Puterea învierii lui Hristos

În felul acesta, ucenicii au predicat despre învierea lui Hristos. Mulți dintre cei care ascultau așteptau această mărturie și, când au auzit-o, au crezut. El le-a amintit cuvintele rostite de Domnul Hristos, și ei au intrat în rândurile celor care primiseră Evanghelia. Sămânța semănată de Mântuitorul a răsărit și a adus roade. FA 60.2

Pe când ucenicii vorbeau oamenilor, „au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și Saducheii, foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți”. FA 60.3

După învierea lui Isus, preoții au răspândit pretutindeni știrea mincinoasă că trupul Lui fusese furat de ucenici în timp ce garda romană adormise. Nu este deci de mirare că nu le-a plăcut atunci când au auzit pe Petru și pe Ioan predicând despre învierea Aceluia pe care ei Îl omorâseră. În mod deosebit, Saducheii erau foarte mânioși. Ei simțeau că însăși învățătura la care țineau foarte mult era în primejdie și că era în joc însăși reputația lor. FA 60.4

Numărul celor care se convertiseră la noua credință creștea cu repeziciune și atât Fariseii, cât și Saducheii erau de acord că, dacă acești noi învățători nu vor fi opriți, atunci influența lor va fi o mai mare primejdie decât atunci când Isus a fost pe pământ. De aceea, căpitanul Templului, cu ajutorul mai multor Saduchei, i-au arestat pe Petru și pe Ioan și i-au băgat la închisoare, deoarece în ziua aceea era prea târziu să mai fie cercetați. FA 60.5

După botezul său, Pavel a încetat postul și „a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc. Și, îndată, el a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Cu multă îndrăzneală el vestea pe Isus din Nazaret ca fiind îndelung așteptatul Mesia, care „a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; a fost îngropat și a înviat a treia zi”, după cum a fost văzut de cei doisprezece și de alții. „După ei toți”, a adăugat Pavel, „ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie”. (1 Corinteni 15, 3.4.8.) Argumentele lui din profeție erau așa de convingătoare și străduințele lui erau așa de vădit însoțite de puterea lui Dumnezeu, încât iudeii erau dați de rușine și făcuți neînstare să-i răspundă. FA 123.1

În acea seară, Hristos le-a arătat ucenicilor mâinile și picioarele Sale, pentru ca în mintea lor să nu mai existe nicio îndoială că El era Hristosul. „Priviți mâinile Mele și picioarele Mele”, le-a spus El, „că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți; căci un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu... Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când eram încă împreună cu voi: că trebuie să se împlinească toate lucrurile care au fost scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în Psalmi.”

Apoi le-a deschis mintea, ca să poată înțelege Scripturile, și le-a spus: „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învie din morți a treia zi.”— Manuscript 113, 1897

Preoții și conducătorii au văzut că Hristos era înălțat mai presus decât ei. Când Saducheii, care nu credeau în înviere, au auzit pe apostoli declarând că Hristos înviase din morți, s-au mâniat, înțelegând că, dacă apostolilor li se îngăduie să predice un Mântuitor înălțat și să săvârșească minuni în numele Său, atunci învățătura că nu va fi nici o înviere avea să fie lepădată de toți și în curând secta Saducheilor avea să dispară. Fariseii erau mânioși, deoarece observau că tendința învățăturii ucenicilor era aceea de a submina ceremoniile iudaice și a face fără de valoare aducerea jertfelor. FA 78.1

Pavel se apropia de sfârșitul lucrării sale, când lucrarea lui urma să fie încheiată, când au fost rostite aceste cuvinte. Biserica căreia îi erau adresate era alcătuită din oameni cu caracteristici neobișnuite, despre care Domnul a văzut că aveau nevoie de un tratament ferm. Nu putem avea o religie schimbătoare. Evanghelia trebuie proclamată și primită personal. Nu este suficient ca cineva să fie trimis în mod general [să vestească Evanghelia]. Trebuie să existe o primire inteligentă, din inimă, a adevărului, în care cel care îl primește să rămână statornic și să transmită cu perseverență altora cunoștința pe care a primit-o. Adevărul trebuie practicat în toate privințele, ținând cu tărie Cuvântul vieții, „prin care sunteți și mântuiți, dacă îl țineți cu putere în amintire, așa cum vi l-am propovăduit, afară numai dacă ați crezut în zadar”. [Versetul 2] 12LtMs, Lt 69, 1897, par. 5

În scăderea generală a nivelului moral, printre credincioșii corinteni existau unii care lepădaseră unele din temeiurile fundamentale ale credinței lor. Unii merseseră atât de departe, încât tăgăduiseră doctrina învierii. Pavel a întâmpinat această erezie cu o mărturie foarte lămurită cu privire la dovada de netăgăduit a învierii lui Hristos. El a spus că Hristos, după moartea Sa, „a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți mi s-a arătat și mie”. FA 319.5

Cu putere convingătoare, apostolul a prezentat marele adevăr cu privire la înviere. „Dacă nu este o înviere a morților”, argumenta el, „nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră. Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază. Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre, și prin urmare și cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți”. FA 320.1

Apostolul a purtat mintea fraților corinteni înainte, spre triumful dimineții învierii, când vor fi sculați la viață toți sfinții care au adormit pentru ca, de atunci încolo, să trăiască în veșnicie cu Domnul. „Iată”, afirmă apostolul, „vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?... Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” FA 320.2

Hristos a înviat din morți ca cel dintâi rod al celor adormiți. El era antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua de care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani s-a făcut această ceremonie simbolică. Se adunau din câmpurile gata de secerat primele spice de grâu copt, iar, când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paște, snopul din cele dintâi roade era legănat înaintea Domnului ca un dar de mulțumire. Numai după ce se aducea acest dar se putea secera grâul, ca apoi să poată fi adunat în snopi. Snopul înfățișat Domnului preînchipuia secerișul. Tot astfel și Hristos, ca întâiul rod, înfățișa marele seceriș spiritual ce trebuia să se adune pentru Împărăția lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul și garantul învierii tuturor celor neprihăniți, care au adormit. „Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” (1 Tesaloniceni 4, 14.) HLL 785.4

Atunci când Hristos a înviat, El a eliberat din mormânt o mulțime de captivi. Cutremurul de la moartea Lui deschisese mormintele și, când El a înviat, ei au venit afară cu El. Aceștia fuseseră conlucrători cu Dumnezeu și, cu prețul vieții lor, mărturisiseră despre adevăr. De astă dată, urmau să fie martori pentru Acela care îi înviase din morți. HLL 786.1

În timpul lucrării Sale, Isus readuse morții la viață. Înviase pe fiul văduvei din Nain, pe fiica unui bărbat de frunte și pe Lazăr. Dar aceștia nu erau îmbrăcați în nemurire. După învierea lor, erau încă supuși morții. Dar aceia care au ieșit din mormânt la învierea lui Hristos erau ridicați la viață veșnică. Ei s-au înălțat cu El, ca trofee ale biruinței Sale asupra morții și mormântului. „Aceștia”, a spus Hristos, „nu mai sunt robii lui Satana, i-am răscumpărat. I-am adus din mormânt ca cel dintâi rod al puterii Mele, pentru a fi cu Mine acolo unde sunt și Eu, să nu mai vadă niciodată moartea și să nu mai guste suferința.” HLL 786.2

Aceștia au mers în cetate și s-au arătat multora, spunând: „Hristos a înviat din morți, și noi am înviat cu El”. În felul acesta a fost imortalizat adevărul sfânt al învierii. Sfinții înviați au mărturisit că sunt adevărate cuvintele: „Morții Tăi vor învia! Trupurile Tale moarte se vor scula!” Învierea lor a fost o ilustrare a împlinirii profeției: „Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua ta este o rouă dătătoare de viață și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.” (Isaia 26, 19.) HLL 786.3

Învierea lui Isus era o preînchipuire a învierii din urmă a tuturor celor care adorm în El. Înfățișarea Mântuitorului înviat, felul Lui de a Se purta, felul Lui de a vorbi, toate acestea le erau familiare ucenicilor Săi. După cum Isus a înviat dintre morți, tot astfel și aceia care au adormit în El trebuie să învie. Vom recunoaște pe prietenii noștri tot așa cum ucenicii L-au cunoscut pe Isus. Poate că ei au fost deformați, au fost bolnavi sau desfigurați în viața aceasta trecătoare, totuși învie într-o stare fizică desăvârșită și o sănătate deplină; cu toate acestea, în trupul lor proslăvit, identitatea lor se va păstra cu desăvârșire. Atunci vom cunoaște chiar așa cum suntem cunoscuți. (1 Corinteni 13, 12.) Pe fețele care vor reflecta lumina ce vine de la Isus noi vom recunoaște trăsăturile celor iubiți ai noștri. HLL 804.1

Aici [Ezechiel 37:1-12] vedem cum vor fi înviați cei morți: mai întâi, oasele sunt adunate și se unesc os cu os. Apoi se adaugă carnea, după aceea sunt acoperite cu piele și, în cele din urmă, li se dă suflare. În Geneza ni se spune că trupul lui Adam a fost făcut din țărână, apoi Dumnezeu a suflat în nările lui și el a devenit un suflet viu. Prin unirea aerului cu țărâna, omul a devenit un suflet viu.

Astfel, Scripturile descoperă că învierea nu este decât o recreare. Omul primește un trup nou din cel vechi; însă, pentru ca el să fie același om care a trăit cândva și a murit, iar apoi este adus din nou la viață, în mod necesar îi sunt restituite cunoștințele intelectuale deținute anterior și memoria experiențelor vieții sale.

Într-adevăr, „cei vii măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic” cât timp se află în mormintele lor. Eclesiastul 9:5, 6, 12.

Ezechiel 37:13, 14 – „Și veți ști că Eu sunt Domnul când vă voi deschide mormintele, o, poporul Meu, și vă voi scoate din mormintele voastre și voi pune Duhul Meu în voi și veți trăi; vă voi așeza în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am spus și am făcut aceste lucruri, zice Domnul.”

El nu numai că Își va învia poporul din mormintele lor, ci îi va și aduce în țara lui Israel. Faptul că morții vor trăi din nou este într-adevăr un miracol, dar nu unul cu mult mai mare decât acela prin care un vierme se îngroapă în pământ sau se închide într-un cocon ori ceva asemănător, apoi intră într-o stare de inconștiență, își schimbă forma și devine un fluture frumos, care zboară prin aer în loc să se târască pe pământ.

Acestea și alte minuni nu ni se par miracole, deoarece sunt fenomene obișnuite, care se petrec zilnic. Dacă la început Dumnezeu a putut crea pământul din nimic, El îl poate recrea pe om cu atât mai ușor, având la dispoziție, cel puțin, oasele omului și cunoștința lui intelectuală despre bine și rău.

„Cât de prețioase sunt, pentru cei care își pierd persoanele dragi în această lume, credința și speranța în făgăduințele lui Dumnezeu, care le deschid înainte perspectiva viitoarei vieți nemuritoare! Speranțele lor se pot prinde de realitățile nevăzute ale lumii viitoare. Hristos a înviat din morți, fiind cel dintâi rod. Speranța și credința întăresc sufletul pentru a trece prin umbrele întunecate ale mormântului, având deplină încredere că va ieși la viața nemuritoare în dimineața învierii.

Paradisul lui Dumnezeu, căminul celor binecuvântați! Acolo, toate lacrimile vor fi șterse de pe toate fețele! Când Hristos va veni a doua oară, pentru a fi «proslăvit în toți cei ce au crezut» (2 Tesaloniceni 1:10), moartea va fi înghițită de biruință și nu va mai fi nici boală, nici întristare și nici moarte!

Ne este dată o făgăduință bogată: «Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate» (Apocalipsa 22:14). Nu este oare această făgăduință bogată și mângâietoare pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu?”

TMK 362.2

„Învierea lui Isus a fost un model al învierii finale a tuturor celor care dorm în El. Trupul înviat al Mântuitorului, purtarea Lui și glasul Lui erau toate familiare urmașilor Săi. În același fel vor învia și cei care dorm în Isus. Îi vom recunoaște pe prietenii noștri, după cum ucenicii L-au recunoscut pe Isus.

Chiar dacă, în această viață muritoare, unii dintre ei au fost deformați, bolnavi sau desfigurați, în trupul lor înviat și glorificat identitatea lor individuală va fi păstrată în mod desăvârșit. Iar noi vom recunoaște, pe fețele lor strălucind de lumina care vine de la fața lui Isus, trăsăturile celor pe care îi iubim.”

TMK 362.3

„Dătătorul vieții Își va chema la viață, la prima înviere, comoara pe care a răscumpărat-o; iar până la acel moment triumfător, când ultima trâmbiță va suna și vasta oaste va ieși la viață pentru biruința veșnică, fiecare sfânt care doarme va fi păstrat în siguranță și va fi păzit asemenea unei bijuterii prețioase, pe care Dumnezeu o cunoaște pe nume.”

TMK 362.4

„Identitatea noastră personală este păstrată la înviere, deși nu vor fi aceleași particule de materie sau aceeași substanță materială care au fost puse în mormânt. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu sunt o taină pentru om. Spiritul, caracterul omului, este înapoiat lui Dumnezeu, pentru a fi păstrat acolo. La înviere, fiecare om își va avea propriul său caracter. Dumnezeu, la timpul hotărât de El, îi va chema pe cei morți la viață, dându-le din nou suflarea vieții și poruncind oaselor uscate să trăiască. Aceeași formă va ieși la înviere, dar va fi eliberată de boală și de orice defect. Ea va trăi din nou, purtând aceeași individualitate a trăsăturilor, astfel încât prietenul își va recunoaște prietenul. În natură nu există nicio lege a lui Dumnezeu care să arate că Dumnezeu va restitui aceleași particule identice de materie care au alcătuit trupul înainte de moarte. Dumnezeu le va da celor neprihăniți care au murit un trup care Îi va fi plăcut.” Hvn 40.1

„Pavel ilustrează acest subiect prin bobul de grâu semănat în câmp. Bobul semănat putrezește, dar din el iese un bob nou. Substanța naturală din bobul care putrezește nu este înviată în forma în care a fost înainte, ci Dumnezeu îi dă un trup după cum Îi place Lui. O materie cu mult mai fină va alcătui trupul omenesc, deoarece acesta este o creație nouă, o naștere nouă. Este semănat un trup firesc și este înviat un trup duhovnicesc.” — Ms 76, 1900, citat în The S.D.A. Bible Commentary 6:1093 Hvn 40.2