Moartea într-o lume a păcatului
Lecția 2, Trimestrul 4, 1-7 Octombrie 2022
Împărtășește această lecțiune
Sabat după amiază- 1 Octombrie
Textul de memorat:
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… - Romani 5:12
Inima lui Dumnezeu nu a fost niciodată mistuită ca acum de o dragoste mai adâncă și o compasiune plină de gingășie pentru copiii Săi de pe pământ. N-a fost niciodată o vreme în care Dumnezeu să fie gata și să aștepte să facă mai mult pentru poporul Său ca acum. Iar El va educa și va salva pe toți cei ce aleg să fie salvați în modul rânduit de El. Cei ce sunt spirituali pot deosebi lucrurile spirituale și pot vedea pretutindeni dovezi ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu. Satana, prin strategia sa abilă și plină de răutate, i-a scos afară din Grădina Edenului pe primii noștri părinți — afară din inocența și puritatea lor, ducându-i în păcat și într-o nenorocire de nespus. El nu a încetat să nimicească; toate forțele pe care le poate comanda sunt folosite cu sârguință în aceste ultime zile, pentru a extinde ruina sufletelor. Se prinde de orice artificiu pe care-l poate folosi pentru a amăgi, zăpăci și încurca pe poporul lui Dumnezeu. 3M 455.2
Duminică - 2 Octombrie
Afirmații contradictorii
Geneza 2: 16,17; 3:1-4
De ce ar fi avut Dumnezeu nevoie să-i avertizeze pe Adam și Eva dacă ei nu puteau alege liber? Punându-vă în locul Evei, de ce ar fi putut părea convingătoare cuvintele din Geneza 3:1-4?
Asemenea îngerilor, locuitorii Edenului fuseseră puși la probă; fericirea lor putea fi menținută numai cu condiția credincioșiei față de Legea Creatorului. Ei puteau să asculte și să trăiască sau să nu asculte și să piară. Dumnezeu îi făcuse beneficiarii unor bogate binecuvântări; dar dacă ei aveau să nesocotească voia Sa, El, care nu i-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, nu-i putea lăsa nici pe ei nepedepsiți; păcatul avea să ducă la pierderea darurilor Sale și să aducă asupra lor mizeria și ruina. PP 53.1
Pentru a aduce la îndeplinire lucrarea sa fără să fie văzut, Satana a ales să folosească șarpele — ca medium — o travestire bine adaptată pentru scopul pe care-l urmărea, și anume înșelarea lor. Șarpele a fost una dintre cele mai înțelepte și mai frumoase creaturi de pe pământ. El avea aripi și, când zbura prin aer, oferea o priveliște de o strălucire scânteietoare, având culoarea și strălucirea aurului trecut prin foc. Odihnindu-se în ramurile bogat încărcate cu roade ale pomului oprit și ospătându-se cu delicioasele lui fructe, era un lucru ce atrăgea atenția și încânta ochiul celui ce-l privea. Astfel, în grădina păcii era ascuns nimicitorul, pândindu-și prada. PP 53.4
Îngerii o avertizaseră pe Eva să aibă grijă să nu se despartă de soțul ei în timp ce erau ocupați cu lucrul lor de fiecare zi din grădină; lângă el, ea avea să fie mai puțin în primejdia de a fi ispitită decât dacă ar fi fost singură. Dar, absorbită de îndeletnicirea ei plăcută, fără să-și dea seama, s-a îndepărtat de lângă el… Nesocotind avertizarea îngerilor, ea s-a trezit deodată privind cu admirație și curiozitate la pomul oprit. Fructul era frumos și se întreba în sinea ei de ce oare Dumnezeu nu le-a îngăduit să aibă acces la el. Acum era ocazia ce se oferea ispititorului. Ca și când era în stare să priceapă cele ce se petreceau în mintea ei, el i s-a adresat… Dacă i s-ar fi adresat o ființă asemenea îngerilor, temerile ei ar fi fost trezite, dar ea nu s-a gândit niciodată că șarpele cel fascinant putea deveni un medium al vrăjmașului căzut. PP 53.5
Ni se spune că Satana nu era singurul păcătos din ceruri, căci împreună cu el au fost izgoniți din ceruri o treime din oștirea îngerească (Apoc. 12:4). Aceștia au fost alungați din Rai pentru că au dat ascultare cuvintelor lui Lucifer, unui om din Rai, în loc să dea ascultare cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta a fost căderea îngerilor. Lucifer însuși a căzut atunci când a aspirat să fie ca Dumnezeu.
Aceste două păcate - încrederea în om și dorința de a se înălța pe sine - sunt încă principalele elemente de păcat acum, aici pe pământ. Aceasta a fost piatra de poticnire a Evei și pentru mulți, chiar și astăzi, este încă piatra de poticnire. Nu, pofta de mâncare nu a fost singura cauză a căderii Evei. Șarpele nu i-a spus: "Să mănânci din acest fruct, căci este minunat, mai delicios decât orice alt fruct din grădina lui Dumnezeu". Ci el a spus: "Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el, atunci vi se vor deschide ochii și veți fi ca niște dumnezei, cunoscând binele și răul". Gen. 3:5 KJV
Luni – 3 Octombrie
Amăgită de șarpe
Geneza 3:1-7
Ce criterii a folosit Eva pentru a alege între cuvântul lui Dumnezeu și cel al șarpelui?
Îngerii i-au avertizat să se păzească de înșelăciunile lui Satana, întrucât eforturile lui de a-i prinde în mrejele sale aveau să fie neobosite. Atâta vreme cât ei erau ascultători de Dumnezeu, cel rău nu le putea face nici un rău; căci, dacă era nevoie, toți îngerii cerului aveau să fie trimiși în ajutorul lor. Dacă ei respingeau cu tărie primele lui insinuări, atunci aveau să fie tot așa de în siguranță ca și solii cerești. Dar, dacă o dată cedau ispitei, natura lor avea să ajungă atât de stricată, încât să nu mai aibă nici o putere și nici voință în ei înșiși ca să reziste lui Satana. PP 53.1 - PP 53.2
Pomul cunoștinței a fost pentru ei un mijloc de testare a ascultării și iubirii lor față de Dumnezeu. Domnul a considerat că este bine să le pună înainte o singură restricție referitoare la folosirea a tot ceea ce se află în grădină; dar, dacă ei aveau să nesocotească voia Sa în legătură cu acest lucru deosebit, aveau să se facă vinovați de păcatul neascultării. Satana nu avea să-i urmărească totdeauna cu ispitele lui; el avea acces la ei numai la pomul din care le era interzis să mănânce. Dacă ei aveau să cerceteze natura lui, se expuneau înșelăciunilor lui. Erau sfătuiți să acorde o deosebită atenție avertizării pe care Dumnezeu le-a dat-o și să fie mulțumiți cu învățătura, cunoștința, pe care El a considerat de bine să le-o transmită. PP 53.3
Cunoașterea pe care Dumnezeu nu a dorit ca primii noștri părinți să o dobândească a fost cunoașterea vinovăției. Iar când ei au acceptat afirmația lui Satana, care era falsă, neascultarea și încălcarea legii au pătruns în lumea noastră. Această neascultare față de porunca expresă a lui Dumnezeu și acceptarea minciunilor lui Satana au deschis porțile unui potop de nenorociri, care au invadat lumea. — The Review and Herald, 5 aprilie, 1898. 2MCP 562.1
Fructul, desigur, a atras-o, dar a fost tentată de ideea de a avea ocazia de a fi înălțată la tronul lui Dumnezeu, de a fi înălțată la aceeași poziție la care aspira Lucifer însuși. Lucifer trebuie să fi crezut sincer că ar fi fost ca Dumnezeu dacă îngerii din Ceruri și oamenii de pe pământ nu ar fi făcut decât să primească ordine de la el.
Vedem astfel că Diavolul a înșelat-o pe Eva din aceleași motive pentru care s-a înșelat pe sine și pe îngerii săi, singura diferență fiind că a făcut-o pe Eva să mănânce din fructul pe care el însuși și îngerii săi nu l-ar fi mâncat. În consecință, Eva a păcătuit împotriva ființei sale fizice, introducând în ea ceva ce nu a fost creat pentru hrană și, în consecință, a murit. Dar Satana și îngerii săi trăiesc în continuare.
Aceeași piatră de poticnire, dorința de a se înălța pe sine, a predominat de-a lungul veacurilor și predomină și astăzi... De exemplu, în zilele Mișcării Exodului, au existat Core, Datan și Abiram care aspirau la funcția lui Moise și Aaron, așa cum Lucifer aspira la tronul lui Dumnezeu, cele mai înalte funcții la care ar fi putut aspira. Și nu cumva Lucifer a căzut din cauza faptului că a vrut să fie mai presus de toți ceilalți pentru nimic altceva decât pentru a se înălța pe sine? Și nu a fost același lucru adevărat și în cazul căderii lui Core, Datan și Abiram?
Marți - 4 Octombrie
Nu veți muri
Geneza 3:4
Care sunt diversele forme în care această minciună a fost repetată de-a lungul vremii?
Învățătura cu privire la conștiența omului în moarte, îndeosebi credința că duhurile morților se întorc să slujească celor vii, a pregătit calea pentru spiritismul modern… Iată un mijloc socotit sfânt, prin care Satana lucrează la împlinirea planurilor. Îngerii căzuți, care împlinesc poruncile lui, apar ca soli din lumea duhurilor. În timp ce mărturisesc că îi aduc pe cei vii în legătură cu cei morți, prințul păcatului își desfășoară influența lui amăgitoare asupra minților lor. - TV 551.2
El are putere să aducă înaintea oamenilor figura prietenilor plecați dintre cei vii. Contrafacerea este desăvârșită; priviri, cuvinte, ton familiar sunt reproduse cu o deosebită claritate. Mulți sunt mângâiați cu asigurarea că cei iubiți se bucură de strălucirea cerului și, fără să bănuiască primejdia, pleacă urechea la "duhurile amăgitoare și la învățăturile demonilor". TV 552.1
Atunci când sunt determinați să creadă că cei morți vin în adevăr să comunice cu ei, Satana îi face să apară pe aceia care au intrat în mormânt nepregătiți. Ei pretind că sunt fericiți în cer și că ocupă o poziție înaltă și în felul acesta este răspândită rătăcirea că nu se face nici o deosebire între cei drepți și cei păcătoși. Vizitatorii, care pretind că vin din lumea duhurilor, rostesc deseori avertizări și preveniri care se dovedesc a fi corecte. Iar când este câștigată încrederea, prezintă învățături care subminează direct credința în Scripturi. O dată cu manifestarea unui interes profund pentru bunăstarea prietenilor lor de pe pământ, în aparență, ei insinuează cele mai primejdioase rătăciri. Faptul că susțin unele adevăruri, și uneori sunt în stare să prezică evenimentele viitoare, dă declarațiilor o speranță de temeinicie; iar învățăturile lor rătăcite sunt primite de mulțimi cu ușurință și crezute ca și când ar fi cele mai sacre adevăruri ale Bibliei. Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, Duhul harului este disprețuit, sângele legământului — socotit ca un lucru nesfânt. Duhurile rele nu recunosc dumnezeirea Domnului Hristos și Îl pun chiar pe Creator pe aceeași treaptă cu ele. În felul acesta, sub o înfățișare nouă, marele răzvrătit își continuă lupta împotriva lui Dumnezeu, începută în ceruri și continuată timp de aproape șase mii de ani pe pământ. TV 552.2
Deoarece spiritismul imită din ce în ce mai mult creștinismul cu numele, el are o putere mai mare să amăgească și să prindă în cursă. După concepția actuală, chiar și Satana s-a convertit. El va apărea sub forma unui înger de lumină. Prin mijlocirea spiritismului se vor face minuni, bolnavi vor fi vindecați, și multe minuni vor avea loc, lucruri ce nu se pot contesta. Și pentru că duhurile își vor mărturisi credința în Biblie și vor manifesta respect pentru instituțiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca o manifestare a puterii divine. TV 588.2
Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.
În acest verset ni se spune că Dumnezeu l-a format pe om din țărâna pământului. Apoi, suflarea de viață a fost suflată în nările lui și astfel a devenit un suflet viu, iar suflarea și trupul împreună sunt cele care formează sufletul. Procesul de dezvoltare este același ca și procesul de fabricare a gheții - temperatura scăzută și apa fac gheața, la fel cum corpul și respirația fac sufletul. Prin urmare, atunci când respirația părăsește corpul, omul nu mai este un suflet viu - nu, nu mai mult decât gheața este gheață după ce se întoarce la apă. Evident, omul nu mai are un suflet existent după ce respirația îi părăsește corpul, deoarece corpul și respirația împreună formează sufletul.
Eclesiastul 3:14 “Am ajuns la cunoștinţa că” spune înțeleptul “tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.”
Eclesiastul 9:5-6 Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morţi nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor de mult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.
Eclesiastul 3:18-21 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu și ei înșiși să vadă că nu sunt decât niște dobitoace. Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt; toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deșertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână și toate se întorc în țărână. Cine știe dacă suflarea omului se suie în sus și dacă suflarea dobitocului se coboară în jos, în pământ?
Inspirația, vedeți, ne spune mai întâi cum a fost creat omul și cum este el, apoi ne întreabă direct: " Cine știe dacă suflarea omului se suie în sus și dacă suflarea dobitocului se coboară în jos, în pământ?". - Singurul răspuns care poate fi dat este că nimeni nu știe, în afară de Dumnezeu. Și din moment ce El ne-a spus că trupul și sufletul împreună, nu separat, formează sufletul, atunci este clar că un om mort nu are suflet, că trupul se întoarce în țărână, iar suflarea se întoarce la răsuflare, la vânt. Mai mult, tot ce se întâmplă cu fiara se întâmplă și cu omul. Amândoi au o singură suflare, declară Inspirația, și unul nu are preeminență asupra celuilalt.
Aceasta este ceea ce spune Dumnezeu despre suflet, și ar trebui să-L credem mai degrabă decât să ne amăgim cu teoriile neinspirate ale oamenilor care spun cu prezumție că sufletul nu moare niciodată, deși Dumnezeu spune: "Sufletul care păcătuiește, va muri". Ezec. 18:4. Prin urmare, atunci când omul moare, sufletul său dispare așa cum dispare gheața atunci când temperatura crește peste zero grade.
Miercuri - 5 Octombrie
Consecințele păcatului
Geneza 3:7-19; Romani 5:12
Care au fost principalele consecințe ale păcatului?
Nu a fost voia lui Dumnezeu ca perechea fără păcat să cunoască ceva în ceea ce privește păcatul. El le-a dat cu îmbelșugare binele și a reținut de la ei răul. Dar, împotriva poruncii Sale, ei au mâncat din pomul oprit și acum ei vor continua să mănânce din el — vor cunoaște răul — în toate zilele vieții lor. Din acel moment, neamul omenesc avea să fie chinuit, hăituit de ispitele lui Satana. În loc de munca dătătoare de fericire, ce le fusese dată până atunci, îngrijorarea și truda aveau să fie partea lor. Ei aveau să sufere dezamăgire, durere, suferință și, în cele din urmă, moartea. PP 59.3
Sub blestemul păcatului, întreaga natură avea să dea mărturie omului despre caracterul și consecințele răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a făcut pe om, El l-a făcut stăpân peste pământ și peste toate viețuitoarele de pe el. Atâta vreme cât Adam a rămas credincios Cerului, întreaga natură îi era supusă. Dar când s-a răzvrătit împotriva Legii divine, ființele inferioare s-au răzvrătit împotriva lui. Astfel, în marea Sa milă, Domnul avea să le arate oamenilor sfințenia Legii Sale și avea să-i facă să vadă, din propria lor experiență, primejdia înlăturării ei chiar și în măsura cea mai mică. PP 59.4
Și viața de trudă și griji care avea să fie de acum încolo partea omului a fost dată și ea cu iubire. Datorită păcatului său, era necesară o disciplină, trebuia să pună un control asupra apetitului și pasiunii și să dezvolte obiceiul stăpânirii de sine. Era o parte a marelui plan al lui Dumnezeu pentru recuperarea omului din ruina și degradarea păcatului. PP 60.1
Gen. 3:17 - „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale.”
După ce Adam a căzut în păcat, ce i-a spus Domnul? - „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, ai făcut ceea ce nu trebuia și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem să nu mănânci deloc din el, din această cauză, blestemat este acum pământul, nu împotriva ta, ci pentru binele tău”.
Eroarea, fiind opusul Adevărului, ar fi spus: „Fericit este pământul pentru binele tău”. Și în loc să spună: „În suferință vei mânca toate zilele vieții tale”, eroarea ar fi spus: „În plăcere vei mânca din ea toate zilele vieții tale”. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu pronunță un blestem, Satana în aceleași circumstanțe pronunță o binecuvântare. Așadar, lumea este, în mod natural, adaptată la ceea ce Satana vorbește, se așteaptă să trăiască cu plăcere în toate zilele ei. Totuși, are multă durere. Foarte multă de durere.
Gen 3:18 - „Spini și pălămidă să-ți dea și să mănânci iarba de pe câmp.”
Diavolul, desigur, ar fi spus: „Trandafiri și flori vă va da”. Și, în loc să vă spună: „veți mânca iarba pământului”, el ar fi spus „să mâncați din tot ce găsiți pe pământ”. Este adevărat, el nu spune aceasta într-o carte, dar o spune în inimile tuturor ființelor vii, iar ei ascultă cu zel vocea lui.
Gen 3:19 - „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.”
Satana ar fi spus: „Cu plăcere vei mânca pâine până când, în procesul de evoluție, vei deveni ca un Dumnezeu, căci dintr-un atom nesemnificativ ai fost luat, iar alături de un Dumnezeu puternic, vei evolua dacă vei continua în felul acesta”.
Dar ce a spus Dumnezeu? – „În sudoarea feței tale, să-ți mănânci pâinea în toate zilele vieții tale; adică, aceasta este pentru binele tău, acum vei avea greutăți să-ți câștigi viața, așadar poți încerca să te reconciliezi cu ea.” Deși acesta nu a fost destinul omului înainte de a păcătui, aceasta a ajuns să fie soarta lui imediat ce a fost scos din grădină, imediat ce el a primit blestemul.
„Dar” întrebați voi, „de ce a intenționat Dumnezeu ca toți să trecem prin suferință și întristare înainte să fim duși înapoi în Eden? Dacă El ne va lua înapoi, de ce nu a făcut-o la început, în zilele lui Adam?” - Răspunsul la toate aceste întrebări se găsește în:
Luca 15: 11-13 - „El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea ducând o viață destrăbălată.”
Istorisirea spune că în familie erau doi fii. Cel mai mare a ales să rămână acasă, iar cel mai tânăr a ales să plece departe. Și știți ce s-a întâmplat la scurt timp după aceea: fiul cel mic și-a irosit toată averea într-o viața destrăbălată.
Sunt sigur că tatăl știa dinainte că fiul său se îndrepta spre greutăți. Îl iubea mult și cu siguranță tânjea să-l scutească pe tânăr de rușinea, durerea și suferința spre care era îndreptat. Însăși faptul că, la întoarcerea băiatului, tatăl l-a întâmpinat în timp ce era încă departe de casă și i-a făcut un ospăț, chiar și după ce a risipit averea tatălui său și a dezonorat numele familiei, este o dovadă suficientă a faptului că tatăl l-a iubit suprem pe băiat. Băiatului i s-a permis să plece de acasă doar pentru că nimic altceva decât experiența lui proprie putea să-i demonstreze vreodată nebunia lui și să dovedească dragostea tatălui pentru el.
Ce l-a determinat pe băiat să nu-i placă acasă? - A fost dorința lui de a trăi o viață destrăbălată. Niciun băiat sau fată în aceleași circumstanțe nu pleacă de acasă, cu excepția speranței de a câștiga libertatea de a trăi pierdut și de a practica traiul rebel, pentru a face în voie ceea ce inima carnală tânjește.
Poate exista o mare distracție temporară într-o viață destrăbălată, dar aceasta se termină doar în rușine și dispreț. Dacă fiul risipitor ar trăi în zilele noastre, ce credeți că ar face el pentru a-și începe viața de distracție, și pentru a se petrece bine? - Primul lucru pe care l-ar face sigur ar fi să cumpere, dacă este posibil, un automobil, haine scumpe, un inel cu diamant, un ac de cravată strălucitor și un ceas de mână. O, da, nu ar neglija să-și pună o floare în rever și o batistă de mătase în buzunar. S-ar putea să nu fie nimic rău în a avea unele dintre aceste lucruri, dar cu siguranță nu este recomandabil sau de bun gust să te împodobești cu tot ce se poate. Este, să zicem așa, ridicol să te împodobești ca un păun.
Și pe cine ar duce tânărul doritor de plimbări? – Desigur pe fete. Și unde s-ar duce? - Nicidecum unde merg predicatorii și nici la biserică.
Luca 15:14 - „După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.”
Dacă cheltuiți tot ce aveți și tot ce câștigați, și voi, mai devreme sau mai târziu veți avea foamete. Providența a adus foametea cu scopul de a-l aduce pe băiat „să-și vină în fire”. Într-adevăr, niciun tânăr nu pleacă de acasă când este în fire; și, invers, nici nu se întoarce acasă înțelegător înainte de a-și veni în fire. Astfel își învață lecția, dar cu ce preț! Cu ce preț!
Luca 15:15, 16 - „Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.”
Cert este că fiul risipitor a obținut un loc de muncă, dar acesta nu „acoperea cheltuielile lui”, deoarece el era încă în nevoie.
Luca 15: 17-19 - „Și-a venit în fire și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.”
În cele din urmă, el a descoperit că a lucrat ca un nebun, așadar a început să se gândească la întoarcerea acasă, spunând: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, De ce să pier eu aici de foame?” Dar s-a gândit, „ce să spun când ajung acolo?” Venindu-și în fire, a simțit, desigur, că trebuie să spună doar adevărul, lucrul care l-ar recomanda în fața Cerului, precum și în fața pământului.
Dacă tânărul acela ar fi acceptat sfatul tatălui său în primul rând, el nu ar fi trebuit să fie umilit. Și ce umilință! Și ce lecție, de asemenea, nu numai pentru tineri, ci și pentru bătrâni. Da, sunt mii, tineri și bătrâni deopotrivă, care învață lecții minunate, dar de multe ori plătesc un preț extraordinar doar pentru că ascultă „înșelăciunile” Diavolului. De ce sunt atât de ușor atrași de seducerile lui? - Numai pentru că momeala lui atrăgătoare atrage natura egoistă și păcătoasă a omului.
Umilirea fiului risipitor îi așteaptă nu doar pe tinerii care nu profită de sfatul celor mai în vârstă ci deasemenea pe toți cei mai în vârstă care nu profită de sfatul Domnului. Aceasta este una dintre legile lui Dumnezeu din care nimeni nu a fost în stare să evadeze vreodată.
Experiența umilitoare a fiului risipitor răspunde acum la întrebările: De ce Dumnezeu l-a scos pe Adam din grădină? Deoarece Dumnezeu oricum trebuia să-l ierte, de ce nu l-a iertat la scurt timp după căderea lui și să-l ducă înapoi la Eden? De ce nu a putut fi salvată astfel întreaga omenire de a trece prin mizerie și moarte înainte de a se întoarce înapoi în Eden?
Dacă Dumnezeu le-ar fi permis lui Adam și Evei să rămână în grădină după ce au păcătuit și ar fi continuat să aibă acces la „pomul vieții”, ar fi perpetuat, în consecință, viețile lor păcătoase în starea lor de păcat. Ce lucru groaznic ar fi fost - păcătoșii trebuind să trăiască în eternitate! Și dacă El i-ar fi scutit pe ei și pe urmașii lor de a trece prin greutăți și moarte, nu ar fi putut să-și dea seama care este viața păcatului, nu, nu mai mult decât ar fi putut tânărul risipitor înainte de a trece prin viața destrăbălată, faliment, muncă silnică și sărăcie.
„Dar”, vei zice, „Dacă Domnul nu i-ar fi putut aduce pe Adam și pe Eva în grădină înainte de a trece mai întâi prin moarte și înviere, El a trebuit să blesteme pământul și să-i determine să-și câștige pâinea prin sudoarea feței lor?” Și de ce a trebuit El să-i determine să mănânce pâinea lor în întristare timp de 6.000 de ani? - Pentru că toți cei care vor intra vreodată în Împărăție, se vor întoarce în Eden, trebuie să-și vină mai întâi în fire, așa cum a făcut fiul risipitor, toți trebuie să-și dea seama că totul departe de Grădină nu este altceva decât deșeuri pentru porci.
Deoarece munca este esențială și pentru că păcătoșilor din fire nu le place munca, spinii și pălămida au fost create pentru a-i constrânge să muncească pentru a-și câștiga viața. Dacă lăsăm buruienile neplăcute în pământ și ne petrecem timpul distrându-ne, ele vor sufoca recoltele iar noi, ca și fiul risipitor, vom avea foame. Astfel, cine nu muncește nici să nu mănânce. Dumnezeu care știe ce este cel mai bine pentru noi, a făcut ca noi să ne câștigăm viața pe cale grea, să muncim toată ziua cu puțină odihnă.
Pentru cei care își vin în fire, munca este o plăcere. Doar cei neînțelepți urăsc munca.
Joi – 6 Octombrie
Prima făgăduință a Evangheliei
Geneza 3:15, 16
Citește 2 Corinteni 5:21 și Evrei 9:28. Ce ne învață aceste texte despre ceea ce a fost descoperit pentru prima dată în Eden?
Prima făgăduință cu privire la răscumpărare i-a fost comunicată omului în sentința pronunțată asupra lui Satana în grădină. Domnul a declarat atunci: "Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul". (Geneza 3, 15.) Această sentință rostită în auzul primilor noștri părinți a fost pentru ei o făgăduință. În timp ce prevestea un război între om și Satana, declara, de asemenea, că puterea acestui mare adversar avea să fie zdrobită în cele din urmă. Adam și Eva stăteau ca niște nelegiuiți înaintea dreptului Judecător, așteptând sentința pe care o cerea călcarea poruncii divine, dar, mai înainte ca ei să audă de viața de muncă grea și de necazurile care aveau să fie partea lor sau sentința că ei trebuia să se întoarcă în țărână, ei au auzit cuvintele care le-au dat speranță. Deși aveau să sufere din cauza puterii vrăjmașului lor, ei puteau privi înainte, spre biruința finală. PP 65.4
Nu putem înțelege greșit ce a vrut femeie să spună Dumnezeu în acest text [Gen. 3:15], deoarece pe atunci nu exista decât o singură femeie - Eva - pe pământ. În prezența lui Adam, a Evei și a șarpelui, Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, prezicând rezultatul viitor al seminței Evei și al șarpelui. Copiii Evei urmau să aibă călcâiul zdrobit de șarpe, adică de Diavol. Și, în schimb, copiii Evei, familia umană, urmau să-i zdrobească capul Diavolului, capul șarpelui. Acum știți că, chiar dacă piciorul cuiva ar fi amputat, acesta poate trăi în continuare; dar când cineva este decapitat, viața lui se termină imediat. Dumnezeu a prezis aici că va exista dușmănie între bine și rău de-a lungul timpului. Și, deși șarpele avea să rănească familia umană, totuși, urmașii lui Adam și ai Evei, aveau să zdrobească în cele din urmă capul lui Satana. "Dar", puteți spune, "Hristos va face asta". Nu doresc să vă contest cuvântul, dar, de fapt, Hristos, prin intermediul familiei umane, este cel care trebuie să realizeze acest lucru. Căci în Ieremia 51:20 Dumnezeu Însuși declară că Israel va fi securea Sa de luptă, arma Sa de război; căci cu Israel va sfărâma națiunile. Apoi, deși aceasta va fi realizată prin voința și conducerea lui Hristos, totuși Hristos o va face prin poporul Său. În acest fel, poporul Său, care a fost rănit de Satana, îi va zdrobi în cele din urmă capul lui Satana.
Vineri – 7 Octombrie
Studiu suplimentar
Când a auzit că între el și femeie, între sămânța lui și sămânța ei va exista vrăjmășie, Satana a știut că lucrarea lui de stricare a naturii omenești avea să fie întreruptă, că prin unele mijloace omul avea să fie făcut în stare să reziste puterii lui. Dar, pe măsură ce Planul de Mântuire a fost mai bine făcut cunoscut, Satana și îngerii lui s-au bucurat pentru faptul că l-au făcut pe om să cadă în păcat și să-L aducă aici, jos, pe Fiul lui Dumnezeu, din înalta Lui poziție. El a afirmat că planurile sale fuseseră până aici pline de succes pe pământ și că, atunci când Hristos avea să ia asupra Sa natura omenească, El va fi de asemenea biruit, înfrânt, și în acest fel va putea fi anihilată răscumpărarea neamului omenesc. PP 66.1
Îngerii cerului au dezvăluit primilor noștri părinți planul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru mântuirea lor. Adam și tovarășa lui au primit asigurarea că, în ciuda păcatului lor mare și grav, nu aveau să fie lăsați sub controlul lui Satana. Fiul lui Dumnezeu S-a oferit să facă ispășire, cu propria Sa viață, pentru păcatul lor. Un timp de probă avea să le fie dat și, prin pocăință și credință în Hristos, ei vor putea să devină iarăși copii ai lui Dumnezeu. - PP 66.2