Dumnezeu iubește din proprie inițiativă
Studiul 1, Trimestrul 1, 28 Decembrie – 3 Ianuarie 2025
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 28 Decembrie
Text de memorat:
Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei! Osea 14:4
Înainte de căderea lui, Petru vorbea totdeauna necugetat, pripit. Era totdeauna gata să-i corecteze pe alții, să-și spună părerea, fără să înțeleagă el însuși despre ce este vorba sau ce trebuia să spună. Dar Petru cel pocăit era altfel. Și-a păstrat râvna de pe vremuri, dar harul lui Hristos i-a călăuzit zelul. Nu mai era nici pripit, nici încrezut, nici îngâmfat, ci liniștit, stăpân pe sine, gata să se lase învățat. Astfel, el putea să pască atât mielușeii, cât și oile turmei lui Hristos. HLL 812.5
Modul în care Mântuitorul lucrase cu Petru avea o învățătură atât pentru el, cât și pentru frații lui. Îi învăța că trebuie să-l întâmpine pe cel greșit cu răbdare, simpatie și iubire iertătoare. Cu toate că Petru Îl tăgăduise pe Domnul său, iubirea pe care Isus i-o purta nu se stinsese. Tot o astfel de iubire trebuie să simtă și sub păstorul pentru oile și pentru mieii încredințați îngrijirii lui. Amintindu-și de slăbiciunea și greșeala lui, Petru trebuia să se poarte tot așa de blând cu turma sa cum Se purtase și Hristos cu el. HLL 815.1
Întrebarea pe care Hristos i-a pus-o lui Petru era plină de însemnătate. El a amintit numai o condiție pentru a fi ucenic sau pentru a sluji. “Mă iubești?” a zis El. Aceasta este însușirea cea mai de seamă. Petru ar fi putut să aibă oricare altă însușire, dar, fără iubirea pentru Hristos, el nu putea să fie un păstor credincios peste turma Domnului. Cunoștințele, bunăvoința, elocvența, recunoștința și râvna sunt toate mijloace pentru a săvârși o lucrare bună; dar, fără a avea în inimă iubirea lui Isus, lucrarea unui serv al lui Hristos este numai o înfrângere. HLL 815.2
Duminică. 29 Decembrie
Dincolo de așteptări rezonabile
Analizează contextul narațiunii din Exodul 33:1522. Ce transmite pasajul, în special versetul 19, despre voia și iubirea lui Dumnezeu?
Și Domnul a zis: “Voi face și ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea și te cunosc pe nume”. Dar profetul n-a încetat ruga. Fiecare rugăciune înălțată căpătase răspuns, dar el înseta după o dovadă mai puternică a bunăvoinței lui Dumnezeu. El adresează acum o cerere pe care nici o ființă omenească n-o făcuse vreodată până atunci. “Arată-mi slava Ta!” PP 328.2
Domnul nu l-a mustrat pentru cererea sa îndrăzneață; dar au fost rostite cuvinte pline de bunătate: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea”. Nici un om muritor nu poate privi slava descoperită a lui Dumnezeu și să trăiască; dar Moise a fost asigurat că va vedea din slava divină atât cât va putea suporta să vadă. El a fost chemat din nou să se urce pe munte; apoi, mâna care a făcut lumea și care a mutat munții deodată “și-i răstoarnă în mânia Sa” (Iov 9, 5) a luat această creatură făcută din țărână, acest puternic bărbat al credinței, și l-a așezat într-o crăpătură în stâncă, în timp ce slava lui Dumnezeu și toată bunătatea Lui treceau pe dinaintea sa. PP 328.3
Această experiență — mai presus de toate celelalte făgăduințe făcute, în sensul că prezența divină îl va însoți — a fost pentru Moise o asigurare a succesului în lucrarea ce-i stătea înainte și el a socotit-o ca fiind de o valoare infinit mai mare decât toată înțelepciunea Egiptului sau decât orice realizare a sa, ca om de stat sau conducător militar. Nici o putere pământească, nici o iscusință sau pricepere nu pot lua locul prezenței continue a lui Dumnezeu. PP 328.4
Pentru cel păcătos este un lucru teribil acela de a cădea în mâinile viului Dumnezeu; dar Moise a stat singur în prezența Celui Veșnic și nu s-a temut, căci sufletul său era în armonie cu voința Făcătorului său. Psalmistul spune: “Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul”. (Psalmii 66, 18.) Dar “prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură”. (Psalmii 25, 14.) PP 329.1
Dumnezeirea S-a prezentat astfel: “‘Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor, până la al treilea și al patrulea neam’. PP 329.2
Luni, 30 Decembrie
Dragoste neîmpărtășită
În Osea, capitolele unu și doi. Primul și cel mai important lucru de stabilit cu privire la aceste capitole este timpul în care sensul lor profetic se desfășoară. Pentru a afla aceasta, vom citi:
Osea 2:18: „În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi-i voi face să locuiască în linişte”.
Până la această zi poporul lui Dumnezeu nu a experimentat niciodată o siguranță și libertate atât de complete precum cele arătate în Scriptură. Este ușor de văzut că subiectul capitolului depășește timpul nostru. Pe parcurs ce vom studia capitolele verset cu verset, elementul timpului va apărea din ce în ce mai luminos.
Osea 1:1, 2: „Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul i-a zis lui Osea: 'Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul'”.
Profetului Osea i s-a poruncit să-și ia o nevastă curvă pentru a ilustra condiția tristă și urâtă care era atunci în Israel.
Această căsătorie este, bineînțeles, doar vizionară la fel cum este profeția în care Ezechiel stă 40 de zile pe o parte și 390 de zile pe cealaltă parte (Ezech. 4:4-6).
Ce transmit versetele din Osea 14:1-4 despre iubirea statornică a lui Dumnezeu pentru poporul Său?
Toți aceia care vor intra în cetatea lui Dumnezeu vor intra pe poarta cea îngustă prin efort chinuitor, căci “nimic întinat nu va intra în ea”. (Apocalipsa 21, 27.) Dar nici unul dintre aceia care au căzut nu trebuie să se lase pradă disperării. Bărbați în vârstă, care odinioară au onorat pe Dumnezeu, și-au mânjit sufletul, jertfind virtutea pe altarul poftei, dar, dacă se pocăiesc, părăsesc păcatul și se întorc la Dumnezeu, este încă nădejde pentru ei. Acela care declară: “Fii credincios până la moarte, și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10) face invitația: “Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea, milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând”. (Isaia 5, 7.) Dumnezeu urăște păcatul, dar iubește pe păcătos. “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”, spune El, “îi voi iubi cu adevărat”. (Osea 14, 4.) PR 84.1
Acelora care, ademeniți de puterea lui Satana, pierduseră din vedere planul de veacuri pentru salvarea păcătoșilor, Domnul le oferea restatornicire și pace. “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” le spunea El. “Căci mânia Mea s-a abătut de la ei! Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul și va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreția lui va fi ca a măslinului, și miresmele lui ca ale Libanului. Iarăși vor locui la umbra lui, iarăși vor da viață grâului, vor înflori ca via, și vor avea faima vinului din Liban. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta și-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îți vei primi rodul. PR 283.3
Marți, 31 Decembrie
Iubirea manifestată abundent și benevol
Compară Apocalipsa 14:11 cu Psalmi 33:6. Ce îți spun aceste versete depre libertatea lui Dumnezeu în raport cu lumea creată?
În Apocalipsa capitolul 14, oamenii sunt chemați să se închine Creatorului, iar profeția scoate în evidență o categorie care, datorită întreitei solii, păzesc poruncile lui Dumnezeu. Una din aceste porunci arată direct către Dumnezeu în calitate de Creator. Porunca a patra declară: “Ziua a șaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău ... căci în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o”. (Exod 20, 10.11.) Cu privire la Sabat, Domnul spune mai departe că este “un semn ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”. (Ezechiel 20, 20.) Iar motivul dat este: “căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat”. (Exod 31, 17.) TV 437.1
Biblia nu recunoaște lungi perioade de timp în care pământul să fi evoluat încet din haos. Cu privire la fiecare zi a creațiunii, raportul Sfintelor Scripturi declară că ea consta dintr-o seară și o dimineață, la fel ca celelalte zile care au urmat. La terminarea fiecărei zile este dat rezultatul lucrării Creatorului. Declarația făcută la sfârșitul primei săptămâni de lucru a Creatorului sună astfel: “Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost făcute”. (Geneza 2, 4.) Iar faptul acesta nu exprimă ideea că zilele creațiunii au fost altfel decât zilele literale. Fiecare zi a generat ceva, pentru că în ea Dumnezeu a adus la existență, a generat sau a produs o nouă parte din lucrarea Sa. PP 112.1
Citește Ioan 17:24. Ce îți spun aceste versete despre iubirea lui Dumnezeu înainte ca lumea să fi existat?
O, ce cerere! Ce dragoste tandră și inexprimabilă este cuprinsă în această cerere! Capul nostru viu dorește ca mădularele trupului său să fie asociate cu el. Ei au avut părtășie cu el în suferințele sale, iar el nu va fi mulțumit cu nimic mai puțin decât să aibă părtășie cu el în slava sa. Acest lucru îl consideră un drept al său.” RH 15 august 1893, par. 9
Isus a tăgăduit că iudeii erau fiii lui Avraam. El a zis: “Voi faceți faptele tatălui vostru”. Batjocoritori, ei au răspuns: “Noi nu suntem copii născuți din desfrânare; avem un singur Tată, pe Dumnezeu”. Cuvintele acestea, ca aluzie la împrejurările nașterii Sale, intenționau să fie ca un atac împotriva lui Hristos în fața acelora care începuseră să creadă în El. Isus nu a luat seama la această insinuare josnică și a zis: “Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu”. HLL 467.2
Miercuri, 1 Ianuarie
Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși!
Care este semnificația parabolei din Matei 22:1-14?
Chemarea la ospăț a fost adresată de ucenicii Domnului Hristos. Domnul a trimis pe cei doisprezece, după aceea pe cei șaptezeci, vestind că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat și chemând pe oameni să se pocăiască și să creadă în Evanghelie. Dar chemarea n-a fost ascultată. Cei care au fost chemați la ospăț, n-au venit. Mai târziu, slujitorii au fost trimiși să spună: “Iată că am gătit ospățul meu: juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă”. Matei 22, 4. Aceasta a fost solia dusă națiunii iudaice, după crucificarea Domnului Hristos, dar națiunea care pretindea că este poporul ales al lui Dumnezeu, a respins Evanghelia ce le-a fost adusă prin puterea Duhului Sfânt. Mulți au făcut acest lucru în modul cel mai batjocoritor. Alții au fost așa de înverșunați împotriva mântuirii ce le-a fost oferită, împotriva iertării oferite pentru faptul că au respins pe Domnul slavei, încât s-au întors împotriva celor ce le-au adus solia. S-a pornit “o mare prigonire”. Faptele Apostolilor 8, 1. Mulți, atât bărbați cât și femei, au fost aruncați în închisoare, iar unii dintre slujitorii lui Dumnezeu, cum au fost ștefan și Iacob, au fost dați morții. PDH 308.2
În acest fel, poporul iudeu a sigilat — în dreptul lui — respingerea milei lui Dumnezeu. PDH 308.3
Rezultatul a fost arătat de către Domnul Hristos în parabolă, împăratul “a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea”. Judecata rostită a venit asupra iudeilor, prin distrugerea Ierusalimului și împrăștierea lor printre națiunile lumii. PDH 309.1
A treia chemare la ospăț reprezintă vestirea Evangheliei la Neamuri. Împăratul a spus: “Nunta este gata; dar cei poftiți n-au fost vrednici de ea. Duceți-vă, dar, la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi”. Matei 22, 8-9. PDH 309.2
Slujitorii împăratului, care au mers la “răspântiile drumurilor”, au “strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi”. Matei 22, 10. Cei adunați erau foarte amestecați. Unii dintre ei nu aveau o mai mare considerație față de cel care dădea ospățul, decât au avut cei care au respins chemarea. Cei care au fost invitați la început nu-și puteau permite, gândeau ei, să sacrifice avantajele lumești numai pentru a lua parte la ospățul dat de împărat. Între cei care au primit invitația, erau și unii care se gândeau numai la interesul lor personal. Ei au venit ca să se înfrupte din bunurile ospățului, dar nu aveau nici o dorință de a onora pe împărat. PDH 309.3
Puțini primesc harul lui Dumnezeu cu lepădare de sine, cu un profund și permanent sentiment de nevrednicie. Ei nu pot suporta manifestarea puterii lui Dumnezeu, căci aceasta ar încuraja în ei prețuirea de sine, mândria și invidia. Din cauza aceasta, Domnul poate face așa de puțin pentru noi acum. Dumnezeu dorește ca voi, personal, să căutați desăvârșirea iubirii și a umilinței în propriile voastre inimi. Principala voastră grijă să fie aceea de a cultiva acele trăsături deosebite de caracter care să vă facă potriviți pentru societatea cea curată și sfântă. 5M 50.3
Joi, 2 Ianuarie
Răstignit pentru noi
Compară Ioan 10:17,18 cu Galateni 2:20. Ce mesaj te impresionează aici?
“Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși să o iau.” Adică: Tatăl Meu v-a iubit așa de mult, încât și pe Mine Mă iubește mai mult pentru că-Mi dau viața pentru răscumpărarea voastră. Pentru că am devenit înlocuitorul și garantul vostru, prin jertfa vieții Mele, pentru că am plătit datoriile voastre și am purtat vina voastră, Eu devin mai scump pentru Tatăl. HLL 483.5
“Îmi dau viața, ca iarăși să o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.” În timp ce, ca membru al familiei omenești, era muritor, ca Dumnezeu, El era izvorul vieții pentru oameni. El S-ar fi putut împotrivi atacurilor morții și ar fi putut să refuze să intre sub stăpânirea ei, dar El și-a dat viața de bunăvoie, pentru ca să poată aduce viața și nemurirea la lumină. El a purtat păcatul lumii, a suferit blestemul lui, și-a dat viața ca jertfă pentru ca oamenii să nu moară veșnic. “El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui.... El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53, 4-6.) HLL 484.1
În împotrivirea Sa față de rău și lucrarea pentru alții, Isus a dat oamenilor un exemplu de educație supremă. El L-a descoperit pe Dumnezeu ucenicilor Săi într-un mod care a făcut o lucrare deosebită în inima lor, o lucrare pe care de mult ne îndeamnă să-I îngăduim să o realizeze și-n inima noastră. Sunt mulți care, axându-se excesiv pe teorie, au pierdut din vedere puterea vie a exemplului Mântuitorului. Ei nu-L mai văd ca pe un slujitor umil și tăgăduitor de sine. Ceea ce le trebuie este o contemplare a lui Isus. Zilnic ei au nevoie de exemplul Său de tăgăduire de sine și de sacrificiu. SP 36.2
Avem nevoie de experiența lui Pavel, care l-a făcut să scrie: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine”. (Galateni 2, 20.) SP 36.3
Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, exprimată în caracter, este chiar cea mai înaltă educație. Ea este cheia care deschide porțile cetății cerești. Intenția lui Dumnezeu este ca toți creștinii să posede această cunoaștere. SP 37.1
Vineri, 3 Ianuarie
Studiu suplimentar
În toate încercările noastre, avem un ajutor care nu lipsește niciodată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul și să fim în cele din urmă zdrobiți sub poveri și întristare. Cu toate că acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credinței poate auzi glasul Lui, zicând: “Nu te teme; căci Eu sunt cu tine”. “Eu sunt cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Apocalipsa 1, 18.) Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale; și Eu am plâns. Cunosc chiar și durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om. Să nu crezi că ești singur și părăsit. Deși suferința ta nu mișcă nici o coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ, privește la Mine și vei trăi. “Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile; dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine.” (Isaia 54, 10.) HLL 483.1
Oricât de mult și-ar iubi un păstor oile, el își iubește mai mult fiii și fiicele. Isus nu este numai Păstorul nostru. El ne este și “Părinte veșnic”. Și El zice: “Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl.” (Ioan 10, 14.15.) Ce sublimă declarație! Singurul Fiu, Acela care este la sânul Tatălui, Acela despre care Dumnezeu a declarat că este “Omul care Îmi este tovarăș!” (Zaharia 13, 7), această legătură care există între El și veșnicul Dumnezeu este luată ca model, pentru a arăta relația dintre Hristos și copiii Săi de pe pământ! HLL 483.2
Isus ne iubește pentru că noi suntem darul Tatălui Său și răsplătirea lucrării Sale. El ne iubește ca pe copiii Săi. Cititorule, El te iubește. Cerul însuși nu poate da nimic mai mult, nimic mai bun. De aceea, ai încredere! HLL 483.3