Baza din Geneza
Studiul 2, Trimestrul 2, 5-11 Aprilie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 5 Aprilie
Text de memorat:
“A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” — Ioan 1:29
„Îl urmărim pe Hristos prin tot Vechiul Testament și prin Noul Testament. "Iată , Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii , vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! Eu , Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.” Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” RH 8 iunie 1897, par. 9
„Aici avem Alfa din Geneza și Omega din Apocalipsa. Binecuvântarea este promisă tuturor celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu și care cooperează cu el în proclamarea mesajului celui de-al treilea înger. "Eu , Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă”. Ceea ce a spus Hristos în Vechiul Testament este pentru întreaga lume. Ceea ce a spus el cu referire la poruncile sale nu este da și nu, ci da și amin.” RH 8 iunie 1897, par. 10
În Apocalipsa, se întâlnesc și se sfârșesc toate cărțile Bibliei. Aici este completarea cărții lui Daniel. Una este o profeție; cealaltă o descoperire. Cartea ce a fost sigilată nu este Apocalipsa, ci acea parte din profeția lui Daniel care se referă la zilele din urmă. Îngerul a poruncit: “Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte, și pecetluiește cartea, până la vremea sfârșitului”. (Daniel 12, 4.)
Duminică, 6 Aprilie
Principiul primei menționări
Ce principiu extragi din Isaia 40:7,8; Maleahi 3:6 și Evrei 13:8 care te ajută să ai un fundament corespunzător în studiul profeției?
Voltaire cel necredincios a spus o dată cu îngâmfare: “Am obosit să-l tot aud pe oameni repetând că doisprezece bărbați au întemeiat religia creștină. Voi dovedi că un singur om este destul pentru a o distruge”. Au trecut generații întregi de la moartea lui. Milioane de oameni s-au unit în lupta împotriva Bibliei. Dar este departe de a fi distrusă, căci acolo unde în vremea lui Voltaire erau o sută, acum sunt zeci de mii, mai mult, sute de mii de exemplare ale cărții lui Dumnezeu. Cuvintele unui reformator din primele timpuri cu privire la biserica creștină afirmau: “Biblia este o nicovală de care s-au spart multe ciocane”. Domnul zice: “Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; și pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o voi osândi”. (Isaia 54, 17.) TV 288.2
“Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” “Toate poruncile Sale sunt sigure. Ele stau tari pentru veșnicie și sunt întemeiate pe adevăr și pe dreptate.” (Isaia 40, 8; Psalmii 111, 7.8.) Tot ce este clădit pe autoritatea omului va fi dărâmat; dar ceea ce este întemeiat pe stânca neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu va rămâne pentru veșnicie. TV 288.3
Solia ceasului va arăta că toți oamenii sunt muritori, nu sunt mai trainici decât iarba; că strălucirea lor nu este mai de durată decât florile câmpului; dar Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic; că cei care doresc să obțină viață veșnică, să devină veșnici ca și Cuvântul, nu ar trebui să-și pună încrederea în niciun om, ci doar în Cuvântul lui Dumnezeu; că trebuie să întrebe pentru ei înșiși: „este Adevăr?” și nu: „de la cine vine?”.
Atunci trebuie să fie că oamenii sunt orbi față de aceste realități, altfel nu ar fi nevoie să li se amintească de ele. Probabil că se bazează pe brațul de carne, în loc de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul Său.
Luni, 7 Aprilie
Înțelegerea iubirii lui Dumnezeu
Citește Geneza 22:1-13. Prima menționare în Biblie a iubirii se găsește în Geneza 22:2. Ce ne învață această istorisire despre natura iubirii lui Dumnezeu?
Avraam dorise foarte mult să-L vadă pe Mântuitorul făgăduit. El a înălțat cea mai arzătoare rugăciune, cerând ca, înainte de a muri, să poată vedea pe Mesia. Și L-a văzut pe Hristos. Lui i s-a dat o lumină supranaturală și a recunoscut caracterul divin al lui Hristos. A văzut ziua Lui și s-a bucurat. I s-a dat privilegiul să întrezărească jertfa divină pentru păcat. În propria experiență, el a trăit o exemplificare a acestui sacrificiu, când a primit porunca: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac ... și adu-l ardere de tot.” (Geneza 22, 2.) El l-a pus pe fiul făgăduinței pe altarul de jertfă, fiul în care erau adunate toate nădejdile lui. Apoi, în timp ce ședea alături de altar, având cuțitul ridicat, gata să asculte de porunca lui Dumnezeu, a auzit un glas din cer, zicând: “Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” (Geneza 22, 12.) HLL 468.4
Prin această încercare grozavă a trebuit să treacă Avraam, ca să poată vedea ziua lui Hristos și să-și dea seama de marea iubire a lui Dumnezeu pentru lume — atât de mare, încât, pentru a o ridica din degradarea ei, a dat pe unicul Său Fiu la cea mai rușinoasă moarte. HLL 469.1
Avraam a învățat de la Dumnezeu lecția cea mai mare, care a fost dată celor muritori. Rugăciunea lui de a-L vedea pe Hristos înainte de a muri a fost ascultată. L-a văzut pe Hristos, a văzut tot ce pot vedea cei muritori și să trăiască. Consacrându-se pe deplin, el a fost în stare să înțeleagă viziunea despre Hristos ce i-a fost dată. I s-a arătat că, dând pe unicul Său Fiu spre a-i salva pe păcătoși de la ruina veșnică, Dumnezeu făcea un sacrificiu mare și minunat, mai presus de ce ar fi putut face vreun om. HLL 469.2
Marți, 8 Aprilie
Întrebarea lui Isaac - Unde este Mielul?
Studiază Geneza 22:7,8; Exodul 12:3-13 și Apocalipsa 5:5-10. Cum ne ajută istorisirea în care Isaac aproape că a fost jertfit să înțelegem modul în care mieii sunt folosiți în mod simbolic? Ce legătură există între această istorisire și ceea ce vede Ioan în Apocalipsa 5?
Ioan fusese adânc mișcat văzându-L pe Isus plecat în rugăciune, stăruind cu lacrimi pentru aprobarea Tatălui. Când slava lui Dumnezeu L-a înconjurat și s-a auzit glasul din cer, Ioan a recunoscut semnul făgăduit de Dumnezeu. Știa acum că botezase pe Răscumpărătorul omenirii. Duhul Sfânt a venit asupra lui și, cu mâna întinsă spre Isus, a strigat: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. HLL 112.4
Nici ascultătorii și nici cel care vorbise n-au înțeles însemnătatea cuvintelor “Mielul lui Dumnezeu”. Pe muntele Moria, Avraam fusese întrebat de fiul său: “Tată ... unde este mielul pentru arderea de tot?” Tatăl a răspuns: “Fiule, Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” (Geneza 22, 7.8.) În berbecul oferit providențial în locul lui Isaac, Avraam a văzut simbolul Aceluia care avea să moară pentru păcatele oamenilor. Prin Isaia, Duhul Sfânt, folosind aceeași ilustrație, a proorocit despre Mântuitorul: “Ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. “Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53, 7.6.) Dar poporul lui Israel n-a priceput învățătura aceasta. Mulți socoteau darurile de jertfă tot așa cum priveau păgânii la jertfele lor — ca daruri prin care să înduplece Divinitatea. Dumnezeu dorea să-i învețe că din iubirea Lui avea să pornească darul care putea să-i împace cu Sine. HLL 112.5
Prezența Mielului în fața Scaunului de Domnie ne asigură că„dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Avocat), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. 1 Ioan 2: 1.
Cele șapte coarne ale Mielului semnifică plinătatea puterii și a autorității, în asigurarea căreia Hristos a spus: „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ”. Mat. 28,18. Puterea Lui nelimitată este pentru binele nostru și pentru folosul nostru. El spune: „ dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.” Mat. 17,20.
Cei șapte ochi ai Mielului indică faptul că toate lucrurile, sunt deschise și văzute de El.
„Unde” întreabă psalmistul, „mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer”, El declară: „Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul, ca lumina”. Ps. 139, 7-12.
Da, cele șapte „coarne“, simbolice „ochii“ și „lămpi de foc,“ în realitate sunt, „cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu“, lucrarea Duhului în toate fazele Sale, trimise pe tot pământul, pentru a da puterea sfinților împotriva puterilor răului, de asemenea lumina asupra Evangheliei lui Hristos, o viziune a stării lor prezente și a slavei lor viitoare și așa mai departe. Iată, asigurarea Mântuitorului: „Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite”. Ioan 16: 7. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Ioan 14:26. În mod clar, atunci, orice lucruri pe care inspirația nu le învăță sau interpretează, nu merită să le amintim, să le învățăm nici măcar să le ascultăm.
Miercuri, 9 Aprilie
Confruntarea cu moartea
Ce ne spun textele din Geneza 2:15-17; 4:8-15; 1 Corinteni 15:15-19 și Apocalipsa 1:18 – care includ prima menționare și prima manifestare a morții – despre: (1) motivul pentru care oamenii mor, (2) modul în care vede Dumnezeu moartea și (3) soluția Lui la problema noastră?
Când au văzut florile ofilindu-se și frunzele căzând, primele semne ale decăderii, Adam și tovarășa sa au plâns mult mai mult decât îi plâng oamenii pe morții lor. Moartea fragilelor și delicatelor flori era, într-adevăr, un motiv de durere; dar, când pomilor celor falnici le cădeau frunzele, scena aceasta le-a adus în mod viu în minte faptul dureros, că moartea este partea a tot ce are viață. PP 62.1
Prin luarea lui Enoh la cer, Dumnezeu dorea să-i învețe pe oameni o lecție importantă. Era primejdia ca oamenii să cadă pradă descurajării, datorită rezultatelor dezastruoase ale păcatului lui Adam. Mulți erau gata să spună: “Ce câștigăm dacă ne temem de Dumnezeu și păzim poruncile Lui, atâta vreme cât un blestem greu zace asupra neamului omenesc și moartea este partea noastră a tuturor?” Dar instrucțiunile pe care Dumnezeu le-a dat lui Adam, care au fost repetate lui Set și exemplificate de către Enoh, au măturat amărăciunea și întunericul și au dat speranță omului, astfel încât, dacă prin Adam a venit moartea, tot astfel prin Răscumpărătorul făgăduit avea să vină viața și nemurirea. PP 88.2
“Învățătura cu privire la înviere pare să fi fost predicată cu mult mai multă consecvență printre primii creștini decât este astăzi! Cum se explică lucrul acesta? Apostolii au insistat continuu asupra ei și i-au îndemnat pe urmașii lui Hristos la stăruință, ascultare și la bucurie în vederea ei. Iar urmașii lor de astăzi rareori o mai amintesc! Așa au predicat apostolii și așa au crezut creștinii bisericii primare; așa predicăm și noi și așa cred ascultătorii noștri. Nu există în Evanghelie o altă învățătură asupra căreia să se pună un accent mai deosebit; și nu este o învățătură, în sistemul actual de predicare, care să fie tratată cu mai multă neglijență”. — (Commentary, Remarks on 1 Corinteni 15, par. 3.) TV 547.2
Isus ne mângâie în durerea noastră pentru cei morți cu solia plină de o nădejde nemărginită: “Îi voi răscumpăra din mâna locuinței morților, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a morților, unde îți este nimicirea?” (Osea 13, 14.) “Eu sunt cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților”. (Apocalipsa 1, 18.) “Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, că să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. (1 Tesaloniceni 4, 16.17.) PR 240.1
Joi, 109 Aprilie
Șarpele
Compară Geneza 3:1-5 cu Apocalipsa 12:1-9. Care sunt temele comune acestor pasaje? Cum ne ajută detaliile din descrierea șarpelui în Geneza să înțelegem o parte din problemele care cauzaseră deja războiul din ceruri?
Pentru a aduce la îndeplinire lucrarea sa fără să fie văzut, Satana a ales să folosească șarpele — ca medium — o travestire bine adaptată pentru scopul pe care-l urmărea, și anume înșelarea lor. Șarpele a fost una dintre cele mai înțelepte și mai frumoase creaturi de pe pământ. El avea aripi și, când zbura prin aer, oferea o priveliște de o strălucire scânteietoare, având culoarea și strălucirea aurului trecut prin foc. Odihnindu-se în ramurile bogat încărcate cu roade ale pomului oprit și ospătându-se cu delicioasele lui fructe, era un lucru ce atrăgea atenția și încânta ochiul celui ce-l privea. Astfel, în grădina păcii era ascuns nimicitorul, pândindu-și prada. PP 53.4
Satana triumfa pentru succesul său. El a ispitit femeia, ca aceasta să nu se mai încreadă în iubirea lui Hristos, să se îndoiască de înțelepciunea Lui, să calce Legea Sa și, prin ea, el a făcut ca Adam să fie înfrânt. PP 57.3
Domnul a pronunțat atunci sentința împotriva șarpelui: “Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale să te târăști pe pântece, și să mănânci țărână”. (Geneza 3, 14.) Deoarece a fost folosit de Satana ca medium, șarpele avea să aibă partea sa în judecata divină. Din cea mai frumoasă și cea mai admirată dintre toate creaturile câmpului, el avea să devină cea mai respingătoare și cea mai detestată dintre toate, de temut și urâtă atât de oameni, cât și de animale. Cuvintele adresate mai departe șarpelui se aplică direct lui Satana, arătând înainte spre înfrângerea și distrugerea lui finală: “Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul”. (Geneza 3, 15.) PP 58.2
„În capitolul al doisprezecelea din Apocalipsa avem ca simbol un mare balaur roșu. În versetul al nouălea al acelui capitol, acest simbol este explicat după cum urmează: „Și a fost aruncat afară balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, care amăgește lumea întreagă; el a fost aruncat pe pământ, și îngerii lui au fost aruncați împreună cu el”. Fără îndoială, balaurul îl reprezintă în primul rând pe Satana. Dar Satana nu apare pe pământ în persoană; el acționează prin agenți. În persoana unor oameni răi, el a încercat să îl distrugă pe Isus de îndată ce s-a născut. Ori de câte ori Satana a reușit să controleze un guvern atât de deplin încât acesta să îi îndeplinească planurile, acea națiune a devenit, pentru un timp, reprezentantul Satanei. Acesta a fost cazul cu toate marile națiuni păgâne. De exemplu, vezi Ezechiel 28, unde Satana este reprezentat ca actual rege al Tirului. Acest lucru se întâmpla deoarece el controla pe deplin acel guvern. În primele secole ale erei creștine, Roma, dintre toate națiunile păgâne, a fost principalul agent al Satanei în opoziția față de Evanghelie și, prin urmare, a fost reprezentată de balaur.” TV88 679.4
Vineri, 11 Aprilie
Studiu Suplimentar - Rezumatul studiului din această săptămână
Studiul începe prin a arăta că toate simbolurile și profețiile biblice își au originea în Geneza, prima carte a Bibliei. Ni se spune că. În Apocalipsa, se întâlnesc și se sfârșesc toate cărțile Bibliei.” AA 585.1
Studiul de duminică abordează natura durabilă a Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenii sunt comparați cu iarba și floarea care se ofilesc la sfârșitul zilei sau rezistă o perioadă și apoi dispar, dar „cuvântul Dumnezeului nostru va rămâne în veci”. Isa. 40:7
Studiul de luni vorbește despre înțelegerea iubirii lui Dumnezeu prin dorința lui Avraam de a-și sacrifica singurul fiu. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe singurul Său Fiu”, Isus, care și-a sacrificat viața pentru ca noi să avem viață, și asta din belșug.
Studiul de marți se referă la întrebarea lui Isaac despre miel și la răspunsul tatălui său, Avraam. Îl arată pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu care ia păcatele lumii.
Studiul de miercuri tratează despre moarte, un dușman al vieții. Ea este văzută ca un intrus care pândește în spatele scenei, așteptând în umbră să ne stingă viața. Cei care mor în Domnul au speranța marii zile a învierii.
Studiul de joi vorbește despre șarpele întruchipat de Satana. Satana este marele înșelător din cer, unde a înșelat o treime din îngeri, și de pe pământ, unde i-a înșelat pe primii noștri părinți. În Apocalipsa 12:9 el este numit „balaurul... șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, care amăgește lumea întreagă”.