Viaţa în ţara promisă
Studiul 11, Trimestrul 4, 6 – 12 decembrie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază 6 Decembrie
De memorat:
“Un răspuns blând potoleşte mânia,dar o vorbă aspră aţâţă mânia. — Proverbe 15:1
După coborârea Duhului Sfânt, când ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor viu, singura lor dorință era mântuirea sufletelor. Ei se bucurau de o dulce părtășie cu sfinții. Ei erau blânzi, cu judecată, plini de abnegație, gata să facă orice sacrificiu pentru cauza adevărului. În zilnica lor părtășie unii cu alții, ei au dat pe față iubirea pe care Hristos le-o recomandase. Prin cuvinte și fapte neegoiste, ei se străduiau să aprindă această iubire și în inimile altora. FA 547.3
Dar, în mod treptat, s-a produs o schimbare. Credincioșii au început să caute defecte în ceilalți. Stăruind asupra greșelilor, dând loc unei critici răutăcioase, ei au pierdut din vedere pe Mântuitorul, precum și iubirea Sa. Ei au devenit mai stricți în ce privește ceremoniile exterioare, mai scrupuloși în ce privește teoria decât trăirea credinței. În râvna lor de a osândi pe alții, ei au trecut cu vederea propriile lor greșeli. Ei au părăsit iubirea frățească la care îi îndemnase Hristos și, mai trist decât orice, ei nu și-au dat seama de pierderea lor. Ei nu-și dădeau seama că fericirea și bucuria părăseau viața lor și că, lăsând iubirea lui Dumnezeu în afara inimilor lor, în curând aveau să umble în întuneric. FA 548.1
Nu împotrivirea din partea lumii este aceea care pune cel mai mult în primejdie biserica lui Hristos. Răul nutrit în inimile credincioșilor este acela care lucrează cel mai cumplit dezastru și cea mai sigură întârziere a înaintării lucrării lui Dumnezeu. Nu există nici o altă cale mai sigură de a slăbi spiritualitatea decât nutrirea invidiei, suspiciunii, căutării de greșeli și a bănuielilor rele. Pe de altă parte, cea mai puternică mărturie că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume este existența armoniei și unității dintre oameni cu firi diferite și care alcătuiesc biserica Sa. Este privilegiul urmașilor lui Hristos să dea această mărturie. Dar, pentru a face aceasta, ei trebuie să se așeze sub conducerea lui Hristos. Caracterul lor trebuie să ajungă asemenea caracterului Său, iar voința lor, asemenea voinței Lui. FA 549.1
Duminică, 7 Decembrie
Devotament
Ce ne spune Iosua 22:1-8 despre devotamentul rubeniților, gadiților și al jumătății din seminția lui Manase?
Două dintre semințiile lui Israel, Gad și Ruben, și o jumătate a seminției lui Manase își primiseră moștenirea înainte de a fi trecut Iordanul. Pentru un popor de păstori, podișurile întinse și pădurile bogate ale Galaadului și Basanului ofereau pășuni cuprinzătoare pentru turmele și cirezile lor, care constituiau o atracție ce nu se afla nici în Canaan. Întrucât cele două seminții și jumătate doreau să se așeze acolo, se îndatoraseră să dea partea lor de oameni înarmați care să-i însoțească pe frații lor de dincolo de Iordan, pentru a le da ajutor în războaie până ce și aceștia vor fi intrat în moștenirea lor. Ei își împliniseră cu credincioșie făgăduința. Când cele zece seminții au pătruns în Canaan, „fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase ... aproape patruzeci de mii de bărbați, pregătiți de război, au trecut, gata de luptă, înaintea Domnului în câmpia Ierihonului”. (Iosua 4, 12.13.) Ani de-a rândul, ei luptaseră plini de curaj alături de frații lor. Acum venise momentul să se întoarcă la pământurile lor. Și, întrucât se uniseră cu frații lor la luptă, avuseseră parte și de pradă, întorcându-se astfel la corturile lor „cu mari bogății” și „cu foarte multe turme și cu o mare mulțime de argint, de aur, de aramă, de fier și de îmbrăcăminte”, pe care trebuia să le împartă cu aceia care rămăseseră lângă familii și turme. PP 517.4
Urma ca ei să locuiască la oarecare depărtare de sanctuarul Domnului și Iosua, cu strângere de inimă, s-a uitat cum pleacă, pentru că știa cât de puternice vor fi, în viața lor singuratică și călătoare, ispitele de a cădea în obiceiurile triburilor păgâne care locuiau la hotarele lor. PP 518.1
Luni 8 Decembrie
Acuzații
Citește în Iosua 22:9-20 relatarea despre întoarcerea semințiilor. Ce acuzații aduc semințiile vestice la adresa semințiilor estice? În ce măsură erau întemeiate aceste acuzații?
În timp ce sufletul lui Iosua și al celorlalți conducători încă mai era apăsat de prevestiri îngrijorătoare, zvonuri ciudate au ajuns la ei. Cele două seminții și jumătate înălțaseră un altar mare, asemenea altarului din Silo, lângă Iordan, aproape de locul unde avusese loc trecerea minunată peste râu. Legea lui Dumnezeu oprea sub pedeapsa cu moartea introducerea altui cult decât acela ținut la sanctuar. Dacă acesta era scopul acestui altar și dacă rămânea în picioare, urma să îndepărteze poporul de la adevărata credință. PP 518.2
Reprezentanții poporului s-au adunat la Silo și au propus, în graba și indignarea lor, să pornească îndată un război împotriva celor vinovați. Prin influența celor mai chibzuiți, s-a hotărât însă ca mai întâi să trimită o delegație pentru a avea lămuriri din partea celor două seminții și jumătate cu privire la fapta lor. Au fost aleși zece conducători, din fiecare seminție câte unul. În fruntea lor se afla Fineas, care se deosebise prin zelul său cu privire la fapta lui Por. PP 518.3
Cele două seminții și jumătate greșiseră atunci când, fără explicație, săvârșiseră o faptă care să dea prilej la grave bănuieli. Întrucât socoteau ca ceva fără putință de tăgadă că frații lor erau vinovați, delegații i-au întâmpinat cu reproșuri aspre. I-au învinovățit că s-au răsculat împotriva Domnului și i-au îndemnat să-și aducă aminte cum pedepse de la Domnul l-au lovit pe Israel când s-a dedat la închinarea înaintea lui Baal-Peor. În numele lui Israel, Fineas le-a spus copiilor lui Gad și Ruben că, dacă nu sunt bucuroși să locuiască fără altar în ținutul acela, sunt bineveniți să împartă cu frații lor moșia și privilegiile acestora. PP 518.4
Marți 9 Decembrie
Bântuiți de trecut
Citește din nou Iosua 22:13-15, dar de data aceasta în lumina capitolului 25 din Numeri. De ce îl aleg israeliții pe Fineas ca lider al delegației trimise la cele două seminții și jumătate?
În timp ce plângeau înaintea lui Dumnezeu la intrarea cortului mărturiei, în timp ce molima bântuia încă, omorându-i pe oameni, iar judecătorii își săvârșeau lucrarea înspăimântătoare, Zimri, una dintre căpeteniile lui Israel, a venit în tovărășia unei desfrânate madianite, „fata lui Țur, căpetenia semințiilor ieșite dintr-o casă părintească din Madian”, pe care o ducea la cortul său, trecând semeț prin tabără. Niciodată nu se arătase desfrâul mai obraznic sau mai respingător. Ațâțat de vin, Zimri se fălea cu păcatul lui, „ca locuitorii Sodomei”, și se purta batjocoritor în ticăloșia lui. Preoții și conducătorii, plini de durere și umilință, se aruncaseră cu fața la pământ și plângeau, „între tindă și altar”, rugându-L stăruitor pe Dumnezeu să-și ierte poporul și să nu facă de rușine moștenirea, când acest conducător al poporului se arătă îngâmfat cu păcatul lui în mijlocul adunării, ca și cum ar fi vrut să sfideze mânia lui Dumnezeu și să-și bată joc de judecătorii poporului. Fineas, fiul lui Eleazar, marele preot, se ridică din mijlocul adunării și, luând o suliță, „s-a luat după omul acela din Israel până la cortul lui” și i-a omorât pe amândoi. Astfel, plaga s-a oprit în timp ce preotul care a împlinit judecata divină a fost onorat în fața întregului Israel, iar lui și casei lui le-a fost dată preoția pentru veșnicie. PP 455.2
„Fineas ... a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel”, spunea solia divină; „de aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi, pentru el și pentru sămânța lui după el, legământul unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel.” PP 455.3
Miercuri 10 Decembrie
Un răspuns blând
Citește Iosua 22:21-29 în lumina textului din Proverbele 15:1. Ce putem învăța din răspunsul dat de semințiile din est?
Ca răspuns, acuzații au explicat că altarul lor nu avea scopul de a servi la aducerea de jertfe, ci trebuia numai să fie o mărturie că, deși erau despărțiți unii de alții prin râu, aveau aceeași credință ca și frații lor din Canaan. Se temuseră că fiii lor ar putea să fie alungați de la sanctuar în viitor, ca neavând parte în Israel. În asemenea împrejurări, altarul acesta, zidit după chipul altarului Domnului de la Silo, urma să fie mărturie că ziditorii lui fuseseră și ei închinători ai viului Dumnezeu. PP 519.1
Delegații au primit cu bucurie explicația aceasta și le-au dus vestea cea bună acelora care îi trimiseseră. Toate planurile de război au fost oprite, iar poporul s-a bucurat foarte mult și a lăudat pe Dumnezeu. PP 519.2
Copiii lui Gad și ai lui Ruben au pus o inscripție pe altarul lor, care arăta scopul pentru care fusese ridicat: „El este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”. În felul acesta, au căutat să evite greșite înțelegeri pentru mai târziu și să îndepărteze orice ar fi dus la ispită. PP 519.3
De câte ori se ivesc greutăți mari din simple neînțelegeri chiar între persoane care sunt călăuzite de cele mai demne motive! Și fără exercitarea iubirii și a îngăduinței, ce rezultate serioase și chiar fatale pot urma! Cele zece seminții și-au amintit cum, în cazul lui Acan, Dumnezeu a mustrat neglijența lor de a descoperi păcatul care exista între ei. De astă dată se hotărâseră să procedeze grabnic și hotărât; dar, căutând să fugă de prima greșeală, au căzut în cealaltă extremă. În loc să cerceteze cu blândețe pentru a afla situația adevărată, i-au certat și judecat pe frații lor. Dacă bărbații lui Gad și Ruben ar fi răspuns în același spirit, ar fi urmat un război. Pe de o parte, dacă este de mare însemnătate ca păcatul să fie tratat cu asprime și hotărâre, pe de altă parte este de aceeași însemnătate să se evite judecățile pripite și bănuielile neîntemeiate. PP 519.4
Joi 11 Decembrie
Rezolvarea conflictului
Ce lecții ne oferă Iosua 22:30-34 cu privire la rezolvarea conflictelor și unitatea bisericii? (Vezi Psalmul 133; Ioan 17:20-23; 1 Petru 3:8,9.)
Deși mulți sunt sensibili la cea mai mică mustrare cu privire la propria lor purtare, devin prea aspri în purtarea lor cu aceia pe care îi socotesc greșiți. Până acum nimeni n-a fost întors de la părerile lui greșite prin ceartă și reproșuri, ci dimpotrivă, în felul acesta mulți au fost alungați și mai departe de calea cea dreaptă și au fost făcuți să-și împietrească inima în convingerea lor. O stare de suflet prietenoasă, o purtare răbdătoare și politicoasă îl pot salva pe cel greșit și pot să acopere o mulțime de păcate. PP 519.5
Înțelepciunea de care au dat dovadă rubeniții și cei ce erau cu ei este vrednică de imitat. În timp ce căutau să susțină cu sinceritate cauza adevăratei religii, ei au fost osândiți pe nedrept și mustrați cu asprime; cu toate acestea, nu au dat pe față resentimente. Cu amabilitate și răbdare au ascultat învinuirile fraților lor, înainte de a căuta să se apere, iar după aceea și-au explicat motivele și și-au arătat nevinovăția. În felul acesta a fost înlăturată amical greutatea care ar fi putut să atragă după sine stări atât de rele. PP 520.1
Aceia care au dreptate pot rămâne liniștiți și cumpăniți chiar și atunci când sunt acuzați pe nedrept. Dumnezeu cunoaște toate câte sunt greșit înțelese de oameni și rău expuse; și putem să încredințăm cu deplină liniște cazul nostru în mâinile Lui. Cauza acelora care se încred în El va fi tot atât de sigur apărată, cum a fost descoperită vinovăția lui Acan.... Aceia care sunt mânați de Duhul lui Hristos vor avea acea iubire care este prietenoasă și îndelung răbdătoare. PP 520.2
Este voia lui Dumnezeu ca în poporul Său să domnească unirea și iubirea frățească. Chiar înainte de crucificare, Domnul Hristos S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una, după cum El este una cu Tatăl Său, pentru ca lumea să creadă că Dumnezeu L-a trimis. Această rugăciune, peste măsură de mișcătoare și minunată, este valabilă în toate timpurile, până în zilele noastre; deoarece cuvintele Lui sună astfel: „Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor”. (Ioan 17, 20.) Chiar dacă nu trebuie să sacrificăm nici un principiu al adevărului, totuși, ar trebui ca ținta noastră continuă să fie de a ajunge la această stare de unitate. Aceasta este dovada că suntem ucenici. Domnul Isus spunea: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”. (Ioan 13, 35.) Apostolul Petru îndeamnă biserica prin cuvintele: „Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea”. (1 Petru 3, 8.9.) PP 520.3
Vineri 12 Decembrie
Alte gânduri
„Dificultățile și neînțelegerile care încă apar în poporul lui Dumnezeu sunt adesea foarte asemănătoare, ca natură și consecințe, cu cele ce au fost pe punctul de a aduce mari necazuri lui Israel. Cele zece seminții se temeau ca poporul ales de Dumnezeu să nu se împartă în interese și închinare, și de aceea au fost atât de gata să mustre ceea ce credeau a fi o abatere a fraților lor. Totuși, chiar în dorința lor de a păstra onoarea lui Dumnezeu și puritatea lui Israel, vedem cât de grave — chiar fatale — pot fi efectele unei simple neînțelegeri.”
ST 12 mai 1881, par. 15
„Oameni sinceri, care căutau cu adevărat să promoveze religia curată, au fost acuzați pe nedrept și mustrați aspru. Înțelepciunea de care au dat dovadă în acele împrejurări este vrednică de urmat. Câte rele ar putea fi evitate dacă o astfel de atitudine ar fi adoptată de membrii tuturor bisericilor noastre! Un om poate fi suspectat sau criticat pe nedrept de frații săi, dar nu trebuie de aceea să se aprindă de mânie sau să caute răzbunare. Astfel de ocazii oferă șansa de a dezvolta prețiosul har al blândeții și al răbdării.”
ST 12 mai 1881, par. 16
„Creștinii ar trebui să fie atenți să evite două extreme: pe de o parte, îngăduința față de păcat, iar pe de altă parte, judecata aspră și suspiciunea fără temei. Israeliții, atât de zeloși împotriva semințiilor lui Gad și Ruben, își aminteau cum, în cazul lui Acan, Dumnezeu mustrase lipsa lor de vigilență. Hotărâți să fie de acum înainte zeloși și hotărâți, au mers însă în extrema opusă. În loc să-și întâmpine frații cu acuze, ar fi trebuit mai întâi să cerceteze cu politețe, pentru a afla toate faptele.”
ST 12 mai 1881, par. 17
„Și astăzi mulți trebuie să îndure acuzații false. Asemenea bărbaților lui Israel, ei își pot permite să rămână calmi și răbdători, știind că sunt în adevăr. Să-și amintească, cu recunoștință, că Dumnezeu cunoaște tot ce este greșit înțeles și interpretat de oameni, iar ei pot lăsa totul în mâna Lui. Dumnezeu va apăra cu siguranță cauza celor ce se încred în El, așa cum a scos la lumină vinovăția lui Acan.”
ST 12 mai 1881, par. 18
„Cât rău ar fi evitat dacă toți cei acuzați pe nedrept ar renunța la reproșuri și ar folosi în schimb cuvinte blânde și împăciuitoare! Iar cei care, în zelul lor împotriva păcatului, au făcut presupuneri nedrepte, ar trebui să caute întotdeauna să privească faptele fraților lor în lumina cea mai bună — și să se bucure atunci când aceștia se dovedesc a fi nevinovați.”
ST 12 mai 1881, par. 19