Motivația și pregătirea pentru misiune

Sabat după amiază, 4 Noiembrie 

Duminică, 5 Noiembrie

Împărtășirea Veștii Bune

"Dis-de-dimineață, înainte de a se lumina, sfintele femei au venit la mormânt, aducând mirodenii dulci ca să ungă trupul lui Isus, când iată că au găsit piatra grea rostogolită de la ușa mormântului, iar trupul lui Isus nu era acolo. Inima lor s-a scufundat în ele și s-au temut că dușmanii lor luaseră trupul. Și iată că doi îngeri îmbrăcați în haine albe stăteau lângă ele; fețele lor erau luminoase și strălucitoare. Ei au înțeles însărcinarea sfintelor femei și imediat le-au spus că îl căutau pe Isus, dar El nu era acolo, înviase și puteau să vadă locul unde zăcea. Le-au poruncit să meargă să le spună ucenicilor Săi că va merge înaintea lor în Galileea. Dar femeile s-au speriat și s-au mirat. Ele au alergat în grabă la ucenicii care erau în doliu și nu puteau fi mângâiați pentru că Domnul lor fusese răstignit; s-au grăbit să le povestească cele văzute și auzite. Ucenicii nu puteau să creadă că a înviat, dar, împreună cu femeile care le aduseseră vestea, au alergat în grabă la mormânt și au constatat că, într-adevăr, Isus nu era acolo. Erau acolo hainele lui de in, dar ei nu puteau să creadă vestea cea bună că Isus înviase din morți. S-au întors acasă, minunându-se de cele văzute, dar și de vestea adusă de femei. Dar Maria a ales să zăbovească în jurul mormântului, gândindu-se la ceea ce văzuse și fiind tulburată de gândul că ar fi putut fi înșelată. Simțea că o așteptau noi încercări. Durerea ei s-a înnoit și a izbucnit într-un plâns amar. S-a aplecat să privească din nou în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb. Fețele lor erau luminoase și strălucitoare. Unul ședea la căpătâi, iar celălalt la picioare, unde fusese culcat Isus. Ei i-au vorbit cu tandrețe și au întrebat-o de ce plânge. Ea a răspuns: "L-au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus". 1SG 71.2

"Și, întorcându-se de la mormânt, a văzut pe Isus stând lângă ea, dar nu L-a cunoscut. Isus i-a vorbit cu tandrețe Mariei, a întrebat-o care este cauza durerii ei și a întrebat-o pe cine caută. Ea a presupus că era grădinarul și l-a rugat ca, dacă l-a dus pe Domnul ei, să-i spună unde l-a pus și ea să-l ia. Isus i-a vorbit cu glasul Său cel ceresc și i-a spus: Maria. Ea cunoștea tonurile acelui glas drag și a răspuns repede: Stăpâne! și cu bucurie și veselie era gata să-l îmbrățișeze; dar Isus s-a dat înapoi și a spus: Nu mă atingeți, căci încă nu m-am înălțat la Tatăl meu; ci du-te la frații mei și spune-le: Mă înalț la Tatăl meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și la Dumnezeul vostru. Cu bucurie s-a grăbit la ucenici cu vestea cea bună. Isus s-a înălțat repede la Tatăl său pentru a auzi de pe buzele sale că a acceptat jertfa și că a făcut toate lucrurile bine și pentru a primi de la Tatăl său toată puterea în ceruri și pe pământ." 1SG 73.1

Marți, 7 Noiembrie

Așteptarea și misiunea

“Ucenicii erau nerăbdători să afle momentul exact al descoperirii împărăției lui Dumnezeu, dar Isus le spune că nu pot cunoaște vremurile și anotimpurile, pentru că Tatăl nu le-a descoperit. Să înțeleagă când va fi restaurată împărăția lui Dumnezeu nu era lucrul cel mai important pentru ei de știut. Ei trebuiau să fie găsiți urmându-L pe Maestru, rugându-se, așteptând, veghind și lucrând. Ei trebuiau să fie reprezentanți pentru lume ai caracterului lui Hristos. Ceea ce era esențial pentru o experiență creștină de succes în zilele ucenicilor, este esențial și în zilele noastre. "Și El le-a spus: "Nu vă este dat să cunoașteți vremurile sau timpurile, pe care Tatăl le-a pus în puterea Sa. Dar voi veți primi putere, după ce va veni Duhul Sfânt peste voi." Și după ce Duhul Sfânt a venit peste ei, ce trebuiau să facă? "Și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului" (Fapte 1:7, 8).” 1SM 185.2

Aceasta este lucrarea în care trebuie să ne angajăm și noi. În loc să trăim în așteptarea vreunui sezon special de entuziasm, trebuie să îmbunătățim cu înțelepciune oportunitățile prezente, făcând ceea ce trebuie făcut pentru ca sufletele să fie salvate. În loc să ne epuizăm puterile minții noastre în speculații cu privire la vremurile și anotimpurile pe care Domnul le-a pus în propria Sa putere și le-a ascuns oamenilor, trebuie să ne supunem controlului Duhului Sfânt, să ne îndeplinim îndatoririle prezente, să dăm pâinea vieții, nealterată cu păreri omenești, sufletelor care pier pentru adevăr.” 1SM 186.1

“Dumnezeu este Tatăl nostru, care ne iubește și ne îngrijește ca pe copiii Săi; dar El mai este și Marele Împărat al universului. Interesele Împărăției Sale sunt interesele noastre și noi trebuie să lucrăm pentru propășirea ei.” CMF 107.2

“Ucenicii Domnului așteptau grabnica venire a Împărăției slavei Sale; dar, dându-le această rugăciune, Isus le arăta că Împărăția aceasta nu avea să fie întemeiată atunci. Ucenicii aveau datoria să se roage pentru venirea ei, ca pentru un eveniment care urma să aibă loc în viitor. Însă această rugăciune era și o asigurare pentru ei. Deși nu trebuia să aștepte atunci venirea Împărăției, faptul că Isus îi îndemna să se roage pentru ea, era o dovadă că ea avea să vină la timpul hotărât de Dumnezeu.” CMF 107.3

Miercuri, 8 Noiembrie

„Pe care voi L-ați răstignit”

Niciodată doctrina minunilor, în special a limbilor și a vindecării, nu a făcut atâta agitație, nu a fost discutată și practicată așa cum este în întreaga creștinătate de azi. Cu toate acestea, nu a existat niciodată o îndoială mai mare cu privire la autenticitatea manifestărilor. Și atunci când sunt confruntați de agitatorii acestor minuni, cei care nu cred în ele sau nu le acceptă și nici nu posedă puterea, recurg la a spune doar despre orice și tot ce pot gândi în efortul lor de a contracara fenomenele și de a se mângâia cu realizări spirituale limitate. Scopul Inspirației este acela de a elimina fumul rezultat din această problemă aprinsă între aceste două tabere ostile ale Creștinismului și expunerea adevărului asupra acestui subiect, pe care învățătorul vrăjmaș l-a acoperit atât de complet.

Baza pentru o înțelegere corectă a întregului subiect este faptul fundamental că, în ziua Cinzecimii, ucenicii vorbeau cu adevărat în toate limbile oamenilor care erau prezenți atunci.

Din acest punct esențial, nimeni nu poate face diferența și totuși să creadă cele înregistrate sau să cunoască adevărul pe care îl conțin:

„În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Fapte 2: 1-11.

Deși acest subiect este confundat de controverse, totuși iese în evidență faptul incontestabil că, indiferent de pretențiile cuiva, nu există nicio altă sectă sau popor, de când ucenicii au murit, dotați cu darul pe care toți cei 120 l-au primit la Cinzecime. Prin urmare, adevărul simplu este că acel dar și-a ridicat ulterior aripile sale, să spunem așa, și s-a îndepărtat dintre oameni, la fel de adevărat precum și ucenicii înșiși, și că niciodată din ziua aceea nu s-a remanifestat.

Ar fi vreo problemă cu această afirmație? Atunci tot ceea ce este necesar pentru a o discredita este ca ei, fie să deschidă gura și să vorbească în toate limbile noastre de astăzi, precum apostolii vorbeau în limbile oamenilor din vremea lor, fie să genereze registru istoric a unei astfel de manifestări de atunci. Dar, în absența continuă a unor astfel de dovezi, atunci ce? Se va remanifesta vreodată acest dar din nou? Dacă da, când? De ce nu acum?

Pentru a răspunde în mod satisfăcător la aceste întrebări, trebuie mai întâi să luăm în considerare condițiile în care primii ucenici ai lui Hristos au primit darul minunilor, deoarece numai condiții similare vor aduce rezultate similare. În primul rând, toți ucenicii, vă amintiți, erau toți împreună în același loc (Fapte 2: 1) înainte de a primi darul. Cu toate acestea, înainte de Cinzecime, erau geloși unul pe celălalt și doreau să se depășească unul pe celălalt în poziție, prestigiu și toate celelalte. Creștinismul de astăzi este și mai rău; de fapt, este mai rău decât în orice alt timp. Niciodată mai înainte nu a existat o astfel de controversă, atâta război, atâția acuzatori și amăgitori, în încercarea de a înălța eul și a înjosi pe celălalt. Acest lucru nu este, în special, în ceea ce privește faptul că o sectă nu este de acord cu alta, pentru că toți știm că dacă nu ar exista diferențe, nu ar exista secte. Ci dimpotrivă, ceea ce este de o îngrijorare deosebită este faptul că aproape două persoane dintr-o singură sectă nu sunt de acord asupra tuturor punctelor de învățătură și practică. Și, pe lângă aceasta sunt plini de disensiuni, diviziuni și fanatism de orice fel, fiecare denominațiune din Creștinism este, pe lângă aceasta, împroșcată cu tot felul de calamități spirituale. Și cine poate nega aceste lucruri?

Cu mult înainte ca aceste condiții triste să se dezvolte, Domnul a avertizat că oamenii vor adormi și astfel vor lăsa pe Diavolul să-și semene „neghina” printre „grâu” (Mat. 13:25, 28). Pentru cât timp? - „Până la seceriș”, spune Domnul, „și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: „Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.” Mat. 13:30.

Întrucât este strict biblic faptul că Dumnezeu nu va da darul minunilor altui popor decât celor care, ca grup, ajung la un acord, care vin să „vadă cu ochii lor” (Isaia 52: 8) și fiindcă Duhul nu poate efectua această unitate și armonie acum în timp ce neghina este amestecată cu grâul, atunci toți ar putea să se împace cu disciplina educativă și răscumpărătoare așteptând în Domnului până la „seceriș” - până când neghina, cei care fac discordie sau cei falși , sunt eliminați. Cei care nu așteaptă, ci sunt nerăbdători să dețină puterea de a face minuni chiar acum, se vor înșela cu un dar ilegal. Înclinați să aibă darul puterii de a face minuni, care este aclamat, mai degrabă decât cel al darurilor puse la dispoziție pentru grăbirea secerișului, ei se mulțumesc cu falsul actual, la fel cum Faraon s-a mulțumit cu șerpii contrafăcuți pe care marii săi oameni i-au făcut împotriva șerpilor lui Moise (Ex. 7: 10-12). Dacă acești lucrători de minuni contrafăcute și vânătorii de minuni de astăzi, nu se vor pocăi de această nebunie, atunci vor trebui să plătească pedeapsa pentru jocul nebunesc.

Care este atunci adevărul despre acest dar? Trebuie să înțelegem că lucrarea Evangheliei se va încheia fără el? Inspirația nu rămâne în tăcere asupra acestei întrebări, ci, după cum vom vedea, arată clar că lucrarea Evangheliei nu se va încheia niciodată, „secerișul” nu va fi adunat niciodată, fără o manifestare la nivel mondial a darului Minunilor, inclusiv a darului limbilor.

Dar, s-ar putea să spuneți, dacă Îngerii, nu oamenii, trebuie să separe pe cei buni de cei răi și să încheie astfel „secerișul”, atunci de ce folos și beneficiu va fi darul pentru omenire, dacă nu mai există suflete pentru a fi salvate după aceea? Tocmai aici, în acest punct întunecat al drumului, biserica are nevoie de lumină ca nu cumva să se scufunde orbește și să-și piardă drumul în întunericul dens care urmează.

Pentru a obține toate razele de lumină, trebuie să ne confruntăm mai întâi cu faptul că secerișul pre-cinzecime a avut loc într-o biserică auto-înșelată, cea iudaică; și prin puterea de a face minuni manifestată de Însuși Hristos, a dat cei 120 de ucenici, cel dintâi rod al celor care vor fi înviați. În timp ce secerișul post-cinzecime a avut loc printre națiuni; și prin puterea care face minuni manifestată în cei 120 de ucenici plini de Duh, a dat o mulțime nenumărată de convertiți la Creștinism (Fapte 2:41, 47), cel de-al doilea rod a celor care vor fi înviați.

Acum să rezumăm tipurile dinainte de Cinzecime: (1) primul rod a fost numărat; (2) proveneau exclusiv din biserica însăși; (3) minunile făcute atunci au fost făcute de însuși Hristos.

Venind acum la tipurile de după Cinzecime: (1) cel de-al doilea rod nu a fost numărat; (2) proveneau dintre națiuni; (3) minunile făcute atunci au fost făcute de către cei numărați (120), cel dintâi rod.

Prin urmare, secerișul pre-cinzecime antitipic are loc într-o biserică care se auto-înșeală pe ea însăși, Laodicea, „casa lui Dumnezeu”; și prin puterea de a face minuni manifestată de Cer în îngeri (Mat. 13:39), produce pe cei 144.000, cel dintâi rod al celor care nu vor muri niciodată. În timp ce secerișul post-cinzecime antitipic are loc printre națiuni; și prin puterea de a face minuni manifestată în cei 144.000 de oameni plini de Duh, aduce o mare gloată pe care nimeni nu o poate număra (Apocalipsa 7: 9), cel de-al doilea rod, a celor care nu vor muri niciodată.

Vineri, 10 Noiembrie

Studiu Suplimentar

„Îmbrăcată în armura neprihănirii lui Hristos, biserica va intra în lupta ei finală. „Frumoasă ca luna, curată ca soarele, şi cumplită ca o oştire sub steagurile ei” (Cânt. cânt. 6,10), ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare şi ca să biruiască.” (Profeţi şi Regi pag. 725).

„Îmbrăcată în totul cu armătura luminii şi a neprihănirii ea păşeşte acum în lupta ei finală. Zgura, materialul netrebnic, va fi consumat, iar influenţa adevărului dă mărturie lumii despre caracterul ei sfinţitor şi nobil.”(Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei pag.engl. 17).

„Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor. Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.” (Isaia 60,11.12).

Biserica descrisă în aceste pasaje, fără îndoială, nu este biserica în starea ei laodiceeană – „nici rece nici în clocot”, şi pe punctul aproape să fie vărsată. (Apocalips 3,16)…