Domnul aude și salvează
Studiul 4, Trimestrul 1, 20-26 Ianuarie 2024
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază, 20 Ianuarie
Text de memorat:
Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor. Psalm 34:17
Tatăl nostru ceresc așteaptă să-și reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din izvorul iubirii nemărginite. Cu toate acestea este de mirare că ne rugăm prea puțin. Dumnezeu este binevoitor și gata să asculte rugăciunea pornită din sinceritatea inimii celui mai umil dintre copiii Săi; cu toate acestea, se dă pe față o mare lipsă de tragere de inimă din partea noastră de a face cunoscut lui Dumnezeu nevoile noastre. Ce vor gândi îngerii cerului despre noi, sărmanele și neajutoratele ființe omenești, care suntem supuși ispitei și care totuși ne rugăm așa de puțin și avem atât de puțină credință, în timp ce inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre noi gata să ne dea mai mult decât cerem sau gândim noi? Îngerii găsesc o mare plăcere să se plece înaintea lui Dumnezeu și să stea lângă El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu ca fiind cea mai mare bucurie a lor; totuși, fiii acestui pământ, care au așa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, se simt parcă mulțumiți să umble în afara luminii Duhului Său și fără însoțirea prezenței Sale. CH 94.1
Duminică, 21 Ianuarie
„Trupul meu nu era ascuns de Tine”
Citește Psalmii 139:1-18. Cum descrie acest text poetic puterea (v. 1-6), prezența (v. 7-12) și bunătatea (v. 13-18) lui Dumnezeu? Ce îți spune măreția lui Dumnezeu despre împlinirea făgăduințelor Sale?
Creatorul tuturor lucrurilor a fost Acela care a hotărât adaptarea minunată a mijloacelor pentru atingerea unui țel, a resurselor pentru necesități. Dumnezeu a fost Acela care a avut grijă ca în lumea materială toate dorințele sădite de El să poată fi satisfăcute. El a creat sufletul omului, cu capacitatea lui de a cunoaște și de a iubi. Și nu ar fi în spiritul Său, dacă ar lăsa cerințele sufletului nesatisfăcute. Nici un principiu intangibil, nici o esență impersonală sau o abstracțiune oarecare nu poate satisface nevoile și dorințele fierbinți ale ființelor omenești în această viață de luptă cu păcatul, tristețea și durerea. Nu este suficient să crezi în lege și forță, în lucruri care sunt lipsite de milă și nu aud niciodată strigătul după ajutor. Avem nevoie să știm că există un braț atotputernic, care ne va susține în picioare, că există un Prieten infinit, care are compasiune față de noi. Avem nevoie să ne prindem bine de o mână caldă, să ne încredem într-o inimă plină de gingășie. Și Dumnezeu chiar așa S-a descoperit pe Sine în Cuvântul Său. Ed 133.2
"Dumnezeu îl vede pe păcătos. Ochiul care nu doarme niciodată știe tot ce se face. Este scris în cartea lui. Cineva își poate ascunde păcatul de tată, de mamă, de soție și de prieteni, și totuși totul zace deschis înaintea lui Dumnezeu și este pus în cartea lui de evidență. Întunericul, secretul, înșelăciunea și crima adăugată la crimă nu au șters înregistrarea. David a fost un om pocăit și, deși și-a mărturisit și și-a urât păcatul, nu l-a putut uita. El a exclamat: "Unde mă voi duce de la Duhul Tău, sau unde voi fugi de prezența Ta? Dacă m-aș urca la cer, Tu ești acolo; dacă mi-aș face patul în iad, iată, Tu ești acolo. De-aș lua aripile dimineții și aș locui în marginile mării, acolo mă va duce mâna Ta.... Da, întunericul nu se ascunde de Tine, ci noaptea strălucește ca ziua."" RH 24 mai 1887, par. 5
"Ce binecuvântări bogate sunt acestea! Împreună cu psalmistul aș putea spune: "Cât de prețioase îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule! Cât de mare este suma lor! Dacă ar trebui să le număr, ele sunt mai multe la număr decât nisipurile. Când mă trezesc, sunt încă cu Tine". [Psalmul 139:17, 18.] Ultimele cuvinte exprimă sentimentele și experiența mea. Când mă trezesc, primul gând și prima expresie a inimii mele este: "Lăudați-L pe Domnul! Te iubesc, Doamne; Tu știi că Te iubesc. Mântuitor prețios, Tu m-ai cumpărat cu prețul propriului Tău sânge. Tu m-ai considerat de valoare, altfel nu ai fi plătit un preț infinit pentru mântuirea mea. Tu, Răscumpărătorul meu, Ți-ai dat viața pentru mine și nu ai murit pentru mine în zadar. Îți voi da această viață pentru Tine, pentru a coopera cu Tine la salvarea sufletului meu." 7LtMs, Lt 2d, 1892, par. 4
Luni, 22 Ianuarie
Siguranța oferită de grija lui Dumnezeu
Citește Psalmii 40:1-3; 50:15; 55:22 și Psalmul 121. Cum este implicat Dumnezeu în activitățile noastre de zi cu zi?
De aceea când faceți din Împărăția lui Dumnezeu interesul dumneavoastră principal, atunci cu siguranță vă veți afla în locul corect la momentul potrivit, făcând lucrurile corect și culegând cele mai bogate binecuvântări ale lui Dumnezeu. Puteți fi apoi siguri că El vă va deschide calea și vă va duce acolo unde trebuie să fiți, chiar dacă El trebuie să vă ridice din fântână și să le spună Ismaeliților să vă ducă în Egipt și să vă pună să lucrați în casa lui Potifar. Este posibil să fie nevoit să vă ducă la închisoare înainte ca El să vă pună pe tron cu Faraon. Sau El vă poate determina să fugiți din Egipt și să păziți oile în jurul Muntelui Horeb. El vă poate aduce împotriva voastră Marea Roșie în timp ce egiptenii vă urmăresc. El vă poate duce în pustie, unde nu există nici apă, nici mâncare. Leul și ursul pot veni să vă ia oile, Goliat pentru a vă ucide poporul, iar împăratul va poate arunca în cuptorul de foc sau în groapa leilor.
Da, sute și mii de lucruri se pot întâmpla, dar cel care are încredere în Dumnezeu și își face bine lucrarea Lui va găsi toate aceste așa-numite piedici sau probleme, izbăviri minunate și căi spre succes, toate realizând minunatele planuri ale lui Dumnezeu și drumul lui Dumnezeu către promovarea ta de la un lucru mare la altul. Când te afli în grija lui Dumnezeu și sub controlul Său, să nu spui niciodată că Diavolul a făcut asta sau aia, indiferent ce ar fi, pentru că el nu poate face nimic, decât dacă i se permite să facă. Dă-i întotdeauna lui Dumnezeu creditul.
Când lucrurile merg contrar voinței și căi cuiva, astăzi majoritatea creștinilor acordă credit Diavolului. Doar când lucrurile merg după bunul lor plac, ei dau credit lui Dumnezeu! De asemenea, Balaam a fost fericit când i s-a deschis calea pentru a merge la Balac, dar când îngerul Domnului a blocat drumul pe care călătorea, atunci Balaam a devenit la fel de nebun ca un câine și a lovit măgărița.
Nu, nimic în afară de tine însuți nu poate doborî planurile lui Dumnezeu pentru tine. Fie prietenii tăi sau dușmanii tăi, fie că este vorba de fiare sau de regi, îi vei găsi pe toți că lucrează cu sau fără voie, pentru binele tău, mai degrabă decât pentru răul tău, dacă tu faci ceea ce Dumnezeu îți poruncește. Ce resursă bogată este Cerul! Și cine o știe!
Nu, nu există nici fiară, nici om care să-ți poată lua viața sau să te înșele în promovare, dacă împlinești mandatul lui Dumnezeu, dacă știi că Cel care păzește pe Israel nici nu doarme, nici nu dormitează (Ps. 121: 3, 4); El știe totul despre dvs., prietenii mei, în fiecare moment al zilei și al nopții; El ia în seamă chiar și firele de păr care cad din capul dvs.; orice lucru care se va întâmpla nu este decât voia lui Dumnezeu pentru binele dvs.. Eu spun, dacă știți și credeți că El este Dumnezeu și Păzitorul trupurilor și sufletelor voastre, atunci indiferent de ceea ce vi se va întâmpla, veți fi fericiți și veți da lui Dumnezeu creditul pentru acestea, nu murmurând, ci dând slavă chiar și în încercările și necazurile dumneavoastră.
Marți, 23 Ianuarie
Domnul este un loc de adăpost
Citește Psalmii 17:7-9; 31:1-3; 91:2-7. Ce face psalmistul în vremuri de necaz?
"Cei neprihăniți înțeleg guvernarea lui Dumnezeu și vor triumfa cu bucurie sfântă în protecția și mântuirea veșnică pe care Hristos, prin meritele Sale, le-a asigurat-o pentru ei. Să ne amintim cu toții acest lucru și să nu uităm că cei răi, care nu-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, nu înțeleg providența Sa. Calea neprihănirii nu au ales-o și nu-L cunosc pe Dumnezeu. În ciuda tuturor beneficiilor pe care El le-a acordat cu atâta bunăvoință asupra lor, ei au abuzat de îndurarea Sa prin faptul că au neglijat să recunoască bunătatea și mila Sa în a le arăta aceste favoruri. 16LtMs, Ms 151, 1901, par. 12
"În orice moment, Dumnezeu poate retrage de la cei nepocăiți semnele milei și iubirii Sale minunate. O, dacă agenții umani ar putea lua în considerare care va fi rezultatul sigur al nerecunoștinței lor față de El și al nepăsării lor față de darul infinit al lui Hristos pentru lumea noastră! Dacă vor continua să iubească mai mult fărădelegea decât ascultarea, binecuvântările prezente și marea îndurare a lui Dumnezeu de care se bucură acum, dar pe care nu le apreciază, vor deveni în cele din urmă prilejul ruinei lor veșnice. Ei pot alege pentru o vreme să se angajeze în distracții lumești și plăceri păcătoase, mai degrabă decât să se oprească în cursul lor de păcat și să trăiască pentru Dumnezeu și pentru onoarea Maiestății cerului; dar când va fi prea târziu pentru ei să vadă și să înțeleagă ceea ce au neglijat ca fiind un lucru de nimic, vor ști ce înseamnă să fii fără Dumnezeu, fără speranță. Atunci vor simți ce au pierdut alegând să fie neloiali lui Dumnezeu și să se răzvrătească împotriva poruncilor Sale. În trecut, ei au sfidat puterea Sa și au respins ofertele Sale de îndurare; în cele din urmă, judecățile Sale vor cădea asupra lor. Atunci își vor da seama că au pierdut fericirea - viața, viața veșnică, în curțile cerești. Cu siguranță vor spune: "Viața noastră a fost plină de nebunie împotriva lui Dumnezeu, iar acum suntem pierduți!". 16LtMs, Ms 151, 1901, par. 13
"În vremea când judecățile lui Dumnezeu cad fără milă, oh, cât de invidiată va fi pentru cei răi poziția celor care stau "în locul ascuns al Celui Preaînalt" [versetul 1] - pavilionul în care Domnul îi ascunde pe toți cei care L-au iubit și au ascultat de poruncile Lui! Soarta celor neprihăniți este într-adevăr una de invidiat în astfel de momente pentru cei care suferă din cauza păcatelor lor. Dar ușa milei este închisă pentru cei răi, nu se mai fac rugăciuni în favoarea lor după ce se termină timpul de probă." 16LtMs, Ms 151, 1901, par. 14
Miercuri, 24 Ianuarie
Apărător și Eliberator
Citește 1 Corinteni 10:1-4. Cum descrie Pavel istoria exodului? Ce lecție spirituală caută să ne învețe? Citește Psalmul 114. Cum este descrisă aici eliberarea poporului Israel din Egipt?
Să începem examinarea noastră cu Moise, cu agentul uman, liderul vizibil al mișcării. Educat în curțile lui Faraon, el a primit cea mai înaltă educație pe care o oferea atunci lumea. Și înțelegând că el era cel care urma să-i elibereze pe frații săi de robia egipteană, se simțea destul de capabil pentru această lucrare.
Vă amintiți istoria cum el a început să-i elibereze, deși încă nu i s-a cerut să facă acest lucru. El a ucis un egiptean, a căzut într-o ceartă cu unul dintre evrei și apoi a fugit pentru viața sa. Astfel, în Madian a obținut un loc de muncă, a devenit păstor și s-a căsătorit cu fiica patronului său. În acei patruzeci de ani din viața lui de păstor, a uitat limba egipteană și odată cu ea învățătura și știința egipteană. În locul lor, totuși, a învățat să păstorească bine oile. Prin urmare, a scos din mintea sa ideea de a elibera vreodată pe poporul lui Dumnezeu din robia egipteană. Atunci, Dumnezeu l-a văzut puternic și în stare, și i-a poruncit să se întoarcă în Egipt și să scoată pe poporul Său care era asuprit. Vă amintiți că Moise a protestat împotriva ideii și a argumentat că a eșuat la prima sa încercare, în timpul când era tânăr și bine instruit și că la acea oră târzie a vieții sale nu încercă din nou, pentru că nici nu mai putea vorbi limba. După o convorbire prelungită, Dumnezeu i-a înlăturat obiecțiile promițându-i să-i dea pe fratele său Aaron, să fie purtătorul său de cuvânt, iar Moise a acceptat în sfârșit să se întoarcă în Egipt.
Acolo cu toiagul său de păstor a făcut multe semne și minuni atât în fața egiptenilor, cât și a evreilor. Și vă amintiți ce a avut loc în noaptea Paștelor, noaptea înainte de a ieși din Egipt: Moise a proclamat în toată țara că în fiecare locuință unde nu va fi găsit sânge pe ușiorii ușii, în aceeași noapte, primul născut din fiecare locuință va muri.
Cei care nu au ascultat ordinul Divin, în ziua următoare urmau să gemă și să-și îngroape morții, în timp ce cei care au ascultat porunca erau bucuroși și în mod ordonat au părăsit orașele. Da, numai cei care au fost în stare să asculte ordinul au fost eliberați din robie. Prin urmare, este o condiție prealabilă ca noi să învățăm să ascultăm ordinele dacă dorim să primim pecetea lui Dumnezeu pe frunțile noastre.
Să nu uităm, însă, faptul că copiii lui Israel au părăsit Egiptul cu mult zel și speranțe înalte. Dar când au văzut Marea Roșie înaintea lor și armata lui Faraon în urma lor, s-au umplut de consternare. S-au văzut într-o capcană a morții, deși erau la un pas de o altă izbăvire minunată. Atunci s-au întors asupra lui Moise și l-au acuzat că i-a adus la mare și a făcut să fie absolut imposibilă salvarea de vrăjmașii lor. Privind situația uman vorbind, ei se aflau într-o situație periculoasă. În acea clipă, au uitat izbăvirea lor miraculoasă din mâna ispravnicilor lui Faraon și ochii li s-au închis față de norul minunat ziua și stâlpul de foc noaptea, care i-a condus pe tot drumul. După cum ei au văzut, dovezile împotriva capacității lui Moise de a-i conduce în siguranță au fost copleșitoare. În modul cum l-au văzut, întreaga aventură era sortită eșecului. Speranțele lor de a merge înainte sau chiar de a se întoarce i-au părăsit și toate acestea pentru că au crezut că Moise, nu Dumnezeu, este izbăvitorul lor! Cât de scurte la vedere, instabile, îndoielnice și uituce sunt ființele umane! Experiența în lucrarea Evangheliei m-a învățat că poporul lui Dumnezeu de astăzi are aceeași ispitire cu care trebuie să se lupte și tentații similare pentru a învinge dacă doresc să primească pecetea lui Dumnezeu.
Ce mare diferență ar fi fost dacă izraeliții ar fi crezut doar că Dumnezeu, nu Moise, a fost conducătorul lor, că ceea ce lor le părea să fie capcana morții lor, era doar ușa lor de nădejde. Experiența lor să ne învețe să ne amintim că ori Dumnezeu ne conduce pe deplin ori deloc, căile Lui nu sunt căile noastre și ceea ce poate părea a fi cel mai mare obstacol al nostru, se poate dovedi de fapt a fi cea mai mare binecuvântare a noastră.
Putem vedem acum că adevăratul pericol al lui Israel, nu era în ceea ce a făcut Moise, ci în necredința lor în ceea ce privește faptul că Dumnezeu are frâiele în mâinile Sale, în a nu ști faptul că, căile Lui sunt mai mult de cât cunoaștem și că nu sunt căile noastre. De multe ori nu au reușit să vadă că Dumnezeu poate să facă din nou și din nou minuni după minuni, pentru a-i elibera din mâna inamicului lor, că El ar putea usca oceanul la fel de ușor, precum ar putea inunda pământul.
Având eșecurile lor înaintea noastră, ar trebui să facem din ele treptele noastre spre succes. Prin urmare, să credem din toată inima că Dumnezeu este responsabil de mântuirea noastră, de viața noastră și de moartea noastră. Că El este capabil să ne elibereze în siguranță, chiar dacă pământul ar cădea din spațiu, că nu putem muri dacă El vrea ca noi să trăim și că nu putem trăi dacă El vrea să murim. Să ne amintim că noi înșine nu știm nimic despre planurile lui Dumnezeu, decât ceea ce el ne descoperă prin slujitorii Săi aleși, profeții și așa cum le vedem zi de zi. Dacă zilnic umblăm cu Dumnezeu, dacă îi încredințăm totul Lui, atunci responsabilitatea este a Lui.
Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, l-a adus pe Israel la Marea Roșie pentru binele lor, și deși ei nu au putut să vadă calea Lui, totuși El, pentru numele Său a împărțit marea, i-a trecut în siguranță prin ea, și în același timp, prin aceeași minune, El le-a distrus vrăjmașii!
Dacă Moise s-ar fi îndoit de puterea și conducerea lui Dumnezeu, precum poporul care era cu el, ce efect ar fi avut toiagul său când a lovit marea cu el? - Niciunul. Dacă Judecata Infinitului ar fi fost aceeași cu judecata finitului, atunci armata lui Faraon ar fi ucis sau înrobit pe Israel din nou.
De aceea, eliberările lor puternice ar trebui, prin urmare, să ne stabilească pentru totdeauna încrederea noastră în Dumnezeu și ar trebui să constituie memorii eterne și că înțelepciunea oamenilor este o nebunie înaintea lui Dumnezeu și credința în El de asemenea mută munții și mările.
Joi, 25 Ianuarie
Ajutor din sanctuar
Citește Psalmii 3:4; 14:7; 20:1-3; 27:5; 36:8; 61:4; 68:5,35. De unde vine ajutorul, în aceste texte?
Aceeași încredere răzbate din cuvintele scrise când, ca împărat detronat și lipsit de coroană, David fuge din Ierusalim la revolta condusă de Absalom. Istovit de durerea și oboseala fugii lui, el și cei ce-l însoțeau au zăbovit lângă Iordan pentru a se odihni câteva ore. A fost trezit de avertizările care-l sileau să fugă imediat. În întuneric, trebuia trecut acel curs de apă, adânc și repede, și aceasta de către toată suita lui, bărbați, femei și copilași; căci în urma lor zoreau forțele fiului trădător. Ed 164.7
"Satana este foarte dispus să insinueze că rugăciunea este o simplă formă și că nu ne folosește la nimic. El nu suportă să se apeleze la puternicul său rival. La auzul unei rugăciuni fierbinți, oștile întunericului tremură. Temându-se că prizonierul lor ar putea scăpa, ele formează un zid în jurul lui, pentru ca lumina Cerului să nu ajungă la sufletul lui. Dar dacă, în necazul și neputința sa, păcătosul se uită la Isus, pledând pentru meritele sângelui Său, Răscumpărătorul nostru milostiv ascultă rugăciunea sinceră și perseverentă a credinței și trimite pentru eliberarea sa o întărire de îngeri care întrec în putere. Și când acești îngeri, atotputernici, îmbrăcați cu armura cerului, vin în ajutorul sufletului leșinat și urmărit, îngerii întunericului se retrag, știind bine că lupta lor este pierdută și că încă un suflet scapă de sub puterea influenței lor." - Signs of the Times, 18 noiembrie 1886. PH048 35.3
"Psalmul 20:1, 2, 6: Domnul să te asculte în ziua necazului; numele Dumnezeului lui Iacov să te apere; trimite-ți ajutor din sanctuar și întărește-te din Sion.... Acum știu că Domnul mântuiește pe unsul Său; îl va asculta din cerul Său cel sfânt, cu puterea mântuitoare a dreptei Sale." PH048 36.1
Dacă cei neprihăniți ar fi lăsați acum să cadă ca o pradă în mâna vrăjmașilor, aceasta ar fi o biruință pentru prințul întunericului. Psalmistul spune: “Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui”. (Psalmii 27, 5.) Hristos a spus: “Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din Locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului”. (Isaia 26, 20.21.) Glorioasă va fi eliberarea acelora care au așteptat cu răbdare venirea Sa și ale căror nume sunt scrise în cartea vieții. TV 634.1
"Ce figură emoționantă este aceasta! Ce idee ne dă despre grija vigilentă a lui Hristos pentru toți cei care se încred în El. Hristos a dorit cu ardoare să adune pe Israel sub aripile Sale de mijlocitor..." 16MR 276.1
"Văduva și orfanul sunt obiectele grijii speciale a Domnului." MH 202.1
"Este timpul ca noi să fim înzestrați cu putere de sus. Satana și toată confederația lui de răi lucrează cu o vigilență neobosită pentru a se opune binelui. Niciodată nu s-a format o asociere mai puternică pentru a neutraliza lecțiile și învățăturile lui Hristos și pentru a semăna semințele necredinței în ceea ce privește inspirația Scripturilor...." TMK 345.2
Vineri, 26 Ianuarie
Studiu Suplimentar
Ce lecții spirituale pot fi învățate din istoria Exodului?
Creștinii cred adesea că izraeliții au fost oameni foarte răi și nedisciplinați, dar după ce avem experiențele lor pentru a profita de ele, gândiți-vă cu cât mai răi am fi noi dacă am face așa cum au făcut ei! Dacă nu suntem mai buni decât ei, cum ne putem aștepta să fim eligibili pentru pecete și pentru Împărăție, întrucât ei nu au fost eligibili?
Chiar în floarea vieții, Moise s-a gândit că este capabil să elibereze pe copiii lui Israel. Dar Providența i-a spus: „Nu ești pregătit pentru lucrare, vino și Eu te voi face capabil”. Și Moise a mers.
Moise nu avea nevoie de pregătirea lui Faraon pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. A fost o piedică pentru el! De ce? Pentru că l-a făcut autosuficient și independent de Dumnezeu. O astfel de persoană ar fi fost mai potrivită pentru a îndepărta pe poporul lui Dumnezeu de El și a-l duce în păcat, dar nepotrivită pentru a-l conduce la Dumnezeu și departe de păcat.
Cât de adevărată este afirmația din Mărturii, Vol. 5, pag. 80: „... În ultima și solemna lucrare, puțini oameni mari vor fi angajați în ea. Ei sunt mulțumiți de ei înșiși, independenți de Dumnezeu și El nu-i poate folosi. Dumnezeu are slujitori credincioși care, în timpul zguduirii, în timpul de probă, vor fi scoși la iveală.”
Dumnezeu îi poate ajuta doar pe cei care știu că sunt incapabili pentru însărcinarea lor, pe cei care știu că au nevoie de ajutorul Lui. Prin urmare, cei care cred că pot face minuni sunt cei care nu pot face altceva decât rău.
Desigur, cei pe care Dumnezeu îi va folosi în lucrarea Sa finală, în vremea sfârșitului, nu trebuie să se asemene în nimic cu prințul încoronat al Egiptului, nici cu eruditul Moise. Cei care pot învăța să păzească și să hrănească bine oile și să împlinească cu ușurință ordine, sunt singurii care pot fi învățați cum să păzească și să hrănească poporul lui Dumnezeu.
Soția lui Moise era singura etiopiană din întreaga companie. Din acest motiv, unii au crezut că îi erau superiori. Ei au crezut că Moise a comis un păcat de neiertat căsătorindu-se cu o femeie care nu era din neamul său, de parcă rasa ar avea vreo legătură cu a face oamenii superiori sau inferiori. Propria soră a lui Moise, Maria, a căzut în acest păcat. Acolo ea a încercat să despartă familia, totuși Moise s-a rugat pentru recuperarea ei atunci când a fost lovită de lepră.
Cine a intrat în țara făgăduită? – Toți cu excepția murmurătorilor. Credeți că puteți alimenta același spirit de murmurare și plângere și în ciuda acestui fapt să primiți pecetea? – Ce gând absurd! Cât de nedrept ar fi pentru un Dumnezeu drept să distrugă pe cei neascultători din acea zi, dar să salveze pe cei neascultători de astăzi.
Ce a făcut ca un grup să fie eligibil pentru a trece Iordanul? - Era încrederea lor în Dumnezeu, știind că El era liderul lor principal. Ei i-au recunoscut pe Moise și Iosua drept cei prin care Dumnezeu comunica cu ei. Nu îi considerau ca fiind nimeni altcineva decât cine erau de fapt. Erau mulțumiți cu soarta lor. Au primit ordinele așa cum au fost date. De aceea au fost singurii care au intrat în țară.