Lecții Pentru Ucenici: Partea II
Lecția 8, Al Treilea Trimestru 17-23 August 2024.
Împărtășește această lecțiune
Sabat După-Amiază, 17 August
Text De Memorizat:
„Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” Marcu 10:45
„Și când era gata ca să reînceapă cearta cu privire la cel care să fie socotit cel mai mare, Isus, chemându-i la Sine, le-a spus ucenicilor indignați: “Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa”. HLL 550.1
În împărățiile lumii, o poziție înaltă înseamnă înălțare de sine. S-ar fi putut spune că oamenii de rând nu trăiau decât pentru folosul claselor conducătoare. Influența, bogăția, educația erau tot atâtea mijloace de a subjuga masele în folosul conducătorilor. Clasele de sus aveau dreptul să gândească, să hotărască, să se bucure și să stăpânească; cele de jos, doar să asculte și să slujească. Religia, ca și toate celelalte lucruri, era o chestiune de autoritate. Se aștepta ca poporul să creadă și să facă așa cum le spuneau mai marii lor. Dreptul omului ca om, să gândească și să acționeze pentru sine, era în întregime nerecunoscut. HLL 550.2
Hristos Își întemeia împărăția pe principii cu totul diferite. El îi chema pe oameni nu să stăpânească, ci să slujească, cel mai tare să poarte neputințele celui slab. Puterea, poziția, talentul, educația îl puneau pe posesorul lor sub o mai mare obligație de a sluji semenilor săi. Chiar celor mai umili ucenici ai Lui, Hristos le-a spus: “Toate aceste lucruri sunt în folosul vostru.” (2 Corinteni 4, 15.) HLL 550.3
“Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca preț de răscumpărare pentru mulți.” În mijlocul ucenicilor Săi, Domnul Hristos era în orice sens un purtător de grijă, un purtător al poverilor. El a fost părtaș la sărăcia lor. A practicat lepădarea de Sine în folosul lor, a mers înaintea lor pentru a înfrunta dificultățile și în curând urma să-și încheie lucrarea pe pământ, dându-și viața. Principiul pe baza căruia lucra Hristos trebuia să fie îndemnul la lucru și pentru membrii bisericii, care este trupul Său. Iubirea este planul și temelia mântuirii. În Împărăția lui Hristos, sunt mai mari aceia care urmează pilda pe care a dat-o El și lucrează ca păstori ai turmei Sale. HLL 550.4
Cuvintele lui Pavel descoperă adevărata demnitate și onoare a vieții creștinești: “Căci măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor”, “căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulți, ca să fie mântuiți”. (1 Corinteni 9, 19; 10, 33.)HLL 550.5
În materie de conștiință, sufletul trebuie să fie lăsat liber. Nimeni nu trebuie să stăpânească asupra minții altuia, să judece în locul altuia sau să-i prescrie ce e dator să facă. Dumnezeu îi dă fiecărui suflet libertatea de a gândi și de a urma propriile convingeri. “Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.” Nimeni nu are dreptul să-și impună individualitatea sa ca model pentru a altuia. În toate lucrările unde este vorba de principiu, “fiecare să fie pe deplin încredințat în mintea lui.” (Romani 14, 12.5.) În Împărăția lui Hristos nu există apăsare de domni, nici o impunere de maniere. Îngerii cerului nu vin pe pământ să domnească și să impună să fie adorați, ci ei sunt trimiși să colaboreze cu oamenii pentru înălțarea omenirii. HLL 550.6
Duminică, 18 August
Planul lui Dumnezeu cu căsătoria
Citiți Marcu 10:1-12, precum și Geneza 1:27 și Geneza 2:24. Ce capcană se ascundea sub întrebarea fariseilor cu privire la divorț și ce lecție a predat Isus ion răspunsul Său?
În mintea celor tineri, căsătoria este învăluită în romantism și este foarte dificil să fie separată de această caracteristică în care o îmbracă imaginația și să îi faci conștienți pe tineri de grelele responsabilități pe care le implică jurământul căsătoriei. Acest jurământ leagă destinele a două persoane prin legături pe care nu ar trebui să le rupă nimic, în afară de mâna morții. 4M 506.3
„Fiecare logodnă trebuie să fie analizată cu atenție, deoarece căsătoria este un pas făcut pentru toată viața. Atât bărbatul, cât și femeia ar trebui să se gândească cu atenție dacă se pot lega unul de celălalt prin vicisitudinile vieții atâta timp cât vor trăi amândoi.” 11LtMs, Lt 17, 1896, par. 8
La iudei, unui bărbat îi era îngăduit să-și lase nevasta pentru cea mai neînsemnată nemulțumire și femeia era atunci liberă să se mărite din nou. Obiceiul acesta ducea la mari ticăloșii și păcate. În predica de pe Munte, Isus a spus lămurit că legătura căsătoriei nu se poate desface decât în caz de călcare a legământului conjugal. El a zis: “Orișicine își va lăsa nevasta, afară numai din pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” CMF 63.1
„Când fariseii L-au întrebat ulterior cu privire la legalitatea divorțului, Isus le-a indicat ascultătorilor Săi să se întoarcă la instituția căsătoriei, așa cum a fost rânduită la creație. „Din cauza împietririi inimilor voastre”, a spus El, Moise ”v-a îngăduit să vă lepădați nevestele; dar de la început nu a fost așa.” Matei 19:8. El le-a făcut referire la zilele binecuvântate din Eden, când Dumnezeu a declarat toate lucrurile „foarte bune”. Atunci și-au avut originea căsătoria și Sabatul, instituții gemene pentru gloria lui Dumnezeu în beneficiul umanității. Atunci, când Creatorul a unit mâinile perechii sfinte în căsătorie, spunând: „Omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa; și ei vor fi una” (Geneza 2:24), El a enunțat legea căsătoriei pentru toți copiii lui Adam până la sfârșitul timpului. Ceea ce Tatăl Etern Însuși a declarat bun a fost legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări pentru om. MB 63.2 „Isus a venit în lumea noastră pentru a îndrepta greșelile și pentru a restaura imaginea morală a lui Dumnezeu în om. Sentimentele greșite cu privire la căsătorie își găsiseră loc în mințile învățătorilor lui Israel. Aceștia făceau fără efect instituția sacră a căsătoriei. Omul devenise atât de dur la inimă încât, pentru cea mai banală scuză, se despărțea de soția sa sau, dacă alegea, o despărțea de copii și o trimitea departe. Acest lucru era considerat o mare rușine și era adesea însoțit de cea mai acută suferință din partea celei părăsite."” 14LtMs, Ms 16, 1899, par. 10
„Hristos nu a venit să distrugă legea, ci să împlinească fiecare specificație a ei. El a venit să dărâme și să distrugă lucrările de opresiune pe care dușmanul le ridicase peste tot. Era în perfectă armonie cu caracterul și lucrarea Sa să facă cunoscut faptul că mariajul este o instituție sacră și sfântă.” 14LtMs, Ms 16, 1899, par. 31
Luni, 12 August
Domnul Iisus și copiii
Citiți Marcu 10:13-16. Ce a făcut Isus pentru cei care au adus copii la El?
Isus a iubit totdeauna copiii. El primea simpatia lor copilărească și iubirea lor sinceră, neprefăcută. Laudele recunoscătoare de pe buzele lor curate erau ca o muzică pentru urechile Sale și Îi înviorau inima, atunci când era abătut din cauza oamenilor vicleni și fățarnici cu care venea în contact. Oriunde mergea Mântuitorul, bunătatea înfățișării Sale și purtarea Sa delicată și amabilă câștigau iubirea și încrederea copiilor. HLL 511.1
La iudei era obiceiul ca să fie aduși copiii la un rabin, pentru a-și pune mâinile asupra lor și a-i binecuvânta, dar ucenicii considerau că lucrarea Mântuitorului era prea importantă pentru a fi întreruptă în felul acesta. Când mamele și-au adus copilașii, ucenicii le-au privit cu neplăcere. Ei credeau că acești copii sunt prea mici pentru a avea un folos dintr-o întâlnire cu Isus și apoi presupuneau că Lui Îi este neplăcută prezența lor. Dar El era nemulțumit tocmai de ucenici. Mântuitorul înțelegea grija și povara mamelor, care căutau să le dea copiilor o educație după Cuvântul lui Dumnezeu. El ascultase rugăciunile lor. El le atrăsese la Sine. HLL 511.2
O mamă și copilul ei plecaseră de acasă pentru a-L găsi pe Isus. Pe drum, ea a spus unei vecine unde merge și vecina a dorit ca și copiii ei să fie binecuvântați. În felul acesta, au venit multe mame și copiii lor. Unii copii trecuseră de anii prunciei, la copilărie și tinerețe. Când mamele și-au exprimat dorința, Isus a ascultat cu plăcere cererea timidă și înlăcrimată. Dar El aștepta să vadă cum le vor trata ucenicii. Când i-a văzut că le îndepărtează pe mame, crezând că Îi fac o favoare, El le-a arătat greșeala, zicând: “Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerului este a celor ca ei”. El i-a luat pe copii în brațe, și-a pus mâinile peste ei și le-a dat binecuvântarea pentru care veniseră. HLL 511.3
Mamele au fost mângâiate. Ele s-au întors acasă întărite și binecuvântate de cuvintele lui Hristos. Au fost încurajate să-și ducă poverile cu o nouă bucurie și să lucreze cu nădejde pentru copiii lor. Mamele de astăzi trebuie să primească și ele cuvintele Lui cu aceeași credință. Hristos este și astăzi un Mântuitor personal, ca pe vremea când a trăit ca om între oameni. El este și azi ajutorul mamelor, ca pe vremea când i-a strâns pe cei mici în brațele Sale, pe când era în Iudea. Copiii căminelor noastre sunt răscumpărați prin sângele Său, ca și copiii de pe timpuri. HLL 512.1
Isus cunoaște povara inimii oricărei mame. Acela care a avut o mamă care s-a luptat cu sărăcia și lipsurile simte cu fiecare mamă în lucrările ei. Acela care a făcut o călătorie lungă pentru a alina durerea unei femei canaanite va face tot atât de mult pentru mamele de azi. Acela care a redat văduvei din Nain pe unicul ei fiu și care, în agonia Sa pe cruce, și-a amintit de mama Sa este mișcat și astăzi de durerea mamei. În orice suferință și orice nevoie, El va da ajutor și mângâiere. HLL 512.2
Să vină dar mamele cu greutățile lor la Isus. Vor găsi har îndestulător ca să le ajute la creșterea copiilor. Porțile sunt deschise pentru oricare mamă care vrea să-și depună poverile la picioarele Mântuitorului. Acela care a zis: “Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți” le invită fără încetare pe mame să-i aducă pe copilașii lor să fie binecuvântați de El. Până și copilul din brațele mamei poate să locuiască la umbra Celui Atotputernic, prin credința mamei care se roagă. Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt chiar de la naștere. Dacă trăim în comuniune cu Dumnezeu, și noi putem aștepta ca Duhul Sfânt să-i modeleze pe micuții noștri chiar din primele clipe. HLL 512.3
În copiii aduși la El, Isus vedea bărbați și femei ce urmau să fie moștenitori ai harului Său și supuși ai Împărăției Sale, dintre care unii aveau să devină martiri pentru Numele Său. El știa că acești copii urmau să-L asculte și să-L primească drept Mântuitor al lor mult mai repede decât persoanele adulte, dintre care mulți erau înțelepți în felul lumii și cu inima împietrită. În învățăturile Sale, S-a coborât până la nivelul lor. El, Domnul cerului, nu a socotit ca un lucru neînsemnat să răspundă la întrebările lor și să simplifice învățăturile Lui importante, pentru a fi înțelese de mintea lor de copii. El a pus în inima lor semințele adevărului, care urmau să răsară peste mulți ani și să aducă roade pentru viața veșnică. HLL 512.4
Este adevărat și azi faptul că cei mai receptivi la învățăturile Evangheliei sunt copiii; inima lor este deschisă față de influențele divine și este în stare să rețină învățăturile primite. Și copiii mici pot să fie creștini și să aibă o experiență potrivită cu vârsta lor. Ei au nevoie să fie educați în lucrurile spirituale și părinții ar trebui să îi ajute, prin orice mijloc, pentru ca să-și formeze caracterul după asemănarea lui Hristos. HLL 515.1
Marți, 20 August
Cea mai bună investiție
Citește Marcu 10:17-31. Ce lecții cruciale despre credință și costul uceniciei - pentru oricine, bogat sau sărac - sunt dezvăluite aici?
Hristos l-a pus la încercare pe acest om. L-a invitat să aleagă între slava pământească și comorile cerești. Comoara cerească îi era asigurată, dacă Îl urma pe Hristos. Dar eul trebuia înfrânt; voința sa trebuia pusă sub conducerea lui Hristos. Însăși sfințenia lui Dumnezeu îi era oferită tânărului conducător. El avea privilegiul să devină un fiu al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Hristos la comoara cerească. Dar trebuia să-și ia crucea și să-L urmeze pe Mântuitorul pe cărarea lepădării de sine. HLL 519.5
Cuvintele lui Hristos erau echivalente cu această invitație: “Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.” (Iosua 24, 15.) Alegerea era lăsată pe seama lui. Isus dorea cu ardoare convertirea lui. El îi arătase punctul slab din caracter și cu profund interes urmărea problema, în timp ce tânărul gândea asupra problemei. Dacă se hotăra să-L urmeze pe Hristos, trebuia să asculte în totul de cuvintele Lui. Trebuia să părăsească planurile sale ambițioase. Cu câtă nerăbdare, cu câtă îngrijorare privea Mântuitorul la tânăr, nădăjduind că va da curs invitației Duhului lui Dumnezeu. HLL 520.1
Hristos arătase singurele condiții care-l puteau așeza pe fruntaș în situația de a-și desăvârși un caracter creștin. Cuvintele Lui erau pline de înțelepciune, deși păreau severe și pretențioase. Singura nădejde de scăpare pentru fruntaș era să le primească și să le asculte. Poziția lui înaltă și averile lui aveau o subtilă influență spre rău asupra caracterului său. Dacă se lega de ele, acestea urmau să-L îndepărteze pe Dumnezeu din inima lui. Reținând mai mult sau mai puțin din ale lui Dumnezeu, însemna să rețină ceea ce i-ar fi slăbit forța morală și puterea de lucru; căci dacă sunt cultivate lucrurile acestei lumi, oricât sunt de nesigure și fără valoare, vor ajunge să absoarbă sufletul cu totul. HLL 520.2
Fruntașul a înțeles repede tot ce cuprindeau cuvintele lui Hristos și s-a întristat. Dacă și-ar fi dat seama de valoarea darului oferit, în grabă s-ar fi numărat printre cei care-L urmau pe Hristos. El era un membru al onoratului consiliu al iudeilor și Satana îl ispitea cu posibilități atrăgătoare pentru viitor. El dorea comoara cerească, dar în același timp dorea și avantajele trecătoare, pe care le putea aduce bogăția. Îi părea rău că există asemenea situații; dorea viață veșnică, dar nu era dispus la sacrificiu. Prețul vieții veșnice i se părea prea mare și a plecat plin de întristare, “deoarece avea multe bogății”. HLL 520.3
Pretenția lui că păzise Legea lui Dumnezeu era o amăgire. El dovedise că avuțiile erau idolul lui. El nu putea să țină poruncile lui Dumnezeu, câtă vreme lumea avea locul cel dintâi în inima lui. Iubea mai mult darurile lui Dumnezeu decât pe Dătător. Hristos îi dăruise tânărului comuniunea cu Sine. “Urmează-Mă”, a spus El. Dar Mântuitorul nu valora pentru el atât cât valora numele pe care îl avea între oameni sau avuțiile lui. Să renunțe la comoara pământească, vizibilă, pentru comoara cerească, nevăzută, era un risc prea mare. El a refuzat darul vieții veșnice și a plecat; de aici înainte, lumea avea să pună cu totul stăpânire pe el. Mii de oameni trec prin aceleași experiențe, având de ales între Hristos și lume; și mulți aleg lumea. Asemenea tânărului fruntaș, ei se îndepărtează de Mântuitorul, zicând în inima lor: “Nu vreau ca Omul acesta să-mi fie conducător”. HLL 520.4
Purtarea lui Hristos față de acest tânăr este o pildă pentru noi. Dumnezeu ne-a dat o regulă de purtare, pe care trebuie s-o urmeze fiecare slujitor al Lui. Este vorba de ascultarea de Legea Sa și nu numai de o ascultare legalistă, ci de o ascultare care pătrunde în viață și este ilustrată în caracter. Dumnezeu a prezentat caracterul Său ca model pentru toți cei care vor să devină supuși ai Împărăției Sale. Numai cei care vor deveni conlucrători cu Hristos, numai cei care vor zice: “Doamne, tot ce am și tot ce sunt este al Tău”, numai aceia vor fi recunoscuți ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Toți trebuie să-și dea seama ce înseamnă a dori cerul și totuși să renunțe la el din cauza condițiilor puse. Gândiți-vă ce înseamnă a zice “nu” lui Hristos. Fruntașul a zis: “Nu, nu pot să-ți dau totul”. Spunem și noi la fel? Mântuitorul Se oferă să împartă cu noi lucrarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o să o facem. El ne pune la dispoziție toate mijloacele date nouă de Dumnezeu, pentru a duce mai departe lucrarea Sa în lume. Numai în felul acesta ne putem mântui. HLL 523.1
Fruntașului îi fuseseră încredințate mari averi, pentru ca el să se dovedească un ispravnic credincios; el trebuia să folosească aceste bunuri pentru binecuvântarea celor în nevoie. Tot astfel și azi Dumnezeu încredințează oamenilor mijloace, talente și ocazii, ca ei să poată fi slujitorii Săi pentru ajutorarea celor săraci și suferinzi. Acela care folosește darurile încredințate așa cum intenționează Dumnezeu devine un conlucrător cu Mântuitorul. El câștigă suflete la Hristos, deoarece este un reprezentant al caracterului Său. HLL 523.2
Acelora care, asemenea tânărului conducător, sunt în posturi de încredere și au averi mari, li se va părea poate un sacrificiu prea mare să părăsească totul pentru a-L urma pe Hristos. Dar aceasta este regula de purtare pentru toți cei care doresc să devină ucenici ai Săi. Nu se primește nimic altceva decât ascultarea. Predarea de sine este miezul învățăturilor lui Hristos. Adesea, ni se pare că ne este impusă într-un limbaj care pare poruncitor, pentru că nu există altă cale de a-l salva pe om, decât de a îndepărta lucrurile care, dacă ar fi cultivate, ar duce la degradarea întregii ființe. HLL 523.3
Când urmașii lui Hristos înapoiază Domnului ce este al Lui, ei adună o comoară care li se va da când vor auzi cuvintele: “Bine, rob bun și credincios ... intră în bucuria stăpânului tău”. “Care pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Matei 25, 23; Evrei 12, 2.) Bucuria de a vedea oameni mântuiți, salvați pentru veșnicie, este răsplata tuturor acelora care pășesc pe urmele Aceluia care a zis: “Urmează-Mă”. HLL 523.4
Miercuri, 21 August
Puteți voi să beți paharul Meu?
Citește Marcu 10:33-45. Cum dezvăluie aceste versete ignoranța continuă a ucenicilor cu privire nu numai la misiunea lui Isus, ci și la ceea ce înseamnă să-L urmezi?
Hristos i-a chemat din nou pe cei doisprezece în jurul Său și, mult mai clar decât oricând până atunci, le-a vorbit despre trădarea și suferințele Sale. “‘Iată’”, a zis El, “‘că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului se va împlini. Căci va fi dat în mâna neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa; și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.’ Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus.” HLL 547.2
Nu vestiseră ei cu puțin timp mai înainte, pretutindeni: “Împărăția cerului s-a apropiat?” Nu făgăduise chiar Hristos că mulți vor ședea cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția lui Dumnezeu? Nu făgăduise El tuturor celor ce renunțaseră la ceva pentru Numele Lui că urmau să primească însutit în viața aceasta și că vor avea parte de Împărăția Sa? Și nu dăduse El celor doisprezece făgăduința deosebită că vor avea un loc de mare cinste în Împărăția Sa — că aveau să stea pe tronuri și să judece cele douăsprezece seminții ale lui Israel? Chiar și acum spusese că toate lucrurile scrise în profeții cu privire la El aveau să se împlinească. Și nu au profetizat proorocii despre slava domniei lui Mesia? În lumina acestor gânduri, cuvintele Lui despre trădare, persecuție și moarte păreau vagi și întunecate. Ei credeau că, oricare ar fi fost greutățile care urmau să intervină, împărăția trebuia să fie întemeiată în curând. HLL 547.3
Ioan fiul lui Zebedei, fusese unul dintre primii doi ucenici care Îl urmaseră pe Isus. El și fratele său Iacov formaseră cea dintâi grupă care părăsise totul pentru a-L sluji. Ei își părăsiseră familia și prietenii cu bucurie, numai ca să poată fi împreună cu El; au umblat și au vorbit cu El; fuseseră cu El atât în intimitatea familiei, cât și în adunările publice. El le liniștise temerile, îi scăpase de primejdie, le alinase suferințele, îi mângâiase în dureri și, plin de răbdare și bunătate, îi învățase până când inima lor părea înlănțuită de a Lui și, în căldura iubirii lor, doreau să fie cât mai aproape de El în Împărăția Sa. Ori de câte ori se ivea o ocazie, Ioan se așeza chiar lângă Mântuitorul său și Iacov dorea și el să fie onorat cu o legătură tot atât de strânsă. HLL 548.1
Isus S-a purtat blând cu ei și nu le-a mustrat egoismul, când căutau să fie așezați mai presus de frații lor. El le-a citit inimile și a cunoscut profunzimea atașamentului lor față de El. Iubirea lor nu era doar un sentiment omenesc; deși pervertită de egoismul naturii omenești prin care se manifesta, ea era o revărsare din izvorul iubirii Sale răscumpărătoare. El nu voia să mustre, ci să adâncească și să cruțe. El a zis: “Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat?” Ei și-au adus aminte de cuvintele Lui tainice, care arătau spre încercare și suferință, și totuși au răspuns plini de încredere: “Putem”. Ei ar fi socotit drept cea mai mare cinste să-și arate credincioșia, împărtășindu-se de toate câte trebuia să sufere Domnul lor. HLL 548.6
“Este adevărat că veți bea paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu”, a spus El; în fața Lui era o cruce în loc de tron și doi răufăcători ca tovarăși, la dreapta și la stânga Lui. Ioan și Iacov aveau să împărtășească suferința cu Domnul lor; unul, primul dintre frați, avea să piară de sabie, celălalt avea să îndure mai mult ca toți truda, ocara și persecuția. HLL 548.7
“Dar cinstea de a ședea la dreapta și la stânga Mea”, a continuat El, “nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” În Împărăția lui Dumnezeu nimeni nu poate câștiga o anumită poziție prin favoritisme. Ea nu este câștigată și nici nu este primită printr-o hotărâre arbitrară. Este un rezultat al caracterului. Coroana și tronul sunt semnele exterioare ale împlinirii unei condiții; ele sunt semnele biruinței câștigate asupra eului prin Domnul Isus Hristos. HLL 549.1
Mult timp după aceea, când ucenicii au fost aduși să simtă împreună cu Hristos prin împărtășirea cu suferințele Lui, Domnul i-a descoperit lui Ioan care era legea Împărăției Lui. “Celui ce va birui”, a zis Hristos, “îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” “Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și Numele Meu cel nou.” (Apocalipsa 3, 21.12.) Tot astfel scria și apostolul Pavel: “Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2 Timotei 4, 6-8.) HLL 549.2
Cel mai aproape de Hristos va sta acela care pe pământ a fost pătruns cel mai mult de spiritul iubirii Sale pline de jertfire — iubirea care “nu se laudă, nu se umflă de mândrie ... nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13, 4-5) — iubire care îl îndeamnă pe ucenic, așa cum L-a îndemnat și pe Domnul nostru, să dea totul, să trăiască, să lucreze și să Se sacrifice, chiar până la moarte, pentru mântuirea omenirii. Spiritul acesta s-a manifestat în viața lui Pavel. El spunea: “Pentru mine, a trăi este Hristos”, deoarece viața lui descoperea oamenilor pe Hristos; “și a muri este un câștig” — câștig pentru Hristos; moartea însăși urma să dea pe față puterea harului Său și să adune suflete pentru El. “Hristos va fi proslăvit, cu îndrăzneală, în trupul meu”, a spus el, “fie prin viața mea, fie prin moartea mea.” (Filipeni 1, 21.20.) HLL 549.3
Joi, 22 August
„Ce vrei să-ti fac?”
Citește Marcu 10:46-52. Cum a reacționat Bartimeu la trecerea lui Isus?
„Isus a răspuns și i-a zis: „Ce vrei să-ți fac? Orbul I-a răspuns: „Doamne, ca să-mi recapăt vederea.” KJV - Marcu 10:51
„Doar atunci când păcătosul simte nevoia unui Mântuitor, inima lui se îndreaptă către Cel care îl poate ajuta. Când Isus umbla printre oameni, bolnavii erau cei care voiau un medic. Cei săraci, cei suferinzi și îndurerați îl urmau, pentru a primi ajutorul și mângâierea pe care nu le puteau găsi în altă parte. Orbul Bartimeu așteaptă pe marginea drumului; el a așteptat mult timp să îl întâlnească pe Hristos. Mulțimi de oameni care au vederea trec încoace și încolo, dar nu au nicio dorință de a-l vedea pe Isus. O privire de credință i-ar atinge inima plină de iubire și le-ar aduce binecuvântările harului Său; dar ei nu cunosc boala și sărăcia sufletelor lor și nu simt nevoia de Hristos. Nu la fel se întâmplă cu bietul orb. Singura lui speranță este în Isus. În timp ce aștepta și privea, aude pașii multor picioare și întreabă cu nerăbdare: „Ce înseamnă acest zgomot de călătorie? Trecătorii răspund că „Isus din Nazaret trece pe acolo”. Cu nerăbdarea unei dorințe intense, el strigă: „Isus, Fiul lui David, ai milă de mine!” Ei încearcă să îl reducă la tăcere, dar el strigă și mai vehement: „Tu, Fiul lui David, ai milă de mine!” Acest apel este ascultat. Credința lui perseverentă este răsplătită. Nu numai vederea fizică îi este redată, dar ochii înțelegerii îi sunt deschiși. În Hristos, el îl vede pe Răscumpărătorul său, iar Soarele dreptății strălucește în sufletul său. Toți cei care simt nevoia de Hristos, așa cum a simțit-o orbul Bartimeu, și care vor fi la fel de serioși și hotărâți ca el, vor primi, la fel ca el, binecuvântarea la care râvnesc. RH 15 martie 1887, par. 3
„Cei necăjiți, suferinzi, care Îl căutau pe Hristos ca ajutor al lor, erau fermecați de perfecțiunea divină, de frumusețea sfințeniei, care străluceau în caracterul Său. Dar fariseii nu puteau vedea în el nicio frumusețe care să îi facă să îl dorească. Vestimentația sa simplă și viața sa umilă, lipsită de spectacol exterior, l-au făcut să fie pentru ei ca o rădăcină din pământ uscat.” RH 15 martie 1887, par. 4
„Cei care Îl primesc pe Hristos prin credință vor primi și puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu.” 72 SD 126.5
Vineri, 23 August
Studiu suplimentar
Pentru a fi un creștin în ochii lui Dumnezeu, nu trebuie să te lauzi niciodată pe tine însuți, ci să-L lauzi pe Dumnezeu și bunătatea Sa. Niciodată să nu te lauzi cu propriile interese și realizări, ci să te lauzi cu cele ale lui Dumnezeu. Niciodată să nu încerci să-ți promovezi afacerea, ci întotdeauna să încerci să o promovezi pe cea a lui Dumnezeu. Nu vă rugați niciodată pentru lumină pentru a ști ce să faceți și unde să mergeți pentru ca afacerea și interesele voastre să prospere, ci mai degrabă rugați-vă pentru lumină ca Dumnezeu să vă ajute să faceți lucrul sau să mergeți în locul în care ați putea servi cel mai bine cauza Lui, ca El să vă conducă și să vă învețe cum să promovați împărăția Lui. Atunci, și numai atunci, veți constata că nu veți greși niciodată! Orice alt motiv decât acesta vă va duce acolo unde Dumnezeu nu vă vrea și unde va trebui să vă duceți propria povară independent de El.
Când lucrurile merg contrar voinței și căii cuiva astăzi, majoritatea creștinilor dau credit Diavolului. Doar atunci când lucrurile merg după bunul lor plac Îi dau credit lui Dumnezeu! Balaam, de asemenea, a fost fericit când i s-a deschis calea pentru a merge la Balac, dar când îngerul Domnului a blocat drumul pe care călătorea, atunci Balaam, a devenit furios ca un câine și a lovit măgarul.
Nu, nimic în afară de tine însuți nu poate înfrânge planurile lui Dumnezeu pentru tine. Fie că sunt prietenii sau dușmanii tăi, fie că sunt fiare sau regi, îi vei găsi pe toți lucrând involuntar sau în mod conștient pentru binele tău, mai degrabă decât pentru răul tău, dacă faci voia lui Dumnezeu. Ce resursă bogată este Cerul! Și cine știe asta!
Amintește-ți acum că orice ți-ar sta în cale, fie Marea Roșie sau râul Iordan, fie un munte sau un deșert, va deveni chiar piatra ta de temelie.
O astfel de neprihănire este neprihănirea Domnului și o poți avea cu prețul propriei tale neprihăniri. Atunci vei găsi căile Domnului mult mai înalte decât ale tale, așa cum cerul este mai înalt decât pământul. Când se va întâmpla acest lucru, atunci numai tu vei spune cu înțelegere: „Domnul neprihănirea noastră”.
„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi.” Isa. 26:3-6.