Şi aşa cum au fost zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului omului. — Matei 24:37 KJV
În zilele lui Noe, pământul se afla sub un îndoit blestem, ca urmare a păcatului neascultării lui Adam și a crimei comise de Cain. - PP 90.1
Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoașterea lor și s-au închinat făpturilor propriei lor imaginații și, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult... . Închinătorii falșilor dumnezei au înveșmântat zeitățile lor cu atribute și pasiuni omenești și astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare a acestui fapt, ei s-au stricat. "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.... Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie". (Geneza 6, 5.11.) Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de viețuire, dar Legea Sa a fost călcată, și urmarea a fost săvârșirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era fățișă și sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare și strigătele celor oprimați au ajuns până la cer. PP 91.2
Ce lecții putem învăța din acest minunat fragment de istorie de la început?
Vă amintiți că, în timp ce Noe propovăduia că va veni o distrugere din partea Celui Atotputernic, el își pregătea un loc de refugiu construind arca. Cei care se îndoiau de anunțul lui Noe despre potop și care își băteau joc de ideea că ar trebui să intre în arcă pentru siguranță într-un moment în care nu exista nici cel mai mic semn de ploaie amenințătoare, nu au mai fost neîncrezători atunci când elementele naturii s-au dezlănțuit. Atunci s-au repezit nebunește spre arcă; dar, spre consternarea și dezamăgirea lor totală, au găsit ușa închisă ermetic împotriva lor. Astfel, toți, atât cei buni cât și cei răi care au ales să rămână în afara arcei, au pierit. Experiența antedeluvienilor ar trebui să ne servească drept avertisment ca să nu fim atât de încrezuți precum au fost ei. Ar trebui, în schimb, să luăm la inimă avertismentul clar care este aplicabil în acest ceas, deoarece ni se spune că, așa cum a fost în zilele potopului, așa va fi și la venirea Domnului.
Arca de astăzi este "Sionul și Ierusalimul", "pentru că din Sion va ieși Legea și din Ierusalim va ieși Cuvântul Domnului". Mic. 4:2
De ce ne amintește descrierea Potopului?
Acum ne întoarcem pentru a clarifica complicația aparentă a Scripturii în înregistrarea duratei potopului și a rămânerii în arcă. „În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor” (Gen. 7:11). Luna a doua și ziua a șaptesprezecea a lunii era data anului solar conform calendarului ante-diluvian când potopul a început devastarea a tot ceea ce era viu pe pământ. Aceeași indignare a naturii a continuat patruzeci de zile și când a ajuns la culme și a șters pe locuitori, s-a liniștit. Adăugând patruzeci de zile la data anterioară, va indica că ploaia s-a oprit în ziua douăzeci și șapte a lunii a treia. „În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat” (Geneza 8:4).
Astfel, din ziua în care a început ploaia până în ziua când arca s-a oprit (nu pe pământ, ci din derivă) au fost exact cinci luni. Același lucru este notat în Gen. 8:3: „Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat”. Acest lucru dovedește faptul că calendarul lunar ante-diluvian avea lunile alcătuite din treizeci de zile (5 x 30 = 150).
„Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor” (Gen. 8:5). Adică, din ziua când apele au scăzut până când s-au văzut vârfurile munților au fost șaptezeci și patru de zile. 13 pentru a încheia luna a șaptea, 30 în luna a opta, 30 în luna a noua și 1 zi în luna a zecea = 74 în total.
„În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ” (Gen. 8:13). Adică, din ziua în care au apărut vârfurile munților până în ziua când apele s-au întors la locul lor, au fost nouăzeci de zile – 29 pentru a încheia luna a zecea, 30 în luna a unsprezecea, 30 în luna a doisprezecea și 1 zi din prima lună a noului an, în total nouăzeci de zile.
Următoarea relatare ne va spune numărul de zile în care suprafața pământului s-a uscat și s-a întărit de efectul apelor: „În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot” (Gen. 8:14). Deci pământul s-a uscat timp de cincizeci și șase de zile din ziua în care apele s-au retras – 29 de zile pentru a încheia prima lună și 27 din a doua lună, însumând 56 de zile.
În continuare prezentăm un rezumat și un număr total al zilelor: 40 de zile de ploaie, 110 până la vremea când au început să scadă, 164 de zile pentru ca apele să se întoarcă în pământ și 56 de zile ca pământul să se usuce, însumând 370 de zile; și șapte zile de dinainte ca potopul să înceapă, însumând 377 de zile – douăsprezece luni și șaptesprezece zile în total (30 de zile pentru o lună).
Cu siguranță nimeni nu va presupune că acest aranjament al potopului cu număr fix de zile pentru fiecare act a fost întocmit fără un scop de un Dumnezeu drept și înțelept. De ce au fost închiși Noe și familia lui cu toate viețuitoarele în arcă cu șapte zile înainte de începerea ploii? Ar fi fost neînțelept și crud din partea lui Dumnezeu, de asemenea o povară pentru Noe și locuitorii din arcă să le prelungească captivitatea, dacă nu ar fi avut nicio lecție pentru generațiile viitoare. De ce să consume patruzeci de zile pentru a inunda pământul în timp ce ar fi putut face acest lucru într-un timp mai scurt? De ce să lungească captivitatea creaturilor Sale în corabie, prin restrângerea libertății apelor în cursul lor în jos și menținerea lor la același nivel de cincisprezece coți timp de 110 zile? De ce nu mai mult sau mai puțin? De ce să ofere patruzeci de zile ca apele să crească și 164 de zile pentru a scădea (de patru ori mai mult)? Nu este contrar naturii?
Pământul a stat sub ape mai mult de zece luni și deoarece torentele de ape de dedesubt au schimbat forma pământului în cursul lor în sus, pământul devenise o masă lipicioasă de noroi. Dar după ce apele au coborât spre zonele mai joase și în adâncurile pământului, El a făcut ca pământul să se usuce în doar cincizeci și șase de zile. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu în legătură cu potopul a fost contrar naturii și judecății sau gândirii omenești. Fără îndoială că a fost planificat așa ca o lecție pentru cei peste care a venit sfârșitul lumii.
Următoarele nu doar vor dovedi că ceea ce s-a spus este corect, ci vor arăta și că închiderea ușii de la arcă cu șapte zile înainte de începerea distrugerii prin potop, este un tip, reprezentând timpul de la închiderea harului până la începerea plăgilor. Vor mai dovedi că ploaia de patruzeci de zile și patruzeci de nopți este un tip al distrugerii celor nelegiuiți prin plăgi. Cele 110 zile (de la oprirea ploii până la retragerea apelor) sunt un timp-tip al celor nelegiuiți, în timpul mileniului și o sută de ani după mileniu. De asemenea că, curățirea pământului de ape este un tip al distrugerii celor nelegiuiți prin foc (moartea a doua) după mileniu și cele cincizeci și șase de zile în care pământul s-a uscat sunt un tip al răcirii pământului după curățirea lui de păcat și păcătoși.
Care a fost atitudinea familiei lui Noe după potop?
Dar supraviețuind potopului, descendenții familiei lui Noe, imediat au uitat lecția valoroasă. Și s-a întâmplat că post-diluvienii au crezut că ar putea veni un alt potop universal, așa cum antediluvienii nu au crezut în primul potop. Astfel dar necredința în inspirația lui Noe a ajuns la fel de pronunțată după potop precum a fost și înainte, astfel încât în efortul de a câștiga siguranța vieții, oamenii au încercat să construiască turnul Babel, primul zgârie-nori din lume și momentul cel mai timpuriu de nebunie a lucrurilor cele mai extraordinare a omului pentru a-și asigura salvarea fără ajutorul Inspirației Divine. Această atitudine atât de insultantă din partea constructorilor față de făgăduința lui Dumnezeu prin Noe, a provocat atât de mult dizgrația Lui încât a șters din memoria lor limba pe care le-a dat-o prin Adam, și în locul ei, a inspirat în ei toate limbile diverse de pe pământ, cu scopul ca, constructorii să devină confuzi între ei și nu au mai putut continua să construiască (Geneza 11: 7-9).
În acest eveniment supranatural care a schimbat atât de radical cursul societății umane, vedem un altfel de inspirație, care descoperă că deși un individ sau un grup de indivizi pot lucra în mod deliberat împotriva planului lui Dumnezeu, El poate să-și dea darul asupra lor, pentru a frustra propriile dorințe maligne ale lor (Geneza 11: 1-9), în timp ce El avansează propriul Său plan veșnic și să primească laude numelui Său (Psalmi 76: 10).
Cum a afectat potopul dieta umană?
Astfel, la început, dieta omului nu includea carnea pentru hrană. Nu, până după potop, când orice lucru verde de pe pământ a fost distrus, a primit omul permisiunea să mănânce carne. Atunci Dumnezeu a zis: „Tot ce se mișcă și are hrană să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca și iarba verde.” Gen. 9: 3.
Mai târziu însă, în timp ce copiii lui Israel erau în pustie, Dumnezeu le-a dat mană. Dar când au murmurat împotriva ei și au atribuit fenomenul doar împrejurărilor, declarând că era imposibil să obțină carne în deșert, El, în mod literal și mâniat, le-a dat prepelițe cu grămada. Dar cu ce preț! Mii de oameni au murit pentru a învăța lecția că mana nu a fost simplul rezultat al circumstanțelor, ci mai degrabă o Providență intenționată. Fiindcă „pe când carnea era încă în dinții lor,fără să fie mestecată, Domnul s-a aprins de mânie împotriva poporului; și Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.” Num. 11:33.
Deoarece mișcarea Exodului trebuia să pregătească un popor să ia țara făgăduită și să înființeze împărăția atunci, așa cum ni se poruncește nouă acum, lor li s-a poruncit să se abțină de la toate alimentele din carne. Și pentru că Ioan Botezătorul a dus o solie importantă în timpul său („Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape” Matei 3: 2), asemănătoare cu a noastră astăzi, dieta sa a fost din miere și fructe din pomul de lăcuste (carob). Cât de important este, așa cum ne învață tipul, ca noi, care avem mesajul culminat al Evangheliei, și care suntem avangarda oștilor împărăției veșnice, să nu pângărim templele sufletelor noastre cu ceea ce a fost interzis tipurilor noastre să mănânce.
Ba mai mult, așa cum Ilie din Maleahi 4: 5 și Matei 17:11 va restaura toate lucrurile înainte de ziua cea mare și înfricoșată a Domnului, atunci în mod necesar el va restaura vegetarianismul, dieta originală a omului. Atunci, nu numai omul, ci și fiarele, vor fi strict vegetariene și toți vor fi din nou împreună în părtășia reînnoită a păcii Edenice.
„Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca împreună cu iedul; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună, și le va mâna un copilaș; vaca și ursoaica vor paște la un loc, și puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura bortei năpârcii, și copilul înțărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Is. 11: 6-9.
Care este semnificația curcubeului?
În ciuda acestei pedepse și a lecției sale obiective, de îndată ce locuitorii pământului s-au înmulțit după potop, la fel, și păcatul sa înmulțit. Și chiar dacă oamenii au putut să creadă numai predica corectă a lui Noe cu privire la potop, nu au avut încredere în el în următoarea sa predica: prezicerea că nu va mai fi niciodată „potop casă pustiască pământul”. Gen. 9,11. Nici chiar curcubeul în nor, însuși semnul legământului lui Dumnezeu, de a nu aduce alt potop asupra pământului pentru a doua oară, nu a reușit să îi convingă.
Ce taină este în realitate păcatul! Mai întâi, nici măcar nu au crezut în posibilitatea unui potop, iar apoi, nu au crezut în imposibilitatea unuia! În realitate, judecata celor necredincioși este atât de absurdă, precum judecata femei de la țară care atunci când a văzut pentru prima dată un tren care circulă pe șine dar staționa, a declarat plină de emfază: „nu se va mai pune niciodată în mișcare!” apoi când a văzut că merge, a declarat din nou, plină de emfază ca mai înainte: „niciodată nu se va mai opri!” În timp ce astfel, spiritul necredinței în Cuvânt întotdeauna a întunecat mintea, și corpul fiind supus păcatului și decăderii, chiar din zilele când oamenii erau tari și cu viață lungă; același spirit încă are, și astăzi o mai mare influență asupra umanității.
Mai degrabă decât să-i elibereze de frică, Cuvântul lui Dumnezeu vorbit prin Noe a făcut ca post-diluvienii să simtă că există o necesitate inevitabilă de a construi turnul Babel, ca apărare împotriva unui al doilea potop. Dezaprobând necredința lor și alarma falsă, Domnul și-a demonstrat nemulțumirea, interferând cu proiectele lor necurate și absurde: El le-a distrus turnul și le-a încurcat limbile. Astfel, confuzia de la Babel (Geneza 11, 8. 9) a dat naștere, raselor și limbilor existente.
În cele din urmă, pe măsură ce constructorii confuzi s-au despărțit în grupuri, cei care locuiau ca vecini, au început să se certe unul cu altul. Și, pe măsură ce în cele din urmă au crescut ca națiuni, certurile lor se transformau în războaie. De aici, adevărul istoric conform căruia războaiele au izbucnit pentru prima dată după confuzia limbilor...
Păcatele care au adus pedeapsa asupra lumii dinainte de potop se făptuiesc și astăzi; temerea de Dumnezeu este alungată din inimile oamenilor, iar Legea Sa este tratată cu nepăsare și dispreț. Stricăciunea morală ce nu cunoștea opreliști a acelei generații de oameni este egalată de aceea a neamului de oameni ce trăiesc astăzi. Hristos spune: "Cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului". (Matei 24, 38-39.) Dumnezeu nu i-a condamnat pe oamenii dinainte de potop pentru că mâncau și beau; El le dăduse în mod îmbelșugat roadele pământului pentru a le împlini nevoile fizice. Păcatul lor consta însă în faptul că se înfruptau din aceste daruri fără să fie mulțumitori Dătătorului și, în ticăloșia lor, se lăsau în voia unui apetit fără frâu. Era normal, legal, ca ei să se căsătorească. Căsătoria făcea parte din legile stabilite de Dumnezeu; a fost una dintre primele instituții pe care El le-a stabilit. El a dat îndrumări speciale în legătură cu această orânduire și a îmbrăcat-o cu sfințenie și frumusețe; dar aceste îndrumări au fost date uitării, și căsătoria a fost pervertită și făcută să slujească la satisfacerea pasiunilor. PP 101.2