Domnul înviat
Studiul 13, Trimestrul 3, 21-27 Septembrie 2024
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 21 Septembrie
Text de memorat:
El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. Marcu 16:6
“Spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veți vedea.” Toți ucenicii Îl părăsiseră pe Isus și chemarea de a-L întâlni îi cuprindea pe toți. El nu-i lepădase. Când le spusese că L-a văzut pe Domnul, Maria Magdalena le-a repetat chemarea de a merge la întâlnirea cu El în Galilea. Chiar și a treia oară le-a fost trimisă solia aceasta. După ce S-a înălțat la Tatăl, Isus Se arătă femeilor zicând: “Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: “Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galilea; acolo Mă vor vedea”. HLL 793.3
Cea dintâi lucrare a lui Hristos pe pământ, după învierea Sa, a fost aceea de a-i convinge pe ucenicii Lui de iubirea Sa nemicșorată și de grija Lui duioasă pentru ei. Pentru a le dovedi că era Mântuitorul lor viu, că sfărâmase lanțurile mormântului și că nu mai putea fi reținut de vrăjmașul numit moarte; pentru a le dovedi că are aceeași inimă plină de iubire ca atunci când era cu ei ca Învățător al lor iubit, El li Se arătă de nenumărate ori. Dorea să strângă ceva mai mult legăturile iubirii în jurul lor. Mergeți și spuneți fraților Mei, a zis El, că Mă vor întâlni în Galilea. HLL 793.4
Duminică, 22 Septembrie
Să ne bucurăm de înviere!
Citește Marcu 15:42 – 16:6. Ce se întâmplă aici și de ce este acest episod relevant pentru narațiunea învierii?
„Sabatul trecuse, și Maria Magdalena a venit dimineața devreme, când era încă întuneric, la mormânt. Alte femei trebuiau să o întâlnească acolo, dar Maria a fost prima la mormânt. Ele pregătiseră miresmele dulci pentru a unge trupul Domnului lor. Femeile au fost foarte îngrozite și și-au îngropat fețele în pământ, pentru că vederea îngerilor era mai mult decât puteau suporta. Îngerii au fost nevoiți să-și ascundă și mai mult slava înainte de a putea sta de vorbă cu femei. Femeile tremurau de teamă. Îngerii au spus: „Nu vă temeți, pentru că eu știu că îl căutați pe Isus care a fost răstignit. El nu este aici, pentru că a înviat, așa cum a spus. Veniți, vedeți locul unde a zăcut Domnul.” [Matei 28:5, 6.] 12LtMs, Ms 115,
„Când Maria a găsit piatra rostogolită de la ușa mormântului, „ea a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care Isus îl iubea, și le-a spus: „Ei au luat pe Domnul din mormânt, și nu știm unde L-au pus. Petru și celălalt ucenic au ieșit și au venit la mormânt. El s-a aplecat și, uitându-se înăuntru, a văzut hainele de in așezate: dar nu a intrat. Atunci Simon Petru a venit după el, a intrat în mormânt, a văzut hainele de in zăcând, și șervetul care era pe capul lui, nu zăcea împreună cu hainele de in, ci era înfășurat într-un loc aparte. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care a venit primul la mormânt și a văzut și a crezut. Căci încă nu cunoșteau Scriptura, ....” [Ioan 20:2, 3, 5-9.] „Tu nu vei lăsa sufletul meu în iad; nici nu vei lăsa Sfântul Tău să vadă stricăciunea.” [Psalmul 16:10.] „Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din puterea mormântului; căci El mă va primi.” [Psalmul 49:15.]” 12LtMs, Ms 115, 1897, par. 4
Citește Coloseni 2:10-12. Care este modalitatea de comemorare în Noul Testament a învierii Domnului Isus?
“Hristos s-a odihnit în mormânt în ziua de Sabat, iar când ființele sfinte, atât din cer cât și de pe pământ, erau în mișcare în dimineața primei zile a săptămânii, El a înviat din mormânt pentru a-și relua lucrarea de a-i învăța pe ucenicii Săi. Dar acest fapt nu sfințește prima zi a săptămânii și nu o face un Sabat. Isus, înainte de moartea Sa, a stabilit un memorial al frângerii trupului Său și al vărsării sângelui Său pentru păcatele lumii, prin rânduiala Cinei Domnului, spunând: 'Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El.' (1 Corinteni 11:26). Și credinciosul pocăit, care face pașii necesari în convertire, comemorează în botezul său moartea, îngroparea și învierea lui Hristos. El coboară în apă în asemănarea morții și îngropării lui Hristos, iar el este ridicat din apă în asemănarea învierii Sale ... pentru a trăi o viață nouă în Hristos Isus.”
„Oștirea îngerească a fost umplută de uimire când a privit suferințele și moartea Regelui slavei. Dar... nu a fost o minune pentru ei că Domnul vieții și al slavei... a rupt legăturile morții și a ieșit din casa închisorii Sale, ca un biruitor triumfător. De aceea, dacă vreunul dintre aceste evenimente ar trebui comemorat printr-o zi de odihnă, aceasta ar fi crucificarea. Dar am văzut că niciunul dintre aceste evenimente nu a fost destinat să schimbe sau să abroge legea lui Dumnezeu; dimpotrivă, ele oferă cea mai puternică dovadă a neschimbării ei....”
„Sabatul a fost instituit în Eden înainte de cădere și a fost păstrat de Adam și Eva și de toată oștirea cerească. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea, a binecuvântat-o și a sfințit-o. Am văzut că Sabatul nu va fi niciodată desființat; dar sfinții răscumpărați și toată oștirea îngerească îl vor păstra în onoarea marelui Creator pentru toată eternitatea.”
Luni, 23 Septembrie
Piatra era dată la o parte
Citește Marcu 16:1-8 și 1 Corinteni 15:1-8. Ce au în comun aceste pasaje?
Femeile care stătuseră lângă crucea lui Hristos au urmărit și au așteptat să treacă ceasurile Sabatului. În ziua întâi a săptămânii, foarte devreme, au plecat către mormânt, ducând cu ele mirurile de preț pentru a unge trupul Mântuitorului. Ele nu se gândeau la învierea Lui dintre cei morți. Soarele nădejdii lor apusese și asupra inimii lor se așternuse noaptea. În timp ce mergeau, își aminteau faptele de milostenie ale lui Hristos și cuvintele Lui de îmbărbătare. Dar nu-și aminteau de cuvintele Lui: “Vă voi vedea iarăși.” (Ioan 16, 22.) HLL 788.1
Neștiind ce se petrecea chiar atunci, se apropiau de grădină, zicându-și pe când mergeau: “Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?” Știau că nu puteau să dea piatra la o parte, dar au mers mai departe. Și iată, deodată cerurile se luminară de o strălucire care nu venea de la soarele ce răsărea. Pământul se cutremură. Ele au văzut că piatra cea mare era rostogolită. Mormântul era gol. HLL 788.2
Femeile nu veniseră la mormânt toate din aceeași parte. Maria Magdalena a fost cea dintâi care a ajuns în locul acela; și, văzând că mormântul este gol, a fugit să le spună ucenicilor. Între timp, au venit și celelalte femei. Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un tinerel îmbrăcat în veșminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra. Luase înfățișarea de om ca să nu le sperie pe aceste prietene ale lui Isus. Dar asupra lui încă mai strălucea lumina slavei dumnezeiești și femeile s-au înspăimântat. S-au întors să fugă, dar cuvintele îngerului le-au oprit pașii. “Nu vă temeți”, le-a zis el, “căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum a zis. Veniți de vedeți locul unde a fost pus Domnul și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre morți.” Au privit din nou în mormânt și au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo și le-a zis: “Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învie!” HLL 788.3
Marți, 24 Septembrie
Femeile la mormânt
Citește Marcu 16:1-8. Ce s-a întâmplat și cum au reacționat femeile la început?
A înviat! A înviat! Femeile rosteau mereu aceste cuvinte. Acum nu mai era nevoie de miruri de uns. Mântuitorul este viu, nu este mort. Ele își amintesc acum de cuvintele Lui când, vorbind despre moartea Sa, zicea că va învia. Ce zi era aceasta pentru omenire! Repede, femeile au plecat de la mormânt, “cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui”. HLL 789.1
Maria nu auzise vestea cea bună. Ea s-a dus la Petru și Ioan cu solia tristă: “Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus”. Ucenicii s-au dus repede la mormânt și au descoperit că lucrurile erau așa cum le spusese Maria. Au văzut pânza și ștergarul, dar pe Domnul nu L-au găsit. Dar tocmai acestea dovedeau că El înviase. Hainele de înmormântare nu erau aruncate cu nepăsare, ci erau împăturite cu grijă, fiecare separat. Ioan “a văzut și a crezut”. El încă nu înțelesese textul care zicea că Hristos trebuia să învie dintre cei morți; dar acum își aduse aminte de cuvintele Mântuitorului care prevestise învierea Sa. HLL 789.2
Însuși Hristos a fost Acela care așezase veșmintele de îngropăciune cu atâta grijă la locul lor. Când îngerul cel puternic a coborât la mormânt, el s-a unit cu altul care împreună cu tovarășii lui păziseră trupul Domnului. Când îngerul din cer rostogolise piatra, celălalt intră și desfăcu legăturile de pe trupul lui Isus. Dar însuși mâna lui Isus fusese aceea care le-a împăturit, pe fiecare în parte, și le-a pus la locul lor. Înaintea Aceluia care călăuzește atât steaua, cât și atomul, nu e nimic fără însemnătate. Ordinea și desăvârșirea se văd în toate lucrările Lui. HLL 789.3
Miercuri, 25 Septembrie
Isus Se arată Mariei și altora
Citește Marcu 16:9-20. Ce adaugă aceste versete la istoria învierii?
Maria îi urmase pe Ioan și pe Petru la mormânt; când ei s-au întors la Ierusalim, ea a rămas acolo. Pe când privea la mormântul gol, inima ei a fost umplută de durere. Privind înăuntru, i-a văzut pe cei doi îngeri, unul la căpătâiul și altul la picioarele locului unde fusese așezat Isus. “Femeie, pentru ce plângi?” o întrebară ei. “Pentru că mi-au luat pe Domnul”, răspunse ea, “și nu știu unde L-au pus.” HLL 789.4
Apoi ea a plecat de la îngeri, gândind că trebuie să găsească pe cineva care să-i poată spune ce s-a făcut cu trupul lui Isus. O altă voce i se adresă: “Femeie, pentru ce plângi? Pe cine cauți?” Printre lacrimi, Maria a văzut chipul unui om și, crezând că este grădinarul, a zis: “Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau”. Dacă mormântul acestui om bogat ar fi fost considerat o onoare prea mare pentru Isus, ea însăși ar fi găsit un loc pentru El. Era un mormânt pe care însuși glasul Lui îl eliberase, mormântul unde fusese așezat Lazăr. Nu s-ar fi găsit acolo un loc de înmormântare pentru Domnul ei? Se gândea că pentru ea ar fi fost o mare mângâiere, în întristarea ei, să poarte de grijă scumpului trup răstignit. HLL 790.1
Dar iată că, pe tonul cunoscut de ea foarte bine, Isus îi zise: “Marie!” De astă dată, ea știu că nu un străin i se adresa și, întorcându-se, văzu în fața ei pe Hristos cel viu. În bucuria ei, a uitat că El fusese răstignit. Sărind către El ca și cum ar fi vrut să-I îmbrățișeze picioarele, ea zise: “Rabuni!” Dar Hristos Își înălță mâna, zicând: “Nu Mă ține, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru”. Și Maria s-a dus la ucenici cu vestea aceea îmbucurătoare. HLL 790.2
Ce anume din ceea ce se întâmplă în Marcu 16:14 nu ar avea niciun sens dacă istoria învierii ar fi fost inventată?
Când au auzit invitația aceasta atât de precisă, ucenicii au început să se gândească la cuvintele lui Hristos, când le prevestise învierea Lui. Dar nici acum nu se bucurau. Nu puteau să scape de îndoială și tulburare. Chiar și atunci când femeile au declarat că L-au văzut pe Domnul, ucenicii nu voiau să creadă. Gândeau că ele au închipuiri. HLL 794.1
Necaz părea că se îngrămădește peste necaz. În a șasea zi a săptămânii, Îl văzuseră pe Învățătorul lor murind, în ziua întâi a săptămânii următoare, s-au văzut lipsiți de trupul Lui și mai erau și acuzați că L-au furat ca să-i înșele pe oameni. Nu mai știau ce să facă pentru a îndrepta falsa impresie care câștiga tot mai mult teren împotriva lor. Se temeau de vrăjmășia preoților și de mânia poporului. Ardeau de dor după prezența lui Isus, care-i ajutase în toate împrejurările grele. HLL 794.2
Repetară mereu cuvintele: “Noi crezusem că El era Acela care va mântui pe Israel”. Singuratici și plini de dor, își reaminteau de cuvintele: “Dacă se fac lucrurile acestea copacului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 24, 21; 23, 31.) Se adunară în odaia de sus, închiseră și zăvorâră ușa, știind că soarta iubitului lor Învățător putea să fie și a lor oricând. HLL 794.3
Joi, 26 Septembrie
„Duceți-vă în toată lumea!”
Citește Marcu 16:14-20. Ce le-a spus Isus ucenicilor Săi când i-a întâlnit și ce înseamnă aceste cuvinte pentru noi în prezent?
Ajungând la Ierusalim, cei doi ucenici intrară pe poarta de răsărit, care era deschisă în timpul sărbătorilor. Casele erau întunecoase și tăcute, dar călătorii își făceau drum pe străzile strâmte, la lumina lunii care răsărea. Au mers în odaia de sus, unde Hristos a petrecut ceasurile ultimei seri, înainte de moartea Sa. Ei știau că aici îi vor găsi pe frații lor. Oricât era de târziu, știau că ucenicii nu vor dormi atâta vreme cât nu vor afla sigur ce s-a făcut cu trupul Domnului lor. Au găsit ușa de la odaie închisă cu multă grijă. Au bătut la ușă pentru a li se da drumul, dar n-au primit nici un răspuns. Tăcerea era deplină. Apoi au spus cine sunt. Ușa a fost deschisă cu multă băgare de seamă, ei au intrat și împreună cu ei a intrat și un Altul, nevăzut. Apoi ușa a fost din nou închisă cu grijă, de teama spionilor. HLL 802.1
Călătorii i-au găsit pe toți cuprinși de o surprinzătoare înflăcărare. Glasul celor din încăpere izbucni în mulțumiri și laude, zicând: “A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Petru”. Apoi, cei doi călători, de-abia suflând de graba cu care veniseră, au povestit felul minunat în care Isus li Se arătase. De-abia au isprăvit de povestit, și unii ziceau că nu pot crede, pentru că ar fi prea frumos să fie adevărat, când, deodată, o altă Persoană li S-a înfățișat. Toți ochii erau ațintiți asupra Străinului. Nimeni nu bătuse la ușă pentru a cere voie să intre. Nu se auzise nici un zgomot de pași. Ucenicii erau surprinși și se întrebau cine-ar putea fi. Apoi auziră un glas care nu era altul decât glasul Învățătorului lor. Cuvinte clare și distincte veneau din gura Lui: “Pace vouă”. HLL 802.2
“Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: ‘Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt, pipăiți-Mă și vedeți: un duh nu are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu’. Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.” HLL 803.1
La întâlnirea Sa cu ucenicii, Isus le aduse aminte de cuvintele pe care le spusese înainte de moartea Sa, anume că toate lucrurile care au fost scrise cu privire la El în legea lui Moise, în profeți și în Psalmi trebuiau să se întâmple. “Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: ‘Așa este scris, și așa trebuie să pătimească Hristos, și să învie a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri.’” HLL 804.2
Ucenicii au început să-și dea seama de natura și întinderea lucrării lor. Aveau să vestească lumii adevărurile minunate pe care li le încredințase Hristos. Evenimentele vieții Sale, moartea și învierea Sa, profețiile care arătau către aceste evenimente, sfințenia Legii lui Dumnezeu, tainele Planului de Mântuire, puterea lui Isus de a ierta păcatele — ei erau martori la toate acestea și urmau să le aducă la cunoștința oamenilor. Ei trebuiau să vestească Evanghelia păcii și mântuirii prin pocăință și prin puterea Mântuitorului. HLL 805.1
“După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: ‘Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține, vor fi ținute’.” Duhul Sfânt încă nu Se manifestase pe deplin, deoarece Hristos încă nu fusese proslăvit. Revărsarea mult mai bogată a Duhului Sfânt urma să aibă loc numai după înălțarea lui Hristos. Numai după primirea Lui ar fi fost în stare ucenicii să-și îndeplinească însărcinarea de a vesti Evanghelia în lumea aceasta. Dar acum Duhul era dat cu un anumit scop. Înainte ca ucenicii să ajungă să-și îndeplinească datoriile slujbelor pe care le aveau în biserică, Hristos a suflat peste ei Duhul Său. El le dădea una dintre cele mai sfinte îndatoriri și dorea să scrie în inima lor gândul că fără Duhul Sfânt lucrarea aceasta nu putea să fie îndeplinită. HLL 805.2
Vineri, 27 Septembrie
Studiu Suplimentar
Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman era încă nerupt, străjerii romani făceau mereu de pază. Mai erau și paznicii nevăzuți. În jurul acelui loc erau adunate oști de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putință, domnul întunericului, cu oștirea lui decăzută, ar fi ținut pentru totdeauna sigilat mormântul în care Se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul și așteptau să salute pe Domnul vieții. HLL 779.1
“Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer.” Îmbrăcat cu armura lui Dumnezeu, îngerul acesta a părăsit curțile cerești. Razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau înaintea lui și-i luminau cărarea: “Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morți.” HLL 779.2
Acum dar, preoți și conducători, unde este puterea străjii voastre? Ostași încercați, care nu s-au temut niciodată de puterea omenească, sunt acum ca niște prinși de război luați fără să se fi folosit spada sau sulița. Fața pe care o privesc ei acum nu este fața unui luptător pieritor, ci este fața celui mai tare înger din oștirea Domnului. Solul acesta este cel care ocupă poziția de pe care a căzut Satana. Este acela care, pe dealurile Betleemului, a vestit nașterea lui Hristos. Pământul tremură la apropierea lui, oștile întunericului pier și, atunci când rostogolește piatra, se pare că cerurile coboară pe pământ. Ostașii îl văd cum îndepărtează piatra, ca și cum ar fi o pietricică, și-l aud cum strigă: “Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă”. Acum, ei Îl văd pe Isus cum iese din mormânt și-L aud cum rostește asupra mormântului deschis: “Eu sunt învierea și viața”. În timp ce vine afară în măreție și slavă, oastea îngerilor se pleacă până la pământ în adorare înaintea Răscumpărătorului și-L salută cu cântări de laudă. HLL 779.3
Un cutremur de pământ a marcat momentul în care Hristos și-a depus viața și un alt cutremur a semnalat clipa când a reluat-o în triumf. Acela care biruise moartea și mormântul a ieșit din mormânt având semnele unui biruitor, în mijlocul zguduirii pământului, al fulgerelor care alergau în toate părțile urmate de bubuitul tunetelor. Când va reveni pe pământ, El va zgudui “nu numai pământul, ci și cerul”. “Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă.” “Cerurile sunt făcute sul ca o carte”, “trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” “Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel.” (Evrei 12, 26; Isaia 24, 20; 34, 4; 2 Petru 3, 10; Ioel 3, 16.) HLL 780.1
La moartea lui Isus, ostașii văzuseră pământul înfășurat în întuneric la miezul zilei; dar, la înviere, ei au văzut strălucirea îngerilor luminând în noapte și au auzit pe locuitorii cerului cum cântă cu mare bucurie și în triumf: “Tu ai biruit pe Satana și puterile întunericului; Tu ai înghițit moartea în biruință”. HLL 780.2
Hristos a ieșit din mormânt proslăvit și garda romană a putut să-L privească. Privirea soldaților a rămas ațintită la fața Aceluia pe care ei, cu puțin înainte, Îl luaseră în râs și batjocură. În această Ființă proslăvită ei vedeau pe Captivul pe care-L văzuseră în odaia de judecată, pe Acela pentru care ei împletiseră o coroană de spini. El era Acela care, fără să Se împotrivească, a stat în fața lui Pilat și a lui Irod și a lăsat ca trupul Lui să fie sfâșiat de loviturile biciului. El era Acela care fusese pironit pe cruce, la care preoții și conducătorii, plini de mulțumire de sine, dăduseră din cap, zicând: “Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27, 42.) Acesta este Cel care fusese pus în mormântul cel nou al lui Iosif. Decretul cerului eliberase pe Captiv. Dacă munți ar fi fost îngrămădiți peste munți deasupra mormântului Său, nu L-ar fi putut împiedica să iasă. HLL 780.3
La vederea îngerilor și a Mântuitorului în slavă, păzitorii romani leșinaseră și arătau ca niște morți. Când strălucirea cerească s-a ascuns de ochii lor, ei s-au ridicat și, cât puteau să-i ducă de repede picioarele lor tremurânde, și-au făcut drum către poarta grădinii. Clătinându-se ca niște oameni beți, se grăbiră spre cetate, spunându-le celor pe care-i întâlneau noutățile minunate. S-au dus la Pilat, dar cele spuse de ei au fost raportate autorităților iudaice și mai marii preoților și conducătorii au trimis după ei ca să fie aduși mai întâi înaintea lor. Ostașii aceștia aveau o înfățișare ciudată. Tremurând de spaimă, cu fața palidă, au mărturisit că Hristos a înviat. Ostașii au spus totul așa cum văzuseră; nici nu au avut timp să gândească sau să vorbească altceva decât adevărul. De-abia vorbind, ei au spus: Cel care a fost răstignit a fost Fiul lui Dumnezeu; am auzit cum un înger Îl numea Maiestatea Cerului, Împăratul Măririi. HLL 781.1
Fețele preoților erau ca acelea ale morților. Caiafa încerca să spună ceva. Buzele i se mișcau, dar nu ieșea nici un sunet. Soldații erau gata să părăsească sala de consiliu, când un glas îi opri. În cele din urmă, Caiafa își regăsi glasul. “Stați, stați”, spuse el, “să nu spuneți nimănui ce ați văzut.” HLL 781.2
În gura soldaților a fost pus un raport mincinos. “Spuneți așa”, au zis preoții: “Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și L-au furat”. Aici, preoții s-au încurcat rău. Cum puteau spune ostașii că ucenicii au venit și au furat trupul în timp ce ei dormeau? Dacă dormeau, cum au putut să știe? Iar dacă ucenicii ar fi fost vinovați de furtul trupului lui Hristos, n-ar fi fost preoții cei dintâi care să-i învinuiască? Iar dacă santinelele ar fi dormit la mormânt, nu s-ar fi dus preoții la Pilat să-i pârască? HLL 781.3
Ostașii erau îngroziți la gândul de a se acuza singuri că au dormit în post. Vinovăția aceasta se pedepsea cu moartea. Era bine ca ei să ducă mărturia aceea mincinoasă, înșelând poporul și punându-și viața în primejdie? Nu păziseră ei toată noaptea aceea obositoare fără să doarmă? Cum ar fi putut să facă față procesului, chiar de dragul banilor, dacă nu spuneau adevărul? HLL 782.1
Pentru a face să nu se mai vestească lucrurile de care se temeau, preoții le-au făgăduit străjerilor că vor avea grijă să nu fie pedepsiți, zicând că nici Pilat n-ar fi dorit să se vestească lucrurile în felul acesta, cum nici ei nu doreau. Ostașii romani și-au vândut cinstea pentru bani. Au venit în fața preoților încărcați cu povara celui mai surprinzător adevăr și au plecat de la ei încărcați cu bani și cu un raport mincinos, născocit de preoți. HLL 782.2
Între timp, vestea despre învierea lui Hristos fusese dusă la Pilat. Cu toate că era răspunzător pentru faptul că Îl dăduse pe Hristos la moarte, Pilat era destul de nepăsător. Deși Îl osândise pe Domnul fără să vrea și cu un sentiment de milă, până acum nu simțise nici o mustrare. Îngrozit, acum el se închise în casă, hotărât să nu vadă pe nimeni. Dar preoții au reușit să ajungă în fața lui, i-au povestit lucrurile așa cum le născociseră ei și au stăruit să nu țină seama de neglijența în serviciu a soldaților. Înainte de a consimți la aceasta, el i-a luat deoparte pe străjeri și i-a cercetat. Temându-se pentru viața lor, aceștia n-au îndrăznit să ascundă ceva și i-au povestit lui Pilat tot ce se întâmplase. El nu a mai continuat cercetările, dar de atunci nu a mai avut liniște. HLL 782.3