Moștenitori ai făgăduinţelor, prizonieri ai speranţei
Studiul 9, Trimestrul 4, 22 – 28 noiembrie, 2025
Share this Lesson
Sabat după-amiază 22 Noiembrie
Memory Text:
“Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de război plini de nădejde! O spun şi astăzi că îţi voi întoarce îndoit!— Zaharia 9:12
Trecuseră câțiva ani de când poporul se așezase în teritoriile lui și se putea vedea cum încep să rodească aceleași rele care pe vremuri atrăseseră pedepse asupra lui Israel. Când Iosua a simțit că vârsta își spune cuvântul și și-a dat seama că lucrarea sa trebuia să se încheie curând, a fost cuprins de îngrijorare în ce privește viitorul poporului său. Cu o inimă mai mult decât părintească, le-a vorbit iarăși, atunci când s-au adunat încă o dată în jurul bătrânului lor conducător. „Ați văzut”, le-a spus el, „tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru a luptat pentru voi”. Cu toate că au fost înfrânți, canaaniții tot mai stăpâneau o bună parte din ținutul făgăduit lui Israel și Iosua îndemnă poporul să nu stea liniștit și să nu uite porunca Domnului de a izgoni cu desăvârșire aceste popoare idolatre. PP 521.2
În general, poporul întârzia în încheierea lucrării de alungare a păgânilor. Semințiile s-au așezat fiecare în ținutul său, oastea se împrăștiase și se considera ca fiind greu și nesigur să înceapă iar războiul. Dar Iosua le-a spus: „Domnul, Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră; și le veți stăpâni țara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga”. PP 521.3
Duminică, 23 Noiembrie
Edenul și Canaanul
Potrivit Geneza 2:15; 3:17-24, care au fost consecințele căderii în ceea ce privește spațiul în care trăia primul cuplu uman?
După păcatul lor, Adam și Eva nu mai puteau să locuiască în Eden. Ei au cerut cu stăruință să rămână în căminul nevinovăției și bucuriei lor. Ei au mărturisit că au pierdut orice drept la acel cămin fericit, pentru viitor angajându-se să dea pe față o strictă ascultare de Dumnezeu. Dar li s-a spus că, datorită păcatului, natura lor s-a stricat; ei și-au slăbit astfel puterea de a rezista răului și au deschis calea ca Satana să poată avea mai repede acces la ei. În nevinovăția lor, ei s-au supus ispitei; iar acum, într-o stare de conștientă vinovăție, vor avea mai puțină putere să-și mențină integritatea. PP 61.4
În umilință și cu o amărăciune ce nu se poate descrie, ei și-au luat rămas bun de la căminul lor frumos și au plecat să locuiască pe pământul care se afla acum sub blestemul păcatului. Atmosfera, cândva blândă și cu temperatură uniformă, era acum supusă unor schimbări vizibile și, în mila Sa, Domnul le-a făcut o îmbrăcăminte din piei, ca o protecție împotriva căldurii și frigului excesiv. PP 61.5
Cum au perceput patriarhii făgăduința privind primirea acestei țări? (Vezi Geneza 13:14,15; 26:3,24; 28:13.) Ce crezi că înseamnă pentru noi, ca adventiști, să trăim ca moștenitori ai făgăduințelor (Evrei 6:11-15)?
Domnul a consimțit să intre într-un legământ cu slujitorul Său, folosind asemenea forme obișnuite între oameni pentru ratificarea unui angajament atât de solemn. Prin inspirație divină, Avraam a adus ca jertfă o juncană de trei ani, o capră de trei ani și un berbec de trei ani, despicându-le trupul în două și așezând bucățile la o mică depărtare unele de altele. La acestea el a mai adăugat o turturea și un pui de porumbel, pe care, însă, nu le-a mai despicat în două. Acestea fiind făcute, el a trecut cu mult respect printre bucățile jertfei, făcând în mod solemn un legământ de ascultare veșnică de Dumnezeu. Veghind și stăruind, el a rămas lângă animale până la apusul soarelui, ca să le păzească, spre a nu fi întinate sau mâncate de păsările de pradă. Pe la apusul soarelui, el a căzut într-un somn adânc; și „iată că l-a apucat o groază și un mare întuneric”. (Geneza 15, 7-18.) Și glasul lui Dumnezeu s-a auzit cerându-i să nu se aștepte să ia imediat în stăpânire țara făgăduinței, arătând înainte spre suferințele urmașilor săi, mai înainte ca aceștia să se așeze în Canaan. I-a fost dezvăluit acum Planul de Mântuire în moartea lui Hristos, Jertfa cea mare, și venirea Sa în glorie. Avraam a văzut de asemenea pământul, readus la frumusețea lui edenică, ce avea să-i fie dat ca o veșnică stăpânire, ca o împlinire finală și deplină a făgăduinței. PP 137.1
Luni 24 Noiembrie
Țara ca dar
Analizează Exodul 3:8; Leviticul 20:22; 25:23; Numeri 13:27; Deuteronomul 4:1,25,26; 6:3 și Psalmii 24:1. Care era relația specială dintre Dumnezeu, Israel și țara promisă?
Ca o garanție a acestui legământ al lui Dumnezeu cu oamenii, „un fum ca dintr-un cuptor și niște flăcări”, simboluri ale prezenței divine, au trecut printre „dobitoacele despicate”, aduse ca jertfă, mistuindu-le în întregime. Și din nou Avraam a auzit un glas, confirmând făgăduința că va da țara Canaanului urmașilor săi, „de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat”. PP 137.2
Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele țării făgăduite, nu era de ajuns din partea lor să aibă o cunoaștere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile și livezile de măslini din țara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea numai prin ocupație, conformându-se condițiilor, dând dovadă de credință vie în Dumnezeu, însușindu-și făgăduințele Sale, în timp ce trebuia să asculte de îndrumările Sale. CMF 148.2
Înainte de a lăsa cu totul locul său de conducător văzut al lui Israel, lui Moise i s-a dat sfatul să repete înaintea lor toate întâmplările cu eliberarea lor din Egipt și rătăcirea prin pustie și să reamintească Legea rostită la Sinai. Când se dăduse Legea, numai puțini dintre cei de față erau destul de mari pentru a pricepe grozava solemnitate a decretării Legii. Întrucât urma ca peste scurt timp ei să treacă Iordanul și să ia în stăpânire pământul făgăduit, Dumnezeu le înfățișă cerințele Legii Sale și le ceru ascultare, ca o condiție a prosperității. PP 463.2
Din partea Sa, Domnul împlinise cu credincioșie făgăduințele date lui Israel; Iosua sfărâmase puterea canaaniților și împărțise semințiilor țara. Mai departe, n-aveau altceva de făcut decât să ducă până la sfârșit lucrarea și să-i alunge cu desăvârșire pe locuitorii țării, punându-și încrederea în sprijinul lui Dumnezeu. Dar, fiindcă au făcut legământ cu canaaniții, au călcat direct porunca lui Dumnezeu și, în felul acesta, nu au mai îndeplinit condiția pe temeiul căreia El le făgăduise să le dea în stăpânire Canaanul. PP 543.2
Marți 25 Noiembrie
Provocările țării
Studiază Iosua 13:1-7. Chiar dacă țara Canaan a fost un cadou de la Dumnezeu, care au fost dificultățile care au venit odată cu posesia ei?
Una câte una au fost cucerite cetățile, iar Hațorul, capitala aliaților, a fost arsă. Războiul a durat multă vreme, dar sfârșitul lui l-a găsit pe Iosua stăpân peste Canaan. „Apoi țara s-a odihnit de război”. PP 510.4
Dar, cu toate că puterea canaaniților fusese înfrântă, nu li s-au luat toate posesiunile. În apus, filistenii încă mai stăpâneau un podiș roditor de-a lungul coastei mării, în timp ce spre miazănoapte de ei se întindea ținutul sidonienilor. Chiar și Libanul era în stăpânirea vrăjmașilor lui Israel. PP 511.1
Cu toate acestea, Iosua nu trebuia să continue războiul. Marele conducător avea de îndeplinit o altă însărcinare înainte de a lăsa conducerea lui Israel. Întregul teritoriu — atât partea cucerită, cât și cea necucerită — trebuia să fie împărțit între seminții. Rămânea ca o datorie a fiecărei seminții să-și supună deplin propria moștenire. Dacă poporul se dovedea credincios față de Dumnezeu, El avea să îi izgonească pe vrăjmași de la ei. El le făgăduise să le dea o stăpânire și mai întinsă dacă rămâneau credincioși legământului Său. PP 511.2
Împărțirea pământului le-a fost încredințată lui Iosua și lui Eleazar, marele preot, împreună cu căpeteniile semințiilor, cu care prilej a fost hotărât prin tragere la sorți locul fiecărei seminții. Moise însuși statornicise hotarele Canaanului, așa cum trebuia împărțit între seminții, după cucerirea lui, și a ales câte o căpetenie din fiecare seminție care să ia parte la împărțire. Întrucât seminția lui Levi fusese consacrată slujbei în sanctuar, ea a fost scoasă de la împărțirea prin tragere la sorți; dar i-au fost date ca moștenire patruzeci și opt de cetăți în felurite părți ale țării. PP 511.3
Miercuri 26 Noiembrie
Jubileul
Potrivit Leviticul 25:1-5,8-13, care era scopul anului sabatic și al anului jubiliar („anul de veselie”)?
În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o locuință în țară, cu pământ arabil suficient. În felul acesta, erau asigurate atât mijloacele, cât și stimulentul pentru o viață folositoare, caracterizată de sârguință și independență materială. Și nici cel mai inventiv om nu a reușit vreodată să aducă un plan mai bun. Îndepărtării lumii de la acest plan se datorează, într-o mare măsură, sărăcia și nenorocirea care există astăzi. DV 183.3
La așezarea lui Israel în Canaan, pământul a fost împărțit întregului popor; numai leviții, ca slujitori ai sanctuarului, au fost excluși de la distribuirea egală a terenului. Semințiile erau luate ca număr de familii, iar fiecărei familii, după numărul de membri, i se atribuia o moștenire. DV 184.1
Și chiar dacă cineva putea dispune o vreme de proprietatea sa, nu putea vinde pentru totdeauna moștenirea copiilor săi. Când putea să-și răscumpere pământul, el avea libertatea s-o facă în orice moment. Datoriile erau iertate din șapte în șapte ani, iar în al cincizecilea an, anul jubileu, toate proprietățile funciare (agricole) se întorceau la proprietarul originar. DV 184.2
„Pământurile să nu se vândă pe veci”, a fost rânduiala Domnului; „căci țara este a Mea, iar voi sunteți la Mine ca niște străini și venetici. De aceea în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri. Dacă fratele tău sărăcește și vinde o bucată din moșia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său. Dacă un om ... îi stă în putință lui singur să facă răscumpărarea, ... să se întoarcă la moșia lui. Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de veselie.” (Leviticul 25, 23-28.) DV 184.3
„Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moșia lui și fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.” (Leviticul 25, 10.) DV 185.1
Astfel, fiecare familie își avea proprietatea asigurată și exista un sistem de protecție atât împotriva extremei bogăției, cât și împotriva celei a sărăciei. DV 185.2
Joi 27 Noiembrie
Țara recuperată
Citește Ieremia 24:6; 31:16; Ezechiel 11:17; 28:25; 37:14,25. Care a fost promisiunea lui Dumnezeu cu privire la întoarcerea poporului Israel în țara promisă și cum s-a împlinit?
Ier. 31: 7, 8 - „Căci așa vorbește Domnul: „Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cântați laude și ziceți: „Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!” Iată, îi aduc înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici!"
Ieremia dezvăluie că adunarea la Iuda va avea loc din cele patru colțuri ale pământului. Într-adevăr, Ieremia, Moise și Isaia, toți trei, vorbesc deopotrivă despre acest subiect. Întrebarea este: crezi ce spun ei? Dacă nu, atunci ești mai bun decât iudeii?
Citeste Ezechiel 36: 17-27:
Ce ar mai putea spune Inspirația pentru a clarifica subiectul? Dumnezeu a promis în mod simplu și solemn să recreeze și să reconstruiască împărăția din vechime, să o stabilească în propria sa țară. El va face acest lucru după ce Iuda și Israel sunt risipiți între națiunile neamurilor și asimilate de ele - după ce și-au pierdut identitatea rasială - atunci ca și creștini, nu ca și iudei, El îi va aduna din cele patru colțuri ale pământ și îi va duce în țara lor. (Și, în plus, Scripturile învață că sunt ca nisipul mării.) Observați, că El nu va face aceasta pentru că ei sunt demni, nu pentru că au fost buni înainte sau în timpul dispersării lor printre neamuri, ci pentru că El este doritor să-și sfințească propriul nume printre păgâni.
Pe lângă aceasta, după ce El îi va aduna din toate țările și îi va duce în țara lor, atunci El promite că îi va curăți pentru totdeauna de orice necurăție și de idolatria lor - va înlătura toate defectele pe care păcatul le-a produs în ei. Atunci El le va da o inimă nouă, va pune Duhul Său asupra lor și îi va face capabili să păstreze fără îndoială toate judecățile Sale. Observați cu atenție că, indiferent de ideile și opiniile noastre, toate aceste lucruri au loc după ce poporul lui Dumnezeu se întoarce în țara părinților lor.
Cei 144.000 de descendenți ai lui Iacob, ai căror părinți au fost asimilați de națiunile neamurilor și care, astfel, de-a lungul secolelor și-au pierdut identitatea rasială, sunt cel dintâi rod, primii adunați în Iuda. Ei sunt cei care stau pe „Muntele Sionului cu Mielul”. Apocalipsa 14: 1. Descendenții credincioși ai iudeilor, care au fost credincioși și care au compus biserica creștină timpurie și care și-au pierdut de asemenea identitatea națională numindu-se creștini (Fapte 11:26), trebuie să fie adunați de pretutindeni și aduși în Iuda.
În sfârșit, dacă aceste profeții nu vor fi împlinite, așa cum presupune îngerul bisericii din Laodicea și dacă poporul lui Dumnezeu nu se va întoarce în patria lui, atunci cum vor fi ei curățați vreodată de necurățiile lor, deoarece curățarea va fi făcută doar acolo? Cum vor fi schimbate vreodată inimile? Și ce îi va face să păstreze statutele și hotărârile Sale, dacă nu primesc, așa cum a fost promis dinainte, Duhul Său în Țara Făgăduinței? De fapt, dacă aceste profeții nu se vor împlini, atunci cum va putea vreodată poporul lui Dumnezeu să stea în fața unui Dumnezeu curat și sfânt? Și cum vor putea obține ei vreodată nemurirea și să fie pregătiți pentru mutare dacă nu se împlinesc profețiilor, cu voia și planul Său exprimat pentru poporul Său? Și dacă ignoră aceste profeții, a căror împlinire este în timpul Judecății celor vii, secerișul, timpul adunării, ce șanse au atunci să supraviețuiască în ziua cea mare și înfricoșată a Domnului?
Pentru a fi mai specific, dacă denominațiunea nu reușește să recunoască și să accepte aceste făgăduințe, atunci unde vor fi conduși laicii de aici înainte? Cu siguranță nu în Împărăție dacă conducătorii lor nu cred în ea. Crezi acum în Moise, în Isaia și Ezechiel? Sau mai degrabă preferi să crezi în fabulele concepute de oameni?
Vineri 28 Noiembrie
Alte gânduri
Copiii lui Israel urmau să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu îl rânduise. Popoarele care au lepădat închinarea și slujirea adevăratului Dumnezeu aveau să fie izgonite.… Pe măsură ce numărul lui Israel avea să crească, ei urmau să-și extindă hotarele până când împărăția lor avea să cuprindă lumea. PR 19.1
În învățăturile proorocilor, dragostea Lui pentru neamul omenesc pierdut și planul Său privind mântuirea lui Israel, succesele și înfrângerile lor, restatornicirea lor și favoarea divină, lepădarea de către ei a Stăpânului viei și punerea în aplicație a planului de veacuri de către o rămășiță aleasă față de care urmează a se împlini toate făgăduințele legământului acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către biserica Sa de-a lungul veacurilor care au trecut. Și astăzi solia lui Dumnezeu către biserica Sa către aceia care ocupă via Sa ca ispravnici credincioși nu este alta decât aceea rostită prin proorocul din vechime: PR 22.1
Ceea ce Dumnezeu a urmărit să facă pentru lume, prin Israel, națiunea aleasă, va aduce la îndeplinire până la urmă, prin biserica Sa de pe pământ, de astăzi. El „a dat via altor vieri”, chiar poporului care păzește legământul Său și care, cu credincioșie, „Îi dau roadele la vremea lor”. Niciodată Domnul nu S-a lăsat fără reprezentanți adevărați pe pământ, care au făcut din interesele Sale propriile lor interese. Acești martori pentru Dumnezeu sunt socotiți ca aparținând Izraelului spiritual, și față de ei se vor împlini toate făgăduințele legământului, făcute de Iehova poporului său de odinioară. PR 713.2