Iosua și Caleb – uriași ai credinţei
Studiul 8, Trimestrul 4, 15 – 21 noiembrie, 2025
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază 15 Noiembrie
De memorat:
Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!— Evrei 13:7
“Apostolul Îl înalță pe Hristos ca marele Cap al bisericii și ca singurul către care ea trebuie să privească pentru conducere, în Evrei 12:1, 2. El dorește ca biserica să fie zidită prin experiențele eroilor credinței menționați în capitolul al unsprezecelea, numiți în primul verset al capitolului doisprezece „un nor atât de mare de martori”. Dar el păzește cu credincioșie biserica de a privi înapoi la ei cu un spirit de idolatrie sau de a primi vreun om ca model sau conducător al vieții creștine, prin aceste trei cuvinte: „Privind la Isus.” Pavel spune: „De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Isus, începătorul și desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu.” T25 183.2
Duminică, 16 Noiembrie
Credincioșie
Studiază Geneza 36:15; Numeri 13:6,30-32 și Iosua 14:6,14. Cine era Caleb? Care era rolul lui în poporul Israel?
Credința pe care a avut-o Caleb în Dumnezeu a fost cea care i-a dat curaj; aceasta l-a făcut să nu-i fie frică de oameni, nici chiar de uriașii cei puternici, fiii lui Anac, și l-a făcut în stare să stea cu îndrăzneală și neclintit în apărarea dreptății. Fiecare adevărat soldat al lui Hristos trebuie să primească tărie și curaj de la același izvor măreț, Generalul atotputernic al oștirilor cerurilor, pentru a învinge piedicile care adesea par de netrecut.... Acum avem nevoie de Calebi ... care, cu cuvinte pline de curaj, să aducă rapoarte puternice care să determine acțiuni imediate. — Testimonies for the Church 5:378-383 (1885). EvL 117.4
Ce spune despre Caleb faptul că a fost dispus să își spună părerea chiar dacă majoritatea iscoadelor aveau o opinie complet diferită, iar poporul Israel îl amenința cu moartea? Vezi Numeri 14:6-10,21-25; 26:65; 32:12.
Poporul era disperat în dezamăgirea și deznădejdea lui. S-a auzit un vaiet ca de moarte, ce se amesteca cu murmurele neînțelese ale vocilor. Înțelegând situația, plin de curaj în a lua apărarea cuvântului lui Dumnezeu, Caleb a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a înfrânge influența rea a tovarășilor săi necredincioși. O clipă, poporul a tăcut ca să asculte cuvintele sale pline de nădejde și curaj cu privire la țara cea bună. El n-a tăgăduit ce se spusese până atunci — zidurile erau înalte și canaaniții erau puternici. Dar Dumnezeu îi făgăduise poporului Israel această țară. „Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară”, spuse Caleb în mod stăruitor, „căci vom fi biruitori”. PP 388.3
În răzvrătirea lui, poporul a strigat: „Dacă ar fi voit Domnul să fi murit în pustia aceasta”. Acum, această rugăciune avea să fie împlinită. Domnul declară: „Voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toți, a căror numărătoare s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus ... nu veți intra în țara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiți.... Pe copilașii voștri, însă, despre care ați zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit-o voi”. Despre Caleb, El a zis: „Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus, și urmașii lui o vor stăpâni”. După cum iscoadele au petrecut patruzeci de zile în călătoria lor, tot astfel oștile lui Israel aveau să pribegească patruzeci de ani în pustie. PP 391.2
Luni 17 Noiembr
„Dă-mi dar muntele acesta!”
Studiază Iosua 14:6-14; Numeri 14:24; 32:12; Deuteronomul 1:36 și Luca 6:45. Cum ai descrie atitudinea lui Caleb și a lui Iosua? Ce înseamnă să Îl urmezi pe Domnul cu toată inima?
Înainte de a începe împărțirea țării, Caleb, însoțit de conducătorii seminției sale, s-a înfățișat cu o cerere specială. În afară de Iosua, Caleb era acum omul cel mai înaintat în vârstă din Israel. El și Iosua fuseseră singurii dintre iscoade care aduseseră un raport bun despre pământul făgăduit și care îmbărbătaseră poporul să meargă și să-l cucerească în Numele Domnului. Caleb i-a amintit acum lui Iosua făgăduința dată pe vremea aceea cu privire la răsplătirea credincioșiei sale: „Țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului tău”. (Iosua 14, 9-15.) De aceea a prezentat cererea de a i se da Hebronul ca moștenire. Aici fusese vreme îndelungată patria lui Avraam, a lui Isaac și a lui Iacov și tot aici, în peștera Macpela, erau îngropați. Hebronul era reședința temuților anachimi, a căror înfățișare înspăimântătoare le îngrozise atât de mult pe iscoade, încât prin ei fusese nimicit curajul întregului Israel. Acesta era locul pe care, mai presus de oricare altul, încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, îl alesese Caleb ca moștenire. PP 511.4
„Acum, iată că Domnul”, a zis el, „m-a ținut în viață cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise ... și acum sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. Și astăzi sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta, despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi poate cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul”. Cererea aceasta era susținută de fruntașii lui Iuda. Caleb, ca unul care fusese ales din seminția sa pentru împărțirea pământului, îi luase pe acești bărbați pentru ca împreună cu el să prezinte cererea, ca nu cumva să se trezească părerea că se folosește de autoritatea sa pentru scopuri egoiste. PP 512.1
Cele cerute i-au fost acordate fără întârziere. Nimănui altcuiva nu i se putea încredința cu mai multă siguranță cucerirea acestor cetăți uriașe. „Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul ... pentru că urmase în totul calea Domnului”. Îndurase împreună cu poporul său îndelungata călătorie prin pustiu și avusese, în felul acesta, parte de dezamăgirile și durerile celor vinovați. Cu toate acestea nu se plângea, ci preamărea îndurarea lui Dumnezeu care îl ocrotise prin pustie, în timp ce frații lui mureau. În mijlocul oboselilor, primejdiilor și molimelor călătoriei prin pustie și în anii de lupte, de când intrase în Canaan, Domnul îl păstrase în viață și acum, când era în vârstă de peste optzeci de ani, puterea nu îi slăbise.... El n-a cerut pentru sine un ținut gata cucerit, ci pe acela despre care iscoadele spuseseră în mod deosebit să nu poate fi cucerit. Cu ajutorul lui Dumnezeu avea să smulgă cetățile acestea chiar din mâna uriașilor acelora, în fața cărora credința lui Israel se clătinase. Nu dorința după onoare sau mărire a inspirat cucerirea lui Caleb. Bătrânul și viteazul luptător dorea să dea poporului o pildă care să-l onoreze pe Dumnezeu și să încurajeze semințiile să supună pe deplin pământul pe care părinții lor l-au considerat de necucerit. PP 512.2
Caleb a primit moștenirea după care inima lui tânjise timp de patruzeci de ani și, prin credința că Dumnezeu va fi cu el, „a izgonit de acolo pe fiii lui Anac”. (Iosua 15, 14.) După ce în felul acesta și-a asigurat un pământ pentru sine și casa sa, zelul lui n-a scăzut; el nu s-a așezat pentru a se bucura în tihnă de moștenire, ci a pornit spre noi cuceriri, pentru fericirea națiunii și onoarea lui Dumnezeu. PP 513.1
Marți 18 Noiembrie
Puterea exemplului
Ce ne spune despre puterea exemplului istorisirea din Iosua 15:16-19; Judecătorii 1:13; 3:7-11? Cum se reflectă atitudinea lui Caleb în generația tânără?
Credința în Dumnezeu i-a dat curaj lui Caleb, l-a făcut să nu-i fie teamă de om, nici chiar de puternicii uriași, fiii lui Anac, și l-a făcut în stare să stea cu îndrăzneală și neclintit în apărarea dreptății. Din aceeași sursă înaltă, puternicul general al armatelor cerului, fiecare adevărat ostaș al crucii lui Hristos trebuie să primească tărie și curaj pentru a birui obstacolele ce adesea par de neînfrânt. Legea lui Dumnezeu este făcută fără valoare; și cei care își vor face datoria trebuie să fie întotdeauna gata să rostească cuvintele pe care Dumnezeu li le dă, și nu cuvinte de îndoială, descurajare și disperare. 5M 378.3
Într-o vreme ca aceasta, nu trebuie să nutrim vreun gând și nici să rostim vreun cuvânt de necredință și nici să se încurajeze vreun act de slujire de sine. Acest lucru a fost făcut în Conferințele din Columbia de Sud și Pacificul de Nord; și în timp ce ne găseam acolo, am simțit într-o măsură oarecare durerea, rușinea și descurajarea pe care Moise și Aaron, Caleb și Iosua le-au experimentat. Noi am încercat să îndreptăm curgerea curentului în direcție opusă; dar lucrul acesta s-a făcut cu prețul unei munci severe și al unei mari neliniști și supărări. Și lucrarea reformei în aceste Conferințe de-abia a început. Este o lucrare care cere timp pentru a birui necredința, neîncrederea și suspiciunea adunate de ani de zile. Satana a avut în mare măsură succes în a-și aduce la îndeplinire scopurile sale în aceste Conferințe, pentru că a găsit persoane pe care a putut să le folosească drept instrumente ale sale. 5M 379.1
De dragul adevărului, nu lăsa lucrarea din Conferința ta într-o astfel de situație, căci va fi imposibil pentru cel ce va veni după tine să pună lucrurile în rânduială. Oamenii au o vedere îngustă și limitată a lucrării; a fost încurajat egoismul, iar comportarea lumească a fost nemustrată. Te somez să faci tot ce stă în puterea ta pentru a șterge direcția aceasta greșită pe care ai dat-o Conferinței, să remediezi efectele rele și neglijarea datoriei și în felul acesta să pregătești câmpul pentru un alt lucrător. Dacă nu faci lucrul acesta, Dumnezeu să aibă milă de lucrătorul care va veni după tine. 5M 379.2
Miercuri 19 Noiembrie
Erou umil
Care sunt implicațiile faptului că marele conducător al lui Israel, care a împărțit țara, își primește moștenirea ultimul, după cum vedem în Iosua 19:49-51?
Lașii și răsculătorii pieriseră în pustie; dar iscoadele neprihănite au mâncat din strugurii din Eșcol. Fiecăruia i s-a dat după credința lui. Necredincioșii au văzut cum li se împlinesc temerile. În pofida făgăduințelor lui Dumnezeu, ei spuseseră că este cu neputință să fie cucerit Canaanul, și nici nu l-au stăpânit. Dar aceia care s-au încrezut în Dumnezeu și nu au privit atât de mult la greutățile de învins, cât la puterea atotbiruitorului lor Ajutor, au intrat în țara cea bună. Prin credință, eroii aceștia de demult „au cucerit împărății viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe”. „Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră”. (Evrei 11, 33.34; 1 Ioan 5, 4.) PP 513.2
„După ce au isprăvit de împărțit țara” și fiecărei seminții i s-a dat moștenirea ei, și-a prezentat și Iosua cererea. Ca și lui Caleb, i se dăduse o făgăduință deosebită cu privire la moștenire; cu toate acestea, el nu a cerut o provincie întreagă, ci numai o cetate. „După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el.... El a zidit cetatea din nou și și-a așezat locuința acolo”. (Iosua 19, 49.50.) Numele dat cetății a fost Tinat-Serah, adică „partea care a rămas” — o mărturie dăinuitoare despre caracterul nobil și starea sufletească plină de lepădare de sine a cuceritorului care, în loc să fie primul care-și lua partea din pradă, a așteptat cu cererea până când și cel mai umil din popor și-a primit partea. PP 515.1
Joi 20 Noiembrie
Schimbați prin contemplare
Contemplarea exemplului oferit de marii eroi ai credinței este esențială pentru creșterea noastră spirituală. În același timp, exemplul nostru suprem este Isus Hristos. Cum suntem schimbați atunci când ne concentrăm asupra vieții Domnului Isus? Vezi Evrei 12:1,2; 2 Corinteni 3:18.
Dacă păgânii, care nu erau conduși de o conștiință luminată, care nu aveau frica de Dumnezeu înaintea lor, erau dispuși să se supună restricțiilor și disciplinei antrenamentului, refuzându-și orice înclinație care le-ar fi slăbit puterile, doar de dragul unei cununi pieritoare și al aplauzelor mulțimii, cu cât mai mult ar trebui ca aceia care aleargă în întrecerea creștină, pentru speranța nemuririi și pentru aprobarea Înaltului Cer, să fie gata să își refuze orice substanțe excitante și orice îngăduințe nesănătoase, care degradează moralitatea, slăbesc intelectul și aduc puterile superioare ale ființei în supunere față de poftele și pasiunile josnice. 4M 34.2
Mulțimile [de oameni] din lume sunt martore la această competiție a vieții, care este lupta creștină. Și aceasta nu este totul. Regele universului și miliardele de îngeri cerești sunt spectatori la această întrecere. Ei sunt nerăbdători să vadă cine vor fi biruitorii care vor câștiga „cununa care nu se poate veșteji, a slavei”. Dumnezeu și îngerii cerești observă cu un mare interes stăpânirea de sine, sacrificiul și eforturile chinuitoare ale celor angajați în alergarea creștină. Răsplata care va fi dată fiecărui om va fi în conformitate cu eforturile și cu stăruința plină de credincioșie cu care acesta și-a îndeplinit partea în marea întrecere. 4M 34.3
Potrivit Romani 12:1,2, care sunt cele două forțe opuse care acționează în viața noastră? Cum ne putem asigura că o lăsăm să lucreze pe cea bună?
Apostolul Pavel ne atrage atenția la aceste jertfe ca o ilustrare a ceea ce trebuie să ajungă urmașii lui Hristos. El zice: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12, 1.) Noi trebuie să ne predăm pe noi înșine în slujba lui Dumnezeu și să căutăm să facem jertfa aceasta cât mai perfectă cu putință. Dumnezeu nu va avea plăcere de nimic altceva decât de tot ce putem aduce noi mai bun. Aceia care-L iubesc din toată inima lor vor dori să-I aducă cea mai bună slujire a vieții lor și vor căuta fără încetare să aducă fiecare capacitate a ființei lor în armonie cu legile care îi vor face în stare să împlinească tot mai bine voia Sa. PP 352.2
Vineri 21 Noiembrie
Alte gânduri
„De aceea, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” [Evrei 12:1]. 2SAT 285.1
„Piedicile la care se face aici referire sunt obiceiurile rele și practicile pe care le-am format urmând înclinațiile noastre firești. Cine sunt martorii? Ei sunt aceia despre care se vorbește în capitolul anterior — cei care au înfruntat relele și greutățile din calea lor și care, în Numele Domnului, s-au întărit și au biruit forțele potrivnice ale răului. Ei au fost susținuți și întăriți, iar Domnul i-a ținut de mână.” 2SAT 285.2
„Mai există și alți martori. Pretutindeni în jurul nostru sunt oameni care ne privesc cu atenție, ca să vadă cum ne purtăm noi, cei care mărturisim că credem în adevăr. În orice timp și în orice loc, pe cât posibil, trebuie să înălțăm adevărul înaintea lumii.” 2SAT 285.3
„Acum, ‘să dăm la o parte orice piedică’. Să ne despărțim de înclinațiile noastre rele. ‘Să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.’ Nu trebuie să stăm pe loc. Trebuie să înaintăm, să înaintăm și iarăși să înaintăm.” 2SAT 285.4
„‘Să ne uităm țintă la Isus, Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre.’ Mulțumim Domnului că El este atât Începătorul, cât și Desăvârșitorul credinței noastre. ‘Care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu’ [Evrei 12:2].” 2SAT 285.5
„Există o bucurie și o cruce puse înaintea fiecăruia dintre voi. Poate credeți că crucea este grea de purtat, dar amintiți-vă că înaintea voastră este și o bucurie. Nu trebuie să simțiți, dacă un mic nor trece peste mintea voastră, că Dumnezeu v-a părăsit. Luați Biblia, deschideți-o la Psalmi și citiți cum trebuie să-L lăudăm pe Domnul în orice vreme: ‘Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea’ [Psalmul 34:1]. Dumnezeu este plin de milă. Tot ce dorește El pentru voi este să deschideți ușa inimii voastre și să-L lăsați să intre, ca să vă sfințească inima și mintea.” 2SAT 285.6