Iubirea și dreptatea – cele două porunci supreme
Studiul 12, Trimestrul 1, 15-21martie 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 15 Martie
Dacă zice cineva:
Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede? 1 Ioan 4:20
Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale celorlalți. Trebuie să facem lumea mai bună decât ar putea fi dacă noi nu am fi în ea.
“Voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați pe unul ca acesta cu duhul blândeții.” (Galateni 6, 1.) Prin credință și rugăciune, puterea vrăjmașului este dată înapoi. Spuneți cuvinte de credință și curaj, care vor fi ca un balsam vindecător pentru cel zdrobit și rănit. Mulți, foarte mulți, au slăbit și și-au pierdut curajul în marea bătălie a vieții; un cuvânt de amabilă îmbărbătare i-ar întări ca să biruie. Niciodată să nu trecem pe lângă un suflet suferind, fără a căuta să-i dăm mângâierea cu care suntem mângâiați de Dumnezeu. HLL 504.4
Toate acestea sunt numai împlinirea principiului legii, principiu ilustrat prin parabola samariteanului milos și manifestat în viața lui Isus. Caracterul Său descoperă adevărata însemnătate a legii și ne arată ce înseamnă a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Și când copiii lui Dumnezeu manifestă îndurare, bunătate și iubire față de toți oamenii, ei dovedesc caracterul rânduielilor cerului. Ei dau mărturie că “Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” (Psalmii 19, 7.) Și oricine nu manifestă această iubire calcă legea pe care pretinde că o onorează. Atitudinea față de frații noștri arată care este atitudinea noastră față de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu în inimă este singurul izvor pentru iubirea față de aproapele. “Dacă zice cineva: ‘Eu iubesc pe Dumnezeu’, și urăște pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” Preaiubiților, “dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4, 20.12.) HLL 505.1
Faceți tot ce puteți pentru a-i face pe ceilalți fericiți, pentru a face lumea mai bună decât este, pentru a o face să știe că sunteți în ea pentru a-i face bine, nu pentru a fi o povară pentru ea?
Duminică, 16 Martie
Cele mai mari două porunci
Vezi în Matei 22:34-40 cum a răspuns Domnul Isus la întrebarea învățătorului legii!
Învățătorul legii s-a apropiat de Isus cu o întrebare directă: “Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Răspunsul lui Hristos a fost direct și puternic: “Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’; și ‘Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta’”. Aceasta este prima poruncă. A doua este asemenea cu cea dintâi, a zis Hristos, deoarece izvorăște din ea: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este poruncă mai mare decât aceasta”. “În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Proorocii.” HLL 607.1
Primele patru porunci din Cele Zece sunt rezumate în această mare învățătură: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta”. Ultimele șase sunt cuprinse în cealaltă: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Aceste două porunci sunt o expresie a principiului iubirii. Cea dintâi nu poate fi ținută, iar a doua să fie călcată; nici a doua nu poate fi ținută, iar cea dintâi călcată. Dacă Dumnezeu are locul ce I se cuvine în inima noastră, atunci și semenului nostru îi vom da locul potrivit și îl vom iubi ca pe noi înșine. Numai atunci când Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice vom putea să-l iubim pe semenul nostru fără părtinire. HLL 607.2
Citește Matei 19:16-23. Ce legătură există între răspunsurile date de Isus tânărului bogat și cele date învățătorului legii, din Matei 22?
Pretenția lui că păzise Legea lui Dumnezeu era o amăgire. El dovedise că avuțiile erau idolul lui. El nu putea să țină poruncile lui Dumnezeu, câtă vreme lumea avea locul cel dintâi în inima lui. Iubea mai mult darurile lui Dumnezeu decât pe Dătător. Hristos îi dăruise tânărului comuniunea cu Sine. “Urmează-Mă”, a spus El. Dar Mântuitorul nu valora pentru el atât cât valora numele pe care îl avea între oameni sau avuțiile lui. Să renunțe la comoara pământească, vizibilă, pentru comoara cerească, nevăzută, era un risc prea mare. El a refuzat darul vieții veșnice și a plecat; de aici înainte, lumea avea să pună cu totul stăpânire pe el. Mii de oameni trec prin aceleași experiențe, având de ales între Hristos și lume; și mulți aleg lumea. Asemenea tânărului fruntaș, ei se îndepărtează de Mântuitorul, zicând în inima lor: “Nu vreau ca Omul acesta să-mi fie conducător”. HLL 520.4
Luni, 17 Martie
The Two Greatest Sins
Ce spun Psalmii 135:13-19 despre păcatul des întâlnit și evidențiat în întreaga Scriptură?
Întoarceți-vă la Acela de la care v-ați abătut mult, copii ai lui Israel! Căci în ziua aceea, fiecare își va lepăda idolii de argint și de aur, pe care vi i-ați făcut cu mâinile voastre nelegiuite.Și asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om; îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, și tinerii lui războinici vor fi robiți. — Isaia 31:6-8
Din cauza idolatriei care exista în poporul lui Dumnezeu din vechime, le-a fost permis asirienilor să aibă control asupra lor și a țării lor dorită. Și cert este că asirienii vor controla țara atât timp cât poporul lui Dumnezeu continuă să trăiască în idolatrie. Dar, de îndată ce toți idolii sunt lepădați, - da, de îndată ce are loc marea redeșteptare și reformă în inimile oamenilor, - atunci asirienii (puterea care îi stăpânește acum) vor cădea cu siguranță, iar poporul lui Dumnezeu va reveni la fel de sigur.
Ce condamnă Dumnezeu în pasajul din Zaharia 7:9-12? Cum se raportează acest păcat și păcatul idolatriei la cele două mari porunci?
„Iov spune: „Dacă am disprețuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, atunci când s-au certat cu mine, ce voi face atunci când Dumnezeu se va ridica? și când mă va vizita, ce îi voi răspunde? ... Dacă am oprit pe cel sărac de la dorința lui, dacă am făcut să lipsească ochii văduvei, dacă am mâncat eu singur bucățica mea și orfanul nu a mâncat; ... dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de îmbrăcăminte, sau pe vreun sărac fără acoperământ; dacă pântecele lui nu m-a binecuvântat și dacă nu a fost încălzit cu lâna somnului meu; dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului, când am văzut ajutorul meu la poartă, atunci să-mi cadă brațul din omoplat și să mi se rupă brațul din os. Căci nimicirea de la Dumnezeu a fost pentru mine o spaimă și din pricina înălțimii Lui n-am putut răbda'. Dacă aceeași teamă și această dragoste de dreptate ar fi în bisericile noastre și în toate instituțiile noastre, ce transformare ar avea loc! 'Cel ce are milă de săraci împrumută Domnului; și ceea ce a dat îi va răsplăti El din nou'. 'Binecuvântat este cel care are grijă de cel sărac: Domnul îl va scăpa la vreme de necaz. Domnul îl va păzi și-l va ține în viață; și va fi binecuvântat pe pământ; și nu-l vei da în voia vrăjmașilor săi. Domnul îl va întări pe patul de lâncezeală; tu vei face tot patul lui în boala lui."” HM 1 iulie 1891, par. 17
Marți, 18 Martie
Dumnezeu iubește dreptatea
Citește Psalmul 82. Cum este exprimată preocuparea lui Dumnezeu pentru dreptate în lumea noastră? Cum ne influențează aceasta astăzi?
Prin garantarea plină de atenție a drepturilor și libertăților supușilor lui, Iosafat a subliniat considerația pe care orice membru al familiei omenești o primește de la Dumnezeul dreptății, care conduce peste toți. “Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; el judecă în mijlocul dumnezeilor”. Și aceia care sunt rânduiți să lucreze ca judecători sub autoritatea Lui trebuie să facă “dreptate celui slab și orfanului”, să dea “dreptate nenorocitului și săracului”, să scape “pe cel nevoiaș și lipsit, izbăvindu-l din mâna celor răi”. (Psalmii 82, 1.3.4.)
Mica 6:6, 7: „Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?”.
Această întrebare făcută de popor dezvăluie ceea ce cred ei că ar fi mai plăcut pentru Domnul. Ei cred că un dar din lucrurile materiale este probabil darul cel mai acceptabil pe care îl pot oferi pentru îndepărtarea păcatelor lor. Noi vedem cu ochii noștri aceste lucruri în toată biserica. Aceeași condiție era în zilele primei veniri a lui Hristos: evreii erau foarte stricți în plata zecimii chiar și din cel mai mic venit, cum ar fi din izmă, mărar și chimen, dar uitau „cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia”, Mat. 23:23. Domnul a spus că erau datori să plătească zecimea în mod corect, dar darea zecimii nu ar trebui să înlocuiască dreptatea, mila și credincioșia. Același răspuns ne este dat nouă astăzi prin profetul Mica:
Mica 6:8: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”.
A face dreptate, a iubi mila și a umbla smerit cu Dumnezeul nostru este cel mai mare dar pe care îl putem aduce Domnului.
Miercuri, 19 Martie
Chemați să facem dreptate
Ce ne învață Domnul Isus în Matei 23:23-30 despre ce este cel mai important? Cum înțelegi expresia „cele mai însemnate lucruri”?
Tot ce poruncește Dumnezeu are o însemnătate. Hristos a recunoscut plătirea zecimii ca o datorie; dar El a arătat că aceasta nu putea să scuze neglijarea altor obligații. Fariseii erau foarte scrupuloși în zecimea verdețurilor din grădină, ca de pildă izma, mărarul și chimenul; lucrul acesta îi costa puțin și le dădea o reputație de oameni scrupuloși și sfinți. În același timp, restricțiile lor fără rost îi apăsau pe oameni și distrugeau respectul față de principiul sfânt, rânduit chiar de Dumnezeu. Ei ocupau mintea oamenilor cu amănunte lipsite de importanță și le îndepărtau atenția de la adevărurile esențiale. Lucrurile mai însemnate ale legii — dreptatea, mila și credincioșia — erau neglijate. “Pe acestea”, zicea Hristos, “trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.” HLL 617.1
Și alte legi fuseseră în același fel răstălmăcite de rabini. În îndrumările date lor prin Moise, era interzis să se mănânce ceva necurat. Folosirea cărnii de porc și a cărnii altor animale era oprită, deoarece putea să umple sângele de necurății și să scurteze viața. Dar fariseii n-au lăsat aceste restricții așa cum le dăduse Dumnezeu. Ei cădeau în extreme nejustificate. Între alte lucruri, li se cerea oamenilor să strecoare toată apa pe care o foloseau, ca nu cumva să conțină vreo insectă cât de mică dintre acelea clasificate între animalele necurate. Isus, arătând contrastul dintre aceste pretenții privind lucruri neînsemnate și mărimea păcatelor pe care le săvârșeau, a zis către farisei: “Povățuitori orbi, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” HLL 617.2
“Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.” După cum mormântul văruit și frumos împodobit ascundea resturile putrede dinăuntru, tot astfel și sfințenia exterioară a preoților și conducătorilor iudei ascundea nelegiuirea. Isus a continuat: HLL 617.3
“Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi zidiți mormintele proorocilor, împodobiți gropile celor neprihăniți și ziceți: ‘Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor!’ Prin acestea mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fiii celor ce au omorât pe profeți.” Ca să-și arate stima față de profeții morți, iudeii erau foarte zeloși să le înfrumusețeze mormintele, dar n-au câștigat din învățăturile lor, nici nu au luat seama la mustrările lor. HLL 617.4
În zilele lui Hristos, se cultiva un respect superstițios pentru locurile de odihnă ale morților și sume mari de bani erau risipite pentru împodobirea lor. Înaintea lui Dumnezeu, lucrările acestea erau o idolatrie. În respectul lor necuvenit pentru cei morți, oamenii arătau că nu iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și nici pe semenii lor ca pe ei înșiși. Aceeași idolatrie se vede pe scară întinsă și în zilele noastre. Mulți sunt vinovați de neglijarea văduvelor și a orfanilor, a bolnavilor și a săracilor, pentru a clădi monumentele costisitoare pentru cei morți. Timp, bani și muncă sunt din belșug folosite pentru acest scop, în timp ce datoriile pentru cei vii — datorii pe care Hristos le-a poruncit foarte clar — sunt lăsate neîmplinite. HLL 618.1
Fariseii clădeau mormintele profeților, le împodobeau gropile și ziceau unul către altul: “Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui slujitorului lui Dumnezeu”. Dar, în același timp, ei plănuiau să ia viața Fiului Său. Aceasta ar trebui să fie o învățătură pentru noi. Ar trebui să ne deschidă ochii față de puterea lui Satana de a înșela mintea care se îndepărtează de la lumina adevărului. Mulți urmează calea fariseilor. Ei cinstesc pe aceia care au murit pentru credința lor. Se miră de orbirea iudeilor care L-au lepădat pe Hristos. Dacă am fi trăit noi în zilele Lui, declară ei, cu mare bucurie am fi primit învățătura Lui; nicidecum nu ne-am fi făcut părtași la vinovăția acelora care L-au lepădat pe Mântuitorul. Dar atunci când ascultarea de Dumnezeu cere sacrificiu de sine și umilință, tocmai persoanele acestea înăbușă convingerile lor și refuză să dea ascultare. În felul acesta, ei manifestă același spirit ca fariseii pe care i-a condamnat Isus. HLL 618.2
Joi, 20 Martie
„Cine este aproapele meu?”
Ce mesaj îți transmite pasajul din Luca 10:25-37 în contextul apelului profeților la milă și dreptate și în lumina nedreptăților făcute de-a lungul istoriei?
mod direct, plin de putere, arătând ascultătorilor Săi faptul că ei au neglijat a aduce la îndeplinire aceste principii. Cuvintele Sale au fost așa de categorice și potrivite, încât ascultătorii n-au mai putut spune nimic. În cele spuse de Domnul Hristos, învățătorul Legii n-a mai găsit nimic, ce ar fi putut fi criticat. Dar el n-a putut birui în mod suficient antipatia sa națională, pentru a recunoaște pe nume meritul samariteanului. Când Domnul Hristos a întrebat: “Care dintre acești trei se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” el a răspuns. “Cel ce și-a făcut milă de el.” PDH 380.1
“Du-te de fă și tu la fel” i-a zis Isus. Arată celor în nevoie aceeași bunătate plină de milă. Astfel vom da dovadă că păzim întreaga Lege. PDH 380.2
Samariteanul a împlinit porunca: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, demonstrând astfel că el era cu mult mai neprihănit decât aceia care îl condamnau. Punându-și în primejdie propria sa viață, el a tratat pe cel rănit ca pe propriul său frate. Acest samaritean reprezintă pe Domnul Hristos. Mântuitorul nostru a arătat pentru noi o iubire, pe care iubirea omenească n-o poate egala vreodată. Pe când noi eram zdrobiți și pe moarte, El a avut milă de noi. El n-a trecut pe lângă noi, pe partea cealaltă, să ne lase să pierim fără ajutor și fără nădejde. El n-a rămas în căminul Său sfânt și fericit, unde era iubit de toată oștirea cerului. A văzut nevoia noastră presantă și S-a ocupat de cazul nostru și a identificat interesele Sale cu cele ale omenirii întregi. El a murit pentru a salva pe vrășmașii Săi; S-a rugat pentru omorâtorii Săi. Arătând spre propriul Său exemplu, a spus urmașilor Săi: “Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.” “Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Ioan 15, 17; 13, 34. PDH 381.1
Preotul și Levitul fuseseră la slujbele de la templu, ale căror servicii au fost stabilite chiar de către Dumnezeu. A participa la acel serviciu, era un privilegiu mare și înalt, iar preotul și Levitul considerau că, fiind astfel onorați de Dumnezeu, nu se cădea să se îngrijească de un suferind necunoscut de la marginea drumului. În acest fel, ei au neglijat ocazia specială pe care Dumnezeu le-a oferit-o ca să fie instrumente ale Sale pentru binecuvântarea aproapelui lor. PDH 382.1
Și astăzi, mulți fac o greșeală asemănătoare. Ei împart îndatoririle lor în două categorii deosebite. O categorie este formată din lucruri mari și trebuie să fie rezolvate ținând seama de Legea lui Dumnezeu, o altă categorie fiind formată din așa zisele lucruri mici, în care porunca: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, este ignorată. Această parte a lucrării este lăsată să depindă de capriciile cuiva, supusă înclinațiilor sau impulsurilor. În acest fel caracterul ajunge stricat, iar religia Domnului Hristos reprezentată în mod greșit, fals. PDH 382.2
Sunt unii care gândesc că este ceva înjositor pentru demnitatea lor să se îngrijească de omenirea suferindă. Mulți privesc cu indiferență și cu dispreț la aceia care au lăsat în ruină templul sufletului lor. Alții, neglijează pe cei săraci din alte motive. Ei lucrează, după credința lor pentru cauza lui Dumnezeu, căutând să facă unele lucrări mari și de valoare. Ei cred că fac o mare lucrare, și de aceea nu se pot opri spre a lua în seamă nevoile celor săraci și necăjiți. Pentru promovarea presupusei lor mari lucrări, ei pot ajunge până acolo încât să asuprească pe cei săraci. Ei îi pot așeza pe aceștia în împrejurări grele, care să-i încerce greu, să-i deposedeze de drepturile lor, sau să nu țină seama de nevoile lor. Și totuși, să creadă că toate acestea sunt justificate, pentru că, gândesc ei — le fac pentru înaintarea cauzei lui Hristos. PDH 382.3
Mulți vor lăsa pe un frate sau pe un vecin de-al lor, ca în împrejurări potrivnice, să se lupte singur, neajutat. Pentru că ei mărturiseau a fi creștini, cel în cauză își putea închipui că în egoismul lor rece, ei reprezentau pe Hristos. Pentru că așa numiții slujitori ai lui Dumnezeu nu conlucrează cu El, iubirea lui Dumnezeu, care ar trebui să se reverse în valuri de la ei, este în mare măsură oprită a mai ajunge la semenii lor. Și astfel, mulțimea laudelor și a mulțumirilor inimilor omenești și de pe buzele oamenilor, sunt împiedicate a se îndrepta spre Dumnezeu. El este astfel jefuit de slava ce se datorează numelui Său Cel Sfânt. El este păgubit de cei pentru care a murit Domnul Hristos, de cei pe care dorește atât de mult să-i ducă în împărăția Sa, spre a locui în prezența Sa, de-a lungul veacurilor nesfârșite. PDH 383.1
Vineri, 21 Martie
Studiu Suplimentar
Lecția începe prin a ne încuraja să facem din lume un loc mai bun, lucrând pentru a-i ajuta pe cei asupriți și oprimați și fiind interesați să le facem dreptate acolo unde este nevoie.
Lecția de duminică tratează cele două mari porunci și modul în care Isus le abordează cu avocatul și cu tânărul conducător bogat. Răspunsul lui Isus către avocat a dezvăluit profunzimea poruncilor, pe care avocatul a acceptat-o cu recunoștință și l-a lăudat pe Isus pentru explicația sa. Tânărul dregător bogat a crezut că respectă poruncile, dar remarcile lui Isus i-au arătat că este un idolatru. Bogățiile sale erau idolul său.
Lecția de luni vorbește despre cele mai mari două păcate, idolatria, care este o nerespectare a primei mari porunci, iubirea față de Dumnezeu, și maltratarea celor săraci și nevoiași, care este o nerespectare a celei de-a doua mari porunci, iubirea față de aproapele nostru.
Dreptatea este subiectul lecției de marți. Dumnezeu vrea ca noi să facem dreptate, să iubim mila și să umblăm smerit cu El. El dorește ca dreptatea să fie administrată în numele celor înjosiți și oprimați atât în Biserică, cât și în societate.
Lecția de miercuri citează Matei 23:23-30 pentru a evidenția mustrarea lui Isus la adresa cărturarilor și fariseilor. Aceștia erau buni la zeciuiala ierburilor din grădină, respectau cu scrupulozitate legile sanitare și îi venerau pe cei care au murit pentru credința lor, dar omiteau chestiunile mai importante ale legii, dreptatea, mila și adevărul.
Lecția de joi folosește parabola bunului samaritean din Luca 10:25-37 pentru a anunța apelul la dreptate pentru cei oprimați și la hrană pentru cei săraci.
Să ne rugăm acum să avem religia lui David, a lui Daniel, a lui Iosif. Acești bărbați au fost doar niște tineri când au intrat în cariera respectivă, dar au fost la fel de fermi față de convingerile lor precum acul busolei la pol. Ei nu s-au abătut de la o singură datorie sau principiu drept, indiferent de presiune sau circumstanțe. Stabilitatea lor de caracter și râvna pentru a face lumea mai bună, l-au convins pe Domnul să-i facă împărați. Acum să ne rugăm să nu fim niște obstacole, ci să fim constructori pe drumul civilizației; ca, în loc să ocupăm doar un spațiu, să fim vii roditoare în marea podgorie a lui Dumnezeu.