Elementul central - iubire sau egoism?

Studiul 2, Trimestrul 2, 6-12 Aprilie 2024

img rest_in_christ
Împărtășește această lecțiune
Download Pdf

Sabat după amiază, 6 Aprilie

Text de memorat:

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.' Isaia 41:10


Profeția Mântuitorului cu privire la căderea judecăților lui Dumnezeu peste Ierusalim trebuie să aibă o altă împlinire, față de care acea distrugere teribilă era doar o umbră slabă. În soarta cetății alese putem vedea soarta unei lumi care a respins mila lui Dumnezeu și a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt rapoartele decăderii omenești, la care pământul a fost martor în decursul lungilor lui veacuri de crimă. Inima slăbește și mintea se pierde privind toate acestea. Teribile au fost rezultatele lepădării autorității Cerului. Însă o scenă și mai întunecată este prezentată în descoperirea viitorului. Rapoartele trecutului — procesiunea lungă a conflictelor, a agitațiilor și a răscoalelor, “învălmășeala luptei și haina de război tăvălită în sânge” (Isaia 9, 5) — ce sunt toate acestea în contrast cu grozăviile zilei aceleia, când Duhul înfrânător al lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiți și nu va mai ține în frâu răbufnirea patimilor omenești și mânia satanică? Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, rezultatele conducerii lui Satana. TV 36.2

Duminică, 7 Aprilie

Un Mântuitor cu inima zdrobită


Citește Luca 19:41-44; Matei 23:37,38 și Ioan 5:40. Ce atitudine a avut Domnul față de poporul Său și cum a răspuns poporul? Ce descoperi aici despre caracterul lui Dumnezeu?

Însuși Fiul lui Dumnezeu a fost trimis să mijlocească pentru cetatea nepocăită. Hristos a fost Acela care l-a adus la existență pe Israel, crescându-l ca pe o viță aleasă din Egipt. (Psalmii 80, 8.) Mâna Sa îi îndepărtase pe păgâni dinaintea lui. El o sădise “pe un deal foarte roditor”. Grija Sa ocrotitoare îl înconjurase. Slujitorii Săi fuseseră trimiși să îl hrănească. “Ce aș mai fi putut face viei Mele, exclamă El, și n-am făcut?” (Isaia 5, 1-4.) Deși atunci când aștepta să facă struguri buni rodise struguri sălbatici, El a venit personal la via Sa cu o nădejde arzătoare — aceea că va fi posibil să o salveze de distrugere. El Și-a săpat via, a curățit-o și a îngrijit-o. A fost neobosit în străduințele Sale de a salva via pe care El Însuși o sădise. TV 19.2

Privind prin veacuri, vedea poporul legământului răspândit în toate țările, “ca niște naufragiați pe un țărm pustiu”. În pedeapsa trecătoare, gata să cadă peste copiii săi, El vedea doar primii stropi din cupa mâniei pe care, la judecata din urmă, aveau să-i bea până la drojdii. Mila divină, iubirea compătimitoare, își găsește exprimarea în cuvintele pline de jale: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” O, dacă tu, popor favorizat mai presus de oricare altul, ai fi cunoscut timpul cercetării tale, și lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Am oprit îngerul dreptății, te-am chemat la pocăință, dar zadarnic. Tu n-ai lepădat doar pe slujitori, pe trimiși și prooroci, ci pe Sfântul lui Israel, pe Mântuitorul tău. Dacă ești distrus, tu singur porți răspunderea. “Și nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață.” (Matei 23, 37; Ioan 5, 40.) TV 21.2

Ucenicii se umpluseră de teamă și uimire la proorocia lui Hristos cu privire la distrugerea templului și doreau să înțeleagă mai deplin sensul cuvintelor Sale. Bogăție, muncă și iscusință arhitectonică fuseseră cheltuite timp de peste patruzeci de ani pentru a spori splendorile lui. Irod cel Mare risipise pentru el atât bogății romane, cât și comori iudaice, și chiar împăratul lumii îl îmbogățise cu darurile sale. Blocuri masive de marmură albă de dimensiuni aproape de neînchipuit, trimise de la Roma pentru acest scop, formau o parte din structura lui, și ucenicii atraseră atenția Domnului lor la aceasta, spunând: “Uită-Te ce pietre și ce zidiri”. (Marcu 13, 1.) TV 24.3

Acestor cuvinte, Isus le-a dat răspunsul solemn și surprinzător: “Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată”. (Matei 24, 2.) TV 25.1

Citește Matei 24:15-20. Ce instrucțiuni le-a dat Isus oamenilor pentru a se salva din calea distrugerii Ierusalimului?

Isus a arătat ucenicilor care ascultau judecățile ce aveau să cadă peste Israelul apostat și îndeosebi răzbunarea care urma să vină peste ei din cauza respingerii și răstignirii lui Mesia. Semne neînșelătoare vor preceda apogeul teribil. Ceasul îngrozitor va veni deodată și pe nesimțite. Mântuitorul i-a avertizat pe urmașii Săi: “De aceea, când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, așezată în Locul sfânt — cine citește să înțeleagă; atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munți”. (Matei 24, 15.16; Luca 21, 20.21.) Când steagurile idolatre ale romanilor aveau să fie așezate în Locul sfânt, care se întindea cu câțiva kilometri în afara zidurilor cetății, atunci urmașii lui Hristos trebuiau să-și găsească scăparea fugind. Atunci când semnalul de avertizare era dat, aceia care doreau să scape nu trebuiau să mai amâne. În toată Iudea, ca și în Ierusalim, semnalul pentru fugă trebuia să fie ascultat imediat. Acela care se întâmpla să fie pe acoperișul casei nu trebuia să mai coboare în casă, nici chiar pentru a-și salva cele mai valoroase comori. Aceia care lucrau la câmp sau în vie nu trebuiau să piardă vremea cu întoarcerea nici măcar pentru haina dezbrăcată din cauza căldurii zilei. Nu trebuia să ezite nici un moment, ca să nu fie cuprinși de distrugerea generală. TV 25.4

Luni, 8 Aprilie

Creștinii ocrotiți providențial


În distrugerea Ierusalimului n-a pierit nici un creștin. Hristos dăduse ucenicilor Săi avertizarea și toți aceia care au crezut cuvintele Sale au așteptat semnul făgăduit. “Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști”, a spus Isus, “să știți că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el.” (Luca 21, 20.21.) După ce romanii, sub conducerea lui Cestius, au înconjurat cetatea, pe neașteptate au părăsit asediul tocmai atunci când totul părea favorabil unui atac imediat. Asediații, nemaisperând într-o rezistență încununată de succes, erau pe punctul de a se preda, când generalul roman și-a retras forțele, în aparență fără nici un motiv. Dar providența plină de milă a lui Dumnezeu dirija evenimentele pentru binele poporului Său. Semnul făgăduit fusese dat creștinilor care așteptau, iar acum le-a fost oferită ocazia, ca toți cei care doreau, să asculte de avertizarea Mântuitorului. Evenimentele au fost în așa fel conduse, încât nici iudeii și nici romanii să nu împiedice fuga creștinilor. După retragerea lui Cestius, iudeii, ieșind din Ierusalim, au urmărit armata care se retrăgea și, în timp ce ambele forțe erau cu totul angajate în lupte, creștinii au avut ocazia să părăsească cetatea. În vremea aceasta și țara fusese curățită de dușmanii care ar fi încercat să-i împiedice. În timpul asediului, iudeii erau adunați la Ierusalim pentru Sărbătoarea Corturilor, și în felul acesta, creștinii din toată țara puteau să scape fără să fie hărțuiți. Fără zăbavă ei au fugit spre un loc sigur — cetatea Pela, din Perea, dincolo de Iordan. TV 30.2

Citește Psalmii 46:1 și Isaia 41:10. Ce aflăm despre grija, providența lui Dumnezeu? Citește și Evrei 11:35-38

"Cel care își încredințează sufletul lui Isus nu trebuie să se descurajeze. Avem un Mântuitor atotputernic. Privind la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței tale, poți spune: 'Dumnezeu este refugiul și tăria noastră, un ajutor foarte prezent în necazuri. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă pământul va fi mișcat și dacă munții vor fi duși în mijlocul mării; chiar dacă apele ei vor răcni și se vor tulbura, chiar dacă munții se vor cutremura de umflarea lor'". ST 3 ianuarie 1906, par. 3

"Să nu credeți că viața creștină este o viață lipsită de ispite. Ispitele vor veni pentru fiecare creștin. Atât creștinul, cât și cel care nu îl acceptă pe Hristos ca lider al său, vor avea parte de încercări. Diferența constă în faptul că cel din urmă slujește un tiran, făcându-și treburile meschine, în timp ce creștinul îl slujește pe Cel care a murit pentru a-i da viața veșnică. Nu priviți încercarea ca pe ceva ciudat, ci ca pe un mijloc prin care trebuie să fim purificați și întăriți. "Socotiți-o ca pe o bucurie când cădeți în diverse ispite". Iacov declară: "Știind aceasta, că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea". ST 3 ianuarie 1906, par. 4

Marți, 9 Aprilie

Devotați în ciuda persecuției


Citește Faptele apostolilor 2:41; 4:4,31; 5:42; 8:1-8. Ce dificultăți avea biserica și de ce creștea ea atât de rapid?

Când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra primei biserici, frații se iubeau unii pe alții. “Ei … frângeau pâinea acasă, și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți”. Acei creștini ai bisericii primare erau puțini la număr, fără avere sau onoare, și cu toate acestea, au exercitat o puternică influență. Lumina lumii strălucea prin ei și prin viața lor. Oriunde era cunoscută doctrina și caracterul lor, ei erau o teroare pentru făcătorii de rele. Din cauza aceasta erau urâți de către cei răi și persecutați până la moarte. 5M 239.3

Standardul sfințeniei este și astăzi același ca și în zilele apostolilor. Nici făgăduințele și nici cerințele lui Dumnezeu nu și-au pierdut puterea. Dar care este starea celor ce mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu, atunci când este comparată cu prima biserică creștină? Unde este Spiritul și puterea lui Dumnezeu care au însoțit atunci predicarea Evangheliei? Vai, “cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!” 5M 240.1

Apostolii aveau de luptat cu aceia din biserică ce pretindeau că sunt evlavioși, în timp ce în ascuns nutreau nelegiuirea. Anania și Safira lucrau de partea înșelătorilor, pretinzând că aduc o jertfă întreagă pentru Dumnezeu, în timp ce erau lacomi, reținând o parte pentru ei. Duhul adevărului a descoperit apostolilor adevăratul caracter al acestor frați cu numele, iar judecățile lui Dumnezeu au curățit biserica de această pată. Această dovadă categorică a cercetării Duhului lui Hristos în biserică semăna groaza printre fățarnici și făcătorii de rele. Ei nu mai puteau rămâne în legătură cu aceia care erau, în obiceiuri și înclinații, reprezentanți permanenți ai lui Hristos; iar când încercările și prigoana veneau asupra urmașilor Săi, numai aceia care erau gata să părăsească totul pentru adevăr doreau să devină ucenici ai Săi. În felul acesta, atâta vreme cât persecuția a continuat, biserica a rămas relativ curată. Dar când aceasta a încetat, s-au adăugat convertiți care erau mai puțin sinceri și devotați și s-a deschis astfel o ușă prin care Satana putea să obțină un punct de sprijin. TV 44.1

Miercuri, 10 Aprilie

Grija pentru comunitate


Citește Faptele apostolilor 2:44-47; 3:6-9; 6:1-7. Deși împrejurările actuale diferă, ce principii învățăm de aici despre creștinismul autentic?

Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii?Vestea bună a unui Mântuitor înviat a fost transmisă până la cele mai îndepărtate limite ale lumii locuite. Inimile ucenicilor au fost încărcate de o bunăvoință atât de plină, atât de profundă, atât de cuprinzătoare, încât i-a împins să meargă până la marginile pământului, mărturisind: "Să mă ferească Dumnezeu să mă laud, decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos". Pe măsură ce proclamau adevărul așa cum este el în Isus, inimile se supuneau puterii mesajului. Biserica a văzut convertiți care se adunau la ea din toate direcțiile. Cei care se retrăgeau erau reconvertiți. Păcătoșii s-au unit cu creștinii în căutarea perlei de mare preț. Cei care fuseseră cei mai înverșunați oponenți ai evangheliei au devenit campionii ei. S-a împlinit profeția că cei slabi vor fi "ca David", iar casa lui David "ca îngerul Domnului". Fiecare creștin a văzut în fratele său asemănarea divină a iubirii și bunăvoinței. Un singur interes a predominat. Un singur subiect de emulație le înghițea pe toate celelalte. Singura ambiție a credincioșilor era de a dezvălui asemănarea cu caracterul lui Hristos și de a lucra pentru mărirea împărăției Sale. RH 30 aprilie 1908, par. 10

"Și "tot poporul a alergat la ei în pridvorul care se numește al lui Solomon, minunându-se foarte mult"." Iată-l pe acest om, timp de patruzeci de ani un infirm neajutorat, bucurându-se de deplina folosință a membrelor sale și fericit că a crezut în Isus. TT 32.4

"Petru i-a asigurat pe oameni că vindecarea a fost făcută prin meritele lui Isus din Nazaret, pe care Dumnezeu l-a înviat din morți. 'Numele Său, prin credința în numele Său, l-a făcut puternic pe acest om, pe care îl vedeți și îl cunoașteți; da, credința care este prin El i-a dat această sănătate desăvârșită în prezența voastră a tuturor'." TT 33.1

Alegerea celor șapte pentru a se îngriji de o anumită lucrare s-a dovedit a fi o mare binecuvântare pentru biserică. Slujbașii aceștia au dat o atenție deosebită nevoilor fiecăruia în parte, cum și intereselor financiare ale bisericii și, prin purtarea lor atentă și exemplul lor evlavios, ei au fost de un important ajutor celor împreună slujitori cu ei în strângerea diferitelor interese ale bisericii într-un tot unit. FA 89.2

Că pasul acesta era după planul lui Dumnezeu reiese din rezultatele spre bine, care s-au văzut imediat. “Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim, și o mare mulțime de preoți veneau la credință”. Acest seceriș de suflete se datora atât libertății mai mari ce fusese dată apostolilor, cât și zelului și puterii arătate de cei șapte diaconi. Faptul că acești frați fuseseră rânduiți pentru lucrarea specială de a se îngriji de nevoile săracilor nu-i excludea de la propovăduirea adevărului. Dimpotrivă, ei erau întru totul în măsură să-i învețe pe alții în cele ale adevărului și, ca atare, s-au angajat în lucrare cu multă râvnă și succes. FA 89.3

Joi, 11 Aprilie

O moștenire de iubire


Citește Ioan 13:35 și 1 Ioan 4:21. Ce transmit aceste pasaje despre acuzațiile lui Satana la adresa guvernării lui Dumnezeu, în marea luptă? Ce ne spun despre esența adevăratului creștinism?

Această iubire este dovada că ei sunt ucenici. “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul pentru altul.” Când oamenii sunt strâns legați, nu prin forță sau interese egoiste, ci prin iubire, ei dau dovadă despre lucrarea unei influențe care este mai presus de orice influență omenească. Oriunde ar exista această unire, ea este o dovadă că s-a refăcut în om chipul lui Dumnezeu și că a fost sădit un nou principiu de viață. Ea ne dovedește că în natura divină se află putere pentru a sta împotriva forțelor supranaturale ale răului și că harul lui Dumnezeu biruie egoismul inimii firești. HLL 678.1

Iubirea aceasta, manifestată în biserică, va provoca fără îndoială ura lui Satana. Hristos n-a croit pentru ucenicii Săi o cale ușoară. “Dacă vă urăște lumea”, a zis El, “să știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ‘Robul nu este mai mare decât stăpânul său’. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” Evanghelia urmează să fie vestită printr-o luptă neîncetată în mijlocul împotrivirii, primejdiilor, pagubelor și suferințelor. Dar aceia care fac lucrarea aceasta nu fac altceva decât să meargă pe urmele Domnului. HLL 678.2

Acești frați după trup trebuie să se împace perfect unul cu celălalt înainte să poată ridica rușinea pe care dezbinarea lor a provocat-o cauzei lui Dumnezeu. "Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său." "Cine zice că este în lumină, și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum." Cei care lucrează pentru Dumnezeu ar trebui să fie niște vase curate, sfințite, pentru a fi folosite de Stăpânul lor. "Curățiți-vă, voi ce purtați vasele Domnului!" "Dacă cineva zice: 'Eu iubesc pe Dumnezeu' și urăște pe fratele său este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său." 3M 59.4

Vineri, 12 Aprilie

Studiu Suplimentar

Noi nu cunoaștem cât de mult Îi datorăm lui Hristos pentru pacea și ocrotirea de care ne bucurăm. Puterea restrictivă a lui Dumnezeu este aceea care ferește omenirea de a cădea cu totul sub stăpânirea lui Satana. Cel neascultător și nerecunoscător are multe motive de recunoștință față de mila și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care ține în frâu puterea crudă și răufăcătoare a celui rău. Dar atunci când oamenii trec peste limitele răbdării divine, această putere este retrasă. Dumnezeu nu stă înaintea păcătosului ca un executor al sentinței date împotriva nelegiuirii; dar îi lasă pe cei care au respins mila Sa să culeagă ceea ce au semănat. Orice rază de lumină respinsă, orice avertizare disprețuită sau neluată în seamă, orice pasiune îngăduită, orice călcare a Legii lui Dumnezeu este o sămânță semănată, care aduce un seceriș ce nu dă greș. Duhul lui Dumnezeu, căruia păcătosul I s-a împotrivit cu înverșunare este în cele din urmă retras de la acesta, și atunci nu mai are nici o putere să-și stăpânească pornirile rele ale sufletului și nici o ocrotire față de răutatea și vrăjmășia lui Satana. Distrugerea Ierusalimului este o avertizare înfricoșată și solemnă pentru toți aceia care glumesc cu posibilitățile harului divin și se împotrivesc chemărilor milei dumnezeiești. Niciodată n-a existat o mărturie mai hotărâtă cu privire la ura lui Dumnezeu față de păcat și la pedeapsa sigură care va cădea peste cel vinovat. TV 36.1