Apelul lui Dumnezeu pentru misiune
Studiul 3, Trimestrul 4, 14-20 Octombrie, 2023.
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază, 14 Octombrie
Text de Memorat:
“Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” RCCV — Faptele Apostolilor 1:8
Misiunea de a salva lumea nu poate fi mai importantă decât misiunea de a salva biserica. Mărind numărul de membri ai bisericii în starea de laodiceni căldicei, predominantă acum, nu poate să avanseze Împărăția lui Hristos mai mult decât ar fi putut avansa în condițiile din biserica iudaică în zilele primei sale veniri. Înțelegând adevărata situație din acea biserică, Ioan Botezătorul și Însuși Hristos și chiar apostolii la început, s-au angajat să lucreze, nu pentru lume în general, ci doar în interesul fraților lor în biserică.
Deoarece aceeași îndepărtare de Hristos există acum în biserică, așa cum exista atunci (Mărturii, vol.5, pag. 217), va fi nevoie de multe eforturi pentru a salva poporul de „trista înșelăciune” laodiceană (Mărturii, vol.3, pag. 253), decât dacă ei ar fi fost în păgânism, pentru că în Laodicea ei sunt învățați să creadă că au tot adevărul de care au nevoie, că sunt bogați, s-au îmbogățit și nu au nevoie de nimic – că mântuirea lor este garantată pentru totdeauna, atâta timp cât ei sunt membri ai bisericii! Prin urmare, există un risc mai mare de a-și pierde sufletele în biserică, în timp ce ea este „călduță” și pe punctul de a fi vărsată, decât dacă rămâne în lume până când biserica se trezește din somnul ei își unge ochii cu alifie, (Adevărul) – când ea vede bine, face ce este bine, conduce și hrănește turma așa cum trebuie.
Duminică, 15 Octombrie
Ieșirea din zona de confort
Citește Geneza 11:1-9. Cât de bune erau intențiile oamenilor? Ce voiau să facă și de ce a vrut Dumnezeu să le zădărnicească planurile?
S-ar putea crede că, după potop, lumea ar fi avut un mare respect pentru religie și pentru profeții lui Dumnezeu. Dar nu a fost așa. Antediluvienii nu au crezut prezicerea lui Noe că va fi un potop, așa că au refuzat să intre în corabie! Dar a venit potopul și au pierit. Postdiluvienii nu au crezut prezicerea că nu va mai fi un potop, așa că s-au apucat să construiască Turnul Babel! Dar când Dumnezeu a văzut turnul înălțându-se spre cer,
a blestemat turnul și a încurcat limbile constructorilor. Adică El a șters din mintea lor propria limbă și a înregistrat în ea limbile de astăzi. Astfel s-a dat naștere diferitelor rase și limbi pe care le găsim astăzi chiar și în cele mai îndepărtate părți ale pământului.
Nu a fost scopul lui Dumnezeu ca oamenii să se îngrămădească în câmpiile Șinear, ci să se răspândească și să umple pământul. Și astfel, când au refuzat să asculte porunca Lui, El le-a dat cel mai bun lucru pe care l-a avut pentru ei și ei au trebuit să se supună.
Putem vedea că lucrarea omului independentă și contrară lui Dumnezeu, se va dovedi un dezastru. O casă construită pe nisip nu poate rezista unei furtuni și niciun om nu poate învinge planul lui Dumnezeu pentru oameni. Nu comiteți o nebunie încercând acest lucru.
Este nevoie de ani în școlile oamenilor pentru a învăța o limbă, dar în școala lui Dumnezeu, nu durează decât o clipă. El poate șterge o limbă din creierul omului și poate să implanteze alta și, în același timp, să schimbe trăsăturile feței și culoarea pielii. Da, Dumnezeu poate face toate acestea mai repede decât un dentist poate extrage un dinte. Dar dacă o schimbare se face în bine sau în rău, totul depinde de individ.
Luni, 16 Octombrie
O binecuvântare pentru întreaga lume
Citește Geneza 12:1-3. În ce sens îndemnul adresat de Dumnezeu lui Avram a fost o chemare la misiune?
Credința întemeiată și neclintită a lui Avraam și ascultarea sa neasemuită față de porunca simplă a Domnului, în orice caz, a făcut din el „un prieten al lui Dumnezeu”, „tatăl credincioșilor”, și un mare stâlp al adevărului viu, cu un nume care trebuie amintit și venerat de-a lungul timpului și veșniciei.
Credința lui Iacov în făgăduințele lui Dumnezeu și dorința lui de a lucra în planurile Domnului și de a le îndeplini au determinat să ca el să ajungă progenitorul celui dintâi rod sau lucrarea bisericii Împărăției - aceia care vor sta împreună cu Mielul pe Muntele Sionului. (Apoc. 14: 1).
Fidelitatea necondiționată a lui Iosif față de principii, l-a adus în cea mai înaltă poziție, în care a devenit cel mai mare furnizor din lume, ca un tip al lui Hristos, Marele Furnizor Spiritual.
Moise, în umilința și în hotărârea sa, „mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25), l-a înălțat pentru a fi cel mai mare lider și eliberator din toate timpurile și chiar să stea pe muntele schimbării la față.
Sacrificiul vieții apostolilor pentru cauza lui Hristos și a adevărului Său, le-a câștigat onoarea înălțătoare de a avea numele lor așezate pe temeliile cetății sfinte (Apocalipsa 21:14).
Eforturile curajoase și perseverente a lui Luter, de a ridica Adevărul care a fost aruncat la pământ , (Dan 8:11, 12, 11:31) l-a transformat în tatăl protestantismului.
„Și acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma (în zilele de pe urmă – KJV)... O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari.” Numeri 24:14, 17, 18.
De fapt, Balaam a spus regelui Moab: „Am încercat tot posibilul să obțin favoarea ta și să blestem Israelul, dar Dumnezeu a dominat. Israel a câștigat; tu și eu am pierdut. Și mai mult, permite-mi să-ți spun ce va face acest popor poporului Tău în zilele din urmă: Cel ce va stăpâni peste Israel va lovi pe Moab din toate părțile, iar Israel se va purta cu vitejie.”
Astfel, Balaam a fost împins să prezică nașterea lui Hristos și împărăția Lui, determinându-l pe Israel să se poarte cu vitejie împotriva lui Moab și a popoarelor sale vecine în ultimele zile.
Marți, 17 octombrie
Chemarea lui Avraam
Citește Geneza 12:10 – 13:1. Ce lucruri i s-au întâmplat apoi și ce greșeli a făcut acest om al lui Dumnezeu?
“Dumnezeu îl chemase pe Avraam să fie tatăl celor credincioși și viața sa trebuia să stea ca un exemplu de credință pentru generațiile care aveau să vină. Dar credința sa n-a fost desăvârșită. El a dat pe față neîncredere în Dumnezeu atunci când a ascuns faptul că Sara este soția lui și, de asemenea, atunci când a luat-o pe Agar de soție. Pentru ca el să poată atinge cel mai înalt standard, Dumnezeu l-a supus la o altă încercare, cea mai grea pe care omul a fost chemat cândva s-o suporte. Într-o vedenie de noapte, el a fost înștiințat să meargă în ținutul Moria și acolo să-l aducă pe fiul său ca jertfă — ardere de tot — pe un munte care urma să-i fie arătat.” PP 147.2
“La data când a primit această poruncă, Avraam atinsese vârsta de o sută douăzeci de ani. El era privit ca om bătrân chiar de către cei din generația sa. În tinerețea sa, el fusese destul de puternic ca să poată îndura greutăți și să înfrunte primejdii, dar acum înflăcărarea tinereții sale trecuse. Cineva care este în puterea bărbăției poate înfrunta cu curaj încercările și durerile ce ar face ca inima să cadă înfrântă la o vârstă mai înaintată, când picioarele înaintează tremurând spre mormânt. Dar Dumnezeu a păstrat ultima și cea mai grea încercare a Sa pentru Avraam, până când povara anilor apăsa greu asupra sa și el dorea foarte mult să se odihnească de griji și necazuri.” PP 147.3
“În ascultarea credinței, Avraam părăsise țara sa natală — se depărtase de mormintele părinților săi și de casa rudelor sale. El peregrinase ca un străin în țara moștenirii sale. El așteptase mult nașterea moștenitorului făgăduit. La porunca lui Dumnezeu, îl alungase pe fiul său Ismael. și acum, când copilul așa de mult dorit ajunsese la vârsta de bărbat și patriarhul părea că ajunsese să întrezărească roadele nădejdii sale, îi stătea înainte o încercare mai mare decât toate celelalte de mai înainte.” PP 148.1
“Marele act al credinței lui Avraam stă asemenea unui stâlp de lumină, iluminând calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile. Avraam n-a căutat o scuză pentru a se sustrage aducerii la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. În timpul celor trei zile cât a ținut călătoria, al a avut suficient timp să se gândească și să se îndoiască de Dumnezeu, dacă el ar fi dorit să se îndoiască. El ar fi putut gândi că prin sacrificarea fiului său avea să fie privit ca un ucigaș, un al doilea Cain, că acest fapt ar fi făcut ca învățătura lui să fie lepădată și disprețuită și să-i nimicească astfel puterea de a face bine semenilor săi. El ar fi putut argumenta că vârsta sa îl scutea de ascultare. Dar patriarhul n-a căutat refugiu în nici una din aceste scuze. Avraam era și el om; sentimentele și atașamentele lui erau ca și ale noastre; dar el nu s-a oprit ca să întrebe cum avea să se împlinească făgăduința făcută, dacă Isaac avea să fie sacrificat. El n-a stat să discute cu inima lui chinuită. El știa că Dumnezeu este drept și neprihănit în toate cerințele Lui și împlini porunca primită, până la litera ei.” PP 153.3
Miercuri, 18 octombrie
Biserica primară și zonele de confort
Citește Faptele 8:1-4. Cum s-au răspândit primii creștini dincolo de zona lor de confort?
„Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. Și cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi, și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui. Atunci șarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul și-a deschis gura, și a înghițit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură. Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos.” Apoc. 12: 13-17.
Aproape toți creștinii sunt de acord că singura interpretare a „femeii” menționate aici, este că ea simbolizează biserica. Și faptul că ea a dat naștere copilului de parte bărbătească, Hristos, arată că este simbol al bisericii cel puțin în dispensațiunea creștină.
În timp ce balaurul o persecuta prin preoții evrei care l-au respins pe Hristos ca Mesia, „În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei. Niște oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ștefan, și l-au jelit cu mare tânguire. Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbați și pe femei, și-i arunca în temniță. Cei ce se împrăștiaseră, mergeau din loc în loc, și propovăduiau Cuvântul. (Faptele Apostolilor 8: 1-4).
De aceea i-au fost date aripile vulturului celui mare - mijlocul ei de transport în pustie. Și, aceasta fiind opusul viei („casa lui Israel și bărbații lui Iuda, sunt vița pe care o iubea”- Isaia 5: 7), evident, pustia înseamnă, națiunile neamurilor. Apostolii, prin urmare, au fost trimiși și li s-au dat aripi pentru a merge cu rapiditate, ca să propovăduiască la toate națiunile.
„Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiți, și singuri vă judecați nevrednici de viața vecinică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața vecinică, au crezut. Cuvântul Domnului se răspândea în toată țara.” Fapte 13: 46-49.
Joi, 19 octombrie
Începe de acolo de unde te afli
Citește Faptele 1:8. Ce principii a prezentat Isus pentru lucrarea de a-L mărturisi pe El lumii?
"Și El va confirma legământul cu mulți timp de o săptămână." "Săptămâna" adusă aici în vedere este ultima dintre cele șaptezeci; este vorba de ultimii șapte ani din perioada alocată în special evreilor. În timpul acestei perioade, care se întinde din anul 27 d.Hr. până în anul 34 d.Hr., Hristos, la început personal și apoi prin ucenicii Săi, a extins invitația la Evanghelie în special către evrei. În timp ce apostolii au plecat cu vestea bună a împărăției, direcția Mântuitorului a fost următoarea: "Întoarceți-vă la Ierusalim: "Nu mergeți pe calea neamurilor și nu intrați în nicio cetate a samaritenilor, ci mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel". Matei 10:5, 6. CIHS 85.1
"În mijlocul săptămânii, El va face să înceteze jertfa și darul de mâncare. În anul 31 d.Hr., la trei ani și jumătate după botezul Său, Domnul nostru a fost răstignit. Odată cu marele sacrificiu oferit pe Calvar, s-a încheiat acel sistem de jertfe care, timp de patru mii de ani, a arătat înainte spre Mielul lui Dumnezeu. Tipul a întâlnit antitipul, iar toate jertfele și ofrandele din sistemul ceremonial aveau să înceteze acolo. CIHS 85.2
"Cele șaptezeci de săptămâni, sau 490 de ani, alocate în mod special evreilor, s-au încheiat, după cum am văzut, în anul 34 d.Hr. În acel moment, prin acțiunea Sanhedrinului iudaic, națiunea și-a pecetluit respingerea Evangheliei prin martiriul lui Ștefan și persecutarea urmașilor lui Hristos. Atunci mesajul mântuirii, care nu mai era limitat la poporul ales, a fost dat lumii. Ucenicii, forțați de persecuție să fugă din Ierusalim, "mergeau pretutindeni propovăduind cuvântul". "Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos". Petru, călăuzit divin, a deschis Evanghelia centurionului din Cezareea, Corneliu cel temător de Dumnezeu; iar ardeleanul Pavel, câștigat la credința lui Hristos, a fost însărcinat să ducă vestea cea bună "până departe, la neamuri"." Faptele Apostolilor 8:4, 5; 22:21. CIHS 85.3
“În prima călătorie misionară, ucenicii trebuiau să meargă numai la “oile pierdute ale casei lui Israel”. Dacă ar fi predicat Evanghelia la neamuri sau la samariteni, ei și-ar fi pierdut influența față de iudei. Stârnind prejudecățile fariseilor, ei s-ar fi amestecat în certuri, care i-ar fi descurajat chiar de la începutul lucrării lor. Chiar apostolii înțelegeau cu greu că Evanghelia trebuia să fie dusă la toate neamurile. Atâta timp cât ei înșiși nu puteau să pătrundă acest adevăr, nu erau pregătiți să lucreze pentru neamuri. Dacă iudeii primeau Evanghelia, Dumnezeu intenționa ca ei să devină solii Săi pentru neamuri. De aceea trebuia ca ei să fie primii care auzeau solia.” HLL 351.1
Vineri, 20 octombrie
Studiu suplimentar
“În această primă călătorie, ucenicii urmau să meargă numai acolo unde Isus fusese mai înainte și câștigase prieteni. Pregătirea lor pentru călătorie avea să fie cât se poate de simplă. Nimic nu trebuia să le abată mintea de la marea lor lucrare sau să trezească în vreun fel opoziția și să închidă poarta pentru lucrarea lor viitoare. Nu trebuia ca ei să adopte îmbrăcămintea învățătorilor religioși, nici să folosească ceva în înfățișarea lor pentru a se deosebi de sătenii umili. Nu trebuia să intre în sinagogi și să-i invite pe oameni la slujbe publice; stăruința lor trebuia să fie depusă în lucrarea din casă în casă. Ei nu trebuiau să piardă timpul cu saluturi nefolositoare sau să meargă din casă în casă pentru plăcerea lor. Dar în fiecare loc aveau să primească ospitalitatea celor ce erau vrednici, aceia care aveau să-i primească din toată inima ca pe Hristos Însuși. Ei trebuiau să intre în casă cu frumoasa salutare: “Pacea să fie peste această casă.” (Luca 10, 5.) Casa aceasta urma să fie binecuvântată prin rugăciunile lor, prin cântările lor de laudă și prin desfășurarea Scripturilor în cercul familiei.” HLL 351.3
“Acești ucenici aveau să fie vestitori ai adevărului, să pregătească drumul pentru venirea Domnului lor. Solia pe care trebuiau să o aducă era solia vieții veșnice și destinul oamenilor depindea de primirea sau lepădarea ei. Pentru a-i impresiona pe oameni cu solemnitatea ei, Isus le-a poruncit ucenicilor: “Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa sau din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea”.” HLL 352.1