Victoria lui Isus asupra morții
Lecția 7, Trimestrul 4, 5-11 Noiembrie 2022
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază – 5 Noiembrie
Textul de memorat:
Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. Apocalipsa 1:17-18
Hristos le-a declarat ascultătorilor Săi că, dacă nu ar fi fost învierea din morți, Scripturile în care ei mărturiseau a crede nu ar fi fost de nici o valoare. El a zis: "Cât privește învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu când a zis: 'Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov'? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii". Dumnezeu privește lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. El vede de la început sfârșitul și privește rezultatul lucrării Sale ca și când ar fi deja realizat. Prețioși în ochii lui Dumnezeu sunt aceia care au murit, începând cu Adam, și toți sfinții care vor mai muri vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor ieși din mormânt la viața nemuritoare. Dumnezeu va fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Său. Între Dumnezeu și sfinții înviați va fi o legătură duioasă și strânsă. Starea aceasta, prevăzută în planul Său, pentru El există deja. Pentru El, morții trăiesc. HLL 606.1
Duminică- 6 Noiembrie
Un mormânt sigilat
Matei 27: 62-66
Citește Matei 27:62-66. În ce fel aceste acțiuni au contribuit mai târziu la înmulțirea dovezilor despre învierea lui Isus?
Preoții au dat porunci pentru asigurarea mormântului. O piatră mare fusese pusă la intrarea lui. De-a curmezișul acestei pietre au pus frânghii, legând bine capetele de stânca cea solidă, sigilându-le cu sigiliul roman. Piatra nu putea fi mișcată fără ca sigiliul să fie rupt. O gardă de o sută de soldați a fost pusă în jurul mormântului, pentru a împiedica pe oricine ar încerca să se atingă de el. Preoții au făcut tot ce au putut ca să păstreze trupul lui Hristos acolo unde fusese pus. El a fost sigilat cu atâta siguranță în mormântul Său, ca și când trebuia să rămână acolo pentru totdeauna. HLL 778.1
Așa au plănuit și s-au sfătuit oamenii cei slabi. Prea puțin își dădeau seama acești ucigași de zădărnicia eforturilor lor. Dar, prin acțiunile lor, Dumnezeu a fost glorificat. Chiar strădaniile lor de a împiedica învierea lui Hristos sunt cele mai convingătoare argumente pentru dovedirea ei. Cu cât s-ar fi așezat un număr mai mare de ostași în jurul mormântului, cu atât mai puternică ar fi fost dovada că El a înviat. Cu sute de ani mai înainte de moartea lui Hristos, Duhul Sfânt spusese prin psalmist: "Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.... Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei." (Psalmii 2, 1-4.) Gărzile romane și armele romane nu aveau putere să-L rețină pe Domnul vieții în mormânt. Ceasul eliberării Sale era aproape HLL 778.2
Iisus a fost arestat joi dimineața devreme; judecat în fața lui Ana pe când era încă întuneric (Ioan 18:13); adus în fața lui Caiafa în adunarea Sinedriului (procesul său legal) în zorii zilei (Matei 18:13). 26:57; 27:1); apoi în fața lui Pilat, vineri, înainte de ivirea zorilor - pe la ora șase (Ioan 19:14); apoi în fața lui Irod (Luca 23:7); apoi din nou la Pilat (Luca 23:11); și în cele din urmă a fost răstignit în dimineața aceleiași zile, pe la ora trei (Marcu 15:25) - 9:00 dimineața, ora modernă.
Această înregistrare a timpului arată că prinderea Sa, procesele și răstignirea Sa au fost aranjate cu grijă și cu viclenie pentru a avea loc noaptea și dimineața devreme, pentru a preveni orice zarvă, pentru că "se temeau de popor". Luca 20:19.
Că El a rămas în mormânt două nopți și a înviat duminică; că cele trei zile și trei nopți reprezintă timpul de la primul Său proces legal până la momentul învierii Sale; că inima pământului a fost interpretată în mod eronat ca însemnând mormântul, când, în schimb, așa cum arată experiența lui Iona, este simbolică pentru întemnițarea lui Hristos în mâinile păcătoșilor și în mormânt (Mat. 20:19; 16:21; 17:22, 23; 27:63; Luca 9:22; 24:21; 18:33; 24:7; - "Așa este scris și așa se cuvenea ca Hristos să sufere și să învieze din morți a treia zi". (Luca 24:46); că semnul celor "trei zile și trei nopți" se împlinește în mod literal de joi dimineața, momentul procesului Său legal, până duminică dimineața, când a înviat...
Luni – 7 Noiembrie
A înviat
Matei 28:1-6; Ioan 10:17,18; Romani 8:11.
Cine s-a implicat direct în învierea lui Isus?
Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman era încă nerupt, străjerii romani făceau mereu de pază. Mai erau și paznicii nevăzuți. În jurul acelui loc erau adunate oști de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putință, domnul întunericului, cu oștirea lui decăzută, ar fi ținut pentru totdeauna sigilat mormântul în care Se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul și așteptau să salute pe Domnul vieții. HLL 779.1
"Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer." Îmbrăcat cu armura lui Dumnezeu, îngerul acesta a părăsit curțile cerești. Razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau înaintea lui și-i luminau cărarea: "Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morți." HLL 779.1 - HLL 779.2
Acum dar, preoți și conducători, unde este puterea străjii voastre? Ostași încercați, care nu s-au temut niciodată de puterea omenească, sunt acum ca niște prinși de război luați fără să se fi folosit spada sau sulița. Fața pe care o privesc ei acum nu este fața unui luptător pieritor, ci este fața celui mai tare înger din oștirea Domnului. Solul acesta este cel care ocupă poziția de pe care a căzut Satana. Este acela care, pe dealurile Betleemului, a vestit nașterea lui Hristos. Pământul tremură la apropierea lui, oștile întunericului pier și, atunci când rostogolește piatra, se pare că cerurile coboară pe pământ. Ostașii îl văd cum îndepărtează piatra, ca și cum ar fi o pietricică, și-l aud cum strigă: "Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă". Acum, ei Îl văd pe Isus cum iese din mormânt și-L aud cum rostește asupra mormântului deschis: "Eu sunt învierea și viața". În timp ce vine afară în măreție și slavă, oastea îngerilor se pleacă până la pământ în adorare înaintea Răscumpărătorului și-L salută cu cântări de laudă. HLL 779.3
Marcu 16:1, 2 și Luca 24:1-10, precum și Ioan 20:1, dovedesc de trei ori că, în ceea ce privește învierea Domnului, Maria Magdalena nu știa nimic înainte de duminică dimineața, când, spre surprinderea ei, îngerul i-a spus: "A înviat; nu este aici; iată locul unde L-au pus". Dar du-te, spune-le ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea ta în Galileea: acolo Îl veți vedea". Marcu 16:6, 7.
Apoi, de asemenea, Marcu spune că "Isus a înviat devreme în prima zi a săptămânii" și, de asemenea, că în "prima zi a săptămânii [nu în ziua de Sabat] El s-a arătat mai întâi la Maria Magdalena". Marcu 16:9.
Prin urmare, cei care interpretează cuvintele "pe când începea să se lumineze spre prima zi a săptămânii", ca însemnând că era după-amiaza târziu a Sabatului și că Isus a înviat atunci, sunt într-o gravă eroare.
Marcu spune: "când a trecut Sabatul", în timp ce Matei spune: "la sfârșitul Sabatului". Într-un alt caz, unul spune: "foarte devreme dimineața, în prima zi a săptămânii"; în timp ce celălalt spune: "când a început să se lumineze spre prima zi a săptămânii". Aceste fraze comparative au toate aceeași semnificație.
Mai mult, o comparație între Matei 28:1 și Ioan 20:1 arată că ambele scripturi se referă la unul și același eveniment, deși mulți încearcă să respingă acest lucru. Ioan spune că femeile au venit la mormânt "în prima zi a săptămânii... când era încă întuneric". Acest lucru nu poate însemna la sfârșitul Sabatului, când soarele era pe cale să apună, pentru că dacă ar fi fost așa, Ioan nu ar fi spus "când era încă întuneric", indicând în mod clar că noaptea aproape trecuse, dar nu complet. Iar Matei, vorbind despre același timp, spune: "la sfârșitul Sabatului, când începea să răsară spre prima zi a săptămânii".
Astfel, în lumina tuturor evangheliilor, cuvântul "zori" poate fi interpretat ca însemnând doar răsăritul zilei - dimineața. Dicționarul englez sprijină și el această definiție.
Marți - 8 Noiembrie
Mulți au înviat odată cu El
Matei 27:51-53
Ce aflăm din acest extraordinar pasaj despre învierea lui Isus și ce a adus ea?
Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat " S-a sfârșit! ", stâncile s-au sfărâmat, pământul s-a cutremurat și s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra morții și mormântului, în timp ce pământul se cutremura și slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulți dintre cei ce muriseră ca neprihăniți, acum supuși la chemarea Sa, au ieșit ca martori, înviați de El. Sfinții aduși la viață cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieșit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte și alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la Creațiune până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp ce mai marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din mormintele lor un grup de credincioși pentru a da mărturie că Isus înviase și să povestească despre slava Lui. ST 184.1
Cei care au ieșit din morminte la învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le că jertfa în favoarea omului fusese săvârșită, că Isus, pe care Îl răstigniseră iudeii, înviase dintre cei morți; și, ca dovadă pentru cuvintele lor, ei au declarat: "Suntem înviați o dată cu El". Au dat mărturie că ei au fost chemați afară din mormintele lor prin puterea Lui. În ciuda rapoartelor mincinoase, care circulau, învierea lui Hristos nu a putut fi ascunsă de Satana, de îngerii lui sau de preoții cei mai de seamă; căci acest grup de oameni sfinți, ridicați din mormintele lor, au răspândit știrea minunată, aducătoare de bucurie; și, de asemenea, Isus S-a arătat ucenicilor Săi doborâți de durere, risipindu-le temerile și aducându-le fericire și voie bună. ST 184.3
„Moise, pe muntele schimbării la față, era ca o mărturie pentru biruința lui Hristos asupra păcatului și a morții. El reprezenta pe aceia care vor ieși din mormânt la învierea drepților”, Hristos Lumina Lumii, pagina 421 engl. Moise reprezintă prima înviere sau învierea generală din Apoc. 20:6.
Dacă Moise reprezintă învierea generală, cine, atunci, va reprezenta învierea mixtă sau specială din Dan. 12:2? O avem pe cea din Mat. 27:52, 53: „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Sfânta cetate, şi s-au arătat multora”. Sfinții care au avut parte de această înviere au fost adunați din toate veacurile. Unii, poate, au trăit chiar în timpul când Hristos predica și Îl cunoșteau pe El și lucrarea Lui și au fost martori ai învierii Lui. Citește Experiențe și Viziuni, pagina 184 engl.; Hristos Lumina Lumii, pagina 786 engl.
Mai este un motiv pentru care Mat. 27:52 este un tip al învierii mixte. Cei care au fost înviați cu Hristos au dat mărturie cu privire la divinitatea lui Hristos chiar celor care L-au crucificat. Vorbind despre învierea mixtă, Daniel spune: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică”. Vor fi incluși neprihăniți care au trăit și au văzut crucificarea; de asemenea și cei care L-au crucificat și străpuns, deoarece „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns”, (Apoc. 1:7). Deci, învierea care a fost o mărturie a puterii lui Dumnezeu pentru acești ucigași, este tipul neprihăniților care sunt înviați la învierea mixtă (specială).
Miercuri - 9 Noiembrie
Martori ai lui Hristos cel înviat
Ioan 20:11-29; 1 Corinteni 15:5-8.
Cum au reacționat ucenicii când L-au întâlnit prima dată pe Isus cel înviat?
Timp de patruzeci de zile, Domnul Hristos a rămas pe pământ, pregătindu-i pe ucenici pentru lucrarea ce o aveau de făcut și lămurindu-le ceea ce până atunci nu fuseseră în stare să înțeleagă. El le-a vorbit despre profețiile cu privire la venirea Sa, lepădarea Lui de către iudei și moartea Sa, arătându-le că fiecare parte a acestor profeții se împlinise. Le-a spus că ei trebuia să privească această împlinire a profeției ca o asigurare a puterii ce avea să-i însoțească în lucrările lor în viitor. "Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: 'Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor Neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim' Și a mai adăugat: 'Voi sunteți martori ai acestor lucruri'. (Luca 24, 45-48.) FA 26.2
În timpul acestor zile, pe care Isus le-a petrecut împreună cu ucenicii Săi, ei au câștigat o nouă experiență. Auzind pe iubitul lor Învățător explicând Scripturile în lumina tuturor celor împlinite, credința lor în El s-a fixat pe deplin. Ei au ajuns acolo, încât să poată spune: 'Știu în cine am crezut'. (2 Timotei 1, 12.) Ei au început să înțeleagă natura și întinderea lucrării lor, să vadă că aveau de vestit lumii adevărurile încredințate lor. Întâmplările din viața lui Hristos, moartea și învierea Sa, profețiile care arătau spre aceste evenimente, tainele planului de mântuire, puterea lui Isus pentru iertarea păcatelor — la toate aceste lucruri ei fuseseră martori și trebuia să le facă cunoscute lumii. Ei trebuia să vestească Evanghelia păcii și mântuirii prin pocăință și puterea Mântuitorului. FA 27.1
Faptul că urmaşii lui Hristos nu erau de acord înainte de înviere este o mărturie foarte puternică că primele roade (cei 120) dintre cei adormiți nu s-au copt (convertit pe deplin) decât după înviere. Cele 40 de zile de prezență personală a lui Hristos pe pământ după învierea Sa au fost perioada în care s-au adunat cele dintâi roade, căci după înălțarea Sa, creștinii s-au închis în camera de sus și nu au ieșit să propovăduiască adevărul până la Cincizecime...
Joi – 10 Noiembrie
Primul rod dintre cei adormiți
1 Corinteni 15:20, Deuteronomul 26:1-11.
În ce sens se referă Pavel la Isus cel înviat ca la „ pârga celor adormiți”?
Cu putere convingătoare, apostolul a prezentat marele adevăr cu privire la înviere. "Dacă nu este o înviere a morților", argumenta el, "nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și credința voastră. Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază. Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre, și prin urmare și cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți". FA 320.1
Cei care au înviat împreună cu Hristos în a optsprezecea zi a lunii întâi... au fost schimbaţi în nemurire și primiți în cer ca si snopul antitipic, arătând spre secerișul rodului care nu va muri niciodată. Învierea lor din morți a însemnat începutul recoltei primelor roade ale celor 120 de ucenici care urmau să moară și să fie înviați. Faptul că urmașii lui Hristos nu erau de acord înainte de înviere este o mărturie foarte puternică, că primele roade (cei 120) dintre cei care dorm nu s-au copt (s-au convertit pe deplin) decât după înviere. Cele 40 de zile ale prezenței personale a lui Isus pe pământ după învierea Sa a fost timpul în care primele roade au fost adunate, pentru că după înălțarea Sa, creștinii sau închis în camera de sus și nu au ieșit să predice adevărul până în ziua Cincizecimii. Cei 120, care au primit puterea Duhului Sfânt în aceeași zi în care pâinile legănate erau aduse, au fost, de aceea, antitipul pâinilor legănate arătând terminarea secerișului primelor roade. Imediat au urmat cele de-a doilea roade dintre cei morți, în perioada în care neghina creștea împreună cu grâul.
Fără îndoială este minunată forma în care Dumnezeu a lucrat planul mântuirii și cum l-a revelat pas cu pas după cum a fost necesar. Când în 1844 a început judecata de cercetare a celor morți, și au început să se adune primele roade dintre cei vii, Domnul nu a lăsat poporul Său în întuneric cu privire la aceste evenimente. Prima viziune pe care a primit-o sora White în 1844 a fost cu privire la cel dintâi rod, cei 144000, „slujitorii Dumnezeului nostru” care niciodată nu vor gusta moartea. (Vezi Experiențe și Viziuni pag. 14-15 engl.)
Așa cum Isus și cei pe care El i-a înviat și i-a dus cu El au devenit snopul antitipic, indicând strângerea primelor roade (cei 120) din cei care vor fi înviați, în același fel când El a început lucrarea Sa preoțească în prima încăpere a Sanctuarului ceresc, și S-a prezentat pe El însuși și trofeele Sale înaintea Tatălui Său, ei au devenit antitipul snopului, ca indiciu al strângerii primelor roade dintre cei care vor fi strămutați (cei 144 000 sfinți în viață). În lumina acestei paralele, condiția spirituală a celor 120 înainte de Cincizecimea apostolică este văzută în mod clar ca fiind un tip al condiției spirituale a celor 144 000 înainte de Cincizecimea din timpul sfârșitului.
Vineri – 11 Noiembrie
Studiu suplimentar
Hristos a înviat din morți ca cel dintâi rod al celor adormiți. El era antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua de care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani s-a făcut această ceremonie simbolică. Se adunau din câmpurile gata de secerat primele spice de grâu copt, iar, când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paște, snopul din cele dintâi roade era legănat înaintea Domnului ca un dar de mulțumire. Numai după ce se aducea acest dar se putea secera grâul, ca apoi să poată fi adunat în snopi. Snopul înfățișat Domnului preînchipuia secerișul. Tot astfel și Hristos, ca întâiul rod, înfățișa marele seceriș spiritual ce trebuia să se adune pentru Împărăția lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul și garantul învierii tuturor celor neprihăniți, care au adormit. "Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El." (1 Tesaloniceni 4, 14.) HLL 785.4
Junghierea mielului pascal era o umbră a morții lui Hristos. Pavel spune: "Hristos, paștele nostru a fost jertfit". (1 Corinteni 5, 7.) Snopul cu primele roade care era legănat de paști înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a întregului Său popor, Pavel spune: "Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa". (1 Corinteni 15, 23.) Asemenea snopului de legănat care era primul seceriș adunat înainte de marele seceriș, Hristos era primul rod al secerișului nepieritor al celor răscumpărați, care la învierea viitoare vor fi adunați în grânarul lui Dumnezeu. TV 399.2
Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce privește evenimentul, ci și în ceea ce privește timpul. În ziua a patrusprezecea a lunii întâia iudaice, chiar în ziua și în luna în care timp de cincisprezece lungi veacuri fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a mâncat paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca "Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii". În aceeași noapte a fost luat de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit și omorât. Și ca antitip al snopului de legănat, Domnul nostru a fost înviat dintre morți a treia zi ca "prim rod al celor adormiți", modelul tuturor celor drepți înviați, ale căror "trupuri stricăcioase" vor fi schimbate, și "făcut asemenea trupului slavei Sale. Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos." (Filipeni 3, 20.21.) TV 399.3