Judecat și răstignit
Studiul 12, Trimestrul 3, 14-20 Septembrie 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 14 Septembrie
Text de memorat:
Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Marcu 15:34
„Mântuitorul nu a scos niciun murmur de plângere. Fața Lui a rămas calmă și senină, dar picături mari de sudoare îi stăteau pe frunte.... În timp ce soldații își făceau treaba lor înfricoșătoare, Isus s-a rugat pentru dușmanii Săi: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.”.... CSA 37.4
„Această rugăciune a lui Hristos pentru dușmanii Săi a îmbrățișat lumea. Ea a cuprins fiecare păcătos care a trăit sau ar trebui să trăiască, de la începutul lumii până la sfârșitul timpului. Pe toți apasă vina răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Pentru toți, iertarea este oferită gratuit. „Oricine vrea” poate avea pace cu Dumnezeu și moșteni viața veșnică. CSA 37.5
„De îndată ce Isus a fost bătut în cuie pe cruce, aceasta a fost ridicată de oameni puternici și, cu mare violență, împinsă în locul pregătit pentru ea. Acest lucru a provocat cea mai intensă agonie Fiului lui Dumnezeu. Pilat a scris apoi o inscripție în ebraică, greacă și latină și a pus-o pe cruce, deasupra capului lui Isus. Scria: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor”. .... CSA 37.6
„În providența lui Dumnezeu a fost să trezească gândirea și investigarea Scripturilor. Locul unde Hristos a fost răstignit era aproape de oraș. Mii de oameni din toate țările se aflau atunci la Ierusalim, iar inscripția care îl declara pe Isus din Nazaret Mesia urma să le fie adusă la cunoștință. Era un adevăr viu, transcris de o mână pe care Dumnezeu o îndrumase....” CSA 37.7
Duminică, 15 Septembrie
„Ești Tu Împăratul iudeilor?”
Citește Marcu 15:1-15. Ce situații paradoxale sau ironice observi aici?
Pilat nu era un judecător drept sau conștiincios; dar, deși slab din punct de vedere moral, el a refuzat să le satisfacă cererea. Nu-L va condamna pe Hristos până când nu va fi adusă o acuzație împotriva Lui. HLL 725.3
Preoții se aflau în încurcătură. Ei și-au dat seama că trebuiau să-și ascundă fățărnicia în cea mai deplină taină. Nu trebuiau să lase să se înțeleagă că Domnul Hristos fusese arestat pentru motive religioase. Dacă acestea aveau să fie prezentate ca un motiv, atunci acțiunile lor n-ar fi avut nici o valoare înaintea lui Pilat. Ei trebuiau să-L prezinte pe Domnul Hristos ca acționând împotriva legilor civile; atunci El putea fi pedepsit ca un criminal politic. Agitațiile și răscoalele împotriva guvernării romane erau obișnuite printre iudei. Romanii reacționaseră foarte aspru împotriva acestor revolte și erau totdeauna în gardă spre a reprima orice acțiune care ar fi putut duce la răzmeriță. HLL 725.4
Numai cu câteva zile înainte, fariseii căutaseră să-L prindă în cursă pe Domnul Hristos cu întrebarea: “Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?” Dar Domnul le demascase atunci fățărnicia. Romanii, care fuseseră de față, au văzut înfrângerea deplină a uneltirilor, precum și tulburarea la răspunsul Său: “Dați dar Cezarului ce este al Cezarului.” (Luca 20, 22-25.) HLL 725.5
Preoții căutau acum să înfățișeze lucrurile ca și cum, cu acea ocazie, Domnul Hristos ar fi dat învățătura pe care ei nădăjduiau că o va da. În strâmtorarea lor, ei au adus, în sprijinul lor, martori mincinoși și “au început să-L pârască și să zică: ‘Pe omul acesta L-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului și zicând că El este Hristosul, Împăratul’”. Trei acuzații, nici una întemeiată. Preoții știau bine acest lucru, dar ei au fost dispuși să săvârșească un sperjur, dacă prin aceasta își puteau atinge scopul urmărit. HLL 725.6
Pilat le-a citit planurile. El n-a crezut că Arestatul a complotat împotriva autorității romane. Înfățișarea Lui umilă și blândă era în totală contradicție cu acuzația ce I se aducea. Pilat era convins că un complot serios fusese pus la cale pentru a nimici un Om nevinovat, care stătea în calea demnitarilor iudei. Întorcându-se spre Domnul Hristos, el întrebă: “Ești Tu Împăratul iudeilor?” Mântuitorul a răspuns: “Așa cum ai spus”. Și pe când vorbea, înfățișarea Lui s-a luminat, ca și când o rază de soare strălucea asupra ei. HLL 726.1
Când au auzit răspunsul Său, Caiafa și cei ce erau cu el i-au cerut lui Pilat să fie martor că Isus admisese crima de care fusese acuzat. Cu strigăte puternice, preoții, cărturarii și conducătorii au cerut ca El să fie condamnat la moarte. Strigătele erau reluate de gloată și urletul devenea asurzitor. Pilat era în încurcătură. Văzând că Hristos nu răspundea nimic acuzatorilor Săi, Îl întrebă: “‘Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!’ Isus n-a mai dat nici un răspuns”. HLL 726.2
Luni, 16 Septembrie
„Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
Citește Marcu 15:15-20. Ce I-au făcut soldații lui Isus și care este semnificația acestui gest?
Sfârșit de oboseală și plin de răni, Domnul Hristos a fost luat și biciuit în fața mulțimii. “Ostașii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată ceata ostașilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: ‘Plecăciune, Împăratul Iudeilor’. Și scuipau asupra Lui”. Din când în când, câte o mână nelegiuită smulgea trestia ce-I fusese așezată în mână și lovea cu ea coroana de spini de pe fruntea Sa, făcând ca spinii să se înfigă în tâmplele Sale, iar sângele să se prelingă pe fața și barba Sa. HLL 734.1
Minunați-vă, o, ceruri, și rămâi încremenit pământule! Privește pe asupritor și pe Cel asuprit! O gloată înnebunită L-a înconjurat pe Mântuitorul acestei lumi. Cuvintele de batjocură se amestecau cu blesteme josnice și pline de hulă. Nașterea sa din clasa de jos și viața Lui umilă erau discutate de mulțimea nesimțitoare. Declarația Sa că este Fiul lui Dumnezeu era luată în râs și glume grosolane și rânjete batjocoritoare treceau din gură în gură. HLL 734.2
Furia lui Satana era mare văzând că toate violențele săvârșite asupra Mântuitorului n-au putut stoarce nici cel mai mic murmur de pe buzele Sale. Deși luase asupra Sa natura omului, El a suportat totul cu o răbdare dumnezeiască și nu S-a abătut cu nimic de la voința Tatălui Său. HLL 735.1
Pilat a trimis după Baraba, să fie adus înaintea tribunalului. Apoi el i-a înfățișat mulțimii pe cei doi arestați, unul lângă altul, și, arătând spre Mântuitorul, spuse cu o voce solemnă, stăruind: “Iată omul”. “Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19, 4.5.) HLL 735.3
Pilat era uluit în fața răbdării pline de resemnare a Mântuitorului. El nu s-a îndoit de faptul că înfățișarea acestui Om, în contrast cu aceea a lui Baraba, avea să le trezească iudeilor simpatie pentru El. Dar n-a înțeles ura fanatică a preoților împotriva Lui, care, ca Lumină a lumii, a făcut ca întunericul și abaterile lor să iasă în evidență. Ei au ațâțat gloata cuprinsă de o furie turbată și din nou preoții, conducătorii și mulțimea și-au ridicat glasul acela înspăimântător: “Răstignește-L! Răstignește-L!” În cele din urmă, pierzându-și cu totul răbdarea față de cruzimea lor lipsită de orice rațiune, Pilat a strigat disperat: “Luați-L voi și răstigniți-L, căci nu găsesc nici o vină în El”. HLL 736.1
Guvernatorul roman, deși obișnuit cu astfel de scene pline de cruzime, a fost mișcat și plin de simpatie pentru Suferindul arestat, care, condamnat și biciuit, cu fruntea însângerată și spinarea numai răni deschise, avea încă înfățișarea unui împărat pe tronul său. Dar preoții au răspuns: “Noi avem o lege, și după legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. HLL 736.2
Pilat era contrariat. El n-avea o idee clară despre Hristos și misiunea Lui; dar avea o credință nedefinită în Dumnezeu și în ființe superioare celor omenești. Un gând, care cândva îi trecuse prin minte, lua acum o formă mult mai precisă. El se întreba dacă nu cumva era o Ființă divină Cel ce stătea în fața sa, îmbrăcat în haina purpurie a batjocurii și purtând pe cap cununa de spini. HLL 736.3
Marți, 17 Septembrie
Răstignirea
Citește Marcu 15:21-38. Ce paradox dureros apare în aceste pasaje?
Când Domnul Isus a trecut de poarta curții lui Pilat, crucea care fusese pregătită pentru Baraba a fost pusă pe umerii Săi zdrobiți, care sângerau. Doi tovarăși de tâlhărie ai lui Baraba aveau să sufere moartea o dată cu Domnul Hristos și asupra lor au fost, de asemenea, puse crucile pregătite pentru ei. Povara Mântuitorului era prea grea pentru El, în starea Lui de slăbiciune și suferință. De la Cina Paștelui luată cu ucenicii Săi, El nu mâncase și nu băuse nimic. În conflictul cu forțele satanice din grădina Ghetsemani, El fusese în agonie. Îndurase durerea teribilă a trădării și îi văzuse pe ucenicii Săi părăsindu-L, fugind de El. Fusese dus la Ana, apoi la Caiafa și la Pilat. De la Pilat, fusese trimis la Irod și înapoi la Pilat. Din insultă în insultă și din batjocură în batjocură; de două ori torturat, bătut cu bice — toată noaptea avuseseră loc scene după scene de un caracter atât de aspru, încât ar fi fost o încercare extremă pentru oricine. Domnul Hristos însă n-a cedat. El n-a rostit nici un cuvânt, decât pentru slava lui Dumnezeu. În tot timpul acelei dezgustătoare farse a procesului, El S-a comportat cu statornicie și demnitate. Dar când, după ce a fost a doua oară bătut cu bice, a fost pusă crucea asupra Sa, natura omenească n-a mai putut suporta. El a leșinat sub povara ei. HLL 741.4
Mulțimea care Îl urma pe Mântuitorul a văzut pașii Săi slabi ce se clătinau, dar n-a manifestat nici un pic de milă față de El. Oamenii își băteau joc pentru că nu putea să ducă acea cruce grea. Din nou povara a fost pusă asupra Sa și El iarăși a căzut la pământ sub greutatea ei. Persecutorii Săi au văzut că Îi era imposibil să-și ducă mai departe povara. Ei erau în încurcătură, neștiind pe cine să găsească să ducă mai departe povara aceea umilitoare. Iudeii nu puteau face lucrul acesta, pentru că întinarea avea să-i împiedice să ia parte la sărbătoarea Paștelui. Nimeni deci, nici măcar gloata care Îl urma, nu era de acord să poarte crucea. HLL 742.1
În acest moment, un străin, Simon din Cirene, venind de la țară, se întâlnește cu mulțimea. El aude batjocurile și înjurăturile gloatei; aude repetându-se cuvintele disprețuitoare: “Faceți loc pentru Împăratul Iudeilor!” El se oprește plin de uimire în fața scenei și, în timp ce își exprimă compasiunea, îl prind și pun crucea pe umerii săi. HLL 742.2
Simon auzise despre Hristos. Fiii săi credeau în Mântuitorul, dar el însuși nu era un ucenic al Său. Purtarea crucii spre Golgota a fost o binecuvântare pentru Simon și de aici înainte el avea să fie totdeauna recunoscător pentru această providență. Faptul acesta l-a făcut să considere luarea crucii Domnului Hristos ca o favoare și a rămas totdeauna cu bucurie sub povara ei. HLL 742.3
Sosind la locul execuției, osândiții au fost legați de instrumentele de tortură. Cei doi tâlhari se zbăteau în mâinile celor care-i așezau pe cruce; dar Domnul Hristos n-a opus nici o rezistență. ... HLL 744.1
De îndată ce Domnul Isus a fost pironit pe cruce, aceasta a fost ridicată de bărbați puternici și trântită cu violență în groapa mai dinainte pregătită. Faptul acesta L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să sufere cea mai cumplită durere. HLL 745.2
Cu uimire, îngerii erau martori la agonia plină de disperare a Mântuitorului. Oștile cerului și-au acoperit fețele înaintea acestei scene îngrozitoare. Natura neînsuflețită și-a manifestat împreuna ei simțire cu batjocoritul și muribundul ei Autor. Soarele a refuzat să privească la această teribilă scenă. Razele lui strălucitoare de la amiază luminau pământul, când, deodată, parcă cineva le-a luat. O întunecime adâncă, asemenea unui giulgiu de înmormântare, a îmbrăcat crucea. “Și s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea”. N-a avut loc nici o eclipsă și întunericul acesta n-a fost determinat de nici o altă cauză naturală; a fost atât de adânc, ca întunericul de la miezul nopții, fără lună și stele pe cer. Aceasta a fost o mărturie miraculoasă, pe care a dat-o Dumnezeu, pentru ca astfel credința generațiilor următoare să poată fi întărită. HLL 753.3
Când întunericul s-a ridicat de pe duhul apăsat al Domnului Hristos, El și-a revenit, simțind suferința fizică, și a zis: “Mi-e sete!” Unul dintre soldații romani, mișcat și plin de milă la vederea buzelor Lui arse, a luat un burete, l-a înfipt într-o nuia de isop și, înmuindu-l într-un vas cu oțet, I l-a oferit Domnului Hristos. Dar preoții își băteau joc de suferințele Lui. ... HLL 754.4
Tăcuți, privitorii urmăreau sfârșitul acestei scene îngrozitoare. Soarele strălucea, dar crucea era încă învăluită în întuneric. Preoții și conducătorii priveau spre Ierusalim și iată că norul cel des se așezase deasupra orașului și a câmpiei Iudeii. Soarele Neprihănirii, Lumina lumii, Își retrăgea razele de la Ierusalimul care fusese cândva un oraș favorit. Fulgerele înspăimântătoare ale mâniei lui Dumnezeu erau îndreptate împotriva cetății blestemate. HLL 756.1
Deodată, întunericul s-a ridicat de deasupra crucii și, în tonuri clare, asemenea unei trâmbițe ce părea să răsune prin toată creațiunea, Domnul Isus a strigat: “S-a sfârșit!” “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” O lumină a înconjurat crucea și fața Mântuitorului strălucea ca lumina soarelui. Apoi El și-a plecat capul pe piept și a murit. HLL 756.2
Miercuri, 18 Septembrie
Părăsit de Dumnezeu
4 Citește Marcu 15:33-41. Care sunt singurele cuvinte ale lui Isus de pe cruce consemnate în Marcu? Ce înseamnă moartea lui Hristos pentru noi toți?
Când întunericul s-a ridicat de pe duhul apăsat al Domnului Hristos, El și-a revenit, simțind suferința fizică, și a zis: “Mi-e sete!” Unul dintre soldații romani, mișcat și plin de milă la vederea buzelor Lui arse, a luat un burete, l-a înfipt într-o nuia de isop și, înmuindu-l într-un vas cu oțet, I l-a oferit Domnului Hristos. Dar preoții își băteau joc de suferințele Lui. Când întunericul a acoperit pământul, ei s-au înspăimântat; când groaza lor s-a mai risipit, i-a apucat din nou temerea că Hristos avea să le scape. Ei au interpretat greșit cuvintele Lui: “Eli, Eli, Lama Sabactani”. Cu dispreț înverșunat și scârbă, ei au spus: “Iată, cheamă pe Ilie”. Au respins ultima ocazie pe care au avut-o de a-I ușura suferințele. “Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!” HLL 754.4
Fiul nevinovat al lui Dumnezeu atârna pe cruce, trupul Său era sfârtecat în bătăi, mâinile acelea, atât de des întinse pentru binecuvântare, erau pironite pe cruce, picioarele acelea, neobosite în a sluji din iubire, erau țintuite pe lemn, acel cap împărătesc era străpuns de coroana de spini, buzele acelea tremurânde erau gata să strige de durere. Și toate suferințele îndurate — picăturile de sânge care se prelingeau din cap, din mâinile și picioarele Sale, chinurile care au zguduit ființa Sa și durerea de nedescris care I-a umplut sufletul atunci când Tatăl și-a ascuns fața de El — vorbesc fiecărui copil al neamului omenesc, declarând: Pentru tine Fiul lui Dumnezeu a consimțit să poarte această povară a vinovăției; pentru tine El a nimicit împărăția morții și a deschis porțile Paradisului. El, care a liniștit valurile furioase și a umblat pe crestele înspumate ale valurilor, care a făcut pe demoni să tremure și boala să înceteze, El, care a deschis ochii orbilor și care a chemat pe morți la viață, S-a oferit pe Sine ca jertfă pe cruce și a făcut lucrul acesta din iubire pentru tine. El, Purtătorul de păcat, a îndurat mânia judecății divine și, pentru tine, S-a făcut păcat. HLL 755.1
În mijlocul întunericului înspăimântător, în aparență uitat de Dumnezeu, Domnul Hristos a băut ultimele drojdii din cupa durerii omenești. În ceasurile acelea îngrozitoare, El S-a sprijinit pe dovezile acceptării Sale de către Tatăl, care I-au fost date mai înainte. El cunoștea caracterul Tatălui Său, înțelegea dreptatea, mila și marea Sa iubire. Prin credință, El Se baza pe Acela pe care totdeauna L-a ascultat cu bucurie. Și, în supunere, El S-a încredințat pe Sine lui Dumnezeu, iar sentimentul pierderii aprobării Tatălui Său L-a părăsit. Prin credință, Domnul Hristos a fost biruitor. HLL 756.3
Niciodată până atunci pământul nu mai fusese martor la o asemenea scenă. Mulțimea stătea ca paralizată și privea la Mântuitorul cu respirația întretăiată. Din nou întunericul s-a lăsat asupra pământului și un bubuit asemenea unui trăsnet puternic a fost auzit. Un puternic cutremur a avut loc. Oamenii au fost zguduiți și trântiți la pământ. A avut loc o scenă de nemaiauzită confuzie și panică. Stânci s-au desprins din munții din împrejurimi, prăvălindu-se și sfărâmându-se jos, în câmpie. Morminte s-au deschis și morții au fost aruncați afară din locurile lor. Creațiunea părea că este pe punctul de a fi spulberată. Preoții, conducătorii, soldații, cei ce L-au omorât și gloata, muți de groază, zăceau cu fața la pământ. HLL 756.4
Când strigătul “S-a sfârșit” a ieșit de pe buzele Domnului Hristos, preoții oficiau în templu. Era ceasul jertfei de seară. Mielul, reprezentând pe Domnul Hristos, fusese adus ca să fie junghiat. Îmbrăcat în hainele sale frumoase și pline de însemnătate, preotul stătea cu cuțitul ridicat, asemenea lui Avraam când era gata să aducă jertfă pe fiul său. Cu un interes deosebit, poporul privea scena. Dar pământul a început să se zguduie și să tremure; căci Domnul Însuși Se apropie. Cu un zgomot puternic, perdeaua dinăuntru a templului este ruptă de sus până jos de o mână nevăzută, permițând mulțimii să privească un loc ce era odată plin de prezența lui Dumnezeu. În acest loc sălășluia șechina. Aici și-a manifestat Dumnezeu slava, deasupra milostivitorului. Nimeni, în afară de marele preot, n-a ridicat vreodată perdeaua care despărțea această parte a sanctuarului de restul templului. Aici, el intra o dată pe an pentru a face ispășire pentru păcatele poporului. Dar iată, perdeaua este ruptă în două. Locul cel mai sfânt din sanctuarul pământesc nu mai era deloc sfânt. HLL 756.5
Totul este cuprins de groază și confuzie. Preotul era gata să înjunghie victima; dar cuțitul cade din mâna sa fără putere și mielul scapă. Tipul întâlnește antitipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Marele sacrificiu a fost adus. Drumul spre Sfânta sfintelor este liber. Se pregătește o cale nouă și vie pentru toți. Nu mai era deloc nevoie ca toți cei păcătoși și întristați să aștepte venirea marelui preot. De aici înainte, Mântuitorul avea să oficieze ca preot și apărător în curțile cerești. Era ca și când un glas ar fi spus închinătorilor: Acum s-a terminat cu toate jertfele și darurile pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu a venit după Cuvântul Său: “Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. “Cu însuși sângele Său”, “El a intrat în Locul Preasfânt ... după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.” (Evrei 10, 7; 9, 12.) HLL 757.1
Joi, 19 Septembrie
Pus la odihnă
Citește Marcu 15:42-47. Care este semnificația intervenției lui Iosif din Arimateea, mai ales în absența ucenicilor Domnului Isus?
O dată cu moartea lui Hristos, a pierit și nădejdea ucenicilor Săi. Ei priviră la pleoapele Sale închise și la capul Său prăbușit, la părul Său năclăit de sânge, la mâinile și picioarele Sale străpunse și chinul lor era de nedescris. Până în ultima clipă, ei n-au crezut că El avea să moară; cu greu puteau crede că într-adevăr El era mort. Copleșiți de durere, nu-și mai aduceau aminte de cuvintele Lui, prin care El în mod profetic a vorbit chiar despre aceste scene. Nimic din ce a spus El nu-i mângâia acum. Ei nu vedeau decât crucea și Victima ei sângerândă. Viitorul părea disperat de întunecos. Credința lor în Isus pierise; dar niciodată nu-L iubiseră ei pe Domnul lor ca acum. Niciodată mai înainte n-au înțeles ei valoarea Lui și nevoia lor de prezența Lui. HLL 772.3
Chiar mort fiind, trupul lui Hristos era foarte prețios pentru ucenicii Săi. Ei doreau foarte mult să-I facă o înmormântare onorabilă, dar nu știau cum să facă lucrul acesta. Trădarea împotriva cârmuirii romane constituia crima pentru care a fost condamnat Isus, dar persoanele executate pentru acest delict trebuiau să fie îngropate într-un loc anume rânduit pentru astfel de criminali. Ucenicul Ioan și femeile din Galilea rămăseseră lângă cruce. Ei n-au putut părăsi trupul Domnului lor, pentru ca ostașii cei nesimțitori să nu umble cu el și să-l îngroape într-un loc de necinste. Dar nici nu se puteau împotrivi. Nu puteau obține nici o favoare din partea autorităților iudaice și nu aveau nici o influență pe lângă Pilat. HLL 772.4
În aceste împrejurări deosebite, Iosif din Arimatea și Nicodim au venit în ajutorul ucenicilor. Acești oameni erau membri ai Sinedriului și deci erau cunoscuți de Pilat. Amândoi erau oameni avuți și cu influență. Ei erau hotărâți ca trupul Domnului Isus să aibă parte de o înmormântare onorabilă. HLL 773.1
Iosif merse plin de îndrăzneală la Pilat și ceru trupul lui Isus. Pentru prima dată, Pilat a aflat că Isus era într-adevăr mort. Vești contradictorii ajunseseră la el cu privire la evenimentele ce au însoțit răstignirea, dar faptul că Hristos a murit îi fusese ascuns în mod intenționat. Pilat fusese avertizat de către preoți și conducători împotriva unei înșelăciuni din partea ucenicilor lui Hristos, în legătură cu trupul Său. Auzind cererea lui Iosif, el l-a chemat pe sutașul sub comanda căruia avuseseră loc evenimentele de la cruce și se încredință de certitudinea morții lui Isus. De asemenea, el i-a descris lui Pilat evenimentele petrecute la Golgota, confirmând mărturia lui Iosif. HLL 773.2
Cererea lui Iosif a fost împlinită. În timp ce Ioan se frământa în legătură cu îngroparea Învățătorului său, Iosif s-a întors cu ordinul lui Pilat cu privire la trupul lui Hristos; Nicodim a venit aducând cu sine un amestec scump de aproximativ o sută de litri de smirnă și aloe, pentru pregătirea trupului Său. Chiar și celui mai onorat om din tot Ierusalimul nu i se dăduse mai multă cinste după moarte. Ucenicii au fost surprinși să-i vadă pe acești conducători bogați tot atât de interesați de îngroparea Domnului lor ca și ei. HLL 773.3
Nici Iosif, nici Nicodim nu-L primiseră pe față pe Mântuitorul în timp ce Acesta era în viață. Ei știau că un asemenea pas avea să-i excludă din Sinedriu și au sperat că-L puteau proteja prin influența lor în consfătuirile acestuia. Pentru un timp, se părea că izbutiseră; dar preoții cei șireți, văzând că ei Îl favorizează pe Hristos, le-au dejucat planurile. Isus a fost condamnat și dat să fie răstignit în absența lor. Acum, văzând că era mort, nu și-au mai ascuns deloc atașamentul față de El. În timp ce ucenicii se temeau să se arate pe față ca fiind urmașii Săi, Iosif și Nicodim au venit plini de curaj în ajutorul lor. Ajutorul acestor oameni bogați și respectați era de mare folos în timpul acesta. Ei puteau face pentru Învățătorul lor mort ceea ce sărmanilor Săi ucenici le era imposibil să facă; iar averea și influența lor i-au apărat în mare măsură de răutatea preoților și a conducătorilor. HLL 773.4
Delicat și cu respect, ei au luat cu propriile mâini trupul Domnului Isus de pe cruce. Lacrimile lor de simpatie curgeau șiroaie când au privit trupul Lui zdrobit și sfâșiat. Iosif avea un mormânt nou, săpat într-o stâncă. Păstrase acest mormânt pentru el; dar era aproape de Golgota și acum el l-a pregătit pentru Isus. Trupul, uns cu mirodeniile aduse de Nicodim, a fost învelit cu grijă într-o pânză și Răscumpărătorul a fost dus la mormânt. Acolo, cei trei ucenici au îndreptat picioarele ghemuite și au încrucișat pe pieptul lipsit de viață mâinile zdrobite. Femeile galileene au venit să vadă dacă s-a făcut tot ce se putea pentru trupul neînsuflețit al iubitului lor Învățător. Ele au văzut apoi cum piatra cea grea a fost rostogolită la intrarea mormântului, iar Mântuitorul a fost lăsat să Se odihnească. Femeile au rămas ultimele atât la cruce, cât și la mormântul lui Hristos. În timp ce umbrele nopții începeau să se lase, Maria Magdalena și celelalte Marii mai zăboveau încă lângă locul de odihnă al Domnului lor, vărsând lacrimi de durere pentru soarta Aceluia pe care-L iubeau. “S-au întors.... Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.” (Luca 23, 56.) HLL 774.1
Vineri, 20 Septembrie
Studiu Suplimentar
Profeția aceasta a fost împlinită într-un mod deosebit. Orice ocară, orice batjocură și cruzime pe care Satana a putut îndemna inima omenească să o născocească, a fost adusă asupra urmașilor lui Isus. Și ea se va mai împlini în mod cu totul deosebit; căci inima de carne este încă și acum potrivnică Legii lui Dumnezeu și nu vrea să se supună poruncilor ei. Lumea nu este astăzi în mai multă armonie cu principiile lui Hristos decât a fost în zilele apostolilor. Aceeași ură care a făcut să izbucnească strigătul: “Răstignește-L! Răstignește-L!”, aceeași ură care a dus la prigonirea ucenicilor lucrează și astăzi în fiii neascultării. Același spirit, care în Evul Mediu a aruncat bărbați și femei în închisoare, în exil și la moarte, care a născocit tortura cea rafinată a Inchiziției, care a plănuit și a executat masacrul din noaptea Sf. Bartolomeu și care a aprins focurile din Smithfield, este încă la lucru în inimile nerenăscute, cu o energie plină de răutate. Istoria adevărului a fost totdeauna o cronică a luptei între bine și rău. Vestirea Evangheliei a fost totdeauna dusă înainte în lumea aceasta, înfruntând împotrivire, primejdie, pierdere și suferință. FA 84.3