Loialitatea supremă față de Hristos
Studiul 11, Trimestrul 3, 2-8 Septembrie 2023
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază, 2 Septembrie
Text de Memorat:
Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului. — Efeseni 6:9
Când „căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel ca să-l pârască în ce privește treburile împărăției; nu se găsea nici o greșeală la el si nici un lucru rău.” Dan. 6:4. Găsindu-l astfel fără vină, vrăjmașii lui „sunt de părere să dea o poruncă împărătească, însoțită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălța, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.” Dan.6:7.
Prin asigurarea semnăturii regelui în decret, au căutat să creeze o situație care să-l implice pe Daniel într-un act de revoltă împotriva regelui. Ei știau că, deși el intenționa să respecte regele, el nu ar face acest lucru cu prețul de a arăta lipsa de loialitate față de Dumnezeul său. Și în timp ce el a continuat să se roage Dumnezeului său așa cum obișnuia să o facă, a fost aruncat în „groapa cu lei”. Dar Cel căruia i sa rugat I-a salvat viața de fiarele sălbatice.
Și în mijlocul sclavilor vechiului Egipt, se ridică statura maiestuoasă a lui Iosif, cel mai mare furnizor pe care lumea la văzut vreodată. Iată-l în loialitate statornică față de guvernarea sa, înălțându-se în onoare până când i s-a dat să împărtășească însăși tronul lui Faraon!
Din aceste și alte exemple biblice, este clar că loialitatea cuiva față de guvernul său este angajamentul său de loialitate față de acesta--un salut pentru steagul său. Prin urmare, vedem că, pe de o parte, lipsa de loialitate a omului față de guvernul divin este un păcat împotriva lui Dumnezeu, iar pe de altă parte ne loialitatea față de guvernul națiunii sale este un păcat împotriva ei, de asemenea, indirect, împotriva lui Dumnezeu, pentru că ne loialitatea față de stăpânirea ta este neascultare față de porunca expresă a lui Dumnezeu: „Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata pentru orice lucru bun.” Tit. 3: 1. „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.” 1 Petru 2:13, 14.
Duminică, 3 Septembrie
Sfaturi pentru copii
Ce sfat le oferă Pavel copiilor și cum se folosește de Vechiul Testament pentru a întări acest sfat? Efeseni 6:1-3
Vă amintiți că a existat un copil pe nume Samuel, care de la începutul vieții a început să meargă pe „Cale”, iar acolo a fost instruit. Acum gândiți-vă la ce s-a întâmplat: vă amintiți că într-o noapte, Samuel, a fost trezit brusc de un glas. Presupunând că este glasul lui Eli, a sărit repede din pat și s-a dus să-l întrebe pe Eli. Desigur, Eli a fost surprins, dar a spus cu calm: „Nu te-am chemat. Du-te și te culcă.” Întrucât nu era altă persoană decât Eli în jur, Samuel era sigur că bătrânul îl chemase, totuși, a ascultat și s-a întors imediat la culcare.
Însă, nu a trecut mut timp, poate de îndată ce Samuel adormise din nou, Glasul l-a chemat a doua oară. Știți că Samuel ar fi putut spune cu ușurință atunci: „Bătrânul acesta trebuie să viseze. Iată mă cheamă din nou. Dar nu mă voi mai deranja pentru el, îl voi lăsa să mă cheme cât vrea”. Samuel, însă, atât de repede ca mai înainte, a mers în grabă la patul stăpânului său, doar pentru a auzi din nou cuvintele: „Du-te înapoi la culcare, nu te-am chemat!” Încă a treia oară a auzit pe cineva chemându-l și la fel de binevoitor și de respectuos ca înainte, a mers la patul stăpânului său a treia oară! În cele din urmă, Eli a sesizat că Domnul trebuie să fi chemat copilul, așadar i-a indicat lui Samuel ce să facă. Și ce a făcut Samuel? - Exact cum i s-a spus.
Dacă Samuel nu ar fi fost atât de ascultător, respectuos și răbdător precum a fost, credeți că ar fi ajuns vreodată să dețină cel mai înalt post de pe pământ? - Sigur că nu. Nu a fost nimic altceva decât sfintele calități de caracter pe care Samuel le-a demonstrat în acea noapte care l-au promovat în funcția de profet, preot și judecător.
Ne întrebăm încă de ce Samuel a fost chemat din pat de trei ori succesiv și de ce el și Eli au fost deranjați noaptea? - Din două motive: (1) Pentru a demonstra că, indiferent de inconvenient, Samuel nu a ezitat să sară atunci când a fost chemat și că nu s-a supărat, nici nun i-a adus vreo „însolență” lui Eli. (2) Domnul a vrut să-l ajute pe Eli; El a vrut să împiedice posibilitatea lui Eli de a ajunge la concluzia că Samuel ieșea din locul lui și să pună la îndoială capacitatea sa de a-și disciplina propriii fii. Dacă lui Eli nu i s-ar fi oferit ocazia să știe cu siguranță că Domnul a vorbit cu copilul, el ar fi putut concluziona cu ușurință că Samuel ar fi conspirat împotriva fiilor lui Eli. Dar prin împrejurările providențiale, așa cum au fost, Eli știa cu siguranță, fără nici o îndoială, că Dumnezeu avea un mesaj pentru el. Nu era loc de îndoială.
Tinerii de astăzi, ca și în vremurile trecute, sunt nerăbdători să ajungă ceva în viață, totuși milioane de oameni nu reușesc să își atingă scopul și mulți își ruinează viața. Doresc să devină oameni mari, dar nu reușesc nici măcar să ajungă oameni de mijloc. Și din ce cauză? - Pur și simplu pentru că își supraestimează propriile puteri și subestimează puterea lui Dumnezeu. Ei nu știu că, prin puterea Dumnezeu, nu există niciun eșec și că, împreună cu El este posibil să „ajungem în orice loc”.
Voi, băieți și fete, predați-vă fără rezerve lui Dumnezeu. El are nevoie de oameni mari și El vă poate face pe voi astfel. Când înțelegeți căile lui Dumnezeu și deveniți tineri sau tinere responsabili, așa cum a fost Samuel, Dumnezeu nu va trece cu vederea râvna, integritatea și sinceritatea voastră. El vă va oferi o mare răsplată pentru aceasta. Da, atunci veți fi într-adevăr mari.
David din vechime era de asemenea un băiat tânăr și nimic altceva decât un simplu păstor de oi. Dar era un bun păstor, cel mai bun de pe pământ. Dumnezeu a văzut că era atent și credincios îndatoririlor sale, și astfel El a hotărât să-l facă pe tânăr un rege peste poporul Său. Într-adevăr, atunci când o persoană face bine un lucru, este probabil că va face și alt lucru la fel de bine. David era la fel de bun în îndatoririle sale, precum Samuel în ale lui. De aceea, a fost luat de la oi și a fost pus în palat.
Mă gândesc la un alt băiat, un tânăr în adolescență - Iosif. Domnul a văzut ceva în el ce nu a putut găsi în frații lui Iosif. Nu doar că era fiul preferat al tatălui său, dar era și preferatul lui Dumnezeu. Dumnezeu avea în mintea Sa ceva atât de mare pentru Iosif - mai mare decât s-ar putea gândi vreodată lumea. Pentru a se dovedi demn de încredere, Iosif a trebuit mai întâi să devină rob. El trebuia să fie educat pentru o slujba mare.
Astfel dar, potrivit cu felul în care lucrează Providența, frații lui l-au vândut pentru a fi rob. Tocmai atunci el și-a amintit ceea ce i-a promis Domnul într-un vis - că pe lângă frații săi, chiar și tatăl și mama lui se vor închina înaintea lui. Vă puteți imagina ce oportunitate splendidă a avut Iosif de a-l blestema pe Dumnezeu când s-a văzut în drum spre robie? El ar fi putut spune: „De ce să slujesc unui Dumnezeu care promite glorie, dar în schimb dă umilință, greutăți și respingere?” Dar Iosif a făcut la fel de înțelept ca și Iov: sfințind pe Dumnezeu în inima sa, el a spus, de fapt: „Chiar dacă mi-ar lua viața, totuși în El mă voi încrede”.
Iosif s-a împăcat repede cu situația sa, încrezător că Dumnezeul tatălui său știa totul despre necazurile sale. Astfel stăpânii săi sclavi, ismaeliți, au recunoscut imediat că erau în posesia unui sclav fin, un sclav pe care îl puteau vinde pentru o sumă bună de bani. Cum știu aceasta? - O știu pentru că ismaelitii l-au dus imediat la un om care nu ar cumpăra altceva decât ce e mai bun, la cel mai bogat om din Egipt, la unul care ar putea plăti prețul cel mai bun. Oamenii bogați, știți, nu cumpără lucruri ieftine, nici vânzătorii nu le oferă lucruri ieftine.
Chiar dacă era întristat, Iosif și-a putut demonstra capacitatea lui de a sluji și trebuie să fi arătat un mare respect față de stăpânii săi în timp ce se îndreptau spre Egipt. Astfel acești oameni au descoperit valoarea robului lor și și-au dat seama că ei l-ar putea vinde cuiva care dorea ceva bun și care ar putea plăti prețul. De asemenea Potifar repede și-a dat seama, că Iosif era de încredere în toate privințele.
Astfel, el a devenit omul numărul 1 al lui Potifar. Chiar și doamna Potifar s-a îndrăgostit de el. Si după cum vă amintiți așa ajuns la punctul culminant al testului său de absolvire. Trecând cel mai mare test al vieții sale, s-a calificat din casa lui Potifar, apoi din casa închisorii, după care a fost promovat pe tronul Egiptului, cel mai mare din lume. Dar fie în înălțarea sau în căderea lui, Iosif i-a dat slavă lui Dumnezeu și a făcut ce era mai bine în mod cinstit. La orice lucru la care a fost pus, nu era al doilea la nimic și astfel a devenit cel mai mare dintre toți cei de pe pământ.
În ceea ce privește adevăratul secret al succesului său, veți găsi că era fondat într-un singur principiu simplu: fermitatea împotriva ispitei păcatului și credincioșia sa față de datorie: „Ah! Eu nu pot să fac acest lucru rău. Nu voi păcătui nici împotriva oamenilor, nici împotriva lui Dumnezeu”, a fost răspunsul lui la ispită.
Acesta este motivul pentru care Iosif a fost mare în casa tatălui său, în mâinile ismaeliților, în casa lui Potifar, în chilia închisorii, pe tronul lui faraon și în toată lumea. Acesta este motivul pentru care toată lumea antică s-a închinat înaintea lui.
Luni, 4 Septembrie
Sfaturi pentru părinți
Compară Efeseni 6:4 cu Coloseni 3:21. Ce motiv apare în Coloseni 3:21 pentru a nu-i enerva pe copii?
Deut. 21: 18-21 - „Dacă un om are un fiu neascultător și îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, și nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, tatăl și mama să-l ia și să-l ducă la bătrânii cetății lui și la poarta locului în care locuiește. Să spună bătrânilor cetății lui: „Iată, fiul nostru este neascultător și îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru și este lacom și bețiv.” Și toți oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre și să moară. Astfel să cureți răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă și să se teamă.”
Vedeți, cu mult timp în urmă, în vechime, Domnul a făcut cunoscute poruncile și legile Sale. El a promis că dacă poporul Său ar fi ascultător, El va face din ei o națiune mare; că vor domina națiuni mai mari și mai puternice decât ei înșiși; și că toate națiunile ar avea frică de ei. El le-a spus foarte clar, totuși, că dacă nu le păzesc, atunci blestemele vor fi inevitabil partea lor.
El le-a poruncit să crească copii ascultători. Părinților li s-a poruncit să îi aducă bătrânilor, dacă ei înșiși nu-și pot face copiii să se supună, iar bătrânii trebuiau să-i omoare cu pietre. Motivul dat a fost „pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă” – să se îndepărteze de rău. Având în vedere această pedeapsă, ei au fost, desigur, foarte atenți cum i-au crescut pe copii lor.
Dacă am fi trăit în timpul în care Domnul a poruncit astfel poporului Său, în zilele lui Moise, nu am fi știut dacă Domnul ar fi vorbit în serios sau dacă doar ar fi vorbit. Dar, după ce au trecut secole, prin rezultatele neascultării vechiului Israel putem vedea că Dumnezeu chiar a vorbit în serios nicidecum altfel.
Noi, nu evreii, avem acum de ales. Putem să alegem să fim ca și lumea și să fim aruncați în infern cu ea. Sau putem alege să facem ceea ce poruncește Dumnezeu și astfel să fim cu El în Împărăția Sa. Una dintre aceste alegeri trebuie să o facem imediat.
Până la cinci sau șase ani, în funcție de temperamentul individual, copiii pot fi supuși pedepsei corporale, atunci când alte măsuri de disciplină și corecție au fost epuizate fără succes. Dacă în astfel de ocazii, toiagul este folosit corect, copilul poate răspunde astfel încât nu va mai avea nevoie de el niciodată. Dacă, totuși, apare din nou nevoia, atunci fiți foarte atenți la ceea ce faceți. Pentru acei copii care necesită o pedeapsă mai drastică decât copilul obișnuit, pot deveni de necorectat și pot dezvolta o teamă complexă și o ură corespunzătoare față de cei care îl pedepsesc. Astfel, în timp ce o astfel de pedeapsă este calculată pentru a preveni reapariția unui rău major în el, este posibil să aducă un rău chiar și mai mare, dacă nu se iau măsuri atente bine studiate pentru a se asigura împotriva efectului ei inuman. Trebuie să fie administrată cu o demonstrație comensurabilă și convingătoare a unei iubiri atât de profunde și emoționante față de cel greșit, ca să nu piardă afecțiunea filială și respectul pentru pedepsitorii săi, iar viața din cămin să nu devină astfel un coșmar pentru el încât să-l conducă să fugă de acasă în vreun moment oportun.
Părinții „trebuie să judece mai întâi lucrurile împreună cu copiii lor, să le arate în mod clar greșelile, să le arate când au păcătuit și să-i facă să înțeleagă că nu au păcătuit numai împotriva părinților lor, ci și împotriva lui Dumnezeu. Având înainte de toate voi înșivă o inimă supusă, plină de milă și întristată datorită greșelilor copiilor voștri, rugați-vă împreună cu ei înainte de a-i pedepsi. Atunci, atitudinea voastră nu-i va face să vă urască. Ei vă vor iubi. Vor vedea că nu îi pedepsiți pentru că v-au produs necazuri sau pentru că vreți să vă descărcați nervii pe ei; ci faceți acest lucru dintr-un simț al datoriei, spre binele lor, ca să nu fie lăsați să crească în păcat.” – Mărturii, vol. 1, pag. 398.
Cu orice preț, ei trebuie să fie întotdeauna influențați să simtă că pedepsitorii lor sunt cei mai buni prieteni ai lor, nu adversari și dușmani.
„Este posibil ca mama să întrebe: „Să nu-mi pedepsesc deci niciodată copilul?” Bătaia poate fi necesară atunci când celelalte metode eșuează. Totuși, mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea ei. Chiar când măsurile mai blânde se dovedesc ineficiente, pedeapsa care să-l aducă în fire pe copil trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o astfel de corecție va fi suficientă, pentru viața întreagă, să-i arate copilului că nu face bine.” – Sfaturi Pentru Profesori, pag. 116.
Dar, în mod obișnuit, să-i îmbrâncească pe copii pentru orice provocare, să-i scuture nervoși, să le dea peste față, să-i tragă de mână, să-i bată sau să-i biciuiască și să-i lovească sau amenințându-i cu acestea, este nebunia cea mai dăunătoare și scârboasă pentru orice inteligență, decență și umanitate. Continuând astfel, va înăspri, va brutaliza și va ruina în loc să salveze. Va face din victimele mici animale vicioase, în loc de copii nobili ai lui Dumnezeu.
„Unii părinți își corectează copiii foarte sever, într-un spirit de nerăbdare și adesea cu patimă. Asemenea îndreptări nu aduc rezultate bune. Căutând să îndrepte un rău, ei creează alte două rele. Critica continuă și biciuirea îi împietrește pe copii și îi îndepărtează de părinții lor.” – Mărturii, vol. 1, pag. 398.
Totuși, când trebuie să disciplinați, să fiți serioși, fermi și să faceți din aceasta o sarcină sensibilă. Vedeți să o faceți așa de bine ca să nu fie nevoie să o faceți din nou.
Marți, 5 Septembrie
Sclavia în Scriptură și în istorie
Citește sfaturile pentru sclavi și stăpânii de sclavi: Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:22 – 4:1; 1 Corinteni 7:20-24; 1 Timotei 6:1,2; 1 Petru 2:18-25. Cum ai rezuma aceste sfaturi?
Scrisoarea lui Pavel către Filimon arată influența Evangheliei asupra legăturilor dintre stăpân și serv. Sclavia era o instituție statornicită în întreg Imperiul Roman și în multe din bisericile pentru care lucrase Pavel se găseau atât stăpâni, cât și sclavi. În orașe, unde sclavii deseori întreceau cu mult numărul populației libere, legi grozav de aspre erau socotite ca necesare pentru a-i ține în supunere. Câte un roman bogat era, deseori, stăpânul a sute de sclavi, de diferite ranguri și cu educație și talente diferite. Având deplină putere asupra sufletelor și trupurilor acestor neputincioase ființe, el putea să le aplice orice suferință pe care o alegea. Dacă unul dintre ei, din răzbunare sau voind să se apere, îndrăznea să ridice o mână împotriva stăpânului său, întreaga familie a vinovatului putea să fie sacrificată în chip nemilos. Cea mai neînsemnată greșeală, vină sau nebăgare de seamă era deseori pedepsită fără îndurare. FA 459.1
Unii stăpâni, mai omenoși decât alții, erau mai îngăduitori față de servii lor; însă marea majoritate a bogaților și nobililor, dedați fără frâu satisfacerii plăcerilor desfrânate, pasiunilor și mâncării, făceau din sclavii lor victimele nenorocite ale capriciului și tiraniei. Tendința întregului sistem era deznădăjduit de degradatoare. FA 459.2
Nu era lucrarea apostolului aceea de a răsturna în chip nejudecat sau dintr-o dată ordinea statornicită a societății. A fi încercat aceasta ar fi însemnat să împiedice succesul Evangheliei. Însă el a învățat anumite principii care loveau chiar la temelia sclaviei și care, dacă ar fi fost puse în practică, cu siguranță că ar fi subminat întreg sistemul. “Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Corinteni 3, 17), a declarat el. Odată convertit, sclavul devine un membru al trupului lui Hristos și deci avea să fie iubit și tratat ca un frate, un împreună moștenitor cu stăpânul său al binecuvântărilor lui Dumnezeu și al privilegiilor Evangheliei. Pe de altă parte, servilor le era dat sfatul să-și împlinească datoriile “nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu”. (Efeseni 6, 6.) FA 459.3
Creștinismul face o legătură de strânsă unire între stăpân și sclav, împărat și supus, slujitor al Evangheliei și păcătos decăzut care a găsit în Hristos curățirea de păcat. Ei au fost spălați în același sânge, înviorați de același Duh și ei sunt făcuți una cu Isus Hristos. FA 460.1
Miercuri, 6 Septembrie
Robi ai lui Hristos
Ce le cere Pavel sclavilor creștini? Efeseni 6:5-8
"Legea lui Dumnezeu este extrem de largă. Isus... a declarat clar ucenicilor Săi că această lege sfântă a lui Dumnezeu poate fi încălcată chiar și în gânduri, sentimente și dorințe, precum și în cuvânt și faptă. Inima care Îl iubește pe Dumnezeu în mod suprem nu va fi înclinată în nici un fel să restrângă preceptele Sale la cele mai mici pretenții posibile, dar sufletul ascultător și loial va da cu bucurie o ascultare spirituală deplină atunci când legea este văzută în puterea ei spirituală. Atunci poruncile vor fi percepute de suflet în adevărata lor forță. Păcatul va părea extrem de păcătos.... Nu mai există îndreptățire de sine, stimă de sine, onoare de sine. Siguranța de sine a dispărut. Rezultatul este o convingere profundă a păcatului și a dezgustului de sine, iar sufletul, în sentimentul său disperat de pericol, se agață de sângele Mielului lui Dumnezeu ca unic remediu.... OHC 140.2
"Mulți își amăgesc astăzi propriile suflete. Ei restrâng poruncile lui Dumnezeu pentru a condamna doar actele exterioare și nu consideră că este păcat să-L dezonoreze pe Dumnezeu în gânduri și afecțiuni. Ei se măgulesc pe ei înșiși că respectă legea lui Iehova, în timp ce viața și caracterul lor, așa cum sunt dagherotipate [fotografiate] în cărțile cerului, îi arată că se aventurează să vadă cât de departe pot merge în direcția nelegiuirii fără a fi catalogați drept călcători ai legii lui Dumnezeu.... OHC 140.3
"Fiecare suflet care dorește să se depărteze de orice nelegiuire... va lucra mereu pentru a fi de partea Domnului în gând, în cuvânt și în caracter, ascultând de toate cerințele Sale. În loc să caute ocazii de a se sustrage de la legea lui Dumnezeu, el va da cea mai largă interpretare poruncilor Sale de mare anvergură și se va strădui cu cea mai mare stăruință să aducă voința, afecțiunea și toată inima la exemplificarea marilor principii ale sfintelor Sale porunci.... Lucrarea trebuie să înceapă din inimă.... Dacă inima este corectă cu Dumnezeu, atunci întreaga viață va fi purificată, rafinată, înnobilată, sfințită. Dacă ochiul este unic, întregul corp se umple de lumină. Religia nu este o chestiune de exterioritate.... Religia este un lucru al inimii". OHC 140.4
Joi, 7 Septembrie
Stăpâni care sunt sclavi
Imaginează-ți că ești un stăpân creștin de sclavi care ascultă citindu-se Epistola către efeseni în biserica din casa ta. Cum ai reacționa la acest sfat, oferit în prezența sclavilor tăi? Efeseni 6:9
"Am pus în scris esența a ceea ce m-a impresionat să vorbesc. Te rog, frate _____, să-L cauți cu seriozitate pe Domnul și să nu slăbești efortul tău de a deveni un om bun în slujirea lui Dumnezeu în birou. Dacă îți lipsește tandrețea lui Hristos, Satana se va folosi de cuvintele tale pentru a crea o dezamăgire care nu trebuie să existe. Aveți nevoie de un Hristos care să rămână personal în inima voastră. 11LtMs, Lt 9, 1896, par. 10
"Toți au nevoie să experimenteze puterea de convertire a adevărului. Atunci, oamenii care sunt în slujba lui Dumnezeu în diferitele lor poziții de încredere vor învăța despre Hristos ca fiind superior. Având sub conducerea lor oameni care le sunt egali, ei trebuie să înceapă de la început și să aibă inima corectă cu Dumnezeu prin puterea profundă, nouă și creatoare a harului Său. Apoi, fiecare om va studia interesele omului cu care este asociat, iar spiritul de bunătate și de dragoste creștină exercitat de bărbații în autoritate se va reflecta asupra celorlalți. "Toată clădirea, bine închegată împreună" va crește "până la un templu sfânt în Domnul". [Efeseni 2:21.] Biserica va deveni o reprezentare vie a lui Hristos. Lumea nu ar mai fi atât de des încurajată în faptele sale nelegiuite de exemplul oamenilor care pretind că cred adevărul și că sunt urmași ai lui Isus Hristos, dar care țin adevărul în neadevăr, deoarece nu sunt convertiți zilnic, cu inima și cu sufletul, la adevăr. 11LtMs, Lt 9, 1896, par. 11
"La mulți, viața spirituală nu este un principiu viu, activ, pentru că nu sunt în comuniune cu Dumnezeul cel viu. Vă rog să citiți (Efeseni 2), căci acest capitol mi-a fost indicat ca fiind aplicabil și vouă. Citiți, de asemenea, capitolul 4:1-3 și capitolul 6. Să presupunem că toți cei care sunt asociați împreună în Oficiu studiază acest capitol. Aici este prezentată datoria slujitorilor: "Slujitori, fiți supuși celor care vă sunt stăpâni după trup, cu frică și cutremur, în curăția inimii voastre, ca față de Hristos; nu cu slujirea ochilor, ca niște plăceri ale oamenilor, ci ca niște slujitori ai lui Hristos, făcând din inimă voia lui Dumnezeu; cu bunăvoință, făcând slujbă, ca Domnului, și nu oamenilor; știind că orice lucru bun pe care îl face cineva, îl va primi de la Domnul, fie că este rob sau liber. Iar voi, stăpânilor, faceți-le aceleași lucruri, îngăduind amenințarea; știind că și Stăpânul vostru este în ceruri; și la El nu este nici o deosebire de persoane". [Versetele 5-9.]" 11LtMs, Lt 9, 1896, par. 12
Vineri, 8 Septembrie
Studiu Suplimentar
Am văzut că stăpânul de sclavi va fi nevoit să dea socoteală pentru sufletul sclavului său, pe care l-a ținut în ignoranță; iar păcatele sclavului vor cădea asupra stăpânul lui. Dumnezeu nu-l poate lua la cer pe robul care a fost ținut în ignoranță și degradare, neștiind nimic de Dumnezeu sau de Biblie, netemându-se de nimic în afară de biciul stăpânului său și ocupând o poziție inferioară animalelor. Domnul face însă pentru el cel mai bun lucru pe care-l poate înfăptui un Dumnezeu plin de compasiune. El îngăduie ca acesta să nu mai existe, ca și cum n-ar fi fost vreodată, în timp ce stăpânul trebuie să suporte ultimele șapte plăgi și apoi să învie la cea de-a doua înviere și să suporte cea mai îngrozitoare moarte, moartea a doua. Atunci va fi satisfăcută dreptatea lui Dumnezeu. ST 276.1
276: Sclavi și stăpâni de sclavi — Conform Apocalipsei 6, 15.16, va exista sclavie la cea de-a doua venire a lui Hristos. Aici găsim cuvintele “slobozi și robi”. Declarația lui Ellen White, pe care o avem în discuție indică faptul că i s-a arătat în viziune sclavul și stăpânul de sclavi la cea de-a doua venire a lui Hristos. În aceasta, Ellen White este în perfectă armonie cu Biblia. Atât lui Ioan, cât și lui Ellen White li s-au arătat stări de lucruri care vor exista la cea de-a doua venire a Domnului nostru. Și câtă vreme nu se poate nega faptul că sclavii de culoare din Statele Unite au fost eliberați prin Proclamația pentru eliberarea sclavilor , care a intrat în vigoare la șase ani după scrierea declarației în discuție, nu este mai puțin adevărat că mesajul nu este invalidat, căci în zilele noastre, în diferite părți ale lumii, există milioane de bărbați și femei într-o stare de principiu sau chiar reală de sclavie. Nu este posibil să fie judecată o profeție despre viitor până nu ajungem în vremea împlinirii acelei profeții. ST 304.3