„Au venit sfârşiturile veacurilor”
Studiul 10, Trimestrul 2, 31 Mai- 6 Iunie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază 31 Mai
De memorat:
“Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. 12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. — 1Corinteni 10:11, 12
Orice interpretare a Scripturii care nu reușește în mod corespunzător să construiască o structură indestructibilă a Adevărului și să prezinte o lecție de importanță specială pentru timpul prezent este eronată, neinspirată de Duhul Adevărului – un lucru zadarnic.
Scripturile, precum orice student al bibliei știe, sunt desemnate pentru a fi Adevăr Prezent în diferite perioade – „hrană la vreme”, în mod special adaptate pentru a satisface nevoile oamenilor. „Toate aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” 1 Cor. 10:11. Cu alte cuvinte, Scripturile sunt similare cu obligațiunile pe termen lung sau cu creditele care devin scadente la un timp determinat. Atunci, evident, timpul semnalat de către Inspirație, este timpul în care trebuie să le plătești, ca să spunem așa.
Aceasta este în mod special adevărat cu Apocalipsa și fiindcă am ajuns la ce am ajuns la sfârșitul timpului, pentru care a fost scrisă, acum putem, prin intermediul experienței, din toată inima și fără rezerve, să reamintim: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Apoc. 1, 3.
Duminică, 1 Iunie
Mânia Mielului
Analizează în detaliu reacția oamenilor din Apocalipsa 6:12-17 atunci când văd că evenimentele zilelor finale încep brusc să se desfășoare! Ce se observă în reacția lor?
În aceste versete sunt ilustrate destinul, frica și conștiința distrusă a tuturor acelora care, nu pot să stea în Ziua Judecății celor Vii, ziua cea mare și înfricoșată a Domnului - mânia Mielului, în marea „vreme de strâmtorare cum nu a fost niciodată” (Dan 12: 1), ziua care urmează apariției antitipului, , „proorocul Ilie” (Maleahi 4: 5) - da, ziua în care cei care nu au fost îmbrăcați cu haina de nuntă, sunt aruncați în întunericul de afară, acolo va fi scrâșnirea dinților. (Matei 22: 11-13).
De asemenea, în paginile acestea din Scriptură (Apocalipsa 6: 14-17), Duhul Adevărului afirmă, că „două grupări sunt puse în atenţie. O grupare s-a lăsat să fie înşelată, şi s-a dat de partea acelora cu care are o dispută. Ei au interpretat greşit soliile ce le-au fost trimise şi s-au îmbrăcat în veşmintele îndreptăţirii de sine”. - Mărturii, vol. 9, p. 268.
Ce lecții ne spune Domnul Isus, în Matei 24:36-44, că ar trebui să extragem din istoria lui Noe?
Păcatele care cereau răzbunare asupra lumii antediluviene există și astăzi. Frica de Dumnezeu este alungată din inimile oamenilor. Legea Sa este tratată cu indiferență și dispreț. „După cum în zilele dinaintea potopului mâncau și beau, se căsătoreau și se dădeau în căsătorie, până în ziua în care Noe a intrat în arcă și nu au știut până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și venirea Fiului omului.” Matei 24:38, 39. Dumnezeu nu i-a condamnat pe antediluvieni pentru că mâncau și beau. El dăduse roadele pământului pentru a le satisface nevoile fizice. Păcatul lor a constat în faptul că au luat aceste daruri fără recunoștință față de Dătător, satisfăcându-și apetitul fără reținere. Era permisă căsătoria. El a dat instrucțiuni speciale cu privire la această rânduială, îmbrăcând-o cu sfințenie și frumusețe. Dar căsătoria a fost pervertită și făcută să servească pasiunii. From Eternity Past 57.5
Luni, 2 Iunie
Evanghelizarea făcută de Noe
Domnul Isus a spus, în Matei 24:37-39, că situația lumii avea să se asemene cu cea din „zilele lui Noe”. Compară acest pasaj cu Geneza 6:1-8. Care au fost condițiile morale care au dus la potop? Ce paralele există între cele două perioade?
Deși de la moartea lui Abel până la nașterea lui Set (Geneza 4:25), Cain era singurul fiu viu al lui Adam, totuși, nici el, nici descendenții lui nu erau urmași ai lui Dumnezeu; așa că erau „fiii oamenilor”. Dar Set și urmașii lui, cei care aveau duhul lui Abel, au chemat Numele Domnului și ei erau „fiii lui Dumnezeu”. Geneza 6: 2.
De aceea, deoarece au existat două clase diferite de închinători (adevărați și falși) în strânsă legătură între ei, a devenit necesar să li se dea titluri pentru a face o distincție între urmașii oamenilor și urmașii lui Dumnezeu. Descendenții lui Set au fost primii care „au chemat numele Domnului", la fel cum iudeii care după mult timp l-au acceptat pe Hristos au fost primii care s-au numit creștini. Și așa cum iudeii care au respins pe Hristos au continuat să se numească iudei, tot așa descendenții lui Cain au continuat să se numească pe ei înșiși „fiii oamenilor”.
Din această Scriptură vine dovada că practicile religioase neglijente și ignorante pe care le vedem astăzi, cu spiritul lor persecutant împotriva celor care se închină lui Dumnezeu exact așa cum El a poruncit, au avut începutul lor cu Cain; de asemenea, de la Abel vine influența ascultării, ajungând până în ziua de azi. În consecință, în lume încă există „fiii oamenilor”, precum și „fiii lui Dumnezeu”, urmașii oamenilor și urmașii lui Dumnezeu. Și așa cum religia „fiilor oamenilor” în zilele acelea a fost așa cum a practicat-o tatăl lor Cain - nu conform poruncii lui Dumnezeu, ci după alegerea lor proprie - așa este și religia fiilor oamenilor astăzi. Mulți încă se închină în același fel în care părinții lor au făcut-o, fără nici cel mai mic deranj pentru a ști să facă diferență dintre fals și adevărat, ci în mod natural și ireflexibili se aruncă în fața destinului lor, precum porcii din Gadara s-au aruncat de pe stânci în mare (Matei 8:32, Marcu 5:13).
Dar, în ciuda numelui sfânt pe care fiii lui Set l-au luat în acele zile, mulți dintre ei s-au amestecat cu fiii oamenilor; adică „fiii lui Dumnezeu au văzut fetele oamenilor erau frumoase și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales”. Gen. 6: 2. Această practică rea a dus rapid stricăciunea fiilor oamenilor în casele fiilor lui Dumnezeu. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.” Și iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri.” Geneza 6: 5-7, 17.
Privind spre zilele noastre, Isus a declarat: „În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului.” Matei 24:38, 39. Nu ar trebui, prin urmare, ca „fiii lui Dumnezeu” în aceste zile să țină mai mult seama de aceste exemple și să se păstreze separați de „fetele oamenilor”?
Aceste lecții învață că fiecare individ, fără influența celuilalt, ar trebui să se decidă să cunoască și să practice Adevărul dacă dorește să scape de capcanele invizibile ale Inamicului întinse pe cărarea picioarelor sale. Ar trebui să cunoască acum ce este cel mai rău în cazul său, dacă vrea să își păstreze cununa vieții veșnice, comoara cea mai prețioasă. Dacă nu, o va pierde.
Marți, 3 Iunie
Istoria Sodomei și Gomorei
Remarcă toate detaliile din 2 Petru 2:4-11; Iuda 5-8 și Ezechiel 16:46-50. Care era situația morală care a dus la distrugerea acestor cetăți și ce paralele există cu situația zilelor noastre?
Sodoma era plină de veselie și petreceri, de banchete și beție. Pasiunile cele mai josnice și cele mai brutale erau fără frâu. Oamenii nesocoteau fățiș pe Dumnezeu și Legea Sa și se complăceau în fapte de violență. Deși aveau înaintea lor exemplul oamenilor dinainte de potop și cunoșteau felul în care mânia lui Dumnezeu s-a manifestat în nimicirea lor, cu toate acestea ei au mers pe aceeași cale a nelegiuirii. PP 157.1
La data când Lot s-a mutat în Sodoma, corupția nu ajunsese generală și, în mila Sa, Dumnezeu a îngăduit ca raze de lumină să strălucească în mijlocul întunericului moral. Când Avraam i-a scăpat pe captivi din mâna elamiților, atenția poporului a fost îndreptată asupra credinței adevărate. Pentru locuitorii Sodomei, Avraam nu era un străin, și faptul că se închina unui Dumnezeu nevăzut fusese un subiect de batjocură printre ei; dar biruința sa asupra unor forțe mult superioare, cum și comportarea sa mărinimoasă față de prizonieri și în legătură cu prada de război, a trezit uimirea și admirația. În timp ce erau lăudate îndemânarea și vitejia sa, nimeni nu putea scăpa de convingerea că o putere divină îl făcuse biruitor. Iar spiritul său nobil și neegoist, atât de străin locuitorilor Sodomei, a fost o altă dovadă a superiorității religiei pe care el o onorase prin curajul și credincioșia sa. PP 157.2
În toate cetățile câmpiei nu s-au aflat nici chiar zece oameni neprihăniți; dar, ca răspuns la rugăciunea patriarhului, singurul om care se temea de Dumnezeu a fost smuls de la pieire. Cu o vehementă putere s-a dat porunca: “Scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din câmpie; scapă la munte ca să nu pieri”. (Versetul 17.) Acum ezitarea sau întârzierea ar fi fost fatală. A arunca încă o privire asupra cetății blestemate, a zăbovi chiar și pentru un singur moment din cauza regretului de a părăsi un cămin așa de frumos i-ar fi costat viața. Furtuna judecății divine aștepta numai ca acești sărmani fugari să poată scăpa. PP 160.2
Flăcările care au consumat cetățile din câmpie își trimit lumina ca o avertizare până în zilele noastre. Ni se dă astfel teribila și solemna lecție că și atunci când mila lui Dumnezeu îl suportă mult timp pe păcătos, există totuși o limită în a păcătui, dincolo de care oamenii nu pot trece. Când s-a ajuns la această limită, îmbierile harului se retrag și începe aplicarea pedepselor. PP 162.3
Răscumpărătorul omenirii declară că sunt păcate și mai mari decât acelea pentru care au fost nimicite Sodoma și Gomora. Aceia care aud invitația Evangheliei ce cheamă pe păcătoși la pocăință și nu iau seama la ea sunt mult mai vinovați înaintea lui Dumnezeu decât au fost locuitorii din valea Sidim. Și mult mai mare este păcatul acelora care mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui și care totuși tăgăduiesc pe Hristos în caracterul și viața lor zilnică. În lumina avertizărilor Mântuitorului, soarta Sodomei este o mustrare solemnă nu numai pentru aceia care sunt vinovați de păcate fățișe, ci și pentru aceia care iau în mod ușuratic lumina și privilegiile date de Cer. PP 165.1
"Judecățile lui Dumnezeu vor fi revărsate în curând pe pământ. „Fugi pentru viața ta” este avertismentul îngerilor lui Dumnezeu. Alte voci sunt auzite spunând: „Nu vă agitați; nu există niciun motiv de alarmă deosebită”. Cei care sunt liniștiți în Sion strigă „Pace și siguranță”, în timp ce cerul declară că distrugerea rapidă este pe cale să vină peste călcător. Tinerii, cei frivoli, cei iubitori de plăceri, consideră aceste avertismente ca fiind povești deșarte și se îndepărtează de ele glumind. Părinții sunt înclinați să creadă că copiii lor au dreptate în această privință și toți dorm liniștiți. Așa a fost la distrugerea lumii vechi și atunci când Sodoma și Gomora au fost mistuite de foc. În noaptea dinaintea distrugerii lor, orașele de pe câmpie s-au distrat în plăcere. Lot a fost batjocorit pentru temerile și avertismentele sale. Dar acești batjocoritori au fost cei care au pierit în flăcări. Chiar în acea noapte, ușa milei a fost închisă pentru totdeauna pentru locuitorii răi și nepăsători ai Sodomei.35 Conflict si Curaj 53.4
„Aceeași voce care l-a avertizat pe Lot să părăsească Sodoma ne îndeamnă: ”Ieșiți din mijlocul lor și separați-vă... și nu vă atingeți de necurat" (2 Corinteni 6:17). Cei care se supun acestui avertisment vor găsi un refugiu."36 Conflict si Curaj 53.5
Miercuri, 4 Iunie
Judecătorul întregului pământ
Ce învățăm din Geneza 18:17-32 despre caracterul lui Dumnezeu și despre modul în care plănuiește să rezolve problema răului de pe planeta noastră?
În dogoarea căldurii de la miezul zilei de vară, patriarhul stătea la ușa cortului său, privind la peisajul liniștit din fața lui, când a văzut în depărtare trei călători apropiindu-se. Înainte ca să ajungă la cortul lui, străinii s-au oprit, ca și cum s-ar fi sfătuit cu privire la drumul pe care să-l urmeze. Fără să mai aștepte ca ei să-l roage ceva, Avraam s-a sculat repede și, pe când ei păreau că vor să se întoarcă și să meargă într-o altă direcție, el s-a grăbit să-i ajungă și, cu o deosebită amabilitate, i-a rugat să-l onoreze, rămânând puțin la el pentru a se răcori și întări. Cu mâinile sale a adus apă, ca ei să se poată spăla de praful care se așezase pe picioarele lor în timpul călătoriei. El însuși a ales hrana pe care să le-o servească și, în timp ce aceștia se odihneau la umbra răcoritoare, li s-a pregătit masa, și el a rămas în picioare, plin de respect, lângă ei, în timp ce se ospătau din cele date de el. Dumnezeu a privit acest act de generozitate ca fiind de o importanță îndestulătoare spre a fi consemnat în Cuvântul Său; iar cu mii de ani mai târziu, apostolul inspirat s-a referit la el spunând: “Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe, pe îngeri”. (Evrei 13, 2.) PP 138.3
Avraam a văzut în oaspeții săi numai trei călători obosiți, fără să se gândească că printre ei era Unul căruia putea să I se închine fără a păcătui. Dar adevăratul caracter al solilor îngerești se dădu acum pe față. Deși ei se aflau în drumul și lucrarea lor ca slujitori ai mâniei, totuși, lui Avraam, omul credinței, ei îi aduseseră mai întâi binecuvântări. Deși Dumnezeu este categoric în a spune pe nume nelegiuirii și a pedepsi fărădelegea, El nu Se complace în răzbunare. Lucrarea de distrugere este o “lucrare străină” Lui, care este “nemărginit în iubire”. PP 138.4
“Prietenia (tainele — ed. engleză) Domnului este pentru cei ce se tem de El”. (Psalmii 25, 14.) Avraam Îl onorase pe Dumnezeu și Dumnezeu l-a onorat atunci pe el, invitându-l la consfătuirea Sa și descoperindu-i planurile Sale. “Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” spuse Domnul. “Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea, Mă voi pogorî acum să văd dacă într-adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; și dacă nu va fi așa, voi ști”. (Geneza 18, 17-22.) Dumnezeu cunoștea bine gradul de vinovăție al Sodomei, dar a vorbit în felul oamenilor, pentru ca justețea purtării Sale să poată fi înțeleasă. Înainte de a aduce pedeapsa asupra celor vinovați, El va merge personal ca să facă o cercetare a umblării lor; dacă ei nu trecuseră de limitele îndurării divine, El avea să le mai dea timp de pocăință. PP 139.1
Doi dintre solii cerului au plecat, lăsându-l pe Avraam singur cu Cel pe care Îl cunoștea acum ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Și omul credinței mijloci în favoarea locuitorilor Sodomei. Odată el îi salvase cu sabia sa, acum el s-a străduit să-i salveze prin rugăciune. Lot și familia lui locuiau încă acolo; iar iubirea neegoistă care îl mânase pe Avraam să-i scape de elamiți căuta acum să-i salveze, dacă era voia lui Dumnezeu, de furtuna judecății divine. PP 139.2
Cu profund respect și umilință, el și-a început mijlocirea: “Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu, care nu sunt decât praf și cenușă”. (Geneza 18, 27.) Nu era nici o încredere în sine, nici o mândrie a propriei sale neprihăniri. El n-a cerut vreo favoare pe temeiul ascultării sale sau al sacrificiilor pe care el le-a făcut, supunându-se voii lui Dumnezeu. Fiind el însuși păcătos, el a mijlocit totuși în favoarea păcătoșilor. Un astfel de spirit vor da pe față cei ce se vor apropia de Dumnezeu. Totuși, Avraam a dat pe față o încredere ca a unui copil care se roagă unui tată iubitor. El s-a apropiat de solul ceresc și cu căldură I-a prezentat cererea sa. Deși Lot ajunsese un locuitor al Sodomei, el nu se făcuse părtaș la nelegiuirile locuitorilor ei. Avraam gândea că în acel oraș, atât de populat, mai puteau fi și alți închinători ai adevăratului Dumnezeu. Și, având în vedere aceasta, el a spus: “Să omori pe cel bun împreună cu cel rău ... departe de Tine așa ceva ... departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18, 25.) Avraam n-a intervenit numai o singură dată, ci de mai multe ori. Prinzând curaj pe măsură ce cererile lui erau împlinite, el a continuat până când a primit asigurarea că, dacă numai zece oameni drepți s-ar fi aflat în ea, cetatea avea să fie cruțată. PP 139.3
Iubirea față de sufletele pieritoare a inspirat rugăciunea lui Avraam. Cu toate că îi era scârbă de păcatele acelei cetăți corupte, el dorea ca păcătoșii să poată fi salvați. Profundul său interes pentru Sodoma ne înfățișează neliniștea pe care ar trebui s-o simțim pentru cei nepocăiți. Noi ar trebui să cultivăm ură față de păcat, dar milă și iubire față de cei păcătoși. De jur împrejurul nostru, sunt suflete ce se cufundă într-o ruină la fel de groaznică și lipsită de speranță ca și aceea care s-a abătut asupra Sodomei. În fiecare zi timpul de probă al unora se sfârșește. În fiecare ceas unii trec dincolo de hotarul îndurării. Și unde sunt oare glasurile de avertizare și de îndemnare care să-l determine pe păcătos să fugă de această îngrozitoare nenorocire? Unde sunt oare mâinile acelea întinse care să-l tragă înapoi de la moarte? Unde sunt oare aceia care, în umilință și cu o credință stăruitoare, să mijlocească la Dumnezeu pentru el? PP 140.1
Spiritul lui Avraam era spiritul lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu este El Însuși un mare Mijlocitor în favoarea păcătosului. El, care a plătit prețul pentru răscumpărarea lor, cunoaște valoarea sufletului omenesc. Cu o aversiune față de rău care poate exista numai într-o natură lipsită de orice mânjitură a păcatului, Hristos a manifestat față de păcătos o iubire pe care numai bunătatea infinită o putea concepe. În agonia răstignirii, fiind El Însuși apăsat de povara îngrozitoare a păcatelor lumii întregi, El S-a rugat pentru cei ce-L batjocoreau și pentru ucigașii Săi: “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”. (Luca 23, 34.) PP 140.2
Joi, 5 Iunie
Judecata preadventă
Citește Daniel 7:9,10,13,14,22,26, 27. Pe ce se concentrează judecata? Care este verdictul? Ce ne spune acest lucru despre planul de mântuire?
,,Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” Daniel 7,9.10
În aceste texte se prezintă patru lucruri oportune: (1)scaunele de domnie nu erau prezente înainte de începutul vizionar al acestei scene. (2) Îmbătrânitul de zile a venit şi s-a aşezat când scaunele au fost puse (3) atunci au fost deschise cărţile (4) toate acestea (scaune de domnie, Îmbătrânitul de zile şi cărţi) descoperă scena unei judecăţi. Şi pentru că aceste cărţi, constituie, evident, punctul central în această scenă, în mod natural apare întrebarea:
Din Ce Cauză Există Cărţile?
Pentru a avea o idee corectă despre judecată, este fundamentală înţelegerea corectă a naturii sale şi motivul pentru care există cărțile. Cu privire la acestea din urmă, Ioan Revelatorul declară:
,,Şi am văzut pe morţi mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”Apoc. 20,12.
Aşa că fără nici o îndoială, cărţile conţin numele şi registrele tuturor celor care vor fi judecaţi. Şi în mod cert, aceste nume şi registre s-au înregistrat în timp ce fiecare persoană încă trăia. Psalmistul spune: ,,Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, şi în cartea Ta erau scrise toate acele lucruri, care au fost făcute după aceea, fără să lipsească una din ele.” Psalmi 139,16 (KJV),,Domnul numără popoarele, scriindu-le: ,,Acolo s-au născut” Psalmi 87,6
În această formă Inspiraţia descoperă că faptele fiecărei persoane sunt înregistrate cu exactitate teribilă în cărţile cerului şi că motivul pentru care există cărţi este intersectat cu Motivul Pentru O Judecată.
Faptul că nu toate numele odată înscrise în cărţile Mielului o să rămână în ele, se vede cu tristă claritate în următoarele pasaje:
,,Domnul a zis lui Moise: ,,Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea” Exod.32,33 ,,Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Apoc.22,19.
Prin urmare, cărţile conţin numele unei mulţimi mixte – cei care au rămas fermi în credinţă, continuând să aibă răbdare până la sfârşit, şi cei care nu au făcut-o. Isus a spus: ,,Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” Mat.24,13. Dar cei care nu o fac, se vor pierde.
,,Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului se leapădă îndată de el.” Marcu 4,16.17.
,,Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine; Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.” Ier. 17,13.
Astfel, trebuie să vină o zi a socotelilor, o zi când numele celor care au fost găsiţi nedemni pentru viaţa veşnică vor fi şterse din cartea vieţii Mielului, un procedeu pentru care singurul termen corect este ,,Judecata de cercetare”.
Şi acum, că ,,judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu…” ,,Tu, deci, sufere greutăţile ca un bun ostaş al lui Hristos” (2 Tim 2,3 KJV ) ,,Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” 1Pet.4,17.
De aceea, pentru că la împlinirea timpului judecata va începe de la casa lui Dumnezeu, biserica, fiecare este confruntat cu nevoia imperativă de a şti Cum Sunt Reţinute Numele În Carte?
În momentul în care Îl acceptăm pe Hristos ca Mântuitorul nostru personal prin Cuvântul Adevărului, în acel moment suprem, Dumnezeu iartă păcatele noastre şi mâinile însângerate ale Calvarului înscriu numele noastre în Cartea Vieţii Mielului. Apoi simultan, pana îngerilor începe în registrul ceresc cronica pentru viaţă sau moarte a experienţei noastre creştine, separată de trecutul nostru. ,,Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” Mat.10,30. De aceea ,,Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: ,,M-am pripit.” Ecl.5,6.
Deci în judecata de cercetare cărţile sunt deschise şi faptele făcute în trup sunt aduse la lumină pentru o socoteală finală în faţa Îmbătrânitului de zile. Toţi cei care au rămas credincioşi până la sfârşit vor avea păcatele lor şterse din cărţi pentru totdeauna şi numele lor vor fi reţinute în cărţi; în timp ce toţi cei care nu sunt învingători vor avea păcatele reţinute pentru totdeauna şi numele lor vor fi şterse din cărţi.
Cea mai mare încercare pentru om, şi care întotdeauna a reclamat o decizie aproape instantanee, este cea căreia trebuie să-i facă faţă la desfăşurarea sulurilor pergamentului sacru, la trecerea în umbră a unei solii trecute pentru una nouă, adevărul prezent. Într-o asemenea ocazie fiecare se vede obligat să decidă: Voi acorda atenţie acestui nou şi nepopular adevăr, mergând în lumina sa, alăturându-mă celor care sunt dispreţuiţi de aproape toţi conducătorii religioşi de pe pământ? Sau o să mă las abătut de la el, prin sfaturile şi deciziile conducerii din biserica mea?
Când începe judecata şi cărţile sunt deschise şi cazurile fiecărei generaţii se desfăşoară în succesiune în faţa tribunalului judecătoresc, unele generaţii află că numele lor sunt şterse aproape cu totul din cărţi, în locul păcatelor lor. Când generaţia primei veniri a lui Isus este cântărită în balanţa sanctuarului, o naţiune întreagă se va găsi cu lipsă şi numele lor vor fi şterse din carte. Şi aşa a fost, cu un anumit grad de variaţie, în toate veacurile cu toate soliile când au fost prezentate pentru prima dată.
,,Fiecare din diferitele perioade ale istoriei bisericii s-au caracterizat prin evidenţierea unui adevăr deosebit, specific adaptat la nevoile poporului lui Dumnezeu din vremea aceea. Fiecare adevăr nou şi-a croit drum prin mijlocul urii şi al împotrivirii; aceia care au fost binecuvântaţi cu lumina lui au fost ispitiţi şi încercaţi” Tragedia Veacurilor pg.626.
De aceea ,,când vine o solie în numele Domnului nimeni nu este scutit de a face o cercetare a dovezilor ei” Testimonies on Sabbath School Work pg. 65. Lasă deoparte toate prejudecăţile, părerile proprii şi ideile oamenilor care nu poartă pecetea Inspiraţiei, şi care prin acţiunile lor, spun prin urmare: ,,Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” (adevăr sau profeţi) Apoc.3,17.
Biblia se poate interpreta corect numai prin Duhul care a dictat-o ,,..are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”Pentru că ,,sunteţi tari în adevărul prezent.”
,,Şi orişicui….va huli împotriva Duhului Sfânt(a vorbi împotriva soliei) nu i se va ierta” pentru că este singurul mijloc prin care putem fi salvaţi. (Ioan 16,13; 2Pet. 1,12 KJV; Luca 2,10)
Prin urmare, cel mai mare pericol pentru popor nu a fost de a asculta rătăciri ci mai degrabă cel de a respinge adevărul prezent. ,,Dacă vine o solie” zice Domnul ,,pe care n-o înţelegeţi, străduiţi-vă să ascultaţi argumentele pe care le prezintă solul…apoi prezentaţi argumentele voastre puternice; poziţia voastră nu va fi clătinată pentru că a venit în contact cu rătăcirea”. Testimonies on Sabbath School Work pg.65,66 ,,Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. 1Cor. 10,12
În mod hotărât atunci, orice poziţie care îl influenţează pe cineva să nu facă o cercetare cinstită a oricărei solii care pretinde că ar avea adevăr adiţional, inevitabil va aduce ruina asupra lui însuşi. În timp ce pe de altă parte, cel care primeşte adevărul dar nu îl practică nici nu îl proclamă cu credincioşie, în acelaşi fel va atrage ruina asupra lui după cum ne avertizează Ezechiel:
,,Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui, şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ (o solie) înainte şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!” Ezech. 3,20.21 Dar cu privire la cei nelegiuiţi ,,să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi.” Psalmi 69,28.
Vineri, 6 Iunie
Alte gânduri
În zilele lui Noe, pământul se afla sub un îndoit blestem, ca urmare a păcatului neascultării lui Adam și a crimei comise de Cain. Totuși, acest fapt n-a schimbat prea mult fața naturii. Existau semne evidente ale stricăciunii, dar pământul era încă bogat și frumos din pricina darurilor providenței divine. Dealurile erau încoronate cu pomi maiestuoși, pe care se sprijineau coardele încărcate cu rod ale viței de vie. Câmpiile întinse, asemenea unor grădini, erau înveșmântate cu verdeață și plăcut îmbălsămate de parfumul miilor de flori. De toate felurile și aproape fără limită erau roadele pământului. Copacii întreceau cu mult în mărime, frumusețe și într-o perfectă simetrie orice copac de astăzi; lemnul lor era dintr-un țesut fin de fibre, dar foarte tare, foarte asemănător pietrei și aproape la fel de rezistent. Aurul, argintul și pietrele prețioase se aflau din belșug. PP 90.1
Neamul omenesc mai păstra încă mult din vigoarea lui de la început. Numai câteva generații trecuseră de când Adam avusese acces la pomul vieții, care era făcut să prelungească viața; iar existența omului încă se măsura cu secolele. Dacă acești oameni, cu viață lungă, cu puterile lor rare de a chibzui și realiza, s-ar fi devotat slujirii lui Dumnezeu, atunci ei ar fi făcut ca numele Creatorului lor să fie proslăvit pe pământ și ar fi răspuns scopului pentru care El le-a dat viață. Dar ei au dat greș în a face lucrul acesta. Erau pe atunci mulți uriași, bărbați de o statură și putere mare, renumiți pentru înțelepciunea lor, pricepuți în născocirea celor mai iscusite și mai minunate lucruri; dar vinovăția lor — că lăsau frâu liber nelegiuirii — era într-un raport direct proporțional cu iscusința și înțelepciunea lor. PP 90.2
Dumnezeu a revărsat asupra oamenilor care au trăit înainte de potop multe și bogate daruri; dar ei au folosit aceste binecuvântări ca să se slăvească pe ei înșiși și le-au transformat într-un blestem, datorită faptului că și-au legat inima de aceste daruri, în loc să o lege de Cel care le-a dat. Ei au folosit aurul și argintul, pietrele prețioase și lemnul cel mai ales la construirea de case pentru ei, întrecându-se unul pe celălalt în înfrumusețarea locuințelor lor, împodobindu-le cu lucrările cele mai iscusite. Ei căutau să-și satisfacă numai poftele inimii lor mândre și se desfătau în orgii și ticăloșii. Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, au ajuns în curând să nege existența Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. Glorificau geniul uman și se închinau la lucrarea mâinilor lor și îi învățau pe copii să se plece în fața chipurilor cioplite. PP 90.3
Pe câmpii verzi și la umbra unor copaci frumoși, ei și-au așezat altarele idolilor lor. Dumbrăvi întinse, al căror frunziș rămânea verde în tot cursul anului, erau dedicate închinării la zeii lor falși. De aceste dumbrăvi erau legate grădini frumoase, cu alei lungi și șerpuitoare, peste care se întindeau ramurile încărcate de fructe ale diferitelor soiuri de pomi, grădini împodobite cu statui și tot felul de lucruri care puteau să încânte simțurile sau să slujească dorințelor voluptoase ale oamenilor, atrăgându-i astfel să ia parte la închinarea idolatră. PP 91.1
Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoașterea lor și s-au închinat făpturilor propriei lor imaginații și, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult. Psalmistul descrie efectul produs de închinarea la idoli asupra adoratorilor lor. El spune: “Ca ei sunt cei ce-i fac; toți cei ce se încred în ei”. (Psalmii 115, 8.) Este o lege a sufletului omenesc, și anume că privind suntem schimbați. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepția lui despre adevăr, curăție și sfințenie. Dacă mintea, ființa lui, nu se înalță mai presus de nivelul firii pământești, dacă nu se ridică prin credință să contemple înțelepciunea și iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos și tot mai jos. Închinătorii falșilor dumnezei au înveșmântat zeitățile lor cu atribute și pasiuni omenești și astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare a acestui fapt, ei s-au stricat. “Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.... Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie”. (Geneza 6, 5.11.) Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de viețuire, dar Legea Sa a fost călcată, și urmarea a fost săvârșirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era fățișă și sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare și strigătele celor oprimați au ajuns până la cer. PP 91.2