„Calea, Adevărul și Viața”
Studiul 10, Trimestrul 4, 30 Noiembrie 2024 – 6 Decembrie
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 30 Noiembrie
Text de memorat:
Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ioan 1:18
Isus a venit în umilință și sărăcie ca să ne poată fi atât model, cât și Mântuitor. Dacă S-ar fi arătat în strălucire împărătească, atunci cum ne-ar fi putut învăța umilința? Cum ar fi putut prezenta adevăruri atât de tăioase ca acelea din Predica de pe Munte? Unde ar mai fi fost nădejdea celor umili în viață, dacă Isus venea să locuiască între oameni ca împărat? HLL 138.1
Cu toate acestea, mulțimii i se părea că nu e cu putință ca Acela pe care-L arăta Ioan să fie îndeplinitorul visurilor lor înalte. De aceea, mulți au fost dezamăgiți și foarte încurcați. HLL 138.2
Cuvintele pe care preoții și rabinii ar fi vrut așa de mult să le audă, că Isus va așeza iarăși împărăția lui Israel, n-au fost rostite. Un asemenea împărat căutaseră și așteptaseră ei, un asemenea împărat ar fi fost primit cu brațele deschise. Dar pe unul care voia să așeze în inima lor o împărăție a păcii și a neprihănirii nu voiau să-L primească. HLL 138.3
Gândindu-se la binecuvântările scumpe pe care El le-a dat oamenilor, Isus a adăugat: “Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului”. HLL 142.3
De fapt, prin aceste cuvinte, Hristos spunea: Pe țărmurile Iordanului, cerul s-a deschis și Duhul S-a coborât asupra Mea ca un porumbel. Scena aceasta n-a fost decât un semn că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă veți crede astfel în Mine, credința voastră va fi mai vie. Veți vedea că cerurile sunt deschise și că nu se vor mai închide niciodată. Eu le-am deschis pentru voi. Îngerii lui Dumnezeu se înalță, ducând rugăciunile celor înstrăinați și împovărați la Tatăl de sus, și se coboară cu binecuvântare și nădejde, curaj, ajutor și viață pentru fiii oamenilor. HLL 142.4
Duminnică, 1 Decembrie
V-am dat exemplu
Citește Ioan 13:1-20. Ce s-a întâmplat aici și de ce este această istorisire atât de importantă? Ce lecții a căutat Isus să transmită?
Ucenicii nu făceau nici o mișcare pentru a sluji unul altuia. Isus a așteptat un timp, să vadă ce vor face. Apoi El, Învățătorul ceresc, S-a ridicat de la masă. Lăsând la o parte veșmântul care I-ar fi împiedicat mișcările, a luat ștergarul și S-a încins. Ucenicii priveau surprinși și plini de interes și, în tăcere, așteptau să vadă ce va urma. “Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.” Fapta aceasta a deschis ochii ucenicilor. O rușine și o amară umilință le-au umplut inima. Au înțeles mustrarea nerostită și s-au văzut într-o lumină cu totul nouă. HLL 644.4
În felul acesta și-a arătat Hristos iubirea față de ucenici. Spiritul lor egoist L-a umplut de întristare, dar n-a intrat în dispută cu privire la problema lor. În schimb, le-a dat o pildă pe care ei să n-o uite niciodată. Iubirea Lui pentru ei nu putea fi tulburată ușor sau stinsă. El știa că Tatăl dăduse toate lucrurile în mâinile Lui și că El Însuși venea de la Dumnezeu și Se ducea la Dumnezeu. Era deplin conștient de divinitatea Sa; dar a lăsat la o parte coroana împărătească și îmbrăcămintea de domn și a luat chip de rob. Una din ultimele fapte pe care le-a făcut cât a trăit pe pământ a fost aceea de a Se încinge și de a face lucrarea de rob. HLL 644.5
Înainte de Paște, Iuda se întâlnise pentru a doua oară cu preoții și cărturarii și se înțeleseseră să-L dea pe Isus în mâinile lor. Și totuși, după aceea s-a amestecat cu ceilalți ucenici, ca și cum n-ar fi fost vinovat de nimic, și se interesa de lucrările de pregătire pentru sărbătoare. Ucenicii nu știau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Isus putea să cunoască taina lui. Și, cu toate acestea, nu l-a demascat. Isus îl iubea din toată inima. Simțea pentru el aceeași povară ca pentru Ierusalim, când a plâns pentru cetatea nepocăită. Inima Lui plângea: “Cum pot să te părăsesc?” Puterea constrângătoare a acestei iubiri a fost simțită de Iuda. Când mâinile Mântuitorului i-au spălat picioarele murdare și le-au șters cu ștergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorința ca atunci și acolo să-și mărturisească păcatul. Dar n-a vrut să se umilească. Și-a împietrit inima și nu s-a pocăit; iar vechile porniri, date pentru o clipă la o parte, au ajuns din nou să-l stăpânească. Iuda s-a simțit jignit de faptul că Hristos spală picioarele ucenicilor. Dacă Isus Se putea umili în felul acesta, gândea el, nu putea să fie împăratul lui Israel. Toate speranțele pentru a fi onorat într-o împărăție pământească erau acum spulberate. Iuda era mulțumit că nu se putea câștiga nimic urmându-L pe Hristos. După ce L-a văzut că Se înjosește, cum credea el, s-a decis să se lepede de El și să susțină că s-a înșelat. Era stăpânit de un demon și s-a hotărât să desăvârșească lucrarea pe care o acceptase, de a trăda pe Domnul său. HLL 645.1
Alegându-și locul la masă, Iuda a încercat să se așeze în frunte, și Hristos, ca slujitor, l-a servit primul. Ioan, împotriva căruia Iuda avusese atâta necaz, a fost lăsat la urmă. Dar Ioan n-a luat aceasta ca o mustrare sau ca o lipsă de considerație. Ucenicii au fost foarte mult mișcați, urmărind lucrarea lui Hristos. Când a venit rândul lui Petru, el I-a zis înmărmurit: “Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Umilința lui Hristos i-a sfâșiat inima. Se simțea cuprins de o mare rușine la gândul că nici unul dintre ucenici nu făcuse serviciul acesta. “Ce fac Eu”, i-a zis Hristos, “tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru nu putea suporta să-L vadă pe Domnul său, pe care-L considera Fiul lui Dumnezeu, îndeplinind lucrarea unui slujitor. Tot sufletul lui s-a ridicat împotriva acestei umilințe. El nu-și dădea seama că tocmai pentru aceasta venise Hristos în lume. Cu glasul hotărât, el a zis: “Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” HLL 645.2
Hristos i-a zis lui Petru cu solemnitate: “Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”. Serviciul pe care-l refuza Petru preînchipuia o curățire mai înaltă. Hristos venise să spele inima întinată de păcat. Nelăsându-L pe Hristos să-i spele picioarele, Petru refuza curățirea mai înaltă, cuprinsă în cea umilă. De fapt, el Îl lepăda pe Domnul său. Nu este o umilință pentru Domnul, dacă este lăsat să lucreze pentru curăția noastră. Adevărata umilință este să primești cu inima recunoscătoare orice lucrare în favoarea noastră și să lucrezi cu sârguință în slujba lui Hristos. HLL 646.1
Luni, 2 Decembrie
Cu siguranță Mă voi întoarce
Citește Ioan 14:1-3. În ce context a spus Domnul aceste cuvinte?
Apoi, adresându-li-Se prin cuvântul plin de iubire: “Copilașilor”, le-a zis: “Mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta, și cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot așa vă spun și vouă acum”. HLL 662.2
Ucenicii nu s-au bucurat când au auzit aceasta. Teama a pus stăpânire pe ei. Ei s-au strâns lângă Mântuitorul. Stăpânul și Domnul lor, iubitul lor Învățător și Prieten, le era mai scump decât viața. La El căutaseră ajutor în toate necazurile lor și mângâiere în întristările și descurajările lor. Acum avea să-i lase o grupă singuratică și neajutorată. Presimțirile care le umpleau inimile erau întunecate. HLL 662.3
Dar cuvintele adresate lor de către Mântuitorul erau pline de nădejde. El știa că urmau să fie asaltați de vrăjmașul și că viclenia lui Satana are cel mai mare succes împotriva celor apăsați de greutăți. De aceea le-a îndreptat atenția de la “lucrurile care se văd”, la “cele ce nu se văd.” (2 Corinteni 4, 18.) El le-a îndreptat gândurile de la exilul pământesc către căminul ceresc. HLL 662.4
“Să nu vi se tulbure inima”, a zis El. “Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi. Știți unde Mă duc, și știți calea într-acolo.” În lume am venit pentru binele vostru. Lucrez acum pentru voi. Chiar dacă plec de aici, tot pentru binele vostru voi lucra, cu toată sârguința. Am venit în lume ca să Mă descopăr vouă, pentru ca voi să credeți. Mă duc la Tatăl ca să conlucrez cu El în favoarea voastră. Scopul plecării lui Hristos era altul decât acela de care se temeau ucenicii. Aceasta nu însemna o despărțire pentru totdeauna. El Se ducea să pregătească un loc pentru ei, ca să vină iarăși și să-i primească la Sine. În timp ce clădea locașuri pentru ei, aceștia urmau să își dezvolte caractere asemănătoare celui ceresc. HLL 663.1
Marți, 3 Decembrie
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
3 Citește Ioan 14:5,6. Ce întrebare a pus Toma cu privire la locul spre care Se îndrepta Isus? Cum a răspuns Domnul?
Ucenicii erau încă nedumeriți. Toma, frământat mereu de îndoieli, a zis: “Doamne, nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște: și L-ați și văzut”. HLL 663.2
Nu sunt multe căi către cer. Nu se poate ca fiecare să-și aleagă drumul său. Hristos zice: “Eu sunt calea.... Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Chiar de atunci de când s-a predicat întâi Evanghelia, când în Eden s-a declarat că sămânța femeii va sfărâma capul șarpelui, Hristos a fost înălțat ca fiind calea, adevărul și viața. El a fost calea pe când trăia Adam, când Abel I-a înfățișat lui Dumnezeu sângele mielului înjunghiat, care reprezenta sângele Mântuitorului. Hristos a fost calea prin care au fost mântuiți patriarhii și profeții. El este singura cale pe care putem ajunge la Dumnezeu. HLL 663.3
“Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de-acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.” Dar nici acum ucenicii n-au înțeles. “Doamne, arată-ne pe Tatăl”, a exclamat Filip, “și ne este de ajuns.” HLL 663.4
Citește Ioan 14:7-11. Cum a clarificat Isus ceea ce Filip înțelesese greșit?
“Doamne, arată-ne pe Tatăl”, a exclamat Filip, “și ne este de ajuns.” HLL 663.4
Uimit de nepriceperea lui, Hristos a întrebat cu o dureroasă surprindere: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe?” Este cu putință să nu vezi pe Tatăl în lucrările pe care le face prin Mine? Nu crezi că am venit să mărturisesc despre Tatăl? “Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Domnul Hristos n-a încetat să fie Dumnezeu când a devenit om. Cu toate că Se umilise luând chip de om, Își păstrase natura divină. Numai Hristos putea să-L reprezinte pe Tatăl între oameni, iar ucenicii avuseseră privilegiul să privească această reprezentare timp de peste trei ani. HLL 663.5
“Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.” Credința lor se putea sprijini pe dovada dată de lucrările lui Hristos, lucrări pe care nici un om nu le-ar fi putut face vreodată de la sine. Lucrările lui Hristos mărturisesc despre dumnezeirea Lui. Prin El S-a descoperit Tatăl. HLL 664.1
Dacă ucenicii ar fi crezut în această legătură vitală dintre Tatăl și Fiul, credința lor nu i-ar fi părăsit atunci când au văzut suferința și moartea lui Hristos pentru a salva o lume gata să piară. Hristos căuta să-i conducă de la starea lor de credință slabă la experiența pe care ar fi câștigat-o, dacă și-ar fi dat seama cu adevărat de ceea ce era El — Dumnezeu în trup omenesc. El dorea ca ei să-și dea seama că trebuie să fie conduși la Dumnezeu prin credință, iar aceasta să rămână ancorată în El. Cu câtă râvnă și stăruință a căutat Mântuitorul nostru plin de milă să-i pregătească pe ucenici pentru furtuna de ispite ce urma să se abată curând asupra lor! Ar fi dorit ca ei să fie ascunși cu El în Dumnezeu. HLL 664.2
Miercuri, 4 Decembrie
„Eu sunt […] Adevărul”
5 Citește Ioan 1:14,17; 8:32; 14:6 ; 15:26. Cum leagă Ioan direct de Isus conceptul de adevăr?
În tot timpul călătoriei lor obositoare prin pustiu, simbolul prezenței Sale a fost cu ei. Tot așa Hristos și-a așezat sălașul în mijlocul taberei noastre omenești. El și-a întins cortul alături de corturile oamenilor, ca El să poată locui între noi și să ne familiarizeze cu caracterul și viața Sa divină. “Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1, 14.) HLL 23.3
De când Isus a venit să locuiască împreună cu noi, știm că Dumnezeu cunoaște încercările noastre și are compasiune pentru noi în suferințele noastre. Fiecare fiu și fiică a lui Adam poate înțelege că divinul nostru Creator este prietenul păcătoșilor. Deoarece în fiecare învățătură despre har, în fiecare făgăduință a bucuriei, în fiecare acțiune a iubirii, în fiecare atracție divină prezentată în viața Mântuitorului pe pământ, noi vedem pe “Dumnezeu cu noi”. HLL 24.1
Prin natura Sa omenească, Hristos a venit în legătură cu omenirea; prin divinitatea Sa, El stăpânește pe tronul lui Dumnezeu. Ca Fiu al omului, El ne-a dat un exemplu de ascultare; ca Fiul al lui Dumnezeu, El ne dă putere să ascultăm. Hristos a fost Cel care, din rugul de pe muntele Horeb, i-a vorbit lui Moise, zicând: “EU SUNT CEL CE SUNT”.... “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numește EU SUNT m-a trimis la voi.’” (Exod 3, 14.) Aceasta a fost garanția eliberării lui Israel. De aceea, când a devenit “asemenea oamenilor”, El Însuși a declarat: EU SUNT. Pruncul din Betleem, blândul și umilul Mântuitor, este Dumnezeu “arătat în trup.” (1 Timotei 3, 16.) Și nouă ne zice: “EU SUNT Păstorul cel bun”. “EU SUNT Pâinea vie”. “EU SUNT calea, adevărul și viața”. “Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” (Ioan 10, 11; 6, 51; 14, 6; Matei 28, 18.) EU SUNT chezășia fiecărei făgăduințe. EU SUNT; nu te teme. “Dumnezeu cu noi” este garanția eliberării noastre din păcat, asigurarea puterii noastre de a asculta de legea cerului. HLL 24.3
Dar la întrebarea lor: “Cine ești Tu”, Isus a răspuns: “Ceea ce de la început vă spun că sunt.” (Ioan 8, 25.) Ceea ce se descoperise în cuvintele Lui era vădit și în caracterul Său. El era întruparea adevărurilor pe care le învăța. “Nu fac nimic de la Mine”, a continuat El, “ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” El n-a căutat să aducă dovezi sau argumente în favoarea mesianității Sale, ci a arătat unitatea Sa cu Dumnezeu. Dacă mintea lor ar fi fost deschisă față de iubirea lui Dumnezeu, ei L-ar fi primit pe Isus. HLL 465.3
Mulți dintre ascultătorii Lui erau atrași către El prin credință, și lor le-a zis: “Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi”. HLL 466.1
Aceste cuvinte i-au ofensat pe farisei. Trecând cu vederea îndelunga supunere a națiunii lor sub jug străin, ei au strigat cu mânie: “Noi suntem sămânța lui Avraam, și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ‘Veți fi slobozi!’” Isus a privit la acești sclavi ai răutății, oameni ale căror gânduri erau pornite spre răzbunare, și a răspuns trist: “Adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului”. Ei se aflau în cel mai rău fel de robie — stăpâniți de duhul cel rău. HLL 466.2
Mângâietorul este numit “Duhul adevărului”. Lucrarea Lui este să definească și să susțină adevărul. La început, El locuiește în inimă ca Duh al adevărului și, după aceea, ajunge Mângâietor. Adevărul aduce mângâiere și pace, în timp ce minciuna nu poate să dea adevărata pace și mângâiere. Satana ajunge să stăpânească prin teorii și prin tradiții mincinoase mintea oamenilor. Îndrumându-i către idealuri neadevărate, el le denaturează caracterul. Duhul Sfânt vorbește minții prin Scripturi și le întipărește adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea și o alungă din suflet. Tocmai prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Își supune poporul Său ales. HLL 671.1
Joi, 5 Decembrie
Scripturile și adevărul
Citește Ioan 5:38-40. Ce spune Isus aici despre Scripturi?
În toate paginile, de istorie, de învățătură sau de profeție, Scripturile Vechiului Testament sunt luminate de slava Fiului lui Dumnezeu. Întrucât era o instituție dumnezeiască, întregul sistem al iudaismului era o prefigurare concisă a Evangheliei. Despre Hristos, “toți proorocii mărturisesc.” (Faptele Apostolilor 10, 43.) De la făgăduința dată lui Adam, prin tot șirul patriarhilor și până la sistemul legii, lumina slavei cerești arată clar urmele Răscumpărătorului. Profeții văzuseră steaua din Betleem, pe Silo care trebuia să vină, când lucrurile viitoare le-au trecut în goană prin fața ochilor, în tainică procesiune. Moartea lui Hristos se arăta în fiecare jertfă. Neprihănirea Lui se înălța la cer o dată cu norul frumos mirositor. Numele Lui era rostit prin trâmbița jubiliară. Slava Lui locuia în taina înfricoșată a Sfintei Sfintelor. HLL 211.5
Iudeii aveau în stăpânire Scripturile și credeau că, prin cunoașterea superficială a Scripturilor, aveau viața veșnică. Dar Isus a zis: “Cuvântul Lui nu rămâne în voi”. Pentru că Îl lepădaseră pe Hristos în Cuvântul Său, Îl lepădau și în persoană. “Nu vreți să veniți la Mine”, zicea El, “ca să aveți viață.” HLL 212.1
Citește Luca 24:27. De ce este important că Isus a făcut mai întâi trimitere la Scripturi pentru a transmite importanța lucrării Sale?
Începând de la Moise, adevăratul Alfa al istoriei biblice, Hristos le prezenta din toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine Însuși. Dacă mai întâi li S-ar fi descoperit, inima lor ar fi fost satisfăcută. În plinătatea bucuriei lor, nu ar mai fi înfometat după nimic. Dar era nevoie ca ei să înțeleagă mărturia adusă în favoarea Lui de către simbolurile și profețiile din Vechiul Testament. Pe acestea trebuia să se întemeieze credința lor. Hristos n-a săvârșit nici o minune pentru a-i convinge, ci primul lucru a fost să le tălmăcească Scripturile. Ei priviseră la moartea Lui ca la nimicirea tuturor nădejdilor lor. Acum, El le arăta din profeți că aceasta era dovada cea mai puternică a credinței lor. HLL 796.4
Învățându-i pe acești ucenici, Isus arătă însemnătatea Vechiului Testament ca mărturie în favoarea misiunii Lui. Mulți pretinși creștini leapădă Vechiul Testament, zicând că nu mai este de nici un folos. Dar Hristos nu ne învață așa. Atât de mult l-a prețuit, că odată a spus: “Dacă nu ascultă pe Moise și pe prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.” (Luca 16, 31.) HLL 799.1
Vineri, 6 Decembrie
Studiu suplimentar
Uimit de nepriceperea lui, Hristos a întrebat cu o dureroasă surprindere: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe?” Este cu putință să nu vezi pe Tatăl în lucrările pe care le face prin Mine? Nu crezi că am venit să mărturisesc despre Tatăl? “Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Domnul Hristos n-a încetat să fie Dumnezeu când a devenit om. Cu toate că Se umilise luând chip de om, Își păstrase natura divină. Numai Hristos putea să-L reprezinte pe Tatăl între oameni, iar ucenicii avuseseră privilegiul să privească această reprezentare timp de peste trei ani. HLL 663.5
“Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.” Credința lor se putea sprijini pe dovada dată de lucrările lui Hristos, lucrări pe care nici un om nu le-ar fi putut face vreodată de la sine. Lucrările lui Hristos mărturisesc despre dumnezeirea Lui. Prin El S-a descoperit Tatăl. HLL 664.1
Dacă ucenicii ar fi crezut în această legătură vitală dintre Tatăl și Fiul, credința lor nu i-ar fi părăsit atunci când au văzut suferința și moartea lui Hristos pentru a salva o lume gata să piară. Hristos căuta să-i conducă de la starea lor de credință slabă la experiența pe care ar fi câștigat-o, dacă și-ar fi dat seama cu adevărat de ceea ce era El — Dumnezeu în trup omenesc. El dorea ca ei să-și dea seama că trebuie să fie conduși la Dumnezeu prin credință, iar aceasta să rămână ancorată în El. Cu câtă râvnă și stăruință a căutat Mântuitorul nostru plin de milă să-i pregătească pe ucenici pentru furtuna de ispite ce urma să se abată curând asupra lor! Ar fi dorit ca ei să fie ascunși cu El în Dumnezeu. HLL 664.2