Mărturia samaritenilor
Studiul 5, Trimestrul 4, 26 Octombrie – 1 Noiembrie 2024
Împărtășește această secțiune
Sabat după amiază, 26 Octombrie
Text de memorat:
Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii”. — Ioan 4:42
Iudeii și samaritenii erau în mare vrăjmășie și, pe cât mai mult cu putință, evitau legăturile între ei. Comerțul cu samaritenii, în caz de nevoie, era socotit de rabini ca fiind legal; dar era condamnată orice legătură socială cu ei. Un iudeu n-ar fi cerut cu împrumut de la samariteni și n-ar fi primit de la ei o binefacere, nici măcar o bucățică de pâine sau un pahar cu apă. Mergând să cumpere hrană, ucenicii lucrau în armonie cu obiceiul națiunii lor. Dar dincolo de aceasta nu treceau. Să ceară de la un samaritean să le facă bine sau ei să-l ajute, nu intra nici în mintea ucenicilor lui Hristos. HLL 183.2
Deosebirea cea mare între Iudei și Samariteni era o deosebire în ceea ce privește credința religioasă, și anume, o întrebare cu privire la ceea ce constituie adevărata închinare. Fariseii nu puteau spune nimic bun despre samariteni, dar aruncau asupra lor cele mai amare blesteme... Iar atunci când Iudeii au fost atât de plini de ură ucigașă împotriva Domnului Hristos, încât s-au sculat în templu ca să-L omoare cu pietre, ei n-au putut găsi cuvinte mai potrivite prin care să-și exprime ura lor, decât: “Nu zicem noi bine că ești samaritean, și că ai drac?” Ioan 8, 48. Și totuși, preotul și Levitul au neglijat chiar lucrarea pe care Domnul le-a dat-o s-o facă, lăsând ca tocmai un samaritean așa de urât și disprețuit să facă un așa bine unuia dintre concetățenii lor. PDH 380.3
Duminică, 27 Octombrie
Contextul întâlnirii
Citește Ioan 4:1-4. Care a fost împrejurarea ce Îl făcuse pe Isus să treacă prin Samaria?
În drum spre Galilea, Isus a trecut prin Samaria. La timpul prânzului, a ajuns în frumoasa vale a Sihemului. La intrarea acestei văi se afla fântâna lui Iacov. Obosit de călătorie, S-a așezat lângă fântână, în timp ce ucenicii Săi s-au dus să cumpere de mâncare. HLL 183.1
Când S-a așezat pe marginea fântânii, Isus era slăbit de foame și sete. Călătoria începută dis-de-dimineață fusese îndelungată și acum soarele de la amiază Îl toropise. Setea Lui creștea și mai mult gândindu-Se la apa rece și înviorătoare, atât de aproape și, cu toate acestea, atât de inaccesibilă pentru El, deoarece n-avea nici frânghie, nici vas, iar fântâna era adâncă. El era la fel ca ceilalți oameni și aștepta ca cineva să vină să scoată apă. HLL 183.3
Citește Ioan 4:5-9. Cum a folosit Isus această ocazie ca să înceapă o discuție cu femeia de la fântână?
Femeia a văzut că Isus era iudeu. Surprinsă, a uitat să-I împlinească cererea și a încercat să-I ceară un motiv pentru aceasta. “Cum se face”, a zis ea, “Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” HLL 184.1
Isus a răspuns: “Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’ tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie”. Te miri că am cerut de la tine un bine atât de mic, cum ar fi să scoți apă din fântână. Dacă ai fi cerut de la Mine, ți-aș fi dat să bei din apa vieții veșnice. HLL 184.2
Femeia n-a înțeles cuvintele lui Hristos, dar a simțit importanța lor solemnă. Purtarea ei ușuratică și batjocoritoare a început să se schimbe. Crezând că Isus vorbea despre fântâna la care se afla, I-a zis: “Doamne, n-ai cu ce să scoți apă și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși?” În fața ei vedea un biet călător însetat, obosit de cale și prăfuit. În minte L-a comparat cu respectatul patriarh Iacov... HLL 184.3
Luni, 28 Octombrie
Femeia de la fântână
Citește Ioan 4:7-15. Cum folosește Isus această întâlnire pentru a da mărturie?
Isus n-a răspuns îndată la întrebarea privitoare la Sine, ci cu seriozitate solemnă a zis: “Oricui bea apă din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. Dar oricui bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”. HLL 187.1
Acela care caută să-și stingă setea la fântânile acestei lumi va bea numai ca să înseteze iarăși. Pretutindeni se găsesc oameni nemulțumiți. Ei doresc ceva care să le umple lipsa din suflet. Unul singur este Cel care le poate împlini această lipsă. Nevoia lumii, Cel pe care-L doresc toate popoarele, este Hristos. Harul dumnezeiesc, pe care numai El îl poate da, este ca o apă vie, care curăță, înviorează și dă putere sufletului. HLL 187.2
Isus nu voia să spună că o singură înghițitură de apă ar fi îndestulătoare pentru primitor. Acela care gustă o dată din iubirea lui Hristos va dori mereu să mai primească din ea și nu mai caută nimic altceva. Bogățiile, onorurile și plăcerile lumii nu-l mai atrag. Strigătul continuu al inimii sale este: “Mai mult din Tine”. Iar Acela care îi descoperă sufletului nevoile sale este gata să-i aline foamea și setea. Toate proviziile și tot ajutorul omenesc dau greș. Rezervoarele se vor goli, lacurile vor seca, dar Mântuitorul este o fântână care nu seacă. Putem să bem și iar să bem și de fiecare dată provizia este înnoită. Acela în care locuiește Hristos are în sine însuși o fântână de binecuvântări — “un izvor de apă din care va țâșni viață veșnică”. Din acest izvor, poate scoate tărie și har pentru toate nevoile. HLL 187.3
Care este contextul din Vechiul Testament al afirmației lui Isus despre apa vie? Ieremia 2:13; Zaharia 14:8
În răsărit, apa era numită “darul lui Dumnezeu”. A da de băut unui călător însetat era considerat ca o datorie atât de sfântă, încât arabii din deșert și-ar fi părăsit drumul numai pentru scopul acesta. Ura dintre iudei și samariteni o oprea pe femeie să-I facă un bine lui Isus, dar Mântuitorul căuta un drum către inima ei și, cu tactul izvorât din iubirea Sa divină, a cerut, nu a oferit, o facere de bine. Un dar oferit ar fi fost refuzat, dar încrederea trezește încredere. Împăratul cerului a venit la această ființă disprețuită, cerându-i un serviciu. Acela care a făcut oceanul, care stăpânește apele adâncului celui mare, Acela care a deschis izvoarele și pâraiele pământului Se odihnea de oboseală la fântâna lui Iacov și avea nevoie de bunăvoința unui străin pentru a primi apă în dar. HLL 183.4
Marți, 29 Octombrie
„Doamne, dă-mi această apă!”
Cum reflectă Ezechiel 36:25-27 adevărurile pe care Isus căuta să le transmită lui Nicodim și femeii de la fântână?
Nu va fi bine pentru noi să trecem cu ușurință peste aceste versete din Scriptură, așa cum am făcut noi și întreaga Denominație până acum. Cu toții ar trebui să observăm cu atenție că Domnul urmează să se sfințească prin luarea aleșilor Săi din mijlocul păgânilor și din toate țările și prin aducerea lor în țara lor, în țara părinților lor. „Atunci”, când se vor întoarce în țara tatălui lor, spune Scriptura, El va stropi cu apă curată peste ei și astfel vor fi curățați de toate spurcăciunile și de toți idolii lor. Atunci și acolo li se va da o inimă nouă și un duh nou și vor fi făcuți să umble în legile lui Dumnezeu și să păzească judecățile Lui.
Ni se spune aici că curățirea finală a sfinților, curățirea care înlătură toate semnele păcatului, se realizează după ce Dumnezeu Își ia poporul din mijlocul păgânilor și din toate țările și îl aduce în țara sa.
Citește Ioan 4:16. Cum a răspuns Isus la cererea femeii?
În timp ce îi vorbea despre apa vie, femeia privea la El cu atenție, dar și cu uimire. El îi trezise interesul și dorința după darul de care vorbea. Și-a dat seama că El nu vorbea de apa din fântâna lui Iacov, căci din aceasta băuse ea și însetase mereu. “Doamne”, I-a zis ea, “dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” HLL 187.4
Isus a schimbat deodată conversația. Înainte ca ființa aceasta să primească darul pe care El voia să i-l dea, trebuia ca ea să recunoască păcatul și pe Mântuitorul său. “Du-te”, i-a zis El, “de cheamă pe bărbatul tău și vino aici.” Ea a răspuns: “N-am bărbat”. În felul acesta, ea spera să evite orice discuție în direcția aceasta. Dar Mântuitorul a continuat: “Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care îl ai acum, nu îți este bărbat. Aici ai spus adevărul”. HLL 187.5
Miercuri, 30 Octombrie
Isus Se descoperă
Citește Ioan 4:16-24. Ce a făcut Isus pentru a-i arăta acestei femei că îi cunoștea cele mai ascunse secrete? Cum a reacționat ea?
Cu răbdare, Isus i-a îngăduit să ducă vorba acolo unde voia. Dar, în același timp, a folosit ocazia pentru a-i aduce la cunoștință adevărul. “Părinții noștri”, a zis ea, “s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde să se închine oamenii.” Chiar în față se afla muntele Garizim. Templul lui fusese dărâmat și nu rămăsese decât altarul. Locul de închinare formase obiectul unei neîntrerupte certe între iudei și samariteni. Unii dintre strămoșii acestora din urmă făcuseră parte pe vremuri din Israel; dar, din cauza păcatelor lor, Domnul îngăduise să fie înfrânți de un neam idolatru. Vreme de multe generații, ei avuseseră legături cu oameni idolatri, a căror religie a molipsit treptat credința lor. Este adevărat, ei susțineau că idolii nu făceau decât să le reamintească despre Dumnezeul cel viu, Conducătorul universului; cu toate acestea, oamenii erau mânați să se închine la chipurile lor cioplite. HLL 188.2
Răspunzându-i femeii, Isus i-a zis: “Crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei”. Isus îi dovedise că era liber de prejudecățile iudeilor față de samariteni. Acum căuta să nimicească prejudecata femeii samaritence contra iudeilor. Deși amintise faptul că religia samaritenilor era stricată din cauza idolatriei, El a spus că adevărurile cele mai mari cu privire la mântuire au fost încredințate iudeilor și că dintre ei trebuia să vină Mesia. În scrierile sacre, ei aveau o descriere lămurită a caracterului lui Dumnezeu și a principiilor guvernării Sale. Isus Se așeza între iudei ca între aceia cărora Dumnezeu le dăduse o dreaptă cunoștință despre Sine. HLL 188.4
El dorea să înalțe gândurile femeii deasupra lucrurilor care priveau ceremoniile și formele, deasupra controverselor. “Vine ceasul”, a zis El, “și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh și cine se închină Lui trebuie să se închine în duh și adevăr.” HLL 189.1
În timp ce vorbea cu Isus, femeia a fost impresionată de cuvintele Lui. Ea n-a auzit niciodată asemenea lucruri nici de la preoții poporului ei și nici de la iudei. Când i-a fost descris trecutul vieții, și-a dat seama de lipsa ei cea mare. A simțit setea sufletului, pe care apele fântânii din Sihar n-o puteau stinge niciodată. Nimic din ceea ce întâlnise până aici n-a atras-o către o țintă mai înaltă. Isus a convins-o că citea tainele vieții ei și cu toate acestea a simțit că îi este prieten, plin de milă și de iubire. În timp ce curăția prezenței Lui îi condamnase păcatul, El nu rostise nici un cuvânt de acuzare, dar îi vorbise de harul Lui care-i putea înnoi sufletul. Ea a început să se convingă despre natura Lui. În mintea ei s-a ridicat întrebarea: “Nu cumva acesta este Mesia așteptat de atâta vreme?” Ea a zis: “Știu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile”. Isus i-a răspuns: “Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela”. HLL 189.3
Când femeia a auzit aceste cuvinte, în inima ei a răsărit credința. Ea a primit vestea cea minunată din gura Învățătorului divin. HLL 190.1
Joi, 31 Ocrombrie
Mărturia samaritenilor
9 Citește Ioan 4:27-29. Ce gest surprinzător a făcut femeia?
Când s-au întors, ucenicii au fost surprinși văzând că Mântuitorul vorbea cu femeia. El nu luase apa răcoritoare pe care o dorise și nici nu S-a oprit să mănânce din hrana adusă de ucenicii Lui. După ce femeia a plecat, ucenicii L-au rugat să mănânce. L-au văzut tăcut, absorbit în meditare. Fața Lui strălucea de lumină și se temeau să nu-L întrerupă din legătura cu cerul. Dar știau că este obosit și că-I este foame, așa că au socotit ca o datorie a lor să-I reamintească de nevoile Lui fizice. Isus a recunoscut interesul lor plin de iubire și a zis: “Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. HLL 190.4
Femeia s-a umplut de bucurie când a ascultat cuvintele lui Hristos. Descoperirea minunată aproape că a copleșit-o. Lăsând vasul de apă, s-a întors în cetate, să ducă vestea și altora. Isus cunoștea cauza plecării. Faptul că ea lăsase vasul de apă spunea, fără îndoială, ce efect au avut cuvintele Lui. Dorința arzătoare a sufletului ei era să primească apa vie; ea uitase de ce venise la fântână, uitase de setea Mântuitorului, pe care dorise să o împlinească. Cu inima prea plină de bucurie, ea s-a grăbit să ducă și altora lumina prețioasă pe care o primise. HLL 191.2
“Veniți de vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut”, le-a spus ea oamenilor din cetate. “Nu cumva este acesta Hristosul?” Cuvintele ei le-au atins inimile. Pe fața ei era o nouă expresie, întreaga ei înfățișare se schimbase. Ar fi vrut și ei să-L vadă pe Isus. “Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.” HLL 191.3
Citește Ioan 4:30-42. Ce s-a întâmplat după această întâlnire și ce ne învață lucrul acesta despre modul în care poate fi răspândită Evanghelia?
Pe când stătea încă pe marginea fântânii, Isus a privit peste holdele întinse în fața lor; verdele delicat era mângâiat de auriul luminii soarelui. Arătând ucenicilor Săi această scenă, a folosit-o ca simbol: “Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș”. În timp ce vorbea, El Se uita la grupele care veneau spre fântână. Mai erau patru luni până la seceratul grâului, dar aici se găsea o recoltă gata pentru seceriș. HLL 191.4
“Cine seceră”, a zis El, “primește o plată și strânge roadă pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp. Căci în această privință este adevărată zicerea: ‘Unul seamănă, iar altul seceră’.” Aici, Domnul Hristos arată serviciul sfânt datorat lui Dumnezeu de cei ce primesc Evanghelia. Ei trebuie să fie instrumentele Lui vii. El cere o slujire individuală. Și fie că semănăm, fie că secerăm, lucrăm pentru Dumnezeu. Unul seamănă sămânța, altul adună recolta; și amândoi, atât secerătorul, cât și semănătorul, primesc o plată. Ei se bucură de răspândirea muncii lor. HLL 191.5
Isus le-a zis ucenicilor: “Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit și voi ați intrat în osteneala lor!” Mântuitorul privea în viitor, la marea adunare din Ziua Cincizecimii. Ucenicii nu trebuiau să privească aceasta ca un rezultat al eforturilor lor. Ei intrau în osteneala altor oameni. Începând de la căderea lui Adam, Hristos încredințase sămânța Cuvântului servilor Săi credincioși, pentru a o semăna în inima oamenilor. Un slujitor nevăzut, chiar o forță atotputernică, lucrase în tăcere, dar cu succes, pentru a produce recolta. Roua, ploaia și lumina harului lui Dumnezeu se dăduseră pentru a împrospăta și a hrăni sămânța adevărului. Hristos era pe punctul de a uda sămânța cu sângele Său. Ucenicii aveau privilegiul de a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu. Ei erau împreună-lucrători cu Hristos și cu bărbații sfinți de pe vremuri. Prin revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, mii de oameni s-au convertit într-o singură zi. Aceasta a fost urmarea semănatului lui Hristos, recolta lucrării Lui. HLL 192.1
În cuvintele spuse femeii la fântână se semănase sămânța bună și cât de repede se ajunsese la recoltă. Samaritenii au venit, L-au ascultat pe Isus și au crezut în El. Adunându-se în jurul Lui la fântână, L-au asaltat cu întrebări și au primit cu bucurie explicațiile Sale cu privire la multe lucruri pe care nu le înțeleseseră. În timp ce ascultau, neclaritățile lor au început să dispară. Ei erau ca niște oameni într-o mare întunecime, care urmăresc o rază de lumină până găsesc ziua. Dar nu erau mulțumiți cu această convorbire scurtă. Ei doreau să audă mai mult și împreună cu ei să-L asculte și prietenii lor pe acest minunat Învățător. L-au invitat în cetatea lor și L-au rugat să rămână cu ei. Timp de două zile a rămas în Samaria și mult mai mulți au crezut în El. HLL 192.2
Vineri, 1 Noiembrie
Studiu suplimentar
Samaritenii credeau că Mesia trebuia să vină nu numai ca Răscumpărător al iudeilor, ci al lumii întregi. Duhul Sfânt a prevestit prin Moise că Mesia trebuia să vină ca un profet trimis de Dumnezeu. Prin Iacov, se spusese că la El se vor aduna popoarele; iar prin Avraam, că în El vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Locuitorii din Samaria își întemeiau credința în Mesia pe aceste pasaje din Scriptură. Deoarece iudeii dăduseră o greșită interpretare profețiilor de mai târziu, atribuind primei veniri a lui Hristos slava de la a doua Sa venire, samaritenii se simțiseră îndemnați să desconsidere celelalte Scripturi, făcând excepție numai cu cele venite prin Moise. Dar, din moment ce Mântuitorul dăduse la o parte aceste interpretări greșite, mulți dintre ei au primit atât profețiile de mai târziu, cât și cuvintele lui Hristos spuse cu privire la Împărăția lui Dumnezeu. HLL 193.1
Isus începuse să dărâme zidul de despărțire dintre iudei și neamuri și să predice lumii mântuirea. Cu toate că era iudeu, a mers foarte bucuros între samariteni, fără a mai lua în seamă deprinderile fariseice ale neamului Său. În ciuda prejudecăților lor, El a primit ospitalitatea acestui popor disprețuit. A dormit sub acoperișul lor, a mâncat cu ei la mesele lor — gustând din hrana pregătită și servită de mâinile lor — a învățat pe străzile lor și i-a tratat cu cea mai mare amabilitate și curtenie. HLL 193.2