O zi din lucrarea Domnului Isus
Studiul 2, Trimestrul 3, 6 - 12 Iulie 2024
Share this Lesson
Sabat după amiază, 6 Iulie
Text de memorat:
Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni”. Marcu 1:17
Isus a ales pescari needucați, deoarece ei nu fuseseră școliți în tradițiile și obiceiurile greșite din vremea lor. Erau oameni cu daruri înnăscute și erau umili și gata să primească învățătură — oameni pe care El îi putea educa pentru lucrarea Sa. Pe căile obișnuite ale vieții, sunt mulți oameni care duc cu răbdare povara muncii lor zilnice, dar care nu-și dau seama că au anumite capacități care, dacă ar fi puse la lucru, i-ar ridica la același nivel cu oamenii cei mai onorați ai lumii. E nevoie de atingerea unei mâini iscusite pentru a trezi facultăți adormite. Isus a chemat oameni de felul acesta pentru a fi conlucrătorii Lui și le-a dat privilegiul de a fi împreună cu El. Oamenii mai mari ai lumii n-au avut niciodată un asemenea învățător. La sfârșitul educației date de Mântuitorul, ucenicii nu mai erau neștiutori și inculți. Ei deveniseră asemenea Lui la minte și la caracter, iar oamenii și-au dat seama că fuseseră împreună cu Isus. HLL 250.1
Lucrarea cea mai înaltă a educației nu este de a da numai cunoștințe, ci de a împărtăși acea energie dătătoare de viață, care este primită prin legătura dintre o minte și altă minte, dintre o inimă și altă inimă. Numai viața poate să dea viață. Ce privilegiu minunat au avut ei să fie în legătură zilnică, timp de trei ani, cu acea viață dumnezeiască, de la care a pornit orice impuls dătător de viață, care a binecuvântat lumea! Mai presus decât tovarășii lui, Ioan, ucenicul iubit, s-a predat puterii acestei minunate iubiri. El spune: “Viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată”. “Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har.” (1 Ioan 1, 2; Ioan 1, 16.) HLL 250.2
Duminică, 7 Iulie
„Veniți după Mine!”
Citește Marcu 1:16-20. Cine erau bărbații pe care i-a chemat Isus ca ucenici și care a fost răspunsul lor?
Pescarii aceștia din Galilea erau oameni umili și neînvățați; dar Hristos, Lumina lumii, era în stare să le dea putere din belșug, în vederea lucrării pentru care fuseseră aleși. Mântuitorul n-a disprețuit educația, deoarece, atunci când e cârmuită de iubirea lui Dumnezeu și consacrată în slujba Lui, cultura intelectuală este o binecuvântare. Dar El a lăsat la o parte pe înțelepții timpului Său, deoarece ei erau atât de încrezători în sine, încât nu puteau să aibă milă de suferințele oamenilor și să devină împreună-lucrători cu Omul din Nazaret. În bigotismul lor, socoteau ca o batjocură să fie învățați de Hristos. Domnul Isus caută conlucrarea acelora care vor să devină mijloace desăvârșite pentru transmiterea fără încetare a harului Său. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l învețe toți aceia care vor să devină lucrători împreună cu Dumnezeu este lecția neîncrederii în sine; atunci sunt pregătiți să li se dea caracterul lui Hristos. Acesta nu se poate primi prin educație în școlile cele mai înalte. Este rodul înțelepciunii, care se poate primi numai de la Învățătorul ceresc. HLL 249.4
Ce motive ar putea avea acești bărbați să lase imediat totul (Marcu 1:16-20) și să-L urmeze pe Isus?
Înainte de a le cere să părăsească mrejele și corăbiile lor de pescuit, Isus le-a dat asigurarea că Dumnezeu le va împlini toate nevoile. Folosirea corăbiei lui Petru pentru lucrarea Evangheliei a fost bogat răsplătită. El, care este “bogat ... pentru toți cei ce-L cheamă”, a zis: “Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” (Romani 10, 12; Luca 6, 38.) Cu măsura aceasta a răsplătit El lucrarea ucenicilor. Orice sacrificiu făcut pentru lucrarea Lui va fi răsplătit după “nemărginita bogăție a harului Său.” (Efeseni 3, 20; 2, 7.) HLL 249.1
Luni, 8 Iulie
Un memorabil serviciu de închinare
Citește Marcu 1:21-28. Ce experiență de neuitat a avut loc în sinagoga din Capernaum și ce adevăruri spirituale putem extrage din această relatare?
Odată, Isus vorbea în sinagogă despre Împărăția pe care venise s-o întemeieze și despre misiunea Lui de a-i elibera pe cei legați de Satana. Deodată, a fost întrerupt de un strigăt de groază. Un om cu mintea bolnavă s-a aruncat printre oameni, strigând: “Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu”. HLL 255.2
Toți s-au tulburat și s-au alarmat. Atenția oamenilor a fost atrasă de la Hristos și cuvintele Lui nu mai erau ascultate. Tocmai lucrul acesta l-a urmărit și Satana, îndreptându-și victima spre sinagogă. “Dar Isus a certat demonul, zicând: ‘Taci și ieși afară din omul acesta’”. Și duhul cel rău, după ce l-a trântit în mijlocul adunării, a ieșit afară din el, fără să-i facă vreun rău. HLL 255.3
Mintea acestui bolnav nenorocit fusese întunecată de Satana, dar, în prezența Mântuitorului, o rază de lumină a străbătut negura. El a început să dorească eliberarea de sub puterea lui Satana; dar demonul se împotrivea puterii lui Hristos. Când omul a încercat să-L roage pe Isus să-l ajute, duhul cel rău i-a pus alte cuvinte în gură și el a început să strige cuprins de groază. Demonizatul înțelegea întrucâtva că era în fața Unuia care putea să-l elibereze, dar, când a încercat să se apropie de mâna aceea atotputernică, voința altuia l-a ținut pe loc, cuvintele altuia i-au venit pe buze. Lupta dintre puterea lui Satana și dorința sa după eliberare era grozavă. HLL 255.4
Acela care îl biruise pe Satana în pustia ispitei era din nou față în față cu vrăjmașul Său. Demonul își folosea toată puterea ca să-și stăpânească mai departe victima. Dacă ar fi pierdut terenul aici, ar fi însemnat că-I acordă o biruință lui Isus. Părea că omul torturat își va pierde viața în lupta cu vrăjmașul care-i ruinase existența. Mântuitorul a vorbit cu autoritate și l-a eliberat pe prizonier. Omul care fusese posedat stătea acum, în fața oamenilor uimiți, fericit în libertatea stăpânirii de sine. Până și demonul mărturisise despre puterea dumnezeiască a Mântuitorului. HLL 256.1
Omul Îl preamărea pe Dumnezeu pentru libertatea lui. Ochii aceia, care luciseră până atunci de sălbaticul foc al nebuniei, străluceau acum de inteligență și lăsau să curgă lacrimi de recunoștință. Oamenii erau muți de uimire. Îndată ce și-au revenit, au zis unul către altul: “Ce este aceasta? O învățătură nouă! El poruncește ca un stăpân chiar și duhurilor necurate, și ele Îl ascultă!” (Marcu 1, 27.) HLL 256.2
Marți, 9 Iulie
Mai multă slujire în Sabat
Citește Marcu 1:29-34. Cum a ajutat Isus familia lui Petru și ce lecții putem extrage din această relatare?
În timp ce oamenii adunați în sinagogă erau încă înmărmuriți de groază, Isus S-a retras acasă la Petru, ca să Se odihnească puțin. Dar și aici se coborâse o umbră. Mama soției lui Petru zăcea bolnavă, lovită de “friguri mari”. Isus a mustrat boala și suferinda s-a sculat și a început să slujească pe Domnul și pe ucenicii Lui. HLL 259.1
Veștile despre lucrările săvârșite de Hristos s-au răspândit cu repeziciune prin Capernaum. De teama rabinilor, oamenii n-au îndrăznit să vină în timpul Sabatului pentru a fi vindecați; dar, îndată ce soarele a dispărut sub orizont, s-a pornit o mișcare. Din case, din ateliere, din piețe, locuitorii orașului s-au îngrămădit spre umila locuință în care Se adăpostea Isus. Bolnavii erau aduși pe paturi, veneau sprijinindu-se în cârje sau, fiind ajutați de prieteni, veneau tremurând și șovăind în fața Mântuitorului. HLL 259.2
Oră după oră veneau și plecau, căci nimeni nu știa dacă Vindecătorul va fi și mâine între ei. Niciodată nu trăise cetatea Capernaum o zi ca aceasta. Văzduhul era plin de glas de biruință și de strigăte de eliberare. Mântuitorul Se bucura de fericirea pe care o deșteptase. Când vedea suferințele celor care veneau la El, inima Lui se umplea de milă și tresălta de bucurie, pentru că avea putere să le readucă sănătatea și fericirea. HLL 259.3
Isus nu și-a încetat lucrul până n-a fost vindecat și cel din urmă suferind. Era noaptea târziu când mulțimea s-a retras și liniștea s-a așezat asupra casei lui Simon. Ziua cea lungă și plină de agitație trecuse și Isus căuta odihnă. Dar, pe când orașul era încă învăluit de somn, “pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo”. HLL 259.4
Miercuri, 10 Iulie
Secretul misiunii lui Isus
Citește Marcu 1:35-29. Ce lecții importante putem extrage din ceea ce a făcut Isus aici?
Așa a petrecut Isus zilele vieții Sale pe pământ. Adesea le dădea drumul ucenicilor Săi să meargă acasă și să se odihnească; dar El refuza cu delicatețe stăruințele lor de a-L lua de la lucrările Lui. Toată ziua muncea, învățând pe cei neștiutori, vindecând pe bolnavi, dând vedere celor orbi, hrănind mulțimea; iar la apusul soarelui sau în zorii zilei ieșea în sanctuarul munților pentru comuniunea cu Tatăl Său. Adesea petrecea noaptea întreagă în rugăciune și meditație, revenind la lucrul Său printre oameni când se revărsa de ziuă. HLL 259.5
Citește Luca 6:12. Ce ne învață lucrul acesta despre viața de rugăciune a lui Isus?
Nici o altă viață nu a fost așa împovărată cu muncă și răspundere ca viața lui Isus; și, cu toate acestea, cât de des Se ruga El! Cât de constantă era comuniunea Lui cu Dumnezeu! Mereu și mereu, în istoria vieții Sale pământești, se găsesc rapoarte ca acestea: “Pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo”. “Oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii și Se ruga.” “În zilele acelea Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” (Marcu 1, 35; Luca 5, 15-16; 6, 12.) HLL 362.3
Într-o viață cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat că este necesar să Se retragă din oboselile călătoriei și din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viață de neîncetată activitate și din contactul cu nevoile omenești, pentru a căuta un loc liniștit și o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaș la nevoile și slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu și, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-și împlini datoria și pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte și chinuri sufletești. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere și bucurie. HLL 362.4
În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, înălța cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată de un curent ceresc, care trebuia să lege natura omenească de cea dumnezeiască. Printr-o continuă comuniune, El a primit viață de la Dumnezeu, ca să poată da viață lumii. Experiența Lui trebuie să fie și experiența noastră. HLL 363.1
Joi, 11 Iulie
Poți ține un secret?
Citește Marcu 1:40-45. Ce aflăm despre Isus și modul în care relaționa cu cei marginalizați de societate?
"Isus i-a cerut leprosului curățat să nu facă cunoscută lucrarea pe care o făcuse asupra lui, spunându-i: "Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te, arată-te preotului și oferă pentru curățirea ta lucrurile pe care le-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei". În consecință, bărbatul acum fericit s-a dus la aceiași preoți care îl examinaseră anterior și a căror decizie îl alungase din familia și prietenii săi. 2SP 229.3
Cu bucurie, el și-a prezentat jertfa preoților și a proslăvit numele lui Isus, care îi redase sănătatea. Această mărturie incontestabilă i-a convins pe preoți de puterea divină a lui Isus, deși ei încă refuzau să îl recunoască drept Mesia. Fariseii au afirmat că învățăturile sale erau direct opuse legii lui Moise și aveau scopul de a se înălța pe sine; totuși, indicațiile sale speciale către leprosul curățat de a aduce o jertfă preotului, conform legii lui Moise, au demonstrat poporului că aceste acuzații erau false. 2SP 229.4
Preoților nu li se permitea să accepte o jertfă din mâinile cuiva care fusese afectat de lepră, dacă nu îl examinau mai întâi în amănunt și nu anunțau poporul că era complet liber de boala infecțioasă, că era sănătos și că se putea uni din nou cu familia și prietenii săi fără a-i pune în pericol. Oricât de reticent ar fi fost preotul să acrediteze această vindecare minunată a lui Isus, el nu a putut să se sustragă unei examinări și unei decizii a cazului. Mulțimea era nerăbdătoare să afle rezultatul investigației, iar când a fost declarat liber de boală și privilegiat să se întoarcă la familia și prietenii săi, entuziasmul a fost mare. Un astfel de lucru nu mai fusese cunoscut până atunci. 2SP 230.1
Dar, în ciuda avertismentelor lui Isus față de leprosul curățat, el a făcut publică întâmplarea. Concepând că doar modestia retrasă a lui Isus i-a impus aceste restricții, el a continuat să proclame puterea puternică a acestui mare vindecător. El nu a înțeles că fiecare nouă manifestare a puterii divine din partea lui Isus nu făcea decât să îi facă pe preoții de seamă și pe bătrâni mai hotărâți să îl distrugă. Omul vindecat simțea că binecuvântarea sănătății era foarte prețioasă. Sângele pur care îi curgea prin vene îi însuflețea întreaga ființă cu o animație nouă și încântătoare. El s-a bucurat de vigoarea deplină a bărbăției și de reintegrarea sa în familie și societate. A simțit că este imposibil să se abțină de la a da glorie deplină Medicului care l-a făcut sănătos. 2SP 230.2
Dar publicitatea acestei întâmplări a creat o atât de mare agitație încât Isus a fost nevoit să se retragă dincolo de cetate. "Și veneau la el din toate părțile". Aceste minuni nu au fost făcute pentru afișare; faptele lui Hristos erau în contrast direct cu cele ale fariseilor, a căror cea mai mare ambiție era să obțină lauda și onoarea oamenilor. Isus știa foarte bine că, dacă faptul că l-a curățat pe lepros ar fi fost răspândit peste tot, cei aflați într-o situație similară ar fi fost urgentați să obțină aceeași vindecare. Acest lucru ar ridica strigătul că poporul ar fi contaminat prin contactul cu boala dezgustătoare a leprei. Dușmanii săi ar profita de o astfel de ocazie pentru a-l acuza și condamna. 2SP 231.1
Isus știa că mulți dintre leproșii care îl căutau nu meritau binecuvântarea sănătății și nici nu ar fi folosit-o spre onoarea și gloria lui Dumnezeu dacă ar fi obținut-o. Ei nu aveau nici credință reală, nici principii, ci doar o dorință puternică de a fi eliberați de soarta sigură care îi aștepta. De asemenea, Mântuitorul știa că dușmanii săi căutau mereu să îi limiteze lucrarea și să întoarcă poporul de la El. Dacă ar putea folosi cazul leprosului curățat în acest scop, ar face-o. Dar, îndemnându-l pe omul vindecat să își prezinte jertfa preotului, așa cum prevedea legea lui Moise, îi va convinge că nu se opunea legii iudaice, dacă mințile lor erau deschise la convingere. 2SP 231.2
Vineri, 12 Iulie
Studiu Suplimentar
Is. 7:21, 22: „În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă şi două oi, şi vor da un aşa belşug de lapte în cât vor mânca smântână [unt - KJV]; căci cu smântână şi cu miere se vor hrăni toţi cei ce vor rămâne în ţară”.
Imaginați-vă o juncă și o oaie aprovizionând cu unt și miere pe toți cei rămași în țară! Din moment ce o juncă și o oaie literale nu ar putea face aceasta, trebuie să fim de acord că ele simbolizează ceva care nu doar este capabil să producă o abundență de lapte, ci și să păstreze viața stăpânilor lor.
Există un singur lucru care este format din aceste trei părți (o oaie și două vaci tinere) care este capabil să țină lumea în viață și acela este Biblia – dezvăluită de Spiritul Profetic, Duhul care conduce în tot Adevărul. Cele două oi, nefiind tinere și fiind două de același fel, trebuie să simbolizeze Biblia însăși, Vechiul și Noul Testament. Vaca fiind tânără și mare simbolizează ceva cu origine mai târzie și mai voluminos decât Biblia. Deci nu este altceva decât lucrările publicate ale Spiritului Profetic – interpretările inspirate ale Scripturii.
Cei care rămân în țară atunci când Hristos Își ia sceptrul pentru a domni, sunt cei care trăiesc din unt și miere pe care le pot furniza doar Biblia și Spiritul Profetic. Toți ceilalți vor pieri împreună cu edomiții și moabiții moderni.
În aceeași profeție simbolică ne este arătat că Hristos Însuși a învățat diferența dintre bine și rău prin studierea Scripturii:
Is. 7:14, 15: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel. El va mânca smântână [unt - KJV] şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele”.
Nimeni nu ar nega, așa cum am amintit în studiul din săptămâna trecută, că aceasta este o profeție a primei veniri a lui Hristos. Și cum ni se spune că dieta Lui nu a fost alcătuită din unt și miere de albine, nu era restricționată ca cea a lui Ioan Botezătorul, de asemenea faptul că untul și mierea nu au eficiența de a face pe cineva să aleagă binele și să lepede răul, toate dovedesc faptul că „untul și mierea” simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu, că Hristos Însuși a învățat din Scriptură să aleagă binele și să lepede răul.
Aici vedem că cineva are nevoie de alimentare spirituală zilnică cu unt și miere dacă vrea să-și susțină viața spirituală. Adică, masa de ieri nu poate lua locul mesei de azi – nu, nu mai mult decât poate solia inspirată a lui Noe pentru zilele lui lua locul mesajului inspirat al Împărăției de azi.
Doar mesajul trimis de Cer pentru azi îi poate salva pe oamenii de azi. Acest lucru este la fel de real și adevărat și logic precum este a spune că cei vii nu pot fi judecați cu mesajul judecății pentru cei morți. Da, „Care este, deci, robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela”, Mat. 24:45, 46.