Izvorul de viață
Studiul 9, Trimestrul 4, 23-29 Noiembrie 2024
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 23 Noiembrie
Text de memorat:
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărulşi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. — Ioan 14:6
Ucenicii erau încă nedumeriți. Toma, frământat mereu de îndoieli, a zis: “Doamne, nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște: și L-ați și văzut”. HLL 663.2
Nu sunt multe căi către cer. Nu se poate ca fiecare să-și aleagă drumul său. Hristos zice: “Eu sunt calea.... Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Chiar de atunci de când s-a predicat întâi Evanghelia, când în Eden s-a declarat că sămânța femeii va sfărâma capul șarpelui, Hristos a fost înălțat ca fiind calea, adevărul și viața. El a fost calea pe când trăia Adam, când Abel I-a înfățișat lui Dumnezeu sângele mielului înjunghiat, care reprezenta sângele Mântuitorului. Hristos a fost calea prin care au fost mântuiți patriarhii și profeții. El este singura cale pe care putem ajunge la Dumnezeu. HLL 663.3
“Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de-acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.” Dar nici acum ucenicii n-au înțeles. “Doamne, arată-ne pe Tatăl”, a exclamat Filip, “și ne este de ajuns.” HLL 663.4
Uimit de nepriceperea lui, Hristos a întrebat cu o dureroasă surprindere: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe?” Este cu putință să nu vezi pe Tatăl în lucrările pe care le face prin Mine? Nu crezi că am venit să mărturisesc despre Tatăl? “Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Domnul Hristos n-a încetat să fie Dumnezeu când a devenit om. Cu toate că Se umilise luând chip de om, Își păstrase natura divină. Numai Hristos putea să-L reprezinte pe Tatăl între oameni, iar ucenicii avuseseră privilegiul să privească această reprezentare timp de peste trei ani. HLL 663.5
Duminnică, 24 Noiembrie
În El era viața
De ce a venit Isus pe acest pământ? Ioan 1:29; 3:16; 6:40; 10:10; 12:27
“Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. HLL 112.4
Nici ascultătorii și nici cel care vorbise n-au înțeles însemnătatea cuvintelor “Mielul lui Dumnezeu”. Pe muntele Moria, Avraam fusese întrebat de fiul său: “Tată ... unde este mielul pentru arderea de tot?” Tatăl a răspuns: “Fiule, Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” (Geneza 22, 7.8.) În berbecul oferit providențial în locul lui Isaac, Avraam a văzut simbolul Aceluia care avea să moară pentru păcatele oamenilor. Prin Isaia, Duhul Sfânt, folosind aceeași ilustrație, a proorocit despre Mântuitorul: “Ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. “Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53, 7.6.) Dar poporul lui Israel n-a priceput învățătura aceasta. Mulți socoteau darurile de jertfă tot așa cum priveau păgânii la jertfele lor — ca daruri prin care să înduplece Divinitatea. Dumnezeu dorea să-i învețe că din iubirea Lui avea să pornească darul care putea să-i împace cu Sine. HLL 112.5
Această lume a fost vizitată de către Maiestatea cerului, Fiul lui Dumnezeu. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Domnul Hristos a venit în această lume ca o întruchipare a inimii, minții și caracterului lui Dumnezeu. El a fost strălucirea slavei Tatălui, întipărirea ființei Lui. Însă El a lăsat deoparte mantia regală și coroana Sa împărătească și a coborât de pe tronul Său înalt, devenind un slujitor. El a fost bogat, însă, de dragul nostru, a devenit sărac, pentru ca noi să putem avea bogățiile veșnice. El a făcut lumea, însă atât de deplin S-a dezbrăcat de Sine Însuși, încât, în timpul lucrării Sale, El a declarat: “Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului nu are unde să-și plece capul”. (Matei 8, 20.) LMM 19.1
El a venit în această lume și a stat printre ființele pe care le-a creat, ca Om al durerii și obișnuit cu suferința. “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți”. (Isaia 53, 5.) El a fost ispitit în toate lucrurile, ca și noi, dar fără păcat. LMM 19.2
A urmat atunci supunerea față de voința Tatălui Său. “Tocmai pentru aceasta”, a zis El, “am venit până la ceasul acesta. Tată, proslăvește Numele Tău!” Numai prin moartea lui Hristos putea să fie răsturnată domnia lui Satana. Numai în felul acesta putea să fie răscumpărat omul, iar Dumnezeu să fie proslăvit. Isus a consimțit să sufere, a acceptat jertfa. Maiestatea cerului a consimțit să sufere ca Purtător de păcate. “Tată, proslăvește Numele Tău!” a zis El. În timp ce Hristos a rostit aceste cuvinte, din norul care plutea deasupra Lui a venit un răspuns: “L-am proslăvit, și-l voi mai proslăvi”. În întreaga Sa viață, de la staul până la momentul când se rosteau aceste cuvinte, El proslăvise pe Dumnezeu; iar în încercarea ce urma să vină, suferințele Sale divino-umane aveau cu adevărat să proslăvească Numele Tatălui Său. HLL 624.4
Luni, 25 Noiembrie
Cuvintele vieții veșnice
Citește Ioan 6:61-68. Când Isus i-a întrebat pe ucenici dacă Îl vor părăsi, care a fost semnificația răspunsului lui Petru?
„Pentru cei care ascultă, Cuvântul lui Dumnezeu este pomul vieții. Este cuvântul mântuirii, primit spre viața veșnică. Cei care îi urmează învățăturile mănâncă carnea și beau sângele Fiului lui Dumnezeu. De efectul pe care acest cuvânt îl produce asupra noastră, depinde destinul nostru pentru eternitate. El posedă elementele necesare pentru formarea unui caracter perfect. Creștinul este desemnat să se conecteze cu Dumnezeu într-o relație atât de strânsă încât viața sa este legată de viața lui Hristos în viața veșnică a lui Dumnezeu.” TDG 120.2
„Cuvântul vieții este cel prin care creștinul trebuie să trăiască. Din acest cuvânt trebuie să primim o cunoaștere în continuă creștere a adevărului. Din el trebuie să dobândim lumină, puritate, bunătate și o credință care lucrează prin iubire și purifică sufletul. El ne este dat pentru ca noi să fim răscumpărați și prezentați fără greșeală în fața tronului gloriei divine. Minunată victorie, obținută de Hristos în numele omului!” - Scrisoarea 60, 21 aprilie 1900, către un tânăr care căuta sfatul lui Ellen White. TDG 120.5
Cum primim viața veșnică? Ioan 3:15,16; 5:24; 6:40,47; 8:31; 12:46; 20:31
“Adevărat, adevărat vă spun că oricine crede în Mine, are viață veșnică.” Prin Ioan cel iubit, care a ascultat aceste cuvinte, Duhul Sfânt declară bisericilor: “Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viață.” (1 Ioan 5, 11.12.) Iar Isus a zis: “Eu îl voi învia în ziua de apoi”. Hristos S-a făcut una în trup cu noi, pentru ca noi să putem deveni una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieși noi afară din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci din cauză că, prin credință, viața Lui a devenit viața noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter și-L primesc în inimă au viață veșnică. Hristos locuiește în noi prin Duhul; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credință, este începutul vieții veșnice. HLL 388.1
Marți, 26 Noiembrie
Credința și nașterea din nou
Citește Ioan 1:12,13. Care sunt pașii descriși aici pentru a deveni creștin?
Împărăția lui Hristos nu va fi întemeiată prin hotărârile tribunalelor, consiliilor sau ale adunărilor legislative, nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sădirea naturii lui Hristos în natura omenească, prin lucrarea Duhului Sfânt. “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1, 12.13.) Aceasta este singura putere care poate produce înălțarea omenirii. Iar partea omului în săvârșirea acestei lucrări este învățarea și trăirea Cuvântului lui Dumnezeu. HLL 509.4
Astăzi, ca și în zilele lui Hristos, lucrarea Împărăției lui Dumnezeu nu este făcută de cei care pretind cu zgomot să fie recunoscuți și sprijiniți de conducătorii pământești și de legile omenești, ci de aceia care vestesc oamenilor, în Numele Său, acele adevăruri spirituale, care-l vor face pe primitor să trăiască experiența lui Pavel: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc ... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20.) Atunci ei vor lucra, la fel ca Pavel, pentru binele oamenilor. El zice: “Noi dar suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, și ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcați-vă cu Dumnezeu.” (2 Corinteni 5, 20.) HLL 510.2
Citește Romani 8:16. Ce principiu despre mântuire găsim aici?
Pavel spune mai departe: “Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ‘Ava, adică: Tată!’” (Romani 8, 14.15.) Una dintre lecțiile pe care urmează să le învățăm în școala lui Hristos este că iubirea Domnului pentru noi este mult mai mare decât aceea a părinților noștri pământești. Trebuie să avem o credință neclintită și o încredere deplină în El. “Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.” (Romani 8, 16.17.) 8M 126.1
Miercuri, 27 Noiembrie
Respingerea izvorului de viață
Citește Numeri 13:23-33. În ce a constat deosebirea dintre cele două rapoarte prezentate la întoarcerea din Canaan?
Poporul era disperat în dezamăgirea și deznădejdea lui. S-a auzit un vaiet ca de moarte, ce se amesteca cu murmurele neînțelese ale vocilor. Înțelegând situația, plin de curaj în a lua apărarea cuvântului lui Dumnezeu, Caleb a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a înfrânge influența rea a tovarășilor săi necredincioși. O clipă, poporul a tăcut ca să asculte cuvintele sale pline de nădejde și curaj cu privire la țara cea bună. El n-a tăgăduit ce se spusese până atunci — zidurile erau înalte și canaaniții erau puternici. Dar Dumnezeu îi făgăduise poporului Israel această țară. “Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară”, spuse Caleb în mod stăruitor, “căci vom fi biruitori”. PP 388.3
Dar ceilalți zece, întrerupându-l, au zugrăvit piedicile în culori și mai negre decât la început. “Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai mare decât noi”, au spus ei.... “Toți aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am văzut în ea uriași, pe fiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor; înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste”. PP 388.4
Oamenii aceștia, după ce au pornit pe o cale rea, s-au ridicat cu încăpățânare împotriva lui Iosua și Caleb, împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. Fiecare pas înainte îi făcea și mai hotărâți. Erau porniți să descurajeze orice efort de a lua în stăpânire Canaanul. Ei au sucit adevărul pentru a sprijini influența lor dăunătoare. “Este o țară care mănâncă pe locuitorii ei”, au zis ei. Acest raport nu era numai rău, ci și mincinos. Nu se potrivea cu restul raportului. Iscoadele declaraseră că țara era roditoare și prosperă și poporul de statură uriașă, lucruri ce ar fi fost cu neputință, dacă climatul ar fi fost așa de nesănătos, încât să se poată spune despre țară că “mănâncă pe locuitorii ei”. Dar atunci când își lasă inima în voia necredinței, oamenii se așează sub controlul lui Satana și nimeni nu poate spune până unde îi poate duce el. PP 389.1
Joi, 28 Noiembrie
Condamnarea
De ce vin oamenii la judecată? Ioan 3:18,36; 5:24,38; 8:24; 12:47
Însă misiunea lui Hristos nu era să judece, ci să salveze. “Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3, 17.) El declară deci în fața Sinedriului: “Cine ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis, are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5, 24.) HLL 210.4
Cerându-le ascultătorilor Lui să nu se mire, Hristos a descoperit înaintea lor, într-o priveliște tot mai cuprinzătoare, taina lucrurilor viitoare. “Vine ceasul”, a zis El, “când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.” (Ioan 5, 28.29.) HLL 211.1
Asigurarea aceasta de viață veșnică era așteptată cu mult dor de toți israeliții și ei sperau să o primească la venirea lui Mesia. Unica lumină care putea să lumineze în întunericul mormântului strălucea deasupra lor. Dar încăpățânarea este oarbă. Isus călcase tradițiile rabinilor și desconsiderase autoritatea lor și de aceea nu voiau să-L creadă. HLL 211.2
Citește Matei 4:1-4. Ce principii a folosit Hristos în pustiul ispitirii pentru a combate amăgirile lui Satana?
“Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Deseori, urmașul lui Hristos e pus în situația de a nu putea să-I servească lui Dumnezeu și să-și continue, în același timp, lucrul său obișnuit. Se poate întâmpla ca ascultarea de unele cerințe lămurite ale lui Dumnezeu să pară că va opri mijloacele de trai. Atunci Satana îl va face pe acest urmaș să creadă că trebuie să renunțe la convingerile conștiinței lui. Dar singurul lucru din lumea noastră pe care ne putem sprijini este Cuvântul lui Dumnezeu. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6, 33.) Chiar și în viața aceasta nu e spre binele nostru să ne depărtăm de voința Tatălui din cer. Când cunoaștem puterea Cuvântului Său, nu trebuie să urmăm sugestiile lui Satana când e vorba să ne câștigăm hrana sau să ne salvăm viața. Singurul lucru la care trebuie să ne gândim este acesta: Care e porunca lui Dumnezeu și care e făgăduința Lui? Dacă le cunoaștem, trebuie să ascultăm de cea dintâi și să ne încredem în cea de a doua. HLL 121.2
Vineri, 29 Noiembrie
Studiu suplimentar
„Deși Hristos suferea cele mai acute dureri de foame, El a rezistat ispitei. El l-a respins pe Satana cu aceeași scriptură pe care i-a dat-o lui Moise să o repete Israelului răzvrătit atunci când dieta lor era restricționată și ei cereau cu insistență carne în pustie: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Prin această declarație, dar și prin exemplul Său, Hristos îi va arăta omului că foamea de hrană vremelnică nu este cea mai mare calamitate care i s-ar putea întâmpla. Satana i-a flatat pe primii noștri părinți că mâncând fructul pe care Dumnezeu îl interzisese le va aduce un mare bine și îi va asigura împotriva morții, exact opusul adevărului pe care Dumnezeu li-l declarase. „Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”. Dacă Adam ar fi fost ascultător, el nu ar fi cunoscut nici lipsa, nici durerea, nici moartea.” Con 43.1
Dintre toate învățăturile pe care le putem lua din ispitirea cea mare pe care a avut-o Domnul nostru la început, nici una nu e mai mare ca aceea privind puterea de stăpânire asupra poftelor și pasiunilor. În toate veacurile, ispitele care făceau apel la natura fizică au avut cel mai mare efect pentru a corupe și a degrada omenirea. Prin necumpătare, Satana lucrează la distrugerea puterilor mintale și morale, pe care Dumnezeu le-a dat omului ca pe o înzestrare prețioasă. În felul acesta, omul nu mai este în stare să aprecieze lucrurile care au valoare veșnică. Printr-o afundare de bunăvoie în cele senzuale, Satana caută să șteargă din suflet orice asemănare cu Dumnezeu. HLL 122.1