Sabat după-amiază 17 Ianuarie
Memory Text:
“Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.. — Filipeni 2:2
Strângeți rândurile! Aceasta este porunca pe care o aud de la Căpetenia mântuirii noastre. Strângeți rândurile! Acolo unde este unitate, este putere. Toți cei care sunt de partea Domnului vor strânge rândurile. Între cei ce sunt credincioși adevărului este nevoie de dragoste și de unitate desăvârșită, dar orice duce la neînțelegeri vine de la Diavolul. Domnul plănuiește ca aceia care alcătuiesc poporul Său să fie una cu El, așa cum mlădițele sunt una cu vița. Atunci vor ajunge să fie ei înșiși uniți. — Scrisoarea 6, 1899 SA3 193.4
Pentru că nu este nici o legătură între Prințul luminii și prințul întunericului, nu poate fi vreo legătură nici între ucenicii lor. Când au consimțit să se unească cu aceia care erau doar pe jumătate convertiți din păgânism, creștinii au pășit pe o cale care i-a dus din ce în ce mai departe de adevăr. Satana a tresăltat, pentru că reușise să amăgească un număr atât de mare dintre urmașii lui Hristos. Apoi, a făcut ca puterea lui să apese și mai mult asupra acestora și i-a inspirat să-i persecute pe aceia care rămâneau credincioși lui Dumnezeu. Nimeni nu știa atât de bine cum să se împotrivească adevăratei credințe creștine ca aceia care odinioară fuseseră apărătorii ei, așa că acești creștini apostaziați, unindu-se cu tovarășii lor pe jumătate păgâni, și-au îndreptat lupta împotriva celor mai importante trăsături ale învățăturilor lui Hristos. TV 45.1
După o luptă lungă și aprigă, cei credincioși, puțini la număr, s-au hotărât să rupă orice legătură cu biserica apostată, dacă ea refuza și mai departe să se elibereze de rătăcire și idolatrie. Ei au văzut că despărțirea era o necesitate absolută, dacă doreau să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu și-au permis să tolereze rătăciri fatale pentru sufletul lor și să dea un exemplu care ar primejdui credința copiilor și a copiilor copiilor lor. Pentru a asigura unitatea și pacea, erau gata să facă orice concesie care corespundea cu ascultarea de Dumnezeu; dar simțeau că însăși pacea ar fi fost prea scump câștigată cu jertfirea principiilor. Dacă unitatea se putea asigura numai prin compromiterea adevărului și a neprihănirii, atunci preferau să rămână despărțiți chiar și în război. TV 45.3
Duminică, 18 Ianuarie
Dezbinare în Filipi
Ce factori apar în Filipeni 2:1-3 pentru dezbinarea din biserică? Ce soluție sugerează Pavel?
Dumnezeu dorește ca aceia care sunt poporul Lui să fie disciplinați și să acționeze în armonie, să vadă cu aceiași ochi și să aibă același gând, aceeași judecată. Pentru a ajunge la această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească trebuie să fie supusă și transformată. Dumnezeu dorește ca în biserică să existe mereu o mărturie vie. Va fi nevoie de mustrare și de sfătuire și va trebui ca unii să fie certați cu asprime, dacă este cazul. Auzim acest pretext: „O, dar eu sunt atât de sensibil, nu pot suporta nici cea mai mică remarcă!” Dacă aceste persoane ar prezenta corect cazul, ar spune: „Sunt atât de încăpățânat, atât de independent, atât de îngâmfat, încât nu vreau să mi se spună ce să fac; nu vreau să fiu mustrat. Pretind dreptul de a gândi cu capul meu; am dreptul să cred și să vorbesc așa cum îmi place.” Domnul nu dorește ca noi să renunțăm la individualitatea noastră. Dar care om poate să aprecieze corect cât de departe trebuie dusă această chestiune a independenței personale? 3M 360.2
Petru îi îndeamnă pe frații lui: „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.” Și apostolul Pavel îi îndeamnă pe frații lui din Filipi la unitate și la armonie: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.” Și din nou Pavel își îndeamnă frații: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Scriindu-le efesenilor, el spune: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.” 3M 360.3
Luni 19 Ianuarie
Sursa unității
Ce măsuri practice recomandă Pavel în Filipeni 2:3,4 pentru a avea unitate în biserică?
Dacă lumea va vedea că în biserica lui Dumnezeu există o armonie desăvârșită, aceasta va fi o dovadă puternică în favoarea religiei creștine. Disensiunile, diferendele nefericite și conflictele mărunte din biserică Îi aduc dezonoare Mântuitorului nostru. Toate acestea pot fi evitate dacă eul Îi este supus lui Dumnezeu și urmașii lui Isus ascultă de autoritatea bisericii. Necredința sugerează că independența individuală ne face să fim mai importanți, că este o dovadă de slăbiciune să renunțăm la propriile concepții cu privire la ce este bine și potrivit și să ascultăm verdictul bisericii, dar tocmai a ceda unor astfel de sentimente și de păreri constituie un pericol și ne conduce la anarhie și la confuzie. Domnul Hristos a știut că unitatea și părtășia creștină erau necesare pentru cauza lui Dumnezeu și, de aceea, le-a poruncit ucenicilor Săi aceste lucruri, iar istoria creștinismului, din vremea aceea și până astăzi, dovedește clar că puterea stă doar în unitate. Judecata individuală trebuie să se supună autorității bisericii. 4M 19.2
Apostolii au fost conștienți de necesitatea unei unități stricte și au făcut eforturi stăruitoare în acest scop. Pavel îi îndemna pe frații lui cu aceste cuvinte: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” 4M 19.3
De asemenea, el le-a scris fraților săi filipeni: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.” 4M 20.1
Romanilor, el le-a scris: „Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțăminte unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus, pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” „Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți.” 4M 20.2
Petru le-a scris bisericilor răspândite pretutindeni: „Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.” 4M 20.3
Iar în epistola sa adresată corintenilor, Pavel spune: „Încolo, fraților, fiți sănătoși, desăvârșiți-vă, îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.” 4M 20.4
Marți 20 Ianuarie
Implant în minte sau operație?
Ce crezi că înseamnă să avem și noi „gândul […] care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:5)?
Psalmistul spune: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. (Psalmii 119, 130.) Când acționează doar la nivelul conștiinței, adevărul creează multe dificultăți; dar, când este invitat în inimă, întreaga ființă este adusă într-o stare de supunere față de Isus Hristos. Până și gândurile sunt îndrumate de El, deoarece gândurile lui Hristos lucrează în mintea care se supune voinței lui Dumnezeu. „Să aveți în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus”. (Filipeni 2, 5.) Acela pe care îl eliberează Hristos este un om cu adevărat liber și nu va putea fi înrobit de păcat. — Manuscript 67, 1894. 1MCP 324.3
Toți iudeii onești față de ei înșiși au fost convinși în conștiința lor că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, dar inima lor, în mândria și ambiția ei, nu a dorit să cedeze acestei convingeri. Prin urmare, iudeii s-au opus luminii adevărului, pe care s-au decis să-l nege și să-l respingă. Când adevărul este acceptat ca atare doar la nivelul conștiinței, fără ca inima să fie mișcată și receptivă, acesta nu face decât să tulbure mintea. Dar când este primit în inimă, adevărul este transferat conștiinței, iar principiile lui curate cuceresc sufletul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, frumusețea adevărului așezat în inimă influențează mintea și, prin puterea lui transformatoare, se va reflecta în trăsăturile caracterului. — Manuscript 130, 1897. 1MCP 324.4
Dumnezeu îngăduie ca fiecare ființă umană să-și manifeste propria individualitate. El nu dorește ca vreun om să-și abandoneze gândirea și să se lase condus de altcineva. Cei care vor ca mintea și caracterul lor să fie schimbat nu trebuie să privească la oameni, ci la Exemplul divin. Dumnezeu vă invită „să aveți în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus”. Prin convertire și transformare, în minte este întipărit gândul lui Hristos. Fiecare om va trebui să stea înaintea lui Dumnezeu, în virtutea unei credințe personale și în virtutea unei experiențe personale, conștient fiind de faptul că Hristos, nădejdea slavei, a luat chip în el însuși. A imita exemplul vreunei alte persoane — chiar și al uneia pe care noi am putea să o considerăm aproape desăvârșită din punct de vedere al caracterului — ar însemna să ne punem încrederea într-o ființă umană cu defecte, care nu este în stare să ne ofere nici măcar o iotă sau o frântură de desăvârșire. — The Signs of the Times, 3 septembrie, 1902. 2MCP 428.2
Miercuri 21 Ianuarie
Gândirea lui Hristos
Cuvintele din Filipeni 2:5-8 sunt considerate de unii cele mai expresive și mai frumoase din toată Scriptura. Ce ne spune Pavel aici? Care sunt implicațiile acestor cuvinte? Și, cel mai important, cum aplicăm în viața noastră principiul exprimat aici?
Trebuie să-L păstrăm în atenție pe Mântuitorul care iartă păcatul. [184] Totuși trebuie să-L prezentăm în poziția Sa adevărată — venind să moară pentru a înălța Legea lui Dumnezeu și pentru a o face vrednică de cinste, și totuși pentru a-l îndreptăți pe păcătosul care va depinde întru totul de meritele sângelui unui Mântuitor răstignit și înviat. Acest fapt nu este prezentat cu claritate. SA3 97.4
Avem privilegiul de a-L înțelege pe Isus așa cum este El, de a-L cunoaște pe Acela care este plin de îndurare, bunătate și politețe divină. El este bun și milos și va ierta păcatele noastre. Despre El este scris: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” MP 225.2
Prin contemplarea iubirii fără egal a lui Dumnezeu, noi ne însușim natura Sa. Domnul Hristos a fost reprezentarea caracterului Dumnezeului cerului atât înaintea oamenilor, cât și înaintea îngerilor. El a demonstrat că atunci când depind întru totul de Dumnezeu, oamenii pot să respecte poruncile Sale și să trăiască, iar legea Sa va fi ca lumina ochilor lor. MP 226.2
Mintea omenească nu este în stare să înțeleagă umilirea omului Isus Hristos, dar divinitatea Sa și existența Sa înainte de a fi creată lumea nu pot să fie puse niciodată la îndoială de aceia care credCuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel vorbește despre Mijlocitorul nostru, singurul Fiu al lui Dumnezeu, care, în starea de slavă, purta chipul lui Dumnezeu, Comandantul tuturor oștirilor cerești și care, când Și-a înveșmântat divinitatea în natura omenească, a luat chip de rob. Isaia declară: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”. El va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci” (Isaia 9,6.7).
Când a fost de acord să Se facă om, Domnul Hristos a manifestat o umilință care constituie un motiv de uimire pentru făpturile cerești inteligente. Faptul că a acceptat să fie om nu ar fi fost nicio umilință, dacă nu ar fi fost poziția înaltă a Domnului Hristos în preexistența Sa. Trebuie să ne deschidem mintea pentru a înțelege că Domnul Hristos a lăsat deoparte mantia Sa regală, coroana Sa împărătească, poziția Sa înaltă de conducere și Și-a înveșmântat natura divină cu natura omenească, pentru a-l putea întâlni pe om acolo unde era el și pentru a le aduce celor din familia omenească puterea morală de a ajunge fii și fiice ale [244] lui Dumnezeu. Pentru a-l răscumpăra pe om, Domnul Hristos a ajuns ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. SAa 118.4 - SAa 118.5
Joi 22 Ianuarie
Taina evlaviei
Studiază Romani 8:3; Evrei 2:14-18 și 4:15! Ce a caracterizat smerenia Domnului Isus și faptul că a luat natura oamenilor?
Natura omenească a Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi. Ea este lanțul de aur care leagă sufletul nostru de Hristos și, prin Hristos, de Dumnezeu. Acesta trebuie să fie subiectul nostru de studiu. Domnul Hristos a fost un om adevărat. El Și-a dovedit umilința prin faptul că a ajuns om. Totuși El a fost Dumnezeu în trup. Când abordăm subiectul acesta, am face bine să luăm aminte la cuvintele adresate de Domnul Hristos lui Moise, la rugul aprins: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt” (Exodul 3,5). Ar trebui să ne apropiem de studiul acesta cu umilința unuia care învață și cu o inimă smerită. Cercetarea întrupării lui Hristos este un câmp roditor, ce va aduce roade pentru cercetătorul care sapă adânc după adevărul ascuns. SAa 118.6
Răscumpărătorul lumii a pășit pe același teren pe care Adam a căzut din cauza neascultării de Legea lui Iehova. Singurul Fiu născut al lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca om, pentru a descoperi lumii faptul că oamenii, prin putere divină, pot păzi Legea lui Dumnezeu. Satana, îngerul căzut, declarase că niciun om nu poate păzi Legea lui Dumnezeu și arătase spre neascultarea lui Adam ca dovadă că afirmația sa este adevărată. Dar Fiul lui Dumnezeu S-a pus în locul omului, a trecut peste terenul pe care Adam a căzut și a îndurat ispite mai puternice decât oricare care au fost sau vor fi aduse vreodată asupra neamului omenesc. Isus a rezistat ispitelor lui Satana în același mod în care orice suflet ispitit poate rezista celui rău. El l-a trimis pe ispititor la Scriptura inspirată și a spus: «Este scris». Hristos a biruit ispitele ca om, sprijinindu-Se numai pe Cuvântul lui Dumnezeu; și orice om poate birui așa cum a biruit Hristos.” (ST, 10 aprilie 1893, par. 2)
„Nu trebuie să privim ascultarea lui Hristos ca pe ceva separat, ca pe o lucrare pentru care El ar fi fost deosebit de adaptat datorită naturii Sale divine; căci El a stat înaintea lui Dumnezeu ca reprezentant al omului și a fost ispitit ca înlocuitor și garant al omului. Dacă Hristos ar fi avut o putere specială, pe care omul nu are privilegiul să o aibă, Satana ar fi profitat de acest lucru. Însă lucrarea lui Hristos a fost să-i ia lui Satana stăpânirea asupra omului, și acest lucru nu putea fi făcut decât într-un mod drept și deschis. El a venit ca om, pentru a fi ispitit ca om, aducând ascultarea unui om. Hristos a adus ascultare lui Dumnezeu și a biruit așa cum poate birui omenirea. Suntem conduși la concluzii greșite din cauza unor concepții eronate despre natura Domnului nostru. A atribui naturii Sale o putere pe care omul nu o poate avea în luptele sale cu Satana înseamnă a distruge deplinătatea umanității Sale. Ascultarea lui Hristos față de Tatăl Său a fost aceeași ascultare care este cerută omului. Omul nu poate birui ispitele lui Satana decât în măsura în care puterea divină lucrează prin omenire. Domnul Isus a venit în lumea noastră nu pentru a descoperi ce poate face Dumnezeu în persoana Sa divină, ci ce poate face El prin omenire. Prin credință, omul trebuie să fie părtaș naturii divine și să biruiască orice ispită cu care este asaltat. Maiestatea cerului a devenit om, S-a smerit luând asupra Sa natura noastră omenească; El a fost Cel ispitit în pustie și Cel care a îndurat împotrivirea păcătoșilor față de Sine.” (ST, 10 aprilie 1893, par. 3)
Vineri 23 Ianuarie
Alte gânduri
„Nu trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca și cum nu am fi oameni, ci trebuie să-I slujim ca unii care au fost răscumpărați prin Fiul lui Dumnezeu; și prin neprihănirea lui Hristos vom sta înaintea lui Dumnezeu iertați, ca și cum n-am fi păcătuit niciodată. Nu vom căpăta niciodată putere gândindu-ne la ce am putea face dacă am fi îngeri; ci, ca niște copii ascultători, trebuie să ne întoarcem prin credință la Isus Hristos și să ne arătăm dragostea față de Dumnezeu prin ascultarea de poruncile Sale. Isus „a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat”. Isus spune: „Veniți după Mine”. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Isus merge înainte. Nu așteptați și nu continuați în neascultare, nădăjduind că împrejurările se vor schimba și vă vor face mai ușoară ascultarea. Mergeți înainte, căci cunoașteți voia lui Dumnezeu. „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (ST, 10 aprilie 1893, par. 4)
„Umanitatea lui Hristos este numită «lucrul acela sfânt». Raportul inspirat spune despre Hristos: «El n-a făcut păcat», «n-a cunoscut păcat» și «în El nu este păcat». El era «sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși». El a locuit printre oameni. Această mărturie despre Hristos arată clar că El a osândit păcatul în carne. Niciun om nu poate spune că este iremediabil supus robiei păcatului și a lui Satana. Hristos a luat asupra Sa responsabilitățile neamului omenesc, iar păcatele tuturor celor care cred sunt puse asupra Lui. El S-a angajat să răspundă pentru ele. El a ascultat de fiecare iotă și frântură a Legii, ca să mărturisească înaintea lumilor necăzute, înaintea îngerilor sfinți, înaintea lumii căzute, că aceia care cred în El, care Îl primesc ca jertfă pentru păcat, care se sprijină pe El ca Mântuitor personal, vor fi îndreptățiți prin neprihănirea Sa și vor deveni părtași firii divine. El mărturisește că, prin neprihănirea Sa atribuită, sufletul credincios va asculta de poruncile lui Dumnezeu.” (ST, 16 ianuarie 1896, par. 7)
„Ioan a arătat spre Hristos, zicând: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» Fiul Dumnezeului celui infinit nu-l eliberează pe om de obligația de a păzi toate poruncile lui Dumnezeu. Dar, cu Hristos format înlăuntru, apostolul declară: «Voi sunteți deplini în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri». Toate fărădelegile noastre sunt transferate asupra lui Hristos. În timp ce Cel ce n-a cunoscut păcat a fost făcut păcat pentru noi, iar Cel fără păcat este socotit păcătos, neprihănirea lui Hristos este pusă asupra celui nevrednic, astfel încât păcătosul pocăit este declarat fără păcat înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă un om se orbește față de lumină, își împietrește conștiința și nu vrea să se recunoască drept un păcătos pierdut și fără nădejde, având nevoie de un Mântuitor, păcatul lui rămâne. El nu crede în Singurul Fiu născut al Dumnezeului celui infinit. Ca și Cain, el refuză să aducă lui Dumnezeu sângele Fiului lui Dumnezeu. El refuză să recunoască faptul că «fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică».” (ST, 16 ianuarie 1896, par. 8)