Răsplata pentru credincioșie
Studiul 12, Trimestrul 1, 18-24 Martie 2023
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază- 18 Martie
De memorat:
Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ Matei 25:21
Credincioșia și loialitatea față de Dumnezeu, serviciul făcut din iubire, sunt acelea care câștiga favoarea divină. Orice îndemn al Duhului Sfânt care conduce pe oameni la bunătate și la Dumnezeu, este notat în cărțile din ceruri și în ziua cea mare a lui Dumnezeu, cei prin care El a lucrat, vor fi lăudați. PDH 361.3
Ei vor intra în bucuria Domnului, văzând în Împărăția Sa pe aceia care au fost răscumpărați prin lucrarea lor. Și ei au privilegiul de a lua parte, acolo, la lucrarea Sa, pentru că au devenit destoinici pentru ea, participând aici la lucrarea Sa. Ceea ce vom fi în ceruri, este o reflectare a ceea ce suntem acum, în ceea ce privește caracterul și slujirea sfântă. Domnul Hristos spune despre Sine: "Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească". Matei 20, 28. Această lucrare a Sa aici pe pământ, este și lucrarea Sa în ceruri. Și răsplata noastră, pentru faptul că am lucrat cu Hristos în această lume, este primirea unei puteri mai mari și a unui privilegiu mai deosebit de a lucra cu El în veșnicie. PDH 361.4
Duminică – 19 Martie
Răsplată pentru credincioșie
Citește Evrei 11:6. Ce înseamnă pentru tine acest verset și care ar trebui să fie reacția la citirea lui? Vezi și Apocalipsa 22:12; Isaia 40:10; 62:11. Ce ne învață toate aceste texte?
Credința este un element esențial al rugăciunii biruitoare. "Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută". (Evrei 11, 6.) "Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut". (1 Ioan 5, 14.15.) Cu credința stăruitoare a lui Iacov, cu stăruința neabătută a lui Ilie, să prezentăm rugăciunile noastre Tatălui, cerând tot ceea ce El a făgăduit. Onoarea tronului Său este pusă în joc pentru împlinirea cuvântului Său. PR 157.2
Is. 12: 5, 6 - „Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul! Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”
Cu siguranță nu veți lăsa nimic să vă împiedice sau să vă înăbușe vocea acum când Dumnezeu poruncește să cântați și să strigați.
„Atunci împăratul va împărăți cu dreptate, și voievozii vor cârmui cu nepărtinire. Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului și ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca niște râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.” Is. 32: 1, 2.
Nu, asta nu ne învață teologia populară, dar admiteți că asta ne învață Biblia și că trebuie să o credem mai degrabă decât pe oameni.
Până în prezent credința în făgăduințele lui Dumnezeu nu ne-a dezamăgit, și de ce ne-ar dezamăgi El acum? - Niciodată. Credința amestecată cu faptele voastre va aduce totul la timpul potrivit. Adversarii Adevărului vor eșua, dar Adevărul va triumfa și credincioșii împreună cu El.
„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”
„Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort. Prin credință a fost mutat Enoh 10 de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”
Luni – 20 Martie
Viața veșnică
Citește Romani 6:23 și Ioan 3:16. Ce opțiuni ne sunt prezentate aici?
"Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru". (Romani 6, 23.) În timp ce viața este moștenirea celor neprihăniți, moartea este partea celor nelegiuiți. Moise i-a spus lui Israel: "Ți-am pus înainte viața și binele, moartea și răul". (Deuteronom 30, 15.) Moartea, la care se referă aceste texte, nu este aceea pronunțată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru călcarea lui. Este "moartea a doua", care este pusă în contrast cu viața veșnică. - TV 544.1
Dacă nu reușim să profităm de ceea ce ne spune Dumnezeu, vom eșua la fel de grav, dacă nu chiar mai rău, ca oricare dintre cei care au eșuat înaintea noastră. Cred că unii dintre voi care ați avut contact personal cu Dumnezeu, știți aceste lucruri din experiențe proprii. Fără îndoială, ați constatat că nu puteți preveni mult timp o explozie păstrând focul și praful de pușcă în aceeași cameră; că nu puteți sluji Diavolului și totuși să aveți pace și siguranță. Permiteți-mi să ilustrez acest lucru printr-un incident real:
Un anume om a visat că un cal l-a ucis lovindu-l cu picioarele. Pentru a-și proteja viața, s-a ținut mereu la distanță de toți caii. Cu toate acestea, într-o zi cu mult vânt, în timp ce mergea pe o stradă, a trecut pe lângă o fierărie în fața căreia era agățat un indicator cu o potcoavă pictată pe ea. Semnul i-a căzut brusc pe cap și a murit din cauza impactului.
Nu putem evita consecințele păcatului și a despărțirii de Dumnezeu, mai mult decât omul care a visat a putut evita moartea eschivând-o. Nu știm niciodată ce va aduce ziua și nu ne putem permite să ne despărțim de Dumnezeu nici măcar pentru o clipă. Nici nu putem spune cu siguranță că vom face sau nu cutare sau cutare lucru.
Citește Ioan 14:1-3. Care este sfatul lui Dumnezeu pentru noi în versetul 1 și ce promite să facă în versetele 2 și 3?
În continuare, atât sfinții în viață, cât și cei înviați sunt duși pentru a „trăi și împărăți cu Hristos”, și întrucât toți cei care sunt judecați la Marele Tron Alb, sunt judecați în timp ce sunt morți, adevărul evidențiază din ce în ce mai clar că nu există necredincioși în viață, în timpul celor o mie de ani. Într-adevăr nu, pentru că pământul și cerul au fugit, s-au mutat din sfera lor originală, ajungând să fie fără viață și goale (Isaia 24: 1-6, Ier.4: 23-26), un „Adânc” (Apocalipsa 20: 1) în care nimeni nu poate sta. În mod necesar, sfinții, cei care sunt lăsați, trăiesc și împărățesc o mie de ani cu Hristos în cerul cerurilor, unde sunt „multe locașuri”. La sfârșitul celor o mie de ani, coboară Sfânta Cetate, locașurile, Noul Ierusalim și sfinții cu el (Apocalipsa 21: 2). De atunci înainte, sfinții nu trăiesc cu Hristos, ci El trăiește cu ei (Apocalipsa 21: 3).
Marți - 21 Martie
Noul Ierusalim
Citește Apocalipsa 21. Care sunt lucrurile care ne sunt promise?
Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult, încât să moară pentru noi, ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul nostru de odihnă. Nu va fi nici o tristețe în cetatea lui Dumnezeu. În veci nu se va mai auzi vaiet de întristare, nici bocet de nădejdi sfărâmate și de sentimente îngropate. În curând, veșmintele întristării vor fi schimbate cu haina de nuntă. În curând, vom fi martori la încoronarea Împăratului nostru. Aceia a căror viață a fost ascunsă cu Hristos, aceia care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinței, vor străluci de slava Răscumpărătorului în Împărăția lui Dumnezeu. 9M 287.2
Pentru că Apocalipsa spune că „au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.” (Apoc.20,4), de aceea, nu Hristos Trăiește cu ei pe pământ, ci mai degrabă ei trăiesc cu El în „locul” pe care El l-a pregătit pentru ei și despre care Ioan spune (după ce a văzut că „cerul dintâi și pămânrul dintâi pieriseră” și au fost înlocuite cu „un cer nou și un pământ nou” – Apoc.21,1): „Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.” Apoc. 21,2
Noul Ierusalim, orașul lui Dumnezeu, răspândindu-se și înălțându-se în afară și în sus dincolo de percepția umană, în proporții uimitoare, de ne descris, magnifice, în măreție și slavă fără cuvinte! –
„Cetatea era în patru colțuri și lungimea ei era cât lățimea:... douăsprezece mii de prăjini.” Apocalipsa 21:16.
Orașul este de 375 de mile pe fiecare parte, făcând un pătrat perfect. Suprafața sa, prin urmare, este de 140.625 de mile pătrate, sau 90.000.000 de acri sau 3.920.400.000.000 de picioare pătrate- aproximativ 430 de ori mai mare decât suprafața orașului New York! Permițând fiecărei persoane o suprafață de 100 de picioare pătrate, sau un spațiu de 10 picioare pătrate, orașul ar avea capacitatea de 39.204.000.000 de persoane sau aproape de 20 de ori mai mult decât populația pământului.
„Lungimea, lățimea și înălțimea erau deopotrivă.” (Apocalipsa 21:16)--375 de mile pe fiecare parte și 375 mile înălțime, înălțimea ei maiestoasă ridicându-se înălțimii nevisate de mintea muritoare!
Și zidurile („o sută patruzeci și patru de coți”, sau 216 de picioare înălțime) sunt făcute din iaspis și „cetatea” de „aur curat, ca și sticla curată”. Cele douăsprezece porți ale sale sunt „douăsprezece mărgăritare: fiecare poartă ... dintr-un singur mărgăritar. Și pe ele sunt scrise numele celor doisprezece seminții ale copiilor lui Israel. Iar ulița cetății este de „aur curat, ca și sticla străvezie”.
„Temelia zidului cetății” este împodobită cu tot felul de „pietre scumpe”.
Într-adevăr, limbajul nu are cuvinte pentru a descrie cetatea sfântă. Cu adevărat „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. 1 Cor. 2: 9.
Miercuri – 22 Martie
Încheierea socotelilor
Citește Matei 25:14-19. Cine este cel care merge într-o țară îndepărtată? Cui încredințează bunurile sale? Ce înseamnă „le-a cerut socoteală” (Matei 25:19)?
Omul care a plecat într-o țară îndepărtată, reprezintă pe Domnul Hristos care, atunci când a rostit această parabolă, era aproape de timpul să plece de pe acest pământ, la ceruri. "Slujitorii" sau robii din parabolă reprezintă pe urmașii Domnului Hristos. Noi nu suntem ai noștri. Noi am fost "cumpărați cu un preț" (1 Corinteni 6, 20), nu "cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ... ci cu sângele scump al lui Hristos" (1 Petru 1, 18-19) ... "pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei". 2 Corinteni 5, 15. PDH 325.3
Slujitorilor Săi, Domnul Hristos le încredințează "avuția Sa" — ceva ce trebuie să fie pus la schimbător, pentru El. El dă "fiecărui om lucrarea sa". Fiecare are locul său în planul cel veșnic al cerului. Fiecare trebuie să lucreze în colaborare cu Domnul Hristos pentru mântuirea celor păcătoși. După cum este sigur că avem pregătit un loc în locașurile din ceruri, tot atât de sigur este și faptul că, aici pe pământ, avem hotărât un loc anumit unde să lucrăm pentru Dumnezeu. PDH 326.4
Talanții, pe care Domnul Hristos i-a încredințat Bisericii Sale, reprezintă — în mod deosebit — darurile și binecuvântările date oamenilor de către Duhul Sfânt. "De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește", 1 Corinteni 12, 8-11. Nu toți oamenii primesc aceleași daruri, dar fiecărui slujitor al lui Dumnezeu îi este făgăduit un dar al Duhului Sfânt. PDH 327.1
Darurile speciale ale Duhului Sfânt nu sunt singurii talanți despre care ne vorbește parabola. Ea include, de asemenea, toate darurile și toată destoinicia, fie înnăscută sau dobândită, naturală sau spirituală. Toate trebuie folosite în serviciul Domnului Hristos. Devenind ucenicii Săi, noi trebuie să ne predăm Lui cu tot ceea ce suntem și avem. Aceste daruri, El ni le dă înapoi curățite și înnobilate, spre a fi folosite spre slava Sa și spre binecuvântarea semenilor noștri. PDH 328.2
Facultățile mintale
Dumnezeu cere instruirea facultăților noastre mintale. El a plănuit ca slujitorii Săi să aibă o inteligență mai mare și un discernământ mai clar, decât cei din lume; de aceea el este neplăcut impresionat de către aceia care sunt prea neglijenți, sau prea indolenți spre a deveni lucrători eficienți și bine instruiți. Dumnezeu ne cere să-L iubim cu toată inima noastră, din tot sufletul nostru și cu toată puterea noastră, dar și cu toată capacitatea noastră intelectuală. Faptul acesta așează asupra noastră obligația dezvoltării mintii noastre, până la deplina ei capacitate, pentru ca să putem cunoaște și iubi pe Creatorul nostru, cu toată puterea minții noastre. PDH 333.2
Vorbirea
Puterea vorbirii este un talent ce ar trebui să fie cultivat cu multă înțelepciune. Dintre toate darurile pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, nici unul nu este capabil a fi o mai mare binecuvântare ca acesta. Cu vocea, noi convingem sau influențăm; cu ea, noi înălțăm rugăciunile noastre și lăudăm pe Dumnezeu; și tot cu ea, noi vorbim și altora despre iubirea Răscumpărătorului nostru. Cât de important este, deci, ca ea să fie astfel educată, încât să fie cât mai folositoare spre bine. PDH 335.2
Influența
Viața Domnului Hristos era o influentă nețărmurită, care se întindea mai departe și tot mai departe, o influență ce-L lega de Dumnezeu și de întreaga familie omenească. Prin Domnul Hristos, Dumnezeu a învestit pe om cu o influență care face posibil ca el, omul, să trăiască nu numai pentru sine. Noi suntem în mod individual legați de semenii noștri, suntem o parte din marele tot al lui Dumnezeu și ne aflăm sub obligații mutuale. Nimeni nu poate fi independent de semenii săi; pentru că bunul mers al unuia afectează pe ceilalți. Este scopul lui Dumnezeu acela ca fiecare dintre noi să simțim faptul că suntem necesari pentru bunul mers al altora și, în consecință, să urmărim promovarea fericirii lor. PDH 339.2
Timpul
Timpul nostru aparține lui Dumnezeu. Fiecare clipă este a Sa și suntem sub solemna obligație de a o folosi spre slava Sa. Despre nici un talent pe care El ni l-a dat nu ne va cere o mai strictă socoteală ca despre timpul nostru. PDH 342.1
Sănătatea
Sănătatea este o binecuvântare a cărei valoare o apreciază foarte puțini și totuși, de ea depinde, în mare măsură, eficacitatea puterilor noastre fizice și intelectuale. Pornirile și pasiunile noastre își au locul lor în corp și acesta trebuie păstrat în cele mai bune condiții din punct de vedere fizic și sub cea mai spirituală influență, pentru ca talanții ce ne-au fost dați să aducă cele mai mari foloase. PDH 346.2
Putetea
Noi trebuie să iubim pe Dumnezeu, nu numai cu toată inima noastră, cu tot cugetul nostru, cu tot sufletul, ci și cu toată puterea noastră. Aceasta înseamnă folosirea completă și în mod inteligent a puterilor noastre fizice. PDH 348.3
Banii
Dumnezeu încredințează — de asemenea — oamenilor și mijloace materiale. El le dă puterea de a dobândi averi. PDH 351.1
Banii noștri nu ne-au fost dați pentru slava și preamărirea noastră. Ca administratori credincioși, noi trebuie să-i folosim pentru onoarea și slava lui Dumnezeu. Unii gândesc că numai o parte din mijloacele lor sunt ale lui Dumnezeu. Când pun de o parte o sumă de bani pentru scopuri religioase și de binefacere, ei consideră restul ca fiind al lor, spre a fi folosiți așa cum gândesc ei că este bine. Dar făcând astfel, ei greșesc. Tot ceea ce avem este al Domnului și noi suntem răspunzători față de El de felul în care îi folosim. În folosirea fiecărui bănuț, se va vedea dacă iubim mai presus de orice pe Dumnezeu, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. PDH 351.2
Îndemnuri și simțăminte înalte
Simțăminte de amabilitate, de bunătate și blândețe, îndemnuri generoase și o înțelegere imediată a lucrurilor spirituale, sunt talente prețioase și așează pe posesorul lor sub o grea răspundere. Toate trebuie să fie folosite în slujba lui Dumnezeu. PDH 352.4
Joi – 23 Martie
Cu ochii la premiu
Citește Romani 8:16-18. Conștientizarea statutului de copil al lui Dumnezeu l-a ajutat pe Pavel să reziste? Cum?
Mica 6: 5 - „Poporul Meu, adu-ți aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, și ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoști binefacerile Domnului!”
Aici ni se spune că a cunoaște dreptatea Domnului înseamnă a ne aminti de relațiile lui Dumnezeu cu strămoșii noștri, căci dragostea Lui față de noi nu este mai mică decât a fost față de ei. Să ne amintim de incidentul în care Balac l-a angajat pe Balaam să-l blesteme pe Israel și despre cum a fost determinat Balaam să vorbească pentru El și să binecuvânteze pe poporul Său, că, de dragul lor, a zădărnicit planul regelui și l-a determinat pe Balaam să proclame lui Balac: „Și acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, și-ți voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma (în zilele de pe urmă – KJV)... O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari.” Numeri 24:14, 17, 18.
De fapt, Balaam a spus regelui Moab: „Am încercat tot posibilul să obțin favoarea ta și să blestem Israelul, dar Dumnezeu a dominat. Israel a câștigat; tu și eu am pierdut. Și mai mult, permite-mi să-ți spun ce va face acest popor poporului Tău în zilele din urmă: Cel ce va stăpâni peste Israel va lovi pe Moab din toate părțile, iar Israel se va purta cu vitejie.”
Astfel, Balaam a fost împins să prezică nașterea lui Hristos și împărăția Lui, determinându-l pe Israel să se poarte cu vitejie împotriva lui Moab și a popoarelor sale vecine în ultimele zile.
A ști toate acestea înseamnă a cunoaște că Domnul este neprihănirea noastră; că dacă El este pentru noi, nimeni nu poate câștiga nimic împotriva noastră; că bătălia este a Domnului; că nu avem nevoie să ne temem de dușmanii noștri; că orice facem va prospera, indiferent cine este pentru sau împotriva noastră.
Citește 1 Timotei 6:6-12 – un pasaj deja analizat, dar asupra căruia merită să revenim. Care este mesajul lui esențial, mai ales pentru noi, creștinii?
Dacă inimile noastre sunt atașate de bogății, dacă dragostea noastră pentru bani devine mai mare decât dragostea noastră de a ajuta la întemeierea Împărăției, atunci nu există nicio speranță, astfel de persoane se vor găsi trași în jos în Babilon. Trebuie să ne amintim că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; că este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un bogat să intre în Împărăție. Dar, în ciuda acestui avertisment solemn, vedem că, chiar și cei mai informați cu privire la lucrurile lui Dumnezeu cad victime acestui câștig mârșav.
Dacă avem bani atunci când avem nevoie de ei, de asemenea avem îmbrăcămintea și hrana de zi cu zi și un pat unde să dormim, ar trebui să ne simțim bogați. ar trebui să ne simțim ca și cum am avea un milion de dolari în bancă. Da, dacă vom căuta mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și vom îndeplini lucrarea Domnului, atunci toate acestea ni se vor da pe deasupra (Mat. 6:31-33).
Vineri – 24 Martie
Studiu Suplimentar
„Omul de neam mare” în această parabolă, este însuși Isus care, puțin după învierea Sa, a plecat la ceruri, „țara îndepărtată” pentru a fi încoronat ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Cei zece-robi ai Săi, care sunt ocupați până la venirea Sa, în mod evident reprezintă conducerea până la închiderea dispensațiunii evangheliei. Iar cetățenii Săi, prin urmare, reprezintă laicii – supușii împărăției. Împreună deci, robii Săi și cetățenii Săi reprezintă întreaga împărăție – biserica.
Cum ei „au trimes după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.", singura concluzie admisibilă este că puțin înainte de întoarcerea Sa, Hristos va informa pe „cetățenii” Săi că „va lua lucrarea în mâinile Sale” pentru a întemeia împărăția Sa și că ei la ascultarea anunțului, nu vor dori să se supună aceluia prin care El va împărăți.
Observați că în solia pe care ei „au trimis după el” robii Săi nu au zis „nu vrem ca Tu să împărățești peste noi”, ci „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi." Ceea ce ei au respins a fost ca Isus să împărățească peste ei prin altă persoană. În mod evident deci, înainte ca El să fie încoronat, și înainte de a se întoarce pentru ca robii Săi să îi dea socoteală, desemnează „un om” pentru a împărăți peste ei în locul Său. La care, ei spun prin atitudinea și poziția lor față de solia Sa: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi".
De aceea, când Isus se întoarce și primește socoteala de la robii Săi, El îi premiază pe cei credincioși în proporția în care ei au înmulțit capitalul cu care ei au început, dar condamnă pe cei care nu au avut povara lucrării pentru suflete și pentru înaintarea împărăției Sale și care sunt satisfăcuți, privându-L de serviciile lor. Din cauza acestei necredincioșii, ia de la ei „polul” (lumina adevărului), cu care îi însărcinase, arătând cu aceasta că sunt responsabili „pentru fiecare rază de lumină”, pentru fiecare moment pierdut, pentru fiecare ocazie neglijată. Și cei care nu voiau ca El să împărățească astfel peste ei, la întoarcerea Sa, vor fi uciși în fața Lui cum au fost uciși cei care s-au răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu în timpurile din vechime.