PROFEȚII DIN NOUL TESTAMENT

Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde Scripturile Vechiului ca și cele ale Noului Testament. Unul nu este complet fără celălalt. Domnul Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt tot așa de valabile ca și cele ale Noului Testament. Domnul Hristos a fost tot atât de mult Mântuitorul omului și la începutul lumii, cum este și astăzi. Mai înainte ca El să-și îmbrace divinitatea Sa în trupul naturii noastre omenești și să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită de către Adam, Set, Enoh, Metusalah și Noe. Abraham a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma și din generație în generație, soli credincioși au vestit pe Cel care avea să vină. Ritualul serviciilor divine iudaice a fost instituit chiar de către Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe și sacrificii, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele vărsat al jertfelor este oferit ca o reprezentare a sacrificiului Mielului lui Dumnezeu. Toate jertfele preînchipuitoare au fost împlinite de El. PDH 126.2

Domnul Hristos, așa cum S-a înfățișat patriarhilor, așa cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor, așa cum a fost caracterizat în Lege și cum a fost descoperit de profeți, este bogăția Vechiului Testament. Domnul Hristos în viața Sa, în moartea și învierea Sa, Domnul Hristos, așa cum este El descoperit de către Duhul Sfânt, constituie comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei Tatălui, este atât în Vechiul cât și în Noul Testament. PDH 126.3

De la început, Petru a crezut că Isus e Mesia. Mulți alții, care fuseseră convinși de predicarea lui Ioan Botezătorul și-L primiseră pe Hristos, începuseră să se îndoiască de misiunea lui Ioan atunci când a fost închis și omorât și acum se îndoiau că Isus e Mesia, pe care-L așteptaseră atâta vreme. Mulți dintre ucenicii care așteptaseră cu mare înfrigurare ca Hristos să-și ocupe locul pe tronul lui David L-au părăsit când au înțeles că El nu are această intenție. Dar Petru și tovarășii lui nu s-au îndepărtat de credința lor. Purtarea nesigură a celor care ieri proslăveau și azi condamnau nu a distrus credința adevăraților urmași ai Mântuitorului. Petru a declarat: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. El n-a așteptat ca onorurile împărătești să-L încoroneze pe Domnul său și L-a primit când era în umilință. HLL 411.5

Petru a exprimat credința celor doisprezece. Dar ucenicii erau încă departe de a înțelege misiunea lui Hristos. Împotrivirea și greșita interpretare provenite de la preoți și conducători, deși nu-i puteau îndepărta de la Hristos, totuși îi puneau într-o mare dilemă. Ei nu vedeau lămurit calea lor. Influența educației primite din copilărie, învățăturile rabinilor, puterea tradiției încă îi împiedicau să vadă adevărul. Din timp în timp, raze prețioase de lumină pornite de la Isus străluceau asupra lor, dar adesea ei erau asemenea unor oameni care bâjbâie prin întuneric. Dar în ziua aceasta, înainte ca ei să fie puși față în față cu încercarea cea mare a credinței lor, Duhul Sfânt a venit cu putere asupra lor. Pentru un scurt timp, ochii lor au fost îndepărtați de la „lucrurile văzute”, pentru a privi „lucrurile nevăzute.” (2 Corinteni 4, 18.) Sub veșmântul naturii omenești, ei au zărit slava Fiului lui Dumnezeu. HLL 412.1

Cu sute de ani înainte de venirea Mântuitorului, Moise îi îndreptase pe oameni către Stânca de mântuire a lui Israel. Psalmistul cântase despre „Stânca puterii mele”. Isaia a scris: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, pun ca temelie în Sion o piatră încercată, o piatră de preț, piatră din capul unghiului clădirii, o temelie puternică.»” (Deuteronom 32, 4; Psalmii 62, 7; Isaia 28, 16.) Petru însuși, scriind prin inspirație, aplică această profeție la Isus. El zice: „Dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul, apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească.” (1 Petru 2, 3-5.) HLL 413.1

Apostolii au clădit pe o temelie sigură, chiar pe Stânca Veacurilor. La această temelie, ei au adus pietrele scoase din cariera lumii. Cei ce au zidit nu au lucrat fără să întâmpine greutăți. Lucrarea lor a fost nespus de grea din cauza împotrivirii vrăjmașilor lui Hristos. Ei aveau de luptat împotriva bigotismului, a prejudecății și a urii celor care zideau pe o temelie falsă. Mulți dintre cei care au lucrat ca ziditori ai bisericii pot fi asemuiți ziditorilor zidurilor în vremea lui Neemia, despre care este scris: „Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma”. (Neemia 4, 17.) FA 596.3

Împărați și cârmuitori, preoți și conducători au căutat să nimicească templul lui Dumnezeu. Dar, în ciuda întemnițării, torturii și morții, bărbați credincioși au dus mai departe lucrarea, iar construcția a crescut frumoasă și simetrică. Uneori, lucrătorii erau aproape orbiți de negura superstiției care îi înconjura. Alteori, erau aproape copleșiți de furia împotrivitorilor lor. Dar, cu o credință neșovăielnică și un curaj de nezdruncinat, ei au înaintat cu lucrarea. FA 597.1

Unul după altul, ziditorii cei mai de frunte au căzut de mâna vrăjmașului. Ștefan a fost împroșcat cu pietre; Iacov — ucis cu sabia; Pavel — decapitat; Petru — răstignit; Ioan — exilat. Cu toate acestea, biserica a crescut. Noi lucrători au luat locul celor căzuți și piatră după piatră a fost adăugată la clădire. În felul acesta, încet, încet, s-a ridicat templul bisericii lui Dumnezeu. FA 597.2

După întemeierea bisericii creștine, au urmat secole de crudă prigoană, dar niciodată nu au lipsit bărbați care să socotească lucrarea de zidire a templului lui Dumnezeu mai scumpă decât viața. FA 597.3

„Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.” (2 Petru 1, 19.20).

Dar strigătul şi argumentul opoziţiei, este: Afară cu profeţiile pentru acest timp ! Pentru că toţi profeţii şi legea „Până La Ioan Au Proorocit” Matei 11,13

Dacă citatul anterior din Scriptură înseamnă că nu vor mai exista profeţi după Ioan, atunci nu ar trebui să avem nici unul de la acel timp. Şi dacă aceasta ar fi semnificaţia, atunci Scriptura se contrazice ea însăşi, pentru că ea conţine dovezi că în timp ce Hristos era Fiul lui Dumnezeu, el la fel a fost „un profet” (Luca 24,19). Şi chiar dacă Ioan Botezătorul niciodată nu a scris nici o singură declaraţie din profeţie, el a fost confirmat de către Hristos ca fiind cel mai mare dintre profeţi (Luca 7,28). La fel Matei, Marcu şi Luca sub Duhul Inspiraţiei, au scris referitor la Hristos şi lucrarea Sa. La fel Ioan, Petru şi Pavel şi alţii din acelaşi timp cu ei, au profetizat în mod corect despre multe lucruri care vor veni. Şi toţi aceştia potrivit Scripturii primesc titlul de „profeţi”.

Însuşi Isus a mărturisit cum, cartea Apocalipsei este o profeţie, pentru că îngerul „care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut”, spune: „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1,2.3). „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.” (Apocalips 22,18).

Acum faptul că această profeţie a fost scrisă cu aproape un secol după ce Ioan Botezătorul a fost decapitat, este recunoașterea istorică că profeţii nu s-au terminat cu el. Astfel prin a interpreta rău Matei 11,13 şi a face din Ioan ultimul dintre profeţi, opoziţia încearcă să substituie darul profeţiei în era Creştină, prin interpretări „private” şi „neinspirate” ale Scripturii. Şi făcând aceasta, sunt conduşi să ignore sau să explice declaraţia de netăgăduit a lui Pavel: „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.” (1 Corinteni 12,28) – care este dovada completă că cel de-al doilea dintre cele opt daruri pentru Biserică în era Creştină, este darul profeţiei.

În lumina acestor fapte, declaraţia lui Isus „Căci până la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea,” în mod evident are o semnificaţie total diferită de ceea ce a fost învăţat de către oameni neinspiraţi. Când aceasta este luminată prin însuşi Duhul care a inspirat-o, interpretarea finală fără dificultăţi, revelează faptul că Hristos a separat profeţii în două clase – cei până la Ioan, şi cei de după Ioan.

Istoria sacră arată că profeţii din prima diviziune au primit Cuvântul direct de la Dumnezeu prin Duhul Său. Ei nu erau obligaţi să probeze nici o parte a profeţiilor lor cu scrierile profeţilor anteriori. În timp ce profeţii din a doua diviziune sunt acreditaţi prin ungerea Duhului pentru a interpreta scrierile profeţilor din prima diviziune.

Iar Pavel declară că darurile și manifestările Duhului au fost așezate în biserică „pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. (Efeseni 4, 12.13.) TV 8.2

Pentru credincioșii din Efes apostolul Pavel se ruga: „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui”. (Efeseni 1, 17-19.) Lucrarea Duhului divin, pentru luminarea înțelegerii și pentru deschiderea minții față de lucrurile adânci ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, era binecuvântarea pe care Pavel o cerea în favoarea bisericii din Efes. TV 9.1

În 1 Corinteni 14, vom găsi că multe femei au „înnebunit” (versetul 23) vorbind în limbi necunoscute. Aici Pavel se străduieşte să spulbere confuzia, ne aducând la tăcere pe nici unul care are de dat o solie inspirată. A încerca să opreşti ca femeia să înveţe nu ar fi în armonie cu următoarea scriere:

„Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.” Judecători 4,4.5. „Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă, şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.” Luca 2,36.37. La fel „proorociţa Hulda, nevasta lui Şalum” învăţa pe Israel (2 Regi 22,14-16). Şi „Filip evanghelistul, … avea patru fete fecioare care prooroceau.” Faptele Apostolilor 21,8.9.

Ultimul dintre profeții Vechiului Testament a fost Maleahi. În perioada formalismului religios care a precedat venirea lui Hristos, atât cât ne arată documentele existente, nu au existat manifestări ale darului profeției. Cu toate acestea, au fost trimiși profeți pentru a pregăti calea pentru venirea lui Mesia. Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, „s-a umplut de Duhul Sfânt și a prorocit” (Luca 1:67). Simeon, un om „drept și temător de Dumnezeu”, care „aștepta mângâierea lui Israel”, a venit, călăuzit de Duhul, în Templu și a prorocit cu privire la Isus, spunând că El avea să fie o „lumină care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel” (Luca 2:25, 32).

Ana, o prorociță, „vorbea despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului” (Luca 2:38). Și nu a existat, în nicio epocă, un profet mai mare decât Ioan Botezătorul, ales de Dumnezeu pentru a vesti Israelului venirea „Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). CET 239.3

În continuare, Domnul nostru vorbește în cuvinte clare despre a doua venire și vestește primejdiile care Îi vor preceda venirea în lume. „Dacă vă va spune cineva: «Iată Hristosul este aici sau acolo», să nu-l credeți. Căci se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-l în pustie», să nu vă duceți acolo! «Iată-l în odăițe ascunse», să nu credeți. Căci cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi venirea Fiului omului.” După cum anunțase distrugerea Ierusalimului, Hristos a arătat și acest semn: „Se vor scula mulți profeți mincinoși și vor înșela pe mulți”. Prooroci mincinoși s-au ridicat și au înșelat pe oameni, ducând un mare număr în pustie. Magi și vrăjitori, susținând că au puteri miraculoase, au atras pe oameni după ei prin singurătățile munților. Dar profeția aceasta a fost dată și pentru zilele din urmă. Semnul acesta este dat ca o dovadă a celei de a doua veniri. Chiar acum, hristoși mincinoși și prooroci mincinoși fac semne și minuni ca să înșele pe ucenicii Lui. Nu auzim strigarea: „Iată-l în pustie”? N-au mers mii de oameni în pustie, nădăjduind să-L găsească pe Hristos? Și din nenumărate întruniri, în care oamenii pretind că au legătură cu spiritele celor morți, nu se aduce chemarea: „Iată-L în odăițe ascunse”? Chiar aceasta este pretenția spiritismului. Dar ce zice Hristos? „Să nu credeți. Căci cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi venirea Fiului omului”. HLL 631.1

„În fiecare suflet se luptă cu înverșunare două puteri, fiecare străduindu-se să obțină victoria. Necredința își mobilizează forțele, conduse de Satana, pentru a ne despărți de Izvorul puterii noastre. Credința își mobilizează forțele, conduse de Hristos, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Oră de oră, sub privirile universului ceresc, conflictul continuă. Aceasta este o luptă corp la corp, iar marea întrebare este: cine va obține supremația? Fiecare trebuie să decidă singur răspunsul la această întrebare. În acest război, toți trebuie să ia parte, luptând de o parte sau de cealaltă. Nu există nicio posibilitate de a scăpa de această luptă... Suntem îndemnați să ne pregătim pentru acest conflict. «Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept uneltirilor diavolului.» Avertizarea este repetată: «De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.»” SD 328.4

„Întreaga armură prezentată în Scripturi este pregătită în întregime pentru ca voi să o luați. «De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul. Stați gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul» (versetele 13, 14).

Ficțiuni, interpretări false ale Scripturilor și tot felul de povești născocite vă sunt prezentate pretutindeni, pentru a le accepta. Însă este nevoie de un mare discernământ, pentru ca brâul vostru să fie lanțul de aur al adevărului și pentru ca voi să aveți «platoșa neprihănirii» — nu neprihănirea voastră, ci neprihănirea lui Hristos (versetul 14). Aceasta este fortăreața sufletului. Având neprihănirea lui Hristos mergând înaintea noastră, putem să ne împotrivim întunericului moral și să pătrundem planurile viclene ale agenților satanici. «Încălțați-vă picioarele cu râvna Evangheliei păcii» (versetul 15).”8LtMs, Lt 60, 1893, par. 5

Fiecare parte a Bibliei este scrisă prin inspirație de la Dumnezeu și este de folos. Vechiul Testament nu ar trebui să se bucure de o atenție mai mică decât cea de care se bucură Noul Testament. Studiind Vechiul Testament, ar trebui să descoperim izvoare pline de viață acolo unde cititorul neatent nu vede decât pustiu. SP 462.2

Atât Vechiului, cât și Noului Testament, trebuie să i se dea atenție. Ambele sunt o revelație a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Hristos, așa cum S-a arătat patriarhilor, așa cum este simbolizat în serviciul de jertfă, așa cum este portretizat în Lege și descoperit de profeți, constituie bogăția Vechiului Testament. Prin viața Sa pe pământ, prin moartea și învierea Sa, prin manifestarea Lui prin Duhul Sfânt, Hristos constituie comoara Noului Testament. Atât Vechiul, cât și Noul Testament prezintă adevăruri care, vor continua să descopere noi adâncimi de înțeles căutătorului stăruitor. SP 462.3

Atunci când este trezită o adevărată dragoste pentru Biblie și când începe să-și dea seama cât de vast este ogorul și cât de prețioasă este comoara din el, elevul va dori să valorifice orice ocazie de a se familiariza cu Cuvântul lui Dumnezeu. Studiul lui nu va fi limitat de timp și spațiu. Și acest studiu continuu este unul dintre cele mai bune mijloace de a cultiva dragostea pentru Scripturi. Elevul să aibă mereu Biblia la el și, când i se oferă ocazia, să citească un text și să mediteze la el. Mergând pe stradă, așteptând în vreo stație, așteptând o întâlnire, să folosească ocazia și să mai scoată un gând prețios din vistieria adevărului. SP 463.1