Sabat după-amiază – 21 Mai
Textul de memorat:
Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov, căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” Geneza 27:36
Iacov și Rebeca izbutiră în planurile lor, dar au cules numai necazuri și întristare prin înșelăciunea lor. Dumnezeu declarase că Iacov avea să primească dreptul de întâi născut, și cuvântul Său s-ar fi împlinit la timpul potrivit, dacă ei ar fi așteptat în credință ca El să lucreze pentru ei. Dar, ca mulți care zic că sunt copii ai lui Dumnezeu, ei n-au fost binevoitori să lase problema în mâinile Sale. Rebeca s-a căit amar de sfatul cel rău pe care i l-a dat fiului său; sfatul acesta a fost pricina despărțirii lui de ea și Rebeca nu i-a mai văzut niciodată fața. Din clipa în care a primit dreptul de întâi născut, Iacov a fost apăsat de propria sa condamnare. El păcătuise împotriva tatălui său, a fratelui său, împotriva propriului său suflet și împotriva lui Dumnezeu. În câteva minute el săvârșise o lucrare de care trebuia să se pocăiască o viață întreagă. Întâmplarea aceasta era vie înaintea lui în anii de mai târziu, când purtarea nelegiuită a fiilor săi îi apăsa sufletul. PP 180.3
Duminică - 22 Mai
Iacov și Esau
Geneza 25:21-34
Compară personalitatea lui Iacov cu aceea a lui Esau. Ce calităţi ale lui Iacov l-au făcut mai demn de binecuvântările lui Isaac?
În supranaturala naştere şi în viaţa lui Esau şi Iacov, există un evident proiect şi tipologie Divină. Ciudata anomalie a experienţei acestei familii în mod evident dramatizează în miniatură experiența prin care va trece biserica lui Dumnezeu într-o zi. Însăşi Rebeca a fost informată de acest fapt când „Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”. (Geneza 25,23).
Care este tipologia în această palpitantă dramă a vieţii? – În mod fundamental aceea care este în interpretarea lui Pavel a dramei la fel de intensă a lui Agar şi Ismael, Sara şi Isaac. Cuvântul Inspirat descoperă faptul că prima pereche reprezintă biserica din Vechiul Testament şi membrii ei, Iudeii; şi că ultima pereche reprezintă biserica din Noul Testament şi membrii ei, creştinii (Galateni 4, 22-31).
În mod similar, chiar dacă într-o altă fază, Rebeca la fel reprezintă biserica, în timp ce Esau şi Iacov reprezintă pe urmaşii ei, laicii. Şi fiindcă cei doi se băteau în pântecele mamei înainte ca să se fi născut, lecţia importantă este că în timp ce biserica este în travaliu cu fiii chiar înainte să fie născuţi, să primească a doua naştere (Ioan 3,3) şi să fie conduşi la împărăţie, ei se bat înăuntru. Deci, Rebeca purtând doi fii face cunoscut că biserica poartă înlăuntrul ei două clase de oameni – Esau şi Iacov.
„Între membrii comunităţii” afirmă Cuvântul Inspirat „se exercită continuu două influenţe opuse. O influenţă lucrează pentru lămurirea comunităţii, iar alta pentru coruperea poporului lui Dumnezeu.” - Mărturii pentru Pastori și Slujitorii Evangheliei pag.engl. 46.
Maniera în care Esau şi Iacov s-au născut – Iacov urmând pe Esau ţinându-se de călcâiul lui – are o semnificaţie foarte clară: Esau conducând face ca el să fie un tip de lideri care posedă caracterul său, şi Iacov urmându-l îl face un tip de urmaşi care posedă caracterul său. Această analogie infailibilă, la fel, înseamnă că unul reprezintă o clasă urmată de cealaltă în frățietatea bisericii. De aceea, în mod general vorbind, împreună reprezintă candidaţii unei conduceri ce succede şi respectiv laici.
La fel este o semnificaţie tipică în faptul adiţional că Esau s-a născut păros şi Iacov fără păr. Această remarcabilă diferenţă externă în mod evident înseamnă o clasă vizibilă de identificare remarcabilă a celor două clase tipificate.
Dumnezeu porunceşte omului să conducă şi femeii să se supună, tot astfel cum el a creat pe om păros şi pe femeie fără păr. Aceste semne Divine de diferenţă descoperă că Esau şi clasa pe care o reprezintă posedă înzestrarea naturală de lideri, în timp ce Iacov şi clasa pe care o reprezintă, nu. Ba mai mult, fiind întâiul născut, Esau prin dreptul de naştere trebuia să fie preotul familiei. Prin el trebuia să vină întâii născuţi al celor doisprezece seminţii, profeţii, prinţii şi împăraţii lui Israel, chiar însuşi Împăratul Împăraţilor, Salvatorul lumii.
Dar dorinţele, ambiţiile şi planurile lui Esau şi Iacov erau împotriva poziţiilor lor ereditare (moştenite). Esau nu a avut interes special în partea lucrării care i se cuvenea, în timp ce Iacov o râvnea. Chiar dacă blocat de către legea moştenirii de a poseda partea lui Esau, Iacov în dorinţa sa excesivă pentru dreptul de întâi născut, l-a cumpărat cu dibăcie la timpul potrivit. Apoi pentru a primi binecuvântarea tatălui său, el s-a învoit la convenţia mamei sale pentru a o obţine prin înşelătorie.
Tragica lecţie este în mod dureros iminentă: Clasa lui Esau care nu tratează sarcinile slujbei aşa cum cere sfinţenia sa, în mod indiferent, lasă să le scape din mâinile lor, pentru a fi înhățate cu înflăcărare ca şi Iacov, de grupa care cu adevărat apreciază şi prețuiesc obligaţiile lor, dar care, nu s-au născut natural lideri, trebuie să dobândească înzestrarea pentru sfânta slujbă trecând prin antrenarea disciplinară ale unor probe a sufletului după cum este prefigurat prin pregătirea lui Iacov în timp ce el era un fugar din ţara lui. Astfel în acest destin providenţial, aruncaţi din biserică de către fraţii lor mai mari, precum a fost aruncat Iacov de acasă de către fratele său mai mare, prin zelul lor în serviciul lui Dumnezeu obţin o pregătire pentru lucrarea privilegiată care va fi a lor.
Ce inestimabilă binecuvântare pierd cei întâi născuţi, conducerea prezentă! Al lor este incomparabilul privilegiu de a sta pe muntele Sionului cu Mielul şi de a însoţi pe cetăţenii Împărăţiei din ultimele zile, ei înşişi, vestind Împărăţia, cea de-a doua venire a lui Hristos, şi în final conducând armatele de mântuiţi în Canaanul ceresc la ţinutul de slavă care nu se destramă. Dar ei sunt pe punctul de a pierde – tragedia tragediilor !
Pentru vre-o seducătoare ciorbă roşiatică vor permite să le scape acest privilegiu suveran ! În mod trist, chiar şi acum permit ca să le scape în favoarea clasei ca şi Iacov, credincioşii laici, viitorii slujitori a lui Dumnezeu cei 144 000 (Apocalips 7,3; 5,10; M.Vol. 5, pg. 475, 476).
„După cum Esau s-a trezit, pentru a-şi da seama de nebunia schimbului făcut de el cu grabă, când era prea târziu pentru a mai recupera pierderea suferită, tot aşa va fi şi în ziua Domnului cu aceia care au schimbat dreptul lor de moştenitori ai cerului cu poftele lor egoiste.” Patriarhi şi Profeţi pag.engl. 182. (Citiți, de asemenea, Mărturii, vol. 2, pg. 38, 39.)
„Fraţilor”,cu ani în urmă a implorat Duhul Adevărului pe cei întâi născuţi avertizându-i de pericolul lor de a-şi pierde dreptul de întâi născut, „dacă continuaţi să fiţi aşa de leneşi, aşa de lumeşti şi egoişti cum aţi fost, Dumnezeu cu siguranţă va trece pe lângă voi şi va lua pe cei care se îngrijesc mai puţin de ei înşişi, sunt mai puţin ambiţioşi după onoarea acestei lumi şi care nu vor ezita să meargă aşa cum a făcut Domnul lor, afară din tabără, purtând povara ruşinii. Lucrarea va fi dată acelora care o vor primi, acelora care o vor preţui, care vor ţine principiile ei în experienţa vieţii de fiecare zi. Dumnezeu va alege oameni umili, care caută mai degrabă să glorifice Numele Său şi să facă să progreseze cauza Sa decât onoarea şi promovarea lor. El va ridica bărbaţi care nu au aşa de multă înţelepciune lumească, dar care sunt legaţi de El şi care vor căuta tărie şi sfat de sus.” Mărturii vol.5 pag.engl. 461
„Chemarea la această mare şi solemnă lucrare a fost adresată oamenilor învăţaţi şi în poziţii de răspundere; dacă aceştia ar fi fost mici în ochii lor şi s-ar fi încrezut pe deplin în Domnul, El i-ar fi onorat ca purtători ai stindardului în triumful biruinţei…”
„Dumnezeu va aduce la îndeplinire o lucrare în zilele noastre, pe care puţini o anticipează. El va înălţa şi va înflăcăra în mijlocul nostru pe aceia care sunt învăţaţi mai degrabă prin ungerea de către Duhul Sfânt decât printr-o instruire exterioară în instituţii ştiinţifice.” Mărturii vol.5 pag.engl. 82.
„Aici, [Ezechiel. 9:5, 6] vedem că biserica - Sanctuarul Domnului - a fost prima care a simţit lovitura mâniei lui Dumnezeu. Bătrânii, (vezi vers. engleză) aceia cărora Dumnezeu le-a dat o mare lumină şi care au stat ca păzitori ai intereselor spirituale ale poporului, au trădat încrederea ce le-a fost acordată. Ideea lor este aceea că nu avem nevoie să privim după minuni şi manifestări deosebite ale puterii lui Dumnezeu ca în vremurile din vechime. Timpurile s-au schimbat. Aceste cuvinte întăresc necredinţa lor şi ei spun: Domnul nu face nici bine, nu face nici rău. El este prea milostiv pentru a aduce asupra oamenilor judecăţile Lui. Astfel, „pace şi siguranţă” este strigătul oamenilor care nu-şi vor mai ridica niciodată glasul asemenea unei trâmbiţe, pentru a arăta poporului lui Dumnezeu nelegiuirea lor şi casei lui Iacob, păcatele lor. Aceşti câini muţi, care nu latră, sunt aceia care vor simţi răzbunarea cea dreaptă a unui Dumnezeu ofensat. Bărbaţi, fecioare şi copii, vor pieri cu toţii împreună.” Mărturii vol.5 pag.engl. 211.
Acum, pe măsură ce această tipologie cu numeroase faze se întoarce la următorul aspect, Esau și Iacov sunt văzuți într-o nouă reprezentare a două clase păcătoase: Esau, atât prin culoarea pielii sale, cât și prin semnificația numelui său după ce acesta a fost schimbat din Esau în Edom; Iacov, prin semnificația numelui său înainte de a fi schimbat din Iacov în Israel.
Destul de ciudat, roşu după cum era culoarea pielii lui Esau, aşa era semnificaţia numelui său nou, Edom. Şi după cum a eşuat în a aprecia şi a proteja darul paternal, niciodată nu a împlinit semnificaţia numelui său din naştere („cel ce termină”), se vede că numele său nou, spre deosebire de noul nume al lui Iacov, nu semnifică creștere ci mai degrabă a eşuat în a prospera, umblând desfrânat în căile lui fireşti – continuând în caracterul său natural sau înnăscut, „roşu” . De aceea clasa de conducători pe care îi reprezintă va pierde, niciodată nu îşi vor termina lucrarea încredinţată lor de către Dumnezeu şi niciodată nu vor fi transformaţi din păcătoşi în sfinţi. Ce pierdere !
Dar nu va fi la fel cu clasa reprezentată prin Iacov. Precum tipul lor, care în mod sârguincios îngrijea de oi, cu grijă se ocupa de negoţul său, şi în mod triumfător a învins natura sa ambiţioasă, i s-a schimbat numele său din Iacov (înşelător) în Israel (învingător şi aşa un prinţ), astfel ei, la fel, triumfând în final
asupra propriei naturi fireşti, numele lor sunt schimbate din Iacov-iţi în Israel-iţi, din înşelători în biruitori, din slujitori ai eu-lui în slujitori ai lui Dumnezeu, din creştini obişnuiţi ai Laodiceei în prinţi înălţaţi pe muntele Sionului. Astfel, în dreptul lor, Iacov-iţi antitipici devin Israeliți antitipici, prin dobândirea dreptului de naștere preoțesc ei devin finalizatori ai lucrării evanghelice și, ca slujitori ai lui Dumnezeu, stau pe Muntele Sionului cu Mielul.
Astfel se vede că ambele clase, precum tipurile lor şi-au schimbat numele lor: clasa – Iacov, pentru că ei apreciază, precum a făcut-o Iacov, un drept de întâi născut nepieritor; clasa – Esau, pentru că ei îl dispreţuiesc, precum a făcut-o Esau, dreptul de întâi născut nepieritor, şi apreciază slava pieritoare a acestei vieţi. Una are un simţ ager, corect al valorilor vieţii; cealaltă, un simţ buimăcit, incorect al lor.
Şi chiar dacă Iacov a fost lipsit de abilităţile naturale pentru a-şi face datoriile activităţii lui, lipsa a fost mai mult decât compensată prin zelul său dominant. De aceea, fără a conta, cât talent natural şi pregătire dobândită poate să aibă cineva pentru orice posesiune, niciodată nu va avea succes dacă nu investeşte în aceasta tot ceea ce posedă – pune toată inima şi sufletul său în ea. Aceasta este una dintre legile neschimbătoare ale vieţii, şi ar trebui să fie amintită pentru toţi cei care guvernează prosperitatea în fiecare câmp de efort atât pentru credincios cât şi pentru necredincios.
Fiindcă pierderea unuia este întotdeauna câştigul altuia, după cum pierderea lui Esau a fost câştigul lui Iacov, la fel şi teribila, ireparabila şi nepreţuita pierdere a clasei – Esau este un glorios câştig veşnic pentru clasa – Iacov.
În remuşcările de conştiinţă cu privire la realizarea nepreţuitei sale pierderi, Esau „N-a avut ocazia de pocăinţă, măcar că o cerea atent, cu lacrimi” (versiunea King James) (Evrei 12,17). Destinul său în mod irevocabil este tipul acelora care vor fi surprinși – toţi care prin faptele lor se aşează ei înşişi în clasa – Esau.
Luni - 23 Mai
Scara lui Iacov
Geneza28:10-22; 11:1-9
Care este diferenţa dintre Betel şi Babel? Ce lecţii putem învăţa despre relaţia noastră cu Dumnezeu din expereinţa lui Iacov de la Betel, în comparaţie cu ce s-a întâmplat la Betel?
În prima noapte când fugea de mânia ucigaşă a lui Esau, Iacov, folosind o piatră ca pernă, s-a culcat să se odihnească:
„Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.”(Geneza 28,12).
Ce înseamnă visul ? – Fiind o altă faţadă a aceleaşi tipologii, în mod necesar trebuie să fie un prototip al unui eveniment demn de atenţie care va surprinde pe poporul lui Dumnezeu, pe Iacov-iţi.
Fiindcă scara, cu un capăt pe pământ şi cu celălalt în cer, simbolizează pe Hristos (Patriarhi şi Profeţi pag.184), şi fiindcă îngerii care se suiau şi se pogorau pe scară sunt mesagerii săi (Tragedia Veacurilor pag.512), toate înseamnă că Hristos va stabili prin Sine o sigură şi constantă comunicare între cer şi pământ.
„În ziua aceea, voi răspunde, zice Domnul, eu voi răspunde cerurilor, şi ele vor răspunde pământului;” (Osea 2,21; versiunea King James).
Marți - 24 Mai
Înșelătorul înșelat
Geneza 29:1-30
În ce fel îngăduiue Dumnezeu ca Laban să-l înşele pe Iacov? De ce? Ce lecţii a învăţat Iacov?
Șapte ani a slujit cu credincioșie Iacov pentru Rahela și anii pe care i-a slujit “i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea”. (Geneza 29, 20.) Dar zgârcitul și apucătorul Laban, dorind să păstreze un ajutor așa de valoros, a săvârșit o crudă înșelăciune, schimbând-o pe Rahela cu Lea. Faptul că Lea însăși s-a învoit la această înșelăciune l-a făcut pe Iacov să simtă că nu o poate iubi. La mustrarea sa plină de indignare adresată lui Laban, acesta i-a oferit-o pe Rahela pentru alți șapte ani de slujire. Dar tatăl insistă ca Lea să nu fie alungată, căci acest lucru ar aduce ocară asupra familiei. Astfel, Iacov a fost pus în cea mai dureroasă și cea mai grea situație; în cele din urmă, el s-a hotărât să o păstreze pe Lea și să se căsătorească și cu Rahela. Rahela a fost întotdeauna cea mai iubită; dar preferința sa pentru ea a dat naștere la invidie și gelozie, și viața sa a fost amărâtă de rivalitatea dintre cele două surori, soții ale sale. PP 189.2
Miercuri - 25 Mai
Binecuvântarea familiei
Geneza 29:31-30:22
Cum trebuie să înțelegem astăzi cele petrecute în pasajul următor?
Împreună cu drumul cronologic al acestor nenumărate faze tipologice, acum în imaginație să urmăm pe Iacov în Padan – Aram. Acolo şi-a luat pentru el patru soţii – Lea şi Rahela, fiicele lui Laban; apoi pe Zilpa şi Bilha, roabele lor. Aceste patru au fost mamele celor doisprezece fii ai lui Iacov, care la rândul lor au fost părinţii celor douăsprezece seminţii a lui Israel.
În această progresare – tip a Israelului spiritual, numai una dintre cele patru, Lea, era soţia legală a lui Iacov. Numai ea, prin urmare, poate tipifica biserica adevărată şi legală – cea care a fost organizată în Ierusalim prin împărăţia celor două seminţii, şi care în final a evoluat în Biserica Creştină.
Rahela inevitabil reprezintă o biserică soră cea care a fost organizată în Samaria prin împărăţia celor zece seminţii şi risipită printre neamuri.
Zilpa şi Bilha, fiind „străine” şi roabe a lui Lea şi Rahela, trebuie în mod necesar să reprezinte biserici derivate de origine Neamuri.
Din aceste patru linii au provenit anti-tipicii fii ai lui Israel. Şi ceea ce este adevărat în genealogia fizică la fel trebuie să fie adevărat şi în genealogia spirituală. De aceea, în timp ce anti-tipicul, după cum tipul, celor doisprezece seminţii vin prin mijlocul ambelor mame Israelite şi Neamuri, cu toate acestea sunt zămislite de un singur tată – un Israelit.
Dispersate de către Dumnezeu printre toate Neamurile, amândouă, Iuda (împărăţia celor două seminţii) şi Israel (împărăţia celor zece seminţii) au fost absorbite de către ele. Apoi, la fel, Biserica Creştină, doar o rămăşiţă din biserica Iudaică (ucenicii şi apostolii lui Hristos, precum la fel şi primii convertiţi ai bisericii, au fost pur Iudei, să ne amintim), au lăsat titlul lor „Iudeu” din Vechiul Testament când şi-a primit titlul de „Creştin” în Noul Testament. Apoi în mod treptat şi- a pierdut frunzişul Iudeu între frunzişul ramurilor Neamurilor altoite.
Joi - 26 Mai
Iacov Pleacă
Geneza 30:25-32
Cum s-a îmbogăţit Iacov? Ce metode şi argumente a folosit? Cum reacţionează Laban?
Iacov și-ar fi părăsit rudeniile cele viclene cu mult mai înainte, dacă nu s-ar fi temut să se întâlnească cu Esau. Acum își dădea seama că era în primejdie din partea fiilor lui Laban, care, socotind că averea lui era a lor, ar fi putut să încerce să o ia cu forța. El se afla într-o mare încurcătură, într-un mare necaz, neștiind încotro s-o ia. Dar, amintindu-și de făgăduința plină de har de la Betel, el a înfățișat cazul său lui Dumnezeu, căutând îndrumare de la El. Într-un vis, El a răspuns la rugăciunea sa: “Întoarce-te în țara părinților tăi și în locul tău de naștere, și Eu voi fi cu tine”. PP 193.1
Lipsa lui Laban de acasă a oferit ocazia de plecare. Turmele și cirezile au fost adunate în grabă și trimise înainte, iar el cu soțiile sale, cu copiii, cu slujitorii au trecut Eufratul, grăbindu-se spre Galaad, la hotarele Canaanului. După trei zile, Laban a aflat de fuga lor și a pornit să-i urmărească, ajungând grupul în a șaptea zi a călătoriei lor. Era aprins de mânie și hotărât să-i forțeze să se reîntoarcă, lucru de care nu se îndoia că-l putea face, deoarece ceata lui era cu mult mai puternică. În adevăr, fugarii erau într-o mare primejdie. PP 193.2
Faptul că nu și-a adus la îndeplinire planurile sale vrăjmașe s-a datorat lui Dumnezeu Însuși, care a intervenit pentru apărarea slujitorului Său. “Mâna mea este destul de tare, ca să vă fac rău”, spuse Laban, “dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: ‘Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov’” (Geneza 31, 29), adică să nu-l constrângă să se reîntoarcă și nici să nu-l determine prin făgăduințe amăgitoare. PP 193.3
Vineri - 27 Mai
Studiu suplimentar
După douăzeci de ani de slujire credincioasă în Padan– Aram, în înşelătoarea slujbă a lui Laban, unchiului său, în final Iacov şi-a întors faţa şi paşii săi spre ţara lui spre casa tatălui său în ţara făgăduinţei.
Dar dificultatea l-a surprins. În timp ce se lupta cu temerile sale cu privire la rezultatul iminentei întâlniri cu Esau, „un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor”. (Geneza 32,34).
Aici s-a coborât omul Iacov şi s-a ridicat omul Israel, exemplificând agonizanta experienţă prin care urmaşii săi trebuie să treacă în mod victorios înainte ca ei, la fel, să primească un nume nou, să treacă din fii ai lui Iacov în fii ai lui Dumnezeu, devenind cu adevărat Israeliţi. Fiindcă au obţinut biruinţă asupra acestei încercări, „timpul de strâmtorare a lui Iacov”, vor ajunge în cămin, pământul făgăduinţei – finalul fericit a lungii şi zbuciumatei lor călătorii.
În acest timp de probă Spiritul Profetic comentează: „S-a dat un decret pentru a-i ucide pe sfinţi, decret care i-a făcut pe aceştia să strige zi şi noapte după izbăvire. Acesta era timpul strâmtorării lui Iacov.” (Experiențe și Viziuni pag. 36.37. – vezi şi Patriarhi şi Profeţi pag. engl. 202.203).