Începutul Evangheliei
Studiul 1, Trimestrul 3, 29 Iunie - 5 Iulie 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 29 Iunie
Text de memorat:
După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. 15 El zicea: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Marcu 1:14,
“Trimiși de Duhul Sfânt”, Pavel și Barnaba, după ce au fost întăriți prin binecuvântare de către frații din Antiohia, “s-au coborât în Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru”. În felul acesta și-au început apostolii prima lor călătorie misionară. FA 166.1
Cipru era unul din locurile în care au fugit credincioșii din Ierusalim din pricina prigonirii care a urmat după moartea lui Ștefan. Din Cipru veniseră unii la Antiohia și “au propovăduit Evanghelia”. (Faptele Apostolilor 11, 20.) Chiar Barnaba era “de neam din Cipru” (Faptele Apostolilor 4, 36) și acum, el împreună cu Pavel și însoțiți și de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă. FA 166.2
Mama lui Marcu era o convertită la religia creștină și casa ei din Ierusalim era un loc de adăpost pentru ucenici. Acolo, ei erau totdeauna siguri că găsesc o primire bună și odihnă potrivită. Cu ocazia unei vizite făcute în casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel și lui Barnaba să-i însoțească în călătoria lor misionară. El simțea binecuvântarea lui Dumnezeu în inima sa și dorea mult să se consacre pe deplin lucrării slujirii Evangheliei. FA 166.3
Duminică, 30 Iunie
Misionarul care ratează
Citește Faptele 12:12. Cum este prezentat Marcu în cartea Faptele Apostolilor?
"După hirotonirea lor, Pavel și Barnaba "au coborât la Seleucia; și de acolo au navigat spre Cipru". Barnaba era "originar din Cipru" (Fapte 4:36, RSV), iar acum el și Pavel, însoțiți de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă. Ciprul a fost unul dintre locurile în care credincioșii au fugit din cauza persecuțiilor care au urmat morții lui Ștefan. TT 89.1
"Mama lui Marcu era o convertită, iar apostolii erau întotdeauna siguri de primirea și odihna în casa ei din Ierusalim. În timpul uneia dintre aceste vizite la casa mamei sale, Marcu le-a propus lui Pavel și Barnaba să îi însoțească în turneul lor misionar. El tânjea să se dedice lucrării Evangheliei". TT 89.2
Citește Faptele 13:1-5,13. Cum s-a alăturat Ioan Marcu lui Saul și lui Barnaba și care a fost rezultatul?
Chiar Barnaba era “de neam din Cipru” (Faptele Apostolilor 4, 36) și acum, el împreună cu Pavel și însoțiți și de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă. FA 166.2
Ajungând la Salamina, apostolii “au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor.... După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul — căci așa se tâlcuiește numele lui — le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință”. FA 167.1
Luni, 1 Iulie
A doua șansă
Citește Faptele 15:36-39. De ce l-a respins Pavel pe Ioan Marcu și de ce Barnaba i-a oferit a doua șansă?
Pavel și cei ce erau împreună cu el și-au continuat călătoria, mergând la Perga, în Pamfilia. Drumul le-a fost greu; ei au întâmpinat greutăți și lipsuri și au avut de înfruntat primejdii din toate părțile. În orașele și cetățile prin care au trecut și în tot lungul singuraticului drum, au fost înconjurați de primejdii văzute și nevăzute. Dar Pavel și Barnaba învățaseră să se încreadă în puterea lui Dumnezeu care să-i apere. Inimile lor erau pline de o iubire fierbinte pentru sufletele pieritoare. Ca păstori credincioși în căutarea oii pierdute, ei nu s-au gândit la liniștea sau comoditatea lor. Uitând de ei, nu s-au dat înapoi de la oboseală, foame sau frig. Ei nu aveau în minte decât o singură țintă — salvarea acelora care rătăceau departe de staul. FA 169.2
Aici, Marcu, copleșit de teamă și descurajare, a șovăit pentru o vreme în hotărârea sa de a se preda cu totul pentru lucrarea Domnului. Neobișnuit cu greutățile, el s-a descurajat din pricina primejdiilor și lipsurilor drumului. Ei lucraseră cu succes în împrejurări bune; dar acum, din mijlocul împotrivirilor și primejdiilor, care atât de adesea lovesc pe lucrătorul ce face pionierat, Marcu nu a izbutit să rabde greul ca un bun ostaș al crucii. El mai avea încă de învățat să facă față cu o inimă curajoasă primejdiei, prigoanei și împotrivirii. Pe măsură ce apostolii mergeau tot înainte, temându-se de greutăți și mai mari, Marcu s-a intimidat și, pierzându-și curajul, a refuzat să meargă mai departe și s-a întors la Ierusalim. FA 169.3
Citește Coloseni 4:10; 2 Timotei 4:11; Filimon 24 și 1 Petru 5:13. Ce detalii despre revenirea lui Marcu sugerează aceste versete?
Acest lucru l-a făcut pe Pavel ca, pentru un timp, să-l judece pe Marcu foarte nefavorabil, ba chiar cu asprime. Barnaba, pe de altă parte, era înclinat să-l scuze din cauza lipsei lui de experiență. El se temea ca nu cumva Marcu să părăsească lucrarea, pentru că vedea în el calități care aveau să-l facă potrivit a fi un lucrător folositor pentru Hristos. În anii de mai târziu, susținerea de către el a lui Marcu a fost bogat răsplătită, căci tânărul bărbat s-a predat fără rezerve Domnului și lucrării de vestire a soliei Evangheliei în câmpuri grele. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu și sub înțeleapta instruire a lui Barnaba, el s-a dezvoltat astfel încât a ajuns un lucrător valoros. FA 170.1
Mai târziu, Pavel s-a împăcat cu Marcu și l-a primit ca tovarăș de lucru. De asemenea, el l-a recomandat Colosenilor ca unul care era un împreună lucrător “pentru Împărăția lui Dumnezeu” și care-i fusese “de mângâiere”. (Coloseni 4, 11.) Și iarăși, nu cu mult timp înainte de moartea sa, el vorbea despre Marcu “ca fiindu-i de folos pentru slujbă”. (2 Timotei 4, 11.) FA 170.2
Marți, 2 Iulie
Solul
Citește Marcu 1:1-8. Care sunt personajele din aceste versete și ce spun și fac ele?
Ioan a fost chemat la o lucrare specială, și anume aceea de a pregăti calea Domnului și de a-I netezi cărările. Domnul nu l-a trimis în școala profeților și a rabinilor. El l-a luat în pustie, departe de adunările oamenilor, ca să poată învăța din cartea naturii create de El. Dumnezeu nu a dorit ca Ioan să fie format după modelul preoților și al conducătorilor. El a fost chemat să facă o lucrare deosebită. Domnul i-a dat o solie. A mers el la preoți și la conducători să-i întrebe dacă poate să proclame solia aceasta? Nu. Dumnezeu l-a dus departe de ei, ca să nu fie influențat de spiritul și învățăturile lor. El era glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii și strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului și, în clipa aceea, orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit" (Isaia 40,3-5). Tocmai aceasta este solia care trebuie să-i fie adresată poporului nostru. Suntem aproape de sfârșitul timpului, iar solia este: Eliberați calea Împăratului, îndepărtați pietrele, ridicați un stindard pentru popor! Oamenii trebuie să fie treziți. Nu este timpul să strigăm: Pace și siguranță! Suntem îndemnați: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!" (Isaia 58,1) SAa 200.6
Citește Exodul 23:20; Isaia 40:3 și Maleahi 3:1. Ce au în comun aceste trei pasaje?
„Când Moise a fost ales ca sol al legământului, i s-a spus: Fii tâlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 20.
„Hristos, Solul Legământului, a adus vestea mântuirii.” – Slujitorii Evangheliei, pag. 44.
În timp ce Slujitorii Evangheliei aplică termenul atât lui Moise cât și lui Hristos, Însușii Hristos îl aplică la Ioan Botezătorul. El a spus: „noroadelor despre Ioan… Ce a-ți ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc; căci el este același despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feței tale pe solul Meu care Îți va pregăti calea înaintea Mea… și, dacă vreți să-l primiți, el este Ilie care trebuia să vină.” Mat. 11: 7, 9, 10, 14. (KJV)
Cum Dumnezeu făcuse legăminte atât vorbite cât și scrise cu poporul Său străvechi că îi va trimite pe Moise, Ioan și Hristos, ei au venit în împlinirea acelor legăminte. Și fiecare dintre ei aducând o solie, fiecare a fost, la vremea sa, Solul Legământului. Cu toate acestea, cuvintele lui Maleahi arată clar că Solul Legământului este, în sensul cel mai strict, profetul Ilie (Mal. 3:1-5; 4:5), ultimul sol care pregătește calea Domnului. (Vezi Mărturii pentru Predicatori, p. 475.)
În analiza finală, însă, titlul de Sol al legământului aparține Duhului Sfânt. De exemplu, 1 Petru 3:18-20 afirmă că Hristos a predicat antediluvienilor prin același "Duh" care L-a "înviat". Dar cum El a predicat prin Duhul în persoana lui Noe, nu prin El Însuși, El a dezvăluit astfel adevărul că Duhul Sfânt este în toți mesagerii Săi deopotrivă.
Astfel, "oamenii sfinți ai lui Dumnezeu vorbeau așa cum erau mișcați de Duhul Sfânt". 2 Pet. 1:21. Rezumând pe scurt, termenul de Sol al Legământului înseamnă Duhul Sfânt (Hristosul invizibil) în reprezentantul vizibil al Cerului - fie că este Moise, Ioan, Hristos, Ilie sau altul.
Miercuri, 3 Iulie
Botezul Domnului Isus
Citește Marcu 1:9-13. Cine este prezent la botezul lui Isus și ce se întâmplă?
„De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: 'Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea'”, Mat. 3:16, 17.
După ce a fost botezat prin scufundare și a ieșit din apă, Isus a fost dus pentru a fi ispitit de diavolul.
„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: 'Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini'. Drept răspuns, Isus i-a zis: 'Este scris:
Aici este exemplul nostru. După botezul cu apă, ispitele și biruințele vor fi partea noastră. Vedeți că Isus l-a întâmpinat pe diavol cu un „așa zice Domnul”, cu ceea ce era scris. Dacă nu suntem interesați de Biblie la fel de mult ca El, dacă nu o studiem ca să știm ceea ce El vrea ca să facem, cum putem să ne înfruntăm ispitele și să ieșim biruitori? Este oare de mirare că mulți după ce sunt botezați cad de pe cale? Singurul lucru care i-ar întări în credință pe măsură ce văd că Dumnezeu le dă biruință, ei se feresc de el, neștiind că după ploaie și vând, apare soarele și liniștea. Iov a fost încercat până la limită, dar a obținut biruința și apoi a primit de două ori ceea ce pierduse. De ce nu putem și noi?
După ce a obținut biruința asupra ispitelor, Isus nu a mai fost tulburat de diavolul. Și Iov și toți bărbații mari ai lui Dumnezeu, prin experiență, au găsit aceeași eliberare de Satana.
Poziția noastră împotriva păcatului trebuie să fie definită, fără cea mai mică ezitare. Trebuie să-l lăsăm pe diavol să știe că suntem serioși, dacă vrem să găsim vreodată pacea.
„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit”, Evrei 6:1-6. A face rezerve pentru păcat este ca și cum cineva și-ar săpa mormântul veșnic.
Joi, 4 Iulie
Evanghelia după Isus
Citește Marcu 1:14,15. Care sunt cele trei părți ale mesajului Evangheliei proclamat de Domnul Isus?
“Isus a venit în Galilea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ‘S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu, este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.’.” (Marcu 1, 14.15.) HLL 231.1
Tema predicării lui Hristos era: “S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. În felul acesta, solia Evangheliei, așa cum era prezentată de Mântuitorul Însuși, se întemeia pe profeții. “Timpul” despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. “Șaptezeci de săptămâni”, zicea îngerul, “au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și proorociei și până la ungerea Sfântului sfinților.” (Daniel 9, 24.) În profeție, o zi reprezintă un an. (Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6.) Cele șaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: “Să știi dar, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi, timp de șaizeci și două de săptămâni” (Daniel 9, 25), adică patru sute optzeci și trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, așa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6, 14; 7, 1.9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci și trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeție, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., Isus a primit, la botezul Său, ungerea Duhului Sfânt și curând după aceea și-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: “S-a împlinit vremea”. HLL 233.1
Apoi îngerul a zis: “El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână [șapte ani]”. Timp de șapte ani de când Isus și-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani și jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli. “La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare.” (Daniel 9, 27.) În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâșiată în două, arătând că se retrăseseră sfințenia și însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele și darurile în templul de pe pământ. HLL 233.2
Săptămâna aceasta — șapte ani — s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui ștefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii, răspândiți în toate părțile din cauza persecuțiilor, “mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele Apostolilor 8, 4) și nu mult după aceasta s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor. HLL 233.3
Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui și vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înțelege aceste profeții și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înțeleagă însemnătatea studiului profețiilor. Referindu-Se la profeția dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: “Cine citește să înțeleagă.” (Matei 24, 15.) După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toți profeții “ce era cu privire la El.” (Luca 24, 27.) Mântuitorul vorbise prin toți profeții. “Duhul lui Hristos care era în ei ... vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.” (1 Petru 1, 11.) HLL 234.1
Îngerul Gabriel, următorul în rang după Fiul lui Dumnezeu, a fost acela care a venit la Daniel cu solia dumnezeiască. Tot Gabriel, îngerul Său, a fost trimis de Hristos să-i dezvăluie viitorul lui Ioan cel iubit; pentru aceia care citesc și aud cuvintele profeției și țin lucrurile scrise în ea, e făgăduită o binecuvântare. (Apocalipsa 1, 3.) HLL 234.2
“Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci.” Deși “lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, “lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie.” (Amos 3, 7; Deuteronom 29, 29.) Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri și binecuvântarea Lui va însoți cercetarea cu respect și cu rugăciune a scrierilor profetice. HLL 234.3
Vineri, 5 Iulie
Studiu Suplimentar
Noi, ca studenți și învățători ai Evangheliei, ne-am ocupat din plin mulți ani cu semnele celei de-a doua veniri a lui Hristos, dar deloc cu semnele Împărăției. Drept urmare, Creștinismul a unit teoretic semnele Împărăției cu semnele celei de-a doua veniri.
Întrucât noi, ca popor, cunoaștem unele dintre semnele celei de-a doua veniri a lui Hristos și niciunul dintre semnele Împărăției, acum trebuie să ne concentrăm mai bine pe semnele Împărăției.
Mat. 13: 24-30 – „ Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are, dar, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?” „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.”
Observați că această parabolă a Împărăției, conține trei perioade de timp: Prima, perioada semănării seminței - timpul slujirii lui Hristos; a doua, perioada de creștere - perioada de la înălțarea lui Hristos până la seceriș; a treia, timpul recoltei - o perioadă scurtă de timp „la sfârșitul lumii” (Mat. 13:49), perioada în care pământul este luminat cu slava îngerului (Apocalipsa 18: 1) și în care tot poporul lui Dumnezeu este chemat să iasă din Babilon (Apocalipsa 18: 4). Atunci cei care nu au răspuns la acest apel de strângere vor striga: „Secerișul a trecut, vara s-a terminat și noi nu suntem mântuiți”. Ier. 8:20. Prin urmare, „secerișul” este „sfârșitul lumii”. Mat. 13:49. Începe în biserică și se termină în Babilon.
Lucrarea secerișului, foarte evident, este sinonimă cu Judecata care decide cine este neghină și cine este grâu – care vor fi arși și distruși ca buruieni nocive și care sunt la fel de prețioși ca grâul pentru a fi admiși în „grânar”, Împărăția. Astfel, Judecata este curățarea sanctuarului (Dan. 8:14), „casa lui Dumnezeu”, templul la care Domnul vine deodată și îi purifică pe slujitorii Săi, Leviții. Iată modul în care Scriptura o descrie pe cea din urmă:
Mal. 3: 1-3, 5 – „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului pe care-L doriți; iată că vine – zice Domnul oștirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului. El va ședea, va topi și va curăța argintul; va curăța pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite... Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor și preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriașului, care asupresc pe văduvă și pe orfan, nedreptățesc pe străin, și nu se tem de Mine, zice Domnul oștirilor.”
Câte roade va da secerișul? - Dacă cei 144.000 sunt „cel dintâi rod” (Apocalipsa 14: 4), atunci trebuie să existe „al doilea rod”, pentru că acolo unde nu există al doilea nu poate exista cel dintâi. Cuvântul „cel dintâi rod” necesită absolut al doilea rod.
De unde provine cel dintâi rod și de unde provine cel de-al doilea rod? – Ni se spune clar că cel dintâi rod sunt israeliți – din toate cele 12 seminții ale lui Israel (Apocalipsa 7: 4-8). Israel, cu siguranță, reprezintă membrii bisericii în momentul în care sunt sigilați; titlul „Israel” nu poate fi interpretat ca însemnând lumea. Prin urmare, cel dintâi rod este adunat din biserică în timpul în care începe separarea. Cuvântul „pecetluiți” înseamnă puși într-un loc sigur – sigilați. Aceasta este exact ceea ce spune apostolul Petru:
1 Pet. 4:17, 18 - „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?”