Dumnezeu este inimos și milos
Studiul 4, Trimestrul 1, 18–24 Ianuarie 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 18 Ianuarie
Text de memorat:
Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip. Isaia 49:15
“Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.” (Luca 11, 13.) Duhul Sfânt, locțiitorul Său, este cel mai mare dintre toate darurile. Toate “lucrurile bune” sunt cuprinse în acest dar. Nici Creatorul nu ne poate da altceva mai mare sau mai bun. Când Îl rugăm fierbinte pe Domnul să aibă milă de noi în strâmtorare și să ne călăuzească prin Duhul Său cel Sfânt, El nu ne va lăsa niciodată fără răspuns. Este cu putință ca un părinte să se întoarcă de la copilul său flămând, dar Dumnezeu nu poate lepăda niciodată strigătul unei inimi lipsite, care tânjește după El. Cu ce duioșie minunată și-a descris El iubirea! Iată solia izvorâtă din inima Tatălui pentru aceia care, în zilele de întuneric, cred că Dumnezeu nu ia seama la ei: “Sionul zicea: ‘M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!’ Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip. Iată că te-am săpat pe mâinile mele.” (Isaia 49, 14-16.) CMF 132.1
Fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă un subiect de rugăciune, prezentând garanția lui Iehova ca asigurare pentru noi. Este privilegiul nostru să-I cerem, prin Isus, orice binecuvântare de care avem nevoie. Putem să-I spunem Domnului, cu simplitatea unui copil, chiar lucrul de care avem nevoie. Putem să-I aducem la cunoștință toate nevoile noastre vremelnice, cerându-I atât pâine și îmbrăcăminte, cât și pâinea vieții și haina neprihănirii lui Hristos. Tatăl tău ceresc știe că ai nevoie de toate lucrurile acestea și ești invitat să I le ceri. În numele Domnului Isus, poate fi primit orice dar bun. Dumnezeu va onora acest Nume și va împlini trebuințele tale din bogățiile dărniciei Sale. CMF 133.1
Duminică, 19 Ianuarie
Mai mult decât iubirea unei mame
Analizează Psalmii 103:13; Isaia 49:15 și Ieremia 31:20. Cum descriu aceste pasaje natura și profunzimea îndurării lui Dumnezeu?
Domnul Isus îl invită pe fiecare fiu rătăcitor, spunându-i: “Fiule, dă-Mi inima ta”. (Proverbe 23, 26.) “‘Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi ierta abaterile’.— ‘Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul nostru’”. (Ieremia 3, 22.) Tinerii nu pot fi cu adevărat fericiți fără dragostea lui Isus. El așteaptă cu o duioșie plină de milă să asculte mărturisirile celor îndărătnici și să accepte pocăința lor. El așteaptă să vadă un semn de mulțumire din partea lor, așa cum o mamă așteaptă să vadă zâmbetul de recunoștință pe chipul copilașului ei iubit. Marele Dumnezeu ne învață să-L numim Tatăl nostru. El dorește ca noi să înțelegem cât de duios și de arzător este dorul inimii Sale după noi, atunci când trecem prin încercări și ispite. “Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El”. (Psalmii 103, 13.) Mai repede ar putea o mamă să-și uite copilul decât ar putea Dumnezeu să uite un singur suflet care se încrede în El. SEv 209.2
Îl va uita oare Dumnezeu pe poporul Său în acest ceas al încercării? L-a uitat El pe Noe cel credincios, atunci când judecățile lui Dumnezeu au fost dezlănțuite peste lumea antediluviană? L-a uitat El pe Lot atunci când a căzut foc din cer pentru a nimici cetățile câmpiei? L-a uitat El pe Iosif, înconjurat de idolatri în Egipt? L-a uitat El pe Ilie când jurământul Izabelei îl amenința cu aceeași soartă ca a preoților lui Baal? L-a uitat El pe Ieremia în groapa cea mai întunecoasă și dezgustătoare a închisorii? I-a uitat El pe cei trei demnitari în cuptorul de foc? Sau pe Daniel în groapa leilor? TV 626.2
“Sionul zicea: ‘M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!’ Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele”. (Isaia 49, 14-16.) “Căci așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui’.” (Zaharia 2, 8.) TV 626.3
Cu toate că vrăjmașii îi pot arunca în închisoare, pereții celulei nu pot întrerupe legătura dintre sufletele lor și Hristos. Acela care vede toate slăbiciunile lor, care cunoaște toate încercările este mai presus de puterile pământului; și îngerii vor veni la ei, în celulele singuratice, aducându-le lumină și pace din cer. Temnița va fi ca un palat, căci acolo locuiesc cei bogați în credință, iar zidurile întunecate vor fi luminate de lumina cerească, la fel ca atunci când Pavel și Sila se rugau și cântau laude la miezul nopții, în temnița din Filipi. TV 627.1
Judecățile lui Dumnezeu vor veni peste aceia care caută să prigonească și să distrugă pe poporul Său. Îndelunga Sa îngăduință cu cei răi îi încurajează pe oameni în neascultare, dar pedeapsa lor nu este mai puțin sigură și teribilă din cauză că este mult amânată. “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Perațim, și Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Și facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Și împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit”. (Isaia 28, 21.) Pentru Dumnezeul nostru cel milostiv, pedeapsa este un act ciudat. “Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului”. (Ezechiel 33, 11.) “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat!” “Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; și nu lasă nepedepsit pe cel rău”. (Exod 34, 6.7; Naum 1, 3.) Prin lucruri grozave în neprihănire, El va reface autoritatea Legii Sale călcate în picioare. Asprimea pedepsei care îl așteaptă pe cel nelegiuit poate fi înțeleasă după neplăcerea Domnului de a aduce la îndeplinire judecata. Națiunea cu care El are o îndelungă răbdare și pe care nu o va lovi, până când nu va umple măsura nelegiuirii ei în cărțile lui Dumnezeu, va bea până la urmă din cupa mâniei neamestecate cu milă. TV 627.2
Luni, 20 Ianuarie
Iubire care frânge inima
Cum ilustrează Osea 11:1-9 iubirea și grija lui Dumnezeu pentru poporul Său?
Domnul procedase cu Israel plin de îndurare în eliberarea din robia egipteană și în timpul călătoriei către țara făgăduită. “În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat în dragostea și îndurarea Lui și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime”. (Isaia 63, 9.) PR 312.1
“Voi merge Eu Însumi cu tine și-ți voi da odihnă” (Exod 33, 14) — a fost făgăduința dată în timpul călătoriei prin pustie. Această asigurare a fost însoțită de o descoperire minunată a caracterului lui Iehova care l-a făcut în stare pe Moise să proclame înaintea întregului Israel bunătatea lui Dumnezeu și să-i îndrume cu privire la atributele Împăratului lor nevăzut. “și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: ‘Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își tine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam’”. (Exod 34, 6.7.) PR 312.2
Moise și-a întemeiat rugăciunea lui minunată pentru viața lui Israel pe cunoașterea îndelungii răbdări a lui Iehova, a dragostei și milei Sale infinite, atunci când, la hotarele tării făgăduite, ei au refuzat să înainteze în ascultare de porunca Domnului. În culmea răzvrătirii lor, Domnul declarase: “De aceea, îl voi lovi cu ciumă, și-l voi nimici!” El intenționase să facă din urmașii lui Moise “un neam mai mare și mai puternic decât ei”. (Numeri 14, 12.) Dar proorocul a stăruit în rugăciune pentru providențele minunate și pentru făgăduințele lui Dumnezeu în favoarea poporului ales. Apoi, fiind cea mai puternică dintre toate rugăciunile, el a invocat dragostea lui Dumnezeu pentru cel decăzut. (Vezi Versetul 17-19.) PR 312.3
Dumnezeu a răspuns cu îndurare: “Iert cum ai cerut”. După aceea a dat lui Moise, sub forma unei proorocii, o descoperire a planului Său cu privire la biruința finală a lui Israel. “Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu”, a zis El, “slava Domnului va umple tot pământul”. (Versetul 20.21.) Slava lui Dumnezeu, caracterul Său, bunătatea Sa plină de milă și de iubire duioasă — pe care Moise le solicitase în favoarea lui Israel — aveau să fie descoperite omenirii întregi. Și făgăduința aceasta a lui Iehova a primit o asigurare îndoită; a fost confirmată printr-un jurământ. Pe cât este de sigur că Dumnezeu trăiește și domnește, măreția Lui să fie mărturisită “printre neamuri și printre toate popoarele minunile Lui”. (Psalmii 96, 3.) PR 313.1
Cu privire la împlinirea viitoare a acestei proorocii, Isaia auzise pe serafimul strălucitor cântând înaintea tronului: “Tot pământul este plin de măreția Lui”. (Isaia 6, 3.) Încrezător în siguranța acestor cuvinte, proorocul a declarat apoi cu îndrăzneală despre aceia care se plecau în fața chipurilor de lemn și de piatră: “Vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru”. (Isaia 35, 2.) PR 313.2
Marți, 21 Ianuarie
Mila Domnului Isus
Citește Matei 9:36; 14:14; Marcu 1:41; 6:34 și Luca 7:13. Vezi și Matei 23:27. Cum lămuresc aceste versete modul în care Hristos a fost impresionat de situația jalnică a oamenilor?
La întâlnirea de despărțire, avută cu ucenicii în noaptea dinaintea răstignirii, Mântuitorul nu a făcut nici o aluzie la suferința pe care o îndurase și pe care mai avea să o îndure. El nu a vorbit despre umilința ce-I stătea în față, ci a căutat să prezinte minții lor ceea ce putea să le întărească credința, făcându-i să privească înainte spre bucuriile care-l așteptau pe biruitor. El Se bucura știind că va putea să facă mult mai mult pentru urmașii Săi decât le făgăduise; că de la El va curge iubire și milă îndurătoare care să curețe templul sufletului, făcându-i pe oameni asemenea Lui în caracter; că adevărul Său, întărit prin puterea Duhului Sfânt, avea să înainteze biruind și ca să biruiască. FA 23.1
Lucrarea de dobândire a mântuirii este o lucrare de conlucrare. Trebuie să existe conlucrare între Dumnezeu și păcătosul pocăit. Aceasta este necesar pentru formarea unor principii drepte în caracter. Omul trebuie să depună sforțări serioase pentru a învinge ceea ce-l împiedică a atinge desăvârșirea. Dar, pentru a ajunge la biruință, el este în totul dependent de Dumnezeu. Strădania omului singur nu este îndestulătoare. Fără ajutorul puterii divine, ea nu slujește la nimic. Dumnezeu lucrează, dar trebuie să lucreze și omul. Împotrivirea față de ispită trebuie să vină de la om, care trebuie să-și tragă puterea lui de la Dumnezeu. Pe de o parte, este o infinită înțelepciune, milă și putere; pe de alta, slăbiciune, păcătoșenie, totală neputință. FA 482.2
Isus nu a prezentat urmașilor Lui dobândirea gloriei și bogățiilor pământești, a trăirii unei vieți lipsite de cercări. Dimpotrivă, El îi cheamă să-L urmeze pe calea lepădării de sine și a ocării. Cel care a venit să răscumpere lumea a întâmpinat împotrivirea forțelor unite ale răului. Într-o alianță plină de cruzime, oamenii și îngerii cei răi s-au pregătit de luptă împotriva Prințului Păcii. Fiecare cuvânt și faptă a Sa au dat pe față milă divină, iar neasemănarea Sa cu lumea a dat loc la împotrivirea cea mai aprigă. FA 576.1
“Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Matei 6, 15. Nimic nu poate justifica un spirit neiertător. Cel care este neiertător față de ceilalți, demonstrează faptul că el însuși nu este părtaș harului iertător al lui Dumnezeu. Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este strâns atrasă de inima cea mare a Iubirii Infinite. Fluxul iubirii divine se revarsă în sufletul păcătosului, și de la el, la alții. Mila și îndurarea pe care Domnul Hristos a manifestat-o în propria și prețioasa Sa viață, vor fi văzute în viața acelora care devin părtași harului Său. “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Romani 8, 9. Unul ca acesta este înstrăinat de Dumnezeu, apt numai pentru o veșnică separare de El. PDH 251.1
Miercuri, 22 Ianuarie
Un Dumnezeu gelos?
În 1 Corinteni 13:4 Pavel spune că „dragostea nu pizmuiește/nu invidiază” (VDC/EDCR). Cum se face atunci că Dumnezeu este un „Dumnezeu gelos”/ invidios? Citește 2 Corinteni 11:2 și gândește-te la modul în care poporul lui Dumnezeu I-a fost necredincios în repetate rânduri (vezi Psalmii 78:58). Ce lumină aduc aceste pasaje asupra ideii că Dumnezeu este gelos?
„Mare este sacrificiul prin care Hristos și-a cumpărat poporul; mari sunt privilegiile puse înaintea noastră în Evanghelie. Un zel și un devotament corespunzătoare sunt cerute în schimb de la noi. Marele apostol le scrie fraților săi din Corint: „Sunt gelos pe voi cu o gelozie dumnezeiască, pentru că v-am logodit cu un singur soț, ca să vă înfățișez lui Hristos ca o fecioară curată. Dar mă tem ca nu cumva, așa cum șarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia sa, tot așa să vă fie coruptă mintea de la simplitatea care este în Hristos”. Și din nou le cere: „Fiți urmași ai lui Dumnezeu ca niște copii dragi” și „umblați vrednici de vocația cu care ați fost chemați”, „fiind roditori în orice faptă bună și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu”. Dar unde sunt simplitatea și pietatea ferventă care ar trebui să se vadă printre cei care fac o profesie atât de înaltă? Cât de multă atenție și studiu sunt acordate acum copierii caracterului lui Hristos? Cum se compară acestea cu atenția și interesul acordate afacerilor noastre pământești, temporale? RH 13 iunie 1882, par. 7
„Lăsați cuvintele lui Hristos să ajungă acasă la iubitorii de lume, profesori ai evlaviei: ”Dacă nu vă convertiți și nu deveniți ca niște copilași, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Oricine nu va primi Împărăția Cerurilor ca un copilaș, nu va intra nicidecum în ea.” Ar trebui să le dăm copiilor noștri lecții de simplitate și încredere. Ar trebui să îi învățăm să își iubească, să se teamă și să asculte de Creatorul lor. În toate planurile și scopurile vieții, gloria Sa ar trebui să fie primordială; iubirea Sa ar trebui să fie sursa principală a fiecărei acțiuni. RH 13 iunie 1882, par. 8
„Înțelepciunea lumească, capacitatea intelectuală, pregătirea mentală nu vor oferi cunoștințele necesare pentru intrarea în Împărăția lui Hristos. Înțelepții și prudenții acestei lumi nu o pot înțelege. Înțelepciunea acestei lumi este nebunie pentru Dumnezeu. RH 13 iunie 1882, par. 9
Joi, 23 Ianuarie
Inimos și milos
Cum ne cheamă 1 Corinteni 13:4-8 să reflectăm în relațiile noastre iubirea îndurătoare și uimitoare a lui Dumnezeu?
Nu contează cât de strălucită îi este mărturisirea de credință, cel a cărui inimă nu este plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii săi nu este un adevărat ucenic al lui Hristos. Chiar dacă el ar poseda o mare credință și ar avea până și puterea de a face minuni, totuși, fără iubire, credința lui ar fi fără valoare. El poate să dea pe față mare dărnicie; dar, dacă face acest lucru din alt motiv decât acela al unei sincere iubiri, dacă și-ar da toate bunurile sale pentru hrănirea săracilor, fapta lui nu l-ar recomanda bunăvoinței lui Dumnezeu. În zelul său, poate să sufere chiar și moartea de martir, totuși, dacă fapta sa nu este determinată de iubire, el va fi privit de Dumnezeu ca un entuziast amăgit sau un fățarnic ambițios. FA 318.2
“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie”. Bucuria cea mai curată izvorăște din umilința cea mai adâncă. Caracterele cele mai tari și mai nobile sunt clădite pe temelia răbdării, iubirii și supunerii față de voința lui Dumnezeu. FA 319.1
Dragostea “nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău”. Iubirea asemenea iubirii lui Hristos așează clădirea cea mai frumoasă pe motivele și faptele altora. Dacă nu este de folos, credinciosul nu le dă în vileag greșelile; el nu ascultă cu sete rapoartele nefavorabile, ci mai de grabă caută să-și strângă în minte calitățile cele bune ale altora. FA 319.2
Iubirea “nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”. Această iubire “nu va pieri niciodată”. Ea niciodată nu-și poate pierde valoarea; ea este o însușire a cerului. Ca o comoară de preț, ea va fi purtată de posesorul ei prin portalul cetății lui Dumnezeu. FA 319.3
“Acum dar rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. FA 319.4
„Dar Dumnezeu nu vrea ca bogații sau săracii să aibă nici o clipă impresia că El depinde de ei și nici că liberalitățile lor nu pot suplini în nici un caz defectele caracterului creștin. Liberalitatea este doar una dintre trăsăturile caracteristice unui creștin. Apostolul inspirat spune: „Și chiar dacă mi-aș da toate bunurile ca să hrănesc săracii și chiar dacă mi-aș da trupul ca să fie ars, și nu aș avea caritate [dragoste], nu-mi folosește la nimic”. Caritatea este astfel definită: „Caritatea suferă îndelung și este blândă; caritatea nu invidiază; caritatea nu se laudă pe sine, nu se umflă în pene, nu se poartă necuviincios, nu caută ale ei, nu este ușor de provocat, nu gândește răul; nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr; suportă totul, crede totul, îndură totul. Caritatea nu se stinge niciodată”. Caracterul unui copac care poartă toate aceste roade poate fi ușor discernut. Căci „după roadele lor îi veți cunoaște”. Ca urmași ai lui Isus Hristos, trebuie să fim foarte treji pentru a discerne cu vederea cerească uneltirile lui Satana. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său ca o hartă pentru a ne marca drumul spre țărmul veșnic. Având Biblia drept ghid, ajutați de propria noastră rațiune păstrată limpede prin obiceiuri strict temperate, putem fi capabili să ne achităm ca niște slujitori ai Stăpânului care au îndatoriri de îndeplinit și interese eterne de asigurat.” RH 31 octombrie 1878, par. 11
Vineri, 24 Ianuarie
Studiu Suplimentar
În Hristos se vede duioșia păstorului, iubirea părintelui și mila nemărginită a unui Mântuitor plin de îndurare. El prezintă binecuvântările Sale în cuvintele cele mai îmbietoare. El nu e mulțumit numai să înșire binecuvântările Sale; le prezintă în chipul cel mai atrăgător, pentru a trezi dorința de a le avea. Tot în felul acesta și servii Lui trebuie să prezinte bogățiile slavei Darului nemărginit de mare. Iubirea minunată a lui Hristos va înduioșa și va supune inimile acolo unde simpla înșirare a doctrinei nu va izbuti nimic. “Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.” “Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme și spune cetăților lui Iuda: ‘Iată Dumnezeul vostru!... El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va aduce la sânul Lui.’” (Isaia 40, 1.9-11.) Vorbiți-le oamenilor despre Acela care este “întâiul între mii” și a cărui ființă este toată “plină de farmec.” (Cântarea Cântărilor 5, 10.16.) Numai cuvintele nu pot să dea adevărata descriere. Faceți ca aceasta să reflecte în caracter și să se manifeste în viață. Hristos stă pentru a I se reproduce portretul în fiecare creștin. Dumnezeu a predestinat pe oricine “să fie asemenea chipului Fiului Său.” (Romani 8, 29.) În fiecare trebuie să se manifeste față de lume iubirea cea îndelung răbdătoare a lui Hristos, sfințenia, blândețea, îndurarea și adevărul Lui. HLL 826.3