Sabat după amiază, 4 Mai
Text de memorat:
Iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântulDumnezeului nostru rămâne în veac. — Isaia 40:8
Mi-a fost arătat un moment deosebit în care a triumfat Satana. O mulțime de creștini fuseseră uciși într-un mod îngrozitor pentru motivul că doreau să-și păstreze puritatea religiei. Biblia era urâtă și erau depuse eforturi pentru a “curăța” pământul de ea. Sub amenințarea cu moartea, oamenilor li se interzicea s-o citească și toate exemplarele care puteau fi găsite erau arse. Dar am văzut că Dumnezeu avea o grijă deosebită față de Cuvântul Său. L-a protejat. În anumite perioade, nu existau decât foarte puține exemplare ale Bibliei, dar El nu a acceptat pierderea Cuvântului Său, căci în zilele din urmă numărul de exemplare avea să fie în așa măsură sporit, încât fiecare familie să o poată avea. Am văzut că, atunci când nu erau decât câteva exemplare, ea era prețioasă și îi mângâia pe urmașii persecutați ai lui Isus. Era citită în modul cel mai secret cu putință, iar cei care aveau acest înalt privilegiu simțeau că au avut parte de un dialog cu Dumnezeu, cu Fiul Său, Isus, și cu ucenicii. Dar acest privilegiu binecuvântat i-a costat viața pe mulți. Dacă erau descoperiți, erau duși la butucul călăului, la rug sau în temniță pentru a muri prin înfometare. ST 214.2
Duminică, 5 Mai
Doi martori
Citește Apocalipsa 11:3-6. Enumeră cinci caracteristici ale celor doi martori pe care le descoperi în acest pasaj.
Cu privire la cei doi martori, profetul declară mai departe: “Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului”. “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.” (Apocalipsa 11, 4; Psalmii 119, 105.) Cei doi martori reprezintă Scripturile Vechiului și Noului Testament. Amândouă sunt marturii importante cu privire la originea și perpetuitatea Legii lui Dumnezeu. Amândouă mărturisesc despre Planul de Mântuire. Tipurile, jertfele și profețiile Vechiului Testament arată înainte către Mântuitorul care avea să vină. Evangheliile și epistolele Noului Testament vorbesc despre un Mântuitor care a venit exact în felul profetizat, prin tip și prin profeție. TV 267.1
“Ei vor prooroci o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în saci.” În cea mai mare parte a acestei perioade de timp, acești martori ai lui Dumnezeu au fost ținuți într-o stare de întunecime. Puterea papală a căutat să ascundă de popor cuvântul adevărului și le-a pus înainte martori falși care să le contrazică mărturia. [(Vezi note suplimentare.)] Atunci când Biblia a fost proscrisă de către autoritatea religioasă și cea civilă, când mărturia ei a fost falsificată și a fost făcut orice efort pe care oamenii și demonii l-au putut inventa pentru a întoarce mintea oamenilor de la ea, când cei care îndrăzneau să vestească adevărurile sfinte erau alungați, trădați, chinuiți, arși în celulele închisorii, martirizați pentru credința lor sau obligați să fugă în fortărețele munților, în peșterile și gropile pământului — atunci cei doi martori credincioși au proorocit îmbrăcați în saci. Cu toate acestea și-au continuat mărturia în toată perioada celor 1260 de ani. În timpurile cele mai întunecate, au fost oameni credincioși care au iubit Cuvântul lui Dumnezeu și erau zeloși pentru onoarea Sa. Acestor slujitori credincioși le-a fost dată înțelepciunea, puterea și autoritatea să facă cunoscut adevărul Său în tot acest timp. TV 267.2
“Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care îi mistuie pe vrăjmașii lor; și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta”. (Apocalipsa 11, 5.) Oamenii nu pot călca Cuvântul lui Dumnezeu fără să fie pedepsiți. Înțelesul acestei declarații grozave este arătat în ultimul capitol al Apocalipsei: “Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”. (Apocalipsa 22, 18.19.) TV 268.1
Așa sună avertizările pe care Dumnezeu le-a dat pentru a-i apăra pe oameni împotriva oricărei schimbări de orice natură a ceea ce El a descoperit sau a poruncit. Aceste avertizări solemne se aplică tuturor acelora care prin influența lor îi fac pe oameni să privească cu ușurință Legea lui Dumnezeu. Ele vor trebui să-i facă să se teamă și să tremure pe aceia care socotesc cu ușurătate că este o problemă lipsită de importanță a asculta sau nu de Legea lui Dumnezeu. Toți aceia care-și înalță părerile lor mai presus de descoperirea divină, toți aceia care vor schimba înțelesul clar al Scripturii pentru a urma propria comoditate sau pentru a se conforma lumii își asumă o răspundere înfricoșată. Cuvântul scris, Legea lui Dumnezeu, va măsura caracterul oricărui om și îi va condamna pe toți aceia pe care această judecată fără greș îi va găsi cu lipsă. TV 268.2
Luni, 6 Mai
Perioadele profetice
Compară Apocalipsa 11:3; 12:5,6,14,15 cu Daniel 7:25. Ce asemănări găsești între aceste perioade profetice?
Perioadele menționate aici — “patruzeci și două de luni” și “o mie două sute șaizeci de zile” — reprezintă timpul în care biserica lui Hristos avea să sufere persecuția din partea Romei. Cei 1260 de ani ai supremației papale au început în anul 538 și s-au terminat în anul 1798. [(Vezi note suplimentare.)] La data aceasta, armata franceză a intrat în Roma și l-a făcut prizonier pe papa, care a murit în exil. Deși la scurtă vreme după aceea a fost ales un nou papă, ierarhia papală n-a mai ajuns niciodată să dețină puterea pe care o avusese mai înainte. TV 266.3
Persecutarea bisericii n-a continuat în toată perioada de 1260 de ani. Dumnezeu, din milă față de poporul Său, a scurtat timpul încercării lor grele. Prevăzând marea strâmtorarea care urma să cadă asupra bisericii, Mântuitorul spunea: “Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate”. (Matei 24, 22.) Datorită influenței Reformei, persecuția s-a încheiat înainte de anul 1798. TV 266.4
"În secolul al VI-lea, papalitatea se stabilise ferm. Sediul său de putere a fost fixat în orașul imperial, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste întreaga biserică. Păgânismul lăsase locul papalității. Balaurul îi dăduse fiarei "puterea sa, tronul său și o mare autoritate". Apocalipsa 13:2. Și acum începeau cei 1260 de ani de asuprire papală prezisă în profețiile lui Daniel și Ioan. (Daniel 7:25; Apocalipsa 13:5-7.) Creștinii au fost forțați să aleagă fie să-și cedeze integritatea și să accepte ceremoniile și închinarea papală, fie să-și irosească viața în celulele temnițelor, fie să sufere moartea prin biciuire, prin flacără sau prin securea căpeteniei. Acum se împlineau cuvintele lui Isus: "Veți fi trădați chiar de părinți și de frați, de rude și de prieteni; și pe unii dintre voi îi vor da la moarte. Și veți fi urâți de toți din cauza numelui Meu". Luca 21:16, 17. Persecuția împotriva credincioșilor a început cu o furie mai mare ca niciodată, iar lumea a devenit un vast câmp de luptă. Timp de sute de ani, Biserica lui Hristos și-a găsit refugiu în izolare și obscuritate. Profetul a spus: "Atunci femeia a fugit în pustie, unde are un loc pregătit de Dumnezeu, ca să o hrănească acolo o mie două sute șaizeci de zile". Apocalipsa 12:6." SH 97.2
Marți, 7 Mai
Cei doi martori sunt uciși
Citește Apocalipsa 11:7-9. Ținând cont că limbajul este simbolic, ce prezic aceste texte cu privire la cei doi martori, Vechiul și Noul Testament?
“Când își vor fi sfârșit mărturia lor”. Perioada în care cei doi martori urmau să proorocească în saci s-a încheiat în anul 1798. Pe măsură ce se apropiau de încheierea lucrării săvârșite în întuneric, împotriva lor urma să se facă un război de către puterea reprezentată prin “fiara care se ridică din abis”. În multe din țările Europei, puterile care conduseseră în biserică și în stat timp de veacuri au fost stăpânite de Satana prin intermediul papalității. Dar aici este scoasă în evidență o nouă manifestare a puterii satanice. TV 268.3
Politica Romei fusese ca, sub pretinsul respect față de Biblie, să o țină sigilată într-o limbă necunoscută și ascunsă de popor. Sub dominația ei, martorii au proorocit “îmbrăcați în saci”. Dar o altă putere — fiara din abis — urma să se ridice pentru a duce un război fățiș împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. TV 269.1
“Cetatea cea mare”, pe ale cărei străzi au fost omorâți martorii și unde zac trupurile lor, este Egiptul “spiritual”. Dintre toate popoarele prezentate în istoria biblică, Egiptul a negat cu cea mai mare îndrăzneală existența viului Dumnezeu și s-a împotrivit poruncilor Lui. Nici un monarh nu s-a aventurat într-o răzvrătire mai deschisă și mai arogantă împotriva autorității Cerului cum a făcut-o regele Egiptului. Când i-a fost adusă solia de către Moise, în numele Domnului, Faraon a răspuns cu mândrie: “Cine este Domnul ca să iau seama la glasul Lui și să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece”. (Exod 5, 2.) Aceasta însemnă ateism, iar poporul reprezentat prin Egipt urma să dea glas unei respingeri asemănătoare a pretențiilor viului Dumnezeu și urma să manifeste un spirit asemănător de necredință și dispreț. “Cetatea cea mare” mai este comparată spiritual și cu Sodoma. Stricăciunea Sodomei în călcarea Legii lui Dumnezeu s-a manifestat îndeosebi în imoralitate. Și acest păcat urma să fie o caracteristică proeminentă a națiunii care trebuia să împlinească specificările acestei profeții. TV 269.2
După cuvintele profetului, cu puțin înainte de anul 1798, o putere de origine și caracter satanic urma să se ridice pentru a face război împotriva Bibliei. Și în țara în care mărturia celor doi martori avea să fie adusă astfel la tăcere, urma să se manifeste ateismul lui Faraon și destrăbălarea Sodomei. TV 269.3
Această profeție și-a găsit împlinirea cea mai exactă și mai izbitoare în istoria Franței. În timpul Revoluției, în anul 1793, “lumea a auzit pentru prima dată despre o adunare de bărbați, născuți și educați în mijlocul civilizației, care-și asumau dreptul de a conduce una dintre națiunile cele mai nobile ale Europei, că își uneau cu toții glasul pentru a nega cel mai solemn adevăr pe care îl primește sufletul omenesc și că au renunțat în unanimitate la credința și adorarea lui Dumnezeu”. — (Sir Walter Scott, Life of Napoleon, vol. 1, cap. 17.) “Franța este singura națiune în dreptul căreia se păstrează raportul autentic că un popor și-a ridicat mâna în răzvrătire deschisă împotriva Autorului universului. Au existat și continuă să existe mulți alți hulitori, mulți necredincioși, în Anglia, în Germania, în Spania și peste tot; dar Franța rămâne deosebită în istoria lumii ca fiind singurul stat care, prin hotărârea adunării ei legislative, s-a pronunțat că Dumnezeu nu există și la auzirea acestei vești toată populația capitalei și o mare majoritate din alte părți, atât femei, cât și bărbați, au dansat și au cântat de bucurie acceptând declarația” — (Blackwood's Magazine, November 1870.) TV 269.4
Franța a prezentat și caracteristicile care s-au manifestat îndeosebi în Sodoma. În timpul Revoluției, s-a manifestat o stricăciune și o decădere a moralității asemănătoare cu aceea care a adus distrugerea asupra cetăților din câmpie. Un istoric prezintă laolaltă ateismul și depravarea Franței, așa cum sunt redate în profeție: “Strâns legată de aceste legi care afectau religia, era aceea care desființa legătura de căsătorie — cel mai sfânt angajament pe care-l pot face ființele omenești, a cărui durabilitate duce cu toată puterea la consolidarea societății — reducând-o la un simplu contract civil cu un caracter trecător, în care cei doi se pot angaja și pe care îl pot părăsi după bunul lor plac.... Dacă demonii s-ar fi apucat să descopere o cale de a distruge cu cel mai mare efect tot ce este venerabil, plăcut, sau permanent în viața conjugală și să obțină în același timp asigurarea că paguba morală pe care avea de gând să o producă va fi perpetuată de la o generație la alta, ei n-ar fi inventat un plan mai cu efect decât degradarea legământului căsătoriei.... Sophie Arnoult, o actriță vestită pentru spiritul ei batjocoritor, a descris căsătoria republicană liberă ca fiind ‘sacramentul adulterului’”. — (Scott, vol. 1, cap. 17.) TV 270.1
“Acolo unde a fost răstignit și Domnul nostru”; și această specificare a profeției a fost împlinită de Franța. În nici o altă țară spiritul vrăjmășiei împotriva lui Hristos n-a fost manifestat în chip mai izbitor. În nici o altă țară n-a întâmpinat adevărul o împotrivire mai crudă și mai insuportabilă. În persecuția pe care Franța a declanșat-o asupra mărturisitorilor Evangheliei, ea L-a răstignit pe Domnul Hristos în persoana ucenicilor Săi. TV 271.1
Miercuri, 8 Mai
Învierea celor doi martori
Citește Apocalipsa 11:11. Ce prevede acest text despre Cuvântul lui Dumnezeu?
Martorii credincioși ai lui Dumnezeu, uciși de puterea hulitoare care “a ieșit din fântâna adâncului”, nu aveau să rămână multă vreme tăcuți. “După trei zile și jumătate, Duhul vieții de la Dumnezeu a intrat în ei și au stat în picioare; o mare frică a apucat pe aceia care i-au văzut.” (Apocalipsa 11, 11.) Anul 1793 a fost acela în care decretul care desființa religia creștină și respingea Biblia a fost trecut prin Convenția Națională a Franței. Trei ani și jumătate mai târziu, o rezoluție care anula aceste decrete și care dădea toleranță pentru Scripturi a fost adoptată de aceeași instituție. Lumea a rămas uluită de imensitatea nelegiuirilor pe care a adus-o respingerea descoperirilor sfinte, iar oamenii au recunoscut nevoia de credință în Dumnezeu și în Cuvântul Său ca temelie a virtuții și a moralității. Domnul spune: “Pe cine ai batjocorit și ai ocărât tu? Împotriva cui ți-ai ridicat glasul, și ți-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel”. (Isaia 37, 23.) “De aceea iată că le arăt, de data aceasta, și-i fac să știe puterea și tăria Mea; și vor cunoaște că Numele Meu este Domnul.” (Ieremia 16, 21.) TV 287.1
Cu privire la cei doi martori, profetul declară mai departe: “Și au auzit din cer un glas tare, care le zicea: Suiți-vă aici! Și s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmașii lor i-au văzut”. (Apocalipsa 11, 12.) Cu toate că Franța s-a războit cu cei doi martori ai lui Dumnezeu, ei au fost onorați ca niciodată mai înainte. În anul 1804, a fost organizată Societatea Biblică pentru Britania și Străinătate. Aceasta a fost urmată de organizații asemănătoare, cu nenumărate ramuri pe continentul european. În anul 1816, a fost întemeiată Societatea Biblică Americană. Când a fost organizată Societatea Britanică, Biblia fusese tipărită și răspândită în 50 de limbi. De atunci a fost tradusă în mai multe sute de limbi și dialecte. (Vezi notele suplimentare.) TV 287.2
Timp de 50 de ani, până în anul 1792, se dăduse puțină atenție misiunilor străine. Nu fusese înființată nici o nouă societate și existau doar câteva biserici care făceau eforturi pentru răspândirea creștinismului în țările păgâne. Dar spre încheierea secolului al XVIII-lea, s-a produs o mare schimbare. Oamenii nu s-au mai mulțumit cu rezultatele raționalismului și și-au dat seama de nevoia descoperirii divine și a unei religii practice. De la această dată, lucrarea misiunilor străine a ajuns la o dezvoltare fără precedent. (Vezi notele suplimentare.) TV 287.3
Joi, 9 Mai
Adevărul triumfător
Citește Apocalipsa 11:15-19. Ce evenimente au loc la sfârșitul timpului, când sună cea de-a șaptea trâmbiță? Ce a văzut Ioan deschis în cer? Și ce a văzut când s-a uitat în cer?
Versetul 15: ,,Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: ,,Împărăţiile lumii au ajuns să fie împărăţiile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
Sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe anunţă că ,,împărăţiile lumii au devenit împărăţiile Domnului nostru”, aşa cum a explicat-o îngerul: ,,în zilele în cari îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor” (Apoc.10,7). Aici se vede din nou că în timp ce evenimentele din a şasea trâmbiţă se apropie de finalul lor şi încep evenimentele din a şaptea trâmbiţă, lucrarea Evangheliei, (taina lui Dumnezeu) se va sfârşi.
Versetele 16-18. ,,Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni,cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule Atotputernice, cari eşti şi cari erai, şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
După cum se ilustrează pe coperta acestui tratat, cei ,,douăzeci şi patru de bătrâni” sunt o parte a tribunalului judiciar al judecăţii de cercetare din sanctuarul ceresc. (Pentru o explicaţie mai completă a ,,bătrânilor”, studiază Toiagul Păstorului vol.2 pg.187-221). Prin urmare, cuvintele pe care le spun ei la timpul când al şaptelea înger începe să sune din trâmbiţă, revelează că lucrarea de judecată a Celui ,,Îmbătrânit de zile (Dan.7,9; Apoc 4,3), a Mielului (Apoc 5,6) şi ,,zece mii de ori zece mii de îngeri” (Apoc 5,11) şi a ,,bătrânilor” şi a ,,făpturilor” era pe terminate. Vorbele lor revelează de asemenea că timpul învierii – timpul pentru ca sfinţii să primească plata lor, de viaţă veşnică şi pentru ca Hristos să prăpădească pe cei ce prăpădesc pământul – a sosit. De aceea, timpul celor morţi, pentru ca să fie judecaţi (Apoc.11,18) este în timpul mileniului şi este judecata finală a celor nelegiuiţi.
Versetul 19, prima parte: ,,Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său”.
Templul pământesc fiind o copie a celui ceresc, arată că templul ceresc este împărţit în două încăperi: Sfânta şi Sfânta Sfintelor. În Ziua Ispăşirii (de judecată) în templul pământesc se deschidea uşa de la Sfânta Sfintelor şi se închidea cea de la Sfânta. Acest serviciu era un tip al începutului zilei anti – tipice a Ispăşirii (judecăţii) când uşa de la Sfânta Sfintelor în templul ceresc era deschisă şi intrarea în Sfânta este închisă. În alte cuvinte, când uşa interioară era închisă, uşa exterioară se închidea, făcând astfel din cele două încăperi, una (Vezi Leviticul 16,2.17; Apocalips.4,1; 15,5; Experienţe şi viziuni pag.42-engl). Fiind templul închis astfel, în timp ce judecata este în sesiune, face imposibil pentru ca cineva care este afară să vadă ,,chivotul legământului Său”, până când judecata este terminată, când uşa care era închisă va fi deschisă, conform cu Apoc.15,1.5-8.
Prin urmare, împlinirea declaraţiei profetice: ,,Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său” (Apoc.11,19) se va realiza, cum a fost la începutul judecăţii, după ce judecata este terminată, altfel spus, după închiderea harului, când uşa templului va fi deschisă. Şi după ce tribunalul judiciar părăseşte templul ,,una din cele patru făpturi vii” va da ,,celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu” (Apoc.15,7) şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri. Apoc.15:8
Vineri, 10 Mai
Studiu Suplimentar
În parabola seminței de muștar este ilustrată nu numai creșterea împărăției Domnului Hristos, ci fiecare fază a dezvoltării ei, căci experiența înfățișată în parabolă se repetă. În fiecare generație, Dumnezeu a avut pentru Biserica Sa un adevăr special și o lucrare specială. Adevărul care este ascuns înțelepților și celor prevăzători ai lumii, este descoperit celor umili și asemenea copiilor. El cere sacrificiu de sine. El are bătălii de purtat și biruințe de câștigat. De aceea, la început, au fost puțini cei care i s-au alăturat. Iar aceștia au fost întâmpinați cu opoziție și dispreț de către mai marii acestei lumi și de către o Biserică ce s-a acomodat lumii. Să privim la Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului Hristos, stând singur să mustre mândria și formalismul națiunii iudaice. Să privim, de asemenea, la primii vestitori ai Evangheliei în Europa. Cât de umilă și lipsită de perspective se părea misiunea lui Pavel și Sila, doi făcători de corturi, în timp ce ei, împreună cu însoțitorii lor, se îmbarcau pe vas la Troa cu destinația Filipi. Și să privim la “bătrânul Pavel”, în lanțuri, făcând cunoscut pe Domnul Hristos în chiar citadela Cezarilor. Să privim la micile comunități de sclavi și țărani în conflict cu păgânismul Romei imperiale. Să privim la Martin Luther împotrivindu-se acelei biserici puternice, care este capodopera înțelepciunii acestei lumi. Să-l privim susținând cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu împotriva atât a împăratului, cât și a papei, declarând: “Aici stau; nu pot face altfel. Așa să-mi ajute Dumnezeu.” Să-l privim pe John Wesley predicând pe Hristos și neprihănirea Lui în mijlocul formalismului, desfrâului și al necredinței. Să privim la acel bătrân asupra căruia apăsa greu povara și durerea lumii păgâne, înaintând ca să i se ofere privilegiul de a le duce solia iubirii Domnului Hristos. Să ascultăm răspunsul clericalismului: “Stai pe loc tinere. Când Dumnezeu va dori să convertească pe păgâni, El va face lucrul acesta și fără ajutorul tău sau al meu.” PDH 78.2