Când se vede vaţa aurarului

Studiul 4, Trimestrul 3, 16-22 Iulie, 2022

img rest_in_christ
Împărtășește această lecțiune
005 facebook
001 twitter
004 whatsapp
007 telegram
Download Pdf

Sabat după-amiază - 16 Iulie

Textul de memorat:

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. 2Corinteni 3:18


“El va ședea, va topi și va curăți argintului; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.” Acesta este procedeul, procesul de rafinare ce trebuie să fie împlinit de Domnul oștirilor. Lucrarea este extrem de dureroasă pentru suflet, dar numai prin acest proces pot fi îndepărtate gunoaiele și murdăriile. Încercările noastre sunt toate necesare pentru a ne aduce mai aproape de Tatăl nostru ceresc, în supunere față de voia Lui, pentru a putea aduce Domnului o jertfă neprihănită. 3M 541.1

Duminică - 17 Iulie

Asemenea chipului Său

Romani 8:29

Când va fi reprodus chipul lui Dumnezeu în oameni?

"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor." Galateni 5:22, 23. Această roadă nu poate să piară niciodată, ci va produce după felul ei o recoltă pentru viața veșnică. COL 68.1 (eng)

"Când rodul este adus, îndată se pune secera, pentru că a venit secerișul". Hristos așteaptă cu nerăbdare manifestarea lui însuși în biserica Sa. Când caracterul lui Hristos va fi perfect reprodus în poporul Său, atunci El va veni să îl revendice ca fiind al Său. COL 69.1(eng)

"Este privilegiul fiecărui creștin nu numai să aștepte, ci și să grăbească venirea Domnului nostru Isus Hristos, (2 Petru 3:12, ). Dacă toți cei care Îi mărturisesc numele ar aduce roade pentru gloria Sa, cât de repede ar fi semănată întreaga lume cu sămânța Evangheliei. Repede s-ar coace ultima mare recoltă și Hristos ar veni să adune grâul prețios". COL 69.2(eng)

Luni - 18 Iulie

Credință în mijlocul focului

Iov. 23:1-10

În ce alte moduri ai putea fi rafinat, în afară de suferință?

Când va ajunge biserica să fie cu adevărat locuinţa lui Dumnezeu? Prin forţe omeneşti este atât de imposibil a realize o asemenea schimbare precum secarea oceanului. Numai Dumnezeu o poate face. Dar când EL o va face, cu adevărat va face o lucrare de curăţire:

„Îi vântur cu lopata,” spune El „la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.” (Ieremia 15,7).

„Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, si Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” (Matei 3,12).

„Şi am văzut că Dumnezeu Îşi ascute sabia în ceruri pentru a-i nimici. O, ce bine ar fi dacă fiecare creştin în starea de căldicel şi-ar da seama de lucrarea de curăţire pe care Dumnezeu este pe punctul de a o face în rândul celor care susţin că fac parte din poporul Său!” (Mărturii pentru Comunitate vol.1 pag.engl.190).

„Dumnezeu va lucra pentru lămurirea comunităţii Sale. Eu vă spun adevărul, că Domnul este în perspectivă să se întoarcă şi să răstoarne instituţiile care sunt numite cu Numele Lui. Chiar curând se va începe acest proces de lămurire; nu pot spune timpul exact, dar totuşi nu va mai dura mult timp până atunci. Acela, care are lopata în mâna Sa, va curăţa templul Său de murdăria sa morală. El va curăţa în totul aria Sa.” (Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei pag.engl.373).

„Timpul a sosit, când trebuie făcute cele mai serioase şi mai puternice eforturi pentru a scoate comunitatea din mocirla şi murdăria care i-a şters curăţenia.” (Idem pag.450).

Fraţii mei, nu spuneţi: „Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, si prooroceşte pentru vremuri depărtate!” pentru-că „Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini!” (Ezechiel 12, 27.23.u.p.). „De dragostea Sionului nu voi tăcea,” spune Domnul „de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde.” (Isaia 62,1).

„Dar zilele purificării bisericii se grăbesc foarte. Dumnezeu va avea un popor curat şi credincios. În marea cernere care va avea loc în curând, vom fi mult mai capabili să măsurăm tăria lui Israel. … Aceia care s-au încrezut în intelect, în geniu sau talent nu vor sta atunci în fruntea membrilor bisericii.” (Mărturii pentru Comunitate vol.5 pag.engl.80).

Marți - 19 Iulie

Ultimele cuvinte ale lui Isus

Matei 25:1-12, 31-46

Care sunt implicațiile acestei povestiri pentru tine, dacă uleiul reprezintă Duhul Sfânt sau un personaj asemănător lui Hristos?

Din nou, se arată clar faptul că biserica este împărțită în două clase, cele înțelepte și cele neînțelepte. Cele înțelepte nu au nici un risc; ele caută continuu uleiul (Adevărul) și își umplu vasele cu prima ocazie. Cele neînțelepte, însă, nu văd nevoia de mai mult decât ceea ce au în lămpile lor; sunt mulțumite cu ceea ce au deja.

Uleiul, o substanță care luminează calea cuiva, este în mod evident simbol al Adevărului profetic, Adevărul care luminează inima dezvăluind viitorul. Concret vorbind, lampa umplută cu ulei denotă rezerva individului de Adevăr în acțiune, Adevăr care răspunde nevoilor sale doar pentru timpul prezent. Prin urmare, uleiul de rezervă din vase reprezintă Adevărul suplimentar, Adevărul care începe acolo unde Vechiul Adevăr se termină. Cu alte cuvinte, uleiul din lămpi și uleiul din vase reprezintă două adevăruri revelate, în două timpuri diferite, unul urmând după celălalt. De exemplu, în timp ce Judecata celor morți este Adevărul în acțiune, Judecata celor vii este Adevărul care va intra în acțiune imediat ce Judecata celor morți va fi încheiată.

Evident, uleiul care a fost consumat, la fel și uleiul din lămpile fecioarelor, reprezintă Adevărul trecut, Adevărul care și-a îndeplinit scopul; dar uleiul din vase reprezintă Adevărul gata de a fi activat și făcut să strălucească imediat după consumarea uleiului din lămpi. Deoarece cele zece fecioare reprezintă membrii bisericii în timpul Judecății celor morți, uleiul din lămpi reprezintă în mod evident adevărul Judecății celor morți. Uleiul de rezervă, care se află în „vase” trebuie, prin urmare, să reprezinte adevărul Judecății celor vii, Adevărul suplimentar (Scrierile Timpurii, pag. 277). În mod evident, lămpile care se sting reprezintă Judecata celor morți care se încheie, iar uleiul din vase reprezintă Adevărul Judecății celor vii care intră în acțiune.

Deoarece toate cele zece aveau ulei în lămpi, dar doar jumătate dintre ele aveau ulei în vase, simbolismul dezvăluie clar că, așa ca întotdeauna, nu toți membrii bisericii acceptă solia Judecății celor Vii. Fecioarele neînțelepte s-au mulțumit cu Adevărul pe care l-au dobândit atunci când s-au alăturat bisericii care au vestit Judecata celor morți, dar nu au reușit să se familiarizeze cu solia suplimentară - solia Judecății celor vii. În cele din urmă, după ce nevoia a devenit imperativă, ele au început să o caute, dar nu le-a folosit la nimic, au ajuns prea târziu.

Acestea au fost lăsate afară cu neghina doar pentru că l-au lăsat pe Diavol să semene în inimile lor semințe de nebunie, semințe de mulțumire (căldură) cu adevărurile inițiale prin care s-au alăturat bisericii; astfel, în mod greșit, nu au mai avut nevoie de lumină suplimentară din partea Domnului. Dar când profeția a început să se împlinească dincolo de sfera lor de cunoaștere divină revelată și, când au văzut evenimentele Evangheliei împlinindu-se contrar așteptărilor lor, ele s-au alarmat și s-au confundat, s-au găsit pe ele însele în întuneric.

Lecția este inconfundabilă: cei care se simt întotdeauna „bogați și îmbogățiți și nu au nevoie de nimic”, nu vor ajunge la „ușă” la timp.

În afară de neghina printre grâu, există idolatri, oameni inactivi care urmează să fie alungați și distruși odată cu neghina. Să citim

Ce criterii sunt folosite pentru a separa oile de capre?

Păcatul cel mai de seamă al clasei de capre a pretinșilor credincioși este faptul că toți sunt pentru sine și niciunul pentru ceilalți. Clasa de oi are caracter opus. Fiindcă cei care fac fapte de caritate nu trebuie să le afișeze - să nu știe mâna stângă ce face mâna dreaptă (Mat. 6: 3) - și deoarece sistemul unei astfel de lucrări de binefacere este arătat clar în economia ebraică, am face bine să privim aceasta: „Pentru a încuraja adunarea poporului în vederea serviciului divin și, de asemenea, pentru a se purta de grijă de cei sărmani, se cerea o a doua zecime din toate veniturile. Cu privire la zecimea dintâi, Domnul spusese: „Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială în Israel”. Cu privire la a doua, El poruncise așa: „Să mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-și așeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și întâii născuți din cireada și turma ta, ca să te înveți să te temi întotdeauna de Domnul, Dumnezeul tău”. Zecimea aceasta, sau echivalentul ei în bani, trebuia să fie adusă timp de doi ani la locul unde se afla sanctuarul. După ce Îi aduceau lui Dumnezeu un dar de mulțumire și o anumită parte o dădeau preotului, închinătorii trebuia să folosească restul pentru o sărbătoare sfântă la care trebuia să ia parte leviții, străinii, orfanii și văduvele. În felul acesta erau luate măsuri pentru jertfa de mulțumire și mesele de sărbătoare anuale, iar poporul era adus în societatea preoților și leviților, pentru ca să fie învățat de aceștia cele cu privire la serviciul divin și încurajat să ia parte la el.” - „Patriarhi și Profeți”, pag. 530. Pentru ca această lucrare să fie realizată în mod sistematic în vistieria Domnului, prin daruri și donații de bună voie, numite uneori a doua zecime, noi nu putem face altceva decât ceea ce spune Domnul, dacă căutăm favoarea lui Dumnezeu. 

Miercuri - 20 Iulie

Cei înțelepți

Daniel 12:1-10

Care este contextul? La ce moment din istoria pământului se face referire? Și, cel mai important, ce putem spune din aceste versete despre caracterul poporului lui Dumnezeu în acele vremuri? Ce caracteristici le sunt date, în contrast cu cei răi? Vezi și Apocalipsa 22:11

Daniel 12:1-3 - „În vremea aceea” - adică în timpul în care împăratul de miazănoapte își va ajunge sfârșitul (Dan. 11:45) - Mihail se va ridica în picioare și va elibera pe poporul Său, Biserica, pe toți cei care sunt scrieși în Carte. Ce altceva mai are loc? –

Aici este proiectată o înviere a unei mulțimi mixte, nelegiuiți și drepți – nechibzuiți și înțelepți. Atunci, această înviere nu este „prima înviere” pre-milenară, nici învierea post-milenară a celor răi (Apoc. 20: 5, 6), ci una specială. Dacă cei înțelepți care învață pe mulți să umble în neprihănire sunt cei înviați în această înviere specială și dacă ei strălucesc ca stelele în vecii vecilor, atunci această înviere specială are loc în timp de har.

În aceste trei versete, câteva lucruri ies în evidență în mod clar: (1) Doar cei ale căror nume sunt scrise în cărți sunt izbăviți; prin urmare, nu există " neînțelepți " printre ei; (2) Cei care înviază, totuși, sunt amestecați, atât cei neînțelepți cât și cei înțelepți se ridică; (3) Afirmația "și cei înțelepți [ceea ce implică faptul că unii sunt neînțelepți] vor străluci ca strălucirea soarelui" indică faptul că acești "înțelepți" sunt dintre cei înviați; (4) Că dacă cei înțelepți sunt dintre cei înviați și îi întorc pe mulți la neprihănire, atunci ei trebuie să fie înviați în timpul de probă, în timpul de salvare.

"Lucrarea voastră, lucrarea mea, nu va înceta cu această viață. Pentru puțin timp ne putem odihni în mormânt, dar, când va veni chemarea, în Împărăția lui Dumnezeu, ne vom relua din nou lucrarea." - 7M, p.17.

Eliberându-i pe cei drepți, El îi separă temeinic pe cei drepți dintre cei răi - El pune "peștii" buni în vase și îi aruncă afară pe cei răi (Mat. 13:48). El Își curăță poporul de păcat și de păcătoși.

Cei răi care se ridică împreună cu cei drepți în această înviere mixtă vor fi, de asemenea, separați de cei drepți. Cei răi vor fi puși în rușine și în dispreț veșnic, dar celor drepți li se va da viață veșnică.

Dan. 12: 4 - Înțelegerea cărții și a cuvintelor ei trebuia să fie sigilată până la vremea sfârșitul. Prin urmare, în vremea sfârșitului, cartea urma să fie deschisă. De asemenea cunoștința urma să crească. Mai mult decât atât, mulți urmau să alerge încoace și încolo; adică comunicarea trebuia să accelereze foarte mult. Toate acestea am văzut deja, au loc în timpul „vremii sfârșitului”. Astfel, nu există loc pentru îndoieli cu privire la perioada în care trăim - vremea sfârșitului.

Dan. 12: 8-10 – Aici Inspirația în sine explică faptul că nimeni, nici măcar Daniel însuși nu a putut înțelege cartea înainte de vremea sfârșitului. Și de asemenea, în timp ce cei răi continuau să facă răul, mulți trebuiau să fie curățiți, albiți și încercați; adică curățirea bisericii, curățirea Sanctuarului (Dan. 8:14), avea să aibă loc în vremea sfârșitului. În cuvintele profetului Maleahi, curățirea Sanctuarului este precedată de acest anunț:

Mal. 3: 1-3 – „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului pe care-L doriți; iată că vine – zice Domnul oștirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului. El va ședea, va topi și va curăța argintul; va curăța pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

În loc de a spune „Sanctuar”, Inspirația în acest caz spune „Templu”. Și în loc de a spune „curățire”, folosește termenii de rafinare și purificare. Apostolul Petru, însă, alege să numească curățirea Sanctuarului, „Judecată” în „casa lui Dumnezeu”:

1 Petru 4:17, 18 - „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?”

În parabole, însă, Isus explică curățirea Sanctuarului astfel:

Mat. 13:30 - „Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.”

Aici este clar faptul că, în acest caz, cei răi dintre cei neprihăniți sunt asemănați cu neghina, iar timpul curățării în sine, Judecata, este asemănată cu un „seceriș”, iar curățirea în sine este asemănată cu o separare a grâului de neghină.

Din nou, în versetele 47 și 48, Hristos face o paralelă între Biserică și o „plasă”; poporul îl compară cu „pește” și curățirea cu o despărțire, în timp ce în Matei 25 El numește Biserica purificată Împărăția lui Dumnezeu, iar poporul îl compară cu „fecioare” și curățirea El o ilustrează printr-o ușă care permite să intre cele înțelepte, dar lasă afară pe cele neînțelepte. Dar în a doua parabolă din Matei 25, separarea, ni se spune, este ca un stăpân care vine să ceară socoteală de la slujitorii săi. Cei care nu au făcut nimic bun pentru înaintarea Împărăției Sale (care nu au pus în negoț și nu și-au înmulțit talentele - Mat. 25:27) sunt aruncați afară, acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților în „întunericul de afară”. (Mat. 25:30.) În cea de-a treia parabolă, despărțirea El o aseamănă cu un păstor care separă caprele de oi (păcătoșii de sfinți); caprele sunt condamnate să moară, dar oilor li se dă dreptul la Împărăție.

Joi - 21 Iulie

Caracterul personal și comunitatea umană

Efeseni 4:11-16

Ce vrea să spună Pavel aici?

Inspirația arată clar faptul că planul lui Dumnezeu este ca Biserica să crească mereu atât în cunoaștere cât și în desăvârșire până când vom ajunge cu toții la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la statura plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo și purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire.

Întrucât Biserica nu a atins încă standardul stabilit în acest verset al Scripturii, este evident că ea trebuie să cunoască mai mult religia biblică decât în prezent.

Fiind departe de a fi atins o astfel de unitate de credință, de cunoaștere și de perfecțiune, vedem nevoia la fel de clară ca și cristalul: că noi, ca și creștini, trebuie să începem să creștem, altfel va trece timpul unei astfel de creșteri și vom rămâne pitici, ne înaintând suficient pentru a fi eligibili pentru o casă în Împărăție. Atunci se va întâmpla că toți acești creștini nematuri vor striga cu amărăciune: „Secerișul a trecut, vara s-a terminat și noi tot nu suntem mântuiți”. Ier. 8:20.

Vineri - 22 Iulie

Studiu suplimentar

Profetul zice: “Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și va aduce Domnului daruri neprihănite”. (Maleahi 3, 2.3.) Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus va trebui să stea în fața unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curățite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalipsa capitolul 14. TV 425

Când această lucrare se va fi împlinit, urmașii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa. “Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară”. (Maleahi 3, 4.) Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi “o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta”. (Efeseni 5, 27.) Atunci ea va arăta “ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele și cumplită ca niște oști sub steagurile lor”. (Cântarea Cântărilor 6, 10.) . TV 425.2

Whatsapp: (+49)15-124-663-495, (+63)961-954-0737
contact@advancedsabbathschool.org