Împlinirea profețiilor din Vechiul Testament

Sabat după amiază, 16 Noiembrie

Duminică, 17 Noiembrie

Semne, fapte și minuni

Toți iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Tatăl lor, de aceea n-ar fi trebuit să se înfurie așa de rău când Hristos a spus că și El era în aceeași legătură cu Dumnezeu. Dar ei L-au acuzat de hulă, zicând că El pretinde lucrul acesta în înțelesul cel mai înalt. HLL 207.4

Isus a respins acuzația de hulă. Autoritatea Mea, a spus El, pentru a face lucrările de care Mă acuzați, provine din faptul că sunt Fiul lui Dumnezeu, una cu El în natură, în voință și în scop. În toate lucrările Sale de creație și călăuzire, Eu conlucrez cu Dumnezeu. “Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” Preoții și rabinii găseau o vină Fiului lui Dumnezeu tocmai pentru că făcea lucrarea pentru împlinirea căreia fusese trimis în lume. Prin păcatele lor, ei se despărțiseră de Dumnezeu și, în îngâmfarea lor, lucrau independent de El. Se simțeau în stare să facă totul singuri și nu-și dădeau seama că au nevoie de o înțelepciune mai înaltă, care să-i îndrume la lucru. Dar Fiul lui Dumnezeu era supus voinței Tatălui și dependent de puterea Lui. Așa de mult Se golise Isus de Sine, încât nu făcea planuri pentru Sine. Accepta planurile pe care Dumnezeu Tatăl le făcea pentru El și I le dezvăluia în fiecare zi. Tot așa ar trebui să fim și noi dependenți de Dumnezeu, astfel încât viața noastră să fie o împlinire a voinței Sale. HLL 208.2

Mântuitorul a zis mai departe: “Tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.... După cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul, dă viață cui vrea”. Saducheii susțineau că nu va fi înviere a corpului, dar Isus le-a spus că una din lucrările cele mai de seamă ale Tatălui Său este aceea de a învia pe morți și că El are putere să facă aceeași lucrare. “Vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce-L vor asculta vor învia.” Fariseii credeau în învierea morților. Hristos a declarat că, și în timpul acela, puterea care dă viață morților se afla între ei și ei n-aveau decât să privească manifestarea ei. Aceeași putere de înviere dă viață și celui “mort în greșeli și păcate” (Efeseni 2, 1.) Duhul acela dă viață din Hristos Isus, “puterea învierii Sale”, îi izbăvește pe oameni de “legea păcatului și a morții.” (Filipeni 3, 1; Romani 8, 2.) Stăpânirea răului este sfărâmată, iar, prin credință, sufletul este apărat de păcat. Acela care deschide inima față de Duhul lui Hristos devine părtaș al acelei forțe mărețe, care va ridica din mormânt corpul său. HLL 209.3

Umilul Nazarinean și-a arătat adevăratul Său titlu de noblețe. El S-a ridicat deasupra neamului omenesc, a îndepărtat vălul păcatului și al ocării și S-a descoperit ca Slăvitul oștilor îngerești, Fiul lui Dumnezeu, una cu Creatorul universului. Ascultătorii Săi stăteau fermecați. Nici un om nu vorbise ca El, nimeni nu se purtase cu o așa demnitate împărătească. Toate cuvintele Lui erau clare și înțelese, declarând în întregime misiunea Sa și datoria lumii. “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl, care L-a trimis. După cum Tatăl are viață în Sine, tot așa a dat Fiului să aibă viață în Sine. Și i-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.” HLL 210.1

Marți, 19 Noiembrie

Profeții mesianice din Vechiul Testament (I)

Ioan 1:23, Isa. 40:3 “Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită.... Un glas strigă: Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii și strâmtorile în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea.” (Isaia 40, 1-5.) HLL 134.9

Pe vremuri, când un împărat călătorea printr-o parte mai puțin umblată din împărăția lui, o ceată de oameni mergea înaintea trăsurii, ca să niveleze ridicăturile și să astupe gropile, pentru ca împăratul să poată călători în siguranță și fără nici o piedică. Acest obicei este folosit de profet pentru a ilustra lucrarea Evangheliei. HLL 135.1

Ioan 2:16, 17; Ps. 69:9 – Un sentiment de panică a străbătut prin mulțimea care s-a simțit umbrită de dumnezeirea Lui. Strigăte de groază ieșeau de pe sute de buze palide. Până și ucenicii tremurau. Ei erau uluiți de cuvintele și purtarea lui Isus, așa de neobișnuite la El. Își aminteau că stă scris despre El: “Râvna casei Tale Mă mănâncă.” (Psalmii 69, 9.) Foarte repede templul Domnului a fost golit de gloata zgomotoasă și de mărfurile ei. Curțile au fost curățate de negoțul acela josnic și, în locul scenelor de mai înainte, s-a așternut o liniște adâncă și solemnă. Prezența Domnului, care sfințise pe vremuri muntele, a sfințit acum templul ridicat în cinstea Sa. HLL 158.3

Ioan 7:38, Ier. 2:13 –“‘Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura’. Spunea cuvintele acestea despre Duhul”, declara Ioan, “pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”. (Ioan 7, 37-39.) Apa înviorătoare, țâșnind într-un pământ pustiu și secetos, face ca pustia să înflorească și curge ca să dea viață celor ce pier; ea este un simbol al harului divin pe care numai Domnul Hristos îl poate da și care curăță, reînviorează și dă putere sufletului, ca apa vie. Acela în care locuiește Hristos are în el un izvor de har și putere ce nu seacă niciodată. Domnul Isus face plină de bucurie viața tuturor acelora care-L caută în adevăr și le luminează cărarea. Primită în inimă, iubirea Sa va da naștere la fapte bune pentru viața veșnică. Ea aduce binecuvântări nu numai aceluia în sufletul căruia izvorăște, ci râul de apă vie se va revărsa în cuvinte și fapte de neprihănire spre a-i înviora pe cei însetați din jurul său. PP 412.2

Pentru Ieremia, Domnul Hristos este “izvorul apelor vii”. (Ieremia 2, 13.) Pentru Zaharia, este “un izvor pentru păcat și necurăție”. (Zaharia 13, 1.) PP 413.1

Ioan 19:36, Num. 9:12 Soldații cei cruzi fuseseră înduioșați de cele ce auziseră și văzuseră la Hristos și s-au sfiit să-I mai zdrobească picioarele. În acest fel, în jertfirea Mielului lui Dumnezeu, s-a împlinit legea referitoare la mielul pascal: “Să nu lase din ele nimic până a doua zi dimineața, și să nu frângă nici un os din ele. Să le prăznuiască după toate poruncile privitoare la Paște.” (Numeri 9, 12.) HLL 771.3

Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: ‘Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat’”. Scriptura mai zice: “Vor vedea pe cine au străpuns.” (Ioan 19, 34-37.) HLL 771.4

Miercuri, 20 Noiembrie

Profeții mesianice din Vechiul Testament (II)

Ioan 12:13, Ps. 118:26 Când Isus a intrat în Ierusalim, „toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: «Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” Unii farisei din norod au zis lui Isus: «Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” Și El a răspuns: «Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga»” (Luca 19,37-40). SAa 201.5

Ioan 12:14, 15; Zech. 9:9 Isus îi vindecase de bolile lor. El îi luase în brațe, primise sărutul lor de iubire, plin de recunoștință, iar unii dintre ei adormiseră la pieptul Lui, pe când îi învăța pe oameni. Acum, cu glasuri voioase, Îi aduceau cinste. Repetau osanalele din ziua trecută și fluturau biruitori ramuri de finic înaintea Mântuitorului. Templul suna și răsuna de strigătele lor: “Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului!” “Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor.” (Psalmii 118, 26; Zaharia 9, 9.) “Osana, Fiul lui David!” HLL 592.2

Ioan 13:18, Ps. 41:9 Cu prilejul spălării picioarelor, Hristos dăduse dovezi convingătoare că înțelesese caracterul lui Iuda. “Voi nu sunteți toți curați.” (Ioan 13, 11), spusese El. Cuvintele acestea l-au convins pe falsul discipol că Hristos îi citise tainele inimii. De data aceasta, Hristos a vorbit mai lămurit. În timp ce ei erau așezați la masă, El a zis, privind spre ucenicii Săi: “Nu vorbesc despre voi toți; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ‘Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea’”. HLL 653.5

Ioan 19:37, Zah. 12:10, Zah. 13:6 – Preoții au dorit să se convingă de moartea lui Isus și, la îndemnul lor, un soldat a înfipt sulița în coasta Mântuitorului. Din rana făcută au curs două izvoare distincte și îmbelșugate, unul de sânge și celălalt de apă. Acest lucru a fost observat de toți cei ce priveau scena, iar Ioan înfățișează foarte lămurit cele întâmplate atunci. El spune: “... Unul din ostași I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut; mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: ‘Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat’”. Scriptura mai zice: “Vor vedea pe cine au străpuns.” (Ioan 19, 34-37.) HLL 771.4

Vineri, 22 Noiembrie

Studiu suplimentar

„Voi judecați după carne; eu nu judec pe nimeni. Și totuși, dacă judec, judecata mea este adevărată; căci nu sunt singur, ci eu și Tatăl care m-a trimis.” Astfel, El a declarat că a fost trimis de Dumnezeu pentru a-și îndeplini lucrarea. Nu s-a consultat cu preoții sau cu conducătorii cu privire la calea pe care trebuia să o urmeze, căci comisionul său era de la cea mai înaltă autoritate, chiar de la Creatorul universului. Isus, în funcția sa sacră, a învățat poporul, a ușurat suferința, a iertat păcatul și a curățat templul, care era casa Tatălui său, și a alungat din porțile sale sacre pe cei care îl profanau; a condamnat viețile ipocrite ale fariseilor și a mustrat păcatele lor ascunse; și în toate acestea a acționat sub îndrumarea Tatălui Său Ceresc. Din acest motiv, ei l-au urât și au căutat să-l omoare. Isus le-a declarat: „Voi sunteți de jos; eu sunt de sus. Voi sunteți din lume; eu nu sunt din lume.” 2SP 355.1

„Când L-ați înălțat pe Fiul Omului, atunci veți ști că eu sunt El și că nu fac nimic de la mine, ci așa cum m-a învățat Tatăl meu, așa fac.” „Și Cel care m-a trimis este cu mine; Tatăl nu m-a lăsat singur; căci fac întotdeauna lucrurile care Îi plac.” Aceste cuvinte au fost rostite cu o putere emoționantă și, pentru o vreme, le-au închis gura fariseilor, făcând ca mulți dintre cei care ascultau cu atenție să se unească cu Isus, crezându-l pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acestor credincioși le-a spus: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, atunci sunteți adevărații mei ucenici. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” Dar fariseilor care L-au respins și care și-au împietrit inimile împotriva Lui, le-a declarat: „Eu mă duc, iar voi mă veți căuta și veți muri în păcatele voastre; unde mă duc eu, voi nu puteți veni.” 2SP 355.2

„Însă fariseii au preluat cuvintele sale adresate celor care credeau și au comentat asupra lor, zicând: „Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost niciodată în robie față de nimeni; cum spui tu: ‘Veți fi liberi’?” Isus s-a uitat la acești oameni — sclavii necredinței și răutății amarnice, ale căror gânduri erau îndreptate spre răzbunare — și le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine face păcat este rob al păcatului.” Ei se aflau în cea mai grea robie, conduși de duhul răului. Isus le-a declarat că, dacă ar fi fost adevărații copii ai lui Avraam și ar fi trăit în ascultare de Dumnezeu, nu l-ar fi căutat să omoare pe cel care vorbea adevărul dat de Dumnezeu. Acesta nu era un comportament demn de faptele lui Avraam, pe care îl revendicau ca tată. 2SP 356.1

Isus, cu un accent surprinzător, a negat că evreii urmau exemplul lui Avraam. A spus: „Voi faceți lucrările tatălui vostru.” Fariseii, înțelegând parțial semnificația cuvintelor Lui, au spus: „Noi nu suntem născuți din curvie; avem un Tată, chiar pe Dumnezeu.” Dar Isus le-a răspuns: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m-ați iubi; căci eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; nu am venit de la mine, ci El m-a trimis.” Fariseii se îndepărtaseră de la Dumnezeu și refuzau să-L recunoască pe Fiul Său. Dacă mințile lor ar fi fost deschise către dragostea lui Dumnezeu, l-ar fi recunoscut pe Mântuitorul pe care El l-a trimis în lume. Isus a dezvăluit cu îndrăzneală condiția lor disperată:—

„Voi sunteți de la tatăl vostru diavolul, și dorințele tatălui vostru le veți face. El a fost ucigaș de la început, și nu a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când rostește o minciună, vorbește din ale sale; căci el este un mincinos și tatăl minciunii. Și pentru că vă spun adevărul, nu mă credeți.” Aceste cuvinte au fost rostită cu o pathos plină de tristețe, pe măsură ce Isus realiza condiția teribilă în care căzuseră acești oameni. Dar dușmanii săi l-au ascultat cu o furie incontrolabilă; cu toate că ținuta lui măreață și greutatea adevărurilor pe care le rostea îi țineau lipsiți de putere. Isus a continuat să traseze un contrast clar între poziția lor și cea a lui Avraam, al cărui copii afirmau că sunt:—

„Tatăl vostru Avraam s-a bucurat să vadă ziua mea; și a văzut-o, și s-a bucurat.” Evreii au ascultat cu necredință această afirmație și au spus, cu dispreț: „Tu nu ai împlinit încă cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?” Isus, cu o demnitate înaltă care a trimis un fior de convingere prin sufletele lor vinovate, a răspuns: „Adevărat, adevărat, vă spun, înainte de a fi Avraam, eu sunt.” Timp de un moment, tăcerea a căzut peste toată mulțimea, pe măsură ce importanța grandioasă și teribilă a acestor cuvinte s-a arătat în mințile lor. Dar fariseii, recuperându-se rapid de influența cuvintelor lui, și temându-se de efectul lor asupra oamenilor, au început să creeze o agitație, hulind pe el ca pe un blasfemiator. „Atunci au luat pietre ca să arunce asupra lui; dar Isus s-a ascuns și a ieșit din templu, trecând prin mijlocul lor, și astfel a trecut.” 2SP 357.2