Sabat după-amiază 23 Mai
Memory Text:
Niciodată nu voi uita poruncile Tale,căci prin ele mă înviorezi. 94 Al Tău sunt: mântuieşte-mă,căci caut poruncile Tale.— Psalm 119:93, 94
Să le predicăm oamenilor Legea și Evanghelia, așa cum sunt descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, asociate, Legea și Evanghelia vor convinge de păcat. Deși condamnă păcatul, Legea lui Dumnezeu conduce la Evanghelie, iar aceasta îl descoperă pe Isus Hristos, în care „locuiește toată plinătatea Dumnezeirii”. Slava Evangheliei reflectă o lumină asupra veacurilor iudaice, arătând semnificația întregului sistem iudaic de tipuri și umbre. În felul acesta, atât Legea, cât și Evanghelia sunt unite. Ele nu trebuie să fie despărțite în nici o prezentare. — Manuscript 21, 1891. Ev 231.3
În general, propovăduitorii religioși au despărțit Legea și Evanghelia, iar, pe de altă parte, noi am făcut aproape la fel, dar dintr-un alt punct de vedere. Noi nu le-ara evidențiat oamenilor neprihănirea lui Hristos și semnificația deplină a marelui Său Plan de Mântuire. Noi L-am lăsat pe dinafară pe Hristos și dragostea Sa inegalabilă și am predicat teorii, raționamente și argumente. — Manuscript 24, 1890. Ev 231.4
Duminică, 24 Mai
Distrageri și ispite
Citește despre ispitele lui Samson, în Judecătorii 14 și 16:1,4,16,17! Deși a fost chemat de Dumnezeu cu un scop precis, Samson L-a slujit în timp ce ceda ispitei. Ce ne învață deznodământul vieții lui?
Dacă Samson ar fi rămas credincios chemării sale cerești, planul lui Dumnezeu s-ar fi putut realiza pentru onoarea și slava Sa. Dar el s-a lăsat în voia ispitelor, iar misiunea lui s-a împlinit în înfrângere, robie și moarte. PP 567.2
Fizic, Samson era cel mai puternic om de pe pământ, dar în ce privește stăpânirea de sine, cinstea și tăria sufletească se găsea printre cei mai slabi. Mulți privesc în chip greșit patimile tari ca fiind tărie de caracter, când de fapt omul care se lasă stăpânit de patimile sale este un om slab. Adevărata mărime a unui om se măsoară după tăria sentimentelor pe care și le stăpânește, și nu după a acelora care-l stăpânesc. PP 567.3
Grija providențială a lui Dumnezeu fusese asupra lui Samson, ca să poată fi pregătit să îndeplinească lucrarea pe care fusese chemat s-o facă. Chiar de la începutul vieții sale fusese înconjurat de situații favorabile dezvoltării tăriei fizice, vigorii intelectuale și curăției morale. Dar, sub influența prietenilor lui răi, el s-a desprins din legătura lui cu Dumnezeu, singura capabilă să-l păstreze pe om în siguranță, și a fost smuls de curentul răului. Aceia care sunt ispitiți pe calea datoriei trebuie să fie siguri că Dumnezeu îi sprijine; dar dacă oamenii se așează de bună voie sub puterea ispitei, vor cădea mai curând sau mai târziu. PP 568.1
Satana se străduiește cu toată puterea lui să-i rătăcească tocmai pe aceia pe care are de gând să-i folosească Dumnezeu ca unelte ale Sale în vederea ajungerii unui anumit scop. El ne atacă în părțile noastre slabe și caută ca, prin slăbiciunile caracterului nostru, să stăpânească asupra întregii ființe; și el știe că va avea succes dacă omului îi plac aceste slăbiciuni. Dar nu e nevoie ca cineva să fie înfrânt. Omul nu este lăsat să biruie puterea răului numai prin propriile sale puteri, prin eforturile sale slabe. Ajutorul este la îndemână și îi va fi oferit oricărui suflet care-l cere din toată inima. Îngerii lui Dumnezeu, care urcă și coboară pe scara pe care a văzut-o Iacov în viziune, îi vor ajuta pe toți cei care vor să urce până la cele mai înalte culmi ale cerului. PP 568.2
Luni 25 Mai
Fortărețe în relația cu Dumnezeu
Domnul Isus ne-a spus ce ar trebui să facem când mâinile, picioarele și ochii noștri ne fac să păcătuim. Ce ne avertizează El în Marcu 9:42-48?
„S-ar putea ca noi să prețuim anumite lucruri greșite, care ne sunt aparent la fel de dragi precum o mână sau un picior. Aceste lucruri trebuie îndepărtate pentru totdeauna din viața noastră. Ideile noastre personale, nesfințite, nu trebuie niciodată impuse altora....” RC 283.4
„Dacă ceva stă în calea predării noastre lui Hristos, chiar dacă acel lucru ne este la fel de drag ca o mână, un picior sau un ochi, va fi spre binele nostru să renunțăm la el, decât să pierdem viața veșnică.” 23LtMs, Ms 47, 1908, par. 11
„Fiecare are de făcut o lucrare de biruință asupra sinelui. Dacă trăsătura de caracter condamnabilă nu este învinsă, Satana va profita de acel defect și astfel va întina întreaga ființă.” ST 24 decembrie 1894, par. 7
„Aici Hristos dorește să ne învețe că formarea caracterului necesită o atenție atentă și continuă. Aceasta era lucrarea pe care percepția ascuțită a lui Iuda ar fi putut-o înțelege, dacă ar fi primit lecțiile pe care Hristos căuta să i le dea. Atunci trăsăturile sale de caracter condamnabile ar fi dispărut, iar el ar fi devenit blând și smerit cu inima, asemenea Învățătorului său.” ST 20 mai 1897, par. 9
„Și aceasta este o lucrare pe care trebuie să o facem și noi, la fel ca Iuda. Cei care au tendințe moștenite spre rău, cei care întind ramuri spinoase pentru a-i răni pe toți cei cu care vin în contact, trebuie să înțeleagă că mădularele care aduc ofensă trebuie îndepărtate. Oricât de dureroasă ar fi această lucrare de separare a răului din caracterul nostru, ea trebuie făcută. Egoismul și lăcomia, care sunt idolatrie; spiritul aspru și lipsit de bunătate, care, manifestat prin cuvinte sau fapte, rănește și distruge suflete, trebuie eliminate din viață, altfel întreaga persoană va deveni respingătoare atât pentru sine, cât și pentru Dumnezeu. Împietrirea inimii îl va face să-i neglijeze tocmai pe aceia care au nevoie de ajutorul său.” ST 20 mai 1897, par. 10
„Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer, chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Iar acest Cuvânt, primit și însușit de ființele vii, va produce acea credință care lucrează prin dragoste și curățește sufletul. El va tăia tendințele moștenite spre rău și trăsăturile greșite de caracter care au fost întărite prin cultivare. Oricât de mult le-am prețui, este mai bine să le despărțim acum de practica vieții noastre decât să lăsăm puterea lor dominantă să întineze și să corupă întreaga ființă. Și nu numai atât: ele ne distrug influența spre bine și, în loc să fim o mireasmă de viață spre viață, ajungem o mireasmă de moarte spre moarte.” ST 20 mai 1897, par. 12
Marți 26 Mai
Legea
Cum i-ai defini și descrie unui necreștin păcatul? Cum descrie Biblia păcatul în Romani 3:20 și 1 Ioan 3:4.
Legea lui Dumnezeu, prin însăși natura ei, este neschimbătoare. Ea este descoperirea voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire și Legea Sa este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de om. „Dragostea este împlinirea Legii”. (Romani 13, 10.) Caracterul lui Dumnezeu este neprihănirea și adevărul, și aceasta este și natura Legii Sale. Psalmistul spune: „Legea Ta este adevărul ... toate poruncile Tale sunt drepte”. (Psalmii 119, 142. 172.) Iar apostolul Pavel declară: „Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună”. (Romani 7, 12.) O astfel de Lege, fiind expresia minții și a voinței lui Dumnezeu, trebuie să dureze tot atât cât și Autorul ei. TV 467.1
Este lucrarea pocăinței și a sfințirii aceea de a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu, aducându-i în armonie cu principiile Legii Sale. La început, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în armonie desăvârșită cu natura și cu Legea lui Dumnezeu; principiile dreptății erau înscrise în inima sa. Dar păcatul l-a înstrăinat de Făcătorul său. El n-a mai reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în luptă cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună”. (Romani 8, 7.) Însă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu”, pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele lui Hristos, el poate fi readus în armonie cu Făcătorul său. Inima lui trebuie reînnoită prin harul divin; el trebuie să aibă o viață nouă de sus. Această schimbare este nașterea din nou, fără de care, spunea Isus, „nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. TV 467.2
Primul pas către împăcarea cu Dumnezeu este convingerea de păcat. „Păcatul este călcarea Legii”. „Prin Lege vine cunoștința păcatului”. (1 Ioan 3, 4; Romani 3, 20.) Pentru a-și vedea vinovăția, păcătosul trebuie să-și probeze caracterul prin marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu. El este oglinda care îi arată desăvârșirea unui caracter neprihănit și-l face în stare să vadă defectele din caracterul său. TV 467.3
Legea îi descoperă omului păcatele, dar nu-i dă nici o soluție. În timp ce făgăduiește viața pentru cel ascultător, ea declară că moartea este partea călcătorului ei. Numai Evanghelia lui Hristos îl poate elibera de sub condamnarea sau de întinarea păcatului. El trebuie să dea pe față pocăință față de Dumnezeu, a cărui Lege a călcat-o; și credință în Hristos și în jertfa Sa ispășitoare. În felul acesta, primește „iertarea păcatelor trecute” și devine părtaș naturii divine. El este un copil al lui Dumnezeu, primind duhul înfierii, prin care strigă: „Ava, adică Tată”. TV 467.4
Miercuri 27 Mai
Legea și Evanghelia
Ce a spus Domnul Isus despre lege în Matei 5:17,18?
Cel care declara că nu are de gând să strice preceptele ei, era Creatorul oamenilor, Dătătorul Legii. Tot ce este în natură, de la firicelul de praf, care plutește în raza de soare, și până la lumile de sus, totul este sub lege. Și de ascultarea acestor legi depinde ordinea și armonia în lumea naturală. Tot așa sunt și marile principii de neprihănire, care cârmuiesc viața tuturor ființelor inteligente, și bunul mers al universului depinde de ascultarea de aceste principii. Legea lui Dumnezeu exista înainte ca pământul acesta să fi fost chemat la viață. Îngerii se conduc după principiile ei și, pentru ca pământul să fie în armonie cu cerul, și omul trebuie să asculte de legile dumnezeiești. Domnul Hristos i-a făcut cunoscut omului în Eden învățăturile Legii, „atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” (Iov 38, 7.) Misiunea Domnului Hristos pe pământ a fost nu de a desființa Legea, ci, prin harul Său, de a-l aduce pe om înapoi, la ascultare de învățămintele ei. CMF 48.1
Ucenicul iubit, care ascultase cuvintele lui Isus pe munte, scriind la mult timp după aceea sub inspirația Duhului Sfânt, vorbește despre Lege, ca fiind o îndatorire veșnică. El spune că „păcatul este călcarea Legii” și că „oricine face păcat, calcă Legea”. (1 Ioan 3, 4.) El spune limpede că Legea la care se referă este „o poruncă veche, pe care ați avut-o de la început”. (1 Ioan 2, 7.) El vorbește despre Legea care exista la creațiune și care a fost repetată pe Muntele Sinai. CMF 48.2
Vorbind despre Lege, Isus zicea: „Am venit nu să stric, ci să împlinesc”. El folosea aici cuvântul „împlinesc” cu același înțeles ca și atunci când îi declara lui Ioan Botezătorul scopul Său „de a împlini toată dreptatea” (Matei 3, 15), adică de a împlini măsura cererii Legii, o pildă de deplină ascultare de voința lui Dumnezeu. CMF 48.3
Misiunea Lui era „să vestească o Lege mare și minunată”. (Isaia 42, 21.) El trebuia să arate natura spirituală a Legii, să prezinte principiile ei mult mai cuprinzătoare și să lămurească obligația ei veșnică. CMF 49.1
În comparație cu frumusețea divină a caracterului Domnului Hristos, cei mai nobili și mai buni dintre oameni sunt doar o slabă licărire. Solomon, prin Duhul inspirației, scria: El este „deosebit din zece mii ... toată ființa Lui este plină de farmec” (Cântarea Cântărilor 5, 10-16); David, când L-a văzut în viziune profetică, zicea despre El: „Tu ești cel mai frumos dintre oameni” (Psalmii 45, 2); Isus, expresia chipului Tatălui Său, strălucirea slavei Sale; Mântuitorul cel plin de jertfire de Sine în tot peregrinajul Său de iubire pe pământ, a fost o reprezentare vie a caracterului Legii lui Dumnezeu. În viața Sa se învederează că iubirea născută din cer, principiile creștinești stau la temelia legilor dreptății veșnice. CMF 49.2
„Câtă vreme nu va trece cerul și pământul”, zicea Isus, „nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Prin propria Sa ascultare de Lege, Domnul Hristos a dat mărturie de caracterul ei neschimbător și a dovedit că, prin harul Său, ea poate să fie împlinită în chip desăvârșit de către orice fiu sau fiică a lui Adam. Pe munte, El a declarat că nici cea mai mică iotă nu avea să treacă din Lege, până ce se vor împlini toate lucrurile care privesc neamul omenesc, tot ce este în legătură cu Planul de mântuire. El nu învață că Legea trebuie să fie desființată vreodată, ci Își ațintește privirile asupra celei mai îndepărtate margini a orizontului omului și ne asigură că până atunci Legea își va păstra autoritatea ei, așa că nimeni nu poate să creadă că El a avut misiunea de a desființa preceptele Legii. Atât cât va dăinui cerul și pământul, sfintele principii ale Legii lui Dumnezeu vor rămâne. Dreptatea Sa, care e „ca munții cei înalți” (Psalmii 36, 6), va continua să existe și va fi un izvor de binecuvântare, revărsând torente înviorătoare asupra pământului. CMF 49.3
Joi 28 Mai
A cunoaște și a face
Domnul Isus încheie Predica de pe Munte adresându-le ascultătorilor Săi o ultimă provocare tulburătoare. Care a fost aceasta? Citește Matei 7:24-29!
Isus a sfârșit învățătura de pe Munte cu o ilustrație care prezenta uimitor de riguros însemnătatea faptului de a pune în practică cuvintele pe care El le rostise. În mijlocul mulțimilor care se îmbulzeau în jurul Mântuitorului, erau mulți care își petrecuseră viața pe lângă Marea Galileii. În timp ce ședeau pe coasta muntelui, ascultând cuvintele Domnului Hristos, ei puteau să vadă văile și râpele prin care șuvoaiele de munte își găseau drum spre mare. În timpul verii, aceste șuvoaie dispăreau adesea cu totul, lăsând în urma lor numai un vad uscat și plin de nisip. Dar când vântul iernii bătea peste coline, râurile deveneau torente amenințătoare și turbate, ieșind uneori din matcă și măturând totul în calea lor. Atunci, colibele înălțate de țărani în poienile înverzite, în aparență ferite de orice primejdie, erau târâte la vale. Dar sus, pe coline, se vedeau case clădite în întregime din piatră și multe din ele rezistaseră sute de ani furtunilor. Casele acestea fuseseră ridicate cu trudă și greutate. Nu era ușor să ajungi până la ele și așezarea lor apărea mai puțin atrăgătoare decât câmpia înverzită. Dar ele aveau temelia pusă pe stâncă, iar vântul, valurile și furtuna izbeau în ele în zadar. CMF 147.2
Ca și ziditorii acestor case de pe stâncă, zicea Isus, este și acela care va primi cuvintele Sale și își va face din ele temelia caracterului și a vieții. Cu veacuri mai înainte, profetul Isaia scrisese: „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” (Isaia 40, 8.) Și Petru, la multă vreme după rostirea Predicii de pe Munte, citând aceste cuvinte ale profetului Isaia, zicea: „Acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1, 25.) Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru dăinuitor, pe care-l cunoaște lumea aceasta. El este temelia cea sigură. „Cerurile și pământul vor trece”, zicea Domnul, „dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24, 35.) CMF 148.1
Marile principii ale Legii, izvorâte din însăși natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos de pe Munte. Oricine clădește pe ele, clădește pe Hristos, Stânca veacurilor. Primind Cuvântul, Îl primim pe Hristos. Și numai aceia care primesc astfel cuvintele Sale, clădesc pe El. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este în Isus Hristos.” (1 Corinteni 3, 11.) „Nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4, 12.) Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu — manifestarea caracterului Său, a Legii Sale, a iubirii Sale, a vieții Sale — este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său. Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlinește neprihănirea. Sfințenia nu este numai o răpire sufletească; ea este rezultatul supunerii noastre față de Dumnezeu; ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc. Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele țării făgăduite, nu era de ajuns din partea lor să aibă o cunoaștere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile și livezile de măslini din țara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea numai prin ocupație, conformându-se condițiilor, dând dovadă de credință vie în Dumnezeu, însușindu-și făgăduințele Sale, în timp ce trebuia să asculte de îndrumările Sale. CMF 148.2
Religia înseamnă a împlini cuvintele lui Hristos nu pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu, ci din cauză că, deși cu totul nevrednici, am primit darul iubirii Sale. Hristos întemeiază mântuirea omului nu pe simpla mărturisire, ci pe credința care se dovedește prin faptele de neprihănire. Ce se așteaptă din partea urmașilor lui Hristos este să și facă, nu numai să zică. Caracterul se formează prin acțiune. „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8, 14.) Nu sunt fii ai lui Dumnezeu aceia ale căror inimi sunt atinse de Spiritul lui Dumnezeu, nici aceia care se predau când și când puterii Sale, ci aceia care sunt călăuziți de El. CMF 149.1
Vineri 29 Mai
Alte gânduri
Hristos, adevărata temelie, este o piatră vie; viața Sa este împărtășită tuturor acelora care clădesc pe El. „Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească.” (1 Petru 2, 5.) „În El, toată clădirea bine închegată crește ca să fie un templu sfânt în Domnul.” (Efeseni 2, 21.) Pietrele ajung să fie una cu temelia, pentru că aceeași viață locuiește în toate. Nici o furtună nu poate dărâma clădirea aceasta, CMF 150.2
„Căci cine împărtășește viața lui Dumnezeu, va trece prin toate cu El.” CMF 150.3
Dar orice zidire înălțată pe o altă temelia decât aceea a Cuvântului lui Dumnezeu se va prăbuși. Cel care, asemenea iudeilor din zilele Domnului Hristos, clădește pe temelia ideilor și părerilor omenești, pe formele și ceremoniile născocite de mintea omenească sau pe alte lucrări, pe care le poate face fără să aibă nevoie de harul lui Hristos, înalță casa caracterului său pe nisip nesigur. Furtunile grozave ale ispitelor vor mătura și îndepărta temelia de nisip și vor lăsa casa lui ca o epavă pe țărmurile vremii. CMF 150.4
„De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu.... Voi face din neprihănire o lege și din dreptate o cumpănă și grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului și apele vor îneca adăpostul minciunii.” (Isaia 28, 16-17.) CMF 151.1
Dar astăzi harul este pus în slujba celui păcătos. „Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți, voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33, 11.) Glasul care vorbește celui nepocăit din zilele noastre este glasul Aceluia care, cu inima plină de durere, văzând cetatea pe care o iubea, a exclamat: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi și n-ați vrut! Iată că vi se lasă casa pustie.” (Luca 13, 34-35.) În Ierusalim, Isus vedea un simbol al lumii care lepădase și disprețuise harul Său. El plângea, o, inimă împietrită, pentru tine! Chiar atunci când lacrimile lui Isus curgeau, cu ocazia Predicii de pe Munte, Ierusalimul ar fi putut să se întoarcă și să scape de o așa soartă. Încă puțină vreme, Darul cerului aștepta ca această cetate să-L primească. Tot așa, iubite suflet, Isus încă îți vorbește, cu accente pline de iubire. „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20.) „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6, 2.) CMF 151.2
Voi, care vă puneți nădejdea în voi înșivă, clădiți pe nisip. Dar încă nu este prea târziu ca să scăpați de ruina care vă amenință. Înainte de a izbucni furtuna, alergați la temelia cea sigură. „De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, piatra din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi.».” (Isaia 28, 16.) „Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți, toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.” (Isaia 45, 22.) „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor, Eu te sprijine cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41, 10.) „Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați, în veci de veci.” (Isaia 45, 17.) CMF 152.1