Încheierea - Cunoașterea lui Isus și a Cuvântului Său
Studiul 13, Trimestrul 4, 21 – 27 Decembrie
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 21 Decembrie
Text de memorat:
Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. — Ioan 5:39
O viziune clară a ceea ce este Dumnezeu și a ceea ce ne cere El să fim ne va conduce la o umilință totală. Acela care studiază cum trebuie Cuvântul sacru va afla că inteligența omenească nu este omnipotentă, că fără ajutorul pe care nimeni, în afară de Dumnezeu, nu-l poate da, tăria și înțelepciunea umană nu sunt decât slăbiciune și ignoranță. Sfatuti pentru părinți, educatori și elevi 53.2
Acela care urmează călăuzirea divină a găsit singura sursă reală de har mântuitor și adevărata fericire, și a dobândit puterea de a împărtăși din această fericire tuturor celor din jurul său. Nimeni nu se poate bucura cu adevărat de viață, fără religie. Dragostea pentru Dumnezeu purifică și înnobilează orice gust și dorință, amplifică orice sentiment frumos și dă strălucire oricărei plăceri demne. Ea îl face pe om în stare să aprecieze și să se bucure de tot ceea ce este adevărat, bun și frumos. SP 53.3
Dar ceea ce, mai presus de toate considerentele, ne va conduce la prețuirea Bibliei este faptul că în ea este descoperită oamenilor voința lui Dumnezeu. În Biblie aflăm pentru ce am fost creați și mijloacele prin care acest obiectiv poate fi atins. Aflăm cum să ne facem în chip înțelept mai bună viața actuală și cum să ne-o asigurăm pe cea viitoare. Nici o altă carte nu poate răspunde tuturor întrebărilor minții și frământărilor inimii noastre. Dobândind o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu și dându-i curs în viața lor, oamenii se pot ridica din cele mai joase adâncimi ale degradării la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, egali ai îngerilor fără păcat. SP 53.4
Duminică. 22 Decembrie
Întâlnirea din Galileea
Citește Ioan 21:1-19. Ce adevăruri cruciale înțelegi despre harul lui Dumnezeu și umilința omului?
Le reveni cu putere în minte întâmplarea de lângă mare, atunci când Hristos îi chemase să-L urmeze. Își amintiră cum, la porunca Lui, se avântaseră spre larg și aruncaseră plasa și cum năvoadele erau atât de pline, încât erau gata să se rupă. După aceea, Isus îi chemase să lase corabia lor de pescari și le făgăduise că-i va face pescari de oameni. El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învățătorului lor nu le-a micșorat datoria de a săvârși lucrarea pe care le-o încredințase. Cu toate că urmau să fie lipsiți de tovărășia Lui personală și de mijloacele pe care le câștigaseră prin ocupația lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă și mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe țărm. Aceasta era partea credinței. Dacă lucrau în legătură cu El — unind puterea Lui divină cu străduințele lor omenești, — nu se putea să nu aibă succes. HLL 810.5
Hristos trebuia să mai dea o lecție, care îl privea în mod deosebit pe Petru. Tăgăduirea Domnului său fusese în contrast rușinos cu pretinsa credincioșie de mai înainte a lui Petru. El Îl dezonorase pe Hristos și atrăsese asupra sa neîncrederea fraților săi. Ei se gândeau că nu i se va mai îngădui să ocupe locul pe care îl avusese înainte între ei și el însuși își dădea seama că nu mai inspira nici un fel de încredere. Înainte de a fi chemat să-și reia lucrarea apostolică, trebuia să dea dovadă de pocăință înaintea lor. Fără această dovadă, deși se pocăise, păcatul lui ar fi putut să-i nimicească influența ca serv al lui Hristos. Mântuitorul i-a dat ocazia să câștige încrederea fraților săi și, pe cât posibil, să îndepărteze ocara pe care o adusese asupra Evangheliei. HLL 811.1
Aici se dă o învățătură pentru toți urmașii lui Hristos. Evanghelia nu face nici un compromis cu răul. Ea nu poate să scuze păcatul. Păcatele ascunse trebuie să fie mărturisite în ascuns înaintea lui Dumnezeu; dar, în ce privește păcatele fățișe, trebuie să se facă mărturisire pe față. Ocara păcatelor ucenicilor este aruncată asupra lui Hristos. Ele îl fac pe Satana să tresalte, iar sufletele îndoielnice, să se poticnească. Dând dovadă de pocăință, ucenicul, pe cât îi stă în putință, trebuie să îndepărteze această ocară. HLL 811.2
De trei ori Petru Îl tăgăduise pe față pe Domnul său și de trei ori Hristos a obținut de la el asigurarea iubirii și credincioșiei lui, îndreptând întrebarea aceea hotărâtă ca pe o săgeată înfocată către inima lui rănită. Înaintea ucenicilor Săi, Isus descoperise adâncimea pocăinței lui Petru și dovedise cât de umil era acum ucenicul încrezut de pe vremuri. HLL 812.2
Luni, 23 Decembrie
Cu ochii la Isus
Citește Ioan 21:20-22. Ce întrebare l-a dus pe Petru pe o cale greșită? Cum l-a readus Domnul pe calea dreaptă?
Pe când Petru mergea alături de Isus, l-a văzut pe Ioan că îi urmează. A vrut atunci să cunoască viitorul acestuia și “a zis lui Isus: ‘Doamne, dar cu acesta ce va fi?’ Isus i-a răspuns: ‘Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!’” Petru ar fi trebuit să se gândească la un lucru, și anume că Domnul i-ar fi descoperit tot ce i-ar fi fost lui de folos să știe. Datoria fiecăruia este de a-L urma pe Hristos, fără să se îngrijoreze cu privire la lucrarea încredințată altora. Spunând despre Ioan: “Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu”, Isus nu dădea asigurarea că ucenicul acesta va trăi până la a doua venire a Domnului. El nu a făcut decât să afirme puterea Sa supremă și, chiar dacă ar fi voit să facă lucrul acesta, n-ar fi afectat cu nimic lucrarea lui Petru. Atât viitorul lui Ioan, cât și cel al lui Petru erau în mâinile Domnului. Fiecăruia i se cerea să-L asculte și să-L urmeze pe Domnul. HLL 816.2
Câți oameni nu fac și astăzi la fel ca Petru! Ei se interesează de treburile altora și sunt nerăbdători să știe care le este lucrarea, în timp ce sunt în primejdie să-și neglijeze propria lucrare. Datoria noastră este să privim la Hristos și să-L urmăm. Vom vedea greșeli în viața altora și lipsuri în caracterul lor. Firea omenească este învăluită de slăbiciuni. Dar în Hristos vom găsi desăvârșirea. Privind la El, vom fi și noi transformați. HLL 816.3
Citește Ioan 21:23-25. Cum a fost înțeleasă greșit declarația lui Isus? Cum a corectat apostolul Ioan acea înțelegere greșită?
Spunând despre Ioan: “Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu”, Isus nu dădea asigurarea că ucenicul acesta va trăi până la a doua venire a Domnului. El nu a făcut decât să afirme puterea Sa supremă și, chiar dacă ar fi voit să facă lucrul acesta, n-ar fi afectat cu nimic lucrarea lui Petru. Atât viitorul lui Ioan, cât și cel al lui Petru erau în mâinile Domnului. Fiecăruia i se cerea să-L asculte și să-L urmeze pe Domnul. HLL 816.2
Ioan a trăit până la adânci bătrâneți. A trăit în timpul distrugerii Ierusalimului și al nimicirii templului măreț — o preînchipuire a nimicirii finale a lumii. Până în ultimele clipe, Ioan L-a urmat îndeaproape pe Domnul său. Povara mărturiei lui către biserici era: “Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții”; “Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4, 7.16.) HLL 816.4
Petru fusese pus din nou în apostolia lui, dar cinstea și puterea pe care le-a primit de la Hristos nu i-au dat supremație asupra fraților lui. Lucrul acesta a fost bine lămurit de Hristos când Petru a întrebat: “Cu acesta ce va fi?” El a zis: “Ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine”. Petru nu a primit cinstea de a fi cap al bisericii. Favoarea pe care Hristos i-o arătase, iertându-i abaterea și încredințându-i hrănirea turmei, și însăși credincioșia lui Petru de a-L urma pe Hristos i-au câștigat încrederea fraților săi. El avea mare influență în biserică. Dar ceea ce Hristos l-a învățat la Marea Galileii a dus cu el în toată viața. HLL 817.1
Marți, 24 Decembrie
Lumină și întuneric
Citește Ioan 1:4-10; 3:19-21; 5:35; 8:12; 9:5; 11:9,10 ; 12:35. Ce contrast major observi și de ce este esențial pentru înțelegerea adevărului?
Cuvintele acestea erau în armonie cu declarația lui Isus, care, atunci când l-a oprit pe Saul în drumul său spre Damasc, a spus: ‘M-am arătat ție, ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți’. (Faptele Apostolilor 26, 16-18.) FA 126.3
„Un obiect negru și murdar nu reflectă niciodată, ci consumă toată lumina către sine. Luna strălucește pentru că suprafața sa este dintr-o substanță albă. Dacă ar fi făcută dintr-o substanță neagră, nu ar putea reflecta niciun fel de lumină. Același lucru este valabil și pentru lumina spirituală: Dacă dorim să strălucim, acum trebuie să ne ridicăm și să ne curățăm, să punem deoparte hainele noastre negre și murdare – să luăm o parte activă în această trezire și reformă sub supravegherea Duhului Sfânt. Stupiditatea, fanatismul și indiferența trebuie abandonate, iar gândirea divină trebuie pusă în acțiune, așa cum poruncește Domnul:”
Citește Ioan 8:42-44. Cum prezintă Isus baza falsă pe care își întemeiaseră credința conducătorii religioși ai poporului Israel?
Isus a tăgăduit că iudeii erau fiii lui Avraam. El a zis: “Voi faceți faptele tatălui vostru”. Batjocoritori, ei au răspuns: “Noi nu suntem copii născuți din desfrânare; avem un singur Tată, pe Dumnezeu”. Cuvintele acestea, ca aluzie la împrejurările nașterii Sale, intenționau să fie ca un atac împotriva lui Hristos în fața acelora care începuseră să creadă în El. Isus nu a luat seama la această insinuare josnică și a zis: “Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu”. HLL 467.2
Faptele dovedeau legătura lor cu acela care era un mincinos și un ucigaș. “Voi aveți de tată pe diavolul”, le-a zis Isus, “și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr.... Pentru că spun adevărul, nu Mă credeți”. (Ioan 8, 44.45.) Faptul că Isus spunea adevărul, și îl spunea cu atâta siguranță, era motivul pentru care El nu era primit de conducătorii iudeilor. Adevărul era acela care îi ofensa pe acești oameni plini de îndreptățire de sine. Adevărul demasca falsitatea rătăcirii, condamna învățătura și practicile lor și era rău primit. Mai bine închideau ochii față de adevăr decât să se umilească și să-și mărturisească rătăcirea. Nu iubeau adevărul. Nu-l doreau, cu toate că era adevăr. HLL 467.3
Miercuri, 25 Decembrie
Teologie de „sus” sau de „jos”
Citește Ioan 4:46-54. Cu ce problemă a venit bărbatul la Isus și care era adevărata problemă în acea situație?
În ciuda tuturor dovezilor că Isus era Hristosul, petiționarul se hotărâse să creadă în El numai cu condiția împlinirii cererii lui. Mântuitorul a văzut contrastul dintre necredința aceasta ce ridică întrebări și credința simplă a samaritenilor, care nu ceruseră nici un semn, nici o minune. Cuvântul Său, dovada mereu prezentă a dumnezeirii Lui, avea o putere convingătoare, care pătrundea inima lor. Domnului Hristos Îi părea rău că poporul Său, căruia îi fuseseră încredințate proorociile sfinte, nu înțelegea glasul lui Dumnezeu care le vorbea prin Fiul Său. HLL 198.2
Slujbașul împărătesc avea totuși oarecare credință, pentru că el venise să ceară ceea ce, după părerea lui, era cea mai prețioasă dintre toate binecuvântările. Isus avea de dat un dar mai mare. El dorea nu numai să vindece copilul, dar să facă pe slujbaș și familia lui părtași la binecuvântarea mântuirii și să aprindă o lumină în Capernaum, care, în curând, avea să fie câmpul Său de activitate. Dar slujbașul împărătesc trebuia totuși să-și dea seama de nevoile sale înainte de a dori harul lui Hristos. Curteanul acesta reprezenta pe mulți alții din neamul lui. Ei căutau să aibă legături cu Isus din motive egoiste. Sperau să aibă un oarecare câștig de la puterea Lui și credința lor era legată de realizarea acestui câștig; în schimb, nu-și dădeau seama de boala lor spirituală și nu vedeau nevoia harului divin. HLL 198.3
Ca un fulger, cuvintele Mântuitorului au făcut lumină în inima slujbașului împărătesc. El și-a dat seama că motivele pentru care Îl căuta pe Isus erau egoiste. Credința lui șovăitoare i-a apărut în adevăratul ei caracter. Plin de durere, și-a dat seama că îndoiala sa putea să coste viața fiului său. A simțit că era în fața Cuiva care putea să citească gândurile și căruia totul Îi era cu putință. În disperarea sa, a strigat: “Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” Credința lui s-a prins de Hristos ca și Iacov când, în lupta cu îngerul, a strigat: “Nu te las până când nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32, 26.) HLL 198.4
Joi, 26 Decembrie
Rămânerea în Isus
Citește Ioan 12:32. În ce mod descrie această declarație uluitoare autoritatea lui Isus Hristos?
Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.” Aceasta era criza lumii. Dacă Eu devin ispășire pentru păcatele oamenilor, lumea va fi luminată. Stăpânirea lui Satana asupra sufletelor oamenilor va fi zdrobită. Chipul lui Dumnezeu, deformat din cauza păcatului, va fi refăcut în oameni și o familie de sfinți credincioși va moșteni în cele din urmă căminul ceresc. Aceasta va fi urmarea morții lui Hristos. Mântuitorul era adâncit în contemplarea scenei de triumf aduse în fața Lui. El vedea crucea, cruda și înjositoarea cruce, strălucind de slavă în ciuda grozăviilor ei. HLL 625.4
Dar lucrarea de mântuire a oamenilor nu e singurul lucru realizat prin cruce. Iubirea lui Dumnezeu se manifestă în univers. Domnul acestei lumi este alungat. Acuzațiile aduse de Satana împotriva lui Dumnezeu se dovedesc a fi mincinoase. Ocara pe care el o aruncase este îndepărtată pentru totdeauna. Atât îngerii, cât și oamenii sunt atrași către Mântuitorul. “După ce voi fi înălțat de pe pământ”, a zis El, “voi atrage la Mine pe toți oamenii.” HLL 626.1
Citește Ioan 15:1-11. Care este secretul creșterii și sănătății spirituale?
“În aceasta este proslăvit Tatăl Meu”, a zis Hristos, “dacă aduceți multă roadă.” Dumnezeu dorește să dea pe față prin tine sfințenia, bunătatea și mila caracterului Său. Cu toate acestea, Mântuitorul nu cere de la ucenici să se chinuiască pentru a aduce roadă. El le spune să rămână în El. “Dacă rămâneți în Mine”, zice El, “și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.” Hristos rămâne în urmașii Săi prin Cuvânt. Legătura aceasta este tot atât de vitală ca aceea reprezentată prin a mânca trupul Său și a bea sângele Său. Cuvintele lui Hristos sunt duh și viață. Primindu-le, primiți viața Viței. Voi trăiți “prin orice cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4, 4.) Viața lui Hristos ajunsă în voi dă naștere acelorași roade ca și în El. Dacă trăiți în Hristos, dacă vă alipiți de Hristos, dacă sunteți sprijiniți de Hristos și trageți hrana din Hristos, veți aduce roade ca Hristos. HLL 677.1
Vineri, 27 Decembrie
Studiu suplimentar
Rădăcina își trimite hrana prin ramuri până la cea mai slabă mlădiță. Tot așa și Hristos trimite fiecărui credincios curentul puterilor spirituale. Atâta vreme cât sufletul este unit cu Hristos, nu este nici o primejdie ca el să se ofilească sau să se strice. HLL 676.3
Viața viței se va arăta în chip de roadă bogată pe mlădițe. “Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” Când trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu, se vor da pe față în noi roadele Duhului Sfânt; nu va lipsi nici una. HLL 676.4
“Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiță care este în Mine și nu aduce roadă, El o taie.” Chiar dacă pe dinafară s-ar părea că altoiul este unit cu vița, se poate ca să nu aibă o legătură vitală cu ea. În cazul acesta, nu poate să se arate nici creștere, nici rodire. Tot astfel poate să fie o legătură aparentă cu Hristos, fără o unire adevărată cu El, prin credință. Prin mărturisire de credință, cineva poate să pătrundă în biserică, dar numai caracterul și purtarea arată dacă este în legătură cu Hristos. Dacă nu aduc roadă, sunt ramuri amăgitoare. Faptul că sunt despărțiți de Hristos aduce după sine o ruină totală, cum e aceea reprezentată prin mlădița moartă. “Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.” HLL 676.5