Loialitate supremă: închinare în zonă de război
Studiul 7, Trimestrul 4, 8 – 14 noiembrie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază 8 Noiembrie
De memorat:
“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. - Matei 6:33
Operațiile militare au fost întrerupte pentru ca întregul Israel să se consacre unui serviciu divin solemn. Poporul era nerăbdător să se stabilească în Canaan; încă nu aveau case, nici pământ pentru familiile lor, iar pentru a le obține trebuia să îi izgonească pe canaaniți; dar lucrul acesta însemnat trebuia încă amânat, atenția lor fiind atrasă spre o datorie mult mai înaltă. PP 499.2
Înainte de a lua în stăpânire moștenirea, trebuia să-și înnoiască legământul de credincioșie față de Dumnezeu. În ultimele instrucțiuni date de Moise, se repetase de două ori porunca de a aduna semințiile la Sihem, pe munții Ebal și Garizim, pentru a recunoaște cu solemnitate Legea lui Dumnezeu. Ca urmare a acestei porunci au părăsit tabăra de la Ghilgal nu numai bărbații, ci și „femeile, copiii și străinii care mergeau în mijlocul lor” (Iosua 8, 30-35) și au trecut prin țara vrăjmașilor lor, prin valea Sihem, aproape de centrul țării. Cu toate că erau înconjurați de inamici încă neizgoniți, se aflau totuși în siguranță sub adăpostul lui Dumnezeu, atât timp cât Îi erau credincioși. Ca și pe timpul lui Iacov, „groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetățile care îi înconjurau” (Geneza 35, 5) și evreii au rămas nevătămați. PP 499.3
Locul prevăzut pentru acest serviciu divin solemn era sfințit prin legăturile cu viața părinților lor. Aici Îi înălțase Avraam lui Iehova cel dintâi altar în țara Canaan. Aici își întinseseră Avraam și Iacov corturile. Aici cumpărase Iacov ogorul în care semințiile urmau să îngroape trupul mort al lui Iosif. Tot aici era fântâna pe care Iacov o săpase și stejarul sub care îngropase idolii familiei lui. PP 499.4
Duminică, 9 Noiembrie
Legământul înainte de toate
De ce i-a poruncit Domnul lui Iosua, în Iosua 5:1-7, să circumcidă a doua generație de israeliți tocmai în acest moment al cuceririi?
Deoarece oamenii s-au îndepărtat iarăși de Dumnezeu, Domnul l-a ales pe Avraam, despre care a spus: „Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele”. (Geneza 26, 5.) Lui i-a fost dat ritualul circumciziunii, care era un semn că aceia care îl primeau erau consacrați slujirii lui Dumnezeu — un angajament că ei se vor ține departe de idolatrie și că vor asculta de Legea lui Dumnezeu. PP 363.2
Dacă omul ar fi păzit Legea lui Dumnezeu, așa cum i-a fost dată lui Adam după căderea sa, păstrată apoi de Noe și păzită de Avraam, n-ar mai fi fost nevoie de rânduiala circumciziunii. și dacă urmașii lui Avraam ar fi păstrat legământul al cărui semn era circumciziunea, n-ar fi fost niciodată duși în idolatrie și n-ar fi fost nevoie pentru ei să îndure o viață de robie în Egipt; ar fi păstrat Legea lui Dumnezeu în minte și n-ar fi fost nevoie ca ea să fie vestită pe Sinai sau săpată pe tablele de piatră. Iar dacă poporul ar fi trăit principiile Celor Zece Porunci, n-ar mai fi fost nevoie de un plus de îndrumări date lui Moise. PP 364.2
La mică depărtare de Iordan, evreii și-au așezat cea dintâi tabără a lor în Canaan. Aici „Iosua i-a tăiat împrejur”; „copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal și au prăznuit Paștele”. (Iosua 5, 3.10.) Suprimarea circumciziunii, de la data revoltei din Cades, fusese pentru Israel un semn statornic că legământul lor cu Dumnezeu, al cărui semn vizibil era circumciziunea, fusese rupt. Iar suspendarea sărbătorii Paștelor, ziua de amintire pentru eliberarea din țara Egiptului, fusese o dovadă care arăta cât de neplăcută a fost pentru Domnul dorința lor de a se întoarce pe pământul robiei. Timpul lepădării lor însă trecuse. Din nou, Dumnezeu l-a recunoscut pe Israel ca popor al Său și semnul legământului a fost restabilit. Toți cei născuți în pustietate au fost tăiați împrejur. Domnul i-a spus lui Iosua: „Astăzi am ridicat de deasupra voastră ocara Egiptului”. (Iosua 5, 9-12.) Ca aluzie la aceasta, locul taberei lor din Ghilgal a fost numit „Prăvălire”. PP 485.2
Popoarele păgâne aruncaseră ocară asupra Domnului și asupra poporului Său, pentru că evreii nu fuseseră în stare să ia în stăpânire Canaanul, când se așteptaseră să-l primească, îndată după ieșirea lor din Egipt. Vrăjmașii lor triumfaseră, pentru că Israel pribegise atâta timp prin pustie, și spuseseră batjocoritor că Dumnezeul evreilor nu a fost în stare să-i ducă în țara făgăduită. Acum Domnul Își dovedise vizibil puterea, prin faptul că despicase Iordanul în fața poporului Său, iar vrăjmașii lor nu-i mai puteau ocărî. PP 486.1
Luni 10 Noiembrie
Paștele
De ce este important faptul că Iosua a ales să sărbătorească Paștele în ciuda sarcinii urgente și imense de a cuceri țara promisă? Citește Iosua 5:10; Exodul 12:6; Leviticul 23:5; Numeri 28:16; Deuteronomul 16:4,6.
Domnul a zis: „În noaptea aceea Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului.... Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului”. (Exod 12, 12-13.) PP 274.2
În amintirea acestei mari eliberări trebuia ca poporul Israel să țină o sărbătoare în fiecare an, în toate generațiile viitoare. „Și pomenirea acestei zile s-o păstrați și s-o prăznuiți printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiți ca o lege veșnică pentru urmașii voștri”. (Exod 12, 14.) Când ei aveau să prăznuiască această sărbătoare în anii ce aveau să vină, trebuia să le povestească copiilor lor istoria acestei mari eliberări, așa după cum le spusese Moise: „Să răspundeți: «Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre»”. (Exod 12, 26-27.) PP 274.3
Iar suspendarea sărbătorii Paștelor, ziua de amintire pentru eliberarea din țara Egiptului, fusese o dovadă care arăta cât de neplăcută a fost pentru Domnul dorința lor de a se întoarce pe pământul robiei. PP 485.2
„În a patrusprezecea zi a lunii” a fost sărbătorit Paștele pe câmpia Ierihonului. „A doua zi de Paște au mâncat din grâul țării, azimi și boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat. Mana a încetat a doua zi de Paște, când au mâncat din grâul țării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat din roadele țării Canaanului, în anul acela.” (Iosua 5, 9-12.) Se sfârșiseră anii peregrinajului lor prin pustie. Picioarele israeliților au călcat în sfârșit pe pământul țării făgăduite. PP 486.2
Marți 11 Noiembrie
Altare de reînnoire
Compară Iosua 8:30,31 cu Deuteronomul 11:26-30; 27:2-10. Care a fost motivația lui Iosua pentru a construi un altar Domnului?
Înainte de a lua în stăpânire moștenirea, trebuia să-și înnoiască legământul de credincioșie față de Dumnezeu. PP 499.3
Potrivit cu instrucțiunile date de Moise, s-a zidit pe muntele Ebal un mare monument din pietre. Pe aceste pietre, acoperite mai întâi cu un strat de tencuială, s-a scris legea — nu numai Cele Zece Porunci vestite pe muntele Sinai și săpate pe cele două table de piatră, ci și legile date lui Moise și scrise de el într-o carte. Lângă acest monument a fost ridicat un altar din pietre necioplite, pe care s-au adus Domnului jertfe. Faptul că altarul a fost așezat pe muntele Ebal, munte pe care trebuia să fie rostit blestemul, era plin de însemnătate și arăta că Israel, pentru că se abătuse de la Legea lui Dumnezeu, își atrăsese mânia Lui îndreptățită și ar fi fost lovit de acest blestem fără întârziere dacă nu ar fi fost ispășirea Domnului Hristos, reprezentată prin altarul jertfelor. PP 500.2
Șase seminții — toate descendente din Lea și Rahela — au fost așezate de muntele Garizim; iar cele descendente din roabe, împreună cu Ruben și Zabulon, s-au rânduit pe muntele Ebal, preoții împreună cu chivotul Legii rămânând în valea de la mijloc. Printr-un semnal de trâmbiță s-a vestit tăcerea și apoi Iosua, în liniștea aceea profundă și în prezența acelei mari adunări, stând lângă chivotul sfânt, a citit binecuvântările care aveau să vină de pe urma ascultării de Legea lui Dumnezeu. Toate semințiile de pe Garizim au răspuns cu amin. Apoi a citit blestemele și semințiile de pe Ebal au rostit și ele aprobarea lor, mii și mii de glasuri unindu-se ca glasul unui singur om, într-un răspuns solemn. A urmat apoi citirea Legii lui Dumnezeu și a rânduielilor și drepturilor date lor prin Moise. PP 500.3
Miercuri 12 Noiembrie
Scriere pe pietre
Care este semnificația actului descris în Iosua 8:32-35 și ce ar trebui să ne transmită nouă astăzi?
Locul prevăzut pentru acest serviciu divin solemn era sfințit prin legăturile cu viața părinților lor. Aici Îi înălțase Avraam lui Iehova cel dintâi altar în țara Canaan. Aici își întinseseră Avraam și Iacov corturile. Aici cumpărase Iacov ogorul în care semințiile urmau să îngroape trupul mort al lui Iosif. Tot aici era fântâna pe care Iacov o săpase și stejarul sub care îngropase idolii familiei lui. PP 499.4
Locul ales era unul dintre cele mai frumoase din întreaga Palestină și era vrednic de a fi locul unde să se desfășoare această însemnată și impunătoare scenă. Între munții sterpi se întindea ademenitoare valea plăcută cu câmpiile ei verzi împodobite cu flori sălbatice și, din loc în loc, cu livezi de măslini, udate de apele izvoarelor vii. Ebal și Garizim, pe cele două laturi ale văii, se apropiau unul de altul, iar partea de jos a lor părea să creeze un amvon natural, așa încât fiecare cuvânt rostit pe unul din ei era auzit lămurit pe celălalt, în timp ce colinele munților ce se trag înapoi oferă loc pentru o adunare numeroasă. PP 500.1
În lumina textelor din Deuteronomul 4:31; 6:12; 8:11,14; 2 Imparati 17:38; Psalmii 78:7, de ce era necesar să se scrie o copie a legământului pe un monument care să fie vizibil pentru toți?
Israel primise Legea de pe Sinai direct din gura lui Dumnezeu, iar preceptele ei sfinte, scrise cu însuși degetul Lui, mai erau încă păstrate în chivotul Legii. Acum, au mai fost scrise o dată și toți puteau să le citească. Toți aveau privilegiul să vadă personal condițiile legământului, pe temeiul căruia puteau să rămână în stăpânirea țării Canaanului. Toți trebuia să arate că-și însușeau condițiile legământului și să-și dea asentimentul față de binecuvântările și blestemele care rezultau de pe urma ținerii sau lepădării acestora. Legea nu numai că a fost scrisă pe pietrele monumentului ridicat, dar a fost citită personal de Iosua, în auzul întregului Israel. Numai cu puține săptămâni înainte, Moise dăduse poporului, sub formă de cuvântări, întreaga carte a Deuteronomului, dar Iosua le-a citit acum Legea din nou. PP 500.4
Citirea Legii a fost ascultată nu numai de bărbații din Israel, dar și de „femei și copii”, deoarece avea mare însemnătate ca și ei să-și cunoască datoria. Cu privire la legile Lui, Dumnezeu îi poruncise lui Israel următoarele: „Puneți-vă dar în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legați ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre și să fie ca niște fruntarii între ochii voștri. Să înveți pe copiii voștri în ele și să le vorbiți despre ele.... și atunci zilele voastre și zilele copiilor voștri, în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului”. (Deuteronom 11, 18-21.) PP 503.1
Joi 13 Noiembrie
Dorul după prezența Lui
Care a fost activitatea pentru care Iosua a întrerupt procesul de alocare a teritoriului, în Iosua 18:1,2?
Până acum, Ghilgal fusese capitala națiunii și locul unde se afla cortul întâlnirii. De acum, acest cort trebuia să fie mutat în locul hotărât pentru rămânerea lui permanentă. Locul acesta era Silo, un orășel din partea de moștenire a lui Efraim. Se afla aproape în inima țării și se putea ajunge ușor la el din orice direcție. Aici era o parte a țării deja cucerită, așa că închinătorii nu erau tulburați. „Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo și au așezat acolo cortul întâlnirii. Țara era supusă înaintea lor.” (Iosua 18, 1-10.) Semințiile care încă se mai aflau în tabără când a plecat cortul întâlnirii din Ghilgal, l-au urmat și și-au întins corturile lângă Silo. Semințiile acestea au rămas aici până când s-au răspândit la pământurile lor. PP 514.3
Chivotul a rămas trei sute de ani în Silo, până când, din pricina păcatelor casei lui Eli, a căzut în mâinile filistenilor, iar Silo a fost nimicit. Chivotul legământului n-a mai fost adus înapoi în cortul întâlnirii de acolo, serviciul din sanctuar a fost mutat în cele din urmă în templul din Ierusalim, iar Silo a ajuns un loc fără însemnătate. Numai ruinele arătau locul unde se aflase pe vremuri. Cu mult timp după aceea, soarta lui a fost folosită pentru a avertiza Ierusalimul. „Duceți-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo”, spunea Domnul prin proorocul Ieremia, „unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, și vedeți ce i-am făcut din pricina răutății poporului Meu Israel ... și acum ... voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneți încrederea, și locului pe care l-am dat vouă și părinților voștri, îi voi face întocmai cum am făcut lui Silo”. (Ieremia 7, 12-14.) PP 514.4
Potrivit Evrei 6:19,20; 9:11,12; 10:19-23, ce putem învăța de la Iosua noi, creștinii care nu avem un sanctuar pământesc în care să se afle prezența fizică a lui Dumnezeu printre noi?
„În viitor vor fi nedumerire, necaz și înșelăciune. Singura siguranță a poporului lui Dumnezeu este unitatea lor în lucrarea pe care El le-a încredințat-o, lucrare asupra căreia numai El poate veghea ca supraveghetor. Toți cei care vor ține până la sfârșit încrederea pe care au avut-o la început vor primi pe frunte semnul lui Dumnezeu. Despre ei El va spune: «Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici» (Apocalipsa 3:4). La timpul hotărât, vestea cea bună a izbăvirii lor va veni, umplându-le inimile de bucurie și buzele de laudă.” (21 Manuscript Releases, p. 272.1)
„În acel timp, singura siguranță a celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu este să fie o inimă și un suflet, uniți cu Hristos și unii cu alții, ascunși împreună cu Hristos în Dumnezeu (Ioan 13:33–35). Mântuitorul privește spre conflictul ce se apropie și Își cheamă poporul să se întărească prin a se prinde de puterea Sa, făcând pace cu El, pentru ca atunci când vor fi puși la încercare — și vor fi — Dumnezeu să le poată da experiența lui Iacov, îngăduindu-le să se sprijine pe făgăduința Sa: „Voi încheia cu ei un legământ de pace; va fi un legământ veșnic cu ei; îi voi așeza, îi voi înmulți și voi pune locașul Meu în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuința Mea va fi deasupra lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și neamurile vor ști că Eu, Domnul, sfințesc pe Israel, când locașul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor” (Ezechiel 37:26–28). (21 Manuscript Releases, p. 272.2)
Vineri 14 Noiembrie
Alte gânduri
Satana lucrează fără răgaz și caută să schimbe cele rostite de Dumnezeu, să orbească mintea și să întunece înțelegerea și, în felul acesta, să-i ducă pe oameni la păcat. Din cauza aceasta caută Domnul să le spună așa de amănunțit și să lămurească lucrurile atât de bine, încât să nu fie nevoie ca cineva să pornească pe căi greșite. Dumnezeu caută fără încetare să-i atragă pe oameni cu totul sub protecția Sa, pentru ca Satana să nu poată exercita asupra lor puterea lui înșelătoare și îngrozitoare. Domnul S-a coborât pentru a vorbi cu însuși glasul Său, pentru a scrie cu însuși degetul Său oracolele vii. Cuvintele acestea sfinte, toate pline de viață și adevăr măreț, le-au fost date oamenilor ca o călăuză desăvârșită. Întrucât Satana este hotărât să îndepărteze atenția oamenilor de la ele și să abată pe alte căi iubirea față de făgăduințele Domnului și cerințele Lui, e nevoie de o sârguință și mai mare pentru a le înrădăcina în minte și a le întipări în inimă. O mai mare atenție să fie manifestată de aceia care instruiesc poporul în cele religioase, ca să-i învețe pe oameni faptele și învățăturile istoriei biblice, cum și avertismentele și poruncile Domnului. Acestea să fie prezentate într-o vorbire simplă și adaptată chiar la puterea de pricepere a copiilor. Să fie o parte din obligațiile pastorilor și ale părinților, de a căuta ca tineretul să fie învățat în cele ale Sfintelor Scripturi. PP 503.3
Părinții pot și trebuie să-i cointereseze pe copiii lor în diferitele cunoștințe ce se află pe paginile Sfintelor Scripturi. Dar dacă vor să-i câștige pe fiii și fiicele lor pentru Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să aibă ei înșiși interes pentru el. Ei trebuie să fie buni cunoscători ai învățăturilor lui și să le vorbească despre ele așa cum a poruncit Dumnezeu lui Israel: „când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula”. (Deuteronom 11, 19.) Aceia care doresc ca fiii și fiicele lor să-L iubească pe Dumnezeu și să-L cinstească trebuie să vorbească despre bunătatea Lui, despre slava și puterea Lui, așa cum sunt descoperite în Cuvântul Lui și în lucrările creațiunii. PP 504.1
Fiecare capitol, fiecare verset din Biblie este o comunicare făcută de Dumnezeu oamenilor. Trebuie să ne legăm prescripțiile ei ca semn la mâini și ca fruntarii între ochi. Dacă prescripțiile acestea ar fi studiate și îndeplinite, poporul lui Dumnezeu, ca și izraeliții pe vremuri, ar fi călăuzit ziua de stâlpul de nor, iar noaptea de stâlpul de foc. PP 504.2