia sunt săraci în bunurile acestei lumi.” RH 6 octombrie 1891, par. 8
Vineri, 28 Martie
Studiu Suplimentar - Rezumatul studiului din această săptămână
Lecția începe prin a exprima faptul că Dumnezeu este iubire, iar legea este o transcriere a caracterului Său. „Atunci când copiii lui Dumnezeu manifestă milă, bunătate și dragoste față de toți oamenii, ei... dau mărturie despre faptul că „legea Domnului este desăvârșită... Oricine nu manifestă această dragoste încalcă legea pe care declară că o respectă”.
Lecția de duminică tratează cele zece porunci și modul în care acestea sunt împărțite în cele două mari porunci, iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om. Există un dispreț tot mai mare față de legea lui Dumnezeu, o aversiune tot mai mare față de religie, o creștere a mândriei, a iubirii de plăceri, a neascultării față de părinți și a automulțumirii. Pretutindeni există neliniște cu privire la ce se poate face pentru a corecta aceste rele alarmante? Dacă legea ar fi respectată, ea i-ar conduce pe oameni să se lepede de „nelegiuire și de poftele lumești” și să „trăiască în mod cumpătat, drept și evlavios, în această lume”. Tit 2:12
Lecția de luni vorbește despre cele mai mari două păcate, idolatria, care este o nerespectare a primei mari porunci, iubirea față de Dumnezeu, și maltratarea celor săraci și nevoiași, care este o nerespectare a celei de-a doua mari porunci, iubirea față de aproapele nostru.
Legea, neprihănirea și sfințenia ei este subiectul lecției de marți. Legea este bună prin faptul că identifică păcatul și trezește în noi nevoia de a căuta pocăința de la Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru iertător de păcate, Isus Hristos. Ea este un standard al neprihănirii atunci când este respectată cu credință de cei care sunt beneficiarii iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu.
Lecția de miercuri abordează Sabatul. Ea arată că dragostea este împlinirea legii. Într-adevăr, Sabatul ne este dat ca o zi de odihnă și de desfătare. Ea arată că Domnul Sabatului este, de asemenea, un Dumnezeu al judecății și al dreptății.
Lecția de joi ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții și să nu facem deosebire între persoane, bogate sau sărace.