Isus ne Deschide Calea Prin Perdeaua Dinăuntru
Lecţia 10, Trimestrul 1, 26 Februarie-04 Martie 2022
Distribuie acest studiu
Sabat după-amiază – 26 Februarie
Textul de memorat:
Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Evrei 9:24
După înălțarea Mântuitorului, simțământul prezenței divine, pline de iubire și lumină, era încă cu ei. Era o prezență personală. Isus, Mântuitorul, care a umblat, a vorbit și S-a rugat cu ei, care rostise cuvinte de nădejde și mângâiere inimilor lor și care, în timp ce solia de pace era încă pe buzele Sale, fusese luat la cer dintre ei. Pe când alaiul de îngeri Îl primea, ei au auzit cuvintele Lui: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului". (Matei 28, 20.) El S-a înălțat la cer în trup omenesc. Ei știau că El era încă înaintea tronului lui Dumnezeu, El, Prietenul și Mântuitorul lor; că simpatia Lui era neschimbată; că pentru totdeauna El va simți împreună cu omenirea suferindă. Ei știau că El prezenta înaintea lui Dumnezeu meritele sângelui Său, arătând rănile din mâinile și picioarele Sale ca o amintire a prețului pe care El l-a plătit pentru cei răscumpărați; și gândul acesta îi întărea să sufere batjocura pentru Numele Său. Unirea lor cu El era acum mai tare decât atunci când fusese personal cu ei. Lumina, iubirea și puterea unui Hristos lăuntric strălucea prin ei, așa că oamenii, privind-o, se minunau. FA 65.1
Duminică - 27 Februarie
Isus înaintea Tatălui
Evrei 9:24
Când a înviat Hristos?
Hristos a înviat din morți ca cel dintâi rod al celor adormiți. El era antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua de care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului… HLL 785.4
Dacă Hristos a rămas în mormânt două nopți și a înviat duminică, cum s-a împlinit semnul lui Iona, Matei 12:39, 40?
Prin urmare, Isus a fost arestat joi spre dimineață, judecat înaintea lui Ana când era încă noapte (Ioan 18,13); adus înaintea lui Caiafa în Sinedriu (judecata Sa legală) dis de dimineață (Matei 26,57; 27,1); apoi înaintea lui Pilat, vineri înainte de a se face ziuă, aproape de ceasul al șaselea (Ioan 19,14); apoi înaintea lui Irod (Luca 23,7); apoi înapoi la Pilat (Luca 23,11); și în final a fost răstignit în dimineața aceleiași zile, cam pe la ceasul al treilea (Marcu 15,25) – 9 AM, timpul prezent.
Acest registru de timp arată cum prinderea Lui, judecările Lui și răstignirea Sa au fost premeditate cu multă grijă și ingeniozitate, ca să aibă loc noaptea și dimineața devreme pentru a preveni orice răscoală pentru că „se temeau de norod”. Luca 20,19.
Că El a stat în mormânt două nopți și a înviat duminica, că trei zile și trei nopți este timpul de la prima Sa judecată legală până la învierea Sa; că inima pământului a fost interpretată greșit pentru a vrea să însemne mormântul, când în loc de aceasta ne arată cum experiența lui Iona simbolizează întemnițarea lui Isus în mâinile păcătoșilor și în mormânt (Mat. 20,19; 16,21; 17,22.23; 27,63; Luca 9,22; 24,21; 18,33; 24,7; - „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învie a treia zi dintre cei morţi.” Luca 24,46; că semnul celor „trei zile și trei nopți” s-a împlinit literal, de joi dimineața, timpul judecății Sale legale, până duminică când El a înviat; că mielul pascal, care era pregătit să fie sacrificat când Isus era pe cruce nu era cel care a fost sacrificat în prima zi a săptămânii Paștelui, ziua a paisprezecea a lunii, ci cel care a fost sacrificat în ziua a șaisprezecea, a doua zi a sărbătorilor
Care a fost scopul înălțării sau al plecării lui Hristos la cer?
Pe acest tron din Ap. 22:1,2, care există din veşnicie în veşnicie, Isus S-a urcat şi S-a aşezat la dreapta Tatălui Său, până ce a venit timpul când, în împlinirea profeţiei din Daniel şi a revelaţiei lui Ioan, într-un anume timp după ce a venit la existenţă cornul cel mic, El şi Tatăl Său au trecut pe tronul din Sanctuar. Pe acest tron Isus nu se aşează ca împărat la dreapta lui Dumnezeu; ci mai degrabă stă în picioare în faţa Lui ca şi Miel junghiat şi de asemenea ca şi mijlocitor. (Apoc.5,6;Dan.7,13) mijlocind pentru fiinţele umane păcătoase. De aceea, lucrarea Sa mijlocitoare a început Întâi În Locul Sfânt, Apoi În Locul Preasfânt.
În sanctuarul pământesc, marele preot (simbolizând pe Isus) slujea mai întâi în Locul Sfânt tot anul, apoi în Ziua Ispăşirii, ziua curăţirii sanctuarului şi judecării poporului, el slujea în Locul Preasfânt, doar pentru o zi. Acest serviciu dublu semnifica că în Sanctuarul ceresc, Marele Preot, Isus, trebuie în mod necesar să slujească mai întâi în Locul Sfânt, până în ziua anti-tipică a ispăşirii apoi, pe parcursul acestei zile, trebuie să slujească în Locul Preasfânt, în faţa tronului. Aşa că, slujbele pământeşti resping de asemenea ideea că Isus va intra în Locul Preasfânt imediat după înălţarea Sa.
Luni - 28 Februarie
Invitația lui Dumnezeu
Evrei 12:18-21
Care a fost experiența poporului Israel la Muntele Sinai?
În dimineața celei de a treia zile, pe când ochii întregului popor erau îndreptați spre munte, vârful acestuia era acoperit cu un nor gros, care devenea din ce în ce mai negru și mai adânc, coborând spre baza lui, până când tot muntele a fost învăluit în întuneric și într-o înspăimântătoare taină. Apoi s-a auzit sunetul unei trâmbițe, chemând poporul să se întâlnească cu Dumnezeu; și Moise i-a condus până la poalele muntelui. Din întunericul acela dens izbucneau fulgere strălucitoare, în timp ce bubuiturile de tunet își făceau auzite ecourile și ecoul ecourilor printre înălțimile înconjurătoare. "Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse peste el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere". (Exod 19, 18.) "Înfățișarea slavei Domnului era asemenea unui foc mistuitor pe vârful muntelui", înaintea mulțimii adunate. Și "trâmbița răsuna tot mai puternic". Atât de înspăimântătoare erau semnele prezenței lui Dumnezeu, încât mulțimile lui Israel tremurau de frică, căzând cu fețele la pământ înaintea Domnului. Până și Moise a strigat: "Sunt îngrozit și tremur". (Evrei 12, 21.) PP 304
Dar bubuiturile tunetelor încetară; sunetul trâmbiței nu se mai auzea; pământul se liniști. A urmat un timp de liniște solemnă și apoi a fost auzită vocea lui Dumnezeu. Vorbind din întunericul dens care-L învăluia, stând pe munte, înconjurat de un cortegiu de îngeri, Domnul a făcut cunoscută Legea Sa. Descriind această scenă, Moise zicea: "Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir. A strălucit din muntele Paran, și a ieșit din mijlocul zecilor de mii de sfinți, Având în dreapta Lui focul Legii. Da, El iubește popoarele; Toți sfinții sunt în mâna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale." (Deuteronom 33, 2.3.) PP 304
Poporul Israel era copleșit de groază. Puterea înspăimântătoare a vorbirii lui Dumnezeu părea că întrece măsura pe care inimile tremurânde o puteau suporta. Căci, în timp ce li se prezenta marea Lege a dreptății lui Dumnezeu, ei și-au dat seama, mai bine ca niciodată până atunci, cât de ofensator este caracterul păcatului și propria lor vinovăție înaintea unui Dumnezeu sfânt. Ei s-au îndepărtat de munte plini de groază și de respect. Mulțimea i-a strigat lui Moise: "Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim". (Exod 20, 19.) Conducătorul a răspuns: "Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți". (Versetul 20.) Cu toate acestea, poporul a rămas la distanță, privind cu groază scena, în timp ce "Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu". PP 309
Marți - 1 Martie
Nevoia de o perdea
Leviticul16:1, 2; 10:1-3
Ce avertisment avem în pasajele de mai jos?
Dar nu mult după aceea, o neașteptată și teribilă nenorocire a lovit familia marelui preot. La ceasul închinării, în timp ce rugăciunile și laudele poporului se înălțau la Dumnezeu, doi dintre fiii lui Aaron și-au luat cădelnițele și au ars în ele tămâie, ca să se înalțe ca un miros bine plăcut înaintea lui Dumnezeu. Dar au nesocotit porunca Sa, folosind "foc străin". Ei au folosit foc obișnuit, pentru arderea tămâii, în loc să folosească focul sfânt, pe care-l aprinsese Însuși Dumnezeu și poruncise să fie folosit în scopul acesta. Pentru acest păcat, un foc a ieșit de la Domnul și i-a mistuit acolo, în fața poporului. PP 359.2
După Moise și Aaron, Nadab și Abihu erau în pozițiile cele mai înalte în Israel. Ei fuseseră onorați de Dumnezeu în mod deosebit, îngăduindu-li-se ca, împreună cu cei șaptezeci de bătrâni, să privească slava Sa pe munte. Dar, pentru aceasta, abaterea lor nu trebuia să fie nici scuzată și nici trecută cu vederea. Toate acestea făceau ca păcatul lor să fie și mai grav. Când au primit multă lumină, când, asemenea părinților lui Israel, s-au urcat pe munte, oamenii au avut privilegiul de a avea comuniune cu Dumnezeu și au locuit în lumina slavei Sale. Ei nu trebuia să se mângâie cu gândul că după aceea pot păcătui fără să fie pedepsiți și că, întrucât au fost astfel onorați, Dumnezeu nu va fi atât de strict, încât să pedepsească nelegiuirea lor. Aceasta este o înșelăciune fatală. Lumina cea mare și marile privilegii acordate cer să se aducă roade ale virtuții și sfințeniei pe măsura luminii primite. Dumnezeu nu poate primi mai puțin. Marile binecuvântări și privilegii n-ar trebui niciodată să-l adoarmă pe vreun om, să-l facă să se simtă în siguranță sau să fie nepăsător. Ele n-ar trebui niciodată să dea libertatea de a păcătui sau de a-i face pe cei care le primesc să creadă că Dumnezeu nu va fi strict cu ei. Toate avantajele pe care le dă Dumnezeu sunt mijloace ale Sale, ca să pună foc în spirit, zel în eforturi și putere în aducerea la îndeplinire a sfintei Sale voi. PP 359.3
Nadab și Abihu nu fuseseră deprinși în tinerețea lor cu stăpânirea de sine. Pornirea spre îngăduință a tatălui, lipsa lui de hotărâre atunci când era vorba de ce este drept, îl făcuseră să neglijeze disciplinarea copiilor. Fiilor săi li se îngăduise să umble cum le plăcea. Deprinderea de a-și satisface poftele, cultivată vreme îndelungată, ajunsese să pună stăpânire pe ei în așa fel, încât nici chiar răspunderea pentru slujba cea mai sfântă, pe care o îndeplineau, nu avusese putere să-i scape de ea. Ei nu fuseseră învățați să respecte autoritatea tatălui lor și, de aceea, nu erau în stare să-și dea seama de nevoia unei ascultări stricte față de cerințele lui Dumnezeu. Îngăduința greșită a lui Aaron față de fiii săi i-a făcut să ajungă obiectul judecății divine. - PP 360.
Miercuri - 2 Martie
Calea cea nouă și vie
Evrei10:19-22
Când va intra în vigoare noul legământ?
Ier. 31: 31-33 - „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”
După cun vedeți, acest nou legământ va intra în vigoare în timpul adunării. Atunci tot poporul lui Dumnezeu va cunoaște diferența dintre bine și rău. Atunci ei vor ști care este voia și calea Domnului. Și astfel vor putea să facă binele și să evite răul. Ei vor înclina în mod natural și bucuros să facă binele, așa cum înclină acum să facă răul.
Ier. 31:34 - „Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaște pe Domnul!”, ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
Rețineți că păcătoșii și cei care ignoră pe Dumnezeu nu vor mai fi printre poporul lui Dumnezeu. Cu siguranță vine o schimbare. Starea actuală a lucrurilor nu va continua mult timp, păcătoșii vor dispărea pentru totdeauna. Și cât de bucuroși ar trebui să fim că, dacă ne pocăim acum, păcatele noastre vor fi iertate și uitate și nimeni nu ne va aminti vreodată de ele!
Joi - 3 Martie
Ei vor vedea fața Lui
Evrei 12:22-24
Când și-a încheiat Hristos lucrarea de răscumpărare?
Tot cerul aștepta să-L salute pe Mântuitorul în curțile cerești. Pe când Se înălța, El era în frunte, urmat de mulțimea captivilor eliberați la învierea Lui...HLL 833.2
…El merge înaintea Tatălui Său. Arată fruntea Sa rănită, coasta împunsă, picioarele vătămate; Își înalță mâinile, care poartă urmele cuielor. Arată semnele biruinței Sale; înfățișează înaintea lui Dumnezeu snopul de legănat, pe aceia înviați cu El ca reprezentanți ai acelei mulțimi de oameni care vor învia din mormânt la a doua Sa venire… El S-a adresat Tatălui... Înțelegerea fusese pe deplin adusă la îndeplinire. Acum El zice: Tată, s-a sfârșit. Am împlinit voia Ta, o, Dumnezeul Meu. Am săvârșit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este satisfăcută, "vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu. (Ioan 19:30; 17,24)" HLL 834.2
Glasul lui Dumnezeu se aude rostind că dreptatea este împlinită. Satana este înfrânt. Cei ai lui Hristos de pe pământ, care muncesc și se luptă, sunt "primiți în Preaiubitul Lui." (Efeseni 1, 6.) HLL 834.3
Ce reprezintă ziua adunării finale?
“Sărbătoarea corturilor nu era numai o sărbătoare de amintire, ci era și preînchipuitoare. Nu numai că arăta în trecut, la trecerea prin pustie, dar, ca sărbătoare a strângerii recoltei, preînchipuia și adunarea roadelor pământului și îndrepta privirea către ziua cea mare a recoltei sfârșitului, când Domnul secerișului îi va trimite pe secerătorii Săi pentru a strânge în snopi neghina, ca să fie arsă, și pentru a aduna grâul în grânarul Său. Atunci vor pieri toți nelegiuiții… " PP 541.2
Vineri - 4Martie
Studiu suplimentar
Ioan Descoperitorul scrie în jurul anului 96 D.H., când i-a fost arătat tronul în sanctuar:,,După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: ,,Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
Numaidecât, am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat de un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, cari sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii (patru fiare - KJV) , pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii (patru fiare - KJV), şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimese în tot pământul…M-am uitat şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii (fiarelor - KJV) şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.” Apoc.4,1-6;5,6-11.
Aici se prezintă o scenă dublă. Pe de o parte, înaintea tronului ,,ardeau şapte lămpi” şi ,,Mielul care părea junghiat” arătând că scaunul de domnie a fost ,,pus” pentru a servi pe durata timpului de har (timp de probă). Lumina sfeşnicului reprezintă lumina adevărului în biserică în timp ce sângele Mielului mijloceşte pentru fiinţele păcătoase. Pe de altă parte, pe tron se aşează Îmbătrânitul de zile, Judecătorul, înconjurat de juraţi, cei 24 de bătrâni şi de asemenea de martorii îngereşti ,,de zece mii de ori zece mii şi mii de mii” şi de asemenea cele patru făpturi vii (fiare KJV) (care, fiind ,,răscumpăraţi din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam” – versetele 8,9 KJV sunt, prin urmare, simboluri ale sfinţilor care vor avea păcatele lor şterse din cărţile cu registre – la fel cum fiarele din Daniel 7 sunt simboluri ale tuturor împărăţiilor care vor pieri în păcatele lor) cu Mielul, avocatul în mijloc. Toate acestea arată o lucrare mijlocitoare – judiciară combinată.
Deci până acum, vedem că atunci când Ioan în viziune a privit uşa-perdeaua în timp ce a fost deschisă spre Locul Preasfânt, a privit înăuntru şi a observat că lucrurile pe care el le vedea trebuia să se întâmple,,după aceste lucruri” ,după timpul său; demonstrând astfel că în timpul viziunii sale (aproximativ anul 96 D.H.) locul Preasfânt a fost închis. Pe lângă aceasta, vom vedea din profeţia lui Daniel că tronul judecăţii a fost pus în Locul Preasfânt după ce a ieşit ,,cornul mic” din Daniel 7.
,,M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu trufie. Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. Judecătorul s-a aşezat, şi cărţile au fost deschise.” Dan. 7,8- 10.
Aceste versete revelează că după ce,,Judecătorul s-a aşezat, şi cărţile au fost deschise” ,,fiul omului” Isus, a fost adus atunci într-o poziţie, nu ,,la dreapta lui Dumnezeu” ,,Îmbătrânitul de zile” ci ,,înaintea Lui” Dan. 7,8-10.13
Viziunea ambilor, a lui Ioan şi a lui Daniel revelează că tronul în Sanctuar nu era acolo de la începutul creaţiei lui Dumnezeu; nici din zilele lui Moise nici din ceasul când Isus s-a înălţat la cer, şi nici din zilele Romei păgâne. Efectiv, ei descoperă că tronul judecăţii nu a fost pus, decât după căderea Romei păgâne, când ,,cornul cel mic” al fiarei înspăimântătoare (de nedescris) a ieşit – aceasta era în zilele Romei eclesiastice. (Daniel 7,7- 12.21.22). Înseamnă că în alt loc, în afara Sanctuarului este Sala Tronului Veşnic Al Lui Dumnezeu.
Fiindcă tronul din Sanctuar nu exista în zilele primei biserici creştine, de aceea, tronul pe care Ştefan l-a văzut pe Isus aşezându-se,,la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7,56) nu putea să fi fost în Sanctuar, unde este ,,marea de cristal” ci mai degrabă în Paradis, de unde curge ,,râul apei vieţii” pe ale cărui maluri este,,pomul vieţii”. Apoc.22,1.2 În mod evident, tronul pe care Ştefan l-a văzut este ,,tronul lui Dumnezeu şi al Mielului” ,tronul permanent şi veşnic. În jurul acestui tron de slavă nu sunt făpturi vii, nici martori, nici juraţi, nu este sfeşnic înaintea lor, nici sânge pentru a fi prezentat. Pe scurt, se află nu în Sanctuarul atât de încărcat de păcat, ci în Paradis. Este tronul administrativ al Suveranului de pe care Fiinţa Infinită guvernează veşnic pe fiinţele Sale nemuritoare şi fără păcat!
Atunci, pe acest tron care există din veşnicie în veşnicie, Isus S-a urcat şi S-a aşezat la dreapta Tatălui Său, până ce a venit timpul când, în împlinirea profeţiei din Daniel şi a revelaţiei lui Ioan, într-un anume timp după ce a venit la existenţă cornul cel mic, El şi Tatăl Său au trecut pe tronul din Sanctuar. Pe acest tron Isus nu se aşează ca împărat la dreapta lui Dumnezeu; ci mai degrabă stă în picioare în faţa Lui ca şi Miel junghiat şi de asemenea ca şi mijlocitor. (Apoc.5,6; Dan.7,13) mijlocind pentru fiinţele umane păcătoase. De aceea, lucrarea Sa mijlocitoare a început Întâi În Locul Sfânt, Apoi În Locul Preasfânt.