Campioni ai rugăciunii
Studiul 6, Trimestrul 2, 2–8 Mai 2026
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază 2 Mai
De memorat:
“Iubesc pe Domnul, căci El audeglasul meu, cererile mele. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine,de aceea-L voi chema toată viaţa mea.— Psalm 116:1, 2
„Atunci când simțământul bunătății iubitoare a lui Dumnezeu înviorează neîncetat sufletul, el se va reflecta pe chip printr-o expresie de pace și bucurie. Se va face vădit în cuvinte și în fapte. Iar spiritul generos și sfânt al lui Hristos, lucrând asupra inimii, va da naștere în viață unei influențe care îi transformă pe alții.”
„Nu avem oare motive să vorbim despre bunătatea lui Dumnezeu și să vestim puterea Lui? Când prietenii sunt buni cu noi, socotim un privilegiu să le mulțumim pentru bunătatea lor. Cu cât mai mult ar trebui să considerăm o bucurie să-I aducem mulțumiri Prietenului care ne-a dat orice dar bun și desăvârșit. Așadar, în fiecare biserică, să cultivăm recunoștința față de Dumnezeu. Să ne deprindem buzele să-L laude pe Dumnezeu în cercul familiei. Să-i învățăm pe copiii noștri să aducă laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Darurile și jertfele noastre să mărturisească recunoștința pentru binecuvântările pe care le primim zilnic. În toate lucrurile să arătăm bucuria Domnului și să facem cunoscut mesajul harului Său mântuitor.”
„Întreg cerul este interesat de mântuirea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii și mii, și de zece mii de ori zece mii, sunt trimiși să slujească celor care vor moșteni mântuirea. Ei ne păzesc de rău și resping puterile întunericului care caută să ne distrugă. Nu avem oare motive să fim recunoscători în fiecare clipă, recunoscători chiar și atunci când pe calea noastră apar dificultăți?” RH May 7, 1908
Duminică, 3 Mai
Credinciosul Daniel
Citește Daniel 2:20-23! De ce s-a rugat Daniel și ce putem învăța din această rugăciune?
La scurtă vreme după ce Daniel și tovarășii lui au intrat în slujba împăratului Babilonului, s-au petrecut evenimente care au făcut cunoscut unei națiuni idolatre puterea și credincioșia Dumnezeului lui Israel. Nebucadnețar a avut un vis important, prin care „duhul i s-a tulburat și i-a pierit somnul”. Dar cu toate că mintea împăratului a fost profund impresionată, i-a fost cu neputință să-și amintească amănuntele atunci când s-a trezit. PR 491.2
În nedumerirea lui, Nebucadnețar și-a adunat înțelepții … le-a cerut să-i descopere lucrurile care aveau să-i aducă liniște sufletului. PR 491.3
„Nu este nimeni pe pământ”, au răspuns ei, „care să poată spune ce cere împăratul; de aceea, niciodată nici un împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, n-a cerut așa ceva de la nici un vrăjitor, cititor în stele sau haldeu! Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuință nu este printre muritori!”. PR 492.4
Atunci „împăratul s-a mâniat și s-a supărat foarte tare și a poruncit să piardă pe toți înțelepții Babilonului”. PR 493.1
Printre cei căutați de căpeteniile care se pregăteau să împlinească prevederile hotărârii împărătești era și Daniel, împreună cu prietenii lui. Când i s-a spus că, potrivit decretului, și ei trebuiau să moară, „cu minte și cu judecată”, Daniel l-a întrebat pe Arioc, căpetenia gărzii împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc i-a relatat întâmplarea cu nedumerirea împăratului față de visul cel neobișnuit și despre faptul că nu primise ajutor de la aceia în care își pusese până atunci toată încrederea. Când a auzit aceasta, Daniel și-a pus viața în primejdie, a intrat înaintea împăratului și a rugat să-i dea timp pentru ca să ceară Dumnezeului lui să-i descopere visul și tâlcuirea. PR 493.2
Monarhul a acceptat cererea. „Apoi Daniel s-a dus în casa lui și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi, Hanania, Mișael și Azaria”. Împreună au căutat înțelepciune de la Izvorul luminii și al cunoștinței. Credința lor era puternică datorită cunoașterii faptului că Dumnezeu îi așezase acolo unde erau ca să împlinească lucrarea Sa și să facă față cerințelor datoriei. În vremurile de încercare și de primejdie se îndreptaseră totdeauna către El pentru călăuzire și ocrotire, iar El Se dovedise un ajutor permanent prezent. Acum cu umilire de inimă, s-au supus din nou Judecătorului a tot pământul, rugându-L să-i izbăvească în această vreme de nevoie. Și nu s-au rugat în zadar. Dumnezeul pe care-L onoraseră, acum îi onora. Duhul Domnului a venit peste ei și „într-o vedenie de noapte”, lui Daniel i s-a descoperit visul împăratului și însemnătatea lui. PR 493.3
Ce ne spune Daniel despre el, în 6:10,11?
„Dar a încetat Daniel să se roage din cauza acestui decret care urma să intre în vigoare? — Nu, tocmai atunci avea cea mai mare nevoie să se roage. «Când Daniel a aflat că porunca fusese semnată, a intrat în casa lui; și, cu fereastra odăii lui deschisă spre Ierusalim, îngenunchea de trei ori pe zi, se ruga și aducea mulțumiri înaintea Dumnezeului său, așa cum făcea și mai înainte.» Daniel nu a căutat să-și ascundă loialitatea față de Dumnezeu. Nu se ruga doar în inima lui, ci cu glas tare, cu fereastra deschisă spre Ierusalim, își înălța cererile către cer. Atunci dușmanii lui l-au pârât împăratului, iar Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. Dar Fiul lui Dumnezeu era acolo. Îngerul Domnului a tăbărât în jurul slujitorului Său, iar când împăratul a venit dimineața și a strigat: «Daniele, rob al Dumnezeului celui viu, Dumnezeul tău, căruia Îi slujești neîncetat, a putut oare să te izbăvească de lei?» Daniel i-a răspuns împăratului: «Împărate, să trăiești veșnic! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gurile leilor, ca să nu-mi facă niciun rău.» Niciun rău nu i s-a întâmplat, iar el a slăvit pe Domnul Dumnezeul cerului.”RH May 3, 1892, par. 11
Luni 4 Mai
Poziția la rugăciune
Citește Daniel 6:10; Luca 22:41; Faptele apostolilor 7:60; 9:40; 20:36 și observă viața acelor persoane care au îngenuncheat atunci când s-au rugat!
Am primit scrisori în care am fost întrebată cu privire la atitudinea potrivită când se înalță rugăciuni către Suveranul universului. De unde au primit frații noștri ideea că trebuie să stea în picioare când se roagă lui Dumnezeu? Cineva care a fost educat timp de cinci ani la Battle Creek a fost invitat să conducă rugăciunea înainte ca sora White să le vorbească oamenilor. Totuși, când l-am văzut stând în picioare, în timp ce buzele lui erau pe punctul să se deschidă în rugăciune către Dumnezeu, mi s-a tulburat sufletul și am simțit că trebuie să-i adresez o mustrare publică. L-am chemat pe nume și am zis: „Apleacă-te pe genunchi.” Aceasta este poziția potrivită întotdeauna.
„Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage” (Luca 22,41).
„Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat și s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup și a zis: «Tabita, scoală-te!». Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor” (Faptele 9,40).
„Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: «Doamne Isuse, primește duhul meu!» Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: «Doamne, nu le ține în seamă [312] păcatul acesta!” Și, după aceste vorbe, a adormit” (Faptele 7,59.60).
„După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți” (Faptele 20,36).
„Dar, când s-au împlinit zilele, am plecat și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat” (Faptele 21,5).
„Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele și mantaua sfâșiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, și am zis: «Dumnezeule, sunt uluit și mi-e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulțit deasupra capetelor noastre și greșelile noastre au ajuns până la ceruri»” (Ezra 9,5.6).
„Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Psalmii 95,6)
„Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 3,14).
A îngenunchea când ne rugăm lui Dumnezeu este atitudinea cea mai potrivită. Actul acesta de închinare le-a fost cerut celor trei tineri evrei care erau robi în Babilon. (…) Dar un astfel de act era un omagiu care trebuia să-I fie adus numai lui Dumnezeu, Suveranul lumii, Conducătorul universului, iar cei trei evrei au refuzat să acorde o asemenea cinste vreunui idol, chiar dacă era făcut din aur curat. Prin acest fapt, ei s-ar fi închinat, practic vorbind, împăratului Babilonului. Pentru că au refuzat să facă așa cum le poruncise împăratul, ei au suferit pedeapsa și au fost aruncați în cuptorul aprins. Însă Domnul Hristos a venit personal și a umblat alături de ei prin foc, iar lor nu li s-a făcut niciun rău.
Atât în public, cât și în închinarea particulară, datoria noastră este să ne plecăm pe genunchi înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi adresăm cererile noastre. Actul acesta arată dependența noastră de Dumnezeu.
La dedicarea Templului, Solomon a stat cu fața spre altar. În curtea Templului era o treaptă de aramă, sau [313] o platformă, și, după ce a urcat pe ea, el a stat în picioare, și-a ridicat mâinile spre cer și a binecuvântat adunarea uriașă a lui Israel, iar toată adunarea lui Israel a stat în picioare. (…)
„Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă și o pusese în mijlocul curții. Ea era lungă de cinci coți, lată de cinci coți și înaltă de trei coți; a șezut pe ea, s-a așezat în genunchi în fața întregii adunări a lui Israel și a întins mâinile spre cer” (2 Cronici 6,13).
Rugăciunea lungă pe care a înălțat-o atunci a fost potrivită pentru ocazia aceea. Ea a fost inspirată de Dumnezeu, exprimând sentimente de cea mai înaltă evlavie, împletite cu umilința cea mai adâncă. SA2 176.1 - SA2 177.2
Marți 5 Mai
„Enoh a umblat”
Ce ni se spune în Geneza 5:22-24 despre Enoh?
„Enoh a trăit într-o epocă coruptă, când puterea morală era foarte slăbită. Stricăciunea clocotea pretutindeni în jurul lui; totuși, el a umblat cu Dumnezeu. Și-a educat mintea pentru devoțiune — să cugete la lucruri curate și sfinte; iar vorbirea lui era despre lucruri sfinte și dumnezeiești. A devenit un tovarăș al lui Dumnezeu. A umblat cu El și a primit sfatul Lui. A trebuit să se confrunte cu aceleași ispite ca și noi. Societatea din jurul lui nu era mai favorabilă neprihănirii decât este societatea din jurul nostru astăzi. Atmosfera pe care o respira era încărcată de păcat și corupție, la fel ca a noastră; și totuși el a rămas neîntinat de păcatele predominante ale vremii în care a trăit. Și noi putem rămâne la fel de curați și necorupți cum a fost credinciosul Enoh. El a fost un reprezentant al sfinților care trăiesc în mijlocul primejdiilor și corupției din zilele de pe urmă. Pentru ascultarea lui credincioasă față de Dumnezeu, a fost mutat la cer. Tot astfel, și cei care vor fi în viață și vor rămâne credincioși vor fi luați la cer. Ei vor fi îndepărtați dintr-o lume păcătoasă și coruptă, pentru a se bucura de bucuriile curate ale cerului.”
„Trăim într-o vreme în care răutatea predomină. Primejdiile zilelor din urmă se înmulțesc în jurul nostru și, pentru că fărădelegea se înmulțește, dragostea multora se răcește. Dar nu trebuie să fie așa, dacă toți ar veni la Isus și, cu încredere și credință, s-ar sprijini pe El. Blândețea și smerenia Lui, cultivate în viață, vor aduce pace, odihnă și putere morală fiecărui suflet.”
„Isus este atrăgător. El este plin de iubire, milă și compasiune. El Se oferă să fie prietenul nostru, să umble cu noi pe toate cărările aspre ale vieții. El îți spune: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; umblă cu Mine și Îți voi umple calea de lumină. Isus, Maiestatea cerului, Se oferă să-i ridice la o părtășie cu Sine pe cei care vin la El cu poverile, slăbiciunile și grijile lor. El îi va face copiii Săi iubiți și, în cele din urmă, le va da o moștenire mai de preț decât imperiile împăraților, o coroană de slavă mai bogată decât a împodobit vreodată fruntea celui mai înălțat monarh pământesc.”
„Dacă alegem să trăim cu Hristos în veacurile nesfârșite ale veșniciei, de ce să nu-L alegem ca pe cel mai bun, mai onorat și mai iubit tovarăș al nostru aici? Hristos ne cheamă să umblăm cu El în această lume pe calea unei ascultări smerite și pline de încredere, care va asigura o viață curată, sfântă și fericită. Ce alegem — libertatea în Hristos sau robia și tirania în slujba lui Satana? Este privilegiul nostru să avem în fiecare zi o umblare liniștită, apropiată și fericită cu Isus.” RH August 2, 1881
Miercuri 6 Mai
Moise, un lider evlavios
Care este conținutul și tonul conversației dintre Moise și Domnul din Exodul 33:15-23?
„Niciodată până atunci omul căzut nu fusese atât de favorizat de Dumnezeu. Când i-a încredințat lui Moise marea lucrare de a-Și conduce poporul spre țara promisă, El a binevoit să-i descopere slava Sa așa cum nu o mai făcuse niciunui alt om de pe pământ.”
„După ce Domnul i-a dat lui Moise toate aceste asigurări pline de har, s-a mulțumit el și s-a așezat într-o stare de liniște? — Nu; el încă mai dorea ceva de la Domnul; s-a rugat: «Te rog, arată-mi slava Ta.» Și El a zis: «Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea și voi rosti Numele Domnului înaintea ta; și voi avea milă de cine voi avea milă și Mă voi îndura de cine Mă voi îndura.» Slava lui Dumnezeu i-a fost descoperită lui Moise și va fi descoperită și celor care o caută cu aceeași stăruință ca el. Cei care au luat asupra lor jurămintele solemne ale slujirii ar trebui să descopere slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să trăiască având un singur scop: acela de a-L slăvi pe Răscumpărătorul lor. Eul trebuie să moară. «Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli.»”
În două ocazii, Moise mijlocește pentru membrii familiei sale. Care a fost contextul acestor mijlociri și ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi intervenit pentru a remedia acea ruptură?
• Aaron: Exodul 32:1-14,31-34; Deuteronomul 9:20
• Maria: Numeri 12:13
Faptul că Aaron fusese binecuvântat și onorat atât de mult, mai presus de întregul norod, a făcut ca păcatul său să fie atât de hidos. Aaron era „sfântul Domnului” (Psalmii 106, 16) și el a făcut idolul și a anunțat sărbătoarea. El era acela care fusese numit port-vocea lui Moise și cu privire la care chiar Dumnezeu în persoană a mărturisit: „Știu că el vorbește ușor”. (Exod 4, 14.) El a dat greș în a-i împiedica pe idolatri în sfidarea pe care aceștia au aruncat-o cerului. Acela prin care a lucrat Dumnezeu în aducerea judecăților, atât asupra egiptenilor, cât și asupra zeilor acestora, a ascultat fără să schițeze vreun gest proclamația rostită înaintea chipului turnat: „Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului”. (Exod 32, 4.) El era acela care fusese cu Moise pe munte și acolo privise slava lui Dumnezeu și văzuse că în manifestarea slavei aceleia nu era nimic din care putea să fie făcut un chip. El a fost acela care a schimbat slava aceasta cu înfățișarea unui vițel. El, căruia Dumnezeu îi încredințase conducerea poporului în lipsa lui Moise, a fost găsit că aprobă răzvrătirea lor. „Domnul de asemenea era foarte mâniat și pe Aaron, așa încât voia să-l piardă”. (Deuteronom 9, 20.) Dar, ca răspuns la mijlocirea arzătoare a lui Moise, viața i-a fost cruțată; și, în pocăință și umilință pentru marele său păcat, el a fost readus în grația lui Dumnezeu. PP 320.4
Lăsându-se cuprinsă de spiritul de nemulțumire, Maria a găsit motiv de plângere în evenimente pe care Dumnezeu le condusese în mod deosebit. Căsătoria lui Moise îi displăcuse. Faptul că alesese o femeie dintr-o altă națiune, în loc să-și ia o soție din mijlocul evreilor, a fost o ofensă pentru familie și pentru mândria sa națională. Sefora era tratată cu un dispreț nu atât de bine ascuns. PP 383.2
Șoptitorii răzvrătiți au fost chemați la cortul întâlnirii și puși față în față cu Moise. „Domnul S-a pogorât în stâlpul de nor și a stătut la ușa cortului. A chemat pe Aaron și pe Maria, și ei s-au apropiat amândoi”. Pretenția lor că au darul profetic nu a fost tăgăduită; Dumnezeu putea să le vorbească în vedenii și visuri. Dar lui Moise, pe care Dumnezeu Însuși l-a numit „credincios în toată casa Mea”, i se acordase o comuniune mai apropiată. Cu el, Dumnezeu vorbea gură către gură. „«Cum de nu v-ați temut să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?» Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Și a plecat”. Norul s-a îndepărtat de la cortul întâlnirii, semn al dezaprobării lui Dumnezeu, iar Maria a fost pedepsită. Era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron a fost cruțat, dar a fost aspru mustrat prin pedeapsa aplicată Mariei. Mândria lor a fost acum umilită până la pământ. Aaron și-a mărturisit păcatul și s-a rugat ca sora lui să nu fie lăsată să piară de plaga aceea ucigătoare și respingătoare. Ca răspuns la rugăciunea lui Moise, lepra a fost curățată. Totuși, Maria a trebuit să fie închisă timp de șapte zile afară din tabără. Numai după ce a fost scoasă din tabără, simbolul bunăvoinței divine s-a așezat din nou deasupra cortului întâlnirii. Din respect pentru poziția ei înaltă și din durere pentru lovitura ce a căzut asupra ei, întreaga tabără a rămas la Hațerot așteptând înapoierea ei. PP 384.3
Joi 7 Mai
Moise mijlocește pentru popor
Ce ne învață Exodul 32:31,32 despre Moise și despre rugăciune?
Tot așa era cazul și cu apostazia de la Sinai. Dacă pedeapsa nu ar fi fost aplicată imediat celor vinovați, aceleași rezultate s-ar fi văzut din nou. Pământul ar fi devenit tot așa de stricat ca și în zilele lui Noe. Dacă acești nelegiuiți ar fi fost cruțați, relele care ar fi urmat ar fi fost mai mari decât cele rezultate din cruțarea vieții lui Cain. Îndurarea lui Dumnezeu a arătat că trebuie ca mii să sufere, pentru a preveni necesitatea aplicării judecăților divine asupra a milioane de oameni. Pentru a-i salva pe mulți, El trebuie să-i pedepsească pe cei puțini. Mai mult decât atât, deoarece a nesocotit legământul de supunere față de Dumnezeu, poporul a rămas fără protecție divină și lipsit de apărare, întreaga națiune fiind expusă puterii vrăjmașilor ei. Dacă răul n-ar fi fost imediat înlăturat, ei ar fi căzut imediat pradă numeroșilor și puternicilor lor vrăjmași. Era necesar, spre binele poporului Israel și de asemenea ca o lecție pentru toate generațiile viitoare, ca această abatere să fie imediat pedepsită. Și nu era mai puțin manifestarea milei față de păcătoși faptul că s-a pus imediat capăt căii lor rele. Dacă li s-ar fi cruțat viața, același spirit care i-a făcut să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu avea să fie manifestat în ură și lupte între ei și, în cele din urmă, aveau să se nimicească unul pe celălalt. Datorită iubirii față de lume, iubirii față de Israel și chiar față de călcătorii Legii, crima aceea a fost pedepsită imediat și cu o severitate teribilă. PP 325.3
Pe măsură ce poporul ajungea să-și vadă enormitatea vinei, groaza punea stăpânire pe întreaga tabără. Era temerea că fiecare vinovat trebuia să fie nimicit. Făcându-i-se milă de starea lor nenorocită, Moise le-a promis că va mai mijloci o dată înaintea lui Dumnezeu pentru ei. PP 326.1
„Ați făcut un păcat foarte mare”, a spus el. „Am să mă sui acum la Domnul; poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” El s-a suit și, în mărturisirea sa înaintea lui Dumnezeu, a spus: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Și-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o”. Răspunsul a fost: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea. Du-te dar, și du poporul unde ți-am spus. Iată, îngerul Meu va fi înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor”. (Exod 32, 31-35.) PP 326.2
În rugăciunea lui Moise, mintea ne este îndreptată spre cărțile din ceruri, în care sunt înscrise numele tuturor oamenilor și faptele lor, fie bune, fie rele, toate sunt scrise acolo cu credincioșie. Cartea vieții conține numele tuturor acelora care au intrat în slujba lui Dumnezeu. Dacă vreunul dintre aceștia se îndepărtează de El, Îl părăsește, și, printr-o încăpățânată rămânere în păcat devine în cele din urmă împietrit față de influența Duhului Sfânt, în ziua judecății numele său va fi șters din cartea vieții și va fi dat nimicirii. Moise și-a dat seama cât de îngrozitoare avea să fie soarta păcătoșilor; și, cu toate acestea, dacă poporul Israel avea să fie lepădat de Dumnezeu, el dorea mai bine ca numele său să fie șters din cartea vieții o dată cu al lor; el nu putea suporta să vadă judecățile lui Dumnezeu căzând asupra acelora care fuseseră atât de minunat eliberați. Mijlocirea lui Moise în favoarea poporului Israel ilustrează mijlocirea lui Hristos pentru cei păcătoși. Dar Domnul n-a îngăduit ca Moise să poarte, așa cum a purtat Hristos, vina celui păcătos. „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea”, a spus El, „pe acela îl voi șterge din cartea Mea”. PP 326.3
Vineri 8 Mai
Alte gânduri
Romanismul din lumea veche și protestantismul apostaziat din lumea nouă vor lua o atitudine asemănătoare față de aceia care cinstesc toate învățăturile divine. TV 615.2
Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de necaz și de suferință, descrise de profet ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. „Așa vorbește Domnul: «Auzim strigăte de groază; spaimă, nu este pace! S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea».” (Ieremia 30, 5-7.) TV 616.1
Noaptea de groază a lui Iacov, atunci când s-a luptat în rugăciune pentru eliberarea din mâna lui Esau (Geneza 32, 24-30), reprezintă experiența poporului lui Dumnezeu în ultimul timp de strâmtorare. Din cauza înșelăciunii practicate pentru a-și asigura binecuvântarea tatălui, care voia să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-și scape viața, înspăimântat de amenințările groaznice ale fratelui său. După ce rămăsese timp de mulți ani în exil, se hotărâse, la porunca lui Dumnezeu, să se întoarcă în țara lui natală cu soțiile și copiii, cu turmele și cirezile. Ajungând la hotarele țării, s-a umplut de frică la vestea apropierii lui Esau în fruntea unei cete de luptători, fără îndoială puși pe răzbunare. Ceata lui Iacov, neînarmată și fără apărare, părea să cadă victimă neajutorată violenței și măcelului. Și, pe lângă povara temerii și neliniștii, se mai adăuga și povara apăsătoare a remușcării, că păcatul lui fusese acela care adusese această primejdie. Singura lui nădejde era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-a lăsat nimic nefăcut din partea lui pentru a ispăși răul făcut fratelui și pentru a îndepărta primejdia care-l amenința. Tot astfel și urmașii lui Hristos, când se apropie timpul strâmtorării, fac toate demersurile pentru a fi priviți într-o lumină potrivită de oameni, pentru a dezarma prejudecata și pentru a îndepărta primejdia care amenință libertatea de conștiință. TV 616.2