Baza guvernării lui Dumnezeu
Studiul 9, Trimestrul 2, 25-31 Mai 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 25 Mai
Text de memorat:
Şi balaurul, mâniat pe femeie, sadus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. Apocalipsa 12:17
Înlocuirea poruncilor lui Dumnezeu prin precepte omenești n-a încetat. Chiar și între creștini se găsesc așezăminte și practici care n-au o temelie mai bună decât tradițiile părinților. Asemenea întocmiri, întemeiate pe autoritatea omenească, le-au înlocuit pe cele dumnezeiești. Oamenii se agață de tradițiile lor, onorează obiceiurile și cultivă ura împotriva acelora care caută să le arate greșeala. Astăzi, când suntem invitați să atragem atenția asupra poruncilor lui Dumnezeu și a credinței lui Isus, vedem aceeași vrăjmășie care s-a dat pe față și în zilele lui Hristos. Despre poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, stă scris: “Balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12, 17.) HLL 398.3
Această rămășiță, care există în mijlocul semnelor și minunilor care vestesc venirea zilei celei mari și înfricoșate a Domnului, este fără îndoială rămășița seminței femeii despre care se vorbește în Apocalipsa 12, 17 — ultima generație a bisericii de pe pământ. “Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos.” ST 143.1
Duminică, 26 Mai
Sanctuarul și legea
Citește Apocalipsa 11:19; Exodul 25:16; 31:18 și Apocalipsa 12:17. Ce se afla în chivotul legământului din Locul Preasfânt din sanctuar?
“Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis; și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său”. (Apocalipsa 11, 19.) Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Sfânta Sfintelor, a doua despărțitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc, care slujea ca o preînchipuire și “o umbră a lucrurilor cerești”, această despărțitură era deschisă numai în marea Zi a Ispășirii pentru curățirea sanctuarului. De aceea, anunțarea că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și a fost văzut chivotul legământului Său arată către deschiderea Locului preasfânt din Sanctuarul ceresc, în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire încheierea lucrării de ispășire. Aceia care, prin credință, L-au urmat pe Marele lor Preot când Și-a început lucrarea în Locul Preasfânt au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul sanctuarului, au ajuns să înțeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului și au văzut că El mijlocea acum înaintea chivotului lui Dumnezeu, mijlocind cu sângele Său în favoarea păcătoșilor. TV 433.1
Chivotul din sanctuarul de pe pământ conținea cele două table de piatră pe care erau înscrise preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un locaș pentru tablele Legii, și prezența acestor precepte divine îi dădea valoare și sfințenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Sfânta Sfintelor din Sanctuarul din cer, Legea divină este înconjurată de sfințenie — Legea care a fost vestită de Însuși Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai și scrisă cu degetul Său pe table de piatră. TV 433.2
Legea lui Dumnezeu din Sanctuarul din ceruri este marele original, după care poruncile înscrise pe tablele de piatră și redate de Moise în Pentateuh (cele cinci cărți ale lui Moise — n.tr.) erau o transcriere fără greș. Aceia care au ajuns la înțelegerea acestui punct important au fost conduși astfel să vadă caracterul sfânt, neschimbător al Legii divine. Ei au înțeles ca niciodată mai înainte puterea cuvintelor Mântuitorului. “Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”. (Matei 5, 18.) Legea lui Dumnezeu fiind o descoperire a voinței Sale, o transcriere a caracterului Său, trebuie să dăinuiască veșnic, “ca un martor credincios în ceruri”. Nici o poruncă n-a fost anulată, nici o iotă sau o frântură de slovă din ea n-au fost schimbate. Psalmistul spune: “Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie”. (Psalmii 119, 89; 111, 7.8.) TV 434.1
Luni, 27 Mai
Legea lui Dumnezeu, de neschimbat
Citește Matei 5:17,18; Psalmii 111:7,8; Eclesiastul 12:13,14; 1 Ioan 5:3 și Proverbele 28:9. Care este relația creștinului cu legea?
Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile acelor cercetători ai Cuvântului Său. A pus stăpânire pe ei convingerea că din neștiință călcaseră preceptele și nesocotiseră ziua de odihnă a Creatorului. Atunci au început să cerceteze temeiurile pentru care prima zi a săptămânii era păzită în locul zilei pe care o sfințise Dumnezeu. Și n-au putut găsi nici o dovadă în Scripturi că porunca a patra a fost desființată sau că Sabatul a fost schimbat; binecuvântarea care la început a sfințit ziua a șaptea n-a fost niciodată îndepărtată. Ei căutaseră ca în mod corect să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu; acum însă, când s-au văzut călcători ai Legii Sale, durerea le-a umplut inimile și și-au arătat credincioșia față de Dumnezeu începând a păzi Sabatul Său cel sfânt. TV 434.3
Multe și stăruitoare au fost eforturile făcute pentru distrugerea credinței lor. Nici unul n-a putut să vadă că, dacă sanctuarul pământesc era o preînchipuire sau un model al celui ceresc, Legea păstrată în chivotul de pe pământ era o copie exactă a Legii din chivotul din ceruri; și că primirea adevărului cu privire la Sanctuarul ceresc cuprindea și recunoașterea cerințelor Legii lui Dumnezeu, și obligativitatea Sabatului poruncii a patra. Acestui fapt se datorează înverșunata și hotărâta ostilitate față de armonioasa învățătură a Scripturilor, care descopereau lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc. Oamenii căutau să închidă ușa pe care Dumnezeu o deschisese și să deschidă ușa pe care El o închisese. Dar “Acela care deschide și nimeni nu închide și care închide și nimeni nu deschide” declarase: “Iată că ți-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide”. (Apocalipsa 3, 7.8.) Hristos deschisese ușa, sau slujirea, în Sfânta Sfintelor, lumina strălucea prin ușa aceea a Sanctuarului din ceruri, iar porunca a patra se vedea cuprinsă în Legea care se afla acolo; ceea ce Dumnezeu întemeiase, nimeni nu putea desființa. TV 435.1
Aceia care au primit lumina, cu privire la mijlocirea lui Hristos și la perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, au găsit că aceste adevăruri erau prezentate în Apocalipsa capitolul 14. Soliile din capitolul acesta constituie întreita avertizare (vezi notele suplimentare) care trebuie să-i pregătească pe locuitorii pământului pentru a doua venire a Domnului. Vestirea: “A sosit ceasul judecății Lui” arată către încheierea lucrării lui Hristos pentru mântuirea oamenilor. Ea face cunoscut adevărul care trebuie vestit până când va înceta mijlocirea Mântuitorului și El va reveni pe pământ pentru a lua la Sine pe poporul Său. Lucrarea de judecată, care a început în anul 1844, trebuie să se continue până când se vor hotărî cazurile tuturor oamenilor atât ale celor vii, cât și ale celor morți; de aceea va continua până la încheierea probării neamului omenesc. Pentru ca oamenii să fie pregătiți să stea la judecată, solia le poruncește să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă “și să se închine Aceluia care a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Iar rezultatul primirii acestor solii este arătat prin cuvintele: “Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Pentru a fi pregătiți pentru judecată, este necesar ca oamenii să țină Legea lui Dumnezeu. Această Lege va fi măsura caracterului la judecată. Apostolul Pavel declară: “Toți cei ce au păcătuit având Lege, vor fi judecați după Lege ... în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”. Și tot el mai zice că “împlinitorii Legii vor fi socotiți îndreptățiți”. (Romani 2, 12-16.) Credința este necesară pentru a putea păzi Legea lui Dumnezeu; căci “fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui”. Și “tot ce nu vine din încredințare este păcat”. (Evrei 11, 6; Romani 14, 23.) TV 435.2
Marți, 28 Mai
Sabatul și legea
Citește Apocalipsa 14:6,7; 4:11; Geneza 2:1-3 și Exodul 20:8-11. Care este relația dintre creație, Sabat și legea lui Dumnezeu?
Chiar în centrul Decalogului se găsește porunca a patra, așa cum a fost pentru prima dată proclamată: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile, și să-ți faci tot lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o”. (Exod 20, 8-11.) TV 434.2
Prin întâia solie îngerească, oamenii sunt chemați “să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă” și să I se închine ca fiind Creatorul cerului și al pământului. Pentru a face lucrul acesta, ei trebuie să asculte de Legea Sa. Înțeleptul spune: “Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”. (Eclesiastul 12, 13.) Fără ascultare de poruncile Sale, nici o închinare nu poate fi plăcută lui Dumnezeu. “Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă.”. (1 Ioan 5, 3; Proverbe 28, 9.) TV 436.1
Datoria de a ne închina lui Dumnezeu se întemeiază pe faptul că El este Creatorul și că Lui Îi datorează existența toate celelalte ființe. Și peste tot în Biblie, unde este prezentată porunca Sa cu privire la respect și închinare mai presus de zeii păgânilor, acolo este citată și dovada puterii Sale creatoare. “Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile”. (Psalmii 96, 5.) “‘Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?’ zice Cel Sfânt. ‘Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri?’” “Căci așa vorbește Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul: ...‘Eu sunt Domnul, și nu este altul!’” (Isaia 40, 25.26; 45,18.) Psalmistul zice: “Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem”. (Psalmii 100, 3.) “Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” (Psalmii 95, 6.) Iar ființele sfinte care se închină lui Dumnezeu în ceruri declară, ca motiv pentru care închinarea lor este datorată Lui: “Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile”. (Apocalipsa 4, 11.) TV 436.2
În Apocalipsa capitolul 14, oamenii sunt chemați să se închine Creatorului, iar profeția scoate în evidență o categorie care, datorită întreitei solii, păzesc poruncile lui Dumnezeu. Una din aceste porunci arată direct către Dumnezeu în calitate de Creator. Porunca a patra declară: “Ziua a șaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău ... căci în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o”. (Exod 20, 10.11.) Cu privire la Sabat, Domnul spune mai departe că este “un semn ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”. (Ezechiel 20, 20.) Iar motivul dat este: “căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat”. (Exod 31, 17.) TV 437.1
“Importanța Sabatului ca monument al creațiunii este că el păstrează totdeauna prezent motivul adevărat pentru care închinarea se cuvine lui Dumnezeu” — pentru că El este Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. “De aceea Sabatul stă chiar la temelia închinării divine, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și nici o altă instituție nu face lucrul acesta. TV 437.2
Adevăratul temei al închinării divine, nu numai acela din ziua a șaptea, ci al întregii închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt important nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată”. (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27.) Totdeauna trebuia păstrat acest adevăr în mintea oamenilor, că Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden; și câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care să ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și memorialul Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării și al închinării și niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al credincioșiei față de adevăratul Dumnezeu, “Acela care a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Urmează ca solia care poruncește oamenilor să se închine lui Dumnezeu și să păzească poruncile Sale să ceară în mod deosebit să păzească porunca a patra. TV 438.1
Miercuri, 29 Mai
Semnul fiarei
Citește Apocalipsa 12:12,17 și 13:7. Cum redau aceste texte mânia lui Satana? De ce este diavolul atât de furios pe poporul lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului?
În contrast cu aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus, îngerul al treilea arată către o altă categorie, împotriva rătăcirilor cărora este vestită o avertizare solemnă și înfricoșată: “Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu”. (Apocalipsa 14, 9.10.) O interpretare corectă a simbolurilor folosite este necesară pentru înțelegerea acestei solii. Ce este reprezentat prin fiară, prin chip, prin semn? TV 438.2
Seria profețiilor în care se găsesc aceste simboluri începe cu Apocalipsa capitolul 12, cu balaurul care căuta să-L distrugă pe Hristos la nașterea Sa. Balaurul este Satana (Apocalipsa 12, 9), el este acela care l-a determinat pe Irod să-L dea la moarte pe Mântuitorul. Dar unealta principală a lui Satana, care a făcut război cu Hristos și cu poporul Său în primele secole ale erei creștine, a fost Imperiul Roman, în care păgânismul era religia predominantă. Astfel, în timp ce balaurul reprezintă în primul rând pe Satana, în al doilea rând este un simbol al Romei păgâne. TV 438.3
Am văzut că Satana le-a poruncit îngerilor lui să-și întindă capcanele în special pentru cei care așteptau ce-a de-a doua venire a lui Hristos și păzeau toate poruncile lui Dumnezeu. Satana le-a spus îngerilor lui că bisericile erau adormite. Își va spori puterea și minunile mincinoase și le va putea ține în stăpânire. “Dar”, a spus el, “noi urâm secta păzitorilor Sabatului; ei lucrează continuu împotriva noastră și îi iau de la noi pe supușii noștri, pentru ca aceștia să țină Legea cea urâtă a lui Dumnezeu. Mergeți, îmbătați-i cu nenumărate griji pe cei ce au pământuri și bani. Dacă îi veți putea face să-și întoarcă iubirea către aceste lucruri, încă nu i-am pierdut. Ei pot să mărturisească tot ce poftesc — faceți-i numai să le pese mai mult de bani decât de succesul Împărăției lui Hristos sau de răspândirea adevărurilor pe care le urâm. Prezentați lumea înaintea lor în cea mai atrăgătoare lumină, pentru ca ei să o iubească și să o idolatrizeze. ST 266.1
Citește Apocalipsa 13:4,8,12,15; 14:7,9-11 (vezi și Apocalipsa 15:4; 16:2; 19:20; 20:4; 22:9). Care este tema principală a acestor versete?
Fiara ca un leopard a hulit împotriva lui Dumnezeu și a cortului Lui în aceeași durată ca a piatra fiară din Daniel în a doua ei fază, Roma Ecleziastică, adică „o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremi” (3 ani și 6 luni), patruzeci și două de luni. Este clar atunci că fiara ca un leopard a domnit contemporan cu fiara indescriptibilă în a doua ei fază, faza cornului-cap mic. Rana de moarte de pe fiara ca un leopard reprezintă lovitura mortală pe care a primit-o din partea Reformei Protestante. Deci capul ei rănit de moarte reprezintă puterea capului corn (un amalgam al puterilor civile și religioase) al fiarei din Daniel deposedată de puterea ei civilă – detronată.
Fiara cu două coarne exercită toată puterea pe care prima fiară, ca un leopard, a exercitat-o, arătând din nou că este o putere mondială. Într-adevăr, este nevoie de o astfel de putere pentru a forța pe toți locuitorii pământului să se închine așa cum poruncește ea și să implementeze o asemănare a guvernării bisericii și statului care este la fel de depășită ca și Evul Mediu. Da, este nevoie de o astfel de putere pentru a influența lumea să i se închine, în afară de cei a căror nume sunt scrise în Cartea Vieții Mielului.
Când se dă decretul de către fiară ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde și să fie omorâți pentru că nu se conformează, atunci doar Dumnezeu poate să-Și protejeze poporul, poporul al căror nume sunt scrise în „Carte”. Aceasta este promisiunea Lui credincioasă: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când Sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte”, Dan. 12:1.
Joi, 30 Mai
Mesajele celor trei îngeri
Citește Apocalipsa 14:12. Care sunt cele două caracteristici ale celor care refuză să se închine fiarei? De ce ambele au o importanță vitală?
Pe steagul îngerului al treilea este scris: „Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus." Instituțiile noastre au primit un nume care prezintă caracterul credinței noastre, iar nouă nu ne este rușine niciodată de numele acesta. Mi-a fost arătat că numele acesta înseamnă mult și că, prin adoptarea lui, noi am urmat lumina care ne-a fost dată din cer. (…) Sabatul este memorialul lui Dumnezeu cu privire la lucrarea Sa creatoare și este un semn care trebuie să fie păstrat în atenția lumii.
[385] Nu trebuie să aibă loc niciun compromis cu aceia care se închină unui sabat-idol. Noi nu trebuie să ne irosim timpul în controverse cu cei care cunosc adevărul și asupra cărora a strălucit lumina, dacă ei întorc spatele adevărului și acordă atenție unor povești. Mi s-a spus că oamenii vor folosi toate strategiile pentru a face mai puțin evidentă deosebirea dintre credința adventiștilor de ziua a șaptea și credința acelora care păzesc prima zi a săptămânii. În controversa aceasta va fi angajată lumea întreagă, iar timpul este scurt. Nu este timpul să coborâm steagul.
Mi-a fost arătat un grup de oameni ce purtau numele de adventiști de ziua a șaptea și recomandau ca steagul, sau semnul care ne face să fim un popor deosebit, să nu fie susținut într-un mod atât de izbitor, deoarece, declarau ei, aceasta nu e strategia cea mai bună pentru a asigura succesul instituțiilor noastre. Acest steag distinctiv trebuie să fie purtat prin întreaga lume până la încheierea timpului de probă. Când descrie poporul rămășiței, Ioan spune: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus" (Apocalipsa 14,12). Aceasta înseamnă Legea și Evanghelia. Lumea și bisericile sunt în armonie în călcarea Legii lui Dumnezeu, în doborârea memorialului lui Dumnezeu și în înălțarea unui sabat care poartă semnătura omului fărădelegii. Totuși Sabatul Domnului, Dumnezeului tău, trebuie să fie un semn care arată deosebirea dintre cei ascultători și cei neascultători. I-am văzut pe unii întinzându-și mâinile pentru a înlătura steagul și a ascunde semnificația lui. (…)
Când vor accepta și vor înălța un sabat fals și vor abate sufletele de la ascultarea și credincioșia față de Dumnezeu, oamenii vor atinge punctul care a fost atins de cei din zilele lui Hristos. (…) Oare va alege cineva atunci să își ascundă identitatea și să-și micșoreze devotamentul? Oare poporul pe care Dumnezeu l-a onorat, l-a binecuvântat și l-a făcut să prospere va refuza să depună mărturie în favoarea memorialului lui Dumnezeu, chiar în timpul când mărturia aceasta va trebui să fie vestită? Oare poruncile lui Dumnezeu nu ar trebui să fie și mai prețuite când oamenii disprețuiesc Legea lui Dumnezeu? — Manuscrisul 15, 1896, SA2 223.3 - SA2 223.6
Vineri, 31 Mai
Studiu Suplimentar
Acuzațiile lui Satana împotriva acelora care-L caută pe Domnul nu sunt izvorâte din ura față de păcatele lor. El se bucură de caracterele lor defectuoase, căci știe că numai prin neascultarea lor de Legea lui Dumnezeu, poate câștiga putere asupra lor. Învinuirile lui se ridică numai datorită vrăjmășiei lui împotriva lui Hristos. Prin Planul de mântuire, Isus zdrobește stăpânirea lui Satana asupra familiei omenești și răscumpără sufletele de sub puterea lui. Toată ura și răutatea arhirebelului sunt o stârnire când vede dovezile supremației lui Hristos și cu o putere și viclenie diabolică lucrează să smulgă din mâna Lui pe fiii oamenilor, care au primit mântuirea. El îi conduce pe oameni la necredință, făcându-i să piardă încrederea în Dumnezeu și să se despartă de dragostea Sa, îi ispitește să calce Legea și apoi îi pretinde ca robi, contestând dreptul lui Hristos de a-i izbăvi de sub puterea lui. PR 585.2
Apostolul Ioan a auzit în viziune un glas tare în cer, zicând: “Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme”. (Apocalipsa 12, 12.) Teribile sunt scenele care provoacă această exclamație din partea glasului ceresc. Mânia lui Satana crește pe măsură ce timpul i se scurtează, iar lucrarea lui de amăgire și de distrugere va atinge apogeul în timpul strâmtorării. TV 623.3