Ceasul de slavă - crucea și învierea
Studiul 12, Trimestrul 4, 14 – 20 Decembrie
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 14 Decembrie
Text de memorat:
„Atunci, un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Ioan 18:37
Un cutremur de pământ a marcat momentul în care Hristos și-a depus viața și un alt cutremur a semnalat clipa când a reluat-o în triumf. Acela care biruise moartea și mormântul a ieșit din mormânt având semnele unui biruitor, în mijlocul zguduirii pământului, al fulgerelor care alergau în toate părțile urmate de bubuitul tunetelor. Când va reveni pe pământ, El va zgudui “nu numai pământul, ci și cerul”. “Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă.” “Cerurile sunt făcute sul ca o carte”, “trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” “Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel.” (Evrei 12, 26; Isaia 24, 20; 34, 4; 2 Petru 3, 10; Ioel 3, 16.) HLL 780.1
La moartea lui Isus, ostașii văzuseră pământul înfășurat în întuneric la miezul zilei; dar, la înviere, ei au văzut strălucirea îngerilor luminând în noapte și au auzit pe locuitorii cerului cum cântă cu mare bucurie și în triumf: “Tu ai biruit pe Satana și puterile întunericului; Tu ai înghițit moartea în biruință”. HLL 780.2
Hristos a ieșit din mormânt proslăvit și garda romană a putut să-L privească. Privirea soldaților a rămas ațintită la fața Aceluia pe care ei, cu puțin înainte, Îl luaseră în râs și batjocură. În această Ființă proslăvită ei vedeau pe Captivul pe care-L văzuseră în odaia de judecată, pe Acela pentru care ei împletiseră o coroană de spini. El era Acela care, fără să Se împotrivească, a stat în fața lui Pilat și a lui Irod și a lăsat ca trupul Lui să fie sfâșiat de loviturile biciului. El era Acela care fusese pironit pe cruce, la care preoții și conducătorii, plini de mulțumire de sine, dăduseră din cap, zicând: “Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27, 42.) Acesta este Cel care fusese pus în mormântul cel nou al lui Iosif. Decretul cerului eliberase pe Captiv. Dacă munți ar fi fost îngrămădiți peste munți deasupra mormântului Său, nu L-ar fi putut împiedica să iasă. HLL 780.3
Duminică. 15 Decembrie
Ce este adevărul?
Citește Ioan 18:33-38. Despre ce au vorbit Pilat și Isus?
Sperând să afle de la El adevărul și să scape de tumultul gloatei, Pilat L-a luat deoparte pe Domnul Isus și L-a întrebat iarăși: “Ești Tu Împăratul iudeilor?” HLL 726.4
Domnul Hristos n-a răspuns în mod direct la această întrebare. El știa că Duhul Sfânt Se lupta cu Pilat și i-a dat ocazia să-și exprime convingerea. “De la tine însuți zici lucrul acesta”, a întrebat El, “sau ți l-au spus alții despre Mine?” Cu alte cuvinte, acuzația preoților sau dorința de a primi lumină din partea Domnului Hristos era motivul care l-a îndemnat pe Pilat să pună această întrebare? Pilat a înțeles ceea ce a vrut să spună Domnul Hristos, dar mândria i-a cuprins inima. El nu va recunoaște convingerea ce pusese stăpânire pe el. “Sunt eu iudeu?” a spus el. “Neamul Tău și preoții cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: Ce ai făcut?” HLL 726.5
Pentru Pilat trecuse ocazia de aur, însă Domnul Isus nu l-a lăsat fără lumină. În timp ce n-a răspuns în mod direct la întrebarea lui Pilat, El a vorbit în mod clar despre misiunea Sa. L-a lăsat pe Pilat să înțeleagă faptul că El nu căuta un tron pământesc. HLL 727.1
“Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, a spus El. “Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar acum, Împărăția Mea nu este de aici.” “Atunci un Împărat tot ești!” i-a zis Pilat. “Da”, a răspuns Isus. “Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” HLL 727.2
Domnul Hristos a declarat că, în sine, Cuvântul Său era o cheie care avea să deschidă tainele pentru aceia care erau pregătiți să-l primească. El avea o putere ce se recomanda singură, și acesta era secretul întinderii cu repeziciune a Împărăției adevărului Său. El dorea ca Pilat să înțeleagă faptul că natura sa ruinată putea să fie refăcută numai prin primirea și tezaurizarea acestui adevăr. HLL 727.3
Pilat avea dorința să cunoască adevărul. Mintea sa era însă confuză. El a înțeles imediat cuvintele Mântuitorului și inima sa a fost mișcată de o mare dorință de a cunoaște ce anume era de fapt adevărul și cum îl putea obține. “Ce este adevărul?” a întrebat el. Dar n-a așteptat să primească un răspuns. Tumultul gloatei de afară l-a readus la interesele acelui moment; căci preoții strigau, cerând luarea imediată a unei hotărâri. Ieșind în fața iudeilor, el a declarat cu autoritate în glas: “Eu nu găsesc nici o vină în El”. HLL 727.4
Luni, 16 Decembrie
„Iată Omul!”
Citește Ioan 18:38 – 19:5. Cum a încercat Pilat să îi convingă pe oameni să ceară eliberarea lui Isus?
Ieșind în fața iudeilor, el a declarat cu autoritate în glas: “Eu nu găsesc nici o vină în El”. HLL 727.4
Aceste cuvinte rostite de un judecător păgân erau o mustrare biciuitoare pentru perfidia și falsitatea conducătorilor iudei, care Îl acuzau pe Mântuitorul. Când preoții și mai marii lui Israel au auzit aceasta din partea lui Pilat, dezamăgirea și mânia lor n-au mai cunoscut margini. Ei complotaseră de mult și așteptau această ocazie. Văzând perspectiva eliberării lui Isus, se părea că sunt gata să-L sfâșie în bucăți. L-au denunțat cu glas tare pe Pilat și l-au amenințat cu condamnarea din partea autorităților romane. L-au acuzat că refuză să-L condamne pe Isus, care, declarau ei, S-a ridicat împotriva Cezarului. HLL 727.5
Se auzeau acum voci mânioase, declarând că influența lui Isus, care îndemna la răzvrătire, era cunoscută în toată țara. Preoții spuneau că El “întărâtă și învață pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, până aici”. HLL 728.1
În momentul acela, Pilat nu avea de gând să-L condamne pe Domnul Hristos. Știa că iudeii L-au acuzat datorită urii și prejudecății lor. El își cunoștea datoria. Dreptatea cerea ca Domnul Hristos să fie imediat eliberat. Dar Pilat se temea de răutatea mulțimii. Dacă ar fi refuzat să-L dea pe Hristos în mâinile lor, s-ar fi iscat tulburare, și el se temea de acest lucru. Când a auzit că Domnul Hristos era din Galilea, a hotărât să-L trimită la Irod, conducătorul acelei provincii, care se afla atunci la Ierusalim. În felul acesta, Pilat gândea să transfere responsabilitatea procesului de la el asupra lui Irod. El considera, de asemenea, că aceasta este o bună ocazie de a vindeca o veche dispută dintre el și Irod. Și lucrul acesta s-a adeverit. Cei doi magistrați au redevenit prieteni datorită procesului Mântuitorului. HLL 728.2
Așa împietrit cum era, Irod n-a îndrăznit să ratifice condamnarea Domnului Hristos. El a dorit să scape de această teribilă răspundere și L-a trimis pe Domnul Hristos înapoi în sala romană de judecată. HLL 731.4
Pilat a fost dezamăgit și foarte nemulțumit. Când iudeii s-au reîntors, aducând cu ei pe Arestatul lor, el i-a întrebat nervos ce anume vor să-I facă. Le-a amintit că-L cercetase deja pe Hristos și că nu găsise nici o vină în El; le-a amintit faptul că ei au adus acuzații împotriva Lui, dar că n-au fost în stare să aducă probe nici măcar pentru o acuzație. El Îl trimisese pe Isus la Irod, tetrarhul Galileii, unul din neamul lor, dar nici el nu L-a găsit vrednic de moarte. “Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul”, a spus Pilat. HLL 731.5
Aici Pilat și-a dat pe față slăbiciunea. El declarase că Domnul Hristos era nevinovat și, cu toate acestea, era dispus să pună să-L biciuiască, numai pentru a-i liniști pe acuzatorii Lui. El avea să sacrifice dreptatea și principialitatea numai pentru a fi pe placul mulțimii. Acest lucru l-a pus într-o situație critică. Mulțimea, dându-și seama de nehotărârea lui, a cerut mai insistent viața celui arestat. Dacă Pilat ar fi rămas de la început hotărât, refuzând să condamne un Om pe care L-a găsit nevinovat, el ar fi rupt atunci lanțul fatal care avea să-l lege în remușcare și vinovăție cât timp avea să mai trăiască. Dacă ar fi adus la îndeplinire convingerile lui despre dreptate, atunci iudeii n-ar fi îndrăznit să-i dicteze. Domnul Hristos ar fi fost dat morții, dar vina nu avea să cadă asupra lui Pilat. Pas cu pas, Pilat a pășit pe drumul violării conștiinței sale. El s-a sustras judecății după dreptate și adevăr și acum s-a trezit aproape fără putere în mâinile preoților și conducătorilor. Șovăiala și nehotărârea s-au dovedit a fi ruina lui. HLL 731.6
Marți, 17 Decembrie
„S-a isprăvit!”
De îndată ce Domnul Isus a fost pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată de bărbați puternici și trântită cu violență în groapa mai dinainte pregătită. Faptul acesta L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să sufere cea mai cumplită durere. Pilat a scris apoi o inscripție în evreiește, grecește și latinește și a așezat-o pe cruce, deasupra capului Domnului Hristos: “Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor”. Inscripția aceasta i-a enervat pe iudei. În sala de judecată a lui Pilat ei strigaseră: “Răstignește-L!” “Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul.” (Ioan 19, 15.) Ei declaraseră că oricine va recunoaște un alt împărat va fi un trădător. Pilat a scris sentimentele pe care ei le exprimaseră. N-a fost amintită nici o altă vinovăție, decât aceea că Isus era Împăratul Iudeilor. Inscripția era de fapt o virtuală recunoaștere a supunerii iudeilor față de puterea romană. Ea declara că oricine va pretinde că este împăratul lui Israel avea să fie judecat de ei ca fiind vrednic de moarte. Preoții se întrecuseră pe ei înșiși. Pe când puneau la cale moartea Domnului Hristos, Caiafa declarase că este mai de folos să moară un om pentru a salva întreaga națiune. Acum, ipocrizia lor a fost dată pe față. Pentru a-L distruge pe Domnul Hristos, ei fuseseră gata să sacrifice existența lor națională. HLL 745.2
Preoții au văzut ceea ce făcuseră și, de aceea, i-au cerut lui Pilat să schimbe inscripția. Ei au spus: “Nu scrie: ‘Împăratul Iudeilor’, ci scrie că El a zis: ‘Eu sunt Împăratul Iudeilor’”. Pilat însă era supărat pe sine pentru slăbiciunea de care dăduse dovadă și în mod categoric își manifestă disprețul față de preoții și conducătorii pizmași și vicleni. El le răspunse rece: “Ce am scris, am scris”. HLL 745.3
O putere mai mare decât Pilat sau decât iudeii a îndrumat așezarea acelei inscripții deasupra capului Domnului Hristos. Era în planul lui Dumnezeu ca ea să îndemne la cugetare și la cercetarea Scripturii. Locul unde a fost crucificat Domnul Hristos era aproape de oraș. Mii de oameni din toate țările se aflau atunci la Ierusalim, iar inscripția care declară pe Isus din Nazaret ca Mesia avea să fie cunoscută de toți. Ea era un adevăr viu, transmis de o mână pe care Dumnezeu o îndrumase. HLL 745.4
Citește Ioan 19:25-27. Ce scenă emoționantă legată de mama lui Isus s-a petrecut la cruce?
Pe când Domnul Hristos Își rotea ochii peste mulțimea din jurul Său, o figură Îi atrase atenția. La piciorul crucii stătea mama Sa, sprijinită de ucenicul Ioan. Ea n-a putut suporta să rămână departe de Fiul său; și Ioan, știind că sfârșitul era aproape, a adus-o iarăși la cruce. În ceasul morții Sale, Domnul Hristos și-a adus aminte de mama Sa. Privind la fața ei lovită de durere și apoi la Ioan, El i-a spus: “Femeie, iată fiul tău”, apoi lui Ioan: “Iată mama ta!” Ioan a înțeles cuvintele Domnului Hristos și a primit însărcinarea. De îndată, a luat-o pe Maria la el acasă și din ceasul acela a avut grijă de ea cu multă duioșie. O, ce Mântuitor milostiv și iubitor! În mijlocul durerilor fizice și al chinurilor sufletești, El S-a gândit la mama Sa! Nu avea nici un ban cu care să Se îngrijească de nevoile ei; dar, pentru că Ioan Îl iubea din toată inima, El i-a încredințat-o pe mama Lui ca pe o comoară de preț. În acest fel, El i-a dat ei ceea ce avea cel mai mult nevoie — simpatia plină de gingășie a aceluia care o iubea, pentru că ea Îl iubea pe Isus. Primind-o ca pe o comoară de preț, Ioan a primit o mare binecuvântare. Ea a fost o amintire mereu prezentă a preaiubitului său Învățător. HLL 752.2
Citește Ioan 19:28-30. Ce înseamnă ultimele cuvinte „S-a isprăvit”?
Când strigătul “S-a sfârșit” a ieșit de pe buzele Domnului Hristos, preoții oficiau în templu. Era ceasul jertfei de seară. Mielul, reprezentând pe Domnul Hristos, fusese adus ca să fie junghiat. Îmbrăcat în hainele sale frumoase și pline de însemnătate, preotul stătea cu cuțitul ridicat, asemenea lui Avraam când era gata să aducă jertfă pe fiul său. Cu un interes deosebit, poporul privea scena. Dar pământul a început să se zguduie și să tremure; căci Domnul Însuși Se apropie. Cu un zgomot puternic, perdeaua dinăuntru a templului este ruptă de sus până jos de o mână nevăzută, permițând mulțimii să privească un loc ce era odată plin de prezența lui Dumnezeu. În acest loc sălășluia șechina. Aici și-a manifestat Dumnezeu slava, deasupra milostivitorului. Nimeni, în afară de marele preot, n-a ridicat vreodată perdeaua care despărțea această parte a sanctuarului de restul templului. Aici, el intra o dată pe an pentru a face ispășire pentru păcatele poporului. Dar iată, perdeaua este ruptă în două. Locul cel mai sfânt din sanctuarul pământesc nu mai era deloc sfânt. HLL 756.5
Totul este cuprins de groază și confuzie. Preotul era gata să înjunghie victima; dar cuțitul cade din mâna sa fără putere și mielul scapă. Tipul întâlnește antitipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Marele sacrificiu a fost adus. Drumul spre Sfânta sfintelor este liber. Se pregătește o cale nouă și vie pentru toți. Nu mai era deloc nevoie ca toți cei păcătoși și întristați să aștepte venirea marelui preot. De aici înainte, Mântuitorul avea să oficieze ca preot și apărător în curțile cerești. Era ca și când un glas ar fi spus închinătorilor: Acum s-a terminat cu toate jertfele și darurile pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu a venit după Cuvântul Său: “Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. “Cu însuși sângele Său”, “El a intrat în Locul Preasfânt ... după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.” (Evrei 10, 7; 9, 12.) HLL 757.1
Miercuri, 18 Decembrie
Mormântul gol
Citește Ioan 20:1-7. Ce importanță are pentru noi ce se descrie în aceste versete?
Femeile nu veniseră la mormânt toate din aceeași parte. Maria Magdalena a fost cea dintâi care a ajuns în locul acela; și, văzând că mormântul este gol, a fugit să le spună ucenicilor. Între timp, au venit și celelalte femei. Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un tinerel îmbrăcat în veșminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra. Luase înfățișarea de om ca să nu le sperie pe aceste prietene ale lui Isus. Dar asupra lui încă mai strălucea lumina slavei dumnezeiești și femeile s-au înspăimântat. S-au întors să fugă, dar cuvintele îngerului le-au oprit pașii. “Nu vă temeți”, le-a zis el, “căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum a zis. Veniți de vedeți locul unde a fost pus Domnul și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre morți.” Au privit din nou în mormânt și au auzit din nou vestea aceasta minunată. Un alt înger în chip de om era acolo și le-a zis: “Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învie!” HLL 788.3
A înviat! A înviat! Femeile rosteau mereu aceste cuvinte. Acum nu mai era nevoie de miruri de uns. Mântuitorul este viu, nu este mort. Ele își amintesc acum de cuvintele Lui când, vorbind despre moartea Sa, zicea că va învia. Ce zi era aceasta pentru omenire! Repede, femeile au plecat de la mormânt, “cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui”. HLL 789.1
Citește Ioan 20:8-10. Care era semnificația ștergarului făcut sul?
Maria nu auzise vestea cea bună. Ea s-a dus la Petru și Ioan cu solia tristă: “Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus”. Ucenicii s-au dus repede la mormânt și au descoperit că lucrurile erau așa cum le spusese Maria. Au văzut pânza și ștergarul, dar pe Domnul nu L-au găsit. Dar tocmai acestea dovedeau că El înviase. Hainele de înmormântare nu erau aruncate cu nepăsare, ci erau împăturite cu grijă, fiecare separat. Ioan “a văzut și a crezut”. El încă nu înțelesese textul care zicea că Hristos trebuia să învie dintre cei morți; dar acum își aduse aminte de cuvintele Mântuitorului care prevestise învierea Sa. HLL 789.2
Însuși Hristos a fost Acela care așezase veșmintele de îngropăciune cu atâta grijă la locul lor. Când îngerul cel puternic a coborât la mormânt, el s-a unit cu altul care împreună cu tovarășii lui păziseră trupul Domnului. Când îngerul din cer rostogolise piatra, celălalt intră și desfăcu legăturile de pe trupul lui Isus. Dar însuși mâna lui Isus fusese aceea care le-a împăturit, pe fiecare în parte, și le-a pus la locul lor. Înaintea Aceluia care călăuzește atât steaua, cât și atomul, nu e nimic fără însemnătate. Ordinea și desăvârșirea se văd în toate lucrările Lui. HLL 789.3
Joi, 19 Decembrie
Isus și Maria
Citește Ioan 20:11-13. Ce anume arată că Maria Magdalena tot nu înțelegea semnificația mormântului gol?
Maria îi urmase pe Ioan și pe Petru la mormânt; când ei s-au întors la Ierusalim, ea a rămas acolo. Pe când privea la mormântul gol, inima ei a fost umplută de durere. Privind înăuntru, i-a văzut pe cei doi îngeri, unul la căpătâiul și altul la picioarele locului unde fusese așezat Isus. “Femeie, pentru ce plângi?” o întrebară ei. “Pentru că mi-au luat pe Domnul”, răspunse ea, “și nu știu unde L-au pus.” HLL 789.4
Apoi ea a plecat de la îngeri, gândind că trebuie să găsească pe cineva care să-i poată spune ce s-a făcut cu trupul lui Isus. O altă voce i se adresă: “Femeie, pentru ce plângi? Pe cine cauți?” Printre lacrimi, Maria a văzut chipul unui om și, crezând că este grădinarul, a zis: “Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau”. Dacă mormântul acestui om bogat ar fi fost considerat o onoare prea mare pentru Isus, ea însăși ar fi găsit un loc pentru El. Era un mormânt pe care însuși glasul Lui îl eliberase, mormântul unde fusese așezat Lazăr. Nu s-ar fi găsit acolo un loc de înmormântare pentru Domnul ei? Se gândea că pentru ea ar fi fost o mare mângâiere, în întristarea ei, să poarte de grijă scumpului trup răstignit. HLL 790.1
Citește Ioan 20:14-18. Ce a schimbat complet situația pentru Maria?
Dar iată că, pe tonul cunoscut de ea foarte bine, Isus îi zise: “Marie!” De astă dată, ea știu că nu un străin i se adresa și, întorcându-se, văzu în fața ei pe Hristos cel viu. În bucuria ei, a uitat că El fusese răstignit. Sărind către El ca și cum ar fi vrut să-I îmbrățișeze picioarele, ea zise: “Rabuni!” Dar Hristos Își înălță mâna, zicând: “Nu Mă ține, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru”. Și Maria s-a dus la ucenici cu vestea aceea îmbucurătoare. HLL 790.2
Vineri, 20 Decembrie
Studiu suplimentar
Pe când Mântuitorul era înaintea lui Dumnezeu, primind daruri pentru biserica Sa, ucenicii se gândeau la mormântul gol, se văitau și plângeau. Ziua care pentru tot cerul era o zi de bucurie, pentru ucenici, era o zi de nesiguranță, tulburare și neliniște. Neîncrederea lor în mărturia femeilor dovedea cât de mult le scăzuse credința. Vestea despre învierea lui Hristos se deosebea așa de mult de ceea ce își închipuiseră, încât nu puteau să creadă. Era prea frumos ca să fie adevărat, gândeau ei. Auziseră atât de mult despre așa-zisele teorii științifice ale saducheilor și despre învățăturile lor, încât ceea ce aflaseră despre înviere lăsase o impresie prea slabă asupra minții lor. Cu greu își puteau imagina ce ar însemna învierea dintre cei morți. Nu erau în stare să admită lucrul acesta minunat. HLL 790.4
“Duceți-vă”, le spuseseră femeilor îngerii, “de spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea cum v-a spus.” Îngerii aceștia fuseseră cu Isus ca îngeri păzitori în toată viața Lui pe pământ. Ei fuseseră martori la judecarea și răstignirea Lui. Auziseră cuvintele Sale adresate ucenicilor. Lucrul acesta s-a dovedit prin ceea ce le-au spus ucenicilor, iar aceștia ar fi trebuit să fie convinși că așa stau lucrurile. Asemenea cuvinte nu puteau veni decât de la trimișii Domnului lor înviat. HLL 793.1
“Spuneți ucenicilor și lui Petru”, spuseseră îngerii. De la moartea lui Hristos, Petru fusese copleșit de remușcări. Felul rușinos în care Îl trădase pe Domnul său și privirea plină de iubire și de durere a Mântuitorului nu i se puteau șterge din minte. Dintre toți ucenicii, el suferise cel mai grozav. Lui i s-a dat asigurarea că pocăința lui este primită și păcatul lui este iertat. El a fost amintit pe nume. HLL 793.2
“Spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veți vedea.” Toți ucenicii Îl părăsiseră pe Isus și chemarea de a-L întâlni îi cuprindea pe toți. El nu-i lepădase. Când le spusese că L-a văzut pe Domnul, Maria Magdalena le-a repetat chemarea de a merge la întâlnirea cu El în Galilea. Chiar și a treia oară le-a fost trimisă solia aceasta. După ce S-a înălțat la Tatăl, Isus Se arătă femeilor zicând: “Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: “Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galilea; acolo Mă vor vedea”. HLL 793.3
Cea dintâi lucrare a lui Hristos pe pământ, după învierea Sa, a fost aceea de a-i convinge pe ucenicii Lui de iubirea Sa nemicșorată și de grija Lui duioasă pentru ei. Pentru a le dovedi că era Mântuitorul lor viu, că sfărâmase lanțurile mormântului și că nu mai putea fi reținut de vrăjmașul numit moarte; pentru a le dovedi că are aceeași inimă plină de iubire ca atunci când era cu ei ca Învățător al lor iubit, El li Se arătă de nenumărate ori. Dorea să strângă ceva mai mult legăturile iubirii în jurul lor. Mergeți și spuneți fraților Mei, a zis El, că Mă vor întâlni în Galilea. HLL 793.4
Când au auzit invitația aceasta atât de precisă, ucenicii au început să se gândească la cuvintele lui Hristos, când le prevestise învierea Lui. Dar nici acum nu se bucurau. Nu puteau să scape de îndoială și tulburare. Chiar și atunci când femeile au declarat că L-au văzut pe Domnul, ucenicii nu voiau să creadă. Gândeau că ele au închipuiri. HLL 794.1