Mai multe mărturii despre Isus
Lecția 6, al 4-lea trimestru, 2-8 noiembrie 2024
Împărtășește această secțiune
Sabat după-amiază 2 Noiembrie
Text de memorizat:
„Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” Ioan 12:32
Dar lucrarea de mântuire a oamenilor nu e singurul lucru realizat prin cruce. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă în univers. Domnul acestei lumi este alungat. Acuzațiile aduse de Satana împotriva lui Dumnezeu se dovedesc a fi mincinoase. Ocara pe care el o aruncase este îndepărtată pentru totdeauna. Atât îngerii, cât și oamenii sunt atrași către Mântuitorul. “După ce voi fi înălțat de pe pământ”, a zis El, “voi atrage la Mine pe toți oamenii.” HLL 626.1
Mulți oameni erau în jurul lui Hristos, când a spus cuvintele acestea, și unul a zis: “Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului?” Isus le-a zis: “Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu știe unde merge. Câtă vreme aveți lumina între voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii.”HLL 626.2
“Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El.” Ei Îl întrebaseră odată pe Mântuitorul: “Ce semn faci Tu, ca să vedem și să credem în Tine?” (Ioan 6, 30.) Se dăduseră semne nenumărate, dar ei închiseseră ochii și își împietriseră inima. Acum, când Însuși Tatăl vorbise și nu mai puteau cere un alt semn, tot refuzau să creadă. HLL 626.3
“Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă.” Ei preferau onoarea oamenilor decât aprobarea lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de ocară și rușine, tăgăduiau pe Hristos și lepădau darul vieții veșnice. Și câți n-au făcut la fel de-a lungul veacurilor! Lor li se adresează toate cuvintele de avertisment ale Mântuitorului: “Cine își iubește viața, o va pierde”. “Pe cine Mă nesocotește”, a zis Isus, “și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.” (Ioan 12, 48.) HLL 626.4
Duminică, 3 Noiembrie
Smerenia sufletului: Ioan Botezătorul dă mărturie din nou
Citește Ioan 3:25-36. Cum se compară Ioan Botezătorul cu Isus?
„Ucenicii lui Ioan au venit la el cu nemulțumirile lor, spunând: „Rabi, cel care era cu tine dincolo de Iordan, căruia i-ai dat mărturie, iată, acela botează și toți oamenii vin la el”. Ioan poseda slăbiciunile comune ale naturii umane. În această privință, el a fost supus unei grele încercări. Influența sa ca profet al lui Dumnezeu fusese mai mare decât a oricărui alt om, până la începerea slujbei lui Hristos; dar faima acestui nou învățător atrăgea atenția tuturor oamenilor și, în consecință, popularitatea lui Ioan scădea. Ucenicii săi i-au adus adevărata declarație a cazului: Isus botează și toți oamenii vin la el. 2SP 136.4
Ioan se afla într-o poziție periculoasă; dacă ar fi justificat gelozia ucenicilor săi printr-un cuvânt de simpatie sau de încurajare în murmurele lor, s-ar fi creat o diviziune gravă. Dar spiritul nobil și altruist al profetului a strălucit în răspunsul pe care l-a dat urmașilor săi:- 2SP 137.1
„Un om nu poate primi nimic, decât dacă i se dă din cer. Voi înșivă îmi dați mărturie că am spus că nu sunt Hristosul, ci că sunt trimis înaintea Lui. Cel care are mireasa este mirele; dar prietenul mirelui, care stă și îl ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui; de aceea, bucuria mea este împlinită. El trebuie să crească, dar eu trebuie să scad."'2SP 137.2
„Dacă Ioan ar fi manifestat dezamăgire sau durere pentru că a fost înlocuit de Isus; dacă ar fi permis ca simpatiile sale să fie stârnite în favoarea sa, atunci când a perceput că puterea sa asupra poporului era în scădere; dacă ar fi pierdut pentru o clipă din vedere misiunea sa în acest ceas de ispită, rezultatul ar fi fost dezastruos pentru stabilirea bisericii creștine. S-ar fi semănat semințele disensiunii, ar fi răsărit anarhia și cauza lui Dumnezeu ar fi lâncezit din lipsă de lucrători corespunzători. 2SP 137.3
„Dar Ioan, indiferent de interesul personal, s-a ridicat în apărarea lui Isus, mărturisind superioritatea Sa ca Cel Promis al lui Israel, a cărui cale venise să o pregătească. El s-a identificat pe deplin cu cauza lui Hristos și a declarat că cea mai mare bucurie a sa era în succesul acesteia. Apoi, ridicându-se deasupra tuturor considerațiilor lumești, el a dat această mărturie remarcabilă - aproape omologul celei pe care Isus i-o dăduse lui Nicodim în interviul lor secret: 2SP 138.1
„'Cel care vine de sus este mai presus de toate; cel care este de pe pământ este pământesc și vorbește despre pământ; cel care vine din cer este mai presus de toate. Și ceea ce a văzut și a auzit, aceea mărturisește; și nimeni nu-i primește mărturia. Cel care a primit mărturia lui a pus pecetea că Dumnezeu este adevărat. Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. Tatăl îl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cel care crede în Fiul are viața veșnică; iar cel care nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."” 2SP 138.2
Luni, 4 Noiembrie
O nouă înțelegere despre Mesia
Citiți Ioan 1:32-36. Ce spune aici Ioan Botezătorul despre Isus la care oamenii nu se așteptau cu privire la Mesia cel mult așteptat?
„Delegații din Ierusalim îl întrebaseră pe Ioan: “De ce botezi?” Și acum așteptau răspunsul. Deodată, când privirea lui se îndrepta asupra mulțimii, ochii i s-au aprins, fața i-a fost luminată și întreaga lui făptură a fost zguduită de o emoție profundă. Întinzând mâna, el strigă: “Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine, și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor.” (Ioan 1, 26.27.) HLL 136.2
Mesajul era clar și hotărât, așa că putea fi dat ca răspuns Sinedriului. Cuvintele lui Ioan nu se puteau aplica decât la Cel de atâta vreme făgăduit. Mesia era în mijlocul lor. Plini de uimire, preoții și mai marii începură să privească împrejurul lor, cu speranța că Îl vor descoperi pe Acela despre care vorbise Ioan. Dar nu L-au putut deosebi din mulțime. HLL 136.3
Când, la botez, Ioan L-a numit pe Isus “Mielul lui Dumnezeu”, o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: “Ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” (Isaia 53, 7.) În săptămânile următoare, Ioan a cercetat cu un nou interes profețiile și învățăturile privitoare la serviciul jertfelor. El n-a deosebit cu claritate cele două faze ale lucrării lui Hristos — de jertfă care suferă și de Împărat care biruie, — dar a văzut că venirea Lui are o mai mare însemnătate decât aceea pe care o înțelegeau preoții și poporul. Când L-a văzut pe Isus în mulțime, la întoarcerea Lui din pustie, Ioan aștepta plin de încredere ca El să facă un semn care să dovedească adevăratul Său caracter. Era nerăbdător să audă o declarație din partea Mântuitorului cu privire la misiunea Sa; dar nu s-a rostit nici un cuvânt, nu s-a dat nici un semn. Isus n-a răspuns la cuvintele prin care Ioan Botezătorul Îl făcea cunoscut, ci S-a amestecat printre ucenicii lui Ioan și n-a dat nici un semn vizibil al deosebitei Lui lucrări și n-a luat nici o măsură pentru a Se face cunoscut. HLL 136.4
Aducându-și aminte cum Ioan a spus în repetate rânduri profețiile referitoare la Mesia, aducându-și aminte de scenele de la botezul Domnului Hristos, preoții și conducătorii n-au îndrăznit să spună că botezul lui Ioan era din cer. Dacă recunoșteau pe Ioan ca profet, așa cum de fapt credeau că este, atunci cum mai puteau ei nega mărturia Sa cu privire la faptul că Isus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu? Dar ei nici nu puteau spune că botezul lui Ioan era de la oameni, din cauza norodului, care credea că Ioan este un profet. De aceea ei au spus: “Nu știm”. PDH 274.3
Marți, 5 Noiembrie
Acceptare și respingere
Citiți Ioan 6:51-71. Ce a spus Isus pe care oamenii au avut probleme să îl accepte?
“Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac”. La această figură de stil, Hristos a mai adăugat una. Numai murind putea El să dea viață oamenilor și în cuvintele ce urmează arată spre moartea Sa ca fiind mijlocul de salvare. El zice: “Pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii”. HLL 388.2
„De astă dată, rabinii au exclamat cu mânie: “Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” Ei se făceau că înțeleg cuvintele lui Hristos în sens literal, ca și Nicodim, când a întrebat: “Cum se poate naște din nou un om bătrân?” (Ioan 3, 4.) Până la un anumit punct, ei înțeleseseră ce voia să zică Isus, dar nu voiau să recunoască pe față. Dând o greșită interpretare cuvintelor Lui, ei sperau să producă în oameni prejudecăți împotriva Lui. HLL 389.1
Hristos n-a îndulcit reprezentările Lui simbolice. El a repetat adevărul printr-un limbaj și mai puternic: “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el”. HLL 389.2
Iudeii necredincioși n-au vrut să vadă nici un alt înțeles în cuvintele Mântuitorului, decât pe cel literal. Prin legea ceremonială, li se interzicea chiar numai să guste sânge și au făcut ca cele spuse de Hristos să apară ca un sacrilegiu și se certau între ei cu privire la acest lucru. Mulți, chiar dintre ucenicii Săi, ziceau: “Vorbirea aceasta este prea de tot, cine poate să o sufere?” HLL 390.1
Încercarea era prea mare. Entuziasmul celor care căutaseră să-L ia cu forța și să-L facă împărat se răcea. Cuvântarea aceasta ținută în sinagogă, ziceau ei, le-a deschis ochii. Acum nu mai erau înșelați. Pentru mintea lor, cuvintele erau o mărturisire directă că nu era Mesia și că nimeni nu avea să câștige vreo răsplată pământească din legătura cu El. Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de minuni, erau nerăbdători să fie eliberați de boală și suferință, dar nu voiau să aibă nici o legătură cu viața Lui de sacrificiu. Nu-i interesa împărăția spirituală tainică de care vorbea El. Cei nesinceri și egoiști, care Îl căutaseră, nu-L mai doreau. Dacă El nu voia să-și consacre puterea și influența pentru a-i elibera de sub romani, nici ei nu voiau să mai aibă de a face cu El. HLL 391.3
Niciodată mai târziu nu și-au mai schimbat hotărârea, deoarece nu mai mergeau cu Isus. HLL 392.1
Miercuri, 6 Noiembrie
Mărturia Tatălui
Citiți Ioan 5:36-38. Ce spune Isus aici despre Tatăl?
„Dar Eu am o mărturie mai mare decât cea a lui Ioan; pentru că lucrările pe care Tatăl Mi le-a dat să le termin, aceleași lucrări pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și însuși Tatăl, care m-a trimis, a depus mărturie despre mine. Voi n-ați auzit niciodată glasul Lui, nici n-ați văzut chipul Lui. Și cuvântul Lui nu a rămas în voi; căci pe Cel pe care L-a trimis, pe Acela nu L-ați crezut”. Mărturia Tatălui a fost dată. „Iar Iisus, după ce a fost botezat, s-a suit îndată din apă; și iată, i s-au deschis cerurile și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și luminând peste El; și iată un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” ST 13 noiembrie 1893, par. 2
Citește Matei 3:17, Matei 17:5, Marcu 1:11 și Luca 3:22 (vezi și 2 Pet. 1:17, 18). Ce spune Tatăl despre Isus?
Cu toate acestea, au primit multă lumină. Ei au fost asigurați de faptul că tot cerul cunoștea păcatul comis de neamul iudeilor prin lepădarea lui Hristos. Lor li s-a dat să vadă mai adânc lucrarea Răscumpărătorului. Ei au văzut cu ochii lor și au auzit cu urechile lor lucruri care întreceau puterea omenească de înțelegere. Ei au fost martori oculari ai slavei Lui (2 Petru 1, 16) și au înțeles că Isus era într-adevăr Mesia, despre care au mărturisit patriarhii și profeții, și că El era recunoscut ca atare de universul ceresc. HLL 425.2
În timp ce încă admirau priveliștea aceea de pe munte, “iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: ‘Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultați!’” Privind norul acela plin de slavă, mai strălucitor decât acela care umblase înaintea semințiilor lui Israel în pustie, și auzind glasul lui Dumnezeu vorbind cu o măreție grozavă, care a făcut muntele să se cutremure, ucenicii au căzut la pământ ca loviți. Ei au rămas prosternați, cu fața ascunsă, până când Isus a venit mai aproape și i-a atins, alungându-le temerile cu glasul Lui binecunoscut: “Sculați-vă, nu vă temeți”. Îndrăznind să-și ridice ochii, au văzut că slava cerească pierise, iar Moise și Ilie nu mai erau acolo. Ei se aflau pe munte numai cu Isus. HLL 425.3
Joi, 7 Noiembrie
Mărturia mulțimii
Când Isus le-a vorbit evreilor care participau la Sărbătoarea Corturilor, care a fost răspunsul multora din mulțime? (Vezi Ioan 7:37-53.)
Zi după zi, El a învățat norodul, până în ultima zi, “care era ziua cea mare a praznicului”. Dimineața acestei zile i-a găsit pe oameni obosiți de îndelunga durată a serbărilor. Deodată, Isus și-a înălțat glasul, care a răsunat prin curțile templului:HLL 453.3
“Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Starea poporului a făcut ca acest apel să fie foarte puternic. Ei stăruiseră în scene de nesfârșită pompă și sărbătoare, ochii lor fuseseră orbiți de lumină și culoare, iar urechile lor, mângâiate de cea mai bogată muzică, dar în tot șirul acestor ceremonii nu fusese nimic care să împlinească lipsurile spirituale, nimic care să aline setea sufletului pentru cele nepieritoare. Isus i-a invitat să vină și să bea din izvorul vieții, din ceea ce avea să fie ca un izvor de apă, curgând în viața veșnică. HLL 453.4
„Atenția oamenilor a fost captată. Acea voce clară și pătrunzătoare a transmis cuvintele sale până la cele mai îndepărtate limite ale adunării. Ce efect au avut acestea?- „De aceea, mulți dintre oameni, când au auzit aceste cuvinte, au spus: Cu adevărat, acesta este Profetul. Alții au spus: Acesta este Hristos. Dar unii au spus: „Va veni Hristos din Galileea?” Necredința a apărut în multe minți, pentru că ei raționau pe baza unor pretenții false. În ignoranța lor, ei au primit zvonuri și au presupus că Isus s-a născut în Galileea. Dar El s-a născut în Betleem. Unii dintre preoți și conducători l-ar fi luat, dar nu au îndrăznit să pună mâna pe el într-un mod atât de public. Poporul nu era de aceeași părere cu preoții și conducătorii. Aceștia din urmă au trimis ofițeri să-L ia pe Isus și să oprească vocea care trezea un interes atât de mare în acea adunare imensă. Ofițerii au venit în prezența Mântuitorului; i-au auzit cuvintele, i-au privit chipul, și era ca și cum ar fi fost glorificat. Cuvintele Sale au vorbit direct inimilor lor, iar ei și-au uitat misiunea și s-au întors fără Isus. Preoții și conducătorii au întrebat: „De ce nu L-ați adus?”. Răspunsul a venit prompt: „Niciodată nimeni nu a vorbit ca acesta.”” ST 23 iulie 1896, par. 3
Vineri, 8 Noiembrie
Studiu suplimentar
„Fariseii, la prima venire în prezența lui Hristos, au simțit toată această venerație, toate aceste convingeri; mințile și inimile lor au fost profund mișcate. Cu o putere aproape irezistibilă li s-a impus convingerea că „niciodată un om nu a vorbit ca acest om”. Dacă ar fi cedat influenței Duhului, l-ar fi primit pe Isus și ar fi avansat de la lumină la o lumină și mai mare; dar ei și-au înfășurat hainele îndreptățirii de sine în jurul lor și au călcat în picioare convingerile conștiinței. Fariseii au răspuns ofițerilor cu dispreț și dispreț: „Sunteți și voi înșelați? A crezut vreunul dintre conducători sau dintre farisei în El? Dar acest popor care nu cunoaște legea este blestemat”. Iată-l pe cel care era chiar temelia ceremoniilor iudaice, cel care a făcut legea, cel care pe Muntele Sinai a proclamat legea, cel care cunoștea fiecare fază și principiu al legii. Dar el a fost nerecunoscut și nerecunoscut de liderii din Israel. ST 23 iulie 1896, par. 5
„Nicodim, care a mers la Hristos noaptea, a primit lumină. Lecțiile lui Hristos erau ca sămânța aruncată în inimă, pentru a răsări și a da roade. Se aprinsese o lumină care avea să crească și să strălucească din ce în ce mai tare până la ziua desăvârșită. Cuvintele lui Nicodim au avut greutate în ochii conducătorilor și fariseilor, pentru că el era conducătorul principal al poporului și se afla în fruntea Sanhedrinului. El a spus: „Legea noastră judecă oare pe cineva, înainte de a-l auzi și de a ști ce face?” Ei i-au răspuns cu amară batjocură: „Ești și tu din Galileea? Căutați și priviți, căci din Galileea nu răsare niciun proroc”. Nu cercetase el profețiile? Nu-l ascultase el însuși pe Hristos? Ar fi putut depune mărturie, împreună cu ofițerii trimiși să îl aresteze pe Isus: „Niciodată un om nu a vorbit ca acesta”. Lecția dată în acea noapte lui Nicodim a fost pentru el ca o lumină care strălucește într-un loc întunecat până când ziua răsare și steaua zilei răsare în inimă. Cine au fost cei înșelați?” - Oamenii care au înăbușit convingerea, care și-au întors urechile de la auzul adevărului și s-au întors la fabulații. ST 23 iulie 1896, par. 6