Dumnezeu iubește dreptatea
Studiul 6, Trimestrul 1, 1-7 februarie 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 1 Februarie
Text de memorat:
Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul. — Ieremia 9:24
„Niciun om, fără ajutor divin, nu poate ajunge la această cunoaștere a lui Dumnezeu. Apostolul spune că „lumea, prin înțelepciune, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu”. Hristos „era în lume și lumea a fost făcută prin El, iar lumea nu L-a cunoscut”. Isus le-a declarat ucenicilor Săi: „Nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât Tatăl; și nimeni nu cunoaște pe Tatăl, decât Fiul și acela căruia Fiul vrea să i-L descopere.” ST 12 aprilie 1910, par. 2
„În ultima rugăciune pentru urmașii Săi, înainte de a intra în umbrele Ghetsimaniului, Mântuitorul Și-a ridicat ochii spre cer și, compătimind ignoranța oamenilor căzuți, a spus: «Tată Drept, lumea nu Te-a cunoscut; dar eu Te-am cunoscut pe Tine». „Am vestit numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” ST 12 aprilie 1910, par. 3
„Hristos a venit să-L dezvăluie lumii pe Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii, plin de milă, îndurare și compasiune. Întunericul gros cu care Satana încercase să învăluie tronul Divinității a fost măturat de Răscumpărătorul lumii, iar Tatăl a fost din nou manifestat oamenilor ca lumina vieții. ST 12 aprilie 1910, par. 4
„Când Filip a venit la Isus cu rugămintea: „Arată-ne pe Tatăl și ne va fi de ajuns”, Mântuitorul a răspuns: „Am fost atât de mult timp cu tine și totuși nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; și atunci cum spui tu: Arată-ne pe Tatăl?” Hristos se declară a fi trimis în lume ca reprezentant al Tatălui. În noblețea caracterului Său, în mila și îndurarea Sa, în iubirea și bunătatea Sa, El se află în fața noastră ca întruchipare a perfecțiunii divine, chipul Dumnezeului invizibil. ST 12 aprilie 1910, par. 5
Duminică, 2 Februarie
Iubire și dreptate
Cum pun în lumină Psalmii 33:5; Isaia 61:8; Ieremia 9:24; Psalmii 85:10; 89:14 interesul lui Dumnezeu pentru dreptate?
„Prin Isus, mila lui Dumnezeu s-a manifestat față de oameni; dar mila nu pune deoparte dreptatea. Legea revelează atributele caracterului lui Dumnezeu și nici o iotă sau o fărâmă din ea nu putea fi schimbată pentru a veni în întâmpinarea omului în condiția sa decăzută. Dumnezeu nu Și-a schimbat legea, ci S-a jertfit pe Sine, în Hristos, pentru răscumpărarea omului. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19).... HUD 74
„Dragostea lui Dumnezeu a fost exprimată în dreptatea Sa nu mai puțin decât în mila Sa. Dreptatea este temelia tronului Său și rodul iubirii Sale. Scopul lui Satana a fost să despartă mila de adevăr și de dreptate. El a încercat să demonstreze că dreptatea legii lui Dumnezeu este un dușman al păcii. Dar Hristos arată că, în planul lui Dumnezeu, ele sunt indisolubil unite; una nu poate exista fără cealaltă. „Îndurarea și adevărul s-au întâlnit; dreptatea și pacea s-au sărutat” (Psalmul 85:10). AG 74.3
„Prin viața și moartea Sa, Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu a distrus mila Sa, ci că păcatul poate fi iertat și că legea este dreaptă și poate fi respectată perfect. Acuzațiile lui Satana au fost respinse. HUD 74
„Harul lui Hristos și Legea lui Dumnezeu sunt inseparabile. În Isus mila și adevărul se întâlnesc împreună.... El a fost reprezentantul lui Dumnezeu și exemplul umanității. El a prezentat lumii ceea ce umanitatea poate deveni atunci când este unită prin credință cu divinitatea. Singurul Fiu născut al lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura de om și și-a stabilit crucea între pământ și cer. Prin cruce, omul a fost adus la Dumnezeu, iar Dumnezeu la om. Dreptatea s-a mișcat din poziția sa înaltă și îngrozitoare, iar oștile cerești, armatele sfințeniei, s-au apropiat de cruce, înclinându-se cu respect; pentru că la cruce dreptatea a fost satisfăcută. Prin cruce, păcătosul a fost scos din fortăreața păcatului, din confederația răului și, la fiecare apropiere de cruce, inima lui se liniștește și, în penitență, strigă: „Păcatele mele au fost cele care L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu”. La cruce el își lasă păcatele și, prin harul lui Hristos, caracterul său este transformat.” HUD 74
Luni, 3 Februarie
În totalitate bun și neprihănit
Ce ne învață Deuteronomul 32:4 și Psalmii 92:15 despre credincioșia și dreptatea lui Dumnezeu?
„Fericit este acel popor, care se află într-un astfel de caz; da, fericit este acel popor, al cărui Dumnezeu este Domnul. Psalmul 144:15. THE SPOT OF HIS CHILDREN 127.1
„Îi voi mulțumi Domnului Dumnezeului meu pentru marea Sa bunătate, milă și iubire exprimată față de familia umană. Sunt marcat că ar trebui să cultivăm veselia; și ce face aceasta? Dezvăluie lumii pacea și confortul pe care este privilegiul nostru să le revendicăm. Nu este onorant pentru Domnul și Mântuitorul nostru să purtăm o umbră de tristețe. Mulți fac acest lucru....” THE SPOT OF HIS CHILDREN.127.2
„Tandrețea lui Dumnezeu față de poporul Său, grija Sa neîncetată pentru ei, bogăția înțelepciunii metodelor pe care le-a luat pentru a-i conduce la El, cer ofertele noastre de recunoștință exprimate în devotamentul cel mai sincer de a-L sluji cu toată umilința minții și căința sufletului. Domnul este milostiv și El ar vrea ca poporul Său să reprezinte bunătatea Sa iubitoare prin recunoașterea în veselă mulțumire față de Dumnezeu. Toți cei care apreciază favorurile lui Dumnezeu vor fi un popor fericit.” THE SPOT OF HIS CHILDREN 127
Ce scrie despre Dumnezeu în Psalmii 9:7,8; 145:9-17?
„Lui Dumnezeu îi datorăm tot ceea ce avem și suntem. În El trăim, ne mișcăm și avem ființa noastră. Noi nu am fost uitați de El. În cartea Sa fiecare ființă umană are o pagină, pe care este consemnată întreaga sa istorie. În mod constant și neobosit, Dumnezeu lucrează pentru fericirea noastră. Comorile pe care El le-a pus la îndemâna noastră sunt nenumărate. „Domnul este bun cu toți; și îndurările Lui sunt peste toate lucrările Lui. Tu Îți deschizi mâna și satisfaci dorința oricărei ființe vii”. El este Tatăl îndurărilor și Dumnezeul tuturor mângâierilor. Pământul este plin de bunătatea Sa. Creația proclamă, cu mii de glasuri, îngăduința, iubirea și compasiunea Celui Atotputernic. ST 2 ianuarie 1901, par. 2
„De-a lungul tuturor veacurilor, Dumnezeu a manifestat pentru rasa umană o iubire fără pereche. El l-a iubit atât de mult pe om încât i-a oferit un dar care sfidează orice calcul. Pentru ca abundența harului Său să fie revelată, El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lumea noastră, pentru a trăi ca un om între oameni, pentru a-și petrece viața în slujba umanității. În numele nostru, Fiul Dumnezeului Infinit a fost numărat printre călcători. Hristos a fost canalul prin care Tatăl a revărsat în lume fluxul bogat al harului Său. Dumnezeu nu a putut da mai puțin decât plinătatea și nici nu I-a fost posibil să dea mai mult. 'Aici este iubirea: nu că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre.'” ST 2 ianuarie 1901, par. 3
Marți, 4 Februarie
Caracterul Lui neschimbător
Ce scrie în Maleahi 3:6 și în Iacov 1:17 despre caracterul lui Dumnezeu?
Lucrarea lui Dumnezeu este aceeași în toate timpurile, deși sunt diferite trepte de dezvoltare și diferite manifestări ale puterii Sale, pentru a putea face față nevoilor oamenilor din diferite timpuri. Începând cu prima făgăduință a Evangheliei, coborând prin timpurile patriarhale și iudaice și ajungând până în vremurile noastre, are loc o desfășurare progresivă a scopurilor urmărite de Dumnezeu în planul de mântuire. Mântuitorul preînchipuit în ritualurile și ceremoniile legii iudaice este același cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învăluiau ființa Sa divină s-au dat la o parte; ceața și umbrele au dispărut și Isus, Răscumpărătorul lumii, Se descoperă. El, care a proclamat Legea pe Sinai și care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este același care a rostit Predica de pe Munte. Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca temelie a Legii și profeților, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise, poporului evreu: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”. “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Deuteronom 6, 4.5; Leviticul 19, 18.) În ambele dispensațiuni, Învățătorul este același. Cerințele lui Dumnezeu sunt aceleași. Căci toate pornesc de la Cel, “în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. (Iacov 1, 17.) PP 373.2
Citește 2 Timotei 2:13; Tit 1:2 și Evrei 6:17,18. Ce ne învață aceste texte despre Dumnezeu?
„Dumnezeu îngăduie să vină în întâmpinarea omului în slăbiciunea sa umană. Domnul ne-a promis cuvântul Său, astfel încât să nu existe niciun motiv de întrebare și îndoială. Scriptura spune: „Dumnezeu, dorind să arate mai abundent moștenitorilor făgăduinței imuabilitatea planului său, l-a confirmat printr-un jurământ; pentru ca prin două lucruri imuabile, în care era imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere puternică, noi care am fugit după adăpost pentru a ne agăța de speranța pusă înaintea noastră; speranță pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și neclintită, și care pătrunde în ceea ce este dincolo de văl.” ST 23 decembrie 1889, par. 1
„Cât de îndurător și milostiv este Dumnezeul nostru să întâmpine astfel gândurile minților omenești! Cu siguranță, Dumnezeu nu putea face mai mult pentru poporul Său decât a făcut. Aceste promisiuni prețioase nu sunt date câtorva talentați, ci tuturor, înalți sau slabi, liberi sau robi, bogați sau săraci, care s-au străduit să se conformeze cerințelor Sale.” ST 23 decembrie 1889, par. 2
Miercuri, 5 Februarie
Un Dumnezeu care Se căiește?
Compară Exodul 32:14 cu Ieremia 18:4-19. Cum înțelegi tu personal ideea că Dumnezeu Se răzgândește?
Dumnezeul cerului a văzut totul și l-a avertizat pe Moise despre ce se întâmpla în tabără, spunându-i; “Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: și-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare. Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și i-a zis: ‘Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? Pentru ce să zică egiptenii: Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și ca să-i șteargă de pe fața pământului? Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău. Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuți: “Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac”’. Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” MP 100.1
Citește Numeri 23:19 și 1 Samuel 15:29. „Îi pare rău” lui Dumnezeu? „Se căiește” sau nu?
Uimit de aceste descoperiri, Balaam exclamă: “Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel”. Marele vrăjitor și-a încercat puterea sa vrăjitorească, după dorința moabiților; dar chiar cu acest prilej trebuia să spună despre Israel: “Ce minune a făcut Dumnezeu!” Câtă vreme se aflau sub scutul lui Dumnezeu, nici un neam și nici o națiune nu putea să-i biruiască, chiar dacă ar fi fost sprijiniți de toată puterea lui Satana. Întreaga lume avea să fie uimită de lucrarea minunată săvârșită de Dumnezeu în favoarea poporului Său — că un om care era hotărât să umble pe calea lui păcătoasă a fost stăpânit așa de tare de puterea divină, încât, în loc să blesteme, a rostit, în cuvinte alese și cu cele mai frumoase exprimări de sentimente poetice, cele mai bogate și mai scumpe făgăduințe. Iar mila dovedită de Dumnezeu în vremea aceea față de Israel trebuia să fie o asigurare a grijii Sale ocrotitoare pentru copiii Săi ascultători și credincioși, din toate veacurile. Când Satana îi va îndemna pe oamenii răi să bârfească, să chinuiască și să-L nimicească pe poporul lui Dumnezeu, atunci copiii Săi își vor aminti întâmplarea aceasta, pentru ca astfel să li se întărească curajul și credința în El. PP 449.1
Joi, 6 Februarie
„Păstrează îndurarea și dreptatea!”
Ce ni se spune în Matei 5:43-48 despre iubirea uimitoare a lui Dumnezeu și cum ar trebui să acționăm în lumina acestei învățături?
El le-a arătat apoi ascultătorilor Săi pe Conducătorul universului, cu numele nou de “Tatăl nostru”. Isus dorea să-i facă să înțeleagă cu câtă compătimire suspină inima lui Dumnezeu după ei. El îi învăța că Dumnezeu poartă de grijă fiecărui suflet pierdut; că așa “cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. (Psalmii 103, 13.) O astfel de concepție despre Dumnezeu n-a fost dată niciodată lumii de nici o altă religie, în afară de cea din Biblie. Păgânismul îi învață pe oameni să privească Ființa Supremă ca fiind ceva de temut, nicidecum de iubit, o zeitate dușmănoasă, care trebuie să fie îmblânzită prin sacrificii, nicidecum un Părinte care revarsă asupra copiilor Săi darul iubirii Sale. Chiar poporul Israel ajunsese așa de orb față de prețioasa învățătură a profeților cu privire la Dumnezeu, încât această descoperire a iubirii Sale părintești era un subiect original, un nou dar făcut lumii. CMF 74.1
Tatăl nostru cel ceresc a avut milă de noi chiar atunci când eram lipsiți și aveam un caracter neplăcut, fiind “vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții.” “Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui.” (Tit 3, 3-5.) Iubirea Sa, o dată primită în inimă, ne va face amabili și iubitori nu numai față de aceia care ne plac, ci și față de oamenii cei mai greșiți, cei mai decăzuți și cei mai păcătoși. CMF 75.1
Numai aceia care sunt părtași de fire dumnezeiască sunt copii ai lui Dumnezeu. Nici clasa socială, nici nașterea, nici naționalitatea, nici vreun privilegiu religios nu pot fi o dovadă că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu; ci adevărata dovadă este iubirea, — o iubire care îmbrățișează întreaga omenire. Chiar păcătoșii ale căror inimi nu sunt cu totul închise față de Duhul lui Dumnezeu vor răspunde la bunătate; așa cum sunt gata să arate ură pentru ură, vor fi gata să dea pe față și iubire pentru iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu răspunde cu iubire la ură. Să fii amabil față de cel nemulțumitor și față de cel rău, să faci binele fără să nădăjduiești că vei fi răsplătit este deviza casei regale cerești, semnul sigur prin care copiii Celui Prea Înalt își descoperă poziția lor înaltă. CMF 75.2
Vineri, 7 Februarie
Studiu Suplimentar
Moartea lui Hristos dovedește iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru om. Ea este garanția ce ne este dată în privința mântuirii. A lua creștinului crucea este la fel cu a șterge soarele de pe cer. Crucea ne apropie de Dumnezeu, împăcându-ne cu El. Cu duioasă îndurare a iubirii de tată, Iehova privește asupra suferinței îndurate de Fiul Său pentru a salva omenirea de la moarte veșnică și ne primește în Cel Preaiubit. FA 209.3
Fără cruce, omul nu ar putea avea nici o legătură cu Tatăl. De ea depinde nădejdea noastră. De la ea strălucește lumina iubirii Mântuitorului și, când la piciorul crucii păcătosul privește în sus la Acela care a murit spre a-l salva, este plin de o bucurie nespusă, căci păcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credință la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul. FA 209.4
Prin cruce, învățăm că Tatăl ceresc ne iubește cu o iubire nemărginită. Și atunci ne mai putem mira că Pavel a exclamat: “Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos”? (Galateni 6, 14.) De asemenea, este privilegiul nostru acela de a ne bucura prin cruce și la fel avem privilegiul să ne consacrăm cu totul Celui care S-a dat pe Sine pentru noi. Apoi, cu lumina izvorând de la Golgota și strălucind pe fețele noastre, putem porni să descoperim această lumină celor care sunt în întuneric. FA 210.1