Să-L cunoaștem pe Dumnezeu!
Studiul 2, Trimestrul 2, 4–10 Aprilie 2026
Share this Lesson
Sabbath Afternoon April 4
Memory Text:
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.— Ioan 17:3
„Și viața veșnică este aceasta”, a spus Domnul Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17, 3. De ce atunci noi nu ajungem să înțelegem valoarea acestei cunoașteri? De ce oare aceste glorioase adevăruri să nu strălucească în inimile noastre, să nu constituie preocuparea buzelor noastre și să nu umple întreaga noastră ființă? PDH 133.3
Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a făcut posesori ai tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Mii de oameni au scos apă din aceste fântâni ale vieții și cu toate acestea apa din ele n-a scăzut. Mii au fost aceia care au pus pe Domnul înaintea lor și privind la El au fost schimbați după chipul Său. Spiritul lor ardea în ei atunci când vorbeau despre caracterul Său, mărturisind ce înseamnă Hristos pentru ei și ce sunt ei pentru Domnul Hristos. Dar acești cercetători n-au epuizat aceste teme mari și sfinte. Încă multe alte mii se pot angaja la lucrarea de cercetare și descoperire a tainelor mântuirii. Atunci când ne ocupăm de viața Domnului Hristos și de caracterul lucrării Sale, raze de lumină vor străluci și mai puternic la fiecare încercare de descoperire a adevărului. Fiecare nouă cercetare va aduce la lumină ceva mult mai interesant decât a fost descoperit până atunci. Subiectul acesta este inepuizabil. Studiul întrupării Domnului Hristos, jertfa Sa ispășitoare și lucrarea Sa de mijlocire, va ocupa la nesfârșit mintea cercetătorului zelos, și privind spre cer cu nenumărații lui ani va exclama: „Mare este taina evlaviei.” PDH 133.4
În veșnicie noi vom învăța ceea ce a fost posibil să învățăm aici, dacă am fi primit iluminare cerească, fapt care ne-ar fi deschis mult înțelegerea. Tainele mântuirii vor ocupa inimile, mintea și vorbirea celor mântuiți de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ei vor înțelege atunci adevărurile pe care Domnul Hristos dorea foarte mult să le facă cunoscute ucenicilor Săi, dar pe care ei n-au avut suficientă credință ca să le înțeleagă. Mereu și mereu vor ieși la lumină noi aspecte ale desăvârșirii și slavei Domnului Isus Hristos. În decursul veacurilor nesfârșite, gospodarul cel credincios va scoate din comoara sa, lucruri noi și lucruri vechi. PDH 134.1
Duminică, 5 Aprilie
O imagine divină mai clară
Care a fost scopul lui Satana în conversația lui cu Eva din Geneza 3:1-5? Ce minciuni i-a spus Evei despre caracterul lui Dumnezeu?
„Satana, cel care stârnise răzvrătirea în cer, dorea să-i facă pe locuitorii pământului să se unească în lupta lui împotriva lui Dumnezeu. Adam și Eva fuseseră pe deplin fericiți în ascultarea de legea lui Dumnezeu — o mărturie neîncetată împotriva afirmației pe care Satana o susținuse în cer, că legea lui Dumnezeu ar fi apăsătoare. Satana era hotărât să provoace căderea lor, pentru a putea stăpâni pământul și a-și întemeia aici împărăția în opoziție cu Cel Preaînalt.” HF 328.1
El a spus că ei aveau să fie ca Dumnezeu, având o înțelepciune mai mare decât înainte și ajungând la un nivel mai înalt de existență. Eva s-a supus ispitei; și, prin influența ei, Adam a fost condus la păcat. Ei au crezut cuvintele șarpelui, că Dumnezeu nu va face ceea ce a spus; astfel nu s-au încrezut în Creatorul lor și și-au închipuit că El le îngrădea libertatea, că ei ar fi ajuns la o mai mare înțelepciune și înălțare prin călcarea Legii Sale. TV 532.1
Fructul i s-a părut bun, dar ea a fost ispitită de ideea de a avea ocazia de a se înălța la tronul lui Dumnezeu, de a fi înălțată la aceeași poziție la care aspirase Lucifer însuși. Lucifer a crezut cu onestitate că el va fi ca Dumnezeu dacă îngerii din Cer și oamenii de pe pământ ar accepta ordine de la el.
Și astfel vedem că diavolul a înșelat-o pe Eva pe același teren pe care s-a înșelat pe sine și pe îngerii lui, singura diferență fiind că el a făcut-o pe Eva să mănânce din fructul din care el și îngerii lui nu ar mânca. În consecință, Eva a păcătuit împotriva binelui ei fizic, luând ceva ce nu fusese creat ca hrană și ea a murit. Dar Satana și îngerii lui trăiesc încă.
Cunoștința pe care Dumnezeu nu a dorit ca primii noștri părinți să o aibă a fost cunoștința vinovăției. Când ei au acceptat declarațiile lui Satana, care erau false, neascultarea și fărădelegea au fost aduse în lumea noastră. Neascultarea aceasta față de porunca explicită a lui Dumnezeu și credința aceasta în minciuna lui Satana au deschis porțile unui potop de nenorociri care au venit asupra lumii. Satana a continuat lucrarea începută în Grădina Eden. El a lucrat cu precauție, pentru ca omul să primească declarațiile lui ca fiind o dovadă împotriva lui Dumnezeu. El a lucrat împotriva Domnului Hristos și împotriva eforturilor Sale de a reface în om chipul lui Dumnezeu și de a întipări în sufletul lui asemănarea cu Dumnezeu. SAa 103.4
Luni 6 Aprilie
Dumnezeu este sfânt
Cum este descris Dumnezeu în Leviticul 20:26; 1 Samuel 2:2; Isaia 57:15 și Ezechiel 38:23?
Am fost instruită să le spun elevilor ca, în căutarea cunoașterii, să urce dincolo de standardul fixat de lume, să urmeze drumul trasat de Isus. Iar profesorilor, le spun să fie atenți să nu semene sămânța necredinței în mintea și inima elevilor lor, să se debaraseze de orice întinăciune a cărnii și a duhului. Aureola de slavă a atributelor lui Hristos constituie sfințenia Lui. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu cel Atotputernic”. (Apocalipsa 4, 8.) Cercetați caracterul lui Dumnezeu. Privind la Hristos, căutându-L, în credință și rugăciune, puteți deveni asemenea Lui. SP 402.2
Aceia care experimentează sfințirea Bibliei vor da pe față un spirit de umilință. Asemenea lui Moise, ei au o descoperire a maiestății înfricoșate a sfințeniei și-și văd propria nevrednicie, în contrast cu desăvârșirea înălțată și curăția Celui Infinit. TV 470.3
Profetul Daniel era un exemplu de sfințire adevărată. Lunga lui viață a fost plină de o slujire nobilă pentru Domnul Său. El a fost un om „preaiubit” (Daniel 10, 11) de Cer. Și totuși, în loc să pretindă că este curat și sfânt, acest profet onorat s-a identificat cu păcătoșenia lui Israel, când a mijlocit înaintea lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. „Nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire”. El declară: „Vorbeam, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu”. Și când, mai târziu, Fiul lui Dumnezeu i S-a arătat să-l îndrume, Daniel a zis: „Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit, și am pierdut orice vlagă”. (Daniel 9, 18.15.20; Daniel 10, 8.) TV 470.4
Când Iov a auzit glasul Domnului din furtună, a exclamat: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă”. (Iov 42, 6.) Același lucru s-a întâmplat atunci când Isaia a văzut slava Domnului și i-a auzit pe heruvimi strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut»”. (Isaia 6, 3.5.) Pavel, după ce a fost răpit în al treilea cer și a auzit lucruri pe care un om nu le putea rosti, vorbește despre sine ca fiind „cel mai de pe urmă dintre sfinți”. (2 Corinteni 12, 2-4; Efeseni 3, 8.) Și Ioan, ucenicul iubit, care se pleca pe pieptul lui Isus și a văzut slava Sa, a căzut ca mort la picioarele îngerului. (Apocalipsa 1, 17.) TV 471.1
Nu poate exista înălțare de sine sau pretenție înfumurată de libertate față de păcat la aceia care merg în umbra crucii Calvarului. Ei simt că păcatul lor a fost acela care a provocat agonia ce a frânt inima Fiului lui Dumnezeu, iar acest gând îi va duce la umilire de sine. Aceia care trăiesc mai aproape de Isus își dau seama mai clar de slăbiciunea și de păcătoșenia omenească și singura lor nădejde este în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat. TV 471.2
Marți 7 Aprilie
Dumnezeu este dragoste
Ce ne explică despre dragoste 1 Ioan 4:7-19?
„Dumnezeu este iubire.” (1 Ioan 4, 16.) Natura Sa, Legea Sa este iubire. El dintotdeauna a fost astfel și așa va fi pururea. „Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică” și ale cărui „cărări sunt veșnice”, nu Se schimbă. În El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. (Isaia 57, 15; Habacuc 3, 6; Iacov 1, 17.) PP 33.1
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor ființelor create. PP 33.2
Pământul produce, an după an, bunătățile sale și își continuă mișcarea de rotație în jurul soarelui, nu pentru că ar avea în sine o putere. Mâna lui Dumnezeu călăuzește planetele și le poartă de grijă în mersul lor ordonat prin Cosmos. Tot prin puterea Sa, vara și iarna, timpul semănatului și timpul seceratului, ziua și noaptea urmează una alteia într-o succesiune ordonată. Prin Cuvântul Său, cresc plantele, apar frunzele, înfloresc florile. Orice lucru bun, pe care îl avem, fiecare rază de soare și picătură de ploaie, fiecare bucată de pâine, fiecare clipă de viață, toate sunt un dar al iubirii. CMF 74.3
Numai aceia care sunt părtași de fire dumnezeiască sunt copii ai lui Dumnezeu. Nici clasa socială, nici nașterea, nici naționalitatea, nici vreun privilegiu religios nu pot fi o dovadă că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu; ci adevărata dovadă este iubirea, — o iubire care îmbrățișează întreaga omenire. Chiar păcătoșii ale căror inimi nu sunt cu totul închise față de Duhul lui Dumnezeu vor răspunde la bunătate; așa cum sunt gata să arate ură pentru ură, vor fi gata să dea pe față și iubire pentru iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu răspunde cu iubire la ură. Să fii amabil față de cel nemulțumitor și față de cel rău, să faci binele fără să nădăjduiești că vei fi răsplătit este deviza casei regale cerești, semnul sigur prin care copiii Celui Prea Înalt își descoperă poziția lor înaltă. CMF 75.2
Istoria marelui conflict dintre bine și rău — de la data când a izbucnit pentru prima dată în ceruri și până la înfrângerea finală a răzvrătirii și eradicarea definitivă a păcatului — constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. PP 33.4
„Ca să se descopere gândurile multor inimi.” În lumina vieții Mântuitorului, inimile tuturor, de la Creator până la domnul întunericului, sunt descoperite. Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind egoist și asupritor, că pretinde totul și nu dă nimic, cere de la toate creaturile Sale să-L slujească pentru gloria Sa și nu face nici un sacrificiu pentru binele lor. Însă darul lui Hristos descoperă gândurile din inima Tatălui. Dovedește că gândurile lui Dumnezeu față de noi sunt „gânduri de pace și nu de nenorocire.” (Ieremia 29, 11.) Demonstrează că, în timp ce ura lui Dumnezeu față de păcat este tot așa de tare ca moartea, iubirea Sa față de păcătos este mai tare decât moartea. Asumându-și lucrarea răscumpărării noastre, El nu va cruța nimic, oricât de scump, din ce este necesar pentru desăvârșirea operei Sale. Nu se reține nici un adevăr esențial pentru mântuirea noastră, nu se neglijează nici o minune a harului, nu rămâne nefolosită nici una din puterile divine. Har este îngrămădit peste har și dar peste dar. Întreaga comoară a cerului este pusă la îndemâna celor pe care El caută să-i salveze. După ce a adunat bogățiile universului și a deschis izvoarele puterilor nesfârșite, le predă în mâinile lui Hristos și zice: „Toate acestea sunt pentru om. Folosește aceste daruri ca să-l convingi că nu există iubire mai mare ca a Mea pe pământ sau în cer. Fericirea sa cea mai mare o va găsi iubindu-Mă pe Mine”. HLL 57.1
La crucea Golgotei, iubirea și egoismul au stat față în față. Acolo s-au descoperit în toată plinătatea lor. Hristos a trăit numai pentru a mângâia și a binecuvânta, iar Satana, punând la cale omorârea Sa, a dat pe față răutatea urii sale împotriva lui Dumnezeu. Prin aceasta, dovedea că adevăratul scop al rebeliunii sale era de a-L detrona pe Dumnezeu și de a-L nimici pe Acela prin care se manifesta iubirea lui Dumnezeu. HLL 57.2
„Când a venit împlinirea vremii, ferestrele cerului s-au deschis, iar asupra lumii s-a revărsat un potop de har ceresc. Dumnezeu a făcut lumii noastre darul minunat al singurului Său Fiu născut. În lumina acestui act, locuitorii altor lumi nu ar mai putea spune niciodată că Dumnezeu ar fi putut face mai mult decât a făcut pentru a-Și arăta dragostea față de copiii oamenilor. El a făcut un sacrificiu care sfidează orice calcul. Pentru a salva o rasă căzută, El a revărsat întreaga comoară a cerului într-un singur dar.” RH January 3, 1907, par. 11
Miercuri 8 Aprilie
Dumnezeu în lumea creată
Ce observi atunci când compari descrierea lui Dumnezeu din Geneza 1:1 cu cea din Geneza 2:7?
Tatăl și Fiul S-au angajat în marea și minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creare a lumii. Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. Existau munți, dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri presărate printre ele. Pământul nu era o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri și munți, nu așa de înalți și colțuroși cum sunt acum, ci având o formă frumoasă și simetrică. Nu se vedeau deloc stânci înalte și golașe, căci se aflau sub pământ, alcătuind un schelet al acestuia. Dealurile, munții și câmpiile frumoase erau împodobite cu plante, flori și copaci înalți și maiestuoși de toate speciile, cu mult mai înalți și mai frumoși decât copacii de astăzi. Aerul era curat și sănătos, iar pământul părea ca un palat nobil. Îngerii priveau și se bucurau de lucrările frumoase și minunate ale lui Dumnezeu. IM 20.1
După ce a fost creat pământul și viețuitoarele de pe el, Tatăl și Fiul și-au îndeplinit planul, hotărât înainte de căderea lui Satana, de a face om după chipul și asemănarea Lor. Ei lucraseră împreună la crearea pământului și a fiecărei viețuitoare de pe el. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră.” Când a ieșit din mâna Creatorului său, Adam era de o înălțime nobilă și de o frumoasă simetrie. El era de mai bine de două ori mai înalt decât oamenii care trăiesc astăzi și era bine proporționat. Trăsăturile lui erau perfecte și frumoase. Pielea nu-i era nici albă, nici palidă, ci rumenă, îmbujorată, strălucind de o bogată tentă de sănătate. Eva nu era la fel de înaltă ca Adam. Capul ei ajungea puțin deasupra umerilor lui. Ea era, de asemenea, nobilă, desăvârșită în simetrie și foarte frumoasă. IM 20.2
Joi 9 Aprilie
Emanuel, „Dumnezeu este cu noi”
În Matei 1:23, Domnului Isus I se dă un nume special. De ce este acesta semnificativ pentru înțelegerea caracterului divin? Citește Matei 28:20, concentrându- te pe ultima parte a versetului! Compară cele două versete. Ce observi?
„Îi vor pune numele Emanuel ... Dumnezeu cu noi.” „Lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu” se vede „pe fața lui Isus Hristos”. Din zilele veșniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era „chipul lui Dumnezeu”, chipul măreției și maiestății Sale, „strălucirea slavei Lui”. Și tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi „Dumnezeu cu noi”. De aceea, despre El s-a profetizat că „Îi vor pune numele Emanuel”. HLL 19.1
Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu — gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi, El spunea: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” — „plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr” — „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei”. Dar descoperirea aceasta n-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați, cât și ființele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii ce renunță la sine este legea vieții pentru pământ și pentru cer; că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care nici un om nu se poate apropia. HLL 19.2
Prezența vizibilă a lui Hristos era pe cale să fie retrasă din mijlocul ucenicilor, dar ei aveau să aibă parte de o nouă înzestrare cu putere. Duhul Sfânt avea să le fie dat în toată plinătatea lui, sigilându-i pentru lucrarea lor. FA 30.2
Mântuitorul știa că nici un argument, oricât de logic, nu ar fi înmuiat inimile învârtoșate și nu ar fi putut străpunge crusta egoismului și a spiritului lumesc. El știa că ucenicii Săi trebuia să fie înzestrați cu putere cerească; că Evanghelia își va împlini lucrarea ei numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite și buze elocvente, printr-o cunoaștere vie a Aceluia care este Calea, Adevărul și Viața. Lucrarea încredințată ucenicilor cerea multă destoinicie, căci curentul adânc al răutății urma să se prăvălească cu putere asupra lor. La comanda forțelor întunericului era un conducător foarte ager și hotărât, iar urmașii lui Hristos puteau lupta pentru dreptate numai prin ajutorul pe care Dumnezeu avea să li-l dea prin Duhul Sfânt. FA 31.1
Vineri 10 Aprilie
Alte gânduri
Prin cuvintele puternice și pline de nădejde, Hristos și-a încheiat învățăturile. După aceea, și-a revărsat povara sufletului în rugăciune pentru ucenici. Înălțând privirile către cer, a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care I-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. HLL 680.2
Hristos Își terminase lucrarea care-I fusese încredințată. Proslăvise pe Dumnezeu pe pământ. Făcuse cunoscut Numele Tatălui Său. Adunase pe aceia care aveau să continue lucrarea Lui între oameni. Și a zis: „Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem Noi”. „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una.... Eu în ei, și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” HLL 680.3
Astfel, în limbajul Unuia care avea putere dumnezeiască, Hristos predă biserica Sa aleasă în brațele Tatălui. Ca un Mare Preot consacrat, El mijlocește pentru poporul Său. Ca un păstor credincios, Își adună turma la umbra Celui Atotputernic, în adăpostul cel puternic și sigur. Îl așteaptă ultima bătălie cu Satana și merge să o întâmpine. HLL 680.4