Iosif, la conducerea Egiptului
Lecția12, Trimestrul 2, 11-17 Iunie 2022
Împărtășește această lecțiune
Sabat după-amiază – 11 Iunie
Textul de memorat:
Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.” — Geneza 41:41
Din nou, cu mulți ani înainte ca Israel să meargă în Egipt, Dumnezeu, în providența Sa (Gen. 45:5), l-a influențat pe Iacov să facă o haină de mai multe culori pentru fiul său cel mai mic, Iosif. Această aparentă părtinire, împreună cu visul lui Iosif și cu interpretarea lui de către tatăl său (Gen. 37:10), i-a provocat pe frații geloși să-l vândă ca sclav, pentru a fi dus în Egipt, pentru a împiedica ca el să-i suplinească în influență sau poziție. Dar acolo, în Egipt, Domnul, la timpul Său, l-a ridicat al doilea la tronul împărătesc, apoi a adus anii de belșug, dar și anii de foamete, ca mijloc de a muta întreaga familie a lui Iacov în Egipt.
În încercarea lor disperată de a scăpa de Iosif pentru a evita să fie conduși de el, frații săi au reușit doar (prin stimularea potențialului mereu atent al Providenței) să-l înalțe pe Iosif pe tronul administrativ al Egiptului și să cadă ei înșiși în umilință la picioarele lui. Iată o dovadă marcantă că cel care încearcă să înfrângă scopurile lui Dumnezeu nu reușește decât să le înfrângă pe ale sale și să le promoveze pe cele ale lui Dumnezeu.
Duminică - 12 Iunie
Ascensiunea lui Iosif
Geneza 41:37-57
Care este locul lui Dumnezeu în succesul lui Iosif?
Mă gândesc la un alt băiat, un tânăr adolescent - Iosif. Domnul a văzut în el ceva ce nu a putut găsi în frații lui Iosif. Nu numai că era fiul preferat al tatălui său, dar era și favoritul lui Dumnezeu. Dumnezeu avea în vedere ceva măreț pentru Iosif - mai măreț decât s-ar fi putut gândi vreodată lumea. Pentru a se dovedi demn de încredere, Iosif a trebuit mai întâi să devină sclav. Trebuia să fie antrenat pentru marea lucrare.
Așa că, după cum a lucrat Providența, frații lui l-au vândut ca sclav. Tocmai atunci el și-a amintit ceea ce Domnul îi promisese în vis - că, pe lângă frații săi, chiar și tatăl și mama lui aveau să i se închine. Vă puteți imagina ce splendidă ocazie a avut de a-L blestema pe Dumnezeu când s-a văzut pe sine însuși pe drumul spre sclavie? Ar fi putut spune: "De ce să slujesc unui Dumnezeu care promite glorie, dar în schimb oferă umilință, greutăți și singurătate?". Dar Iosif a procedat la fel de înțelept ca Iov: Sfințindu-L pe Dumnezeu în inima sa, el a spus de fapt: "Chiar dacă mă va ucide, totuși în El mă voi încrede".
Luni -13 Iunie
Iosif şi fraţii lui, faţă-n faţă
Geneza 42
Ce s-a întâmplat aici? Cum zugrăvește acest pasaj providența lui Dumnezeu, în ciuda răutății umane?
Ani mai târziu, când frații lui Iosif au mers în Egipt pentru a obține hrană în timpul foametei de șapte ani, Iosif, recunoscând planul providențial în strania dramă a vieții sale, de la sclavie la tron, le-a spus fraților săi în timp ce " Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.... și... să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire". Gen. 45:1, 5, 5, 7.
Astfel, Domnul l-a înălțat în mod providențial pe Iosif să împartă tronul Egiptului pentru a-l predispune pe faraon să îi acorde lui Israel permisiunea de a intra în țară.
Marți - 14 Iunie
Josif și Beniamin
Geneza 43
Ce efect a avut prezența lui Beniamin în cursul evenimentelor?
Când guvernatorul se întâlni iarăși cu ei, aceștia i-au prezentat darurile și cu umilință “s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui”. (Versetul 26.) Din nou i-au venit în memorie visurile lui și, după ce și-a salutat oaspeții, se grăbi să-i întrebe: “Bătrânul vostru tată, de care ați vorbit, este sănătos? Mai trăiește?” (Versetul 27.) “Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăiește încă” (Versetul 28), a fost răspunsul, însoțit de plecăciuni până la pământ. Apoi privirea i se opri asupra lui Beniamin și spuse: “Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-ați vorbit? Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” (Versetul 29), dar, copleșit de sentimente de gingășie, n-a mai putut spune nimic. “A intrat degrabă într-o odaie și a plâns acolo”. (Versetul 30.) PP 228.1
Recăpătându-și stăpânirea de sine, el s-a întors și toți au luat parte la ospăț. După legile castei lor, egiptenilor le era interzis să stea la masă și să mănânce cu oameni de o altă nație. De aceea, fiii lui Iacov aveau o masă a lor la o parte, în timp ce guvernatorul, datorită rangului său înalt, mânca singur, iar egiptenii aveau și ei mesele lor separate. După ce toți s-au așezat, frații au fost surprinși să constate că erau așezați într-o ordine desăvârșită, după vârsta lor. Iosif a spus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; dar Beniamin “a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalți”. (Versetul 34.) Prin acest semn de favoare manifestat față de Beniamin, el nădăjduia să se convingă dacă fratele mai mic era cumva privit cu invidia și ura care fuseseră manifestate față de el. Închipuindu-și încă faptul că Iosif nu le înțelegea limba, frații vorbeau între ei fără sfială; astfel, el a avut un bun prilej să le cunoască adevăratele sentimente. El dorea să-i pună încă la probă și, înainte de plecarea lor, a poruncit ca paharul său de argint din care bea să fie ascuns în sacul celui mai tânăr. PP 228.2
Miercuri - 15 Iunie
Pa harul pentru ghicit
Geneza 44
De ce a ordonat Iosif să se pună cupa lui de argint în sacul lui Beniamin, nu în sacul unui alt frate?
Cercetarea a început imediat. “Îndată și-a pogorât fiecare sacul la pământ. Fiecare și-a deschis sacul” (Versetul 11) și administratorul a cercetat fiecare sac, începând cu cel al lui Ruben și luându-i pe fiecare la rând, până la cel mai tânăr. Paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin. PP 229.4
Frații și-au sfâșiat hainele în semn de mare nenorocire și s-au întors cu pas încet în oraș. După jurământul lor, Beniamin era sortit unei vieți de rob. Ei l-au urmat pe administrator la palat și, găsindu-l pe guvernator încă acolo, “s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui”. “Ce faptă ați făcut?” zise el. “Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?” Iosif urmărea să scoată de la ei o recunoaștere a păcatului lor. El nu pretinsese niciodată că are putere să ghicească, dar voia să-i facă să creadă că el putea citi tainele vieții lor.
Iuda a răspuns: “Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru, noi și acela la care s-a găsit paharul”. (Versetul 16.) PP 229.6
Joi - 16 Iunie
"Eu sunt Iosif!"
Geneza 45
Ce lecții de iubire, de credință și de speranță se pot extrage din această întâmplare?
Apoi, la un moment dat, Domnul a hotărât să-l scoată pe Iacov și pe familia sa din țara Canaanului și să-i ducă în Egipt. Știind, însă, că fiii lui Iacov nu vor merge ca Avraam, prin simpla Lui poruncă, El a pus, prin urmare, în providența Sa, în inima lui Iacov o dragoste mai mare pentru Iosif decât pentru ceilalți copii ai săi. Acest lucru a născut în ei invidia și gelozia, care la rândul lor au născut ura și lăcomia, manifestându-se în tratamentul crud și în vânzarea lui Iosif, ceea ce a dus la faptul că acesta a fost dus ca sclav în Egipt.
Recunoscând Providența în toată această întâmplare, Iosif le-a spus fraților săi în timp ce "sa făcut cunoscut" lor: " Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.... și... să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire". Gen. 45:1, 5, 7.
Astfel, Domnul l-a înălțat în mod providențial pe Iosif să împartă tronul Egiptului pentru a-l predispune pe faraon să îi acorde lui Israel permisiunea de a intra în țară.
Apoi, ca să-i atragă acolo, El a adus șapte ani de belșug, urmați de șapte ani de foamete. După care i-a trimis vorbă lui Iacov că Iosif era încă în viață. La vestea bucuroasă, a răsărit în tată o dorință irezistibilă de a-și vedea fiul. Acest lucru și foametea care le lua viața fraților lui Iosif, i-a obligat să se mute în țara de belșug a lui Faraon, unde au trăit ca niște regi.
Vineri - 17 Iunie
Studiu suplimentar
Mai rămânea de făcut încă un act de umilință din partea celor zece frați. Ei i-au mărturisit acum tatălui lor înșelăciunea și fapta lor crudă, care atâția ani amărâse viața lui și a lor. Iacov nu-i bănuise de un păcat atât de josnic, dar văzând că totul a fost întors în bine, i-a iertat și i-a binecuvântat pe greșiții săi copii. PP 232.1
Tatăl și fiii săi, cu familiile lor, cu turmele și cirezile lor, împreună cu numeroșii lor slujitori, au pornit curând spre Egipt. Cu inima plină de bucurie, ei și-au continuat călătoria și, când au ajuns la Beer-Șeba, patriarhul a adus jertfe de mulțumire și L-a rugat pe Dumnezeu să le dea asigurarea că va merge cu ei. Într-o viziune de noapte, Cuvântul divin i-a vorbit: “Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. Eu Însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt și Eu Însumi te voi scoate iarăși de acolo”. PP 232.2
Asigurarea: “Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare”, era plină de însemnătate; lui Avraam îi fusese dată făgăduința că va avea urmași tot atât de numeroși ca și stelele cerului, dar până atunci poporul ales crescuse foarte încet. Iar țara Canaanului nu oferea acum condițiile pentru dezvoltarea unei astfel de națiuni, după cum fusese profetizat. țara se afla în stăpânirea unor puternice triburi păgâne, care nu aveau să fie deposedate și nimicite decât după “al patrulea neam”. Dacă urmașii lui Israel aveau să ajungă aici un popor numeros, atunci ei ar fi trebuit fie să-i alunge pe locuitorii țării, fie să se împrăștie printre ei. Lucrul dintâi, după planul divin, nu-l puteau face; iar dacă s-ar fi amestecat cu canaaniții, ar fi fost în primejdie de a fi amăgiți și a cădea în idolatrie. Egiptul, însă, oferea condițiile necesare împlinirii scopului divin. O parte a țării, bine udată și fertilă, le era pusă la dispoziție, oferindu-le toate posibilitățile pentru creșterea lor rapidă. Iar antipatia pe care aveau să o întâlnească în Egipt datorită ocupației lor, deoarece toți păstorii erau “o urâciune pentru egipteni”, avea să-i facă în stare să rămână un popor deosebit, aparte, ajutându-i astfel să rămână departe de participarea la idolatria Egiptului. 232.3