Surprinși de har
Studiul 2, Trimestrul 4, 4 – 10 octombrie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază, 4 Octombrie
De memorat:
“By faith the harlot Rahab perished not with them that believed not, when she had received the spies with peace.” KJV — Hebrews 11:31
Iosua privise cu mare îngrijorare și cu multă neîncredere în sine la datoria care-i stătea înainte; dar spaima lui a fost înlăturată prin asigurarea de la Dumnezeu: „Eu voi fi cu tine, cum am fost și cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi ... căci tu vei da în stăpânirea poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da”. (Vezi Iosua 1, 5.) Din munții Libanului până departe, la țărmurile mării, și până la malul Eufratului, la răsărit, totul trebuia să fie al lor. La făgăduința aceasta s-a adăugat porunca: „Întărește-te numai și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise”. Îndrumarea Domnului spunea: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei ziua și noaptea”; „nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbutești în tot ce vei face”. PP 482.1
Izraeliții își aveau încă tabăra pe partea răsăriteană a Iordanului, care era cea dintâi piedică în ce privește luarea în stăpânire a Canaanului. „Acum scoală-te”, a fost cea dintâi însărcinare dată de Dumnezeu lui Iosua, „treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta și intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel”. Nu i s-a dat însă nici o îndrumare cu privire la drumul pe care trebuia să treacă. Iosua știa totuși că, atunci când Domnul poruncea ceva, pregătea pentru popor și o cale pentru a putea să împlinească cele poruncite; și, în credința aceasta, neînfricatul conducător a luat măsuri pentru înaintare. PP 482.2
Duminică, 5 Octombrie
A doua șansă
Analizează Iosua 2:1, împreună cu Numeri 13:1,2,25-28,33; 14:1-12. De ce ar începe Iosua misiunea de cucerire a țării promise prin trimiterea de iscoade?
La oarecare depărtare dincolo de fluviu, în dreptul locului unde era tabăra israeliților, se afla cetatea Ierihonului, puternic întărită. De fapt, cetatea aceasta era cheia întregului ținut și trebuia să stea ca o piedică grozavă în calea izbânzii lui Israel. De aceea, Iosua trimise doi tineri ca iscoade pentru a cerceta cetatea și a se asigura într-o măsură oarecare cu privire la numărul locuitorilor, resursele lor și trăinicia fortificațiilor. Locuitorii cetății, înspăimântați și neîncrezători, vegheau fără răgaz, iar iscoadele au fost în mare primejdie. Dar ei au fost găzduiți, cu riscul vieții, de Rahav, o femeie din Ierihon. Ca răsplată pentru bunătatea ei, i-au făgăduit să o protejeze când vor cuceri cetatea. PP 482.3
Iscoadele s-au înapoiat cu vestea: „Cu adevărat Domnul a dat toată țara în mâinile noastre, și toți locuitorii țării tremură înaintea noastră”. În Ierihon li se spusese: „Am auzit cum la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am auzit ce ați făcut celor doi împărați dincolo de Iordan, lui Sihon și Og, pe care i-ați nimicit cu desăvârșire. De când am auzit lucrul acesta ni s-a tăiat inima, și toți ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ”. PP 483.1
Ce paralele descoperi între a doua șansă oferită lui Israel ca națiune și a doua șansă oferită lui Petru ca persoană, în Ioan 18:16-18,25-27; 21:15-19?
În sfârșit s-au dat ordine ca toți să se pregătească de înaintare. Poporul trebuia să aibă hrană pregătită pentru trei zile, iar oastea trebuia să fie gata de luptă. Toți s-au încins bucuros să urmeze planurile conducătorului și l-au asigurat de încredere și susținere din partea lor: „Vom face tot ce ne-ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise; numai Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise”. PP 483.2
După învierea Sa, Domnul Hristos de trei ori a pus la încercare pe Petru. „Simone, fiul lui Iona”, a spus El, „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” Acum, Petru nu s-a mai înălțat mai presus de frații săi. El a făcut apel la cineva care putea să-i citească inima. „Doamne”, i-a zis el, „Tu toate le știi; știi că Te iubesc.” Ioan 21, 15, 17. PDH 154.2
De trei ori Petru Îl tăgăduise pe față pe Domnul său și de trei ori Hristos a obținut de la el asigurarea iubirii și credincioșiei lui, îndreptând întrebarea aceea hotărâtă ca pe o săgeată înfocată către inima lui rănită. Înaintea ucenicilor Săi, Isus descoperise adâncimea pocăinței lui Petru și dovedise cât de umil era acum ucenicul încrezut de pe vremuri. HLL 812.2
Luni 6 Octombrie
Valoare în locuri neașteptate
Ce aflăm despre Rahav din Iosua 2:2-11; Evrei 11:31 și Iacov 2:25?
Rahav a fost o femeie ușoară, a cărei casă se afla lângă zidul Ierihonului. Ea i-a ascuns pe cei doi spioni israeliți trimiși să verifice apărarea acelei cetăți. Datorită bunătății lui Rahav față de ei și a mărturisirii ei de credință în Dumnezeu, spionii i-au promis că ei și familiei ei le va fi cruțată viața când va avea loc atacul asupra Ierihonului. FD 35.3
Dumnezeu spusese că Ierihonul va fi blestemat și că toți vor pieri, cu excepția lui Rahav și a familiei ei. Ei urmau să fie salvați, datorită bunăvoinței pe care Rahav o arătase față de solii Domnului. — The Review and Herald, September 16, 1873. FD 36.1
Prin eliberarea poporului Israel din Egipt, cunoașterea puterii lui Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni. Războinicii din Ierihon tremurau: „De când am auzit lucrul acesta”, spunea Rahav, „ni s-a tăiat inima și toți ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ”. (Iosua 2, 11.) — Patriarchs and Prophets, 369 (1890). FD 36.2
Toți locuitorii cetății, cu tot ce era viu acolo, „bărbați și femei, copii și bătrâni, până la oi, boi și măgari”, urmau să fie trecuți prin ascuțișul sabiei. Au fost cruțați numai credincioasa Rahav și cei din familia ei, ca urmare a făgăduinței făcute de iscoade. Cetatea întreagă a fost arsă. — Patriarchs and Prophets, 491 (1890). FD 36.3
Pentru genealogia lui Isus în care apare și Rahav, vezi cartea lui Matei 1, 1-16. FD 36.4
Marți 7 Octombrie
O nouă alianță
Cum ne ajută Iosua 2:12-21 și Exodul 12:13,22,23 să înțelegem învoiala dintre iscoade și Rahav?
La intrarea noastră în țară, leagă funia aceasta de fir cârmâziu la fereastra prin care ne-ai coborât și strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi și pe toată familia tatălui tău. — Iosua 2:18
Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre.” Și-a luat rămas-bun de la ei și ei au plecat. Ea a legat funia cârmâzie la fereastră. — Iosua 2:21
Toți locuitorii cetății, cu tot ce era viu acolo, „bărbați și femei, copii și bătrâni, până la oi, boi și măgari”, trebuia să fie trecuți prin ascuțișul săbiei. N-au fost cruțate decât credincioasa Rahav și familia ei, ca urmare a făgăduinței date de iscoade. Cetatea întreagă a fost arsă; palatele și templele ei, clădirile ei mărețe, cu draperii bogate și ziduri frumos sculptate au fost date pradă focului. Tot ce nu putea fi nimicit prin foc, „tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier”, trebuia închinate slujbei de la sanctuar. Până și pământul pe care stătea cetatea a fost blestemat. Ierihonul nu mai trebuia să fie rezidit ca fortăreață; asupra oricui ar fi încercat să clădească din nou zidurile pe care le doborâse la pământ puterea divină s-au rostit judecăți de pedepsire. Înaintea întregului Israel s-a spus cu solemnitate: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului. Cu prețul întâiului său născut îi va pune temeliile și cu prețul celui mai tânăr fiu al lui îi va așeza porțile”. PP 491.3
Nimicirea deplină a celor din Ierihon era numai o împlinire a poruncii date mai înainte prin Moise cu privire la locuitorii Canaanului: „Când ... le vei bate, să le nimicești cu desăvârșire”. „Dar în cetățile popoarelor acestora, a căror țară ți-o dă ca moștenire Domnul, Dumnezeul tău, să nu lași cu viață nimic care suflă”. (Deuteronom 7, 2; 20, 16.) Multora li se pare că poruncile acestea sunt potrivnice spiritului de milă și iubire descoperit în alte părți ale Bibliei; dar, în realitate, nu este altceva decât ceea ce cerea dreptatea și înțelepciunea infinită. Dumnezeu Se pregătea să îi așeze pe izraeliți în Canaan și să dezvolte între ei o cârmuire și o națiune care să fie manifestarea împărăției Lui pe pământ. Ei nu trebuia să fie numai moștenitorii adevăratei religii, ci să și răspândească pe întreaga față a pământului principiile acesteia. Canaaniții se dedaseră la păgânismul cel mai depravat și cel mai degradant și era necesar ca pământul să fie curățit de aceia care ar fi împiedicat cu siguranță împlinirea planurilor milostive ale lui Dumnezeu. PP 492.1
Când Dumnezeu era gata să lovească pe primii născuți din Egipt, le-a poruncit israeliților să-și strângă copiii dintre egipteni, să-i ducă în propriile lor locuințe și să ungă ușiorii caselor cu sânge, pentru ca îngerul nimicitor să le poată vedea și să treacă mai departe, ocolind căminele lor. Era lucrarea părinților aceea de a strânge pe copii în casele lor. Aceasta este lucrarea lor, aceasta este lucrarea mea și lucrarea fiecărei mame care crede adevărul. Îngerul trebuie să aplice un semn pe fruntea tuturor acelora care sunt despărțiți de păcat și păcătoși, iar îngerul nimicitor va trece să nimicească cu desăvârșire atât pe cei bătrâni, cât și pe cei tineri care nu vor avea acel semn. 5M 505.2
Miercuri 8 Octombrie
Valori contradictorii
Studiază Iosua 9:1-20 și găsește asemănările și deosebirile dintre episodul cu Rahav și cel cu gabaoniții. Ce concluzii ai?
Și le-a zis: „Știu că Domnul v-a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră. 10Fiindcă am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am auzit ce ați făcut celor doi împărați ai amoriților dincolo de Iordan, lui Sihon și Og, pe care i-ați nimicit cu desăvârșire. 11De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima și toți ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ. 12Și acum, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți avea față de casa tatălui meu aceeași bunăvoință pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn de încredințare — Iosua 2:9-13
Din Sihem, izraeliții s-au înapoiat în tabăra lor din Ghilgal. Aici au fost căutați de o delegație specială care dorea să încheie un legământ cu ei. Delegații susțineau că ar veni dintr-o țară îndepărtată, iar lucrul acesta părea să fie confirmat de înfățișarea lor. Hainele lor erau vechi și zdrențuite, încălțămintea peticită, proviziile mucegăite, iar burdufurile pe care le foloseau ca vase pentru vin erau vechi, rupte și legate pe alocuri, ca și cum pe drum ar fi căutat să le peticească în grabă. PP 505.1
În țara lor îndepărtată, pe cât se părea dincolo de hotarele Palestinei, concetățenii lor, după cum spuneau ei, au auzit despre minunile pe care le făcuse Dumnezeu pentru poporul Său și-i trimiseseră pe ei ca să încheie un legământ cu Israel. Evreii fuseseră avertizați în chip hotărât să nu încheie legământ cu locuitorii idolatri din Canaan și, de aceea, în inima conducătorilor s-a născut îndoiala cu privire la faptul că cele spuse de străini ar fi adevărate. „Poate că voi locuiți în mijlocul nostru” — au zis ei. La aceasta, delegații au răspuns doar: „Noi suntem robii tăi”. (Iosua 9, 10.) Dar când Iosua i-a întrebat neocolit: „Cine sunteți voi și de unde veniți?”, ei au repetat cele spuse mai înainte, iar ca dovadă a sincerității au adăugat: „Iată, pâinea noastră era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, și acum s-a uscat și s-a mucegăit. Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut erau noi de tot, și iată-le s-au rupt; hainele și încălțămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului”. PP 505.2
Cuvintele acestea au biruit. Evreii „n-au întrebat pe Domnul”. „Iosua a făcut pace cu ei și a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viață și căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta”. Așa s-a încheiat acest legământ. După trei zile, s-a descoperit adevărul. „Au aflat că erau vecini cu ei și că locuiau în mijlocul lor”. Gabaoniții, știind că era cu neputință să li se împotrivească evreilor, s-au folosit de vicleșug pentru a-și salva viața. PP 505.3
Joi 9 Octombrie
Har surprinzător
Studiază Iosua 9:21-27. Cum îmbina soluția lui Iosua dreptatea cu harul?
Mare a fost consternarea israeliților când au aflat înșelăciunea la care au fost supuși, iar neplăcerea lor a sporit și mai mult când, la trei zile de mers, au dat de cetățile gabaoniților, aproape în mijlocul țării. „Toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor”, dar acestea din urmă s-au temut să calce legământul, cu toate că fusese câștigat prin înșelăciune, pentru că „le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel”. „Și copii lui Israel nu i-au omorât.” Gabaoniții s-au îndatorat să lepede idolatria și să I se închine lui Iehova, iar păstrarea vieții lor nu era o violare a poruncii lui Dumnezeu de a-i nimici pe canaaniții idolatri. Prin urmare, prin jurământul lor, evreii nu se învoiseră să comită păcat. Și, cu toate că fusese câștigat prin înșelăciune, jurământul nu trebuia să fie desconsiderat. Îndatorirea pentru care cineva s-a legat prin cuvântul său trebuie să fie considerată sfântă, dacă aceasta nu-l obligă să comită o faptă rea. Nici o chibzuință cu privire la foloase, răzbunare sau privilegii personale nu poate să tulbure în vreun fel statornicia unei făgăduințe sau a unui jurământ. „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului”. „Când va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel ce nu-și ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui”. (Proverbe 12, 22; Psalmii 24, 3; 15, 4.) PP 506.1
Gabaoniților li s-a îngăduit să trăiască, dar au fost dați ca robi sanctuarului, făcând diferite munci în tabără. „Iosua le-a făcut așa cum hotărâse ... din ziua aceea i-a pus să taie lemne și să scoată apă pentru adunare și pentru altarul Domnului.” Plini de recunoștință, ei au primit condițiile acestea, înțelegând că au greșit și că trebuia să fie bucuroși că-și răscumpărau viața cu orice condiție. „Iată-ne în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine și drept să faci” — i-au spus ei lui Iosua. Sute de ani, urmașii lor au fost legați de serviciul sanctuarului. PP 506.2
Teritoriul gabaoniților cuprindea patru cetăți. Populația nu era sub domnia unui singur rege, ci erau cârmuiți de bătrâni sau senatori. Cea mai însemnată dintre aceste cetăți „era o cetate mare, ca una din cetățile împărătești și toți bărbații ei erau viteji”. E un exemplu izbitor despre groaza pe care izraeliții le-o insuflaseră locuitorilor Canaanului, faptul că locuitorii unei astfel de cetăți au recurs la un mijloc atât de umilitor pentru a-și salva viața. PP 506.3
Dar le-ar fi fost mai bine gabaoniților dacă s-ar fi purtat cu sinceritate față de Israel. În timp ce supunerea față de Iehova le-a asigurat păstrarea vieții, înșelăciunea le-a adus numai ocară și robie. Dumnezeu luase măsuri pentru ca toți cei care, părăsind păgânismul, doreau să se unească cu Israel să aibă parte de binecuvântările legământului. Ei erau cuprinși în expresia: „străinul care locuiește în mijlocul tău” și, cu câteva excepții, această clasă de oameni trebuia să se bucure de aceleași favoruri și privilegii ca și Israel. Porunca Domnului suna astfel: PP 507.1
„Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în țara voastră, să nu-l asupriți. Să vă purtați cu străinul care locuiește între voi ca și cu băștinașul din mijlocul vostru.” (Leviticul 19, 33.34.) Cu privire la Paște și aducerea de jertfe se dăduse porunca: „Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atât pentru voi cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru ... cu străinul să fie ca și cu voi înaintea Domnului”. (Numeri 15, 15.) PP 507.2
Acestea ar fi fost condițiile pe temeiul cărora ar fi fost primiți gabaoniții dacă n-ar fi recurs la înșelăciunea de care s-au folosit. Nu era o umilință ușor de suportat pentru locuitorii unei „cetăți împărătești”, ai cărei cetățeni erau cu toții „viteji”, ca timp de sute de ani să fie făcuți tăietori de lemne și cărăuși de apă. Dar, pentru ca să poată înșela, au luat haina sărăciei și aceasta a rămas lipită de ei, ca o emblemă a robiei veșnice. În felul acesta starea lor de robie a mărturisit, câtă vreme au trăit ei și urmașii lor, despre ura lui Dumnezeu față de înșelăciune. PP 507.3
Vineri 10 Octombrie
Alte gânduri
La plecarea din tabără, din dumbrăvile cu salcâmi de la Sitim, oastea a pornit spre țărmul Iordanului. Știau totuși că fără ajutor de la Dumnezeu nu puteau nădăjdui să treacă de cealaltă parte. În acel timp al anului, primăvara, zăpada care se topea umflase așa de mult apele Iordanului, încât se revărsaseră peste maluri. Era cu neputință să se treacă dincolo prin vadurile obișnuite. Dumnezeu voia ca trecerea lui Israel peste Iordan să fie făcută printr-o minune. La porunca lui Dumnezeu, Iosua dădu ordin poporului să se sfințească; trebuia să-și îndepărteze păcatele și să se curețe de orice întinăciune din afară, „căci mâine”, a zis el, „Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru”. „Chivotul legământului Domnului” trebuia să meargă înaintea oastei. Când dovada prezenței Domnului, purtată de preoți, va fi văzută plecând din mijlocul taberei și pornind spre râu, „să plecați din locul în care sunteți și să porniți după el”. Li s-a spus amănunțit cum urma să aibă loc trecerea, iar Iosua a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru și că va izgoni dinaintea voastră pe canaaniți.... Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan”. PP 483.3
La timpul hotărât a început plecarea, când chivotul purtat pe umerii preoților a deschis convoiul. Poporului i se poruncise să rămână mai în urmă, așa încât între el și chivot să fie o depărtare cam de un kilometru și mai bine. Toți au privit cu cel mai mare interes cum preoții au coborât la țărmul Iordanului. Au văzut cum înaintează mereu cu chivotul cel sfânt spre fluviul înfuriat și înspumat, până ce picioarele purtătorilor au intrat în apele lui. Deodată, apele ce veneau dinspre sus s-au oprit din curgere, în timp ce apele mai de jos au curs mai departe, lăsând albia fluviului curată. PP 484.1
La porunca divină, preoții au înaintat până în mijlocul fluviului și au rămas acolo, până când toată oastea a coborât și a trecut pe celălalt țărm. În felul acesta, s-a întipărit în mintea tuturor israeliților faptul că puterea care ținea pe loc apele Iordanului era aceeași care deschisese pentru părinții lor, cu patruzeci de ani în urmă, un drum prin Marea Roșie. După ce a trecut tot poporul, a fost dus pe țărmul apusean și chivotul. Abia apucaseră să se așeze într-un loc sigur și, îndată după ce preoții au pășit pe uscat, apa zăgăzuită a fost iarăși liberă să curgă la vale, ca un potop căruia nimic nu-i putea sta în cale, pe vechea matcă a fluviului. PP 484.2
Nu trebuia ca generațiile viitoare să rămână fără o amintire a acestei mari minuni. În timp ce preoții care purtau chivotul stăteau încă în mijlocul Iordanului, doisprezece bărbați aleși mai înainte, câte unul de fiecare seminție, au luat fiecare câte o piatră mare din albia fluviului, din locul unde stăteau preoții, și au dus-o dincolo, pe țărmul apusean. Pietrele acestea trebuia să fie așezate ca un monument de aducere aminte pe locul celei dintâi tabere a lor. S-a dat poruncă poporului să povestească copiilor și copiilor copiilor lor despre minunata eliberare pe care Dumnezeu o lucrase pentru ei, cum spunea Iosua: „Pentru ca toate popoarele pământului să știe că mâna Domnului este puternică și să vă temeți totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru”. PP 484.3
Influența pe care minunea aceasta o avea atât asupra evreilor cât și asupra vrăjmașilor lor era de cea mai mare însemnătate. Aceasta era pentru Israel o încurajare că Dumnezeu era cu ei fără încetare și-i adăpostea, o dovadă că va face pentru ei, prin Iosua, ce făcuse prin Moise. Le era necesară o dovadă de felul acesta pentru a le îmbărbăta inima când au pornit la cucerirea țării — la împlinirea marii însărcinări în fața căreia credința părinților lor se clătinase cu patruzeci de ani mai înainte. Domnul îi spusese lui Iosua înainte de a-i trece pe cealaltă parte: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise”. Iar succesul a îndeplinit făgăduința. „În ziua aceea, Domnul a înălțat pe Iosua înaintea întregului Israel și s-au temut de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieții lui”. PP 484.4