Misiunea în beneficiul celor greu de abordat (II)
Studiul 11, Trimestrul 4, 9-15 Decembrie 2023.
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 9 Decembrie
Text de memorat:
“Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credința Ta; facă-ți-se cum voiești.” Și fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” RCCV — Matei 15:28
“Importanța faptului de a ne face drum în orașele mari îmi este încă pusă înainte. De mulți ani, Domnul ne prezintă această datorie pe care o avem, și cu toate acestea, nu vedem decât puțin realizându-se în marile noastre centre populate. Dacă nu pornim această lucrare într-o manieră hotărâtă, Satana va înmulți greutățile, care nu vor fi ușor de trecut. Suntem cu mult în urma lucrării care ar fi trebuit făcută în aceste orașe mari, atât de mult timp neglijate. Lucrarea va fi acum mai grea decât a fost cu câțiva ani în urmă. Însă, dacă o vom întreprinde în Numele Domnului, barierele vor fi înlăturate și biruințele decisive vor fi ale noastre.” LMM 301.5
“În această lucrare, este nevoie de medici și de pastori ai Evangheliei. Trebuie să-L rugăm continuu pe Domnul și să facem tot ce putem, înaintând cu toată puterea, pentru a pătrunde în marile orașe. Dacă am fi lucrat în trecut după planul Domnului, acum ar străluci lumini care sunt stinse. — (Letter 148, 1909).” LMM 302.1
Duminică, 10 Decembrie
Misiunea în zonele mai îndepărtate
Citește Judecătorii 3:1-6; 1 Împărați 5:1-12; 11:1-6. Cum ne ajută aceste texte să înțelegem câteva detalii despre aceste cetăți?
“Credincioșii din Antiohia au înțeles că Dumnezeu era gata să lucreze în viața lor “după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea”. (Filipeni 2, 13.) Trăind, așa cum era situația lor, în mijlocul unor oameni care părea că se îngrijesc mai puțin de lucrurile de interes veșnic, ei au căutat să capteze atenția celor cu inima sinceră și să dea o mărturie pozitivă despre Acela pe care Îl iubeau și Căruia Îi slujeau. În lucrarea lor în umilință, ei au învățat să depindă de puterea Spiritului Sfânt, care să facă rodnic cuvântul vieții. Și astfel, în diferitele căi ale vieții, ei dădeau zilnic mărturie despre credința lor în Hristos.” FA 158.1
“Exemplul urmașilor lui Hristos din Antiohia ar trebui să fie o inspirație pentru fiecare credincios ce trăiește astăzi în marile orașe ale lumii. În timp ce este după rânduiala lui Dumnezeu ca lucrători aleși, consacrați și cu talente să fie stabiliți în mari centre populate, spre a conduce eforturi evanghelistice, tot la fel este scopul Său ca membrii comunității care trăiesc în aceste orașe să folosească talentele date lor de Dumnezeu în lucrarea pentru suflete. Bogate binecuvântări sunt puse deoparte pentru aceia care se predau cu totul chemării lui Dumnezeu. Când asemenea lucrători se străduiesc să câștige suflete pentru Isus, vor vedea că mulți, la care niciodată mai înainte nu se putea ajunge în nici un alt chip, sunt gata să răspundă unei înțelepte străduințe personale.” FA 158.2
“Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ are azi nevoie de reprezentanți vii ai adevărului biblic. Singuri, predicatorii consacrați nu pot face față însărcinării de a avertiza marile orașe. Dumnezeu cheamă nu numai pe predicatori, ci și pe medici, infirmiere, colportori, lucrători biblici și alți membri laici consacrați, având diferite talente, care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și puterea harului Său, să gândească la nevoile orașelor neavertizate. Timpul trece repede și este mult de făcut. Orice unealtă trebuie pusă la lucru, pentru ca ocaziile prezente să fie cât mai înțelept folosite.” FA 158.3
Luni, 11 Decembrie
În căutarea mulțimilor
Citește Matei 9:35-38. Ce ne învață acest pasaj despre lucrarea pentru mulțimile de oameni, indiferent unde le găsim?
Misiunea de a salva lumea nu poate fi mai importantă decât misiunea de a salva biserica. Mărind numărul de membri ai bisericii în starea de laodiceni căldicei, predominantă acum, nu poate să avanseze Împărăția lui Hristos mai mult decât ar fi putut avansa în condițiile din biserica iudaică în zilele primei sale veniri. Înțelegând adevărata situație din acea biserică, Ioan Botezătorul și Însuși Hristos și chiar apostolii la început, s-au angajat să lucreze, nu pentru lume în general, ci doar în interesul fraților lor în biserică.
Deoarece aceeași îndepărtare de Hristos există acum în biserică, așa cum exista atunci (Mărturii, vol.5, pag. 217), va fi nevoie de multe eforturi pentru a salva poporul de „trista înșelăciune” laodiceană (Mărturii, vol.3, pag. 253), decât dacă ei ar fi fost în păgânism, pentru că în Laodicea ei sunt învățați să creadă că au tot adevărul de care au nevoie, că sunt bogați, s-au îmbogățit și nu au nevoie de nimic – că mântuirea lor este garantată pentru totdeauna, atâta timp cât ei sunt membri ai bisericii! Prin urmare, există un risc mai mare de a-și pierde sufletele în biserică, în timp ce ea este „călduță” și pe punctul de a fi vărsată, decât dacă rămâne în lume până când biserica se trezește din somnul ei își unge ochii cu alifie, (Adevărul) – când ea vede bine, face ce este bine, conduce și hrănește turma așa cum trebuie.
Fie ca fiecare membru cinstit să se întrebe: dacă biserica însăși nu este mântuită (Mărturii, vol.3, pag. 253), nu urmează pe Hristos conducătorul ei (Mărturii, vol.5, pag. 217) și a devenit o curvă (Mărturii, vol. 8, pag. 250), cum poate ea să salveze pe alții? Prin urmare, cea mai mare nevoie, este să salvăm mai întâi pe cei din biserică, apoi pe cei din lume. „În mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor.” (Tragedia Veacurilor, pag. 425), „închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci și patru de mii” (Mărturii, vol. 3, pag. 266), trebuie să vină mai întâi, apoi va urma sigilarea celor din lume.
Bărbații și mijloacele deja consacrate lucrării misionare pentru lume sunt atât de abundenți încât să umbrească în totalitate facilitățile slabe disponibile pentru a transmite mesajul laodiceenilor, deși biserica are mai mare nevoie decât lumea.
După ce biserica se trezește și încetează să viseze că este „bogată și că s-a îmbogățit”, și constată că ea are nevoie de totul, în loc de „nimic”, se îmbracă în putere întorcându-se la Hristos conducătorul ei, se îmbracă cu haina neprihănirii Lui și nu va mai permite ca cei răi să intre în ea (Isaia 52: 1), atunci neprihănirea ei va ieși ca o lumină a soarelui și izbăvirea ei ca o făclie care se aprinde. Neamurile vor vedea mântuirea ei și toți împărații slava ei (Isaia 62: 1, 2). Atunci va fi într-adevăr capabilă să salveze. Atunci „porțile ei vor sta veșnic deschise, nu vor fi închise nici zi, nici noapte, ca să lase să intre la tone bogăția neamurilor și împărații lor cu alaiul lor. Căci neamul și împărăția care nu-ți vor sluji vor pieri, și neamurile acelea vor fi în totul nimicite.” Isaia 60: 11, 12.
Marți, 12 Decembrie
În Tir și Sidon
Citește Matei 15:22-28 și Marcu 7:24-30. Ce diferențe observi la descrierea femeii?
“Mântuitorul e mulțumit. A pus la probă credința ei în El. Prin purtarea față de această femeie, El a arătat că ea, care era privită ca o îndepărtată de Israel, nu mai e străină, ci un copil în casa lui Dumnezeu. Fiind copil, are privilegiul să se împărtășească de darurile Tatălui. Acum Hristos îi împlinește rugămintea și termină învățătura dată ucenicilor. Întorcându-Se către ea, cu o privire plină de milă și de iubire, El zice: “O, femeie, mare este credința ta; facă-ți-se cum voiești”. Din ceasul acela, fiica ei s-a însănătoșit. Demonul n-a mai tulburat-o. Femeia a plecat mărturisind pe Mântuitorul ei, fericită că i s-a împlinit rugăciunea.” HLL 401.3
“Aceasta a fost singura minune săvârșită de Isus în timpul acestei călătorii. Tocmai pentru împlinirea acestei fapte a mers El la hotarele Tirului și Sidonului. El dorea să vină în ajutorul femeii îndurerate și, în același timp, să lase o pildă a lucrării Sale pline de har față de un neam disprețuit, pentru folosul ucenicilor Săi, atunci când El urma să nu mai fie împreună cu ei. El voia să-i întoarcă de la exclusivismul iudaic la interesul de a lucra și pentru alții, nu numai pentru poporul lor.” HLL 402.1
Sub dispensa unui mesaj special pentru biserică, așa cum a transmis Hristos bisericii iudaice timp de trei ani și jumătate și așa cum ne revine nouă să transmitem bisericii S.D.A. astăzi, nu trebuie să înțelegem că este treaba celor care transmit un astfel de mesaj să continue în același timp programul Evangheliei pentru întreaga lume.
Domnul nu ne-a lăsat în întuneric în ceea ce privește ceea ce ar trebui să fie poziția noastră în această privință. Isus "ținea cuvânt" membrilor bisericii "în hotarele Tirului și Sidonului" când femeia care "era greacă, sirofeniciană de neam", "a venit și a căzut la picioarele Lui", implorându-L "să scoată afară diavolul din fiica ei". Dar Isus i-a zis: "Lasă mai întâi copiii să se sature, căci nu este mâncare să iei pâinea copiilor și să o arunci la câini (neamuri). Iar ea, răspunzând, I-a zis: Da, Doamne, dar câinii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor. Iar El i-a zis: Pentru această vorbă, du-te; diavolul a ieșit din fiica ta". (Mc. 7:26-29.)
De aici vedem că, în timp ce ni se poruncește în mod expres să hrănim copiii și să nu mergem în căutarea neamurilor, ni se spune în același timp să nu le ascundem adevărul acestora din urmă, atunci când vin în mod voluntar și cu credință să caute firimituri.
Miercuri, 13 Decembrie
„Dă-i drumul!”
Citește Faptele 10:9-16,28,34,35. Cum ai rezuma lecția pe care Duhul Sfânt ne-o transmite aici?
De aceea, să ne dedicăm timpul pentru evanghelizarea lumii în timp ce neglijăm biserica, ar fi un act criminal, unul dintre cele mai înalte trădări atât pentru Dumnezeu, cât și pentru poporul Său. Biserica trebuie mai întâi să fie salvată de starea ei laodiceană de a fi „ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă și goală.” Ea, nu lumea, este pe punctul de a fi vărsată. Ea „este singurul obiect de pe pământ asupra căreia El Își îndreaptă atenția și grija Sa supremă”- Mărturii Pentru Predicatori, pag. 15.
Dar în starea ei deplorabilă actuală, de orbire și destituire, prezentată de Martorul Credincios (Apocalipsa 3: 14-18), ea este total nepotrivită pentru sarcina care ia fost atribuită și trebuie să fie salvată din trista înșelăciune, înainte de a putea deveni un refugiu și o influență mântuitoare pentru cei care s-ar alătura rândurilor sale. Dacă Dumnezeu ar părăsi-o în starea ei laodiceană, în care se află acum, nu numai că s-ar pierde pe ea însăși, ci deasemrnea și lumea întreagă împreună cu ea. De aceia, El trebuie, să o trezească sau să ridice alta pentru a face lucrarea care trebuie făcută.
Gândiți-vă, totuși, ce bucurie veșnică ar fi pentru El să o califice și să o folosească spre slava Lui, în loc să o părăsească! Așa dar, în loc de a ridica alta ca ultimă soluție, El încearcă să o salveze și El o va salva, așa cum a făgăduit:
„Satana își va face minunile pentru a înșela, își va înălța puterea ca fiind supremă. Biserica poate să pară ca e pe punctul de a cădea, dar nu va cădea. Ea rămâne, în timp ce păcătoșii din Sion vor fi cernuți. Pleava trebuie sa fie separată de grâul prețios. Acesta este un eveniment teribil, dar trebuie să aibă loc. Nimeni, afară de cei care au fost învingători prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor nu vor fi găsiți împreună cu cei credincioși și adevărați, fără pată sau urmă de păcat, fără minciună în gura lor. Rămășița care își curăță sufletul ascultând adevărul adună putere din procesul încercării, prezentând frumusețea sfințeniei în mijlocul apostaziei care-i înconjoară...
„Marea lucrare atât de apropiată va îndepărta pe aceia pe care Dumnezeu nu i-a desemnat și El va avea o slujire curată, adevărată și sfințită pregătită pentru ploaia târzie”. B-55-1886.
Dacă Domnul—când El însuși a fost pe pământ, și-a consacrat tot timpul și efortul său exclusiv de a salva biserica Lui pierdută, atunci—ne-ar fi trimis în lume, mai degrabă decât la biserica pierduta de astăzi, aceasta înseamnă nu numai a aduce pe cei nevinovați să piară împreună cu cei vinovați, ci și să-și schimbe complet propria practică și să contrazică porunca Lui față de apostolii Săi, ca ei să predice adevărul mai întâi Bisericii. (Matei 10: 5, 6).
În mila și în consecvența procedurii Sale veșnice, El a propus ca „În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor.” Aceasta este lucrarea Lui specială. „Atunci, biserica pe care Domnul, la venirea Sa, o va lua la Sine va fi „o biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta”. Tragedia Veacurilor, pag. 425.
„Domnul nu lucrează acum pentru a aduce multe suflete la adevăr,” spune Duhul Adevărului, „din cauza membrilor bisericii care n-au fost niciodată convertiți și a acelora care au fost cândva convertiți, dar care au apostaziat. Ce influență vor avea acești membri neconsacrați asupra noilor convertiți? Nu vor face ei oare fără efect solia dată de Dumnezeu și pe care poporul Său trebuie s-o vestească?” -Mărturii, vol. 6, p. 371.
Dar atunci când cei apostaziați și neconvertiți, neghina, sunt luați, „Atunci ea va arăta „ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele și cumplită ca niște oști sub steagurile lor.”- Tragedia Veacurilor, pag. 425.
Da, cei păgâni cinstiți trebuie și vor fi evanghelizați, dar „oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10: 6) trebuie căutate mai întâi. De aceea, cât de recunoscători și de cooperanți ar trebui să fie, când vor descoperi că, mai degrabă decât să fie bogați și să îmbogățească cu bunuri și să nu aibă nevoie de nimic, ei sunt de fapt „ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi”- care au nevoie de totul și că Domnul îi așteaptă să se trezească, astfel încât El să poată face din ei ceea ce ar trebui să fie de fapt.
Din aceste motive, Dumnezeu spune acum să lucrăm mai degrabă în cadrul congregației laodiceene decât în afara ei. Și ceea ce spune El, este ceea ce El vrea să spună și să nu îndrăznim să nu ne supunem, indiferent ce pot spune sau face oamenii.
Joi, 14 Decembrie
Credință pe pământ?
Citește Matei 8:10,13; 9:2; 20:29-34; Marcu 2:5; 10:46-52 și Luca 18:35-43. În aceste pasaje, despre cine spune Isus că are/au credință?
În contrast cu afirmația din Luca 18:8 sunt cuvintele lui Isaia: "De dragul Sionului nu voi tăcea și de dragul Ierusalimului nu mă voi odihni, până când neprihănirea lui nu va ieși ca o strălucire și mântuirea lui ca o lampă care arde. Neamurile vor vedea neprihănirea lor și toți împărații slava ta; și vei fi numită cu un nume nou, pe care-l va da gura Domnului. Și vei fi o cunună de slavă în mâna Domnului și o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu vei mai fi numită părăsită, și țara ta nu va mai fi numită pustie, ci te vei numi Hefziba, și țara ta Beula, căci Domnul se bucură de tine, și țara ta va fi măritată....Și se va numi: Poporul sfânt, Răscumpărații Domnului, și tu vei fi numită: Căutată, Cetate neabandonată." Isa. 62:1-4, 12. "Și fiii străinilor îți vor zidi zidurile, și împărații lor îți vor sluji; căci în mânia Mea te-am lovit, dar în favoarea Mea am avut milă de tine. De aceea, porțile tale vor fi deschise neîncetat, nu se vor închide nici ziua, nici noaptea, pentru ca oamenii să aducă la tine forțele neamurilor și pentru ca regii lor să fie aduși." Isa. 60:10, 11.
"Îmbrăcată cu platoșa neprihănirii lui Hristos, biserica trebuie să intre în conflictul ei final. 'Frumoasă ca luna, limpede ca soarele și teribilă ca o armată cu steaguri', ea trebuie să iasă în toată lumea, cucerind și să cucerească." - "Profeți și regi", p. 725.
Deoarece aceste scripturi, împreună cu altele, resping ideea că atunci când Hristos va veni a doua oară nu se va găsi aproape niciun credincios, studentul Cuvântului nu poate decât să concluzioneze că o astfel de deducție, derivată din Luca 18:8, este falsă. Prin urmare, afirmația: "Când va veni Fiul omului", pentru a se armoniza cu alte pasaje din Scriptură, trebuie să fie aplicată la o altă venire decât cea la care se înțelege în mod obișnuit că se aplică.
Cu toate acestea, încă o întrebare derutantă necesită un răspuns: Dacă întrebarea lui Hristos: "Când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ" (Luca 18:8), precum și afirmația Sa: "Nu te teme, turmă mică" (Luca 12:32), înseamnă că puțini vor fi cei care vor fi salvați și găsiți vii atunci când va veni după ai Săi, atunci cum poate exista o mulțime nenumărată? - Deși, la prima vedere, întrebarea propune un paradox, ea se rezolvă rapid, iar ideea că doar câțiva sfinți în viață Îl vor întâlni în "aer" este efectiv risipită atunci când se ține cont de faptul că "secerișul este cu adevărat abundent" (Matei 9:37), că este "sfârșitul lumii" (Matei 13:39) și că însuși termenul "seceriș" denotă o adunare mai mare decât în orice "anotimp" anterior.
Mai mult, întrebarea: "Va găsi El credință pe pământ?" nu pune la îndoială numărul de sfinți la această venire specială, ci mai degrabă credința însăși, indiferent de număr. Și dacă la apariția Sa pe nori pentru a-i lua acasă pe cei credincioși, El nu găsește credință pe pământ, atunci ce se întâmplă cu Biserica Sa care așteaptă, care trebuie să fie fără pată, fără rid sau altceva de acest fel, fie ea mică sau mare?
Evident, venirea Sa consemnată în Luca 18:8 nu poate fi cea din 1 Tesaloniceni 4:17, venirea Sa "în nori". Dar ar putea fi cea din Maleahi 3:2, 3 și Matei 13:30, 47-48, ceea ce duce la Matei 25:31-33. Venirea Sa în templul Său este pentru a-i despărți pe păcătoși de sfinți, la începutul căreia Inspirația întreabă, "Cine poate rezista în ziua venirii Lui?"
Vineri, 15 Decembrie
Studiu Suplimentar
“Isus voia să dezvăluie tainele adânci ale adevărului, care fuseseră ascunse timp de veacuri, și anume ca neamurile să fie împreună-moștenitoare cu iudeii și să ia parte “la aceeași făgăduință în Hristos, prin Evanghelie.” (Efeseni 3, 6.) Ucenicii înțelegeau greu acest adevăr și Învățătorul divin le-a dat învățătură peste învățătură. Răsplătind credința sutașului din Capernaum și predicând Evanghelia locuitorilor din Sihar, El dăduse și mai înainte dovadă că nu împărtășește intoleranța iudeilor. Dar samaritenii aveau oarecare cunoștință despre Dumnezeu, iar sutașul făcuse bine lui Israel. Acum Isus i-a pus pe ucenici în legătură cu o păgână, pe care o socoteau ca neavând vreun motiv în plus față de alții din neamul ei să aștepte un bine de la El. Domnul voia să dea o pildă de felul cum trebuie să fie tratate asemenea persoane. Ucenicii se gândeau că El împărțise prea ușor darurile harului Său. El voia să le arate că iubirea Sa nu trebuie să fie mărginită la o anumită rasă sau națiune.” HLL 402.2
“Când a zis: “Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”, El a spus adevărul și, în lucrarea Sa pentru femeia canaanită, El Își îndeplinea însărcinarea. Femeia aceasta era una dintre oile pierdute, pe care copiii lui Israel ar fi trebuit să le salveze. Hristos îndeplinea tocmai însărcinarea dată lor, lucrarea pe care o neglijaseră ei.” HLL 402.3