Sabat după-amiază 13 Iunie
Memory Text:
„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineață. El Îmi trezește urechea să ascult cum ascultă niște ucenici. — Isaia 50:4
Buna cultivare și folosire a puterii vorbirii este legată de orice ramură a lucrării creștine; ea este prezentă în viața de familie și în toate legăturile noastre, unii cu alții. Noi trebuie să ne obișnuim a vorbi pe un ton plăcut, a folosi un limbaj curat și corect și cuvinte pline de amabilitate și curtenitoare. Cuvintele dulci, amabile sunt ca o rouă și ca o ploaie plăcută pentru suflet. Sfintele Scripturi ne spun despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Sale, pentru ca El să poată ști cum „să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare”. Psalmii 45, 2; Isaia 50, 4. Domnul ne cere ca „vorbirea noastră să fie totdeauna cu har” (Coloseni 4, 6), „ca să dea har celor ce-l aud”. Efeseni 4, 29. PDH 336.4
Atunci când căutăm să corectăm sau să îndreptăm pe alții, ar trebui să fim foarte atenți la cuvintele noastre. Ele vor fi, fie un miros de viață spre viață, fie un miros de moarte spre moarte. Atunci când mustră, sau când sfătuiesc, mulți fac lucrul acesta folosind cuvinte aspre, severe, cuvinte ce nu sunt în stare să vindece sufletul rănit. Prin aceste expresii rău formulate, spiritul se irită, se mânie și adesea, cei greșiți sunt ațâțați la răzvrătire. Toți aceia care susțin principiile adevărului, au nevoie să primească untdelemnul ceresc al iubirii. În toate împrejurările, mustrările trebuie să fie rostite în spiritul iubirii. Atunci, cuvintele noastre vor aduce o îndreptare și nu disperare. Domnul Hristos, prin Duhul Sfânt va da forța și puterea necesară. Aceasta este lucrarea Sa. PDH 337.1
Nici un cuvânt neînțelept n-ar trebui să fie rostit. Nici o vorbire de rău, nici o vorbire ușuratică, nici un cuvânt rostit cu mânie, sau aluzie n-ar trebui să iasă de pe buzele celui care este un urmaș al Domnului Hristos. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, spune: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură”. Efeseni 4, 29. O vorbire stricată, nu înseamnă numai rostirea unor cuvinte murdare. Ea înseamnă orice expresie care este contrară principiilor sfinte și curate, ale unei religii fără pată. Ea include, de asemenea, aluziile nesfinte și insinuările voalate spre rău. Dacă nu se rezistă acestor lucruri în mod categoric, ele vor duce la păcate mari. PDH 337.2
Duminică, 14 Iunie
„Din prisosul inimii…”
Citește Matei 28:18-20 și notează mesajele transmise de Domnul Isus atunci când spune „tot/toată/toate” sau „întotdeauna” (care în greacă este același cuvânt, pas).
Evanghelia trebuie să fie vestită nu ca o teorie lipsită de viață, ci ca o putere vie, care schimbă viața. Dumnezeu dorește ca primitorii harului Său să fie martori ai puterii Lui. El îi primește cu plăcere chiar pe aceia a căror purtare L-a supărat mai mult; dacă se pocăiesc, El le dă Duhul Său cel Sfânt, îi pune în locurile de încredere cele mai însemnate și-i trimite în tabăra celor necredincioși, pentru a vesti mila Lui nemărginită. El ar vrea ca servii Săi să dea mărturie despre faptul că, prin harul Său, oamenii pot avea un caracter asemenea cu al lui Hristos și se pot bucura de asigurarea marii Lui iubiri. Ar vrea ca noi să dăm mărturie despre faptul că El nu poate să fie mulțumit până când neamul omenesc nu este recâștigat și repus în sfintele drepturi de copii ai Lui. HLL 826.2
Citește Faptele apostolilor 1:8 și 4:13! Cum era mărturia în cazul bisericii primare? Ce impact au avut Petru și Ioan asupra celor care i-au auzit dând mărturie?
Sub instruirea lui Hristos, ucenicii fuseseră aduși să simtă nevoia lor după Duhul Sfânt. Instruiți fiind de Duhul Sfânt, ei au primit deplina și finala lor calificare și au pornit la lucrarea vieții lor. Ei nu mai erau neștiutori și neînvățați. Ei nu mai erau o grupă de elemente independente sau dezbinate, potrivnice. Nădejdea lor nu mai era investită în măreția lumească. Ei erau toți „o inimă și un suflet”. (Faptele Apostolilor 2, 46; 4, 32.) Hristos le umplea cugetele; ținta lor era înaintarea Împărăției Sale. În minte și în caracter, ei au devenit asemenea Învățătorului lor, și oamenii „au priceput că fuseseră cu Isus”. (Faptele Apostolilor 4, 13.) FA 45.2
Ziua Cincizecimii le-a adus iluminarea cerului. Adevărurile pe care nu le-au putut înțelege în timpul când Isus fusese cu ei le erau dezvăluite acum. Cu o credință și o siguranță cum nu cunoscuseră niciodată mai înainte, ei au primit învățăturile Cuvântului Sfânt. Pentru ei nu mai era o problemă de credință faptul că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Ei știau că, deși îmbrăcat în trup omenesc, El era în adevăr Mesia și de aceea ei spuneau lumii experiența lor, cu o încredere care aducea cu ea convingerea că Dumnezeu era cu ei. FA 45.3
Luni 15 Iunie
Neforțat, dar cu putere
Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-și aparține. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie. Lui nu i se îngăduie să vadă frumusețea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăți, el ascultă de voința domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătușele care țin sufletul în robia păcatului. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” „Legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.” (Romani 8, 2.) HLL 466.3
În lucrarea de mântuire, nu există constrângere. Nu este folosită nici o forță exterioară. Sub influența Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui vrea să servească. În schimbarea care are loc, atunci când omul se predă lui Hristos, se află simțământul celei mai înalte libertăți. Izgonirea păcatului este o acțiune a voinței noastre. E adevărat, nu avem putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana, dar, când dorim să fim eliberați din păcat și, în marea noastră nevoie, strigăm după o putere din afară și mai presus de noi, puterile noastre sunt îmbibate cu energia divină a Duhului Sfânt și ele ascultă de poruncile lui Dumnezeu, împlinind astfel voința Sa. HLL 466.4
Singura condiție prin care este posibilă libertatea omului este aceea de a deveni una cu Hristos. „Adevărul vă va face slobozi” și Hristos este adevărul. Păcatul poate să triumfe numai prin slăbiciunea minții și prin distrugerea libertății sufletului. Supunerea față de Dumnezeu înseamnă refacerea omului — readucerea lui la slava și demnitatea de om. Legea divină față de care sunt aduși în supunere este „legea slobozeniei.” (Iacov 2, 12.) HLL 466.5
Marți 16 Iunie
Cum să-L prezentăm pe Domnul Isus
Citește 1 Petru 3:8-15 și notează ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în aceste versete!
„În cele din urmă, fiți toți uniți în cuget, plini de compasiune unii față de alții, iubiți-vă ca frații, fiți miloși și amabili.” — 1 Petru 3:8. AG 234.1
„Hristos a venit să aducă mântuirea la îndemâna tuturor. Pe crucea de pe Calvar, El a plătit prețul infinit al răscumpărării pentru o lume pierdută. (...) Misiunea Sa era îndreptată către păcătoși, păcătoși de orice categorie, din orice limbă și din orice națiune. (...) Nici cei mai rătăciți, nici cei mai păcătoși nu au fost trecuți cu vederea; lucrarea Sa era îndreptată în mod special către aceia care aveau cea mai mare nevoie de mântuirea pe care El venise să o aducă. Cu cât nevoia lor de reformare era mai mare, cu atât interesul Său pentru ei era mai profund, compasiunea Sa mai mare, iar eforturile Sale mai stăruitoare. Marea Sa inimă plină de iubire era mișcată până în adâncul ființei Sale pentru aceia a căror stare era cea mai lipsită de speranță și care aveau cea mai mare nevoie de harul Său transformator.” AG 234.2
Noi trebuie să ajungem la un standard mai înalt sau, dacă nu reușim, nu suntem vrednici să purtăm numele de creștin. Noi trebuie să cultivăm spiritul în care a lucrat Domnul Hristos pentru salvarea celor păcătoși. Ei sunt tot așa de scumpi pentru El cum Îi suntem și noi. Sunt la fel de capabili să fie trofee ale harului Său și moștenitori ai Împărăției Sale. Dar ei sunt supuși unui vrăjmaș viclean, expuși primejdiei și, fără harul mântuitor al Domnului Hristos, unei ruini sigure. Dacă vedem aceste probleme în adevărata lor lumină, zelul nostru va fi trezit, iar eforturile noastre zeloase și pline de sacrificiu de sine vor fi multiplicate, ca să putem veni aproape de aceia care au nevoie de ajutorul nostru, de rugăciunile, simpatia și iubirea noastră. 5M 605.2
Numai cei care trăiesc pentru Hristos și onorează Numele Lui sunt credincioși Domnului lor, în căutarea a ceea ce este pierdut. O reală evlavie va manifesta cu siguranță profunda dorință și o muncă plină de zel a Mântuitorului de a-i salva pe aceia pentru care a murit. Dacă inimile noastre sunt înmuiate și supuse de harul Domnului Hristos și strălucesc de sentimentul bunătății și iubirii lui Dumnezeu, atunci va fi o revărsare a iubirii, simpatiei și bunătății spre alții. Adevărul exemplificat în viață își va exercita puterea, asemenea aluatului ascuns în făină, asupra tuturor acelora cu care este adus în contact. 5M 606.2
Veniți aproape de inima cea mare a iubirii mângâietoare și lăsați ca acel curent al împreunei simțiri divine să curgă din inima voastră în inimile altora. Lăsați ca blândețea și mila pe care Isus le-a dat pe față în viața Sa prețioasă să fie un exemplu pentru voi despre felul în care ar trebui să-i tratăm pe concetățenii noștri, în mod deosebit pe cei care sunt frații noștri în Hristos. Mulți au slăbit și s-au descurajat în lupta cea mare a vieții, pe când un cuvânt binevoitor de salut și încurajare i-ar fi întărit ca să biruiască. Niciodată, niciodată să nu ajungeți nesimțitori, reci, lipsiți de simpatie și critici. Nu pierdeți niciodată ocazia de a spune un cuvânt de încurajare care să inspire nădejde. Nu putem spune cât de larg cuprinzătoare pot fi cuvintele noastre de bunătate, eforturile noastre asemănătoare cu cele ale Domnului Hristos pentru a ușura unele poveri. Cei greșiți nu pot fi recâștigați pe nici o altă cale, decât în spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pline de delicatețe. 5M 612.3
Miercuri 17 Iunie
Un copil rătăcitor
Efraim, ca parte din poporul ales de Dumnezeu, s-a abătut de la Domnul. Ce ne spun Osea 4:17 și Osea 7 despre păcatele lui Efraim?
„Prin Amos, mesajul Domnului către Israel a fost:
«Căutați-Mă și veți trăi! Dar nu căutați Betelul, nu intrați în Ghilgal și nu treceți la Beer-Șeba; căci Ghilgalul va merge negreșit în robie, iar Betelul va ajunge o nimica. Căutați pe Domnul și veți trăi! (...) Căutați pe Cel ce a făcut Pleiadele și Orionul, Cel ce preface umbra morții în zori și schimbă ziua în noapte, Cel ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului; Domnul este Numele Lui.» Amos 5:4-8.” RH, 5 februarie 1914, par. 10
„«Căutați binele, și nu răul, ca să trăiți; și astfel Domnul, Dumnezeul oștirilor, va fi cu voi, așa cum spuneți. Urâți răul și iubiți binele; faceți să domnească dreptatea la poartă. Poate că Domnul, Dumnezeul oștirilor, Se va îndura de rămășița lui Iosif.» Versetele 14, 15.” RH, 5 februarie 1914, par. 11
„Dar marea majoritate a celor care au auzit aceste invitații au refuzat să profite de ele. Cuvintele unuia dintre mesagerii lui Dumnezeu erau atât de contrare dorințelor rele ale celor nepocăiți, încât preotul idolatru din Betel a trimis vorbă conducătorului lui Israel, spunând: «Amos a uneltit împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate suferi toate cuvintele lui.» Amos 7:10.
Și prin Osea, Domnul a declarat: «Când am vrut să vindec pe Israel, atunci s-a descoperit nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei.» Osea 7:1. «Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui; și ei nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor și nu-L caută cu toate acestea.» Versetul 10.” RH, 5 februarie 1914, par. 12
„Din generație în generație, Domnul a avut răbdare cu copiii Săi răzvrătiți, până când nu a mai putut face nimic pentru ei.
«Efraime, ce să-ți fac? Iudo, ce să-ți fac? Căci bunătatea voastră este ca norul de dimineață și ca roua care dispare devreme.» Osea 6:4.” RH, 5 februarie 1914, par. 13
„Relele care se răspândiseră în țară și pătrunseseră în toate clasele societății deveniseră de nevindecat, iar asupra lui Israel a fost rostită înfricoșătoarea sentință:
«Efraim s-a alipit de idoli; lasă-l în pace!» Osea 4:17.
«Au venit zilele cercetării, au venit zilele răsplătirii; Israel va cunoaște aceasta.» Osea 9:7.
«Vor fi ca norul de dimineață și ca roua care trece repede, ca pleava luată de vârtej de pe arie și ca fumul care iese pe horn.» Osea 13:3.” RH, 5 februarie 1914, par. 14.
În loc să plângă pentru copilul ei rătăcitor, Rahelei i se spune să aibă speranță. Ce altceva ne spune acest capitol? Citește Ieremia 31:18,19!
Cât de diferit este Efraim în vremea eliberării sale față de ceea ce era atunci când a fost dus în captivitate! Odinioară era ca un vițel sălbatic, neîmblânzit; acum însă este blând și supus.”
„Biserica avea nevoie de mustrare și disciplinare severă. Însă mustrarea pe care Dumnezeu o trimite este întotdeauna rostită cu iubire duioasă și este însoțită de promisiunea păcii pentru fiecare credincios pocăit. «Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.» Apocalipsa 3:20. Credincioșii au fost îndemnați: «Vegheați și întăriți ce rămâne, care este pe moarte.» «Eu vin curând; păstrează ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.» Versetele 2 și 11.” TT 307.3
Joi 18 Iunie
Să-i aducem înapoi!
Zaharia 10 conține câteva mesaje minunate despre cum Dumnezeu Își aduce poporul înapoi la El. Citește acest capitol acum, cu atenție, și notează mesajele principale!
Zaharia 10:6 — „Voi întări casa lui Iuda și voi salva casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi și îi voi așeza din nou în țara lor, căci am milă de ei. Ei vor fi ca și cum nu i-aș fi lepădat niciodată, pentru că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor și îi voi asculta.”
Afirmațiile „voi întări” casa lui Iuda, în loc de „voi salva”, și „voi salva” casa lui Iosif, în loc de „voi întări”, sugerează că casa lui Iuda este salvată înaintea casei lui Iosif, iar pentru a salva casa lui Iosif, Domnul întărește casa lui Iuda. Cele dintâi roade au nevoie să fie pregătite pentru slujire, în timp ce cele de-al doilea roade au nevoie să fie salvate. Ambele sunt adunate într-un singur loc („grânarul”, Împărăția). Domnul le acordă această favoare deoarece are milă de ele și le va trata ca și cum nu L-ar fi determinat niciodată să le lepede.
Zaharia 10:7 — „Efraim va fi ca un viteaz; inima lui se va bucura ca de vin; copiii lui vor vedea aceasta și se vor veseli, iar inima lor se va bucura în Domnul.”
Părinții se vor bucura, iar copiii vor vedea aceasta. Astfel El va împlini cuvintele:
„Va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor...” (Maleahi 4:6).
Zaharia 10:10 — „Îi voi aduce iarăși din țara Egiptului și îi voi aduna din Asiria; îi voi duce în țara Galaadului și în Liban, și nu se va găsi destul loc pentru ei.”
Cei aleși vor fi adunați din toate părțile lumii și se vor răspândi până în ținuturile Galaadului și Libanului. Dar chiar și atunci, locul va fi prea mic pentru ei.
Zaharia 10:11-12 — „El va trece prin mare în mijlocul necazului, va lovi valurile mării și toate adâncurile râului vor seca; mândria Asiriei va fi doborâtă și toiagul de domnie al Egiptului va pieri. Îi voi întări în Domnul și vor umbla în Numele Lui, zice Domnul.”
Cu alte cuvinte, adunarea poporului va avea loc fără obstacole. Orice piedică va fi îndepărtată. Domnia păcatului va fi adusă la sfârșit. Națiunile care au ținut în robie poporul lui Dumnezeu vor fi smerite, iar sceptrele lor (tronurile lor de putere) nu vor mai exista.
Fiți tari în Domnul; umblați înainte și înapoi plini de bucurie și fără teamă, zice Domnul.
Vineri 19 Iunie
Alte gânduri
„Lucrarea pe care Dumnezeu a început-o în inima omenească prin lumina și cunoștința divină trebuie să înainteze neîncetat.
«Fiecare persoană trebuie să-și dea seama de propria sa nevoie. Inima trebuie golită de orice întinare și curățită pentru locuirea Duhului Sfânt. Prin mărturisirea și părăsirea păcatului, prin rugăciune stăruitoare și consacrarea de sine lui Dumnezeu, primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii. Aceeași lucrare, însă într-o măsură mai mare, trebuie făcută acum. Atunci, instrumentul omenesc nu trebuia decât să ceară binecuvântarea și să aștepte ca Domnul să desăvârșească lucrarea începută în el. Dumnezeu este Cel care a început lucrarea și tot El o va duce la bun sfârșit, făcând omul desăvârșit în Isus Hristos. Dar nu trebuie să existe nicio neglijare a harului reprezentat de ploaia timpurie.»
«Numai aceia care trăiesc potrivit luminii pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu înaintăm zilnic în manifestarea virtuților active ale vieții creștine, nu vom recunoaște manifestările Duhului Sfânt în ploaia târzie. Ea poate cădea asupra inimilor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne și nici nu o vom primi.»— MP, p. 507.