Lecții pentru ucenici: Partea 1
Studiul 7, trimestrul 3, 10-16 august 2024.
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază, 10 August
Text de memorat:
" Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva* să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Marcu 8:34
Pentru cei aleși să-I fie conlucrători în lucrarea Sa, scenele care stăteau în fața Lui erau încă ascunse; dar se apropia vremea când trebuiau să privească agonia Lui. Ei trebuiau să-L vadă pe Acela pe care-L iubeau și în care se încredeau dat în mâinile vrăjmașilor Săi și atârnat pe crucea Calvarului. În curând, El trebuia să-i părăsească și ei aveau să dea piept cu lumea, fără mângâierea prezenței Sale vizibile. El știa cât de grozav urmau să-i persecute ura și necredința și dorea să-i pregătească pentru aceste încercări. HLL 410.3
El voia să le vorbească despre suferințele care Îl așteptau. Dar întâi a mers deoparte singur și S-a rugat ca inima lor să fie pregătită pentru a primi cuvintele Sale. După ce a venit la ei, nu le-a spus îndată tot ce dorea să le împărtășească. Înainte de a face lucrul acesta, le-a dat ocazia de a-și mărturisi credința în El, ca să fie întăriți pentru încercarea viitoare. El a întrebat: “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” HLL 411.2
Isus a pus atunci o a doua întrebare, adresându-Se chiar ucenicilor: “Dar voi cine ziceți să sunt?” Petru a răspuns: “Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” HLL 411.4
Isus i-a răspuns lui Petru, zicând: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri”. HLL 412.2
După mărturisirea lui Petru, Isus le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El era Hristosul. Porunca aceasta a fost dată din cauza împotrivirii hotărâte a cărturarilor și a fariseilor. Mai mult încă, oamenii, chiar și ucenicii, aveau o părere greșită despre Mesia, astfel că o vestire a Lui în mod public nu le-ar fi dat o idee adevărată despre caracterul sau lucrarea Lui. Dar zi după zi El li Se descoperea ca Mântuitor și, în felul acesta, dorea să le dea o concepție adevărată despre Sine ca Mesia. HLL 414.4
Duminică, 11 August
Vederea limpede
Citiți Marcu 8:22-30. De ce i-a luat lui Isus două atingeri pentru a-l vindeca pe orb și ce lecții au reieșit din această relatare?
“Când trecea, Isus a văzut un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ‘Învățătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?’ Isus a răspuns: ‘N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu’. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta și a zis: ‘Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care tălmăcit înseamnă trimis)’. El s-a dus, s-a scăldat și s-a întors văzând bine.” HLL 470.3
Credința iudeilor cu privire la relația dintre păcat și suferință era împărtășită și de ucenicii lui Hristos. În timp ce le-a corectat rătăcirea, Isus nu le-a explicat cauza suferinței omului, ci le-a spus care va fi urmarea. Din cauza ei, urma să se descopere puterea lui Dumnezeu. “Cât timp sunt în lume”, a zis El, “sunt Lumina lumii.” Apoi, după ce a uns ochii orbului, l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului, și vederea omului a fost restabilită. În felul acesta, Isus a răspuns la întrebarea ucenicilor în mod practic, după cum răspundea de obicei la toate întrebările care I se puneau din curiozitate. Ucenicii nu erau chemați să discute cine a păcătuit sau n-a păcătuit, ci să înțeleagă puterea și mila lui Dumnezeu manifestate, dând orbului vederea. Era ușor de înțeles că nu era putere de vindecare în tină sau în scăldătoarea la care orbul a fost trimis să se spele, ci puterea era în Hristos. HLL 471.4
Fariseii nu puteau fi decât uimiți de vindecare. Totuși, erau plini de ură mai mult ca oricând, deoarece minunea fusese săvârșită în zi de Sabat. HLL 471.5
Vecinii tânărului și cei care îl cunoscuseră mai înainte, pe când era orb, ziceau: “Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Ei priveau la el cu îndoială, deoarece, de când i se deschiseseră ochii, înfățișarea lui se schimbase și se făcuse mai strălucitoare și el părea un alt om. HLL 471.6
Luni, 12 August
Prețul uceniciei
Citiți Marcu 8:31-38. Ce învață Isus aici despre costul urmării lui Hristos?
De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie.” HLL 415.2
Nefiind în stare din cauza durerii și uimirii să mai spună ceva, ucenicii ascultară. Hristos acceptase cuvintele prin care Petru Îl recunoscuse ca Fiul lui Dumnezeu și acum cuvintele Sale, prin care le vestea suferința și moartea Sa, li se păreau cu neputință de înțeles. Petru n-a putut să tacă. El s-a agățat de Domnul său, voind parcă să-L tragă înapoi de la ce avea să I se întâmple în curând, și a zis: “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ți se întâmple așa ceva!” HLL 415.3
Satana încerca să-L descurajeze pe Isus și să-L întoarcă de la lucrarea Lui; iar Petru, în iubirea lui oarbă, dădea glas ispitei. Domnul răutății era autorul acestui gând. Înapoia acestui apel stăruitor, era provocarea venită de la el. În pustie, Satana Îi oferise lui Hristos stăpânirea lumii, cu condiția de a părăsi cărarea sacrificiului și umilinței. Acum înfățișa ucenicului lui Hristos aceeași ispită. El căuta să fixeze atenția lui Petru asupra măririi pământești, pentru ca el să nu poată privi crucea spre care voia Isus să-i îndrepte privirea. Prin Petru, Satana arunca din nou ispita asupra lui Isus. Dar Mântuitorul nu a luat seama la ea; gândul Îi era la ucenicul Său. Satana se așezase între Petru și Domnul lui, pentru ca inima ucenicului să nu fie mișcată la vederea umilirii lui Hristos pentru mântuirea lui. Cuvintele lui Hristos nu au fost rostite către Petru, ci către acela care încerca să-l despartă pe Petru de Răscumpărătorul lui. “Înapoia Mea, Satano.” Nu te mai așeza între Mine și servul Meu rătăcit. Lasă-Mă să stau față în față cu Petru, ca să-i pot descoperi taina iubirii Mele.HLL 416.1
Petru a înțeles cu greu această învățătură amară, și anume că drumul lui Hristos pe pământ trecea prin luptă și umilință. Ucenicul se dădea înapoi în fața părtășiei cu Domnul său în suferință. Dar, în văpaia focului din cuptor, el trebuia să învețe binecuvântarea adusă de aceasta. Multă vreme după aceea, când ființa lui atât de activă era aplecată sub povara anilor și a muncii, a scris: “Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi: dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui.” (1 Petru 4, 12.13.) HLL 416.2
Isus le-a explicat acum ucenicilor Săi că viața Lui de abnegație era un exemplu pentru ceea ce trebuia să fie viața lor. Chemând în jurul Său, împreună cu ucenicii, pe oamenii care se apropiaseră, El a zis: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Crucea era asociată cu puterea Romei. Era instrumentul celei mai crude și mai umilitoare forme de moarte. Criminalii cei mai decăzuți erau puși să-și poarte crucea până la locul de execuție și adesea, când urma să le fie pusă în spinare, se împotriveau cu disperare până când erau biruiți și instrumentul de tortură le era legat în spinare. Dar Isus le-a poruncit urmașilor Săi să-și ia crucea și să o poarte după El. Pentru ucenici, cuvintele Lui, deși slab înțelese, arătau că trebuie să fie supuși până la cea mai mare umilință — supunere până la moarte pentru Numele lui Hristos. Cuvintele lui Hristos n-ar fi putut să descrie mai bine ce înseamnă o totală predare de sine. Pe toate acestea El le primise pentru binele lor. Isus nu socotise cerul un loc de dorit, atâta timp cât noi eram pierduți. El părăsise curțile cerești pentru o viață de înjosire și insultă și o moarte rușinoasă. El, care era bogat în comorile neprețuite ale cerului, S-a făcut sărac, ca prin sărăcia Lui noi să putem fi îmbogățiți. Noi trebuie să mergem pe cărarea pe care a mers El. HLL 416.3
Iubirea față de sufletele pentru care a murit Hristos înseamnă răstignirea eului. De aici înainte, cel care este copil al lui Dumnezeu va privi la persoana sa ca la un inel de legătură în lanțul aruncat pentru salvarea lumii, una cu Hristos în planul milei Sale, mergând înainte cu El pentru a căuta și salva pe cei pierduți. Creștinul trebuie să-și dea totdeauna seama că s-a consacrat lui Dumnezeu și că trebuie să descopere lumii pe Hristos în caracter. Sacrificiul de sine, simpatia, iubirea, date pe față în viața lui Hristos, trebuie să se arate din nou în viața celui care lucrează pentru Dumnezeu. HLL 417.1
“Oricine va vrea să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie o va câștiga.” Egoismul înseamnă moarte. Nici un organ al corpului nu poate să trăiască, dacă își mărginește activitatea numai la sine. Dacă inima nu va trimite sângele dătător de viață la mână și la cap, în curând își va pierde puterea. Asemenea sângelui dătător de viață, iubirea lui Hristos este difuzată în toate părțile corpului spiritual al lui Hristos. Noi suntem membre unii pentru alții și cel care nu vrea să dea va pieri. “Și ce-ar folosi”, zice Hristos, “unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” HLL 417.2
Marți, 13 August
Muntele și norodul
Citește Marcu 9:1-13. Ce au văzut Petru, Iacov și Ioan într-o seară cu Isus?
Se apropia seara, când Isus a chemat la Sine pe trei dintre ucenici, pe Petru, Iacov și Ioan, și i-a condus peste câmpii și în sus, pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Mântuitorul și ucenicii petrecuseră ziua călătorind și învățând, de aceea urcușul muntelui le sporea oboseala. Hristos despovărase mintea și corpul multor suferinzi; El făcuse să pătrundă vibrația vieții în ființa lor slăbită, dar și El era împovărat de natura omenească și, împreună cu ucenicii, era obosit din cauza urcușului. HLL 419.1
La un moment dat, Hristos le-a spus că nu vor merge mai departe. Îndepărtându-Se puțin de ei, Omul întristării a început să-și reverse cererile, cu strigăte mari și cu lacrimi. El Se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El Însuși avea nevoie de o nouă legătură cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul. El Își revărsa dorințele inimii pentru ucenicii Săi, pentru ca, în ceasul puterii întunericului, credința lor să nu scadă. Roua se așternea cu îmbelșugare peste ființa Lui plecată, dar El nu lua seama. Umbrele nopții se adunau tot mai dese în jurul Lui, dar El nu privea la tristețea lor. În felul acesta, orele treceau încetul cu încetul. La început, ucenicii și-au unit rugăciunile cu ale Lui în sinceră consacrare; dar, după un timp, au fost doborâți de oboseală și, încercând încă să mai aibă interes pentru cele din jurul lor, au adormit. Isus le vorbise despre suferințele Lui; El îi luase cu Sine ca să se poată uni cu El în rugăciune; chiar acum Se ruga pentru ei. Mântuitorul a văzut întristarea ucenicilor și a dorit să le ușureze durerea prin asigurarea că n-a fost în zadar credința lor. Nu toți, chiar și dintre cei doisprezece, puteau să primească descoperirea pe care El dorea să le-o facă. Numai cei trei, care aveau să fie martori la chinurile din Ghetsemani, au fost aleși să fie cu El pe munte. Povara rugăciunii Sale era să li se dea o descoperire a slavei pe care o avusese la Tatăl înainte de a fi lumea, ca Împărăția Sa să se descopere ochilor omenești și ucenicii să fie întăriți pentru a putea să o privească. El Se ruga ca ei să poată fi martorii unei manifestări a dumnezeirii Sale, care să-i mângâie în timpul supremei Sale agonii prin cunoașterea faptului sigur că El este Fiul lui Dumnezeu și că moartea Lui rușinoasă este o parte a Planului de Mântuire. HLL 419.4
Rugăciunea Lui a fost ascultată. În timp ce El era plecat în umilință în locul acela stâncos, cerurile s-au deschis deodată, porțile de aur ale Cetății lui Dumnezeu s-au deschis larg și o strălucire sfântă a coborât pe munte, îmbrăcându-L pe Mântuitorul. Natura divină a Domnului Hristos a strălucit prin corpul omenesc și a întâlnit slava venită de sus. Ridicându-Se din prosternare, Hristos stătea în slavă asemenea lui Dumnezeu. Lupta sufletească trecuse. Fața Lui strălucea “ca soarele” și îmbrăcămintea Lui era “albă ca lumina”. HLL 421.1
Ucenicii, trezindu-se, au văzut revărsarea de slavă care lumina muntele. Cu teamă și uimire, ei priveau chipul strălucitor al Domnului lor. Când au ajuns în stare să suporte lumina aceea minunată, au văzut că Isus nu este singur. Lângă El erau două ființe cerești, într-o convorbire apropiată cu El. Erau Moise, care pe Sinai vorbise cu Dumnezeu, și Ilie, căruia i se dăduse înaltul privilegiu oferit doar unui alt fiu al lui Adam — acela de a nu ajunge niciodată sub puterea morții. HLL 421.2
Moise, pe muntele schimbării la față, era ca o mărturie pentru biruința lui Hristos asupra păcatului și a morții. El reprezenta pe aceia care vor ieși din mormânt la învierea drepților. Ilie, care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, reprezenta pe aceia care vor fi în viață pe pământ la a doua venire a lui Hristos și care vor fi “schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță”, “când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire.” (1 Corinteni 15, 51-53.) Isus a fost îmbrăcat cu lumina cerească, așa cum Se va arăta “a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea”, când El “va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.” (Evrei 9, 28; Marcu 8, 38.) Făgăduința Mântuitorului pentru ucenici se împlinea acum. Pe munte, era reprezentată în miniatură Împărăția viitoare a slavei — Hristos împăratul, Moise ca reprezentant al sfinților înviați, iar Ilie, al celor proslăviți. HLL 421.4
Ucenicii nu înțelegeau încă lucrurile din fața lor; dar se bucurau că Învățătorul, plin de răbdare, umil și blând, care umblase pe pământ ca un străin fără ajutor, era onorat de ființele atât de favorizate în cer. Ei credeau că Ilie a venit să vestească Împărăția lui Mesia și că Împărăția lui Hristos era gata a se statornici pe pământ. Erau gata să alunge pentru totdeauna amintirea temerii și a dezamăgirii lor. Ei ar fi vrut să zăbovească aici, unde se descoperea slava lui Dumnezeu. Petru exclamă: “Învățătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, și una pentru Ilie”. Ucenicii credeau că Moise și Ilie fuseseră trimiși să protejeze pe Învățătorul lor și să întărească autoritatea Lui ca împărat. HLL 422.1
Miercuri, 14 August
Cine este cel mai mare?
Citiți Marcu 9:30-41. Ce este diferit în a doua prorocie a lui Isus despre moartea și învierea Sa (comparați cu Marcu 8:31)? De asemenea, pentru ce se ceartă ucenicii și ce instrucțiuni dă Isus?
În călătoria prin Galilea, Hristos încercase din nou să pregătească mintea ucenicilor pentru evenimentul care Îi stătea înainte. El le-a spus că trebuie să Se urce la Ierusalim pentru a fi dat la moarte și apoi să învie. Și a adăugat o avertizare ciudată și solemnă: avea să fie trădat și dat pe mâna vrăjmașilor. Ucenicii n-au înțeles cuvintele Sale nici de astă dată. Deși deasupra lor se abătuse umbra unei mari întristări, în inima lor se strecurase un spirit de rivalitate. Se certau între ei, fiecare dorind să fie socotit mai mare în împărăție. Ei credeau că pot să ascundă de Isus această ceartă, de aceea n-au stat ca de obicei aproape de El, ci s-au înșirat în urmă, așa că, atunci când au intrat în Capernaum, El era înaintea lor. Isus le citea gândurile și dorea să le dea sfaturi și să-i învețe. Dar pentru aceasta a așteptat un moment de liniște, când inimile lor vor fi deschise pentru a primi cuvintele Sale. HLL 432.2
Când Hristos și ucenicii erau singuri în casă, în timp ce Petru plecase la mare, Isus i-a chemat la Sine pe ceilalți și a întrebat: “Despre ce vorbeați unii cu alții pe drum?” Prezența lui Isus și întrebarea Lui i-au făcut să vadă lucrurile într-o lumină cu totul deosebită de aceea în care le văzuseră când se certau pe drum. Rușinea și sentimentul de vinovăție i-au făcut să tacă. Isus le spusese că El avea să moară pentru mântuirea lor, iar ambiția lor egoistă era într-un dureros contrast cu iubirea Lui neegoistă. HLL 434.5
Când le spusese că avea să moară și să învie, Isus căutase să-i atragă într-o discuție cu privire la marea încercare a credinței care le stătea înainte. Dacă ar fi fost gata să primească ce dorea El să le descopere, ar fi fost scutiți de durere și de disperare grozavă. Cuvintele Lui le-ar fi adus mângâiere în ceasul întristării și descurajării. Cu toate că vorbise așa de lămurit despre ceea ce Îl aștepta, faptul că amintise că va merge curând în Ierusalim le aprinsese iarăși speranța că împărăția va fi întemeiată. Lucrul acesta dusese la cearta cu privire la cine va ocupa cele mai înalte funcții. Când Petru a revenit de la mare, ucenicii i-au spus și lui despre întrebarea Mântuitorului și, în cele din urmă, unul a îndrăznit să-L întrebe pe Isus: “Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” HLL 435.1
Mântuitorul i-a adunat pe ucenici în jurul Său și le-a spus: “Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toți și slujitorul tuturor!” Aceste cuvinte erau atât de solemne și impresionante, dar ucenicii erau departe de a le înțelege. Ei nu puteau să vadă ceea ce înțelegea Hristos. Nu înțelegeau natura Împărăției lui Hristos și această neștiință era cauza aparentă a certurilor lor. Dar adevărata cauză era mai profundă. Explicând natura Împărăției Sale, Hristos ar fi putut stinge cearta; dar aceasta n-ar fi înlăturat cauza. Chiar după ce ar fi primit cunoștință deplină, problema cu privire la întâietate ar fi reînnoit neînțelegerea. În felul acesta ar fi adus dezastru asupra bisericii, după plecarea lui Hristos. Cearta pentru locul cel mai de frunte era lucrarea aceluiași spirit care începuse marea luptă în lumile de sus și care coborâse pe Hristos din cer, ca să moară. În fața Sa El l-a văzut pe Lucifer, “fiul zorilor”, întrecând în slavă pe toți îngerii care înconjurau tronul unit prin legăturile cele mai strânse cu Fiul lui Dumnezeu. Lucifer spusese: “Voi fi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14, 12.14), și dorința după înălțare de sine adusese ceartă în curțile cerești și făcuse să fie alungată o mare parte din oștile lui Dumnezeu. Dacă ar fi dorit cu adevărat să fie asemenea cu Cel Preaînalt, Lucifer n-ar fi dezertat niciodată de la locul ce i se dăduse în cer, deoarece spiritul Celui Preaînalt se dă pe față în lucrarea neegoistă. Lucifer dorea puterea lui Dumnezeu, dar nu caracterul Lui. El căuta pentru sine locul cel mai de frunte și orice ființă care e stăpânită de spiritul lui face la fel. În felul acesta, înstrăinarea, dezbinarea și cearta ajung inevitabile. Stăpânirea ajunge premiul celui mai tare. Împărăția lui Satana este o împărăție a forței; fiecare îi socotește pe toți ceilalți ca o piedică pentru înaintarea sa sau ca o treaptă pe care, călcând, să ajungă la un loc mai înalt. HLL 435.2
Foarte duios, dar cu multă solemnitate, Isus a încercat să îndrepte răul. El a arătat care este principiul care stăpânește în cer și în ce constă adevărata mărire, așa cum este apreciată după etalonul curților de sus. Cei care erau mânați de îngâmfare și dorință de înălțare de sine se gândeau mai mult la ei și la răsplata pe care urmau să o primească decât la modul în care trebuia să reîntoarcă lui Dumnezeu darurile pe care le primiseră. Ei nu puteau să aibă loc în Împărăția cerurilor, deoarece erau asemenea celor din rândurile lui Satana. HLL 436.2
Înainte de onoare este umilința. Pentru a sta într-un loc înalt înaintea oamenilor, Dumnezeu alege pe lucrătorul care, asemenea lui Ioan Botezătorul, ia un loc umil în fața lui Dumnezeu. Ucenicul care seamănă mai mult cu un copil este lucrătorul care are mai mult succes în lucrarea lui Dumnezeu. Inteligențele cerești pot să conlucreze cu acela care nu caută să-și înalțe eul, ci să salveze suflete. Acela care simte mai mult nevoia după ajutorul divin va stărui mai mult ca să-l aibă; iar Duhul Sfânt i-L va descoperi pe Isus, care va întări și va înălța sufletul. În urma comuniunii cu Hristos, el pleacă să lucreze pentru cei care pier în păcatele lor. El este uns pentru misiunea sa și are succes acolo unde mulți învățați și intelectuali dau greș. HLL 436.3
Joi, 15 August
Omul sănătos in iad
Citește Marcu 9:42-50. Ce leagă învățăturile lui Isus în acest pasaj?
Nu era destul pentru ucenicii lui Isus să fie instruiți cu privire la natura Împărăției Sale. Ceea ce le trebuia era o schimbare a inimii, care să-i aducă în armonie cu principiile ei. Chemând la Sine un copilaș, Isus l-a așezat în mijlocul lor; apoi, strângându-l cu gingășie în brațe, El a zis: “Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”. Simplitatea, uitarea de sine și iubirea plină de încredere ale copilașului sunt însușiri pe care cerul le apreciază. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măriri. HLL 437.1
Cuvintele Mântuitorului au trezit în ucenici un simțământ de neîncredere în ei înșiși. Deși răspunsul dat nu viza în mod direct pe cineva anume, Ioan a început să se întrebe dacă într-o anumită împrejurare purtarea lui fusese corectă. Cu spirit ca de copil, el a adus această problemă înaintea lui Isus: “Învățătorule”, a zis el, “noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentru că nu mergea după noi”. HLL 437.5
Iacov și Ioan erau de părere că îl opriseră pe omul acela pentru a-I da onoare Domnului lor; dar acum au început să vadă că de fapt fuseseră geloși pentru persoana lor. Ei și-au recunoscut greșeala și au primit mustrarea lui Isus. “Nu-l opriți, fiindcă nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.” Nici unul dintre cei care, într-un fel oarecare, s-au arătat prietenoși față de Isus nu trebuia să fie respins. Mulți fuseseră adânc mișcați de caracterul și lucrarea lui Hristos și inimile lor se deschideau în credință față de El; și ucenicii, care nu puteau cunoaște motivele, trebuiau să fie cu băgare de seamă, pentru a nu descuraja asemenea suflete. Când Isus urma să nu mai fie personal printre ei, iar lucrarea să fie lăsată în mâinile lor, nu trebuiau să-și îngăduie un spirit mărginit, exclusivist, ci să dea pe față aceeași iubire cuprinzătoare, pe care o văzuseră la Învățătorul lor. HLL 437.6
Faptul că cineva nu se potrivește în totul cu părerile sau ideile noastre personale nu ne va îndreptăți să-i interzicem să lucreze pentru Domnul. Hristos este marele Învățător; noi nu trebuie să judecăm sau să poruncim, ci fiecare dintre noi să stea cu umilință la picioarele lui Isus și să învețe de la El. Fiecare suflet pe care Dumnezeu l-a făcut binevoitor este un canal prin care Hristos Își va descoperi iubirea Sa iertătoare. Cât de atenți ar trebui să fim ca nu cumva să descurajăm pe vreunul dintre purtătorii de lumină de la Dumnezeu și astfel să împiedicăm razele cu care El ar vrea să lumineze lumea!HLL 438.1
Asprimea sau răceala arătată de ucenici față de o persoană pe care o atrage Hristos — un act de felul aceluia săvârșit de Ioan când a interzis unui om să facă minuni în Numele lui Hristos — ar putea avea ca rezultat întoarcerea acelui om pe calea vrăjmașului, determinând astfel pierderea unui suflet. Cu privire la cel care ar putea face așa ceva, Isus a zis: “Ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară și să fie aruncat în mare”. Și a adăugat: “Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață, decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge. Dacă piciorul tău te va face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop, decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă.” (Marcu 9, 43-45.) HLL 438.2
Care era motivul pentru care Isus vorbea atât de hotărât? Deoarece “Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut”. Trebuie să arate ucenicii lui Isus mai puțină atenție față de semenii lor decât a arătat Maiestatea cerului? Fiecare ființă a costat un preț nemărginit și ce grozav e păcatul de a îndepărta un suflet de la Hristos, așa încât pentru el iubirea, umilința și suferințele Mântuitorului să fie zadarnice! HLL 438.3
Vineri, 16 August
Studiu suplimentar
Prin urmare, atunci când faci din Împărăția lui Dumnezeu interesul tău principal, cu siguranță te vei afla în locul potrivit la momentul potrivit, făcând lucrul potrivit și culegând cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu. Atunci poți fi sigur că El îți va deschide calea și te va duce acolo unde trebuie, chiar dacă va trebui să te scoată din fântână și să le spună ismaeliților să te ducă în Egipt și să te pună să lucrezi în casa lui Potifar. S-ar putea chiar să fie nevoit să te ducă în închisoare înainte de a te așeza alături de Faraon pe tron. Sau s-ar putea să te facă să fugi din Egipt și să te pună să păzești oi în jurul muntelui Horeb. Poate să te ducă în Marea Roșie în timp ce egiptenii te urmăresc. Poate să te ducă în deșert, unde nu există nici apă, nici hrană. Leul și ursul pot veni să-ți ia mieii, Goliat să-ți omoare poporul, iar regele te poate arunca în cuptorul aprins sau în groapa cu lei.
Da, se pot întâmpla sute și mii de lucruri, dar cel care se încrede în Dumnezeu și Îi face bine lucrarea va găsi în toate aceste așa-zise piedici sau neajunsuri eliberări minunate și căi spre succes, toate realizând planurile minunate ale lui Dumnezeu și calea lui Dumnezeu spre promovarea ta de la un lucru mare la altul. Când ești în grija lui Dumnezeu și sub controlul Său, nu spune niciodată că Diavolul a făcut asta sau aia, indiferent ce ar fi, pentru că el nu poate face nimic dacă nu i se permite să facă. Întotdeauna acorda-I lui Dumnezeu creditul.