Prin Marea Roșie
Studiul 6, Trimestrul 3, 2-8 August, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază, 2 August
De memorat:
Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14 Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”— Exod 14:13, 14
Atunci, nădejdea a revenit în inimile poporului Israel. Iar Moise a strigat către Domnul. “Domnul a zis lui Moise: ‘Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare, și despic-o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării, ca pe uscat’”. (Exod 14, 15-16.) PP 287.1
Psalmistul, descriind trecerea mării de către Israel, cânta: “Ți-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, și nu ți s-au cunoscut urmele. Ai povățuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise și Aaron”. (Psalmii 77, 19-20.) Când Moise și-a întins toiagul, apele s-au despărțit și Israel a mers prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid de o parte și de alta. Lumina din stâlpul de foc al lui Dumnezeu strălucea pe vârfurile înspumate ale valurilor și lumina calea ce era tăiată ca o brazdă adâncă prin apele mării și se pierdea în obscuritatea celuilalt țărm îndepărtat. PP 287.2
"Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul şi n-ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?" – Isaia 51:9,10
Cât de ilogic ar fi ca Dumnezeu să încerce să se trezească pe Sine, de parcă El, sau propriul Său braț, ar fi adormit! Acest verset arată că El numește „brațul Său” mișcarea Exodului. Pe bună dreptate, deoarece Dumnezeu își face lucrarea cu slujitorii Săi. Prin urmare, slujitorii Săi sunt brațul Lui și ei vor judeca (stăpâni) națiunile, iar națiunile vor avea încredere în ei.
Duminică,, 3 August
„Duceți-vă să slujiți Domnului!”
Ce cerință ciudată formulează faraonul în Exodul 12:31-36 și de ce, chiar în timp ce le dă permisiunea să plece?
Acum, mândria lui, care se înălța până la cer, s-a umilit până în țărână și “a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: ‘Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Duceți-vă de slujiți Domnului, cum ați zis. Luați-vă și oile și boii, cum ați zis, duceți-vă și binecuvântați-mă’”. (Exod 12, 31-32.) Sfetnicii împărătești, și ei la rândul lor, împreună cu poporul stăruiau de izraeliți să plece “din țară, căci ziceau: ‘Altfel, toți vom pieri’”. PP 279.4
Providențele minunate legate de eliberarea lui Israel din robia egipteană și de ocuparea țării făgăduite au determinat pe mulți dintre păgâni să recunoască pe Dumnezeul lui Israel drept Conducătorul suprem. “Egiptenii vor cunoaște”, fusese făgăduința, “că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel”. (Exod 7, 5.) Chiar și îngâmfatul Faraon a fost constrâns să recunoască puterea lui Iehova. “Duceți-vă de slujiți Domnului”, a îndemnat el pe Moise și Aaron, “și binecuvântați-mă”. (Exod 12, 31.32.) PR 369.1
Înaintarea oștilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor și că unii dintre păgâni își însușeau învățătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat. În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: “Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ”. (Iosua 2, 11.) Cunoașterea lui Iehova, care ajunsese astfel la ea, s-a dovedit a fi salvarea ei. Prin credință “n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiți”. (Evrei 11, 31.) Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu față de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul țării, un popor numeros — gabaoniții — a renunțat la păgânismul lor și s-a unit cu Israel, împărtășindu-se de binecuvântările legământului. PR 369.2
Luni, 4 August
Consacrarea primilor născuți
Studiază Exodul 13:1-16. Întâii născuți ai israeliților au fost cruțați prin harul lui Dumnezeu în timpul ultimei plăgi. De ce a fost dată această poruncă veșnică și ce ar trebui să însemne ea pentru noi astăzi?
Pe lângă acestea, întâii născuți, atât dintre oameni, cât și dintre animale, trebuia să fie ai Domnului, putând fi luați înapoi numai printr-o răscumpărare, ca recunoaștere a faptului că, atunci când întâii născuți ai Egiptului au pierit, ai lui Israel, deși au fost izbăviți în mod minunat, ar fi fost și ei părtași aceleiași sorți, dacă nu s-ar fi adus jertfa ispășitoare. “Căci orice întâi născut este al Meu”, a spus Domnul; “în ziua când am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toți întâii născuți din Israel, atât dintre oameni, cât și dintre dobitoace; ei vor fi ai Mei”. (Numeri 3, 13.) După instituirea slujbei la sanctuar, Domnul a pus deoparte pentru Sine seminția lui Levi pentru lucrarea la sanctuar, în locul întâilor născuți ai întregului popor. “Căci ei Îmi sunt dați cu totul din mijlocul copiilor lui Israel”, a zis El. “Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuți din toți întâii născuți ai copiilor lui Israel”. (Numeri 8, 16.) Tot poporul avea totuși datoria, ca o recunoaștere a îndurării lui Dumnezeu, să plătească un preț de răscumpărare pentru orice întâi născut. (Numeri 18, 15-16.) PP 274.4
Moise a proclamat în toată țara că în fiecare locuință unde nu va fi găsit sânge pe ușiorii ușii, în aceeași noapte, primul născut din fiecare locuință va muri.
Cei care nu au ascultat ordinul Divin, în ziua următoare urmau să gemă și să-și îngroape morții, în timp ce cei care au ascultat porunca erau bucuroși și în mod ordonat au părăsit orașele. Da, numai cei care au fost în stare să asculte ordinul au fost eliberați din robie. Prin urmare, este o condiție prealabilă ca noi să învățăm să ascultăm ordinele dacă dorim să primim pecetea lui Dumnezeu pe frunțile noastre.
Când Dumnezeu era gata să lovească pe primii născuți din Egipt, le-a poruncit israeliților să-și strângă copiii dintre egipteni, să-i ducă în propriile lor locuințe și să ungă ușiorii caselor cu sânge, pentru ca îngerul nimicitor să le poată vedea și să treacă mai departe, ocolind căminele lor. Era lucrarea părinților aceea de a strânge pe copii în casele lor. Aceasta este lucrarea lor, aceasta este lucrarea mea și lucrarea fiecărei mame care crede adevărul. Îngerul trebuie să aplice un semn pe fruntea tuturor acelora care sunt despărțiți de păcat și păcătoși, iar îngerul nimicitor va trece să nimicească cu desăvârșire atât pe cei bătrâni, cât și pe cei tineri care nu vor avea acel semn. 5M 505.2
Marți, 5 August
Traversarea Mării Roșii
Studiază Exodul 13:17 – 14:12. Cum i-a călăuzit Dumnezeu pe israeliți când au plecat din Egipt și ce s-a întâmplat mai departe?
Cu mijlocul încins, cu picioarele încălțate și cu toiagul în mână, poporul Israel stătea gata, în picioare, fără glas, înmărmurit și totuși nădăjduind, în așteptarea ordinului imperial, care să le spună să plece. Înainte de ivirea zorilor, ei au pornit la drum. În timpul plăgilor, pe când manifestarea puterii lui Dumnezeu aprinsese credința în inimile robilor și aruncase groaza în asupritorii lor, izraeliții se adunaseră în mod treptat în Gosen; cu toată graba plecării lor, se luaseră deja unele măsuri necesare organizării și controlului mulțimii în mișcare, prin împărțirea lor în cete, sub îndrumarea unor conducători numiți în scopul acesta. PP 281.1
De asemenea, poporul a luat cu el “turme însemnate de oi și boi”. Acestea erau proprietatea izraeliților, care nu-și vânduseră niciodată bunurile lor împăratului, așa cum făcuseră egiptenii. Iacov și fiii săi și-au adus turmele și cirezile cu ei în Egipt, unde se înmulțiseră foarte mult. Înainte de a părăsi Egiptul, poporul, sub îndrumarea lui Moise, a cerut o recompensă pentru munca lui neplătită, iar egiptenii erau prea nerăbdători să scape de prezența lor, spre a le refuza cererea. Robii au plecat încărcați cu prada luată de la asupritorii lor. PP 281.3
Ei călătoreau prin întinderea tristă și pustie. În inima lor începuseră deja să se întrebe încotro îi va duce drumul pe care au apucat; începeau să obosească de calea cea grea și, în unele inimi, a început să încolțească teama că vor fi urmăriți de egipteni. Dar norul mergea înainte și ei îl urmau. Și iată că Domnul l-a îndrumat pe Moise să o ia într-o parte, într-un defileu muntos, și să tabere lângă mare. I-a fost descoperit faptul că faraon avea să-i urmărească, dar că Dumnezeu avea să fie onorat prin izbăvirea lor. PP 283.2
Evreii tăbărâseră lângă mare, ale cărei ape ridicau înaintea lor o barieră ce părea de netrecut, în timp ce la miazăzi un munte stâncos le oprea înaintarea. Deodată, ei au văzut în depărtare armuri strălucitoare și care în mișcare, ce trădau avangarda unei mari oștiri. Pe măsură ce forța aceasta se apropia, oștile Egiptului au fost văzute în acțiunea lor de urmărire. Groaza a umplut inimile izraeliților. Unii strigau către Domnul, dar cea mai mare parte alergau la Moise cu plângerile lor: “Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut, de ne-ai scos din Egipt? Nu-ți spuneam noi în Egipt: ‘Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor, decât să murim în pustie’?” PP 283.5
Miercuri, 6 August
Tot înainte, prin credință!
Ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel în ciuda lipsei lor de credință, conform cu Exodul 14:13-31?
Moise s-a tulburat foarte mult văzând că poporul său dă pe față atât de puțină credință în Dumnezeu, în ciuda faptului că în repetate rânduri fusese martor la manifestarea puterii Sale spre binele lor. Cum puteau ei să-l învinuiască de primejdiile și greutățile situației lor, când el nu făcuse altceva decât să urmeze porunca expresă a lui Dumnezeu? Într-adevăr, nu exista nici o posibilitate de scăpare, decât dacă Dumnezeu Însuși avea să intervină pentru izbăvire; dar pentru că au fost aduși în această situație datorită faptului că au ascultat de îndrumările divine, Moise nu se temea de urmări. Răspunsul său liniștit și plin de încredințare adresat poporului a fost: “Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.” PP 284.1
Dar deodată, în timp ce oștile egiptene se apropiau, așteptându-se să facă din ei o pradă ușoară, stâlpul de nor s-a ridicat în mod maiestuos spre cer, a trecut peste izraeliți și a coborât între ei și oștile Egiptului. Un zid întunecos s-a așezat între urmăriți și urmăritori. Egiptenii nu mai puteau vedea nicidecum tabăra evreilor, fiind astfel constrânși să se oprească. Dar, pe când întunericul nopții devenea tot mai adânc, zidul de nor a devenit o mare lumină pentru evrei, inundând întreaga tabără cu o strălucire ca în timpul zilei. PP 284.3
Atunci, nădejdea a revenit în inimile poporului Israel. Iar Moise a strigat către Domnul. “Domnul a zis lui Moise: ‘Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare, și despic-o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării, ca pe uscat’”. PP 287.1
“‘The Egyptians pursued, and went in after them to the midst of the sea, even all Pharaoh's horses, his chariots, and his horsemen. And it came to pass, that in the morning watch the Lord looked unto the host of the Egyptians through the pillar of “Egiptenii i-au urmărit: și toții caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineții, Domnul, din stâlpul de foc și de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor și a aruncat învălmășeală în tabăra egiptenilor”. (Exod 14, 23-24.) Norul misterios se transforma într-un stâlp de foc înaintea ochilor lor uimiți. Tunetele au început să bubuie și fulgerele să lumineze. “Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat din nori și săgețile Tale au zburat în toate părțile. Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea; pământul s-a mișcat și s-a cutremurat”. PP 287.3
Egiptenii au fost cuprinși de confuzie și spaimă. În mijlocul mâniei elementelor naturii, în care au auzit vocea unui Dumnezeu mâniat, ei au încercat să se retragă și să fugă înspre țărmul pe care-l părăsiseră. Dar Moise își întinse toiagul și apele care erau îngrămădite, șuierând și mugind, grăbite să-și apuce prada, se aruncară împreună înghițind armata egipteană în adâncurile lor întunecoase. PP 287.4
Joi, 7 August
Cântarea lui Moise și a Mariei
Care este conținutul cântării lui Moise din Exodul 15:1-21?
„Domnul a lucrat în mod minunat pentru mântuirea poporului Său. El a făcut o cale de scăpare în mijlocul Mării Roșii. Apele s-au ridicat ca un zid puternic și s-a făcut o cale de izbăvire pentru oștile lui Israel care se aflau sub conducerea lui Moise.
„În urmărirea lui Israel, vastele oștiri ale Egiptului s-au aventurat să traverseze marea pe aceeași cale. Un nor întunecat era înaintea lor, și totuși au continuat să înainteze. Când întreaga armată — „toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui” — se aflau în mijlocul mării, Domnul i-a spus lui Moise: „Întinde-ți mâna peste mare.” Israel trecuse pe uscat, dar au auzit strigătele armatelor care îi urmăreau. Când Moise și-a întins toiagul peste mare, apele care se ridicaseră ca un zid mare au continuat să curgă în cursul lor natural. Dintre toți oamenii Egiptului din acea armată vastă, niciunul nu a scăpat. Toți au pierit în hotărârea lor de a-și urma propria cale și de a refuza calea lui Dumnezeu. Acea ocazie a fost sfârșitul perioadei lor de probă. Hristos Biruitorul 106
Când se iviră zorile, acestea îi descoperiră mulțimii lui Israel tot ce mai rămăsese din puternicii săi vrăjmași — grămezi de cadavre, îmbrăcate în zale, aruncate pe țărm. Din primejdia cea mai îngrozitoare, o singură noapte a adus o deplină izbăvire. Mulțimea cea mare și neajutorată — robi nedeprinși cu luptele, femei, copii și vite, având marea înaintea lor și oștirea cea puternică a Egiptului amenințându-i din spate — a văzut cum i se deschide calea prin apă, iar pe vrăjmași zdrobiți chiar în clipa în care așteptau biruința. Numai singur Dumnezeu le-a adus eliberarea și către El s-au îndreptat și inimile lor recunoscătoare și pline de credință. Simțămintele lor și-au găsit exprimarea în cântece de laudă. Duhul lui Dumnezeu era asupra lui Moise și el a condus poporul într-un cântec sfânt, triumfător, de mulțumire, cel dintâi și unul dintre cele mai sublime din câte sunt cunoscute omului. PP 287.5
Asemenea unui glas din adâncuri s-a înălțat din pieptul marii mulțimi a lui Israel acea sublimă laudă. Ea a fost preluată de femeile lui Israel, Maria, sora lui Moise, fiind în frunte, când au pornit cu timpane și jucând. Departe, peste deșert și mare răsuna refrenul fericit, iar munții reverberau cuvintele lor de laudă. “Cântați Domnului, căci și-a arătat slava”. PP 288.2
Acest cântec și marea eliberare pe care el o sărbătorește au făcut o impresie de neșters în memoria poporului evreu. Din veac în veac, el a fost făcut să răsune de către profeții și cântăreții lui Israel, mărturisind că Domnul este tăria și izbăvirea acelora care se încred în El. Acest cântec nu aparține numai poporului iudeu. El arată înainte la nimicirea tuturor vrăjmașilor neprihănirii și la biruința finală a Israelului lui Dumnezeu. Profetul de pe Patmos a privit mulțimea îmbrăcată în haine albe, pe cei care “stăteau biruitori” pe marea de sticlă amestecată cu foc, având “alăutele lui Dumnezeu în mână. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului”. (Apocalipsa 15, 2-3.) PP 289.1
Vineri, 8 August
Alte gânduri
Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, l-a adus pe Israel la Marea Roșie pentru binele lor, și deși ei nu au putut să vadă calea Lui, totuși El, pentru numele Său a împărțit marea, i-a trecut în siguranță prin ea, și în același timp, prin aceeași minune, El le-a distrus vrăjmașii!
Dacă Moise s-ar fi îndoit de puterea și conducerea lui Dumnezeu, precum poporul care era cu el, ce efect ar fi avut toiagul său când a lovit marea cu el? - Niciunul. Dacă Judecata Infinitului ar fi fost aceeași cu judecata finitului, atunci armata lui Faraon ar fi ucis sau înrobit pe Israel din nou.
De aceea, eliberările lor puternice ar trebui, prin urmare, să ne stabilească pentru totdeauna încrederea noastră în Dumnezeu și ar trebui să constituie memorii eterne și că înțelepciunea oamenilor este o nebunie înaintea lui Dumnezeu și credința în El de asemenea mută munții și mările.
În pofida acestor exemple, totuși, oamenii încă se așteaptă ca Dumnezeu să lucreze în conformitate cu judecata lor, și de aceea uneori El folosește copiii în lucrarea Sa în locul oamenilor înțelepți și prudenți.
Oștirea ebraică știa bine că au fost conduși la mare urmând norul ziua și stâlpul de foc noaptea. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste minuni nu părea să fi făcut vreo impresie durabilă asupra lor. Există un pericol ca și noi să putem uita modul în care ne-a condus Domnul.
Astăzi, ca în vremea lui Moise, mulți repetă păcatele acelui popor: unii sunt înflăcărați azi, iar mâine sunt reci. Alții îl laudă pe Dumnezeu cu voci puternice, în timp ce barca lor navighează fără probleme, dar când marea se învolburează și valurile încep să lovească împotriva lor, atunci ei văd doar un om la cârmă și în loc să aștepte ca Dumnezeu să potolească marea încep să caute un loc unde să debarcheze. Ba mai mult, alții încearcă în permanență să se promoveze pe ei însăși prin găsirea continuă a erorilor împotriva celor care suportă întreaga povară a lucrării. Așadar, de aceea trebuie să existe astăzi printre noi necredincioși, îndoielnici, plângători, căutători de greșeli și defecte, recunoscând un mare adevăr într-o zi și uitându-l a doua zi - totuși se așteaptă să fie pecetluiți cu pecetea lui Dumnezeu și să stea cu Mielul pe Mt. Sion!