Discuții și polemici
Studiul 3, Trimestrul 3, 13 - 19 Iulie 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 13 Iulie
Text de memorat:
Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului”. Marcu 2:27, 28
"Când Duhul Sfânt acționează asupra agentului uman, nu ne întreabă în ce fel va acționa. Adesea acționează în moduri neașteptate. Hristos nu a venit așa cum se așteptau evreii. El nu a venit într-un mod care să-i glorifice ca națiune. Înaintemergătorul Său a venit să Îi pregătească calea, chemându-i pe oameni să se pocăiască de păcatele lor, să se convertească și să fie botezați. Mesajul lui Hristos a fost: "Împărăția cerurilor este aproape; pocăiți-vă și credeți Evanghelia." [Marcu 1:15.] Evreii au refuzat să-L primească pe Hristos, deoarece El nu a venit în conformitate cu așteptările lor. Ideile oamenilor finiți au fost considerate infailibile, pentru că erau învechite. Acesta este pericolul la care este expusă acum biserica - ca invențiile oamenilor finiți să marcheze calea precisă pentru venirea Duhului Sfânt. Deși nu vor să recunoască, unii au făcut deja acest lucru. 11LtMs, Lt 38, 1896, par. 12
"Și pentru că Duhul va veni, nu pentru a-i lăuda pe oameni sau pentru a construi teoriile lor eronate, ci pentru a mustra lumea de păcat, de dreptate și de judecată, mulți se îndepărtează de el. Ei nu sunt dispuși să fie lipsiți de hainele propriei lor îndreptățiri. Ei nu sunt dispuși să schimbe propria lor neprihănire, care este nedreptate, cu neprihănirea lui Hristos, care este adevăr pur, nealterat. Duhul Sfânt nu flatează pe nimeni și nici nu lucrează după planurile vreunui om. Oamenii fini și păcătoși nu trebuie să îl prelucreze pe Duhul Sfânt. Atunci când acesta va veni ca un mustrător, prin orice agent uman pe care Dumnezeu îl va alege, este datoria omului să asculte și să se supună vocii sale." 11LtMs, Lt 38, 1896, par. 13
Duminică, 14 Iulie
Vindecarea unui om paralizat
Citește Marcu 2:1-12. Ce căuta slăbănogul când a fost adus la Isus și ce a primit?
Cei care îl duceau pe omul paralizat au încercat de nenumărate ori să-și facă drum prin mulțime, dar în zadar. Bolnavul privea în jur într-o grozavă disperare. Când ajutorul de atâta vreme căutat era așa de aproape, cum putea să renunțe la speranța sa? După îndemnul lui, prietenii l-au urcat pe acoperișul casei și, desfăcând învelișul, l-au lăsat înăuntru, la picioarele lui Isus. Cuvântarea Sa a fost întreruptă. Mântuitorul a privit la fața plină de durere și a văzut ochii rugători ațintiți asupra Lui. A înțeles totul, căci El atrăsese la Sine pe această ființă deznădăjduită și îndoielnică. În timp ce omul paralizat era încă acasă, Mântuitorul îi adusese convingerea în conștiință. Când s-a pocăit de păcatele lui și a crezut în puterea lui Isus de a-l vindeca, îndurările dătătoare de viață ale Mântuitorului au căzut de prima dată ca o binecuvântare asupra inimii lui însetate. Isus urmărise cea dintâi scânteie de credință, care crescuse până la convingerea că El era singurul ajutor al păcătosului și văzuse cum aceasta devine tot mai puternică, o dată cu fiecare efort de a veni înaintea Lui. HLL 268.1
Acum, în cuvintele care atinseră urechea suferindului ca o melodie plăcută, Mântuitorul a zis: “Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” HLL 268.2
Povara disperării cade de pe inima omului bolnav, pacea iertării se așează asupra duhului său și strălucește pe chipul său. Durerea fizică s-a dus și întreaga lui ființă e transformată. Slăbănogul nenorocit este vindecat! Păcătosul vinovat este iertat! HLL 268.3
În credință simplă, el primise cuvintele lui Isus ca fiind darul unei vieți noi. El n-a mai cerut nimic, ci a rămas într-o tăcere plină de fericire, prea plin de bucurie pentru a mai putea vorbi. Lumina cerească strălucea asupra feței lui și oamenii priveau uimiți la scena aceasta. HLL 268.4
Citește Mica 6:6-8. Cum explică acest text ce se întâmpla între Isus și acei lideri?
Rabinii așteptaseră plini de nerăbdare să vadă ce hotărâre ia Hristos în cazul acesta. Și-au adus aminte că omul venise la ei după ajutor și că ei refuzaseră să-i dea nădejde sau să-i arate simpatie. Nemulțumindu-se numai cu atât, declaraseră că omul suferea un blestem dumnezeiesc pentru păcatele lui. Lucrurile acestea le-au revenit cu putere în minte când l-au văzut pe omul bolnav înaintea lor. Au observat interesul cu care toți urmăreau scena și au simțit o teamă nespusă că-și vor pierde influența asupra poporului. HLL 268.5
Acești demnitari n-au schimbat între ei nici un cuvânt, dar, privind unii la alții, au citit același gând, și anume că trebuie făcut ceva pentru a opri valul simțămintelor. Isus declarase că păcatele slăbănogului erau iertate. Fariseii au considerat aceste cuvinte ca o hulă și au plănuit să prezinte lucrurile acestea ca un păcat vrednic de moarte. Ei și-au zis în inima lor: “Hulește! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” (Marcu 2, 7.) HLL 269.1
Ațintindu-și privirile asupra lor, priviri sub care ei au început să tremure și să se dea înapoi, Isus a zis: “Pentru ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: ‘Păcatele îți sunt iertate’ sau a zice: ‘Scoală-te și umblă?’ Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, ‘scoală-te’, a zis El slăbănogului, ‘ridică-ți patul și du-te acasă’”. HLL 269.2
Atunci, acela care fusese adus la Isus pe o targă se ridică pe picioarele sale, care prinseseră din nou elasticitate și tăria tinereții. Sângele dătător de viață aleargă prin venele lui. Fiecare organ al trupului pornește deodată la lucru. Strălucirea sănătății ia locul palorii morții atât de aproape “și îndată slăbănogul s-a sculat, și-a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu și ziceau: ‘Niciodată n-am mai văzut așa ceva!’” HLL 269.3
Luni, 15 Iulie
Chemarea lui Levi și întrebarea despre post
Citește Marcu 2:13-22. Cine era Levi, fiul lui Alfeu, și de ce ar fi existat vreo obiecție cu privire la intrarea lui în rândul ucenicilor lui Isus?
Chemarea lui Matei de a fi unul dintre ucenicii lui Hristos a dat naștere la o mare mânie. Ca un învățător în ale credinței să aleagă un vameș pentru a fi unul dintre ajutoarele lui apropiate era o jignire la adresa obiceiurilor religioase, sociale și naționale. Făcând apel la prejudecățile poporului, fariseii nădăjduiau să schimbe curentul sentimentelor poporului împotriva lui Isus. HLL 273.6
Între vameși se crease un foarte mare interes. Inimile lor erau atrase către Învățătorul divin. În bucuria noii sale situații de ucenic al Domnului, Matei dorea să-L prezinte pe Isus și foștilor lui colegi. Ca urmare, el a dat o masă mare la el acasă, unde și-a adunat rudele și prietenii. Nu numai că între ei se găseau vameși, dar erau și alții cu o purtare îndoielnică și care erau disprețuiți de vecinii lor mai evlavioși. HLL 273.7
Când au auzit că Isus Se află la masa dată de Matei, rabinii au folosit ocazia pentru a-L acuza. Dar ei au ales să lucreze prin ucenici. Deșteptându-le prejudecățile, sperau să-i înstrăineze de Domnul. Ei foloseau tactica de a-L acuza pe Hristos față de ucenici și pe ucenici față de Hristos, îndreptându-și săgețile acolo unde puteau să rănească mai rău. Aceasta este calea prin care a lucrat Satana chiar de la despărțirea de cer și toți aceia care încearcă să dea naștere la neînțelegeri și înstrăinare sunt stăpâniți de spiritul lui. HLL 275.1
“Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?” Întrebau rabinii invidioși. HLL 275.2
Isus n-a așteptat răspunsul ucenicilor la această învinuire, ci a replicat El Însuși: “Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Fariseii pretindeau că sunt sănătoși în ce privește spiritul și că n-au nevoie de medic, în timp ce socoteau că vameșii și neamurile mor din cauza bolilor sufletului. Prin urmare, nu era lucrarea Lui ca Medic să meargă la aceia care aveau nevoie de ajutorul Său? HLL 275.3
Deși aveau gânduri înalte despre ei înșiși, fariseii erau de fapt într-o stare mai rea decât a acelora pe care îi disprețuiau. Vameșii erau mai puțin stăpâniți de bigotism și mulțumire de sine și din cauza aceasta erau mai deschiși față de influența adevărului. Isus le-a zis rabinilor: “Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’” În felul acesta a arătat că, deși ei pretindeau că sunt propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, erau cu totul necunoscători ai spiritului lui. HLL 275.4
Pentru o vreme, fariseii au fost aduși la tăcere, dar numai pentru a deveni și mai hotărâți în vrăjmășia lor. Ei au căutat pe ucenicii lui Ioan Botezătorul și au încercat să-i ațâțe împotriva Mântuitorului. Fariseii aceștia nu primiseră lucrarea lui Ioan Botezătorul. Cu dispreț vorbiseră despre viața lui abstinentă, despre obiceiurile lui simple, despre îmbrăcămintea lui aspră și îl declaraseră fanatic. Pentru că le demascase fățărnicia, ei se împotriviseră cuvintelor lui și începuseră să ridice poporul împotriva lui. Duhul lui Dumnezeu mișcase inima acestor batjocoritori, convingându-i de păcat; dar ei lepădaseră sfatul lui Dumnezeu și declaraseră că Ioan era stăpânit de un demon. HLL 275.5
Când Isus a venit și S-a amestecat cu oamenii, mâncând și bând la mesele lor, L-au acuzat că bea și mănâncă. Dar tocmai aceia care acuzau erau ei înșiși vinovați. După cum Dumnezeu este rău înfățișat de Satana, care Îi pune în seamă atributele lui, tot așa și trimișii Domnului au fost prezentați greșit de acești oameni nelegiuiți. HLL 276.1
Fariseii nu voiau să ia în considerație că Isus mânca împreună cu vameșii și cu păcătoșii pentru a aduce lumina cerului acelora care erau în întuneric. Ei nu voiau să vadă că fiecare cuvânt dat de Învățătorul divin era o sămânță vie, care ar putea să încolțească și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Ei se hotărâseră să nu primească lumina; cu toate că se împotriviseră lucrării lui Ioan Botezătorul, erau acum gata să caute prietenia ucenicilor lui, nădăjduind să-și asigure colaborarea lor împotriva lui Isus. Ei Îl reprezentau pe Isus ca distrugând vechile tradiții și puneau în contrast evlavia aspră a lui Ioan Botezătorul cu felul în care Isus mânca împreună cu vameșii și păcătoșii. HLL 276.2
Marți, 16 Iulie
Domnul Sabatului
Citește Marcu 2:23-38. Cum răspunde Isus acuzației fariseilor?
Învățătorii iudei se lăudau cu propriile cunoștințe din Scriptură, dar în răspunsul Mântuitorului se cuprindea o mustrare pentru necunoașterea Scripturilor sfinte. “Oare n-ați citit ce a făcut David”, zise El, “când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a mâncat din ele, și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?” Apoi le-a zis: “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat”. “N-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în templu, și totuși sunt nevinovați? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât templul”. “Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” (Luca 6, 3.4; Marcu 2, 27.28; Matei 12, 5.6.) HLL 285.1
Dacă era drept ca David să-și astâmpere foamea mâncând din pâinea pusă la o parte pentru un scop sfânt, atunci era drept și pentru ucenici să-și împlinească nevoile de hrană, rupând spice în ceasurile sfinte ale Sabatului. Și iarăși preoții din templu lucrau mai mult în Sabat decât în alte zile. Aceeași lucrare în alte scopuri pământești ar fi fost un păcat, dar lucrarea preoților era în slujba lui Dumnezeu. Ei săvârșeau ritualul care îi îndruma pe oameni la puterea mântuitoare a lui Hristos și munca lor se împăca foarte bine cu scopul pe care îl avea Sabatul. Dar acum Hristos Însuși venise. Făcând lucrarea lui Hristos, ucenicii se găseau în slujba lui Dumnezeu și tot ce era necesar pentru săvârșirea acestei lucrări era drept să se facă în zi de Sabat. HLL 285.2
Citește Marcu 3:1-6. Cum ilustrează această narațiune afirmația lui Isus că Sabatul a fost făcut pentru om?
Hristos voia să-i învețe pe ucenici și pe vrăjmașii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. ținta lucrării Lui în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârșirea acestei lucrări este în acord cu legea privitoare la Sabat. Isus a încununat apoi argumentația Sa, declarându-Se “Domn al Sabatului” — Unul care era mai presus de orice discuție și mai presus de orice lege. Acest Judecător veșnic îi achită pe ucenici de vină, făcând apel chiar la legea pe care ei erau acuzați că o calcă. HLL 285.3
Miercuri, 17 Iulie
Povestiri în ramă (I)
Citește Marcu 3:20-35. Ce legătură găsești între cele două istorisiri care se întrepătrund în acest pasaj?
Cu puțin timp înainte de lucrul acesta, Isus făcuse a doua minune de vindecare a unui demonizat, orb și mut, iar fariseii repetaseră acuzația: “Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” (Matei 9, 34.) Hristos le-a spus lămurit că, dacă pun lucrarea Duhului Sfânt în seama lui Satana, ei rup legătura cu izvorul binecuvântărilor. Cei care au vorbit împotriva lui Isus fără să fie conștienți de caracterul Lui divin pot primi iertare, deoarece prin Duhul Sfânt ei pot să fie aduși să-și vadă greșeala și să se pocăiască. Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăiește și crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos; dar acela care leapădă lucrarea Duhului Sfânt se așează într-o situație în care pocăința și credința sunt cu neputință. Numai prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu în inimă; când leapădă în mod deliberat Duhul lui Dumnezeu și declară că El este de la Satana, oamenii taie legătura prin care Dumnezeu poate să comunice cu ei. Când, în cele din urmă, Duhul Sfânt este respins, Dumnezeu nu mai poate face nimic. HLL 321.3
Citește Marcu 3:28-30. Ce este păcatul de neiertat și ce înseamnă lucrul acesta?
Strâns legată de avertizarea lui Hristos cu privire la păcatul împotriva Duhului Sfânt este o avertizare împotriva cuvintelor rele și fără rost. Cuvintele sunt o dovadă a ceea ce se găsește în inimă. “Din prisosul inimii vorbește gura.” Însă cuvintele sunt mai mult decât un indiciu al caracterului; ele au puterea să influențeze caracterul. Oamenii sunt influențați de propriile cuvinte. Adesea, mânați de un impuls venit pe neașteptate, ațâțați de Satana, ei rostesc cuvinte de gelozie sau de bănuieli rele, exprimând ceea ce nu cred în realitate; dar cuvintele acționează asupra gândurilor. Ei sunt înșelați de cuvintele lor și ajung să creadă cu adevărat ceea ce au vorbit sub îndemnul lui Satana. O dată ce au exprimat o părere sau o hotărâre, ei sunt adesea prea mândri pentru a retrage cele spuse și încearcă să aducă dovezi că au dreptate, până când ajung să creadă că o și au. E primejdios să rostești un cuvânt de îndoială, e primejdios să pui semnul întrebării și să critici lumina divină. Obiceiul de a critica în mod necuviincios și cu ușurătate acționează asupra caracterului, producând lipsă de respect și de credință. Mulți oameni care și-au îngăduit acest obicei au mers inconștienți către primejdie, până acolo încât au ajuns să critice și să lepede lucrarea Duhului Sfânt. Isus a zis: “În ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care îl vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit”. HLL 323.1
Joi, 18 Iulie
Povestiri în ramă (2)
Citește Marcu 3:20,21. Ce le-a făcut pe rudele lui Isus să creadă că El Și-a pierdut mințile?
Fiii lui Iosif erau departe de a simpatiza pe Isus și lucrarea Lui. Veștile care ajungeau la ei cu privire la viața și lucrarea Lui îi umpleau de uimire și neliniște. Au auzit că petrecea nopți întregi în rugăciune, că în timpul zilei era înconjurat de mari mulțimi de oameni și că nu-și lua prea mult timp pentru masă. Prietenii Lui gândeau că El Se obosește prea mult datorită muncii neîncetate; nu înțelegeau atitudinea Lui față de farisei, iar unii se temeau că I s-a tulburat rațiunea. HLL 321.1
Frații Lui au auzit lucrurile acestea, precum și acuzația adusă de farisei că El izgonea demonii prin puterea lui Satana. Ei suportau greu ocara aruncată asupra lor din cauza înrudirii cu Isus. Ei știau ce tulburare provocaseră cuvintele și faptele Lui și nu numai că erau alarmați de declarațiile Lui îndrăznețe, dar erau supărați pentru că El îi mustra pe cărturari și pe farisei. Ei au hotărât că trebuia convins sau constrâns să înceteze acest mod de a lucra și au făcut-o și pe Maria să li se alăture, gândind că iubirea Lui pentru ea L-ar putea face să fie mai prevăzător. HLL 321.2
Citește Marcu 3:31-35. Ce vrea familia lui Isus și cum răspunde El?
Toți aceia care Îl primeau pe Hristos prin credință erau uniți cu El printr-o legătură mai strânsă decât aceea a înrudirii omenești. Ei deveneau una cu El, după cum și El era una cu Tatăl. Fiind credincioasă și împlinind cuvintele Lui, mama Sa era într-o legătură mai apropiată cu El decât prin rudenie naturală. Frații Lui nu aveau nici un câștig din legătura cu El, decât dacă Îl primeau ca Mântuitor personal. HLL 325.2
Ce sprijin ar fi găsit Hristos în rudele Sale pământești, dacă acestea ar fi crezut că El este trimisul cerului și dacă ar fi conlucrat cu El pentru a face lucrarea lui Dumnezeu! Necredința lor a aruncat o umbră asupra vieții pământești a lui Isus. Aceasta era o parte din amărăciunea paharului cu dureri pe care El l-a sorbit pentru noi. HLL 325.3
Vrăjmășia aprinsă în inima oamenilor împotriva Evangheliei a fost adânc simțită de Fiul lui Dumnezeu și a fost cu atât mai dureroasă, cu cât o simțea și în familia Sa, deoarece inima Sa era plină de bunătate și iubire și avea numai simțăminte plăcute pentru legăturile familiale. Frații Săi doreau ca El să Se supună părerilor lor, dar o asemenea purtare ar fi fost într-un dezacord total cu misiunea Lui dumnezeiască. Socoteau că El are nevoie de sfatul lor. Îl judecau din punctul lor de vedere omenesc și gândeau că, dacă El ar fi vorbit numai lucruri plăcute pentru farisei și cărturari, ar fi evitat cearta neplăcută pe care o produceau cuvintele Lui. Ei socoteau că El Se supraaprecia atunci când pretindea că are autoritate divină și când Se așeza mai presus de rabini și îi mustra pentru păcatele lor. Ei știau că fariseii căutau ocazia să-L acuze și părerea lor era că El le adusese destule ocazii. HLL 326.1
Vineri, 19 Iulie
Studiu Suplimentar
Apocalipsa 12:17 - „Și balaurul mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos”.
Aici, vedeți, rămășița - cei rămași după ceilalți sunt înghițiți de pământ, ca să zic așa - păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos. Această rămășiță, sau sectă, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, prin urmare, este singura pe care o recomandă Inspirația, singura la care merită să vă alăturați, singura care poate beneficia pe oricine. Doar aceasta are puterea de a scăpa de toate calamitățile care acum amenință întreaga lume. Este singura sectă care găsește favoarea lui Dumnezeu. Nici o alta nu ar face-o, căci nici o alta nu vă poate aduce beneficiu.
Atunci, de asemenea, numai aceasta are mărturia lui Isus Hristos - Duhul proorociei viu în mijlocul său (Apoc. 19:10), - Duhul care conduce în tot Adevărul, singurul care poate interpreta în mod corect Scripturile (2 Pet. 1:20, 21). Atunci, în mod clar, Inspirația nu te-ar face să te alături nici unei alte secte, ci acestei „rămășițe”.
Păzirea poruncilor lui Dumnezeu, totuși, implică păzirea tuturor poruncilor, pentru că „Cine păzește toată legea și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate”. Iacov 2:10. Și amintiți-vă, de asemenea, că păzirea poruncilor poate fi recunoscută în mod deschis numai prin păzirea poruncii Sabatului, a poruncii care spune:
„Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.” Ex. 20: 9-11.
Ziua Sabatului, vedem, este creată sfântă, dar primele șase zile sunt create pentru muncă. Sabatul zilei a șaptea este singurul Sabat, și în tot Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu nu există poruncă să se păzească o altă zi în locul ei. Păzirea Sabatului, ziua a șaptea mărturisește credința unuia în Creator și împotriva evoluției. Prin urmare, un înlocuitor al Sabatului nu poate fi acceptat ca o poruncă a lui Dumnezeu, mai mult decât a fost primită jertfa lui Cain ca jertfă rânduită de Dumnezeu.
Nu, nu-l contrazice pe Domnul spunând că ziua a șaptea este numai pentru evrei, căci Domnul spune:
Is. 56: 2-7 - Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna ca să nu facă niciun rău! Străinul care se alipește de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărți de poporul Său!” Și famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” Căci așa vorbește Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge. Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”
Singurul Sabat pe care Isus l-a cunoscut vreodată este Sabatul zilei a șaptea și privind spre necazul cel mare, absorbit în era creștină, El a spus: „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat; pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.” Matei 24:20, 21. Vedem că Sabatul este pentru toate popoarele, atât în timpul Vechiului, cât și în al Noului Testament. Ba nai mult, vorbind din nou despre era creștină, timpul în care pământul este făcut nou...